G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

05/ian/2009 La mulţi ani domnului profesor Cioroianu… Adrian Cioroianu!

Nu e deloc uşor să faci o supriză unui om destul de neconvenţional şi care deseori surprinde el însuşi prin idei, prin luări de poziţii şi printr-o curiozitate rară faţă de oameni şi faţă de opiniile lor (curiozitate pe care o recunoaşte ca fiind principala sa calitate – vezi interviul luat de G. Onofrei, în revista Suplimentul de cultură, în august 2005).

Totuşi, prin aceste câteva materiale postate astăzi fără aprobarea sa expresă – aici e momentul să deconspirăm faptul că dl Cioroianu nu ştie cum funcţionează, tehnic vorbind, acest blog!!! – , dorim să-l suprindem şi, evident, să-i spunem distinsului profesor „La mulţi ani!” cu ocazia zilei sale de naştere – care este, :), întâmplător, şi ziua de naştere a regelui Juan Carlos al Spaniei 🙂 – şi, în plus, să-i facem câteva mici sugestii:

– dat fiind că are un ceas James Bond la mână, poate în acest an nu va mai întârzia acolo unde este uneori aşteptat  – dl prof. Lucian Boia ar putea da ceva detalii :).

– dat fiind că lucrează la o carte despre Rusia (mă rog, volumul al doilea, deşi nici măcar unii dintre noi nu l-am terminat pe primul!), poate va profita de ocazie să-şi ducă (măcar) colaboratorii într-o excursie la Sankt Petersburg!

– dat fiind că acest blog este dedicat Rusiei & Eurasiei, poate ne spune dl profesor Cioroianu ce amintiri are din acea seară din aprilie 2008, când l-a primit pe preşedintele rus Putin pe Otopeni!

– dat fiind că Barack Obama a luat Premiul Nobel (pe 9 octombrie 2009) exact la o săptămână după ce dl Cioroianu îl critica în revista Dilema veche (pe 2 octombrie 2009), poate n-ar strica, dle profesor, să ne spuneţi măcar nouă cu anticipaţie pe cine mai aveţi de gând să criticaţi în anul acesta!

– dat fiind că dl Cioroianu este (pe lângă Dilema veche!) un colaborator al editurii Curtea Veche, aşteptăm o explicaţie despre cum se face că specializarea sa este, totuşi, cea de istorie contemporană & recentă!

– dat fiind că dl Cioroianu este aproape în fiecare zi invitat la câte o televiziune, n-ar strica să spună din când în când, „pe sticlă”, cât este ceasul, pentru a ne da şi noi seama dacă emisiunea este în direct sau în reluare!

– dat fiind că dl Cioroianu a fost la Paris, la mijlocul lui decembrie 2009, pentru susţinerea unei conferinţe, aşteptăm să ni se clarifice: i) ce mai făcea Carla Bruni; ii) care mai este preţul parfumului Cool Water – Davidoff; iii) dacă s-a întâlnit cu Vladimir Putin, plecat şi el la cumpărături; iv) cum mai evoluează contractul de armanent dintre Franţa şi Rusia; v) dacă s-a întâlnit pe acolo cu fantoma – sau cu fantasma – lui Edgar Morin!

Acestea fiind spuse, „La mulţi ani!”, domnule Cioroianu – Adrian Cioroianu! -, multă inspiraţie în textele pe care le trimiteţi spre G E O P O L I T I K O N  şi, mai ales, succes în toate! 

                        – colaboratorii G E O P O L I T I K O N

Reclame

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, First chapter, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , | 4 comentarii

05/ian/2009 La aniversare: Ioana Cristea Drăgulin (revista „Sfera politicii”, septembrie 2009) despre cartea „Geopolitica Matrioşkăi” de Adrian Cioroianu

Adrian Cioroianu - Geopolitica Matrioşkăi - Rusia postsovietică în noua ordine mondială, vol. I

 Reinventarea lui Mişa

Ioana Cristea Drăgulin

 Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 387 p.

Adrian Cioroianu este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie al Universităţii din Bucureşti. Din punct de vedere profesional face parte din categoria selectă a istoricilor contemporani care analizează comunismul şi postcomunismul. Ultima carte publicată pe acestă temă este: Istorie, eroi, cultură politică. Reflecţii despre cavalerii memoriei şi partizanii uitării, Editura Scrisul Românesc, 2008.

Volumul de faţă intitulat Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială se focalizează pe ultimii ani ai existenţei URSS şi tranziţia de la leadership-ul sovietic al lui Mihail Gorbaciov la cel rusesc al lui Boris Elţîn pe fondul crizei morale cu care se confruntă Rusia în anii ‚90. În acelaşi timp sunt analizate încercările liderilor de la Kremlin de a face faţă provocărilor istorice apărute în imediata lor vecinătate odată cu prăbuşirea „zidului Berlinului”. Conflictelele dintre Armenia şi Azerbadjan ( Nagorno-Karabah), din Georgia (Osetia de sud şi Abhazia) ca şi din Republica Moldova (Transnistria) demonstrează că după 1991 Rusia a fost mai prezentă decât se crede în evoluţiile politice sau sociale ale vecinilor ei. Tangenţial au fost atinse şi unele aspecte ale relaţiilor dintre Rusia şi alţi vecini ai săi precum Ucraina, România sau Ţările Baltice. (p.18) Decăderea Rusiei la începutul anilor ‚90 de la rangul de superputere mondială la nivelul de putere regională a fost contracarată prin toate mijloacele de la Kremlin. Există, din acest punct de vedere, o autentică moştenire lăsată de Boris Elţîn, iar binomul Putin& Medvedev nu face decât să ducă mai departe ambiţia unei revanşe faţă de vestul mult hulit timp de mai mult de opt decenii.

Teza fundamentală a acestei cărţi este că binomul Putin& Medvedev doreşte recrearea unei atmosfere tipice unui ”Război Rece” dar care să nu se fundamenteze pe o motivaţie ideologică după tradiţia secolului trecut. Această politică reprezintă , în opinia strategilor ruşi, modalitatea ce-a mai rapidă de obţinere a unor câştiguri în planul sferelor de influenţă geopolitică şi economică.(p.135) Problematica pusă de o astfel de politică este dată de dependenţa economiei ruse de investiţiile de capital străine şi de singurul debuşeu în livrarea gazului şi deci încasarea valutei care este occidentul. Şantajul energetic la care a apelat Rusia pentru a readuce în propria sferă de influenţă foste ţări componente ale defuctei URSS şi-a dovedit eficienţa în timp însă este o metodă riscantă în raport cu UE. În primul rând stabilitatea de care a dat dovadă Rusia, odată cu venirea lui Putin la putere, se dovedeşte a fi datorată mai degrabă creşterii preţului la petrol şi gaze la nivel mondial, mai ales după al doilea război din Golf împotriva Irakului şi mai puţin datorată perfomanţelor economice interne. Căderea preţului pe pieţele internaţionale la petrol şi gaze a afectat direct bugetul Rusiei. Este adevărat că gazul rus este vital pentru multe ţări din UE ( vezi Italia şi Germania) însă este o partidă cu două faţete.

Aşa cum este important ca, gazul rusesc să vină în UE este vital ca valuta să intre în visteria Gazpromului şi deci a Rusiei. În acest moment nu există o altă piaţă de desfacere. Cartea energiei este importantă însă poate să aducă deservicii în plan geopolitic pe termen lung Rusiei. Brzezinski a arătat că Moskova a crezut că este de la sine înţeles că va moşteni de jure şi de facto o zonă de influenţă în aria fostei Uniuni Sovietice.(p.326) Intrarea ţărilor baltice în NATO şi ulterior în UE a fost respinsă vehement de Rusia însă nu a avut mijloacele prin care să se opună. Din acest motiv politica de apropiere a Ucrainei şi a Georgiei de UE şi NATO a creat o adevărată isterie la Kremlin. Acelaşi Brzezinski scria că ” Nici o restauraţie imperială fie că s-ar sprijini pe CSI sau pe alt proiect euroasiatic, nu este posibil ( ptr. Rusia) fără Ucraina”.(p.236) Rusia fără Ucraina nu ar fi decât o putere regională.(p.327) Din acest motiv şantajul economic impus acestor ţări este mult mai dur tocmai pentru a împiedica o apropiere de NATO şi UE. Dependenţa geostrategică a Rusiei de Ucraina a povocat şi va provoca tensiuni la nivel bilateral urmate de consecinţe la nivel european. Blocarea livrărilor de gaze pentru Europa din această iarnă (n.a. 2008-2009) pe motivul că Ucraina nu şi-a plătit facturile a creat o stare de nemulţumire la nivelul cancelarilor europene. În realitate întrebarea pe care şi-o pun analiştii este următoarea: Rusia va acepta să se integreze economic cu ţările din U.E sau va continua să ducă o politică bazată pe confruntare?

Lucrarea profesorului Adrian Cioroianu nu a dat răspunsul la această întrebare însă prin informaţiile prezentate şi analiza fină a acestora permite cititorului interesat să aibă o imagine pertinentă asupra unui spaţiu geopolitic care după anii ‚90 a părut că a căzut în uitare. Modalitatea prin care este abordată tema cărţii ne demonstrează că autorul nu se cramponează în sfera strictă a istoriei evenimenţiale şi preia conceptele analizei de tip geopolitic. Evoluţia spaţiului sovietic, transformările care au avut loc atât în URSS cât şi în fostul lagăr al ţărilor din estul Europei nu pot fi înţelese fără o abordare conceptuală în care Rusia ca subiect al geopoliticii mondiale să nu fie analizată. Subiectul acestei cărţi nu se rezumă însă numai la nivelul relaţiilor internaţionale.

Textul acestei cărţi se citeşte cu mare uşurinţă şi de aceea este disponibil marelui public. În timp, cînd multe pasiuni se estompează, când amănuntele se uită, când vociferările dispar, această carte va fi una dintre sursele importante pentru generaţiile care vor dori să înţeleagă ce s-a întâmplat cu imperiul sovietic la cumpăna de veacuri XX-XXI.

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2010 La aniversare: Simona Deleanu (revista „Sfera politicii”, iunie 2009) despre cartea „Istorie, eroi, cultură politică” de Adrian Cioroianu

 

Istoria – o marfă ce trebuie vândută

Simona Deleanu

Adrian Cioroianu, Istorie, eroi, cultură politică. Reflecţii despre cavalerii memoriei şi partizanii uitării  
Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2008

(Cartea a primit Premiul „Nicolae Iorga” al Fundaţiei Scrisul Românesc, Craiova, 2008)

Încă din titlu autorul stabileşte legătura cu o altă apariţie editorială a sa, cartea Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane (Polirom, 2002), în care analiza, printre altele, conflictele dintre cavalerii memoriei şi partizanii uitării. De fapt, cele două volume sunt într-o legătură directă deoarece au un tip similar de compoziţie. La fel ca şi lucrarea din 2002, aceasta din 2008 reuneşte în aproape 200 de pagini articole apărute în revistele „Lettre International”, „Dosarele Istoriei”, „Scrisul românesc”, „Euphorion” şi „Geo”, dar şi o prelegere susţinută la un seminar despre cum se predă istoria. Articolele din prima parte sunt despărţite de cele din a doua secţiune, publicate iniţial în revista care poartă numele editurii, de un cuvânt înainte, mai către final.

Deşi ar putea să pară o carte de istorie, destinată unui public avizat, nu este deloc aşa. Autorul pune în discuţie idei şi teme actuale, asupra cărora nu încearcă să îşi impună punctul de vedere. Cartea este prima apariţie editorială a lui Adrian Cioroianu după o pauză de trei ani, perioadă în care a avut timp să descopere şi să reflecteze asupra relaţiei românilor cu propria istorie, cu trecutul recent, cu eroii pe care-i caută mereu şi cu o cultură politică pe care uneori o critică, alteori o neagă şi pe care, de cele mai multe ori, o consideră în mod greşit ca fiind inexistentă.

Dacă  la o primă privire asupra coperţii avem senzaţia că ţinem în mână o carte de poveşti, lectura ne va convinge că  este într-adevăr o astfel de carte, dar nu de poveşti pentru copii, ci pentru oameni mari. Şi asta pentru că Adrian Cioroianu demonstrează încă o dată că istoricul are menirea de a spune astfel de poveşti, iar el poate să facă acest lucru. Subiectele articolelor sunt, după cum afirmă şi autorul, foarte diferite. Sunt analizate importante personaje istorice, de la Lucreţiu Pătrăşcanu şi Octavian Goga la Nicolae Ceauşescu şi Carol al II-lea, dar şi personaje actuale ca Vladimir Putin. Autorul combate încă odată clişeele care au străbătut România de-a lungul deceniilor: de la Carol al II-lea – rege playboy la intelectualul – erou salvator.

Cred că primul lucru pe care orice profesor de istorie şi orice „comentator”  ar trebui să-l citească este al zecelea capitol, Istoria, ca miză perpetuă, în care autorul încearcă să clarifice rolul istoricului şi cel al profesorului. Adrian Cioroianu propune, în primul rând, reinventarea perpetuă a profesionistului în istorie, predarea acesteia aşa cum nu s-a mai făcut până acum, cu o grijă deosebită pentru termeni şi concepte, nedespărţind Europa de România, acceptarea istoriei ca produs cultural şi a profesorului ca personaj care vinde o marfă, de preferat în cel mai bun mod posibil.

Un alt articol, încărcat mai curând de o notă personală, este cel în memoria lui Ion Raţiu, în care autorul creionează portretul omului, aşa cum l-a cunoscut, şi nu al politicianului văzut de alţii. Tot într-o notă personală profesorul Cioroianu analizează şi generaţiile de studenţi care au intrat în ultimii ani la facultate, pe care le priveşte cu fascinaţie, dar de care se simte uneori prea îndepărtat. 

Într-o societate în care istoria pare a fi unul dintre cele mai dezbătute subiecte şi în care mulţi comentatori şi specialişti în toate furnizează idei de-a gata, Adrian Cioroianu vorbeşte despre istorie într-un mod profesionist, care captează atenţia, ridicând întrebări şi căutând răspunsuri care nu se vor a fi definitive. Meritul lucrării este că strânge între cele patru coperţi idei care ar fi putut să trăiască doar o zi, o săptămână sau o lună, în timp ce meritul lui Adrian Cioroianu este acela că, într-o perioadă în care profesioniştii au probleme să-şi vândă marfa numită istorie, el reuşeşte acest lucru din plin, fără a-i dezamăgi pe cititorii şi ascultătorii fideli.

___________________

Recenzie apărută în revista Sfera politicii, nr. 136, iunie 2009, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/136/art14-deleanu.html

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2010 La aniversare: First chapter din „Pe umerii lui Marx” de Adrian Cioroianu, 2005

 

fragment preluat din: http://atelier.liternet.ro/articol/3431/Adrian-Cioroianu/Pe-umerii-lui-Marx.html

Adrian Cioroianu, fragment din volumul
Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc,
Editura Curtea Veche, 2005

Intro

(NB – unele dintre datele de mai jos sunt valabile pentru toamna anului 2005!)

Adrian Cioroianu (n. 1967, Craiova) este conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, Catedra de Istoria Românilor. Doctor în Istorie, cu lucrarea Le mythe, les représentations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste susţinută în septembrie 2002 la Universitatea Laval din Québec, Canada. Absolvent al Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti (1993), specializat în Istoria Contemporană a României. Ca asistent universitar, a colaborat mai ales cu profesorii Lucian Boia şi Dinu C. Giurescu. În 1994-1995 a urmat cursuri de DEA (Diplôme d’Études Approfondies) în cadrul École Doctorale en Sciences Sociales – Europe Centrale et Orientale din Bucureşti; între 1995 şi 2002, stagii doctorale la Universitatea Laval din Québec. Bursier al Colegiului Noua Europă din Bucureşti (2000-2001) cu proiectul Artă, politică şi propagandă. Arta plastică românească a anilor ’80. Din 1998, redactor al revistelor Dilema (ulterior Dilema veche) şi Sfera politicii din Bucureşti. Între 2000 şi 2004, realizator sau moderator al unor emisiuni de televiziune: Totul la vedere (TVR 1), Ora de istorie (Realitatea TV), Chiasma (Pax TV). În corpul de editorialişti al ziarelor Ziua (2001-2003), Cuget liber de Constanţa (2002-2004), Adevărul de Arad (2003-2004), Gazeta sporturilor (din august 2003 pînă în prezent). Din august 2002, consilier politic al preşedintelui PNL, Theodor Stolojan. Din noiembrie 2004, senator PNL de Timiş şi vice-preşedinte al Comisiei de Cultură a Senatului României. Din septembrie 2005, observator pe lângă Parlamentul European.

De acelaşi autor: Ce Ceauşescu qui hante les Roumains. Le mythe, les représentations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste, Ed. Curtea Veche & L’Agence universitaire de la francophonie, Bucureşti, 2004 (ed. a 2-a 2005), Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, Scrum de secol. O sută una de poveşti suprapuse, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2001.

Coautor (alături de Stelian Brezeanu, Mihai Retegan, Mihai Rădulescu, Florin Müller) al manualului Istoria României pentru clasa a XII-a, Ed. RAO, Bucureşti, 1999-2000 şi (alături de Lucian Boia şi Tom Sandquist) al volumului bilingv Archive of Pain / Arhiva durerii, Ed. Pionier Press, Stockholm, 2000.

 ***

Capitolul 5
Studiu de caz. O întreprindere intelectuală: ARLUS în 1944

 Prin cultura şi situaţia lor personală ei pot sta tot atât de departe de aceştia ca cerul de pământ. Ceea ce face din ei reprezentanţi ai micii burghezii este faptul că gândirea lor nu este în stare să depăşească limitele pe care micul burghez nu le depăşeşte în viaţă, că, din această cauză, ei sunt împinşi în teorie spre aceleaşi probleme şi soluţii spre care micii burghezi sunt mânaţi, în viaţa practică, de interesul material şi de poziţia lor socială. Acesta este, în genere, raportul dintre reprezentanţii politici şi literari ai unei clase şi clasa pe care o reprezintă.
(Karl Marx, Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte)
 

 5.1. Prolog: schimb de replici româno-sovietice

Vineri 9 martie 1945, Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), asociaţie prezidată cu un entuziasm de-a dreptul juvenil de către septuagenarul Constantin I. Parhon, oferea o recepţie în onoarea lui Andrei Ianuarievici Vîşinski, vicecomisarul sovietic pentru Afaceri Externe, aflat la capătul celei mai fructuoase dintre vizitele sale de până atunci în România: cea soldată cu impunerea guvernului Groza [138].

Preparativele pentru recepţie se făcuseră oarecum în grabă, pentru că, asemeni oaspetelui, şi gazdele fuseseră foarte ocupate în ultimele, atât de încinse, zile. Lista invitaţilor nu ridicase probleme. Pe de o parte, nu era pentru prima dată când arlusiştii se întâlneau cu Vîşinski şi nici prima recepţie oferită în onoarea lui. Pe de alta, la patru luni de la înfiinţarea sa (în noiembrie 1944), ARLUS avea deja o listă ultraselectă de membri, simpatizanţi şi „clienţi” pe care se putea conta oricând, cu atât mai mult pentru ocazii atât de speciale precum aceasta.

Erau invitaţi, aşadar, membrii guvernului, în frunte cu Petru Groza, Gheorghe Tătărescu, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Gheorghiu-Dej, membri ai Partidului Comunist – inclusiv dominatoarea Ana Pauker -, membri ai legaţiei sovietice la Bucureşti şi ofiţeri din trupele Armatei Roşii aflaţi în capitală, conducători ai cultelor, ziarişti de frunte şi, mai ales, un număr impresionant de intelectuali din elita cultural-ştiinţifică a ţării: George Enescu, Mihail Sadoveanu, Traian Săvulescu, Simion Stoilov, Andrei Oţetea ş.a. Locul recepţiei era Palatul Catargi de pe Calea Victoriei nr. 115, în picioare şi astăzi, unul dintre sediile preferate ale ARLUS şi una dintre clădirile bucureştene ai cărei pereţi, dacă ar avea şi darul glăsuirii pe lângă istoria pe care au trăit-o, ar face obiectul unui pelerinaj întrerupt doar de sfârşitul lumii.

Pregătirea în sine a evenimentului nu a fost foarte dificilă, mai ales că, dând dovadă de o amabilitate care nu mai era de mult un secret pentru arlusişti, S.A. Dangulov, primul secretar al legaţiei sovietice, trimisese la Palatul Catargi câteva lăzi cu sticle de votcă şi altele, mai mici, cu icre negre. Pe de altă parte, mai mulţi dintre invitaţii români (printre care, mai insistent, se pare, rabinul Şafran) l-au anunţat pe principalul organizator al recepţiei – adică pe biologul Simion Oeriu, secretar general al ARLUS – că ar prefera, totuşi, măcar să ciocnească simbolic un pahar de şampanie, nefiind deloc mari amatori de votcă. Totul s-a aranjat în cele din urmă foarte bine, pentru că un altul dintre invitaţi, Max Auschnitt, merituosul om de afaceri român, fost finanţator al partidului lui Iuliu Maniu dar şi al Partidului Comunist (din primele luni ale lui 1944) şi, totodată, membru de ultimă oră al echipei prietenilor URSS, avusese şi el frumoasa idee de a trimite Asociaţiei, pentru aceeaşi ocazie, o duzină de sticle de şampanie; începute, deci, sub aceste fericite auspicii şi cu ajutorul atâtor samariteni, nimeni nu s-ar fi gândit că aceste pregătiri pripite vor fi cât pe-aci să genereze un cvasiscandal diplomatic.

Totul a început ca la carte: Vîşinski a venit însoţit de A.P. Pavlov, principalul consilier politic al Comisiei Aliate de Control de la Bucureşti, şi oaspeţii au fost primiţi cu căldură, cu multe aplauze şi chiar cu emoţie – dacă ar fi să dăm crezare relatărilor cronicarilor de presă prezenţi, care vor scrie că C.I. Parhon avea lacrimi în ochi! 

(text integral al capitolului în format word doc.: AC – Pe umerii lui Marx – 2005  )

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, First chapter, Intelo, Istorie | , , , , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2010 La aniversare: Ştefan Stănciugelu (revista „Idei în dialog”, Bucureşti, octombrie 2009) despre cartea „Geopolitica Matrioşkăi” de Adrian Cioroianu

Logica Matrioşkăi. Între geopolitica „pragmatică“ şi analiza în „logică rusă“

Ştefan Stănciugelu

Adrian Cioroianu - Geopolitica Matrioşkăi - Rusia postsovietică în noua ordine mondială, vol. I

CARTEA lui Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, pare că anunţă o poveste de istorie contemporană al cărei subiect este mărirea şi decăderea unui imperiu. Departe de a rămâne însă în limitele unei istorii a „creşterii şi descreşterii“ Rusiei ultimilor treizeci de ani, autorul provoacă graniţele unei paradigme multidisciplinare într o lectură organizată pe secvenţe logice de tip corelare de date istorice – ipoteză analiză – interpretare – concluzii intermediare – concluzie finală (validare de ipoteză). Toate aceste secvenţe sunt conectate la o idee prezentă în fiecare dintre paginile lucrării: „Tot ce ţine de Rusia, de la totemul ursului până la deciziile de politică externă de tipul războiului din Georgia şi scăderea volumului în gazoductele către Europa, este parte din spectrul conştiinţei imperiale ruse“. Autorul vorbeşte despre o geo Putere a cărei vocaţie de control politic a înşelat strategii Occidentului sub regimul Elţîn, construind, apoi, o ideologie încă mai înşelătoare sub regimul Putin.

Trei cicluri scurte de istorie imperială

1. Cu metodologia specifică ştiinţei istorice contemporane, autorul ne înfăţişează o hartă a problemelor Rusiei, decupată în cicluri istorice scurte, de câte un deceniu. Sunt identificate, astfel, (a) un deceniu al decăderii Imperiului, care nu mai poate ţine pasul cu dezvoltarea tehnologică a Vestului (1980–1990); (b) un deceniu al destrămării şi descreşterii puterii imperiale (1990–2000), care se reorganizează cu disperare, după dispariţia actorului de drept internaţional URSS; (c) un al treilea ciclu al redeşteptării şi activării unei conştiinţe imperiale (1999–2009), pe care liderii de la Kremlin o organizează „pragmatic“ în strategii regionale, de politică europeană şi politică globală, reinventând Vestul – inamicul necesar în logica vechiului Război Rece. Din acest moment, istoricul centrat pe cronologie şi durata scurtă schimbă perspectiva de analiză, pentru a judeca faptele imperiale din perspectiva duratei medii. Probabil că al zecelea volum (autorul îl anunţă doar pe al doilea) îi va permite şi analiza pe durata lungă a istoriei şi conştiinţei imperiale învăluită în cea de a zecea Matrioşkă. În logica păpuşilor ruseşti (termenul „păpuşi sovietice“ pare imposibil), istoria Rusiei post 1990 s ar afla astăzi la ce a de a treia Matrioşkă, încă indecisă la chip, dar cu probabilitate mare să fie o reproducere, la o altă scală, a Matrioşkăi fondatoare – Elţîn. Păpuşa fondatoare de istorie postsovietică, Elţîn, a dat la iveală o Matrioşkă fiică a aceleiaşi conştiinţe imperiale, reproducere mai eficientă a păpuşii originare: Putin. Matrioşka Putin îşi va crea şi ea, pe modelul originar, o Matrioşkă uşor diferită cromatic, părelnic mai pe gustul Occidentului – Medvedev.

2. Cartea despre geopolitica Matrioşkăi poate fi citită în chei diferite, în funcţie de interesul fiecărei categorii de cititori în parte. Există o cheie de istorie contemporană, alta de relaţii internaţionale, una de ştiinţă politică (analiza de politică internă a Rusiei contemporane, în special), la care se adaugă cheia simbolicii politice. Lucrarea poate sta ca resursă bibliografică pentru curs, dar, mai ales, pentru un seminar la oricare dintre aceste discipline universitare. De fapt, „Fişele“ în care autorul simte nevoia să strângă datele despre evoluţia fenomenelor politice fundamentale sugerează o intenţie didactică. Dincolo de aceste „Fişe de lectură“ – sinteză privind evoluţia unui eveniment sau proces istoric –, Geopolitica Matrioşkăi propune un discurs inovativ în analiza politicii externe a Rusiei contemporane.

3. Lucrarea tratează despre relaţiile dintre Rusia şi fostele state sovietice, poposind şi asupra conflictelor îngheţate, a tipului special de pluripartidism cu un singur lider politic, comparând „normalitatea“ europeană cu „normalitatea“ rusească. Chiar incluzând Moldova şi Transnistria, problema relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina şi a nevoii Rusiei de a controla Ucraina pentru a deveni o putere mondială etc., cartea ar rămâne doar „interesantă“. Adică ceva în sensul evaluărilor care spun totul despre o carte, dar care, de fapt, nu spun nimic. Dacă, de exemplu, un Computer nou (Ignorantul absolut) ar citi cartea domnului Cioroianu, probabil că ar fi mulţumit: o bună cunoaştere a problemei – Rusia, trecut apropiat, creştere descreştere şi perspective de evoluţie. Acelaşi Computer dornic să absoarbă informaţie ar aştepta să se instruiască şi despre problemele pe care le anunţă volumul II – relaţia cu ţările din vecinătatea imediată şi cele din vecinătatea mai îndepărtată: Germania, Marea Britanie, SUA etc. Chiar în aceste condiţii, cartea ar rămâne tot „doar interesantă“. Cu scuzele de rigoare pentru Computer, trebuie să admitem că programele lui ar putea prelua doar una dintre cele două mize ale lucrării. Prima dintre acestea este explicit formulată de autor; cea de a doua miză nu face parte din setul de ipoteze, construindu se la intersecţia dintre evenimente, interpretări şi corelaţii ale autorului, în baza cărora putem scoate în evidenţă pattern-uri de comportament ce dovedesc reformatarea logicii Războiului Rece şi elemente ale unei „logici ruseşti“. Desigur, nu avem de a face cu vreo invenţie patentată de Putin şi/sau Medvedev în domeniul ştiinţei logicii. Termenul lui Cioroianu sugerează logica vicleană a unei conştiinţe imperiale, care se redescoperă pe sine ca Centru pentru „vecinătatea imediată“ a fostei URSS, dar şi pentru o vecinătate îndepărtată. În această logică, tancul şi racheta alternează cu contractul „pragmatic“ pe două trei decenii pe care îl forţează strategia războiului rece al energiei, condus de Gazprom.

– text integral: http://www.ideiindialog.ro/articol_1056/logica_matrioskai%20ntre_geopolitica_pragmatica_si_analiza_in_logica_rusa.html

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2010 La aniversare: Bodgan Barbu (în revista „Dilemateca”, Bucureşti, iulie 2009) despre „Geopolitica Matrioşkăi” de Adrian Cioroianu

Bogdan Barbu

De la Mişa la Medvedev

Adrian Cioroianu - Geopolitica Matrioşkăi - Rusia postsovietică în noua ordine mondială, vol. I

Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009

 Mişa era un ursuleţ simpatic şi prietenos. Simboliza pacea şi prietenia între popoare şi spiritul de competiţie sportivă, în calitate de mascotă a Olimpiadei de la Moscova din 1980. După aproape 30 de ani, Adrian Cioroianu îl readuce în atenţie, oferindu-i un nou job: acela de a deschide în mod simbolic lucrarea sa despre Rusia postsovietică. Ţinînd cont de perioada discutată în carte, Mişa ar fi putut, foarte bine, să fie Mihail Gorbaciov. Autorul a ales însă să-şi înceapă demersul cu imaginea ursuleţului zîmbitor, cu cercurile olimpice la cingătoare, din două motive: primul este acela că are reflexul istoricului, care porneşte întotdeauna analiza „din urmă“, încercînd să identifice nu doar cauzele imediate, ci şi pe cele ale duratei medii şi lungi. Cel de-al doilea ţine de alegerea autorului de a-şi plasa lucrarea sub „patronajul“ a două cunoscute simboluri ale Rusiei: ursul brun şi păpuşa Matrioşka.

Simbolistica asociată ursului rusesc oferă o întreagă gamă de imagini sugestive, transpuse cu iscusinţă de autor în planul geopoliticii: începînd cu prietenosul Mişa, însărcinat cu promovarea imaginii Uniunii Sovietice în lume, continuînd cu ursul adormit, în perioada de hibernare de după destrămarea URSS, flămînd şi năpîrlit la sfîrşitul anilor ’90 şi ajungînd la ursul redeşteptat, care îşi arată forţa în era Putin/Medvedev (nume predestinat – medved înseamnă chiar „urs“ în rusă), Rusia continuă să fie bine definită de imaginea unui masiv şi imprevizibil Moş Martin.

În ce priveşte celălalt simbol, păpuşa de lemn Matrioşka, Adrian Cioroianu ne propune două asocieri extrem de sugestive: prima este conceptul de „geopolitică a Matrioşkăi“, potrivit căruia „conducătorii noii Rusii par a se desface unul din altul – Elţîn a fost, iniţial, alesul lui Gorbaciov; Putin a fost alesul lui Elţîn; iar Medvedev a fost, cum altfel, alesul lui Putin“. Cea de-a doua inspirată utilizare a simbolului faimoasei păpuşi este legată de cele cinci noi chipuri ale Rusiei, în timpul crizei anilor ’90: Rusia hibridizată, bolnavă, înfrîntă, colonizată, rătăcită, fiecare dintre aceste imagini fiind derivată din cea anterioară. 

Capitolul dedicat crizei morale a Rusiei anilor ’90 include şi o interesantă analiză a discursului intelectual al perioadei. Autorul atrage atenţia asupra unui paradox, acela că cei mai acerbi critici ai regimului comunist, „conservatorul prin excelenţă“ Soljeniţîn, „dezamăgitul neresemnat“ Bukovski şi „pesimistul prin vocaţie“ Zinoviev, devin cei mai radicali critici ai regimului Elţîn şi cronicari ai „unei morţi îndelung anunţate“, echivalentă, în termeni geopolitici, cu dezmembrarea Rusiei. Ceea ce avea să împiedice catastrofa a fost, desigur, instalarea la Kremlin a ceea ce autorul numeşte „sistemul Putin-Medvedev“.

Relaţiile dintre putere şi opoziţie în Rusia postsovietică, presa în primul mandat Putin, situaţia conflictelor îngheţate (Nagorno-Karabah, Osetia de Sud, Abhazia, Transnistria) şi relaţiile Rusiei cu vecini ca Ucraina, România şi Ţările Baltice sînt subiecte pe care autorul le tratează cu profesionalism. Tema fundamentală a cărţii, aceea că noua Rusie doreşte (re)crearea unei atmosfere tipice unui Război Rece, va naşte cu siguranţă multe dezbateri şi va fi dezvoltată, promite autorul, într-un al doilea volum.

Cartea este inteligent structurată, capitolele fiind presărate cu fişe ce fixează rapid detaliile evenimenţiale, lăsînd autorului libertatea de a jongla cu imagini, metafore, simboluri şi complexe exerciţii de argumentaţie. Eleganţa stilistică şi intertitlurile atractive (de exemplu: „Mai puternică decît o cred adversarii, mai slabă decît o vor prietenii“) plasează noua carte a lui Adrian Cioroianu în categoria fericită a acelor lucrări care, pe lîngă calitatea ridicată a informaţiei, oferă şi plăcerea reală a lecturii.

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2009 La aniversare: Adrian Cioroianu – şi totuşi, ce facem cu provincia Kosovo?

25.09.2007, New York: „Principala preocupare [a diplomaţiei române, n. EURAST] o reprezintă felul în care o eventuală declarare unilaterală a independenţei în Kosovo ar avea-o în alte zone, precum Transnistria sau BosniaHerzegovina. Nu Transilvania este preocuparea noastră“. Declaraţia exponentului diplomaţiei româneşti, Adrian Cioroianu, în cadrul celei de-a 62-a reuniuni a Adunării Generale a ONU.  – cf. http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=2412

5 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Un comentariu

05/ian/2010 La aniversare: cartea prof. Adrian Cioroianu văzută de ziarul „Expresul de Sud” din Craiova

Cadou de ziua lui Putin: asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia

foto: Expresul de Craiova, http://www.expresul.ro/index.php?articole=1&rubrica=25&id=11414

Cadou de ziua lui Putin: asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia

 – Constantin Romulus Preda, Radu Cupcea

Adrian Cioroianu - Geopolitica Matrioşkăi - Rusia postsovietică în noua ordine mondială, vol. I

 
Au trecut aproape douăzeci de ani de la prăbuşirea comunismului în Europa de Est. În tot acest interval, istoria ne-a fost prezentată sub diferite forme, sub diferite teorii, cu polemicile şi controversele de rigoare. O realitate pare, totuşi, de netăgăduit: trecutul României este, în parte, legat de influenţa pe care Rusia a exercitat-o asupra ţării noastre. Şi în prezent, există voci care susţin că multe din deciziile politice ale Bucureştiului ar fi fost luate sub influenţa Moscovei.
DUPĂ CE AM CITIT RECENTUL VOLUM AL LUI ADRIAN CIOROIANU („Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială” – Editura Curtea Veche, 2009) considerat de către presă un eveniment editorial, un mare succes de librărie, am încercat să reconstituim cele mai importante etape ale evoluţiei şi ascensiunii cunoscutului istoric craiovean. Am aflat, astfel, că Adrian Cioroianu, care s-a născut şi a copilărit în capitala Olteniei, face parte din familia istoricilor români contemporani, punctele forte ale biografiei sale fiind, pe lângă activitatea scriitoricească, intrarea în politică şi deţinerea funcţiei de ministru de Externe al României (5 aprilie 2007 – 15 aprilie 2008), perioadă în care a cunoscut mari personalităţi politice şi culturale ale lumii contemporane.

 DINTRE CELE MAI REPREZENTATIVE LUCRĂRI, PÂNĂ LA „GEOPOLITICA MATRIOŞKĂI”, AMINTIM: „Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane” (Ed. Polirom, Iaşi, 2002); “Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (Ed. Curtea Veche, 2005); “Sic transit gloria… Cronica subiectivă a unui cincinal în trei ani şi jumătate” (Ed. Polirom, Iaşi, Colecţia Ego, Publicistica, 2006).

DESPRE INTRAREA SA ÎN POLITICĂ, ADRIAN CIOROIANU DECLARA, LA VREMEA RESPECTIVĂ, URMĂTOARELE: “Adevărul este că această alternanţă între lumea politică şi cea universitară îmi prinde foarte bine: dacă plec obosit dintr-o parte, îmi încarc bateriile dincolo. Întotdeauna am fost animat de curiozitate (de altfel, dacă am vreo calitate în mod cert, aceasta este curiozitatea) şi cred că asta m-a îndreptat şi către politică. După ce ani de zile am activat în mediul societăţii civile, a venit un moment în care mi-am dat seama că toate demersurile acesteia au nevoie de un sprijin tocmai din domeniul pe care încearcă să-l reformeze. Toamna anului 2000, când eu însumi am fost nevoit să votez pentru Ion Iliescu, în condiţiile pe care le ştim cu toţii, a fost determinantă pentru mine. Atunci am decis să fac pasul către politică, fiind supărat oarecum pentru lipsa de impact pe care o aveau toate marile eforturi ale societăţii civile”.

NOUL VOLUM, LANSAT, RECENT, LA CRAIOVA, ÎN SALA PRIMĂRIEI, de către cunoscuţii universitari Ion Deaconescu şi Cezar Avram, în prezenţa autorului, trebuie citit şi răscitit, cu mare atenţie, pentru a cunoaşte trecutul şi pentru a anticipa, într-un mod cât se poate de realist, viitorul.

ÎN CELE UNSPREZECE CAPITOLE, AUTORUL REUŞEŞTE SĂ OGLINDEASCĂ CELE MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ale Rusiei postsovietice, de unde nu lipsesc ascensiunea lui Mihail Gorbaciov şi începutul unei noi etape în istoria relaţiilor ruso-americane.

MITUL INFAILIBILITĂŢII ŞI INVULNERABILITĂŢII SOVIETICE SE DESTRAMĂ ODATĂ CU EXPLOZIA DE LA CERNOBÎL, DIN APRILIE 1986. În octombrie 1987 Gorbaciov este silit să renunţe la serviciile radicalului prim secretar de partid, Boris Elţîn, iar în perioada 25-27 mai, liderul sovietic vizitează România. Între timp, la conducerea SUA este instalat George Bush, acesta solicitându-i, în repetate rânduri, omologului său de la Kremlin să renunţe la Cortina de Fier.

ÎN 1989 GORBACIOV FACE, DUPĂ UNII, MAREA GREŞEALĂ DE A ACCEPTA unificarea Germaniei, sperând că aceasta va rămâne fidelă Moscovei.

ÎNTÂLNIREA DE LA MALTA, DIN 2-3 DECEMBRIE 1989, DINTRE GORBACIOV ŞI BUSH, VA DA STARTUL PRĂBUŞIRII COMUNISMULUI. La 20 decembrie 1989, în Panama, generalul Noriega este arestat. În această perioadă, mai exact la 16 decembrie, în România izbucneşte Revoluţia. Se pare că americanii au admis o intervenţie a ruşilor în ţara noastră, cu toate că Ion Iliescu şi Petre Roman neagă acest lucru. Urmează, apoi, explozia de ură interetnică de la Târgu Mureş din 16 martie 1990.

LA 1 MAI 1990 SE ÎNTÂMPLĂ UN LUCRU UNIC ÎN ISTORIA RUSIEI DE DUPĂ 1918: liderul de la Kremlin este huiduit în Piaţa Roşie cu ocazia Zilei Proletarilor. Ulterior are loc tentativa de puci asupra lui Gorbaciov şi asedierea Palatului Parlamentului. În data de 11 octombrie 1991 este desfiinţat KGB-ul, iar două luni mai târziu (25 decembrie) Gorbaciov îi cedează butonul nuclear lui Elţîn.

FOARTE INTERESANT ESTE FAPTUL CĂ MAJORITATEA STATELOR îl omagiază pe fostul lider de la Kremlin, cu excepţia Chinei.

TREPTAT, RUSIA ÎŞI ÎNCEPE DRUMUL CĂTRE DEMOCRAŢIE. Obstacolele nu întârzie să apară, astfel că personalităţi precum A. Soljeniţîn sau V. Bukovski îl critică pe noul preşedinte şi fac referire la aşa numiţii „oligarhi”.

ÎN 1999 PUTIN ESTE NUMIT PRIM-MINISTRU (FĂRĂ SĂ I SE ACORDE VREO ŞANSĂ), iar în ultima zi a anului (31 decembrie) devine preşedinte interimar, după demisia lui Boris Elţîn. Din acest moment, începe o nouă etapă în evoluţia Rusiei.

 ASTFEL SE AJUNGE CA, ÎN 2007, PUTIN SĂ FIE CEL MAI POPULAR şi credibil politician din Rusia. El este cel care începe să dea contur revanşei ursului Mişa.

DEMOCRATURA LUI PUTIN (SINTAGMĂ FOLOSITĂ DE AUTOR PENTRU A DEFINI REGIMUL POLITIC DE LA KREMLIN) a fost marcată de numeroase evenimente controversate care au făcut înconjurul lumii. Unul dintre cele mai mediatizate astfel de cazuri, în care a curs sânge nevinovat, a fost asasinarea incomodei ziariste Anna Politkovskaia, eveniment considerat, de adversari şi unii analişti, drept cel mai frumos cadou făcut lui Putin, chiar de ziua de naştere a acestuia.

APOI, ÎN URMA ULTIMELOR ALEGERI PREZIDENŢIALE DE PE TERITORIUL FOSTEI UNIUNI SOVIETICE, Medvedev a fost ales ca preşedinte al ruşilor, numindu-l, fără ca faptul său să surprindă pe cineva, în funcţia de premier, pe acelaşi Vladimir Putin. Noul preşedinte a continuat, de altfel, politica externă a predecesorului său, pronunţându-se împotriva extinderii Uniunii Europene în zona ex-sovietică.

ÎN BASARABIA SE PARE CĂ INFLUENŢELE RUSEŞTI NU AU DISPĂRUT NICI ÎN ZIUA DE ASTĂZI. Ba (dimpotrivă!), acolo încă se vorbeşte limba rusă, iar liderii politici de la Chişinău se declară fideli până la moarte Kremlinului.

FĂRĂ DOAR ŞI POATE, URSUL MIŞA ÎŞI VA CONSOLIDA DIN CE ÎN CE MAI MULT POZIŢIA şi va căuta să-şi extindă influenţa în afara graniţelor. Cel mai elocvent exemplu este chiar sângeroasa Revoluţie de la Chişinău, din aprilie 2009. Occidentul, din motive lesne de înţeles, a evitat să se implice în această problemă, speriat, parcă, de o iarnă fără căldură în calorifere.

ÎN CEEA CE PRIVEŞTE ROMÂNIA, UN ASPECT EXTREM DE IMPORTANT AL PROBLEMEI RUSEŞTI este reprezentat şi de politica externă pe care o va adopta, în continuare, preşedintele Traian Băsescu.

LUCRAREA DE FAŢĂ CUPRINDE ATÂT EVENIMENTELE PETRECUTE DUPĂ 1991 („Organizaţia de Cooperare de la Shangai” din 1996; acordurile energetico-nucleare cu Venezuela; evoluţia relaţiilor ruso-chineze, dezastrul submarinului Kursk; asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia etc.), cât şi noua politică practicată de Medvedev şi Putin.

PRIN ACEST VOLUM DE EXCEPŢIE, ADRIAN CIOROIANU NE ATRAGE, încă odată, atenţia asupra faptului că ursul Mişa nu a murit. BA (DIMPOTRIVĂ!) EL ESTE MULT MAI PUTERNIC şi mai însetat de revanşă!

P.S.: UN PRECURSOR GENIAL AL LUI ADRIAN CIOROIANU, ÎN DESCRIEREA PROFUNDĂ A FENOMENULUI RUSESC, ESTE EMIL CIORAN, CARE, ÎNCĂ DIN 1988, AVERTIZA: “Rusia a dat impresia dintotdeauna de amestec de gubernie, cu beţivi, mujici şi forţa ţarilor iluminaţi şi agresivi. Expresie grandioasă a lui Dostoievski şi a lui Lev Tolstoi. Ruşii nu trebuie uitaţi, mai ales că ne sunt vecini. Fatalmente, le simţi răsuflarea cu miros de votcă şi mahorcă, praf de puşcă şi sudoare de kazacioc.Ei sunt beneficiarii unui antagonism dramatic.De multă vreme au devenit o obsesie pentru mulţi. Inclusiv pentru americani. Dar îmi place să cred că Stalin şi Lenin, acest dualism schematic şi dezastruos, vor ajunge nume perimate, în propria lor iraţionalitate paroxistă şi tragică.” CITATUL ESTE REPRODUS DIN VOLUMUL „DACĂ M-AŞ FI ARUNCAT ÎN SENA…” (Editura Europa, 2002) al cărui autor este scriitorului Ion Deaconescu, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din Craiova.

17 decembrie 2009

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo | , , , , , | Un comentariu

05/ian/2010 La aniversare: Adrian Cioroianu, despre cartea unui om pe care l-a stimat – Pavel Câmpeanu, „Ceauşescu, anii numărătorii inverse”, Ed. Polirom. Iaşi, 2002

… republicăm această recenzie a dlui Adrian Cioroianu (din iunie 2002!) doar pentru a semnala interesul autorului de atunci faţă de istoria/memoria legate de Nicolae Ceauşescu, precum şi respectul amical şi academic pe care profesorul Cioroianu l-a purtat faţă de cel ce a fost Pavel Câmpeanu (diacriticile limbii române lipsesc din ediţia electronică a revistei „22”)

Revista „22”, 24 iunie 2002, 

Comunismul si cel care a trait Iluzia

Adrian Cioroianu

Cartile de memorii ale fostelor personaje ale comunismului românesc îmi aduc aminte, nu stiu cum, de parabola racilor din proza memorialistica a lui Belu Zilber: racii sunt alarmati si pesimisti când sunt prinsi si scosi din balta pe uscat, dar se înveselesc si-si gasesc din nou optimismul cand pescarul îi pune într-o galeata plina, pentru a-i duce acasa; pesimismul îi învaluie iarasi în momentul în care sunt scosi din galeata, dar sunt brusc revigorati si cu pofta de viata când se trezesc aruncati într-o prima cada cu apa; din nou apoi tristi când sunt scosi de acolo, din nou optimisti când ajung într-un lighean de bucatarie, în timp ce bucatareasa îsi pregateste ustensilele; si tot asa, între pesimism si speranta, pâna când ajung în oala în care vor fierbe. Oala în care plonjeaza, evident, optimisti!

Parabola racilor si comunismul românesc

Cat pot eu sa intuiesc trairea intima a unui comunist român debutând cu prea plinul sperantei într-o lume mai buna si ajungând în anii ‘80 prea bogat în dezamagirea sa (si au fost câtiva!), cred ca parabola cu racii poate fi o buna cheie de lectura pentru toata istoria comunismului de la noi: speranta în 1934, când România relua legaturile diplomatice cu URSS si tot felul de oficine si asociatii mai mult sau mai putin inocente apar în tara, alimentate fara îndoiala de banii Kominternului (Petre Constantinescu-Iasi, profesor universitar la Chisinau în epoca, ar fi avut ce povesti!). Apoi, disperare în timpul proceselor staliniste de la Moscova (pentru cei care au stiut sau au dorit sa stie) si mai ales dupa „pactul monstrilor” din august 1939; din nou speranta când, dupa rezistenta eroica a Stalingradului, în februarie 1943, Armata Rosie reia ofensiva pe frontul de est.

Pentru cei initiati, umbra unei alarmari va fi plutit în aprilie 1944, când Stefan Foris – liderul din interior al comunistilor aflati înca în libertate – a fost înlocuit cu o troica alcatuita din Emil Bodnaras, Constantin Pârvulescu si Iosif Ranghet, dar optimismul a înflorit poate iarasi când la conferinta nationala a PCR din octombrie 1945, Gheorghe Gheorghiu-Dej era ales secretar general, tutelat de un secretariat în care stralucea Passionaria noastra, Ana Pauker. Din nou alarma în 1948, cand este arestat Lucretiu Patrascanu si cand ruptura dintre Stalin si Iosip Broz Tito agita Estul; din nou speranta dupa martie 1953, cand dupa moartea lui Stalin tarile din lagar îsi anunta pe rand „noul curs politic” (o face într-o maniera proprie si Gheorghiu-Dej, în cuvantarea prilejuita de sarbatorirea lui 23 august acel an) si din nou disperare în 1956, cand se vede foarte clar ca destalinizarea are limitele ei, care nu ajung oricum pana la tolerarea unei rebeliuni precum cea a maghiarului Imre Nagy.

Speranta din nou în vara lui 1958, când armata sovietica este retrasa cu ceva zarva din tara noastra, si din nou alarma pentru cei cu mintea limpede, cei care au putut întelege ca de pe urma acestei retrageri au avut de câstigat mai ales doi oameni: Gheorghiu-Dej, care va începe o nationalizare a stalinismului remanent – dublata de desovietizarea culturala si economica de la începutul anilor ‘60 -, si Nikita Hrusciov, care îsi argumenteaza dorinta de pace si destindere tocmai cu retragerea din România. Anii ‘60 se termina pe fondul unei sperante reînviate – România comunista se misca bine pe scena internationala, N. Ceausescu parea a fi un lider comunist atipic – în sensul bun al termenului – si chiar simpatic (vezi reabilitarile din 1968, gestica patriotarda din timpul invaziei sovietice în Cehoslovacia, vizitele la Bucuresti ale lui De Gaulle si Nixon etc.), drept care devine relativ repede l’enfant gâté al presei occidentale, postura de invidiat în care ramâne pentru cea mai mare parte a anilor ‘70. Iarasi o noua alarma în iulie 1971, când revelatiile culturale ale aceluiasi Ceausescu aratau ca trecerile lui recente prin piata Tien An Men din Beijing si prin piata Ian Mot Dong („Piata Nufarului”!) din Phenian îi atinsesera o coarda sensibila – impact care va schimba în urmatoarele doua decenii nu numai fata personajului, ci si fata României. Si caruselul acestui va et vient al sperantei si al dezamagirii continua cu exemple care ar putea fi duse mai departe, pâna în 1989.

– text integral la: http://www.revista22.ro/comunismul-si-cel-care-a-trait-iluzia-122.html

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Intelo, Istorie | , , , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2010 La aniversare: Mircea Morariu (revista „Familia”, Oradea) despre volumul „Geopolitica Matrioşkăi” de Adrian Cioroianu

Adrian Cioroianu - Geopolitica Matrioşkăi - Rusia postsovietică în noua ordine mondială, vol. I

Cronică de carte

MIRCEA MORARIU

Geopolitica Matrioşkăi – Rusia postsovietică în noua ordine mondială, de Adrian Cioroianu, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009

Greu de spus de ce e atât de scăzut interesul românilor pentru problemele de politică externă. În economia jurnalelor de ştiri televizate informaţiile de acest gen sunt destul de puţin reprezentate, oarecum marginale, tot la fel cum nici cotidianele nu prea sunt dispuse să acorde mult spaţiu telegramelor de presă ce se referă la evenimente consumate în afara ţării. Cu atât mai puţin comentariilor calificate. Devenite cvasi- absente, revistele specializate sunt, oricum, puţin gustate pe piaţa românească- apariţia în limba română a revistei Foreign Policy e totuşi de salutat- iar impactul lor asupra conştiinţei publicului românesc, chiar şi a aceluia cu o anume educaţie, destul de redus. Încă şi mai greu de explicat mi se pare scăzutul apetit al românilor pentru „ştirile externe” cu cât nouă, românilor, ne-a fost dat să constatăm, în repetate rânduri, pe propria piele, câtă dreptate avea istoricul francez Jules Michelet atunci când scria- „istoria înseamnă înainte de orice geografie”. Şi cum trebuie să ne administrăm geografia pentru ca istoria să fie cu noi un pic mai binevoitoare.

De la această zicere a lui Jules Michelet mi se pare că s-ar putea reclama, într-un anume fel, prin „învăţăturile” sale pentru români cartea Geopolitica Matrioşkăi- Rusia postsovietică în noua ordine mondială scrisă de Adrian Cioroianu şi apărută la începutul verii anului 2009 la Editura Curtea veche din Bucureşti. Iar dacă despre „învăţături” este vorba, ele au atuul de a fi expuse  într-un mod deloc didactic- sâcâitor. Cartea e doar primul volum al unei cercetări mult mai ample, care va avea şi un al doilea tom, programat să apară, din câte înţeleg, în cursul anului viitor. Însă până atunci, cei care vor fi stârniţi de lectura primului, vor avea şansa de a citi fragmente din cel de-al doilea în reviste precum Dilema veche ori Scrisul românesc.

Cartea are avantajul de a reuni între copertele ei rezultatul expertizei unei cercetător cu trei calificări. E vorba mai întâi despre istoricul Adrian Cioroianu, rafinat cunoscător al felului în care s-a format, afirmat, dezvoltat şi mai apoi dizolvat sistemul comunist în întreg Estul european şi nu numai. În prima parte, Adrian Cioroianu pare a spune o poveste cu tâlc, care începe cândva la începutul anilor’80, mai exact în chiar anul 1980, atunci când la Moscova aveau loc Jocurile Olimpice de vară. Jocuri în care- s-a spus atunci- intruziunea politicului a fost mai mult decât vizibilă. După cum mulţi dintre dumneavoastră cred că îşi amintesc, ca urmare a invadării sovietice a Afganistului la sfârşitul anului 1979, SUA şi ţările europene membre NATO au decis boicotarea Jocurilor.Ursuleţul Mişa, mascota Olimpiadei, nu a izbutit atunci să facă uitat Ursul sovietic ori „rusesc”, cum i se spunea îndeobşte, care, cu câteva luni înainte, îşi arătase şi continua să îşi arate potenţialul său de „violenţă, instinctualitate şi imprevizibil”. La Kremlin încă mai „domnea” Leonid Ilici Brejnev, şef al PCUS încă din 1965, devenit preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem în 1977 şi care, până la moartea sa, în 1982 a accentuat ceea ce s-a numit o politică de stagnare între fruntariile ţării, dar şi temuta „doctrină Brejnev”. După moartea lui Leonid Ilici a survenit o perioadă de inter- regn. Succesorii lui au fost oameni în vârstă, bolnavi,  însă de facturi diferite şi cu intenţii diferite- Yuriy Andropov, respectiv Konstantin Cernenko. Dacă cel de-al doilea a fost o prezenţă nesemnificativă, primul a dat câteva semne că ar dori să se distanţeze de predecesorul său, însă boala şi vârsta înaintată nu i-au permis acest lucru. Fiecare dintre cei doi a deţinut puterea în jur de un an, cel mai puternic din Capitala Moscovei auzindu-se acordurile de marş funebru şi anunţurile mortuare, chiar dacă acestea nu mai erau citite de celebrul crainic Levitin.

În 1985 lucrurile se schimbă. La conducerea partidului vine Mihail Gorbaciov, lider tânăr, apparatcik  şi el, dar care era conştient că stagnarea nu mai era posibilă. E fals a se crede însă, fie şi numai o clipă, că Gorbaciov a dorit să acţioneze astfel încât să distrugă comunismul de tip sovietic. Când a dobândit funcţia supremă în partid, Mihail Sergheevici era un produs clar al sistemului.A dovedit-o prin felul à la soviétique, ca să nu zic à la russe, în care a „managerizat”  catastrofa nucleară de la Cernobîl, prima reacţie  fiind o derivată a binecunoscutei secretomanii comuniste. Gorbaciov a nutrit, ceva mai încolo, cândva prin 1987, ambiţia de a reforma comuinismul, spre a-i asigura supravieţuirea. Aşa s-au născut cele două concepte-cheie- perestroika şi glassnost, aşa au apărut şi s-au multiplicat gesturile de bunăvoinţă faţă de Occident, dar nu numai, aşa a apărut o anume simpatie a Occidentului faţă de noul lider cu care, orice s-ar spune, se putea dialoga. Nu mai răsuna mereu celebrul niet, şi nici eternul Andrei Gromîko, ce părea să se fi eternizat în funcţia de ministru de Externe, nu se mai simţea la fel de bine. Numai că problemele Imperiului erau mari, se manifestau tot mai acut, iar Gorbaciov a ajuns să fie mai simpatizat în afara ţării decât în interiorul ei. Liderul de la Kremlin s-a confruntat nu doar cu dificultăţile tot mai mari ale unei economii în derivă, ci şi cu recrudescenţa naţionalismului diverselor popoare din conglomeratul sovietic, naţionalism pe care, la început, el îl socotea aneantizat. Iar la Malta, crede Adrian Cioroianu, nici George Bush, nici Mihail Gorbaciov nu au pus la cale tot ceea ce avea să se întâmple mai târziu. Oricum, cei doi întrevedeau un alt calendar, ba chiar şi alte desfăşurări. Mai cu seamă în cazul Germaniei, căreia, din câte se pare nu numai că nu îi întrevedeau, dar nici îi doreau reunificarea.

După revoluţiile din ţările din Est, din toamna- iarna lui 1989, problemele lui Gorbaciov în interiorul URSS s-au amplificat, iar Adrian Cioroianu le expune şi analizează cu maximă acuitate, emiţând opinii dintre cele mai interesante şi argumentate. De remarcat analiza Puciului din august 1991. Ori a mascaradei de puci.  În decembrie 1991, Gorbaciov demisionează din fruntea unui Stat care, de altfel, nu mai exista- URSS.

De aici, începe însă o cu totul  altă poveste. De aici începe şi cartea propriu- zisă. Oricum, ne vom da repede seama că până în acest moment am avut de-a face doar cu  uvertura cercetării. Pe mai departe, în acest volum şi în cel care va urma, istoricul va face loc analistului de politică externă dublat, în chip fericit, de experienţa omului care, aflat la conducerea diplomaţiei române, a avut ocazia de a cunoaşte aievea oameni ce au făcut ori pus în practică politica externă, de a fi discutat cu ei, de a fi aflat în chip nemediat ce gândesc ei şi de a fi analizat gândurile cu pricina .

La pagina 135, Adrian Cioroianu scrie- „Teza fundamentală a acestei cărţi (enunţată în acest volum şi argumentată în volumul următor) este că Rusia recentelor administraţii (conscrise sistemului ce s-ar putea numi, pentru simplificare, sistemul Putin & Medvedev doreşte (re) crearea unei atmosfere tipice unui Război Rece (aparent  non- ideologic, dacă păstrăm  stricto sensu definiţia ideologiilor politice specifice secolului trecut), aceasta fiind, în percepţia Kremlinului maniera cea mai rapidă de obţinere a unor câştiguri în planul sferelor de influenţă geopolitică şi economică”. Iar la pagina 152, autorul cărţii subliniază- „ miza acestei cărţi este aceea de a arăta că Rusia nu a fost niciodată după 1990 atât de slabă precum au considerat-o, la o privire superficială, unii dintre observatorii occidentali (sau chiar unii dintre la fel de superficialii formatori de opinie din statele învecinate ei),  după cum, nu a fost nici atât de puternică pe cât şi-ar fi dorit-o ruşii înşişi şi, în orice caz, conducătorii lor, Boris Elţîn şi, apoi, Vladimir Putin”.

Ce se întâmplă, de fapt, după 1991, dincolo de agitaţiile, de lucrurile la vedere, de rivalităţi, de declin economic, de acţiunile Mafiei ruse, de atâtea şi atâtea fapte care, într-un anume fel, au distras atenţia de la esenţial? O operaţie pe care eu aş numi-o de „înlocuire”. Doctrinei „suveranităţii limitate”, care i-a asigurat o amintire sumbră în istorie lui Brejnev, i se substituie o alta- cea a vecinătate apropiată  sau imediată. La care se raportează mereu analizele semnatarului cărţii.

Vă reamintesc că termenul de  matrioşkă desemnează o seamă de păpuşi aidoma la chip şi la vestimentaţie, diferite doar ca dimensiune şi care intră una într-alta. Matrioşka  relevează, într-un anume fel, continuitatea, fie ea chiar şi la dimensiuni diferite, dar şi surpriza deopotrivă. Despre continuitate şi surpriză ne vorbeşte în cartea sa Adrian Cioroianu. Cu un simţ al analizei remarcabil. Semnalez aici cele două capitole în care apare ca „personaj” Republica Moldova. Mai semnalez şi observaţia că de perpetuarea conflictului transnistrean e direct preocupată Moscova. Care doreşte tergiversarea soluţionării lui din motive atent relevate de analist.

Cartea e scrisă fluent, autorul ei izbutind un aliaj remarcabil între rigorile analistului, informaţia fostului ministru care acum nu se joacă de-a diplomatul făcând pe „misteriosul” şi calităţile povestitorului. Dar şi pe cele ale specialistului calificat să elaboreze o strategie ale cărei fundamente se regăsesc adesea în carte, sporindu-i impactul şi gradul de interes..

Pariez că după lectura primului volum din  Geopolitica Matrioşkăi Rusia postsovietică în noua ordine mondială interesul dumneavoastră pentru problemele de politică externă va creşte considerabil.   

5 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2010 La aniversare: Adrian Cioroianu despre Barack Obama în Piaţa Roşie din Moscova

Obama în Piaţa Roşie

foto: Adevărul, http://www.adevarul.ro/Piata-Obama-Rosie-in_0_64793574.html

În ziua în care îşi lansa, la Târgul de Carte Bookarest (20 iunie 2009) volumul Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009, prof. Adrian Cioroianu publica, în ziarul Adevărul, un articol despre viitoarea (în acel moment) vizită a preşedintelui american Barack Obama la Moscova:

Obama în Piaţa Roşie

Adrian Cioroianu, sâmbătă 20 iun 2009

A fost mai curând un control de rutină – dar, daţi fiind protagoniştii săi şi consecinţele, a premers un cvasiscandal diplomatic. Ce s-a întâmplat: la finele lunii mai a.c., în pregătirea vizitei pe care preşedintele Barack Obama urma să o facă în Egipt, poliţia din Cairo a reţinut pentru cercetări câteva zeci de studenţi străini aflaţi la studii în universităţi egiptene şi care s-au dovedit a fi în neregulă cu actele (vize expirate sau lipsă etc.). Printre aceştia, circa 30 de studenţi din Rusia, mai cu seamă din regiunile nord-caucaziene; o parte au fost eliberaţi în scurt timp, alţii au fost expulzaţi.

Într-un alt context, incidentul ar fi trecut neobservat. Dar nu şi acum, nu şi la Moscova – unde au apărut proteste la nivel diplomatic, în Dumă şi în Consiliul Federaţiei. Protestele au plecat spre Cairo, dar ţinta lor era mult mai la Vest. Incidentul, minor în raport cu altele, spune multe despre suspiciunea cu care Moscova priveşte în continuare spre Washington. Aceasta, deşi momentul prezent este unul potrivit pentru o încălzire a relaţiilor ruso-americane. Spre mijlocul acestei veri (6-8 iulie a.c.), preşedintele Barack Obama va face o vizită la Moscova, unde se va întâlni cu cei doi lideri ai tandemocraţiei ruseşti, Dimitri Medvedev şi Vladimir Putin.

(text integral în ziarul Adevărul, http://www.adevarul.ro/Piata-Obama-Rosie-in_0_64793574.html )

5 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2010 Dimitri Medvedev face un bilanţ al anului 2009 pentru Rusia (III)

La finele anului trecut, preşedintele rus D. Medvedev a acordat un interviu către trei posturi TV ruseşti – NTV, Rossia şi Kanal 1, un interviu difuzat pe 24 decembrie 2009, la o oră de maximă audienţă -, în cadrul căruia a făcut un bilanţ al anului 2009 pentru spaţiul Federaţiei Ruse şi pentru relaţiile acesteia cu vecinii. G E O P O L I T I K O N  prezintă acest interviu în integralitate, în varianta sa engleză, într-o succesiune de trei episoade, avînd convingerea că cei ce urmăresc cu atenţie evoluţiile (geo)politicii ruse vor găsi interesant acest text – EURAST & Adrian Cioroianu   

_____________ 

 Interviu al preşedintelui rus Dimitri Medvedev  

 pentru trei posturi TV ruseşti, 24 decembrie 2009 

 – ultima parte, 3/3 – 

 (sublinieri operate de EURAST – Center) 

Sursa: site-ul preşedinţiei Rusiei, www.kremlin.ru 

 *** 

VLADIMIR KULISTIKOV: I want to ask about the recent tragedy that shocked the country ­ the terrorist bombing of the Nevsky Express. How is the investigation going, and will the perpetrators of this crime be caught? 

DMITRY MEDVEDEV: I have no doubt that the perpetrators will be caught. I cannot divulge the information I receive from the special services and the investigators. The investigation continues and it needs to carry out its work in confidentiality. Various versions of events are quite well known nonetheless and in some cases have been picked up by the media. I am certain that the investigators and law enforcement officers are able to find, catch and bring to trial these monsters. Our country is up to this task. But as well as the investigation side of this terrible act of terrorism, we also need to look at security issues, including technical safety. We need to look at how we guarantee technical, technological and aviation safety, safety on board our aircraft, for example. The same goes for our railways. We have a huge railway network in Russia and it needs more than just management and maintenance. 

VLADIMIR KULISTIKOV: It’s the biggest in the world. 

DMITRY MEDVEDEV: Yes, and it needs to be as safe as we can make it. I gave instructions on this to the Transport Ministry and Russian Railways following what happened. They have already drafted proposals and they will receive every rouble they need for this work. This is something we simply have to do. 

VLADIMIR KULISTIKOV: Another tragedy that shocked everyone was what happened in Perm. When you spoke about the people who held a candle to this situation, the people who let this happen, you said that they have neither brains nor conscience. These words of yours are rather bleak when you think about it, because lack of brains can be compensated for by rules and strict discipline to enforce them, but there is no way to make up for lack of conscience. 

DMITRY MEDVEDEV: Conscience is a moral concept, and it is something we all need to work on. People are not simply born with conscience but develop it through the nurture of school, family and faith. This terrible tragedy is the result of negligence and incompetence that simply went beyond all bounds. I cannot fathom how anyone could dream up the idea of holding a fireworks show in an enclosed space. Even people with very little education know that this is dangerous.  

(textul complet în format word doc.: Medvedev bilant 2009 – III )

5 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu