22/febr/2010 Provocări inedite la adresa Americii – şi Occidentului (1/2)

Provocări inedite la adresa Americii – şi Occidentului

Adrian Cioroianu

(1/2)

O recentă analiză dintr-o importantă revistă americană avertiza asupra unei realităţi de ultimă oră, mai puţin discutată: Statelor Unite ale Americii – cu “blândul” şi diplomatul Barack Obama ca preşedinte – le este din ce în ce mai greu să obţină un minim consens în sprijinul unei agende de lucru pro-americane şi pro-occidentale (adică pro-democratice)[i]. Teza nu e tocmai nouă. În urmă cu doi ani, un alt reputat analist al vieţii internaţionale publica o carte de succes[ii] susţinând ceva asemănător: puterea nu se mai concentrează la Est sau la Vest – spunea el –, ci se deplasează din ce în ce mai mult spre unele ţări din “Rest”, adică spre ţările ale căror performanţe economice sau politice nu se aflau până acum pe primele pagini ale ziarelor: gen China, Brazilia, India, Indonezia sau Turcia. Formula lui Zakaria “the rise of the rest” (“ascensiunea restului”) a făcut de atunci carieră, ca şi demonstraţia sa că, de fapt, noi trăim astăzi într-o “lume post-americană” şi trebuie să ne consolăm cu ideea.

Totuşi, schimbarea pare mai amplă decât intuia Zakaria. Cu aproape un an în urmă am scris, tot aici (S.r., aprilie 2009) despre surpriza numită BRIC (după formula prin care firma de audit Goldman Sachs desemna, în 2001, grupul statelor cu economii emergente Brazilia, Rusia, India, China). Între timp s-au adăugat noi date: în decembrie anul trecut, China a depăşit Germania şi a devenit cel mai mare exportator pe piaţa globală. Tot în 2009 China a depăşit SUA devenind cea mai mare piaţă din lume pentru vânzările de automobile. Urmând această evoluţie, China va depăşi în curând Japonia şi va deveni cea de-a doua economie a lumii, suflând în ceafă economiei americane (pe care, potrivit unor prognoze, o va depăşi la rându-i, cândva în acest secol).

Numai că provocarea “Restului” la adresa Vestului nu mai e una strict economică. Ea devine, cu zi ce trece, o provocare politică. Ceea ce în relaţiile internaţionale purta numele de “Washington consensus” (adică agenda occidentală de apărare a democraţiei liberale) e concurată (şi ar putea fi înlocuită, în curând) de un “Beijing consensus” – adică o agendă care să susţină, dimpotrivă, că regimurile etatist-autoritare sunt mai eficiente decât foarte vorbăreţele şi cronofagele democraţii parlamentare de tip occidental.

Cert este că în momentul de faţă superputerea ce întruchipează modul de viaţă occidental – mă refer la SUA – se află într-o situaţie inedită. În opinia mea, marile provocări la adresa Americii, în acest moment, nu se află numai în talibanii din Afganistan, în programul nuclear al Iranului sau în creşterea economică de neoprit a Chinei. America administraţiei Obama are, mai nou, greutăţi vizibile cu unii dintre aliaţii săi tradiţionali. Discut, în cele ce urmează, trei astfel de cazuri: Turcia, Israelul şi Japonia. (va urma)

 

---

[i] Nader Mousavizadeh, “End of the Rogue”, în Newsweek, 8 februarie a.c.

[ii] Fareed Zakaria, The Post-American World, W.W. Norton & Comp., New York, 2008.

– text publicat în revista Scrisul românesc, nr. 2 / februarie a.c.

Publicitate