17/mai/2010 Rusia, ca un Hamlet cu milioane de chipuri (1/3)

Rusia recentă, ca un Hamlet pe scenă

 Adrian Cioroianu

(1/3)

Duminică, 9 mai a.c., 10.500 de soldaţi – ruşi, dar şi invitaţi din alte state – au trecut în marş săltat şi cadenţat prin Piaţa Roşie din Moscova, în cea mai mare paradă din ultimele decenii dedicată înfrângerii nazismului. La tribună, privind cu satisfacţie, se aflau preşedintele Medvedev şi premierul Putin; alături, invitaţii lor – printre care cancelarul german Merkel, preşedintele chinez Hu Jintao ş.a. În urma soldaţilor, au trecut mostre ale tehnologiei militare ruse de ultimă oră – inclusiv rachetele intercontinentale Iskander-M şi Topol-M –, iar 120 de avioane de luptă au brăzdat, la intervale regulate, cerul de de-asupra pieţei. Pe străzile unui oraş recucerit de mândria naţională, parada a fost urmărită de sute de mii de cetăţeni, iar alte zeci de milioane şi-au trăit orgoliul în faţa micilor ecrane, prin ediţii speciale ale posturilor TV. Preşedintele american Obama a transmis şi el un mesaj poporului rus, prin intermediul televiziunii de stat locale.

( G E O P O L I T I K O N   a mai publicat: Imagini de la parada de 9 mai (a.c.) din Piaţa Roşie, Moscova )

În fiecare an, ziua de 9 mai – adică “ziua victoriei” – vine peste Rusia cu o încărcătură dramatică particulară. Ca într-o scenă de teatru shakespearian, prin aceste celebrări Rusia de azi pare a-şi răzbuna cedările succesive din ultimele două decenii – şi mai ales prăbuşirea statutului său de super-putere, odată cu disoluţia acelei Uniuni Sovietice pe care Rusia a ghidat-o de-a lungul unei bune părţi a secolului trecut.

Ceea ce ce pentru cetăţenii celorlalte ţări ale Europei de Est a fost o izbăvire – destructurarea URSS –, pentru mulţi ruşi a fost un dezastru. Cu câţiva ani în urmă, preşedintele (pe atunci) Putin a spus-o limpede: “dispariţia Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX” – dar nu numai el credea în această idee, ci şi milioanele de ruşi anonimi pentru care democraţia şi libertatea post-comuniste au însemnat (mai ales în timpul “cvasi-deceniului Elţîn”) anarhie, inflaţie şi scăderea nivelului de trai. Suntem ca într-o reprezentaţie de teatru: Rusia, ca un Hamlet cu milioane de chipuri, suferă pentru moartea tătucului simbolic – acea ideologie partenalistă, egalitară şi uniformizatoare care, cu preţul libertăţii fiecăruia, asigura un minim de confort pentru toţi. Nostalgia după comunism (mai bine zis după siguranţa vieţii de zi cu zi din timpul regimului trecut) nu este un monopol al ruşilor – dar probabil că niciunde ea nu este atât de profundă ca acolo. (va urma)

– text publicat în revista Scrisul românesc, nr. 5, mai a.c.

Publicitate