G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

15/apr/2010 Cea de-a 445-a poveste suprapusă: reabilitarea dlui Goe

Începînd cu 08 aprilie a.c., Adrian Cioroianu a reluat rubrica Poveşti suprapuse în revista Dilema veche. Sub acest generic, în intervalul iunie 1998 şi aprilie 2007 au apărut, în Dilema şi Dilema veche,  444 de „poveşti” – dintre care primele 101 au fost publicate, acum nouă ani, în volumul Scrum de secol. O sută una de poveşti suprapuse, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2001. Cea care urmează este povestea cu numărul 445 (D.v. nr. 321, 08 aprilie a.c.)

Reabilitatea postumă a domnului Goe

Adrian Cioroianu

În chiar aceste zile se fac fix trei ani de zile de cînd poveştile (445, cu aceasta) nu s-au mai suprapus aici. Timp în care, printre altele, m-am gîndit la ce spunea învăţătoarea mea din şcoala generală – şi iată, îţi destăinui şi ţie, cititorule: anume că se prea poate – spunea doamna – ca I.L. Caragiale, pe cînd mergea odată cu trenul de la Ploieşti la Bucureşti, chiar să fi întîlnit în vagon un june răsfăţat care să-l fi inspirat în crearea personajului “dl Goe”. Am verificat: povestioara, înainte de a apărea în manualele noastre, a fost publicată în ziarul “Universul”, pe 12 mai 1900. În tramă e vorba de un puşti de vreo 10 anişori – el se născuse, adicătelea, pe la anul 1890.

Iar dacă acceptaţi că învăţătoarea mea avea dreptate – şi dacă acceptaţi şi convenţia –, atunci e foarte probabil ca junele Goe, după episodul caragelian – fireşte – şi după ce a terminat cu repetenţiile, să fi urmat o şcoală militară (marinercanonieriLe Formidable… e credibil!). Şi taman venea peste România marele răzbel din 1916: moment în care dl Goe era un mîndru ofiţer de 26 de ani, tocmai bun spre a trece batalioanele române peste Carpaţi! Ceea ce a şi făcut – fără a putea, evident, schimba cursul (nefast, pentru noi, al) războiului. Plin de noroc cum era (doar ştiţi cum îl scuipau de deochi mam’mare şi tanti Miţa!), el a scăpat nevătămat din lupte; ba chiar medaliat. Vă place, nu vă place, dl Goe putea fi unul dintre eroii ce au făcut România mare!

A mai trecut ceva vreme. Pe la 30 şi de ani, dl Goe – nici el băiat sărac – a luat de nevastă o fată educată la pension, cu casă în Bucureşti şi cu ceva pămînturi în provincie. Apoi le-au apărut doi copilaşi: fetiţa semăna cu dl Goe, iar băiatul semăna (din fericire?) cu mama sa – aşa cum se întîmplă şi la alţii. În scurt timp dl Goe a lăsat armata şi a trecut la afaceri. Cu spor. A făcut şi ceva politică – şi de un lucru pot să vă asigur: el n-a avut de-a face nici cu legionarii, nici cu comuniştii! Ba dimpotrivă: i-a înjurat, în stilu-i copios, şi pe unii, şi pe alţii. Ca aproape orice român respectabil, în anii ’30 a fost un susţinător al regelui Carol al II-lea. Ba chiar, în 1938, e foarte probabil să fi intrat în Frontul Renaşterii Naţionale, partidul-fanion al ţării.

[[[   Istoria contrafactuală & alternativă a secolului XX, pe înţelesul oricui   ]]]

Dar, iaca, noi nori de război veneau peste biata ţară română! Dl Goe ajunsese un bărbat de 50 de ani. Experimentat, cu ceva relaţii şi bun la verb, el devine, în mai ’40, unul dintre directorii din Ministerul Propagandei Naţionale (ministru: istoricul C.C. Giurescu). În vara aceluiaşi an, drama: ungurii ne iau parte din Ardeal, ruşii ne iau Basarabia şi parte din Bucovina. Vă place, nu vă place, dl Goe chiar a suferit. A scris articole, a vorbit la radio; pana lui şi vocea lui au tunat împotriva cotropitorilor.

Dar calvarul său abia începuse. Vine la conducere Ion Antonescu – plus legionarii, iniţial. Codreniştii & simiştii nu-l prea iubeau pe dl Goe. Drept care distinsul bărbat stă mai mult ascuns cîteva luni, pînă trece iuful. În vara lui ’41, cînd Antonescu spune “Vă ordon, treceţi Prutul!”, dl Goe – liber, la el acasă – a lăcrămat iarăşi şi mai-mai să se ofere voluntar. Noroc cu soţia şi copiii, care l-au domolit. Pana şi verbul dlui Goe s-au animat iarăşi: împotriva lui Stalin, pentru mareşalul-Conducător şi pentru axa Roma–Bucureşti–Berlin. Dl Goe, speriat de ruşi (ca mai toţi românii), a tot sperat că arma secretă a lui Hitler apare – dacă nu azi, atunci mîine.

La finele lui august ’44, în lipsa armei lui Hitler, au apărut în Bucureşti cazacii lui Stalin. Dl Goe, totuşi, era neclintit în optimismul său. Ajunsese chiar să-l aprecieze pe regele Mihai. În ’45, la reforma agrară, dl Goe a pierdut ceva pămînturi – dar tot mai avea. La toţi cei care-i treceau pragul el le spunea, în acel an: “Nu ne vor lăsa anglo-americanii!”. O vreme, l-a bătut gîndul să intre în Frontul Plugarilor, al lui Petru Groza – pe care-l cunoscuse în treacăt prin anii ’30. N-a mai fost cazul. În ’46, personajul nostru – tras la faţă şi de tot albit – a fost demascat, printre alţii, în “Scînteia”, ca vinovat de războiul antisovietic. În ’48 a fost arestat. Copiii săi au fost daţi afară din case şi trimişi la munca de jos. La puţin peste 60 de ani, într-una dintre numeroasele închisori ale ţării, dl Goe a murit visînd la ceva mîncare şi la bulevardele pe care, copil fiind, le străbătea în birjă, de 10 Mai, altădată.

Vă place, nu vă place, se prea poate ca dl Goe să fi fost, şi el, un martir din acest memorial al durerii.

__________________________

 

by Bill Schorr

Anunțuri

15 Aprilie 2010 - Posted by | Intelo, povesti suprapuse | , ,

5 comentarii »

  1. Exceptional! Domnule Cioroianu, mi-ai inseninat saptamana! 🙂

    Comentariu de Chrome | 21 Aprilie 2010 | Răspunde

  2. mulţam, chrome!
    pe bune că ce am scris este, teoretic vorbind, foarte posibil, chiar dacă, evident, e istorie contrafactuală.
    best,
    adrian c.

    Comentariu de EURAST Center | 26 Aprilie 2010 | Răspunde

  3. Din nefericire, dacă domnul Goe a fost inspirat şi a şters-o la timp în străinătate, această poveste se potriveşte probabil la alte mii de români. Este un tragic prototip fiindcă teroarea comuniştilor a fost sistematică: tehnici de exterminare fundamentate ştiinţific!
    P.S. Soţul meu, PITICU din Grozăveşti îţi transmite salutări.

    Comentariu de Doina Popescu | 27 Aprilie 2010 | Răspunde

  4. draga Horia

    adăugat de adrian cioroianu la data de 27 Aprilie 2010 10:04:05

    nu stiu ce sa spun. teoretic ai dreptate, un răsfăţat precum Goe ar fi predispus la ce e mai rau – inclusiv colaboraţionismul cu sovieticii. şi totuş… c.i. parhon sau m. sadoveau sau g. căinescu au fost foarte bine crescuţ acasă î copilarie – dar asta nu i-a ferit de-a ajunge la concluzia ca „lumina vine de la răsărit” in 1945. asa că am preferat să-i mai dau o şansă dispreţuitului goe!
    best,
    ne mai citim,
    adrian c.
    .răspunde
    Tov. Goe

    adăugat de Horia Ivan la data de 19 Aprilie 2010 09:04:03

    Draga Adrian,

    In paranteza (fie spus), dar din capul locului, afirm ca nu sint de acord cu a doua recomandare din „Reguli comentarii” a Forumului:

    “Dacă nu îl cunoaşteţi personal pe autorul articolului, ar fi de preferat să nu-l tutuiţi. Sîntem vechi, domnule!”.

    In occident si-n general in lumea buna (aceea care conteaza) oamenii NU se „domnesc” reciproc, uitind ca-n rugaciunile lor isi tutuiesc Tatal ceresc… Distanta ce-o pune intre dialoganti acel indezirabil „domnule”, „dumneavoastra” etc, impiedica buna comunicare. Ca profesor de istorie stii, inaintea oricaruia dintre noi, ca ultimul anonim oropsit se adresa lui Voda cu apelativul „Maria Ta” si nu altfel…
    Prin urmare, observatia (”sintem vechi, domnule”) din coada „recomandarii” mai sus citate este ridicola, in cel mai bun caz, hilara…

    Dar sa revenim la biogafia domnului tau, Goe.
    Cel lipsit de cei 7 ani de acasa, cel viciat prin rasfatul peste masura, un poate dobindi scheletul unui viitor ostean.
    Cu atit mai putin de rang ofiteresc…
    Si totusi, admitind ca (proto)tipul ar fi participat la Marele Razboi (asa numesc istoricii Primul Razboi Mondial), eu mi-l imaginez ca fiind fost intre ultimii ce-„au trecut Carpatii”, undeva in spatele frontului, ca furier sau bagator de seama-n straie militare.
    Sar peste perioada buna a istoriei noastre ca s-ajung la bolsevici. Ei bine aici, tot din calcul (oportunism) si „comoditate”, la Sighet, Jilava, Pitesti sau Aiud inregistrindu-se cel mai scazut nivel de trai, m-il imaginez pe ex-pustiul lu’ nea’ Iancu printre, daca nu primii, imediat secunzii pactului cu diavolul, adica un „respectabil (???) tovaras de drum” al celor mai mari criminali pe care i-a avut nefericita noastra ta(risoa)ra… Daca l-ar fi chiemat Moise, ar fi trait poate si astazi: un domn(isor), devenit pentru cea mai importanta parte a vietii sale tovaras si din nou, in mod abuziv, domn…
    Eu pe Goe-l vad ca pe unul dintre cei vizati de „Punctul 8” de la Timisoara: o javra, de aruncat pe fereastra vagonului de tren… O singura gresala a facut maestrul „monumentelor”. Aceea de a-l fi sacrificat pe Bubico in locul lui Goe.

    Comentariu de Horia C. Ivan | 5 Mai 2010 | Răspunde

    • Draga Adrian,
      Asa cum mi-ai sugerat, iti transmit si aici adresa mea electronica: (…)
      Te rog sa privesti, pret de doar cinci-zece minute, filmul documentar „The Soviet Story”, pentru, EVENTUAL, completarea cunostintelor tale privitoare la Carl Marcs…
      Te rog cu afectiune autentica sa faci acest efort, tu, prin ceea ce esti, reprezentind un remarcabil „formator de opinie”: autorizat, stimat, urmat.
      Sint nerabdator sa cunosc chestiile inedite despre acest personaj pe care tu mi le-ai promis.
      Cu simpatie si afectiune, horia ivan (roma), 05.05.2010.

      Comentariu de Horia C. Ivan | 5 Mai 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: