11/iun/2010 „Ce v-au învăţat şi ce nu v-au învăţat anii de liceu?” – din revista “Irizări” a elevilor Colegiului Naţional “Elena Cuza” din Craiova (2/2)

“Vârsta liceului – nimic nu o poate compensa, nimic nu se compară”

prof. Adrian Cioroianu în dialog cu revista Irizări – a elevilor Colegiului Naţional “Elena Cuza” din Craiova

(1/2); (2/2)

by Robb Armstrong, 2009

Ce v-au învăţat şi ce nu v-au învăţat anii de liceu?

Anii de liceu m-au învăţat multe, extrem de multe. Prefer să vorbesc despre ceea ce nu m-au învăţat. Nu bănuia nimeni, atunci, că peste câţiva ani tot eşafodajul comunist se va prăbuşi. Nu-l regret nici o clipă, numai că lumea de după 1990 este, dintr-un anumit fel, o altă lume decât cea pentru care noi eram pregătiţi. Să vă dau un exemplu: eu chiar am crezut că e valabilă zicala “ai carte, ai parte”. Dar oare mai este ea valabilă astăzi, când vezi pe toate ecranele atâtea starlete şi atâtea nulităţi intelectuale? Greu de spus. Eu îi încurajez pe tineri să înveţe – pentru că această TV-poleială va fi luată de vânt, ce e fals tot fals rămâne, oricât de des ar apărea el la televizor!

 De ce şi-ar mai dori azi cineva să devină profesor? Dumneavoastră de ce v-aţi dorit?

Cel mai frumos vis al meu a fost să ajung profesor şi m-a ajutat soarta să mi-l îndeplinesc. Am spus-o de o mie de ori: din 1993, indiferent prin ce posturi am trecut – senator, europarlamentar, ministru etc. –, cartea mea de muncă a rămas în Universitate, în învăţământ. Nu cred că există ceva mai nobil decât să transmiţi cunoaşterea generaţiilor următoare. Niciodată nu m-am simţit la fel de bine ca în clasa mea, cu studenţii mei. Merg foarte des şi prin licee, în toată ţara. Mă simt acolo în apele mele, cum se spune. Păcat că nu toţi guvernanţii înţeleg asta şi nu respectă profesorul, oriunde ar fi el. Cine nu respectă profesorii pierde – cred eu – pe termen lung. 

Sunt mai multe satisfacţii sau dezamăgiri odată cu trecerea de cealaltă parte a…catedrei?

Pentru mine au fost satisfacţii, mai ales. În vara lui 1993 eram student, iar în toamna aceluiaşi an eram asistent. Studenţii de anul I îmi cereau foc de ţigară pe holuri, păream de-al lor. Apoi intram în sală cu ei şi eu eram la catedră, iar ei dincolo de ea. Era, pentru ei, o mare surpriză, iar pentru mine era o senzaţie unică. De atunci am învăţat să le vorbesc cu “dumneavoastră”. Cât despre bani… sigur să şi ei contează… ca profesor nu eşti un răsfăţat din acest punct de vedere. Dar, cum se spune, raportul calitate – preţ este categoric în favoarea profesorului. Îl îndemn pe orice elev bun să-şi dorească să fie profesor, să aibă la rândul lui alţi elevi buni.

Elevii nutresc un soi de invidie inconştientă faţă de profesori: nu au presiunea temelor, a lucrărilor, a ascultărilor. Profesorul ar trebui să-şi invidieze elevii? De ce?

Pe scurt: ceea ce nu ştiu elevii este că fiecare profesor ar mai dori să aibă 16 – 17 – 18 ani. Oricare dintre profesori! Şi punct! Asta e tot.

Oamenii Cetăţii se cresc din liceu?

Categoric, da! Fără un liceu bun la bază, eşti un biet mutant. Şi “Elena Cuza” este un liceu bun!

Ce şanse are generaţia noastră să schimbe Cetatea?

Mari. Am mare încredere. Pentru că acest praf post-1989 se va depune, încetul cu încetul. Iar cunoaşterea este singura veritabilă putere dintre toate cele care par a exista. V-o spune un fost ministru!

Ce le-aţi spune „colegilor” dumneavoastră mai tineri de liceu despre secretul unei adolescenţe trăite cât mai frumos?

Să-şi respecte statutul de elevi. Să nu dorească să pară nici mai maturi şi nici mai infantili decât sunt. Să-şi respecte profesorii. Să înţeleagă că staniolul, chiar dacă străluceşte acum, o clipă, nu va fi niciodată mai valoros decât aurul ascuns în colbul tranziţiei. Să ştie să asculte, înainte de a vorbi. Şi să înţeleagă că viitorul e al lor. Cum vor fi ei, va fi şi această Românie, şi această Europă, peste 20 de ani. Pentru că destinul elevilor de azi este unul continental. Generaţia mea, în 1985, nu a fost pregătită pentru aşa ceva – şi poate, de aici, şi unele greşeli. Dar generaţiile de azi sunt generaţii europene. Nu degeaba românii educaţi reuşesc, pe unde se duc. Înseamnă că încă suntem bine şcoliţi. Haideţi să rămânem aşa!

Publicitate