G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

29/mart/2010 Din istoria diplomatică a României: demersuri în cadrul CSCE, 1966-1975 (4/6)

Demersuri diplomatice româneşti în cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (1966-1975)

Andreea – Iuliana Bădilă

4/6

Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a organizat mai multe întâlniri preliminare sub formă de consultări şi trei etape de creare până la semnarea Actului Final.

Consultările dintre ambasadori au început la 22 noiembrie 1972, la Dipoli[1] când asistăm la „un prim semnal al festivalului românesc care, cu diverse incidenţe are să se prelungească până la finalul CSCE”. [2] Ambasadorul Valentin Lipatti – membru al delegaţiei române conduse pe atunci de ministrul de externe George Macovescu – a protestat faţă de inechitatea locurilor la masa de negocieri, unde se oferiseră câte trei URSS-ului, SUA, Marii Britanii şi Franţei şi câte două celorlalte delegaţii, iar contestarea diplomatului român a fost luată în calcul. Reprezentanţii României au militat pentru promovarea unui curs diplomatic al negocierilor şi respectarea regulilor de procedură. [3]

Un alt aspect, sesizat de autorităţile de la Bucureşti a fost preşedinţia lucrărilor. Şefii de misiune au considerat iniţial că preşedinţia trebuie asumată, potrivit cutumei de reprezentantul ţării gazde dar delegaţia română a formulat propunerea ca preşedinţia să fie asigurată prin rotaţie de către şefii de delegaţie, provocînd reacţii diverse şi contradictorii. Aşa cum era de aşteptat, sovieticii au fost deranjaţi de atitudinea românilor, acuzându-i că dau prea mare importanţă chestiunilor de procedură iar acest lucru  întârzie discutarea problemelor de fond şi stabilirea ordinii de zi a Conferinţei.[4]

Încă de la începuturile reuniunii, punctele de vedere ale sovieticilor şi ale românilor au fost destul de diferite, iar acest lucru s-a menţinut pe parcursul tuturor negocierilor, unde poziţia României a fost distinctă de cea a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia.

Conferinţa preliminară a CSCE, deschisă la Helsinki la 22 noiembrie 1972, a fost considerată un succes pentru diplomaţia sovietică. Leonid Brejnev declara miniştrilor de externe ai Tratatului de la Varşovia, reuniţi la Moscova, în ianuarie 1973 că „am putea întoarce lumea pe dos într-un singur an, noi socialiştii.” Acesta, nu uita să precizeze că acest lucru se datorează demersului comun al statelor comuniste dar că mai sunt şi multe de realizat „este cert că nu toţi sunt pe de-a întregul de acord cu noi, însă să lucrăm împreună uniţi şi să-i câştigăm pentru cauza noastră.”[5] Amintea printre alte aspecte şi cazul Cehoslovaciei, „s-a spus că s-a încălcat suveranitatea, s-a vorbit despre suveranitate limitată[…] sunt poveşti. Toate acestea sunt poveşti. Aici e vorba de socialism şi nu de poveşti şi mărunţişuri ca acestea. Chiar şi unele partide comuniste nu au înţeles de la început că ceea ce este mai periculos pentru ei este forţa noastră, a Uniunii Sovietice şi a ţărilor socialiste” care este „decisivă”.

Brejnev nu uita să ia act şi de acţiunile distincte ale românilor care au lăsat impresia occidentalilor că existau controverse în interiorul Tratatului de la Varşovia. Liderul sovietic arăta că „mărunţişurile românilor” puteau să ducă la amânarea întregului proces european: „nu a fost util când românii la Helsinki au intrat în discuţii pe chestiuni fără importanţă” dar susţinea că prin aceste precizări la adresa românilor, sovieticii nu se pronunţau împotriva lor ”Nu, Doamne fereşte!” [6]

Rezultatele primelor consultări s-au finalizat pe 8 iunie 1973, odată cu adoptarea „Cărţii Albastre”. Documentul cuprindea acordul la care s-a ajuns printr-un număr minim de voturi şi pe care participanţii trebuiau să-l accepte în cele şapte luni de dezbateri. De asemenea, erau menţionate principalele teme de pe agendă pentru reuniunea finală, regulile de funcţionare a Conferinţei precum principiul consensului sau preşedinţia prin rotaţie a reuniunilor.[7]


[1] Dipoli este cartier satelit al capitalei finlandeze aparţinând districtului Espo, dar care face parte din „marele Helsinki” şi se află la 10-12 km de Helsinki

[2] Apud, Patricia Gonzaley Aldea, Helsinki 1975. Începutul sfârşitului. Degradarea regimului din România şi singularitatea lui în blocul de Est (1975-1990), Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2008, p.19

[3] Valentin Lipatti, op.cit., p. 23

[4] Ibidem, p. 27

[5] ANIC, fond CC al PCR, Relaţii Externe,  dosar nr. 289/ 1973, ff. 1-13.

[6] Ibidem.

[7] Recomandări finale ale consultărilor de la Helsinki, vezi Valentin Lipatti şi Ion Diaconu ed., Securitatea şi Cooperarea în Europa. Documente (1972-1989), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1991, pp.11-23.

Anunțuri

29 Martie 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: