G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

25/dec/2009 Revoluţia română, serviciile secrete & Ion Iliescu (II)

Intervenţia prof. univ. Adrian Cioroianu la masa rotundă organizată de „Institutul Revoluţiei române din decembrie 1989”, desfăşurată la Muzeul Ţăranului român

(partea II-a şi ultima)

Permiteţi-mi totodată, în legătură cu necesarul nostru profesionalism atunci când analizăm revoluţia din decembrie, să amintesc importanţa extraordinară a momentului politic şi geopolitic reprezentat de revoluţia română.

Vedeţi Dvs., această revoluţie a avut nişte implicaţii geopolitice foarte mari în Europa de Sud-Est, aici, în aria vestică a Mării Negre. Eu am convingerea – şi am scris-o într-o carte despre Rusia post-sovietică ce va apărea în curând[1] – că atunci, în decembrie ’89, după fuga lui Ceauşescu (nu după demisia lui, cum se mai spune uneori, pentru că el nu şi-a dat niciodată demisia), deci după plecarea lui, Rusia sau URSS de atunci a crezut că-şi reface pârghiile de control asupra României. Uniunea Sovietică a considerat că după dispariţia lui Ceauşescu (şi asta se va dovedi în timp) România urma să reintre în sfera sa de influenţă. La Craiova, Lugoj, Timişoara, toţi ne imaginam că gata, odată cu revoluţia dispare comunismul şi influenţa sovietică!

Dar în fapt lucrurile nu stăteau aşa. Într-o perspectivă puţin mai cuprinzătoare în acest puzzle, vom vedea că astfel se explică multe dintre evenimentele din anii ’90, ’91 sau ’92. Revoluţia din decembrie a înscris România pe harta geopolitică a zonei noastre într-o poziţie foarte importantă – dar şi riscantă, atunci. S-a discutat aici şi se discută mereu despre problema serviciilor secrete: sper că nu este nimeni atât de naiv încât să-şi închipuie că la un eveniment de o asemenea amploare cum a fost acea revoluţie a noastră nu erau prezente servicii secrete de peste tot! Pentru că asta este datoria lor: să fie acolo unde ceva important se petrece. Desigur, nici revoluţionarii, nici oamenii politici nu pot spune cu exactitate care este doza lor de implicare, cât li se datorează, şi atenţie, aici mă refer şi la serviciile secrete sovietice sau ruseşti, şi la cele occidentale, dar şi la cele româneşti, pentru că degeaba aducem în discuţie numai partea străină, din moment ce serviciile noastre au jucat în aceeaşi horă cu ele, împotriva aceluiaşi „duşman” – care atunci era Ceauşescu.

În fine, elogiul final vreau să îl aduc preciziei în definirea termenilor. Pentru că în anii 1990, pe fondul unor adversităţi politice şi al partizanatelor de tot felul, noi am desacralizat o revoluţie care ar fi fost un prilej excepţional pentru transformarea noastră la nivel de mentalitate. Tot ce s-a întâmplat atunci, toată graba noastră de a caricaturiza acea revoluţie s-a întors până la urmă împotriva noastră. De ce am numit-o „contrarevoluţie”, „loviluţie”, „evenimente”, de ce am numit-o în fel şi chip? Am avut cu toţii ezitarea de a numi-o revoluţie dintr-un impuls partizan, plecat dintr-o luptă politică firească atunci, în 1990, după decenii de încătuşare şi de despotism.

Cred că ar fi timpul să cădem cu toţii de acord că a fost o revoluţie şi punct. Nu a fost o contrarevoluţie, nu a fost o lovitură de stat, dar în acelaşi timp, doamnelor şi domnilor, îmi doresc sincer ca peste 200 de ani să se spună că a fost şi ultima revoluţie a poporului nostru.  Pentru că noi, de la 1734 şi până în 1989, noi am avut şapte revoluţii (mai mult sau mai puţin reale, dar fiecare a avut partizanii ei) şi cel puţin trei lovituri de stat, gândiţi-vă la Cuza, Antonescu sau Regele Mihai. Mi-aş dori ca măcar 200 de ani de acum încolo să avem răgazul să ne explicăm revoluţiile şi să nu mai facem altele noi în stradă. Noi am avut atât de multe revoluţii încât nu prea avem timp să învăţăm ceva din ele!. Nu am fost niciodată un partizan al preşedintelui Iliescu, dar am convingerea fermă că ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 are directă legătură cu evoluţiile din anul 1990. Ca unul care am fost în Piaţa Universităţii – şi nu mă voi dezice niciodată de prezenţa mea acolo –, ca istoric îmi pun azi problema dacă acel moment numit Piaţa Universităţii a fost continuarea revoluţiei din decembrie sau nu cumva a fost primul episod al revoluţiilor colorate, al revoluţiilor zise „portocalii” din Estul Europei. Merită să medităm la aceste lucruri.

Închei prin a spune aşadar că în decembrie 1989 a fost o reală revoluţie şi că în anul următor, 1990, România a trecut foarte aproape de o posibilă catastrofă. Ne amintim tulburările etnice de la Târgu Mureş, din martie acel an… România putea atunci prefaţa drumul pe care a luat-o ulterior Iugoslavia sau, de ce nu, puteam să ne alegem cu un „conflict îngheţat” pe teritoriul României, între români şi maghiari, acolo în Transilvania. Iar faptul că nu s-a întâmplat aşa ceva se datorează şi preşedintelui ţării de atunci. Vă mulţumesc.


[1] A.C., Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009.

Anunțuri

25 Decembrie 2009 - Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , ,

6 comentarii »

  1. „serviciile noastre au jucat în aceeaşi horă cu ele, împotriva aceluiaşi „duşman” – care atunci era Ceauşescu.”

    Ăsta-i noul concept istoriografic la modă – serviciile secrete româneşti îl considerau pe Ceauşescu un „duşman”. Aici se cuvin vărsate nişte lacrimi pentru soarta cea crudă şi nedreaptă a şefilor securităţii, care au nimerit în închisoare după revoluţie, cînd de fapt ei sînt adevăraţii eroi ai revoluţiei.

    Calitatea de „duşmani” ai lui Ceauşescu pe care au avut-o serviciile româneşti e o descoperire recentă. În decembrie 1989, cînd dădeau ordine de arestare, făceau interogatorii (inclusiv cu răniţii din spital) şi întocmeau dosare penale pentru revoluţionarii ieşiţi în stradă nu era aşa de evidentă duşmănia lor faţă de Ceauşescu.

    Profesorul american Richard Andrew Hall face o observaţie care mi se pare de bun simţ: „absenţa lui Ceauşescu din ţară între 18 şi 20 decembrie pentru un răstimp de peste 48 de ore a oferit elitelor din cadrul regimului oportunitatea perfectă să îl elimine de la putere dacă ar fi dorit asta. Ceauşescu, foarte probabil, ar fi primit azil politic în Iran. În teorie cel puţin, dacă înlăturarea lui Ceauşescu a fost premeditată, acesta era momentul ideal pentru a acţiona”.
    Richard Andrew Hall – „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România”; capitolul „Ceauşescu pleacă în Iran”

    Dacă securiştii noştri complotau de zor, pentru al nostru drag popor, de ce n-au dat lovitura de stat cîtă vreme Ceauşescu era plecat în Iran?

    Corectă observaţia că datoria serviciilor secrete străine este „să fie acolo unde ceva important se petrece”. Se cuvine completată cu observaţia că nici un servicu secret din lume nu vrea să recunoască că e format din tăntălăi incompetenţi, care au ratat prezenţa acolo unde ceva important se petrece.
    Cum comentaţi, domnule Cioroianu, afirmaţia lui Eduard Şevardnadze, ministru de externe sovietic, difuzată la emisiunea „Actualitatea Românească” a postului de radio Europa Liberă din 20 decembrie 1989 (3 zile după ce se murise la Timişoara), în care spunea că nu ştie dacă la Timişoara au fost sau nu morţi?
    Pentru înregistrarea audio cu transcriere, vezi http://mariusmioc.wordpress.com/2009/12/22/europa-libera-act-romaneasca-20dec89/

    Comentariu de mariusmioc | 25 Decembrie 2009 | Răspunde

  2. Şi, ca să fim echidistaţi în problema tăntălăilor incompetenţi, cum comentaţi articolul din New York Times din 19 decembrie 1989, în care Departamentul de Stat american condamnă represiunea, vorbind despre faptul că „unităţile de securitate ale guvernului au reprimat cu brutalitate demonstraţia, folosind bîte, gaze lacrimogene şi tunuri de apă”, dar omiţînd să amintească problema principală, folosirea armelor de foc? Se precizează însă că Departamentul de Stat nu poate confirma rapoartele cu privire la pierderi.
    Vezi http://mariusmioc.wordpress.com/2009/10/06/nyt-19-dec-89-despre-revolutia-romana/

    Comentariu de mariusmioc | 25 Decembrie 2009 | Răspunde

  3. Stimate domn Cioroianu,

    (…) acei oameni au luptat ca sa fim liberi cu adevarat,sa revenim la un statut normal de tara democrata si libera.Ce vedeti dvs liber si democrat la noi in tara??Cind s-a auzit prima data de acel partid MARIONETA cu nume pompos FSN toti am crezut ca se intimpla ceva bun pentru toti oamenii de rind dar nu a fost asa.SUub obladuirea acelui (…) ION ILIESCU au fost puse bazele si dezvoltat CORUPTIA ridicindo la nivel de institutie,in acelasi timp necontrolind fenomenul s-a dezvoltat foarte mult si activitatile pietei negre prin care au fost puse bazele coruptiei astfel aparind (…) o mafie reala care sustine o stare de nesiguranta la nivel politic si mai ales economic astfel avem tot ce are occidentul mai mult sau mai putin (autohtone sint doar personajele) (…).Am luptat in revolutie si stiu,din aceasta cauza nu am abuzat de avantajul acelui carnet de revolutionar pentru ca nu am vrut sa fiu asociat cu aceasta mare frauda(moral)SPER CA SE VA ARATA CINDVA DESPRE ADEVARUL REVOLUTIEI SI A TOT CE S-A INTIMPLAT DUPA………………….
    ______________________
    (GEOPOLITIKON îşi rezervă dreptul de a edita mesajele postate, în sensul eliminării unor formule necolocviale.)

    Comentariu de Lucian | 29 Decembrie 2009 | Răspunde

  4. mariusmioc, lucian,
    mesajele dvs. au fost transmise dlui Cioroianu, care vă va răspunde după aceste zile de vacanţă.
    O zi bună!
    C.C.

    Comentariu de EURAST Center | 29 Decembrie 2009 | Răspunde

  5. Pentru mariusmioc şi Lucian,

    în primul rînd, scuze pentru întîrzierea răspunsului – să dăm vina pe vacanţă…

    mariusmioc – în primul rînd, nu cred că în istorie trebuie să ţinem cont de „mode”, ci de ceea ce ni se pare credibil şi demonstrabil în urma analizelor noastre. Azi este evident că o bună parte din Securitate i-a întors atunci spatele lui Ceauşescu (de la vîrful instituţiei şi pînă la gărzile de corp ale celor doi – vă imaginaţi palmă mai mare peste orgoliul Ceauşeştilor decît acest detaliu, ca ei să fie, în final, efectiv abandonaţi la o margine de drum?!). Sigur, asta nu face din şefii Securităţii nişte „eroi” ai revoluţiei. Dar nu sînt de acord cu dvs. (sau cu respectivul R.A. Hall, pe care-l citaţi) cînd spuneţi că elita PCR ar fi putut să se debaraseze de N. Ceauşescu atunci cînd acesta era în Iran. Din două motive: i) „elita PCR” (vîrfurile CPEx etc.) de atunci erau oameni pe care Ceauşescu îi „crease” (politic vorbind) şi erau cu acesta într-un raport clientelar pe care nu l-au spart. În schimb, tot în PCR mai funcţiona şi o „contra-elită” (gen I. Iliescu, S. Brucan ş.a. din partid, Militaru ş.a. din armată) care (eu cred) au premeditat (şi în mod cert au dorit) căderea lui Ceauşescu şi au profitat de ocazie pentru a-i da lovitura de graţie. Şi ii) cred că N. Ceauşescu ar fi fost martirizat dacă atentatul la regimul său s-ar fi produs cît timp era în Iran sau dacă amestecul străin (sovietic, să zicem) ar fi fost la vedere.
    Cît priveşte afirmaţii gen Şevarnadze sau NY Times, ele trebuiesc luate în beneficiu de inventar, şi nu ca „literă de evanghelie” istorică sau documentară. Tehnic vorbind, nu-i poţi cere unui ministru de externe al unui stat să facă bilanţul morţilor dintr-o ţară vecină (mai ales în acest caz concret, în care URSS dorea să convingă de faptul că nu a avut nici un amestec în România – ceea ce eu nu cred).
    În privinţa profesionalismului sau ne-profesionalismului Institutului în speţă, nefiind implicat de niciun fel în activitatea sa, cred că finalmente va conta ceea ce fac/scriu/produc oamenii de acolo. Nu cunosc motivele pentru care unii cercetători au plecat de acolo, după cum nu cunosc nici motivele pentru care alţii au intrat în Institut. Eu am fost doar ocazional invitat la dezbaterile instituţiei – cred că odată ne-am şi întîlnit acolo, la Timişoara (dacă sînteţi M. Mioc pe care-l ştiu).

    lucian – în istorie trebuie să lucrăm cu fapte, nu cu retorică. În decembrie 89 unii au luptat pentru libertate şi democraţie etc.(precum poate dvs. sau alţi revoluţionari), dar e clar că alţii au luptat pentru putere. Poate nu sînteţi de acord cu interpretarea mea, dar măcar acceptaţi că nu se poate face istorie prin etichete, ci trebuie mai ales o analiză lucidă şi, pe cît posibil, nepartizană.

    mulţumiri pentru mesaje,
    best,
    adrian c.

    Comentariu de EURAST Center | 7 Ianuarie 2010 | Răspunde

  6. Domnule Cioroianu, mulţumesc pentru răspuns. Nu-mi amintesc exact la care dezbatere de la Timişoara ne-am întîlnit, dar sînt probabil singurul M. Mioc activ în dezbateri despre revoluţia din 1989, deci foarte probabil că eu sînt ăla pe care-l ştiţi.
    Este bun îndemnul dv. de a ne bizui doar pe ceea ce e credibil şi demonstrabil în analizele noastre, dar cred că uneori faceţi afirmaţii nedemonstrabile. Eu, cînd vorbesc despre ordine de arestare, interogatorii (inclusiv cu răniţii din spital) şi întocmirea de dosare penale, acestea sînt lucruri demonstrabile. De altfel, după 1989 atît şeful principal al securităţii, Iulian Vlad, cît şi şeful securităţii Timiş, Traian Sima, au fost osîndiţi la puşcărie şi chiar au stat cîţiva ani la pîrnaie. Deci, atitudinea lor împotriva revoluţiei a fost demonstrată, inclusiv în faţa instanţelor de judecată.
    Afirmaţia „este evident că o bună parte din Securitate i-a întors atunci spatele lui Ceauşescu” se cuvine completată cu o informaţie esenţială, fără de care nu se poate înţelege revoluţia: CÎND anume şi DE CE s-a petrecut această întoarcere a spatelui. Este evident pentru mine că această întoarcere a spatelui s-a petrecut abia în 22 decembrie 1989, DUPĂ ce mulţimea de sute de mii de oameni cucerise străzile şi năvălise în clădirea CC şi la Televiziune. Elementul determinant în această evoluţie a fost presiunea mulţimii şi teama pentru propria soartă pe care o resimţeau securiştii în acele momente, teamă mai importantă pentru ei decît loialitatea faţă de Ceauşescu. În sprijinul ideii că aşa-zisul complot a lui Ion Iliescu nu a avut nici o importanţă în acest proces se pot cita declaraţii date chiar de Ion Iliescu.
    Un simplu fapt – ordinul de arestare a lui Dumitru Mazilu dat şi executat în noaptea de 21/22 este destul pentru a demonstra că securitatea încă era de partea lui Ceauşescu în noaptea de 21/22.
    Nu înţeleg pe ce se bizuie credinţa dv. „cred că N. Ceauşescu ar fi fost martirizat dacă atentatul la regimul său s-ar fi produs cît timp era în Iran”. Imaginea lui Ceauşescu, atît pe plan intern cît şi pe plan extern era deja foarte proastă, iar zecile de morţi şi sutele de răniţi de la Timişoara din 17 decembrie (înainte de plecarea lui Ceauşescu în Iran) erau arhisuficienţi pentru a distruge şi ceea ce mai rămăsese din imaginea sa publică. Aceşti zeci de morţi şi sute de răniţi, prezentaţi corect la televiziune, fără nici un fel de exagerare, faptul că Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă împotriva clasei muncitoare, erau argumente arhisufuciente pentru a preveni „martirizarea”. Mai degrabă a fost martirizat Ceauşescu prin simulacrul de proces şi acuzaţiile fără legătură cu realitatea care i s-au adus acolo.
    Comparînd România cu alte ţări est-europene, paradoxul pe care-l remarc este că, dacă în alte ţări s-au găsit în rîndul elitei comuniste oameni care să evite vărsarea de sînge şi să asigure o tranziţie paşnică, în România acest lucru nu s-a realizat. Dar exact în România, în rîndul nomenclaturii comuniste şi a securităţii apar cele mai neruşinate pretenţii cu privire la comploturi împotriva regimului şi fapte de susţinere a răsturnării dictaturii. Sînt observaţii pe care le-am făcut din 1994 http://mariusmioc.wordpress.com/2009/07/10/egon-krenz-petar-mladenov-si-stefan-guse/

    Comentariu de mariusmioc | 8 Ianuarie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: