G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

02/febr/2010 Predicţii geopolitice pentru următorii 100 de ani – George Friedman

… în curând, GEOPOLITIKON va publica un rezumat al cărţii de analiză geopolitică a lui George Friedman (fondatorul STRATFOR) referitoare la posibilele evoluţii pentru următorii 100 de ani. Aşadar, despre Rusia, Turcia, Polonia, lumea occidentală şi lumea musulmană în secolul XXI, în interpretarea unuia dintre cei mai buni analişti geopolitici ai momentului – EURAST.

2 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

02/febr/2010 Da, e posibil şi în România: cărţi de istorie tipărite în zeci de mii de exemplare

 Istorie în zeci de mii de exemplare

 Adrian CIOROIANU despre:

Victor Sebestyen, 1989. Prăbuşirea imperiului sovietic, Ed. Litera & Săptămîna financiară, Bucureşti, 2009, 408 pagini, 11 Ron

În ultimii trei ani, mai cu seamă – de cînd fenomenul a prins amploare –, am avut reţineri în a scrie despre cărţile pe care ziare/reviste de la noi le dau “cadou”, săptămînal, învelite în ţiplă, la un preţ puţin mai mare decît al publicaţiilor în speţă. Generaţia din care fac parte n-are amintiri plăcute din anii ’80, pe cînd cărţile se vindeau “la pachet”. Totuşi, am ajuns la concluzia că reţinerea nu-i justificată – şi că, pur şi simplu, o carte bună trebuie semnalată, atunci cînd apare, indiferent de condiţiile în care e publicată (sau distribuită)

Este cazul acestei cărţi “calde” a lui Sebestyen – jurnalist, ex-emigrant maghiar, acum cetăţean britanic. Spun “calde”, pentru că volumul a apărut în toamna trecută la Londra (editura Pantheon Books). Ediţia din noiembrie-decembrie ’09 a revistei Foreign Affairs scria laudativ despre el şi, surpriză, la mijlocul lui decembrie trecut cartea s-a distribuit şi în România, cu un număr al revistei Săptămîna financiară! Nu poţi spune decît “Bravo!”. Deşi a mai scos şi ceva cărţi cu Nostradamus, profeţii maya & biblice, crime & amante celebre etc., voi aminti că S. f. nu-i la prima reuşită de gen (de ex., în 2008, ea – şi editura Curtea Veche – au publicat o excelentă carte a ziariştilor ruşi Paniuşkin & Zîgar – Gazprom. Noua armă a Rusiei). Aşadar, din cînd în cînd cei ce fac selecţia merită felicitaţi – ca şi traducătorii, camuflaţi, în cazul cărţii lui Sebestyen, sub numele unei firme cu rezonanţe info-mistice, Graal Soft (!).

Revin la carte. De-a lungul a 48 de capitole, Sebestyen spune povestea ultimilor ani ’80, aşa cum au curs ei la Varşovia, Praga, Bucureşti, Sofia sau Budapesta, Berlin-Est sau Moscova. Faptul că volumul se deschide – în prolog – cu execuţia soţilor Ceauşescu (cuplu cu care ne vom reîntîlni pe parcurs, inclusiv în ultimul capitol) e în măsură să (ne) dea fiori. Cu cît va fi mai des descris acel episod, cu atît el apare mai absurd (dar asta o spun acum; atunci am avut, noi toţi, altă părere). Apoi, volumul se dezvoltă într-o naraţiune calmă, cuprinzătoare şi bine scrisă, îmbinînd surse publice, documente şi interviuri ale autorului cu personaje-cheie din ţările avute în vedere. În mod clar un produs editorial conjunctural (pentru a marca cei 20 de ani…), fără a fi o carte “academică” (dealtfel, puţine astfel de cărţi apar în Occident, în sensul indigest pe care noi îl asociem literaturii “ştiinţifice”), volumul lui Sebestyen te lasă, totuşi, la capătul său, cu o imagine limpede despre anul nepereche 1989 şi deceniul care a condus la el. Cum, între timp, alături de noi a apărut o generaţie care se năştea în anii despre care Sebestyen scrie, eu cred că ea o astfel de carte va căuta atunci cînd va dori să-şi facă o imagine de ansamblu.

Cartea nu e scutită de inexactităţi; la aşa volum de informaţie, e practic imposibil să nu apară erori – vezi plasarea “scrisorii celor 6”, la Bucureşti, în 1988 (în loc de 1989 – p. 256) sau unele detalii “zvonistice” despre familia Ceauşescu ş.a. Ar fi bine, în astfel de cazuri, ca editurile noastre să ceară, pe lîngă traducere, şi o lectură prealabilă a unui istoric profesionist, astfel încît măcar ediţia românească a cărţii să aibă ceva note de subsol corectoare.

Dar ceea ce contează – acum, cînd cartea nu mai e o prioritate pentru mulţi dintre cei care acum 20 de ani cumpărau cărţi “la pachet” sau xeroxate – este că astfel de volume apar în zeci de mii de exemplare, la un preţ mai mult decît accesibil. Aceasta este jumătatea plină a paharului – şi nu văd, mai ales cînd în joc este istoria noastră recentă, de ce nu am vorbi & scrie despre ea.

_____________________________

– text publicat în revista Dilemateca nr. 2, februarie/2010

2 februarie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , | 2 comentarii

02/febr/2010 Analistul Vl. Socor revine asupra contractului de armament dintre Franţa şi Rusia – dosarul „Mistral”

The Jamestown Foundation, 26 ianuarie a.c. 

PARIS S’EXCUSE: FRENCH OFFICIALS TRY RATIONALIZING NAVAL REARMAMENT OF RUSSIA

(partea I-a)

Vladimir Socor

The approval process for boosting Russian naval power is moving forward in the French government. Paris and Moscow are negotiating the sale of one French-built Mistral-class warship to Russia, to be followed by construction of three or four such ships in Russia under French license (Interfax, January 15; RIA Novosti, January 22).

These intentions amount to a program of naval rearmament for Russia, an openly revisionist power in Europe and on its periphery. Mistral-class ships constitute by definition a power-projection capability, carrying tanks and helicopters for offensive landing operations, with an intimidating potential in Russian hands vis-à-vis maritime neighbors. NATO member and partner countries in the Baltic and Black Seas are concerned about the possible appearance of Mistral-class ships in the respective Russian fleets, if the French sale goes ahead.

France’s Inter-ministerial Commission for the Study of War Material Exports (French acronym CIEEMG), has now cleared the deal with Russia in a report to the French government. At the next higher level, the General Secretariat for National Defense and Security (SGDSN) is preparing its report on this issue for President Nicolas Sarkozy (Le Monde, January 26).

Representatives of French authorities at various levels are invoking justifications that range from the politically expedient to the crassly commercial; adding an ingredient of historical nostalgia for the Franco-Russian entente on the part of Prime Minister Francois Fillon, who actively promotes the Mistral deal.

According to two prominent French analysts receptive to government views, the Mistral deal is in line with “French diplomatic tradition…which holds that engaging Russia is better than isolating it.” Paris ought to address Russian complaints about the lack of Western technology transfers to Russia since the end of the cold war; and the Mistral deal could elicit Russian cooperation on larger strategic issues. The Sarkozy presidency regards the Russians “more as partners, albeit difficult ones. This more global vision does not [see] Georgia or Ukraine as a top priority” (Eurasianet, January 21).

By such French logic, withholding arms sales would be tantamount to isolating Russia, or undermining the credibility of political overtures to Moscow. Further by such French logic, Russia’s “difficult” behavior vis-à-vis the West would justify Western concessions to Moscow, at the expense of Russia’s neighbors in this case. And conversely, Russian cooperative behavior would have to be rewarded with arms transfers. Such official arguments need not be taken at face value, however. They purport to invoke overall Western interests in justifying a purely bilateral Franco-Russian transaction.

French government officials say off the record that no ultra-sophisticated electronics would be transferred to Russia in a Mistral transaction. By the same token, Russian officials anticipate having to buy some of the more advanced communications equipment from other suppliers. Withholding the state-of-the art French electronics, however, would not significantly diminish the Mistrals’ potential to overturn the naval power balance, if deployed with Russia’s Baltic or Black Sea fleets.

Aware of those implications, some senior officials speaking on the background at the Quai d’Orsay would prefer that Russia quietly renounce the Mistral deal: “this would be an ideal solution.” This could even help Minister of Foreign Affairs Bernard Kouchner out of his dilemma. The global humanitarian physician regards the Mistral affair as a “choice between consciousness and realism.” President Sarkozy and other political figures, however, are also concerned to rescue the crisis-hit French shipyards. According to management at the STX shipyard in St. Nazaire (the former Chantiers de l’Atlantique, now partly state-owned), the sale of just one Mistral-class ship would save “approximately one thousand jobs for two years.” One more ship (the third overall) of this class is due for delivery to the French navy by June 2011, whereupon the shipyard has no further orders (Le Monde, January 26).

That logic implies that arms sales to Russia could be justified as an anti-crisis measure and employment-generating program by a NATO member country. It also seems to imply an open-ended policy extending well beyond 2011 and with potential spinoffs, if a Mistral contract with Russia is signed. This could create a precedent for other bilateral deals between individual NATO countries and Russia, with corrosive effects on Alliance policies.

The financing of the Mistral deal is not being discussed publicly, although it must form a subject of Franco-Russian discussions. One ship of this class in a “naked” state costs an estimated $600 million to build in France. Given Russia’s current financial situation, it would hardly be surprising if French banks are enlisted to finance Russia’s purchase of the Mistral, under credit guarantees from the French government.

2 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | Lasă un comentariu