G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

22/iun/2010 Memoriile ultimului director al Radio România din perioada precomunistă (3/5)

Un martor al epocii sale

prefaţa volumului lui Vasile Ionescu – Istoria trece, cuvîntul rămîne… Mărturiile ultimului director al Societăţii Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2008

Adrian Cioroianu

(1/5) – (2/5) – (3/5) –

Din păcate, aducerea la guvernarea ţării, de către generalul (ulterior mareşalul) Ion Antonescu a legionarilor, l-a predispus pe Vasile Ionescu la prima dintre hăituirile sale politice. Prin însăşi structura sa, profund democratică, şi prin maniera în care el vedea aranjarea societăţii româneşti, Vasile Ionescu era un adversar inconturnabil al curentului politic legionar. La nici trei săptămîni după ce fusese cel care ţinuse microfonul radioului naţional în sala tronului în momentul în care regele Carol al II–lea abdicase, transmiţînd puterea efectivă în mîinile lui Antonescu, Vasile Ionescu este obligat de o echipă legionară, pe 25 septembrie 1940, să-şi scrie şi semneze demisia din funcţia de conducere de la SRR – de faţă fiind, susţine autorul, şi scriitorul cu simpatii legionare Nichifor Crainic, atunci preşedinte al Consiliului de Administraţie al SRR. Chiar a doua zi după acest act de presiune politică nedisimulată, Vasile Ionescu – din fericire, foarte grijuliu cu acest fel de acte mereu necesare, cîndva, după ce pasiunile politice se cern iar experimentele extreme se consumă – trimite o scrisoare pe adresa lui Crainic, relevîndu-i ceea ce acesta oricum ştia deja: nulitatea de drept a actului demisiei, atîta vreme cît ea a fost obţinută prin simplă forţă fizică. Cum pe moment protestul său nu are consecinţe imediate – din motive ce decurg din chiar prezenţa la guvernarea ţării a legionarilor, între septembrie 1940 şi ianuarie 1941 –, Vasile Ionescu devine temporar procuror pe lîngă Tribunalul Militar al Capitalei. În această funcţie îl prinde rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941, cu tot cortegiul de atrocităţi pe care l-a adus aceasta mai ales în Bucureşti. În chiar ziua de 22 ianuarie, pe fondul luptei disperate a unor resturi ale ariergardei legionare, Ionescu este numit din nou – de această dată prin decret semnat de Ion Antonescu însuşi – la conducerea Radiodifuziunii române. Această numire echivala în fond cu recunoaşterea meritelor sale trecute în apărarea instituţiei şi, totodată, cu recunoaşterea faptului că, în aceste condiţii excepţionale, el era unicul capabil să asigure reintrarea în relativă normalitate a importantei instituţii media care era, pentru România începutului de an 1941, Radiodifuziunea din str. Berthelot nr. 60. Ca probă a încrederii pe care Ionescu a reuşit să o insufle în acele momente, este de reţinut că din 25 ianuarie 1941 el a primit şi atribuţiile preşedintelui Consiliului de administraţie al SRR (consiliu dizolvat în acele zile şi reînfiinţat abia pe 8 mai 1941); ca şi în 1939, Vasile Ionescu primeşte şi recunoaşterea onorifică a meritelor sale în înfrîngerea rebeliunii legionare şi pacificarea Radioului românesc: pentru aportul său la lichidarea acestui puci politico–militar, va primi decoraţia “Coroana României“ în gradul de ofiţer.

Vasile Ionescu rămîne directorul Radiodifuziunii române pe întregul parcurs al războiului antisovietic, în care România intră pe 22 iunie 1941. Întîlnirile cu Ion Antonescu vor continua, în paralel cu proiectele sale de dezvoltare a reţelei radio a ţării (toate aceste detalii find prezente în amintirile sale). Acuzaţiile de spionaj în favoarea Angliei (în 1942) se vor dovedi lipsite de temei şi, în cele din urmă, Vasile Ionescu va fi unul dintre puţinii români relativ iniţiaţi în planul de răsturnare a regimului Antonescu – răsturnare în contextul căreia Radio Bucureşti, prin angajaţii săi şi prin staţiile sale, a făcut proba unui curaj real şi meritoriu, în lupta pentru dezangajarea ţării dintr–o alianţă pe care nu o mai dorea şi nu o dorise într-adevăr niciodată. Detaliile pe care le oferă Vasile Ionescu despre ziua de 23 august – inclusiv înregistrarea în trei reprize a discursului regal de către inginerul Alexandru Lohan – sînt binevenite pentru reconturarea istoriografică a acestei zile efectiv istorice. În contextul mărturiilor sale, merită reţinută acea descriere a audienţei la Mihai Antonescu din ziua de 21 august 1944, audienţă la capătul căreia acesta din urmă, ministru de externe al României, îi spune încrezător lui Vasile Ionescu: “Eu voi fi semnatarul păcii“ (în cadrul, adică, unui virtual sfîrşit al războiului, aşteptat de România). Ceea ce s–a întîmplat cu Mihai Antonescu (arestarea sa în 23 august 1944, executarea sa în 1946…) se cunoaşte deja, astfel încît nu rămîne pentru noi decît interogaţia legitimă referitoare la mobilurile convingerilor politice şi diplomatice ale acestuia anterioare loviturii de palat din 23 august. (va urma)

Anunțuri

22 Iunie 2010 - Posted by | First chapter, Intelo, Istorie | , ,

3 comentarii »

  1. […] de către generalul (ulterior mareşalul) Ion Antonescu a legionarilor, l-a predispus pe […] Ultimele articole despre 1 Posted in NEWS Tags: 22/iun/2010, director, Memoriile, perioada, precomunistă, radio, […]

    Pingback de 22/iun/2010 Memoriile ultimului director al Radio România din perioada precomunistă (3/5) | WLE Daily News | 22 Iunie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: