07/ian/2010 Acum 10 ani, un capitol din istoria Rusiei: transferul de putere între Boris Elţîn şi Vladimir Putin

… nu pierdeţi mâine un interviu cu Naina Elţîn, soţia fostului preşedinte Boris Elţîn, despre contextul (familial şi politic) al demisiei lui Elţîn din 31 decembrie 1999 şi despre moştenirea politică a primului preşedinte postcomunist al Rusiei.

07/ian/2010 Interviu cu Susan Glasser, editor-şef al revistei „Foreign Policy”

Susan Glasser vorbeşte despre cuprinsul celui mai recent număr al revistei Foreign Policy, precum şi despre câteva teme tangenţiale, precum: competiţia dintre Canada şi Rusia pentru resursele nordice, situaţia din Afganistan, situaţia internă din Rusia condusă de Putin & Medvedev sau politica de „resetare” a relaţiilor dintre SUA şi Rusia, promovată de administraţia Obama.

(nota EURAST: ediţia română a acestui număr al revistei Foreign Policy apare pe 18 ianuarie a.c.)

***

Editor Of ‘Foreign Policy’ Talks About

The Stories You Should Have Been Paying Attention To

RFE/RL, January 01, 2010

News organizations around the world have been looking at 2009’s most important trends and events. RFE/RL correspondent Gregory Feifer recently sat down with Susan Glasser, executive editor of „Foreign Policy” magazine, for her perspective. An influential voice in the U.S. foreign policy community, Glasser was previously assistant managing editor for national news at „The Washington Post.” Earlier, she served as Moscow correspondent for the paper, together with her husband, Peter Baker. They co-wrote „Kremlin Rising: Vladimir Putin’s Russia and the End of Revolution.”

RFE/RL: „Foreign Policy” recently published a feature on the Top 10 Overlooked Stories of 2009. The two at the top of the list were the opening of Russia’s arctic Northeast Passage and the resurgence of violence in Iraq. Can you explain why? 

Susan Glasser: What we were aiming to do was to look at the stories, not that went unreported entirely, but that really escaped broad general notice because often those are the stories that have the bigger long-term impact. Those are the stories that you might be reading a whole lot more about in 2010. [2009], frankly, [was] so overwhelmingly and understandably dominated by a few big news stories: President Obama’s first year, then the health-care fight, the war in Afghanistan, the ongoing turmoil after the election in Iran. These are understandably the big news stories of 2009. So what we do every year is make a tradition out of searching out those big, very impactful things that you might not have heard as much about.

– text integral, în format word doc. – RFERL – interviu Glasser – 01 ian 10

Publicitate

07/ian/2010 „Le Figaro” despre România din 2009: dezamăgită şi dezamăgitoare

În continuarea suitei de reportaje despre 20 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est (vezi, ieri, reportajul despre Bulgaria), reporterul Le Figaro ajunge la Bucureşti – pentru a vedea capitala unei ţări dezamăgite şi dezamăgitoare, o capitală mai puţin cochetă decât Sofia – scrie reporterul parizian -, într-o ţară care este, la prima vedere, cu zece ani în urma celor din Europa Centrală şi care se dovedeşte a fi căzută în capcana televiziunilor definitiv mondenizate, care promovează emisiuni de scandal, şi a ziarelor tabloid care se laudă cu reuşitele lor de tiraj. Inocent, reporterul Le Figaro o compară pe una dintre sursele sale – o angajată a PRO TV-ului – cu un personaj al romancierului francez Michel Houellebecq, nici măcar punîndu-şi problema dacă doamna în discuţie l-a citit vreodată pe autorul romanului „La posibilité d’une île” (tradus în româneşte, de altfel). 

Într-un cuvânt, o ţară cu o clasă medie în suferinţă, în care tele-bârfa ţine loc de adevăr. Dezolant. (sublinieri – EURAST). 

*** 

En Roumanie, quand la télé trash fait l’actualité 

 François Hauter  

30/12/2009 

  

VOYAGE DANS LA NOUVELLE EUROPE (8) – Escale à Bucarest, ville de la révolution télévisée de 1989, où Ceausescu et son épouse furent fusillés en direct. Ici, la liberté passe souvent par la corruption. Et le raffinement n’est pas une valeur promue par les médias. 

 

«On va voir si vous êtes malin : comment a-t-on pu rentrer cet immense tapis dans cette salle de bal ?», demande le guide à un groupe de touristes silencieux, éberlués par l’absurdité du lieu qu’ils visitent. C’est curieux, ce jeune Roumain parle de la taille des lustres, de détails insignifiants, mais ne pose jamais la question qui vient forcément à l’esprit dans ce Palais du peuple qui symbolise Bucarest, avec ses proportions schizophrènes. Mais pourquoi les Roumains sont-ils fiers de ce lieu vide et inutile, construit par le dictateur Ceausescu qu’ils abhorraient tant, un palais qu’ils ont néanmoins fidèlement achevé après sa mort ? Est-ce parce qu’ils sont ravis de pouvoir le qualifier «deuxième plus grand bâtiment du monde après le Pentagone», comme ils l’affirment ? Ou est-ce pour démontrer qu’ils sont bien d’Europe et non originaires d’un incertain pays d’Orient ? Ce pastiche monstrueux, boursouflure incestueuse de Versailles et de Schönbrunn, a l’air d’un faux nez. Peu importe la forme, d’ailleurs. Là-bas, à Bucarest, aux marches lointaines de notre espace européen, les Roumains ont appris à offrir à l’Europe exactement ce qu’elle attend. 

– text integral, în format word doc.: – LeFigaro – Romania – 30 dec 09