14/mai/2010 De la legionarism, prin comunism, spre liberalismul suedez – memoriile Anei Maria Narti (5/5)

Despre lumea de azi şi despre România care a fost odată

– atunci când Trecutul bunicilor şi părinţilor noştri devine pentru noi o ţară străină (şi uneori dragă) –

 Adrian Cioroianu

 (prefaţă la volumul recent apărut Fiare, îngeri şi martiri. Însemnări despre seducţia totalitară, de Ana Maria Narti, Fundaţia culturală “Camil Petrescu” & Revista “Teatrul azi” & Editura Cheiron, Bucureşti, 2010)

(5/5)

Ana Maria Narti se întâlneşte simbolic, într-un punct al biografiei sale, cu foarte mulţi comunişti occidentali din generaţia sa (sau mai vârstnici): anume în faptul că despărţirea de comunism se petrece atunci când şenilele tancurilor sovietice ajung în centrul Pragăi, pentru distrugerea în faşă a „comunismului cu faţă umană” căutat de Dubcek de-a lungul „primăverii” lui 1968. Spune autoarea: [atunci] „Am pierdut toate punctele de sprijin. Dezamăgirea e absolută, confuzia atot cuprinzătoare, sentimentul rătăcirii fără graniţă. Şi mai puternică e ruşinea„.

Dezamăgirea este dureroasă, ca trezirea dintr-un vis frumos. Şi, pentru ca toate acestea să aibă un final sugestiv, e de reţinut că una dintre ultimele cronici pe care autoarea le mai scrie în ţară avea să fie una la filmul Reconstituirea, al lui Lucian Pintilie. I se cere ca, din articolul său, să înlocuiască, de câte ori apare, cuvântul „realitate„. Îl înlocuieşte cu „existenţă„, textul trece de cenzură şi vede tiparul.

Publicitate

14/mai/2010 Când a început România comunistă o politică independentă faţă de Moscova? (5/5)

Cînd a început România comunistă o politică independentă faţă de Moscova?

Note de lectură: pe marginea cărţii 1968. Din primăvară pînă în toamnă, de Mihai Retegan, Ed. RAO, Bucureşti, 1998

Alexandru Mirea

(5/5)

Invazia în Cehoslovacia debutează conform planului. Itinerariile folosite sînt exact acelea recunoscute în timpul operaţiunii „Şumava”. „Cei cinci” îi trimit preşedintelui Svoboda un apel prin care îl înştiinţează oficial de intrarea trupelor OTV în ţara sa. I se recomandă ca Armata RSC să nu riposteze şi ca populaţia să fie paşnică. Dar lucrurile nu evoluează în sensul dorit de Moscova; conservatorii nu reuşesc să acapareze puterea, guvernul „revoluţionar” din umbră rămînînd blocat în ambasada URSS. Forţele legitime preiau controlul asupra mass-media şi declanşează o virulentă campanie anti-intervenţionistă.

Reacţiile diplomatice la nivel internaţional au fost semnificative: ambasadorii RSC în cele cinci ţări au prezentat ministerelor Afacerilor Externe o notă de protest; Guvernul sovietic i-a trimis preşedintelui american un mesaj de justificare; SUA, Canada, Franţa, Marea Britanei, Danemarca şi Paraguay au cerut convocarea Consiliului de Securitate;