G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

09/ian/2010 EURAST recomandă: o analiză geopolitică a STRATFOR privind Rusia în 2010

(STRATFOR este o agenţie privată americană specializată în analize/previziuni geopolitice (director: George Friedman). Analiza ce urmează se referă la posibilele evoluţii ale Rusiei în anul 2010 – dar şi la state ale Asiei Centrale şi Caucazului, alegerile din Ucraina, statele baltice etc. – EURAST, Ad.C.)

Publicitate

9 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

09/ian/2010 Spania şi-a asumat preşedinţia rotativă semestrială a Uniunii Europene

(Dra Andrada Bălan este o studentă meritorie a Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti; domeniile sale de interes vizează, mai ales, istoria, societatea şi cultura Spaniei – de aici şi această analiză  ancorată în deplina actualitate a „istoriei europene”, cu o interesantă paralelă între dilemele secolului al XX-lea spaniol şi provocările „continentale” de astăzi – EURAST)

Preşedinţia spaniolă a Uniunii Europene

Andrada Bălan

Nimic mai senzaţional şi mai interesant decît acele mici şi picante coincidenţe şi curiozităţi ale istoriei, ce pentru o minte poate prea îndrăzneaţă sau doar prea obişnuită cu romanele poliţiste pot trece drept adevărate conspiraţii. Cîţi dintre spanioli s-ar fi gîndit, pe 5 ianuarie 1938, în plină desfăşurare a operaţiunilor de la Teruel – de departe, una dintre cele mai sîngeroase confruntări republicano-franchiste ale războiului civil din Spania, la care asista şi un tînăr corespondent american, pe nume Ernest Hemingway – că infantele născut în exil la Roma, nepotul monarhului alungat în aprilie 1931, avea să devină peste 37 de ani (el, şi nu tatăl său!) monarhul întregii Spanii democratice? Şi totuşi, dincolo de aceste poveşti suprapuse, ale unei crude bătălii încheiate cu retragerea forţelor republicane, pe larg redată în mai toate marile publicaţii americane şi europene, pe de-o parte, şi ale naşterii unui infante pentru care guvernarea era atunci doar o posibilitate îndepărtată, Juan Carlos Alfonso Víctor María de Borbón y Borbón-Dos Sicilias este astăzi figura politică spaniolă de cea mai mare anvergură, cea mai apreciată.

„Văduvită“ de un potenţial rol major (ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ce a dat, finalmente, un preşedinte stabil şi un Înalt Reprezentant pentru Politica externă şi politica de securitate a Uniunii Europene), preşedinţia rotativă, semestrială, asumată de Spania începînd cu 1 ianuarie 2010, va trebui să facă faţă în primul rînd unor riscuri de imagine. Dincolo de agenda încărcată (peste zece întîlniri la nivel înalt, nu toate foarte comode pentru Spania – vezi summit-ul UE-Maroc, ce va fi probabil marcat de tensiunile acumulate în cazul activistei sahariene pentru independenţa Saharei Occidentale, Aminatu Haidar), dincolo de euforia aproape copilărească afişată de José Luis Rodríguez Zapatero şi de multele obiective trasate fiecărui minister în parte, Spania are la dispoziţie şase luni pentru a menţine pe o linie pozitivă o preşedinţie ce s-ar putea transforma oricînd, pierzînd criteriile şi proporţiile realităţii, într-un eşec.

Misiunea liderului din La Moncloa (nu tocmai cel mai charismatic şi convingător preşedinte de guvern european) este cu atît mai grea cu cît principalul obiectiv anunţat – ieşirea Uniunii din recesiune şi generarea eficientă şi rapidă de noi locuri de muncă – se suprapune peste trista realitate a unui şomaj spaniol de aproape 18%, mult peste media şomajului la nivel european şi peste inevitabilele comparaţii ale viitoarei sale prestaţii în raport cu reuşitele preşedinţii asumate de Spania în 1989 şi 1995 (Felipe González), precum şi în 2002 (José María Aznar).

Dacă la nivel economic este greu de presupus că Spania va avea o contribuţie decisivă, rămîne de urmărit strategia pe care Zapatero şi Miguel Ángel Moratinos vor reuşi (sau nu?!) să o construiască în planul politicii externe, unde Spania trebuie să facă ceea ce, începînd cu politica lui Primo de Rivera din anii ’20 (de reprezentare a intereselor Americii Latine în cadrul Societăţii Naţiunilor), ştie mai bine să facă: să se (re)afirme drept principala voce europeană în relaţia cu Ibero-America. Şi asta cu atît mai mult cu cît divergenţele dintre statele latino-americane pe tema crizei politice din Honduras şi a recunoaşterii preşedintelui recent ales – Porfirio „Pepe“ Lobo – au creat diplomaţiei spaniole spaţiul necesar pentru a se manifesta drept un factor mediator în regiune. Interesant este faptul că succesul avantajelor pe care guvernul de la Madrid, în mod natural, le are în raport cu regiunea Americii Latinii depinde de reuşita sau eşecul proiectului dezvoltat în ultimele luni de către Miguel Ángel Moratinos, şi anume acela de a determina o relaxare/normalizare a poziţiei comune a Uniunii Europene faţă de regimul lui Raúl Castro de la La Habana.

În strînsă competiţie cu „rating-ul“ pe care, cu siguranţă, îl va face prezenţa lui Obama, în mai, la Madrid, persoana ce poate înclina rating-ul şi bilanţul preşedinţiei spaniole spre un rezultat pozitiv rămîne Casa Regală prin Regele Juan Carlos şi relaţia privilegiată, personală şi/sau oficială pe care acesta o are cu şefii de stat din Europa şi din lumea întreagă. Chiar pentru cei ce l-au asimilat deja trecutului şi manualelor de istorie şi în ciuda anilor pe care i-a sărbătorit pe 5 ianuarie, viitoarele evenimente de la Madrid vor descoperi în Regele Juan Carlos un om politic actual, de prim rang, decisiv pentru a menţine prestigiul Spaniei şi al monarhiei spaniole (al cărei viitor este, în continuare, motiv de discuţie) la un nivel înalt.

– text publicat în revista „Dilema veche” nr. 308, 7 ianuarie a.c.

9 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

09/ian/2010 Cititorii GEOPOLITIKON au decis: TOP 10 – Cele mai populare (şi cele mai „trecute cu vederea”) articole de aici, din anul 2009

Dumneavoastră, ca cititori, aţi hotărît!

– EURAST Center

Sitlog-ul GEOPOLITIKON (id est: combinaţia de site şi blog, pentru cei interesaţi de problematica propusă) a luat naştere în luna octombrie 2009, din ideea unui grup de iniţiativă care iniţial a subestimat nivelul de interes al tematicii „geopolitice & europene & eurasiatice” oferite (în sensul că nu se aştepta, ca în trei luni, aici să apară aproape 50.ooo de cititori, cu o evoluţie day by day în creştere). Unele dintre articolele postate pe sitlog poartă o dată anterioară – aceasta s-a petrecut din motive pur tehnice, pentru că acest sitlog este unul dintre puţinele care în momentul apariţiei propriu-zise au dorit să aibă deja postate mai multe texte, pe diferite teme. N-a fost tocmai uşor, dar a meritat efortul.

Am decis, în spiritul de transparenţă amicală şi complicitate intelectuală  pe care îl dorim în relaţia cu cititorii noştri fideli, evidenţierea la începutul acestui an 2010 a celor mai populare – şi celor mai puţin populare10 texte postate de la apariţia sitlog-ului. Facem precizarea că acest clasament – familiar pentru autorii/gestionarii de site-uri & bloguri – nu are nimic de-a face cu valoarea textelor propuse în fiecare zi – ci mai curând cu disponibilitatea unora dintre cititorii noştri de a recomanda anumite texte prietenilor/cunoscuţilor.  Aşadar, în cazul în care regăsiţi/descoperiţi texte care v-au interesat (sau nu), nu ezitaţi să transmiteţi mai departe acest lucru celor din agenda dvs.!

O amprentă aparte în acest clasament a dat-o detaliul că toamna 2009 a fost una electorală la Bucureşti – ceea ce explică, probabil, prezenţa detaşată în fruntea topului a unui text (non-geopolitic) a dlui Adrian Cioroianu despre dl Traian Băseascu, în condiţiile în care alte articole pe teme geopolitice/istorice ale aceluiaşi autor ocupă o poziţie subiacentă. Cum se va vedea, există printre cele „mai puţin populare” texte ale sitlogului unele analize – Vladimir Socor, Dan Dungaciu etc. – care, credem noi, sunt cu mult mai valoroase (ca informaţie şi interpretare) decât poziţia lor efectivă în lista de preferinţe a celor ce le-au accesat.

La fel, o anumită bibliografie a prof. Adrian Cioroianu a întrunit mai multe „lecturi” decât numărul total al studenţilor la ştiinţe/discipline umaniste din Universiatea Bucureşti din 2009 – ceea ce e măgulitor pentru sitlog, pentru autor şi pentru cititorii în speţă (şi arată că textul respectiv a fost accesat de studenţii mai multor facultăţi/universităţi din România), dar este nerelevant dat fiind că pe acest sitlog vor apărea, în curînd, şi alte bibliografii tematice ale aceluiaşi profesor. 

Facem precizarea că am eliminat din aceste clasamente  articolele & postările strict referitoare la sitlog (gen datele de identificare propriu-zise etc.) sau cele conjuncturale (gen teasing-uri, avanpremiere ale unor articole viitoare, caricaturi tematice etc.).

Aşadar, iată clasamentul pe ultimele trei luni ale anului 2009:

Primele 10 poziţii – cele mai populare articole din lunile octombrie-decembrie 2009

1. 27/nov/2009 „Good point, domnule preşedinte

2. 05/aug/2009 Bibliografie – Curs „Intelectuali şi societate în timpul regimul comunist”

3. 26/nov/2009 Documente valide şi erori penibile despre Nicolae Ceauşescu

4. 08/oct/2009 Herta Müller este româncă sau nu?

5. 25/nov/2009 Vladimir Putin merge mîine la cumpărături de lux la Paris

6. 22/dec/2009 Lucian Boia – calmul, eleganţa şi dubiul în istorie

7. 02/oct/2009 Rusia, UE şi proiectul Nabucco

8. 18/nov/2009 După 20 de ani – între Războiul Rece şi conflictele viitorului

9. 27/oct/2009 Imaginea reală a României în în lume (I)

10. 05/oct/2009 Rusia de azi şi nostalgia imperiului de ieri (I)

… şi ultimele 10 poziţii ( altfel spus, articolele cele mai „”trecute cu vederea”, pe drept sau pe nedrept – verificaţi! – în ordinea inversă a „lecturilor” primite)

10. 14/nov/2009 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre R. Moldova şi Tratatul de la Lisabona

9. 10/nov/2009 EURAST recomandă: Reportaj multimedia Berlinul cu şi fără Zid

8. 10/nov/2009 EURAST recomandă: Zidul Berlinului, 20 de ani mai tîrziu

7. 08/nov/2009 Ultima oră: o analiză „la rece” a situaţiei Republicii Moldova

6. 04/mart/2009 Intelectualul şi partidul comunist. Cazul Edgar Morin

5. 07/nov/2009 Invitatul din weekend: Vl. Socor despre rolul Rusiei în politica Republicii Moldova

4. 03/oct/2009 Intelectualul român în postcomunism. O înfrîngere în victorie

3. 04/febr/2009 Geopolitică şi propagandă – PR by Gazprom

2. 04/febr/2009 Ce putem aştepta de la un an electoral în Republica Moldova

1. 04/febr/2009 Cum s-a ajuns la guvernul Boc (primul dintre ele, 2008)

9 ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , | Lasă un comentariu