G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

20/sept/2010 Povestiri din „Dilema veche”: competiţia culturală româno-rusă la Chişinău

Basarabene, iarăşi (2)

Ia auzi, măi Alioşa…!

 Borşul roşu de viţel, în ce limbă oare se consumă el? Pariez că nu aceasta-i întrebarea care vă macină timpul peste zi sau care vă amînă somnul noaptea. Şi nu mă aştept ca decriptorii de mituri – de la Raul Girardet la Lucian Boia – să-mi fure ideea şi să scrie o carte pe acest subiect. De fapt, am pus borşul în capul acestui paragraf doar pentru a mă întreba, retoric, dacă există ceva tensiuni etnico-lingvistice, la nivelul oamenilor de rînd, astăzi, în capitala numită Chişinău. Şi iată că şi răspund: n-aş zice că există – dar nici n-am pretenţia că, după cîteva vizite acolo, aş fi un bun cunoscător al problemei, astfel încît să dau un răspuns tranşant.

Am avut totuşi o vagă incertitudine în acea seară în care, alături de admirabilul Mihai Fusu – regizor din Chişinău şi, totodată, realizatorul unui talk show la postul local Publika Tv – tocmai văzusem, pe un ecran gigant din centrul oraşului, unul dintre ultimele meciuri ale Campionatului mondial. După meci (şi după cîteva beri), în miez de noapte, ni s-a făcut (cum ar spune Amicul Dejun) niţică fomiţă. Hai într-o plăcintărie sau într-un McDonald’s, ceva – am zis eu, neiniţiat, dar respectabilul domn Fusu s-a uitat la mine ca la o ciudăţenie şi iaca aşa am ajuns pe terasa unei locante unde nu se vorbea decît ruseşte şi unde primul chelner ne-a fentat aproape ostentativ, ocolindu-ne larg. O fi din cauza dulcelui meu grai oltenesco-regăţean! – mi-am spus eu atunci, temător. Dar a venit şi un al doilea chelner, amabil – iară distinsul regizor, connaisseur, a şi comandat pe româneşte cîte un păhărel de vodkă Jelenaia nu mai ştiu cum şi cîte un borş roşu cu costiţă de viţel. Rog pe toţi analiştii globalizării să fie atenţi şi să ia notiţe: aşadar, la Chişinău, capitala unuia dintre statele cele mai – statistic vorbind – sărace ale Europei, tocmai văzusem, cu o bere ucrainiană Starîi Melnic în faţă, pe un ecran japonez made în China, cum Brazilia masacrase Chile la fotbal şi ne pregăteam să livrăm sub nas alte simboluri al bucătăriei slave, alături de excelenta pîine neagră făcută din grîu moldav.

 [[[   Ploi diluviene, clasici ruşi şi alte borşuri   ]]]

Dar, acestea fiind spuse, vă invit să vă calmaţi sucurile gastrice şi să trecem la lucruri serioase. Pentru că, la Chişinău, competiţia (lingvistică) româno-rusă nu se dă în restaurante. Ci în alte locuri. Cum ar fi satele de pe Prut şi de pe Nistru. Au venit ultimele ploi şi, cu ele, viituri producătoare de morţi şi de mari pagube. Ca şi în România (şi ca şi în Rusia rurală, de fapt), aceste sate lovite crunt nu arătau mult mai bine nici înainte de viitură decît după. Case amărîte, cămămidă ieftină şi chirpici, oameni îmbătrîniţi şi fără dinţi în gură, animale puţine în grajduri improvizate. Am văzut pe un post TV chişinăuan cum e cu limba maternă în caz de calamitate: într-un astfel de sat amărît, nişte localnice şi nişte militari veniţi cu ajutoare discutau între ei pe zece voci şi pe două limbi. Unii spuneau ceva în româneşte, alţii răspundeau pe ruseşte. Şi e clar că se înţelegeau între ei. Ascultă, măi Alioşa – îi spunea o femeie cu batic unui subofiţer cu chipiu; iar acesta din urmă asculta, apoi răspundea dolgorughi gongorughi, pe limba lui. Aşadar, în Moldova rurală, în meciul dintre română şi rusă e scor egal – aproape nul de egal ce e!

La oraş e oleacă altfel. În librăriile Chişinăului – fie că ele se numesc Eminescu, Luceafărul ş.a.m.d. – vezi carte rusă la greu. De la tratate ştiinţifice la ediţii din clasici ruşi sau traduceri ruseşti din clasici ai literaturii universale – toate-s copertate, bine legate, grele şi ieftine (precum tomurile menite să dureze de la Cartea Rusă din România anilor ’50, pe cînd şi comunismul părea că va dura de-a pururi). Cartea în limba română – mai timid. Chiar dacă vezi titluri ale editurilor locale (gen notabila Cartier ş.cl.) sau trimise de la Bucureşti de Polirom, Curtea Veche sau Humanitas, limba română e clar pe locul doi în librării.

La standurile de ziare – aceeaşi situaţiune. De la cărţuliile de integrame la ziarele social-politice şi de la revistele pentru gospodine pînă la cele pentru copii sau tineret, titlurile ruseşti domină copios. Iar cea mai spectaculoasă (la propriu) bătălie româno-rusă se dă, la Chişinău, în mass media vizuale – prin televiziuni, mai exact. Aici merită să discutăm pe larg – dar iată că zorii unei cvasi-Şeherezade moldave deja se iţesc la căpătul acestei poveşti şi trebuie să tac. (Dar nu înainte de a vă dezlega astronomica enigmă de săptămîna trecută: da, Hotelul Cosmos din Chişinău se află pe axul bulevardului Gagarin! Care Gagarin? Cel care cred că a apreciat borşul roşu, sub toate formele sale, mult mai mult decît Ştefan cel Mare – acesta din urmă fiind un alt mare bulevard, aflat în vecinătate!).

 __________________________

– text publicat în revista Dilema veche, nr. 335, 15 iulie a.c.

20 Septembrie 2010 Posted by | Intelo, povesti suprapuse | , , , , | 2 comentarii

19/sept/2010 Invitatul din weekend: Igor Caşu (Chişinău) despre o carte-program a lui Al. Soljeniţîn

20 de ani de la publicarea broşurii lui Soljeniţîn „Cum să reconstruim Rusia”

Igor Caşu

Text seminal care dinamitează fundamentele orânduirii comuniste şi demască crimele în masă sovietice. * 18 septembrie 1990 – publicarea broşurii lui Soljeniţîn „Cum sa reconstruim Rusia”

Spre sfârşitul anilor 1980 numeroşi autori şi societatea sovietică în ansamblu se îngrijorează asupra viitorului URSS. Puţini prevăd sfârşitul statului sovietic, dar mulţi înţeleg şi admit criza iremediabilă a ideologiei comuniste. Printre intelectualii de marcă care sugerează un anumit scenariu care trebuie urmat de URSS şi în special Rusia este şi Alexandr Soljeniţîn. Cunoscut iniţial datorită nuvelei „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” publicată în 1962 prin consimţământul personal al lui Hruşciov, Soljeniţîn avea să obţină faimă graţie romanului „Arhipelagul Gulag”, pentru care i se acordă Premiul Nobel pentru literatură în 1970. Este expulzat din URSS în 1974, fiind învinuit de „agitaţie antisovietică” şi „trădare de patrie”. (foto: EPA)

Fiind încă în America, el scrie în iulie 1990 o broşură întitulată „Cum să reconstruim Rusia”, publicată în 18 septembrie şi discutată pe larg în toată Uniunea, inclusiv în Moldova. În primul rând, autorul reiterează ideile sale faţă de sistemul comunist şi deplânge soarta care s-a abătut asupra poporului rus şi a atâtor popoare după revoluţia bolşevică din 1917. Mai exact, Soljeniţîn consideră că toate nenorocirile s-au început după revoluţia din februarie 1917 când a fost abolită monarhia, el îmbrăţişând convingeri monarhiste şi mesianice cu privire la destinul istoric al Rusiei. Nu aprobă însă imperialismul, fie de factură ţaristă sau sovietică. Rusia, crede el, nu are resurse, nici materiale nici spirituale, necesare pentru asimilarea periferiilor neruse, din contră, această ambiţie vlăguieşte nucleul naţional rusesc. Mai mult, Alexandr Isakovici spune răspicat că ruşii nu au nevoie de imperiu deoarece acesta nu îi face mai puternici, ci reprezintă drumul direct spre pierzanie. Drept exemplu invocă Japonia care abia după ce a renunţat la ambiţiile sale de mare putere mondială a reuşit să construiască o economie dezvoltată şi o societate prosperă. O altă pildă istorică încă şi mai moralizatoare în sensul bun al cuvântului este cea a Germaniei occidentale de după 1945. Numai după ce a trecut printr-un catharsis – purificare morală – au reuşit nemţii să edifice un sistem economic performant.

Aici Soljeniţîn sugerează explicit calea care trebuie urmată de Rusia aflată în acel moment la răspântie – anume că ieşirea din comunism şi crearea unei Rusii prospere trebuie să treacă printr-un ritual de condamnare a comunismului şi a responsabililor crimelor perpetrate. Sunt menţionate şi consecinţele dezastruoase ale războiului germano-sovietic asupra fiinţei naţionale ruseşti, disidentul rus opinând că nu trebuie numit „de apărare a patriei” un război care a dus la pierderea a 30 de milioane de concetăţeni şi a consolidat regimul despotic comunist. Aici Soljeniţîn a atacat un mit fundamental al statului sovietic alimentat şi astăzi în Rusia post-comunistă de noua elită politică care a reanimat imperialismul ca politică de stat în teritoriile fostei Uniuni Sovietice.

În Moldova, textul seminal al lui Soljeniţîn a stârnit un viu interes datorită acestor idei sincere exprimate de o personalitate respectată pentru meritele sale în condamnarea imperialismului rusesc, dar şi în dinamitarea fundamentelor orânduirii comuniste şi demascarea crimelor în masă sovietice. A fost foarte preţuit la Chişinău şi pentru că a admis, un an mai devreme de cele întâmplate, independenţa Republicii Moldova. El a acceptat chiar dreptul moldovenilor de a se uni cu România, dacă aceştia sunt atraşi de o asemenea perspectivă. Anume aşa vedea lucrurile din America marele scriitor şi intelectual rus. Apariţia conflictului transnistrean şi alte evoluţii externe şi interne din perioada ulterioară au zădărnicit însă traiectoria sugerată de Soljeniţîn în privinţa viitorului Republicii Moldova.

____________________________

* 18.09.2010 * Radio „Europa liberă” 

19 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , | 1 comentariu

16/sept/2010 Poveşti din „Dilema veche”: cum ajungi în Cosmos, via Chişinău

Basarabene, iarăşi (1)

Cum ajungi din codru în cosmos, via Chişinău

Adrian Cioroianu

Iată-mă-s revenit la Chişinău şi, ca să vezi!, soarta le potrivi atît de bine încît şi acum mă gîndesc dacă nu cumva o fi aici vreun semn de la Providenţă: dacă la ultima vizită am locuit la hotelul Codru – aflat pe strada 31 august 1989 (ziua în care s-au decretat româna ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin) –, acum drumurile vieţii (plus o şcoală de vară a francofoniei) m-au dus fix spre hotelul Cosmos, care se află pe bulevardul… vă zic  mai jos care. Acest hotel (de 19 etaje, datînd probabil din anii lui Brejnev) oferă măcar o surpriză de proporţii intergalactice: chiar în faţa sa se află statuia ecvestră a regretatului (cel puţin de cîteva dame) Grigori Kotovski. Cine-i Kotovski? Un fost revoluţionar bolşevic, mort de tînăr din cauză că el a luat comunismul într-atît de în serios încît (şi ce vă spun acum nu veţi găsi în Sovieţkaia enţiklopedia) ajunsese să considere soţiile tovarăşilor săi drept un fel de bunuri comune – motiv pentru care a şi fost asasinat de unul dintre soţii la a căror încornorare participa cu fervoare proletară.

Amplasarea contrastantă a unui hotel cu nume dedicat expansiunii cosmonautice a Sovietelor în spatele unei statui ecvestre a unui bolşevic nu este decît unul dintre multele detalii care fac din Chişinău un oraş predispus unei lecturi în căutare de simboluri. Chiar dacă e curat şi verde cel puţin la nivelul străzilor centrale (par a fi unele probleme cu calitatea aerului, dar nu intru acum în detalii), chiar dacă are bulevarde largi, firme de servicii relativ puţine, o industrie publicitară la începuturi şi destule clădiri mari în construcţie (semn că zona are un potenţial economic în mare parte virgin – şi încă nu mi-e limpede cine va profita de el modelîndu-l, UE sau Rusia!), Chişinăul oferă la tot pasul acele distonanţe care, unui vizitator cît de cît atent, sigur nu-i vor trece neobservate.

[[[   Ocupaţia “ex-sovietică” şi fostă “germano-fascistă”   ]]]

Drept care în acelaşi perimetru urban poţi vedea un monument închinat “eliberării” Moldovei sovietice “de sub ocupaţia germano-fascistă” (pe bulevardul Negruzzi, în faţa Academiei de Ştiinţe), dar şi un monument (a cărui piatră de temelie a fost pusă în plin centru mai alaltăieri, cu ceva polemici) ce va comemora “ocupaţia sovietică” a Basarabiei, pe 28 iunie 1940. Pe aceleaşi străzi vezi galerii comerciale şi mall-uri de ultimă generaţie (precum MallDova, ultraelegant şi la fel de scump ca cele din Bucureşti), dar şi un comerţ stradal haotic şi pastelat, cu plăcinte, siropuri sau pahare de cvas albicios – ceva stil Big Berceni ’90. Într-un restaurant chic şi cu mîncare foarte bună din zona centrală tocmai admiram marmura neagră ce placa pereţii răcoroşi cînd am observat ceva mai sus, deasupra unor oglinzi meşteşugite, o gură de aerisire desprinsă din montura prost făcută şi lipită copilăreşte, cu scoci. Într-o seară, aproape de ora 23., mare (şi totuşi fugară) mi-a fost mirarea cînd, trecînd prin faţa hotelului Chişinău, am văzut că ceasul cu leduri de pe faţadă indica ora 16 şi 15 minute – îţi va fi aici încă şi mai greu decît la Bucureşti să găseşti un ceas stradal care să indice ora cît de cît corectă. Dacă faci imprudenţa să iei un taxi de pe stradă, e inutil să aştepţi pornirea contorului – preţul trebuie negociat cu şoferul înainte de cursă.

Într-o zi, după prînz, aproape de Piaţa Marii Adunări Naţionale, am văzut următoarea scenă: în staţia de autobuz aşteptau cîteva persoane, printre care şi o localnică totuşi majoră, cu picioare de circa doi metri virgulă patruzeci şi şapte de centimetri fiecare şi cu un piept avîntat ce împigea cu atîta forţă aer cald către Polul Nord încît, dacă ar fi văzut-o, Al Gore şi alţi ecologişti ar fi făcut stop cardiac. Spre staţie venea, agale, un troleibus – care, ajuns la vreo trei metri distanţă, taman îi cade sau i se desprinde una dintre antenele acelea de alimentare electrică şi se opreşte, inert. Din troleu coboară şoferul; de fapt, o bravă şoferiţă de vreo 55 de ani şi care avea nişte mîini vînoase şi musculoase cam ca Stallone în primul Rambo – semn că troleului ei îi cădeau sîrmele cam des. Nu ştiu ce îndemn sau rugăminte a adresat atunci şoferiţa musculoasă către juna pieptoasă – cert este că în minutul următor, una lîngă alta, umăr la umăr, ele au început să tragă forţos de frînghiile antenelor etc. A mai sărit în ajutor şi un bărbat ce aştepta în staţie şi peste alte două minute troleul o lua din loc, cu personajele amintite la bord.

Şi, stimabile cititor de dincoace sau dincolo de Prut, pentru că a început să plouă închei această parte a poveştii invitîndu-te pe dumneata la o probă de intuiţie: ghici cum se cheamă bulevardul din Chişinău pe al cărui ax se află hotelul Cosmos? (va urma)

________________________

– text publicat în revista Dilema veche, nr. 334, 08 iulie a.c.

16 Septembrie 2010 Posted by | povesti suprapuse | , , , , | Lasă un comentariu

08/iul/2010 Reprezentanţi ai comuniştilor din R. Moldova la congresul PCR de la Bucureşti, recent

PCR și somnul națiunii

 Neculai Constantin Munteanu (RFE/RL, 06 iulie a.c.)

Comuniştii moldoveni l-au trimis la Congres pe deputatul Iurie Stoicov, cu un mesaj din partea lui Vladimir Voronin, să acceadă la putere cât mai repede. Numai că reacţia sălii la mesaj a fost „vrem unire cu Republica Moldova”! Iar Voronin nu vrea unirea nici ameninţat cu Siberia.

Hotărât lucru, o nenorocire nu vine niciodată singură. Ca şi cum nu le-ar fi ajuns guvernul Boc, scăderea salariilor, explozia preţurilor şi inundaţiile, a fost scos de la naftalină şi Partidul Comunist Român. Nu-i o glumă, nici măcar una proastă. Să li se fi făcut dor românilor de magazine goale, când se băga picioare de porc şi ghiare de pasare, de nopţile la vreme de iarnă când temeperatura din case nu trecea de zece grade, de cel mai bun fiu al poporului, de cuvântări magistrale, de indicaţii preţioase, de programe de două ore la televizor, de alte binefaceri ale epocii de aur?

Câteva sute de pensionari au votat, în Palatul Pionierilor, ctitorit de Ceauşescu, înfiinţarea Partidului Comunist. A fost înălţător. Zăpăciţi de căldură, au cântat Internaţionala, cu pumnul sus, au recitat poezii poezii patriotice de la Cenaclul Flacăra, au ascultat cuvântări moblizatoare, au aplaudat îndelung şi au lăudat realizările lui Nicolae Ceauşescu.

Nu doar prezenţa spirituală a lui Ceauşescu e semn că actualul PCR e o ciorbă reîncălzită. Partidul Alianţa Socialistă, acum devenit PCR, este o aşchie mai de stânga a Partidului Socialist al Muncii, înfiinţat de Ilie Verdeţ, nomenclaturist de cursă lungă înainte de 1989. Cum aşchia nu sare departe de trunchi, de adăugat că Nicolae Rotaru, liderul noului PCR, a fost membru la vechiului PCR încă din 1977.

In afară de nostalgia pentru regimul Ceauşescu, ale cărui greşeli ar fi fost provocate de „trădătorii din interior”, de retorica comunistă, (demnitatea poporului, locuri de muncă, locuinţe, asistenţă medicală pentru toată lumea şi învăţământ gratuit), doctrina noului PCR e o nebuloasă fără soluţii la problemele României de azi. Drept care bătrînul strigoi comunist, Ion Iliescu, nu dă nici o şansă noului PCR. Nicolae Rotaru are explicaţia necesităţii unui partid comunist: actualul sistemul politic ar fi handicapat, îi lipseşte mâna stângă.

Noului PCR i-ar reveni rolul de mână stângă, tocmai când istoria i l-a conferit pe cel de mână moartă! Noul PCR nu suflă o vorba de securitate, iar comunismul fără o poliţie politică vigilentă este ca nunta fără lăutari şi Stalin fără gulag. O singură dată, în contextul raportului pentru condamnarea regimului comunist, Nicolae Rotaru întreabă ce-a făcut comunistul şi securistul şi Traian Băsescu înainte de 1989, uitând ca tot atunci a fost coleg de partid şi cu comunistul şi securistul.

Noul PCR s-a bucurat de solidaritate internaţională. Dar, dacă China şi Coreea de Nord s-au rezumat la prezenţa simbolică a doi consilieri de ambasadă, comuniştii moldoveni l-au trimis pe deputatul Iurie Stoicov, cu un mesaj din partea lui Vladimir Voronin, care le-a urat comuniştilor români să acceadă la putere cât mai repede. Numai că reacţia salii la mesaj a fost „vrem unire cu Republica Moldova”! Iar Voronin nu vrea unirea nici ameninţat cu Siberia.

Dincolo de gafa de protocol, rămâne constatarea că dacă somnul raţiunii naşte monştri, somnul naţiunii naşte partide comuniste. Pe ambele maluri ale Prutului!

8 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | 2 comentarii

06/iul/2010 Transnistria și consolidarea relațiilor germano-ruse (RFE/RL)

Transnistria și consolidarea relațiilor germano-ruse

Un interviu Radio Europa Liberă cu analistul politic Marko Papic de la publicația Stratfor.

02 iulie a.c.

Marc Papic: Germania a ales o tactica diplomatică excelentă. Nu are nimic de pierdut dacă Rusia decide să nu-şi retragă trupele din Transnistria. Dar dacă va colabora, Germania va apărea în faţa Europei ca un lider, nu doar din motive economice, cum am vazut-o în ultimele 6 luni, dar şi în domeniul politicii externe. Ei vor putea merge in Europa şi vor putea spune: priviţi, noi am reuşit să convingem Rusia să se retragă din Transnistria, care este o linie roşie pentru Rusia încă din 1992, este un o locaţie geopolitică foarte importantă, este locul unde Carpaţii se întâlnesc cu Marea Neagră.

Dar daca ruşii nu se retrag, şi noi prognozăm că aşa şi se va întâmpla, Rusia se va retrage din Consiliul de Cooperare şi Securitate, lucru care va înfuria ţările din Europa Centrală, în special România şi Polonia. Şi dacă Consiliul de Securitate nu va funcţiona din cauza Rusiei, Germania va rămâne nevinovată.

Germania îşi va păstra totuşi relaţiile cu Rusia, ei vor putea merge la Moscova şi vor putea spune că din păcate voi n-aţi vrut să renunţaţi la aceste trupe din Transnistria, aşa că acest Consiliu de Securitate Uniunea Europeană – Rusia nu mai are nici un viitor”.

Pe scurt, dacă ruşii îşi retrag trupele din Transnistria, germanii aduna toţi laurii, iar dacă nu, germanii vor arăta cu degetul la Rusia şi la ţările central europene.

Europa Liberă: Credeţi că Rusia are pârghiile necesare să mişte înainte rezolvarea conflictului transnistrean?


Marc Papic
: Nu ne este foarte clar ce-ar însemna „a mişca înainte”, ce ar putea fi văzut ca un progres în acest conflict. Este aproape una din situaţiile când orice este considerat progres de toate părţile, va fi progres. Rusia ar putea lăsa ca acest lucru sa se intample, atât cât independenţa Transnistriei nu va fi tulburată. Şi nu este clar daca Germania sau orice altă ţară europeană speră sau se aşteapta la semnarea vreunei rezoluţii în legătură cu Transnistria.

Se pare că ruşii s-ar putea retrage dacă se asigură că Transnistria rămâne în zona lor de influenţă iar Moldovei i s-ar permite să continue să-şi facă legături cu vestul, pentru că Rusia a crezut întotdeauna că are o carte de jucat în Moldova: Partidul Comuniştilor încă e acolo, încă e popular, practic e cel mai mare partid din Republica Moldova.

Europa Liberă: Este ceva realist ca Moscova să tolereze Moldova ca membră a UE sau chiar NATO?


Marc Papic
: Moldova fără Transnistria – posibil. Depinde de ce primeşte în schimb. S-ar putea întâmpla, cu condiţia ca Transnistria să rămână în sfera de influenţă a Rusiei. Ei niciodata nu vor accepta pierderea totală a influenţei în această regiune.

Totuşi, acum Moscova are nevoie de investiţii, know-how tehnologic. Această presiune de modernizare a economiei ruse este reală. Ei acum încearcă să recâştige încrederea investitorilor europeni, pe care au pierdut-o în ultimii 3 ani. Negocierea Moldovei fără Transnistria in schimbul investiţiilor şi a trasferului de know-how în Rusia ar putea fi o idee asupra căreia Moscova să reflecteze, mai ales ca ei cred că ar fi o mişcare temporară, pentru că politica în Chişinău nu se va îmbunătăţi. De la revoluţia împotriva Partidului Comuniştilor lucrurile nu s-au clarificat, e încă un haos politic, ei încă nu au decis cum vor să aleagă preşedintele.

Europa Liberă: Să presupunem că va urma un progres în Transnistria, că trupele ruse vor fi retrase, sau cam aşa ceva; care ar fi următoare mişcare în relaţia UE-Rusia?

Marc Papic: Următoarea mişcare ar fi consolidarea relaţiilor ruso-germane. Acesta este miezul. Germania încearcă să facă acest lucru aşa cum administrează relaţiile cu celelalte alianţe: cu Uniunea Europeană, cu NATO. Iar cu Rusia vrea ca relaţiile să avanseze dincolo de energetică şi securitate.

Următoarea mişcare ar fi, de asemenea, că Rusia să aibă un cuvânt mai greu de spus în problemele de pe continentul european, mai ales ceea ce tine de securitate. Acest lucru ar însemna, pe de alta parte, retragerea Statelor Unite din Europa, cel puţin pe termen scurt.

Dacă europenii se vor lăsa convinşi că Rusia este un partener de încredere, (chiar daca ei cred ca nu se vor lăsa convinşi, şi nici Germania nu crede) se vor bucura, pentru că ei acum sunt extenuaţi şi s-au săturat să urmeze Statele Unite în Orientul Mijlociu. Europenii nu vor să mai aibă vreo legătură cu acest lucru.

Aşa că o anumită legătură a UE cu Rusia, în care Rusia să dovedească că sunt parteneri oneşti, va elimina Statele Unite din arhitectura de securitate în Europa. Acest lucru nu este imposibil.

Europa Liberă: Cum ar trebui Washingtonul să privească acest proces?

Marc Papic: Ar trebui să fie îngrijorat. Din pacate Statele Unite acum nu pot face nimic. Problema lor este că sunt scufundați în războaie în Orientul Mijlociu şi trebuie să se ocupe de probleme foarte interactive. De exemplu o Flotila pentru Gaza devine brusc o preocupare a politicii externe americane. Iran, Afganistan – sunt probleme interactive pe care Statele Unite nu le pot rezolva foarte uşor, aşa ca toate eforturile Washingtonului sunt concentrate în Orientul Mijlociu.

Să fiu sincer, Statele Unite au pierdut mult din credibilitatea aliaţilor europeni, care, după cum am mai spus, s-au săturat să-şi indeplinească obligaţiile în Afganistan, mai ales in timpul acestei crize financiare in Europa.

Dacă este să punem toate aceste cuvinte în context, tot ce pot să facă Statele Unite este să stea deoparte şi să privească. Ar putea să înceapă să se gândească cum ar putea reveni în Europa Centrală, numai după ce angajamentul în Orientul Mijlociu va fi redus. Acest lucru se va întampla în 5-10 ani. Daca va fi prea târziu? Posibil, chiar probabil, pentru că relaţiile ruso-germane vor fi puternice atunci. SUA chiar nu are optiuni să se opună acestui proces. Dacă, de exemplu, Polonia şi România vor susţine Germania, SUA nu va putea face nimic. Acum Statele Unite depind de sentimentul anti-rusesc din Europa centrală. Daca aceasta antipatie este temperată de Rusia, Statele Unite riscă să-şi piardă mare parte din influenţă.

(Traducere: Paul Hodorogea).

6 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | Lasă un comentariu

03/iul/2010 Invitatul din weekend: Dan Dungaciu despre recentul decret al preşedintelui Ghimpu de la Chişinău

Cui nu-i place Decretul Ghimpu?

Dan Dungaciu 

„Le voi da în casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor”
(Isaia 56,5)

Decretul preşedintelui Mihai Ghimpu, care declară ziua de 28 iunie 1940 drept zi a ocupaţiei sovietice, a generat reacţii stupefiante. Cine ar fi crezut că, după 20 de ani de independenţă, o bună parte a promotorilor de opinie de la Chişinău, politicieni sau nu, se va bâlbâi jenant în faţa unei chestiuni pe care toată lumea părea că o consideră de bun-simţ? S-a recurs la tertipuri dintre cele mai spectaculoase şi, în acelaşi timp, hilare, iar figurile docte şi îmbibate cu bibliografie ne convingeau, din spatele ecranului, că „istoria nu trebuie amestecată cu politica”, „nu e momentul”, „nu există un singur adevăr” etc. Singurul lucru consolator era, totuşi, aerul jenat al unora care perorau asemenea formule, de parcă încercau să se convingă înainte de toate pe ei despre „justeţea” propriilor argumente. Mulţi se pare că nu au reuşit.

„Istoria trebuie lăsată istoricilor”

Argumentul cu „istoria care trebuie lăsată istoricilor” este unul inept. Şi noi, ceilalţi, ce să facem? Dar politicienii? Haideţi să desfiinţăm atunci manualele de istorie, să facem şcoli speciale numai pentru istorici – de câţi o fi nevoie, oare? – şi să trăim ca şi cum nu ar fi existat nimic înaintea noastră, cu „voalul ignoranţei” pe faţă. Se poate asta? Evident, nu. Istoria e prezentă, în noi şi alături de noi, iar democraţiile nu s-au constituit în niciun caz în pofida ei. Doar că instrumentul pe care l-au inventat este discursul academic şi public, polimorf, bazat pe argumente. A scoate istoria din spaţiulllll public pentru că există şi interpretări „inoportune” – dar cine decide asta? – e la fel de tembel ca şi cum ai desfiinţa libertatea pentru că oamenii fac prostii. Asta nu înseamnă, fireşte, că fiecare dintre noi este îndreptăţit să aibă propria viziune asupra trecutului, ci doar că trecutul nu poate fi asumat şi, eventual, depăşit fără să fii conştient de el. În realitate, fără recursul la istorie şi clarificarea istoriei, nu ar fi existat nici o conciliere, nici o construcţie europeană, nici o extindere spre Est a frontierei euroatlantice. Cei care invocă faimoasa pacificare europeană sau franco-germană ignoră vinovat că ele s-au făcut după „procesul de la Nurnberg”, unde vinovaţii şi nevinovaţii au fost selectaţi şi identificaţi, unde pedepsele au fost aplicate, unele imprescriptibile. Una este ignorarea istoriei, cu totul altceva înseamnă reconcilierea istorică. Pentru că cea din urmă nu se face decât cu istorie cu tot. Aici e problema procesului comunismului.

Nimeni nu ignoră istoria. Doar cei care se tem de ea

Istoria a fost ignorată sau lăsată doar pe seama istoricilor? Întrebaţi-i pe germanii din timpul faimoasei „gâlcevi a istoricilor”, dispută teribilă şi care năzuia tocmai clarificarea cetăţenilor germani cu propria istorie. Sau întrebaţi-i pe germanii care, la 3 octombrie 1990, au dat un răspuns grandios acestei interogaţii. Istoria nu contează? Întrebaţi-i pe letoni, pe lituanieni sau pe estoni. Unde ar fi fost ei acum fără acea asumare energică şi memorabilă a propriei istorii? Istoria trebuie prescrisă? Întrebaţi-i chiar pe ruşi, care au depăşit moştenirea comunismului tocmai asumându-şi identitatea naţională şi făcând din ea fundamentul oricărei politici considerată de ei dezirabilă. Istoria trebuie ignorată? Întrebaţi-i cel mai bine pe evrei, atunci când „lumea evreiască” se opreşte în loc pentru două minute pentru a comemora şi a-şi reaminti victimele Holocaustului. În acel moment, istoria încremeneşte. Şi tocmai această convocare sistematică a istoriei şi această asumare exemplară a memoriei sunt sursa energiei extraordinare a acestui stat care supravieţuieşte înconjurat de vecini care îi doresc cotidian dispariţia.

La ei – ocupaţie, la noi – „eliberare”

Cine ignoră resortul moral şi istoric din spatele înaintării frontierei euroatlantice după prăbuşirea URSS nu va înţelege dinamica reală a procesului. În realitate, statele estice plasate, fără voia lor, în lagărul sovietic, au văzut prăbuşirea comunismului ca pe o şansă enormă de a se elibera de ocupaţia de peste 50 de ani şi a reveni acolo unde le era locul: în comunitatea euroatlantică din care au fost izgonite fără să le întrebe nimeni. Prăbuşirea URSS a fost deci percepută unanim ca o eliberare de sub o ocupaţie comunistă evidentă şi indiscutabilă. Retorica oficialilor occidentali pe tema „revenirii în Europa” a punctat cu metodă aceste elemente după 1990. Ideea Americii de a crea o „Europă întreagă şi liberă” însemna, practic, expandarea cadrului instituţional occidental ilustrat de NATO sau UE spre Est. În aprilie 1997, de pildă, Secretarul de Stat american Madeline Albright considera că o raţiune centrală pentru extinderea NATO „e îndreptarea greşelilor trecutului. Dacă nu extindem NATO, ar însemna să validăm linia Stalin impusă în 1945 şi pe care două generaţii de europeni şi americani au luptat să o anuleze”.

La fel, preşedintele Bush, adresându-se studenţilor Facultăţii din Varşovia la 15 iunie 2001, accentua ideea că toate noile democraţii ale Europei trebuie să aibă şansa de a se alătura instituţiilor europene, pentru că „pe noi trebuie să ne intereseze cât de mult avansăm pe calea libertăţii”. Ideea este clară: dorinţa de a extinde graniţele euroatlantice – „graniţele libertăţii” – se baza tocmai pe conştiinţa limpede a Vestului că în Est a fost vorba despre o ocupaţie asumată tacit inclusiv de occidentali. Geografia extinderii este, aşadar, şi geografia celor care au resimţit şi resimt acut nevoia eliberării. Cei care nu o resimt şi pentru care URSS nu a fost o ocupaţie, sunt dincolo de „linia Stalin”. În acest caz, frontiera europeană se poate opri, pentru că şi-a îndeplinit misiunea istorică şi a reparat greşelile şi cedările trecutului.

Oportuniştii „momentului inoportun”

Dar situaţia cea mai ingrată este a „neutrilor”, adică, a celor care sunt nici adepţi, nici contestatari ai Decretului Ghimpu. Aceştia sunt de două feluri: politicieni şi experţi independenţi. Nu vom repeta acum argumentele după care Decretul Ghimpu nu a adus nimic nou, doar a făcut vizibil ceea ce Declaraţia de Independenţă sau alte documente au spus-o nu o dată. Nici faptul că nu poţi avea deportaţi fără ocupaţie sau „eliberatori” care să nu mai plece din teritoriile „eliberate”. Politicienii „neutri” ştiu aceste lucruri şi raţiunile lor sunt strict electorale (dar greul identificării atitudinii lor faţă de Decretul Ghimpu de acum începe!). Paradoxal este însă să vezi reprezentanţi ai societăţii civile, cu figuri îngrijorate, care invocă fără să clipească argumentul oportunităţii. De ce paradox? Pentru că, de fapt, niciunul dintre cei care o invocă astăzi copios nu a adus „oportunitatea” în discuţie pe vremea regimului Voronin, atunci când se croiau oficial „concepţii de stat” şi se modificau datele şi denumirea sărbătorilor pentru a aduce în prim-plan „Ziua Victoriei”. Sau când se declanşa un război fără precedent împotriva României, a limbii, istoriei şi prestigiului ei. Trecem peste faptul că asta nu a adus nimic bun Chişinăului în ceea ce priveşte problematica transnistreană (care a mai fost o dată în atenţia comunităţii internaţionale, în 2002, dar a sfârşit prin „Memorandumul Kozak”). Dar era oare „oportun” atunci ca RM – care tocmai declama patetic că obiectivul ei fundamental este integrarea europeană – să deschidă un război total cu un stat membru al UE şi NATO, un stat care putea bloca orice decizie de apropiere de UE a RM şi care susţinea pe orice căi aspiraţiile europene ale Chişinăului? Evident, nu. Dar unde erau vocile civice ale „momentului inoportun” atunci? Unde erau adepţii adevărurilor multiple în acele vremuri în care se încerca instaurarea unui singur adevăr? De unde această abnegaţie, astăzi, şi acea tăcere, ieri?

Decretul Ghimpu merge mai departe

Dincolo de efectul de hârtie de turnesol al spaţiului public sau electoral din RM, Decretul Ghimpu generează o serie de consecinţe ce se vor resimţi acut de aici înainte. Mai întâi, el a sporit marja de dezbatere în interiorul AIE la un punct fără precedent (şi care a făcut-o să trosnească). Dar faptul că nu s-a rupt extinde posibilităţi discursului de tip Mihai Ghimpu, bazat pe valori, ceea ce va creşte marja de mişcare a PL în interiorul Alianţei. Apoi, Decretul Ghimpu generează discuţii în societate şi obligă la decizii, mobilizând o bună parte a unui electorat până acum inert sau dezamăgit. Timpul rămas până la referendum şi alegeri este unul favorabil „digerării” acestui decret şi repoziţionărilor electorale. Dar, reacţiile la gestul lui Mihai Ghimpu obligă la repoziţionări şi în cadrul AIE: dacă presupunem că alegerea preşedintelui RM se va tranşa în turul doi, cine îşi va permite, şi cu ce preţ, să ignore un electorat de formula celui care susţine decretul? Şi care va deveni din ce în ce mai activ de aici înainte? Discuţia despre Decretul Ghimpu e departe de a se fi încheiat, cu atât mai mult cu cât reacţiile iritate ale Moscovei sau provocările transnistrene nu vor face decât să îi sporească notorietatea şi, de ce nu, prestigiul. Cariera acestui document istoric abia acum începe…

3 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu

17/iun/2010 EURAST recomandă: Vitalie Ciobanu despre recuperarea memoriei istorice în Republica Moldova

Tendinţe contradictorii

 Vitalie Ciobanu (RFE/RL, 16 iunie a.c.)

O salutară implicare a statului în acţiunea de recuperare a memoriei istorice – o agresivă campanie PR a unui grup de oameni ce urmăresc perpetuarea dominaţiei ruseşti sub potcapul clericilor pravoslavnici

Două şiruri de fapte au acaparat în ultima săptămână prim-planul atenţiei publice din Moldova Citește în continuare

17 Iunie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu

15/iun/2010 România – cu doar o jumătate de procent înaintea R. Moldova la indicatorul legat de dezvoltatea sectorului privat (!)

Mark Gitenstein: „România trebuie să îşi lărgească sectorul privat”

Cătălina Mihai (Adevărul, 15 iunie a.c.)

Ambasadorul SUA a remarcat, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de relaţii bilaterale, că lipsa oportunităţilor economice îi obligă pe români să-şi părăsească ţara. Românii ar trebui să-şi poată îndeplini visele în propria ţară, „nu la 8.000 de kilometri depărtare”, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, remarcând că lipsa oprtunităţilor economice reprezintă (…) un motiv de a părăsi România. (…)

Diplomatul american a identificat şi una dintre carenţele care trebuie îndreptată pentru ca ţara noastră să devină „o democraţie eficientă Citește în continuare

15 Iunie 2010 Posted by | Intelo | , , | Lasă un comentariu

14/iun/2010 Deportările staliniste din iunie 1941 din actuala R. Moldova

Deportările staliniste din iunie 1941 – începutul demolării morale și demografice a Moldovei

 

Vasile Botnaru (RFE/RL, 13 iunie a.c.)

Ludmila Popovici (Centrul Memoria), scriitorul Val Butnaru și Elena Șișcanu (MNEIN) dezbat traumele, mutațiile psihologice și amnezia colectivă care au urmat represiunilor bolșevice

Doamnelor si Domnilor, bine v-am găsit. În urmă cu 69 de ani, chiar în ziua de 13 iunie, mii de familii de moldoveni au plătit prima din lunga serie de jertfe abominabile pe care istoriografia le defineşte, sec şi imperturbabil, cu noţiunea “deportări”. Un cuvînt chiar neutru, care cu timpul ar putea suna la fel ca “teleportarea” dacă oamenii vor uita ce a însemnat în realitate această «strămutare de proporţii». Aceasta este tema mesei rotunde de astăzi la care participă Ludmila Popovici, Elena Şişcanu şi Val Butnaru.

Vineri la Biblioteca «Onisifor Ghibu» şi-a ţinut lucrările o masă rotundă Citește în continuare

14 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , | Lasă un comentariu

12/iun/2010 Invitatul din weekend: Dan Dungaciu despre „finlandizarea vecinătăţii estice”

Rusia – „über alles”?

Dan Dungaciu 

„Nu tot ce străluceşte este aur” (proverb)

Lumea devine din ce în ce mai complicată, iar sistemul se reconfigurează. Dacă cu ceva vreme în urmă războaiele mondiale îndeplineau această „sarcină”, astăzi criza globală devine catalizatorul şi pretextul. Criza financiară, devenită economică, va afecta cu siguranţă şi arhitectura politică şi geopolitică a lumii. Multe lucruri se vor renegocia, dar aici ne interesează un singur dosar: relaţia Vestului cu Rusia şi consecinţele (in)directe pentru RM.

Transnistria pe agenda ruso-germană

Cu ocazia întâlnirii din 4-5 iunie dintre preşedintele rus Medvedev şi cancelarul german Merkel Citește în continuare

12 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

07/iun/2010 Republica Moldova – efectele raportului Comisiei Cojocaru

Poţi scoate RM din URSS, dar cum scoţi URSS din RM?

Dan Dungaciu

„Foamea ne apropie în mod obiectiv de scopul nostru final… Foametea distruge, de asemenea, credinţa nu numai în ţar, ci chiar şi în Dumnezeu”
(Lenin)

Raportul şi recomandările Comisiei Cojocaru au stârnit speculaţii şi discuţii intense la Chişinău. Şi, pe bună dreptate. Dar ceva lipseşte, totuşi. Dezbaterea este preponderent politică, la fel şi grila de lectură aplicată simbolisticii comuniste. Şi asta nu e suficient în RM. Pentru că aici, spre deosebire de multe alte spaţii ale fostului lagăr comunist, dezbaterea despre comunism şi moştenirea lui nu poate fi epuizată doar la acest nivel.

Paradoxul RM

Observaţia cea mai importantă care trebuie făcută în raport cu statutul „comunismului” în RM e Citește în continuare

7 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

04/iun/2010 Transnistria – ghiuleaua rusească de la glezna Republicii Moldova (3/3)

Transnistria: ghiuleaua rusească de la glezna R. Moldova

Adrian Cioroianu

(1/3); (2/3); (3/3)

Pentru Rusia, 5+2 egal cu 2+1

În momentul de faţă, situaţia din Transnistria este staţionară. Pe 29 ianuarie a.c., miniştrii de Externe (ai Ucrainei şi R. Moldova) Poroşenko şi Leahu au inaugurat trasarea liniei de demarcaţie pe graniţa ucraineano-moldavă de N-E – gest simbolic de putere din partea Chişinăului[1], dat fiind că, potrivit Tiraspolului, acea graniţă este a “RTM”. Citește în continuare

4 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

02/iun/2010 Transnistria – ghiuleaua rusească de la glezna Republicii Moldova (2/3)

Transnistria: ghiuleaua rusească de la glezna R. Moldova

Adrian Cioroianu

(1/3); (2/3)

Ce poate face România?

României i-au trebuit timp şi inspiraţie pentru a-şi contura o linie politică în raport cu R. Moldova. Şi, chiar dacă ea există (ceea ce cred), e greu de spus dacă ea întruneşte constant consensul tuturor factorilor de decizie de la Bucureşti. Dar care este linia de conduită vis à vis de Tiraspol? Dincolo de retorica scutului antirachetă Citește în continuare

2 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | 1 comentariu

31/mai/2010 Transnistria – ghiuleaua rusească de la glezna Republicii Moldova (1/3)

Transnistria: ghiuleaua rusească de la glezna R. Moldova

Adrian Cioroianu *

Celor mai mulţi oameni de pe planetă denumirea generică de Pridnestrovskaia Moldavskaia Respublika nu le spune nimic.      Dar unora le spune totul: printre ei, Igor Smirnov – “preşedintele” autoproclamatei Republici Transnistrene Moldoveneşti (RTM)), periodic reales în acestă funcţie prin alegeri pe care aproape nimeni (cu excepţia votanţilor săi) nu le recunoaşte.

La Bucureşti, în ultima vreme, s-a vorbit mult Citește în continuare

31 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | 2 comentarii

28/mai/2010 EURAST recomandă: Vitalie Ciobanu despre problema transnistreană a Republicii Moldova (RFE/RL)

Paradoxul problemei transnistrene

Vitalie Ciobanu 

Moldova ar trebuie să nu-şi mai lege libertatea de o problemă fără remediu în acest moment

Arestarea jurnalistului Ernest Vardanean – caz care a sensibilizat presa şi opinia publică – relevă o dată în plus paradoxul problemei transnistrene. În situaţia lui Vardanean se află şi s-au aflat de-a lungul anilor şi alţi cetăţeni moldoveni, reţinuţi abuziv de separatişti. Oricine, în principiu, poate nimeri într-o puşcărie transnistreană, dacă ar avea „neinspirata” idee să treacă dincolo de Nistru. Doar un statut diplomatic intangibil, doar o acoperire internaţională l-ar putea proteja. (grafica: moldova.org)

G E O P O L I T I K O N  a mai publicat: Coincid interesele R. Moldova cu „soluţia rusă” pentru Transnistria? ●● Locul Transnistriei în geopolitica R. Moldova ●● Presa rusă despre „unirea” României cu R. Moldova ●● Scandalul din Parlamentul Ucrainei şi consecinţele sale pentru România & R. Moldova ●●

Nici măcar autorităţile de la Chişinău nu sunt scutite de astfel de incidente, pândite deopotrivă de dramatic şi de grotesc. Să ne amintim cum i s-a închis bariera – la propriu – fostului preşedinte Voronin, acum câţiva ani, când a plecat să-şi viziteze satul natal, Corjova, de pe malul stâng, controlat de separatişti. Citește în continuare

28 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

20/mai/2010 Povestiri din “Dilema veche”: La Chişinău, o stăpână peste bucate

Moldoveneşti (2)

La Chişinău, o autentică stăpînă peste bucate!

Adrian Cioroianu

Ce legătură are protecţia consumatorului cu geopolitica? – s-ar putea întreba cineva, de bună credinţă. Respectivul ar face bine să urmărească, relaxat, susurul rubiniu al vinului din Republica Moldova. Despre ce-i vorba: pe termen mediu, acest stat – în vederea realei sale suveranităţi faţă de Rusia – trebuie să-şi limiteze dependenţa faţă de Moscova în privinţa cîtorva indicatori: cum ar fi exportul de vin şi importul de gaze naturale. Cît despre gaze, nu-s multe de spus: firma rusească Gazprom – noua armă a Moscovei, cum spuneau ziariştii Paniuşkin & Zîgar, într-o carte apărută şi la noi în 2008, dar trecută mai că neobservată – este deocamdată stăpînă pe situaţie, din moment ce sursele alternative ale R. Moldova sînt, la ora la care vorbim, doar ipotetice.

Spre deosebire de gaze, care-s deficitare, vin se face în abundenţă în cramele Citește în continuare

20 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, povesti suprapuse | , , , , | 1 comentariu

17/mai/2010 Un reportaj „la cald”: prezentul incomod din Republica Moldova

„Fleacuri” din R. Moldova

Stela Popa

În R. Moldova totul pare să aibă soluţie, nimic nu ne încurcă, noi putem trece peste multe cu vederea şi să le transformăm până la urmă în nişte… fleacuri. Puterea moldovenilor de a tolera pe toţi şi toate este incomensurabilă… Avem o capacitate de a tăcea, de a suporta şi de a nu ne păsa încât îţi vine să te cruceşti, nu alta. Totul e un fleac pentru noi, parcă nimic nu ne trezeşte „din somnul cel de moarte”.

La televizor, tot canale ruseşti

Cred ca, în cele câteva zile cât am stat la Chişinău, mi-am exersat rusa cât pentru trei ani înainte… Mare minune că “Satelit TV” a introdus Jurnal TV şi Publika TV, altfel… numai canale ruseşti! Ce-i drept, nu proaste… Acesta este răspunsul la întrebarea unui cunoscut din România: „Cum de nu poţi uita rusa?” Ha! Păi, cum s-o uit dacă, repet pentru a mia oară, acasă, din 55 de canale, cel mult cinci sunt în română!? Nu mai spun că cele din România Citește în continuare

17 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | 1 comentariu

15/mai/2010 Invitatul de weekend: Dan Dungaciu despre impactul zilei de 9 mai (a.c.) asupra politicii de la Chişinău

Sondajul, geopolitica şi Putin

Dan Dungaciu

„Acum totul merge în acord cu planurile Moscovei. Moscova s-ar putea întoarce la memorandumul Kozak…” (Alexander Rahr, „Nezavisimaia Gazeta”, 13.05.10)

La Chişinău a apărut un nou sondaj de opinie. Trei lucruri se cuvin evidenţiate. În primul rând, punctul de plecare al interpretărilor trebuie să fie perioada de culegere a datelor cercetării, respectiv 15 aprilie – 3 mai. Asta înseamnă că cel puţin două evenimente cu impact politic semnificativ nu au fost surprinse complet de sondaj. În al doilea rând, sondajul sugerează o serie de evoluţii favorabile AIE care ar trebui să constituie puncte de plecare ale unei strategii politice coerente a Alianţei. Şi asta pentru că – în al treilea rând – posibilitatea unui scenariu (geo)politic opus Alianţei poate fi citită tot din cercetarea IMAS. Mai ales că, la Chişinău, geopolitica bate deseori politica.

[ G E O P O L I T I K O N  a mai publicat: Nevroze de paradă, de la Chişinău la Moscova … Mihai Ghimpu va pleca, totuşi, la Moscova … Dilema moldavă: să participe sau nu soldaţi ai R.M. la parada de 9 mai de la Moscova? ]

Dacă 9 mai nu ar fi existat…

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu s-a întors de la Bucureşti şi a început să facă declaraţii publice cu trei-patru zile înainte de finalizarea culegerii datelor pentru sondajul IMAS, timp relativ scurt pentru ca impactul vizitei să se reflecte în rezultatele finale. Citește în continuare

15 Mai 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , | Lasă un comentariu

03/mai/2010 Preşedintele R. Moldova merge la Moscova, dar nu va asista la parada de 9 mai

Mihai Ghimpu va pleca, totuşi, la Moscova

Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a anunţat că va pleca la Moscova pentru a participa la summit-ul CSI care va avea loc pe 8 mai, însă nu va participa la parada consacrată celor 65 de ani de la Victoria asupra fascismului.

[[[     G E O P O L I T I K O N  a mai publicat: Este bine sau nu ca Republica Moldova să participe cu soldaţi la parada de 9 mai de la Moscova?     ]]]

Potrivit lui Ghimpu, el va participa la 8 mai la summit-ul CSI, însă nu va asista Citește în continuare

3 Mai 2010 Posted by | Geopolitica | , , , | 1 comentariu

02/mai/2010 Invitatul de weekend: Dan Dungaciu despre vizita la Bucureşti a preşedintelui R. Moldova

Mihai Ghimpu la Bucureşti – declinul sau apogeul AIE?

Dan Dungaciu

„Un judecător al Comisiei de la Veneţia m-a întrebat de ce optez pentru modificarea denumirii limbii în noua Constituţie…” (Mihai Ghimpu)

Cine dă drumul unui bulgăre de zăpadă din vârful unui munte se poate aştepta ca acesta să devină avalanşă şi să distrugă tot ce îi stă în cale. Cam aşa arată astăzi bulgărele declaraţiilor unor membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Şi la fel cum bulgărele de zăpadă nu mai poate fi oprit de la un punct încolo, nici declaraţiile cu pricina nu vor mai putea fi Citește în continuare

2 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

30/apr/2010 O carte despre teoria (şi practica politică a) „moldovenismului”

Pe cînd Cominternul făurea o limbă şi un popor

 Adrian Cioroianu despre:

Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul şi originile “moldovenismului”. Studiu şi documente, Ed. Civitas, Chişinău, 2009, 500 p., preţ neprecizat

Unele cărţi apărute la Chişinău au o greutate aparte – inclusiv la modul propriu: sînt legate straşnic, copertate temeinic, tipărite pe hîrtie de calitate. Paginile nu fug din cotor, cleiul nu-ţi crapă în mîini. Iată ce numesc respect faţă de carte şi faţă de cititori. Cărţile sînt, mai ales, tot mai disponibile pe o piaţă românească (re)atrofiată. Sînt edituri de peste Prut (vezi Cartier) care se mişcă în peisajul nostru mai bine decît multe edituri bucureştene.

Dincolo de forma fericită, conţinutul este deseori spectaculos – în sensul bun al termenului. Cartea lui Gh. E. Cojocaru – bine închegată, la propriu şi la figurat –, apărută în noiembrie ’09, e o probă: ea analizează Citește în continuare

30 Aprilie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , | Lasă un comentariu

28/apr/2010 Scandalul din Parlamentul Ucrainei – şi consecinţele pentru România, R. Moldova, Marea Neagră

Scandal în Parlamentul Ucrainei –

şi consecinţele pentru România, R. Moldova şi Marea Neagră

EURAST Center – Adrian Cioroianu

Incidentele recente din plenul legislativului de la Kiev au făcut deliciul televiziunilor: în momentul în care se vota recentul acord ruso-ucrainian privind prelungirea contractului pentru staţionarea bazei navale ruseşti din Sevastopol-Crimeea (la Marea Neagră), preşedintele Radei Supreme, Volodimir Litvin, a fost atacat cu ouă – şi apărat cu umbrelele! Ulterior au fost aruncate în incintă şi mai multe fumigene, ceea ce a condus la un haos generalizat. (foto: Reuters)

Dincolo de exotismul incidentului, contextul este foarte serios. Este puţin probabil ca asemenea forme de protest să anuleze noua (re)aliniere a Ucrainei la comandamentele geostrategice ale Rusiei.

Contractul pentru baza de la Sevastopol a fost semnat între Rusia şi Ucraina încă din epoca Elţîn şi expira, teoretic, în anul 2017. În ultimii ani, ex-preşedintele ucrainian Iuşcenko a dat multiple semnale că un eventual leadership portocaliu la Kiev ar fi preferat ca acest contract să nu mai fie prelungit. Dar victoria recentă a lui Viktor Ianukovici a schimbat datele problemei. Contractul a fost prelungit cu alţi 25 de ani – până în 2042.

România este direct interesată de acest acord din cel puţin trei motive: Citește în continuare

28 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | 2 comentarii

25/apr/2010 Este bine sau nu ca Republica Moldova să participe cu soldaţi la parada de 9 mai de la Moscova?

Dilema moldavă: să participe sau nu soldaţi ai R.M. la parada de 9 mai de la Moscova?

Adrian Cioroianu

Lucrurile se limpezesc. Rusia şi Ucraina au căzut de acord: prezenţa flotei ruse în Marea Neagră prin baza din Crimeea se va prelungi şi dincolo de 2017 (anul în care, teoretic, expira contractul dintre cele două state încheiat pe vremea lui Boris Elţîn). Poate ar fi bine ca la Chişinău să se discute mai serios ce înseamnă acest lucru – pentru R. Moldova, pentru secesioniştii transnistreni, pentru relaţia dintre Chişinău şi Bruxelles (şi, implicit, ChişinăuBucureşti).

Aflat eu însumi la Chişinău ca invitat la un congres de istorie, vineri seara (23 aprilie a.c.) am fost invitat într-o emisiune a proaspătului post de televiziune Publika Tv (care, la nivel de studiouri cel puţin, arată excelent, iar redactorii pe care i-am întîlnit acolo par animaţi de acel lăudabil entuziasm propriu tuturor începuturilor). Tema dezbaterii era: dacă e bine sau nu ca R. Moldova să participe la parada de 9 mai ce va fi organizată la Moscova. Alături de mine, participanţi la dezbatere mai erau doi oameni politici locali (Boris Vieru – PL şi Victor Corman – PD), un consilier al primului-ministru al R.M. (Nicu Popescu) şi cei doi moderatori ai emisiunii. Nu era cazul acolo ca eu să-i arbitrez sau să-mi arăt preferinţa pentru opiniile unuia sau altuia. Dar ce pot să spun acum este că vederile dlui Vieru au fost mai apropiate de ale mele.

Mă tem însă că nu toţi cei care lucrează pentru Publika TV au o bună stăpînire a meseriei lor – sau a limbii române (pe care am vorbit-o şi eu, precum toţi cei din studio). Ca dovadă, o ştire dată în cursul dimineţii de ieri, 24 aprilie a.c., cu titlul Cioroianu: „Republica Moldova va avea de pierdut dacă nu va participa la parada de la Moscova”. În fraza mea spusă, era o simplă constatare. Dar pentru cineva care nu a urmărit emisiunea, acest titlu s-ar putea traduce printr-un „sfat” pe care eu l-aş fi dat ca R. Moldova să trimită soldaţi la acea paradă!

Nimic mai fals. Şi iată cum stau lucrurile:

i) În primul rînd, nu aveam calitatea de a da astfel de „sfaturi” celor care, acum, la Chişinău, trebuie să decidă ce este bine şi ce este mai puţin bine pentru statul lor. De la bun început am făcut precizarea că opiniile mele sînt ale unui profesor de istorie invitat la un congres în domeniu la Chişinău – şi nu ale unui reprezentant al statului român sau al vreunei instituţii guvernamentale româneşti.

ii) Cum probabil cei care mi-au citit textele din ultimii ani referitoare la Rusia vor înţelege (fie cartea Geopolitica Matrioşkăi, fie alte texte care au apărut  în media diverse sau pe G E O P O L I T I K O N ), opinia mea este că recenta invitaţie din partea Rusiei adresată unor state ex-sovietice de a participa la parada de 9 mai poate fi interpretată în cel puţin două feluri: a) fie ca o ipotetică încercare de „reconciliere”, fie b) ca o demonstraţie de soft power, care să arate că influenţa Rusiei în „vecinătatea sa apropiată” este mare şi în creştere.

iii) Mi-aş dori prima variantă de mai sus, dar mă tem că cea corectă este cea de-a doua. Aceasta este ideea pe care am sugerat-o în acea emisiune – chiar dacă unii redactori de ştiri de la Publika TV nu au înţeles-o. Pentru aceştia şi pentru cei interesaţi de problemă fac aceste precizări.

iv) În opinia mea, ziua de 9 mai poate fi văzută ca zi a victoriei împotriva lui Hitler de către unii (cetăţenii lumii occidentale, de exemplu), iar de către alţii ca fiind ziua în care a început o altă ocupaţie a ţării lor. Cetăţenii R. Moldova actuale (sau cel puţin unii dintre ei, majoritari cred) sînt printre cei din urmă. Acest lucru este de înţeles. Nu-i poţi cere unui om în vîrstă din actuala R.M. să se bucure că în 1945 a scăpat de Hitler şi că a intrat pe mîna lui Stalin. Moscova ar trebui să înţeleagă această stare de spirit. În atari condiţii, actuala R. Moldova, prin majoritatea cetăţenilor ei, s-a aflat în 1945 printre învingători sau printre învinşi? Şi de aici întrebarea: în ce calitate ar defila soldaţii R. Moldova la parada de peste două săptămîni? Ca urmaşi ai unor aliaţi? Sau ca urmaşi ai unora ocupaţi atunci de către Armata Roşie?

v) Aşadar: desigur, este rolul oamenilor politici de la Chişinău să decidă cum este mai bine pentru statul lor. Personal, cred că varianta optimă ar fi fost ca R. Moldova să fie reprezentată la Moscova doar la nivel politic (printr-o delegaţie politică – aceasta era ideea preşedintelui interimar Ghimpu). Dacă R. Moldova nu va răspunde invitaţiei de a participa la paradă, nu am nici o îndoială că Moscova va găsi, într-un fel sau altul, o manieră usturătoare de a-şi exprima frustrarea (prin preţul la gaze sau prin mai ştiu ce metale ce se vor „găsi” iarăşi în vinul moldovenesc etc.). Este ceea ce am şi spus în emisiune. După cum am mai spus că, în varianta în care R. Moldova, totuşi, va participa cu soldaţi (aşa cum stătea situaţia în seara de 23 aprilie a.c.), atunci ar fi fost bine ca să se fi negociat strîns şi să se fi obţinut ceva în schimb, în beneficiul său.

În fine, mai precizez că, personal, nu consider că „moldovenii” reprezintă un popor. Ei, deocamdată, sînt cetăţeni ai unei republici mici, dar cu un rol mare în geopolitica zonei noastre. Şi tocmai de aici rezultă o responsabilitate suplimentară pentru cei ce conduc la Chişinău (în direcţia Vest, să sperăm) şi pentru solidaritatea pe care ar fi bine să o păstreze între ei – în faţa unui adversar comun, cu mult mai atent la Moscova decît la Bruxelles.

25 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | 7 comentarii

10/apr/2010 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre „bătălia pentru simboluri” din R. Moldova

7 aprilie – „un pogrom”, iar Basarabia – „un lagăr de concentrare”

Dan Dungaciu

„Politica este arta de a-i face pe oameni să creadă”
(Machiavelli)

Disputele care există la Chişinău în legătură cu semnificaţia zilei de 7 aprilie trebuie aşezate pe ecranul mai larg al bătăliei pentru simboluri care a marcat istoria RM de la constituirea ei recentă până astăzi.

Bătălia pentru simboluri

Confruntarea pentru validarea, aproprierea şi interpretarea unor simboluri comunitare a însoţit orice construcţie statală, dar, date fiind circumstanţele apariţiei RM, aici lucrurile au căpătat Citește în continuare

10 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , | Lasă un comentariu

10/apr/2010 „The Economist” despre (printre altele) relaţia dintre România şi Republica Moldova

You say Lwów, I say Lviv

A guide to Eastern Europe’s most tedious arguments

Apr 1st 2010 | From The Economist online

LAST week’s column dealt with the arcane name squabble between Macedonia (aka FYROM) and Greece. This piece was soon the most-commented on the Economist’s website. That was no thanks to the brilliance of the prose and the lucidity of argument. The subject was one of those issues that attracts bigots, scaremongers and polemicists, with a vanishingly tangential relationship to truth, logic and courtesy.

The article described the row as “the most tedious dispute in the Balkans”. The ex-communist region sets a high standard in such Citește în continuare

10 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

09/apr/2010 Spre ce vor merge tinerii Republicii Moldova: spre naţionalism, spre liberalism sau spre „comsomolism”?

Comsomolistul naţionalist

Dan Dungaciu

„Aduceţi tinerii la noi, ca să nu devină cumva liberali sau naţionalişti. Să vină aici ca să-i salvam!” (Vladimir Voronin)

Cine a urmărit lucrările Congresului al V-lea al „comsomoliştilor moldoveni”, asociaţi în Uniunea Tineretului Leninist, respectiv aripa tânără a PCRM – întâlnire desfăşurată sub înaltul patronaj al lui Vladimir Voronin -, a trăit impresia unor scene suprarealiste. În ritmurile celebrei Internaţionale Comuniste, interpretată pătimaş în limba rusă de către participanţi, tineretul comsomolisto-voroninist a ascultat cuvintele înălţătoare ale liderilor PCRM. Tot în „limba de stat” a Federaţiei Ruse, tinerilor cu tricouri roşii li s-a prezentat un veritabil proiect prin care „tânăra gardă” să se „salveze” şi împlinească cu adevărat, dar nu în interiorul unui proiect comunist internaţionalist – aşa cum i s-ar fi cerut cu vreo 90 de ani în urmă -, ci în unul local şi bine precizat: „proiectul moldovenesc”.

De la „Concepţie…” la „Proiectul moldovenesc”

Paradoxul este numai aparent. În realitate, PCRM nu mai este de ceva vreme purtătorul idealurilor comuniste şi internaţionaliste de odinioară, ci vehiculul unui discurs vechi, turnat însă după 1991 în cadre noi. Iar ideea axială a proiectului poartă un singur nume: „naţionalism moldovenesc” (de extracţie sovietică). Acesta este tabloul real al dezbaterii politico-identitare la care asistăm în stânga Prutului. În realitate, întregul proiect moldovenist inventat în 1924 (după cum demonstrează şi recenta lucrare a lui Gheorghe Cojocaru, „Cominternul şi originile moldovenismului”) funcţionează astăzi pe scenariul unui proiect naţionalist derulat şi urmat cu perseverenţă. Citit atent, acesta a fost elementul cel mai consecvent din proiectul politic al comuniştilor strânşi în jurul lui V. Voronin. Declanşarea diferitelor strategii de construcţie identitară după 2001 nu are nimic spontan. Cine îşi mai aminteşte de proiectul legii numit „Concepţia politicii naţionale de stat a RM”, publicat pe 25 iulie 2003, în oficiosul guvernamental „Moldova Suverană”? Era un proiect de lege iniţiat de preşedintele Voronin, care avea o evidentă legătură cu „Dicţionarul moldovenesc-românesc” al lui V. Stati, lansat la Chişinău, în aceeaşi zi, în ziarul partidului de guvernământ, „Comunistul”. Ideea de bază a textului, după care respectiva „Concepţie” lupta împotriva forţelor „de orientare naţionalistă” – româneşti, fireşte – era un veritabil sofism şi ea a fost denunţată ca atare: căci „Concepţia” lui Voronin de ieri – precum şi „Proiectul moldovenesc” de azi – îşi propunea, explicit, să impună un stat, o limbă, o etnie etc. reprezentând, după toate normele sociologiei naţiunii şi naţionalismului, chintesenţa unui program naţionalist, în ciuda lipsei de consistenţă şi a „argumentaţiei” pe care se baza. Pentru autorii „Concepţiei” de ieri şi a „proiectului moldovenesc” de azi, a fi „naţionalist moldovean” nu e naţionalism, dar a susţine limba, naţiunea şi etnia română… da! Ceea ce este cel puţin inconsecvent! Utilizarea atributului cu conotaţii negative – naţionalist – doar pentru ceea ce înseamnă „românesc” nu este, în fond, decât o tehnică de propagandă sau proba unei confuzii majore care fundamentează aceste documente sau practici. Această confuzie gravă persistă încă nu doar în societate, dar şi la nivelul percepţiilor politicienilor şi experţilor – inclusiv cei occidentali – faţă de evoluţiile din RM.

Naţionalismul bun şi naţionalismul rău

În realitate, disputele identitare la care asistăm în stânga Prutului sunt, aşa cum sugeram, continuarea unei confruntări mai vechi, deocamdată neostoite. Cum şi când se va epuiza această confruntare, vom vedea. Dar dificultăţile unui „proiect moldovenesc” de genul celui propus în laboratoarele PCRM-ului rămân greu de surmontat, în ciuda aparatului propagandistic pus în mişcare. Vom convoca aici opiniile a doi reputaţi cercetători occidentali ai zonei care nu pot fi în niciun caz acuzaţi de „naţionalism românesc” şi al căror avertisment nu poate fi ignorat. „În statul multinaţional al Imperiului sovietic, tendinţa rusească în direcţia statului centralizat a intrat în coliziune cu renaşterea conştiinţei naţionale a mai mult de o sută de minorităţi din republicile autonome. În cazul Republicii Moldoveneşti, raportul dintre crearea statului şi crearea naţiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea naţională, cât şi cea statală, erau creaţii artificiale (subl. n.). Naţiunea moldovenească fusese inventată de ruşi pentru a preveni (re)naşterea unei conştiinţe naţionale româneşti la populaţia basarabeană” (Wim van Meurs). Iar Charles King pune punctul pe „i”: „Ideea că moldovenii sunt o naţiune distinctă, în sensul obişnuit al cuvântului, e problematică astăzi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar dacă a fost numită mult timp moldovenească de locuitorii din zonele rurale şi este în continuare numită astfel în Constituţia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorată a istoriei mai largi a latinităţii răsăritene, regiune ce se întinde de la pădurile Transilvaniei şi dealurile Bucovinei, în nord, până la Câmpia Dunării şi Marea Neagră, în sud, şi până la dealurile rotunde şi stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astăzi al Republicii Moldova, au aparţinut României Mari apărute după primul război mondial şi distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astăzi nu au reuşit să se afle în acelaşi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba şi tradiţiile folclorice provin incontestabil din aceleaşi rădăcini. Eroii naţionali şi marile personalităţi dintr-o regiune sunt, cu siguranţă, recunoscute şi în cealaltă. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astăzi două state „româneşti” în Europa de Est, chiar dacă ambele adăpostesc şi multe alte minorităţi etnice – unguri, ucraineni, ruşi, romi şi turci”.

În ciuda acestor dificultăţi, „proiectul moldovenesc” insistă să îşi aroge, fie şi tacit, discursul moldovenist etnicist, cu pretenţii de legitimare istorică de… 650 de ani, asumându-şi nonşalant şi, nu o dată, ridicol, istoria întregii Moldove medievale. Asta, cu riscul suprapunerii masive pe discursul identitar românesc, mult mai bine plasat geografic (2/3 din teritoriul Moldovei medievale se află în România) şi istoric (capitala, simbolistica voievodală etc.) pentru a revendica el moştenirea etnosimbolică a unui teritoriu – Moldova medievală – constitutiv al Vechiului Regat şi, ulterior, al României Mari.

Bătălia identitară şi alegerile anticipate

Astăzi, eventualele alegeri anticipate vor readuce pe scenă (şi) această confruntare, cu atât mai mult cu cât Bucureştiul devine acum o miză publică eliberată şi tot mai importantă. Confruntarea dintre cele două proiecte identitare este reală şi concretă, mai ales în ochii celor care vor să le privească maniheist şi exclusivist. Sub simbolistica generală a plasării geopolitice între Est şi Vest, se ascunde, de cele mai multe ori, raportarea la proiectul identitar românesc, chiar dacă nu toţi actorii politici sunt dispuşi să recunoască asta. Este o dimensiune esenţială în perceperea corectă a realităţilor din stânga Prutului şi care desluşeşte multe evoluţii aparent obscure de pe scena politică de la Chişinău.

– publicat în Timpul, Chişinău, pe 2 aprilie a.c.

9 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

08/apr/2010 Un an de la protestele tineretului din Republica Moldova

Un an de la protestele tineretului din 6-7 aprilie

– interviu RFE/RL –

06.04.2010

Valentina Ursu în dialog cu ministrul justiţiei, Alexandru Tănase şi cu Igor Dodon, deputat comunist, despre împrejurările care au condus la protestele post-electorale şi reprimarea lor de către guvernarea comunistă.

A trecut un an de la alegerile din 5 aprilie, dar pulsul tensiunilor politice de la Chişinău e la fel de intens si pana astazi. Acum un an la 6 aprilie 2009 erau declanşate acţiunile de protest in Piaţa MAN din Chisinau, ziua când Comisia Electorală Centrală încă nu încheiase numărarea voturilor şi nu anunţase rezultatele finale ale alegerilor, iar observatorii internaţionali din partea OSCE, ai Consiliului Europei etc. încă nu-şi anunţaseră concluziile pe marginea scrutinului parlamentar. Evenimentele de acum un an privite în toată complexitatea lor, impreuna cu fostul deputat PLDM Alexandru Tanase, Ministrul Justitiei, si cu fostul vicepremier Igor Dodon, deputat comunist.

După anuntarea primelor rezultate oficiale de către Comisia Electorală Centrală, conform cărora Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a obţinut pentru a treia oară consecutiv majoritatea în Parlament, reprezentanţi ai societăţii civile—Asociaţia Obştească „Hyde Park” şi Think Moldova— au declarat ziua de 6 aprilie drept „Ziuă Naţională de Doliu” şi au chemat pe cei interesaţi să se adune pentru a aprinde lumânări în PMAN. Vestea despre demonstraţie s-a răspândit rapid, adunând circa 15 mii de participanţi in centrul Chisinaului. Tinerii au scandat sloganuri ca „Alegeri repetate”, „Jos dictatura” sau „Nu fraudării alegerilor”, iar protestele s-au desfăşurat fără incidente in acea zi de 6 aprilie.

Europa Liberă: În ce proporţii a fost totusi fraudat scrutinul din anul trecut din 5 aprilie?

Alexandru Tanase: Eu cred ca ar fi mai exact sa vorbim, mai intai de toate, despre atmosfera in care au avut loc aceste alegeri, atmosfera in care a existat Republica Moldova pana la data de 5 aprilie 2009. Este foarte greu sa nu cad de acord ca modul cum s-au desfasurat alegerile, modul cum au fost stabilite regulile de joc, cum au fost utilizate resursele administrative, in mod absolut clar indica că nu au fost alegeri libere si corecte.

Alexandru Tănase

Daca ar fi sa ne referim la partea tehnica, ne amintim cum totii acea incurcatura care a avut loc ca rezultat al modului cum au fost intocmite listele electorale, unde apareau 2 persoane concomitent, unde persoanele erau mutate de la o adresa la alta, în unele liste au aparut persoane decedate. Toate aceste elemente, cumulate la un loc, sigur ca ne indica că acele alegeri din 5 aprilie nu au fost unele libere si corecte, şi rezultatul lor a fost manipulat.

Europa Liberă: Dar PCRM si pana astazi continua sa sustina ca totusi acel scrutin a fost liber si corect, asa e domnule Dodon?

Igor Dodon: In primul rand, foarte corect ati mentionat „pe cat de mult au fost fraudate alegere”, deoarece, daca sa ne aducem aminte, tragicele evenimente din 7 aprilie au fost conditionate anume de declaratiile liderilor opozitiei de pe atunci, ca alegerile au fost fraudate. Vreau sa mentionez ca alegerile din 5 aprilie au fost calificate drept libere si independente şi conform standartelor internationale de toate organizaţiile internationale, atat din est cat si din vest. Sa spui ca au fost fraudate si sa nu vii nici cu un exemplu concret? Deoarece suntem la un an, si pana acum n-au fost prezentate dovezi ca au fost fraudate alegerile – doar declaratii. În opinia noastra, alegerile din 5 aprilie n-au fost fraudate.

Europa Liberă: Domnule Tanase, există aceste argumente? Totusi ati ajuns in instanţe de judecată cu acele fraude electorale? Se examinează anumite cazuri?

Alexandru Tanase: Aceste argumente există. Noi am depus chiar in acea perioadă toate contestatiile respective si la CEC si la Curtea de Apel. Dar va amintiti foarte bine cum se luau deciziile pe atunci, inclusiv si in instantele de judecata. Din pacate lipsa unor mecanisme independente si eficiente a condus acolo unde a condus: Curtea Constitutională a validat rezultatele acelor alegeri. Dupa validarea rezultatelor de catre Curtea Constitutionala au ramas inchise toate caile judiciare de a mai proba ceva. Am inteles ca exista o serie de sesizari la Procuratura Generală, din cate am inteles din declaratiile facute la o emisiune televizată, acele incalcari care au avut loc in alegerile din 5 aprilie ar fi în proces de investigatie. As prefera sa asteptam rezultatul investigatiilor şi mai apoi sa venim cu anumite comentarii.

Europa Liberă: Domnule Dodon, vreau sa va intreb pe dumneavoastră, cum au pierdut comunistii niste alegeri aproape corecte, aşa cum le spuneţi dumneavoastră?

Igor Dodon: La alegerile din 5 aprilie, dumneavoastră ati mentionat din start, a fost a 3-a victorie consecutiva a Partidului Comunistilor in Republica Moldova. S-au obţinut 60 de mandate, aşa ca nu putem vorbi despre o pierdere.

Igor Dodon alături de Vladimir Voronin

 
Europa Liberă: Dar cu cel 60 de mandate PCRM nu ati putut alege presedintele tarii.

Igor Dodon: De aceea ca s-a procedat democratic. De aceea ca nu s-au modificat legi, de aceea ca nu s-a incercat modificarea constitutiei, ceea ce face acum guvernarea liberal-democrată. Comunistii, care tot timpul au fost invinuiti ca nu sunt democrati, au fost acei care au respectat intocmai Constitutia, comparativ cu cei care sunt acum la guvernare. Comunistii nu au incercat atunci, cu toate parghiile, sa se mentina la putere.

Acum asistam la o situatie viceversa: guvernarea liberal-democrata face tot posibilul, prin toate parghiile, prin incalcarea Constitutiei sa se mentina la guvernare. Este o diferenţa absolut evidenta. Si mai este inca o intrebare: va fi oare in stare guvernarea liberal-democrată, la fel ca si partidul comunistilor, vorbim de alegerile din 29 iulie, in momentul cand vor trebui sa plece, va fi posibil ca ei sa procedeze la fel cum au procedat comunistii in septembrie-august anul trecut? Cred ca nu, si lucrul asta se vede evident.

Europa Liberă: Cred ca va raspunde domnul Tănase.

Igor Dodon: Domnul Tănase pentru toată guvernarea, nu ştiu, dar poftim…

Alexandru Tanase: Eu cred ca e mult prea devreme sa discutam despre plecarea de la putere. Din alt punct de vedere, nu vad niciun element care ar indica că guvernarea actuala ar incerca sa modifice regulile de joc pentru a se avantaja. Dacă urmarim atent ceea ce s-a intamplat, si ultimele evolutii in procesul de reforma constitutionala, s-a renuntat definitiv la acea idee, care a fost lansata de presedintele Parlamentului, domnul Ghimpu, de a modifica Constitutia in sensul prelungirii mandatului actualului Parlament.

Igor Dodon: Doar dupa ce au intervenit structurile europene.

Alexandru Tanase
: Domnule Dodon, dumneavoastră sunteţi o persoana atenta la viaţa politica si cunoasteti foarte bine si poziţiile mele chiar din momentul din care au fost lansate.

Igor Dodon: Domnule Tanase, de aceea si am mentionat că dvs nu puteti vorbi din numele intregii Alianţe.

Alexandru Tanase
: Şi formatiunea din care fac parte, noi am fost sceptici vis-a-vis de incercarile de a prelungi mandatul unui organ sau, fie ca este vorba de Parlament sau de presedinte, prin referendumuri. Dar, la ora actuala, necesitatea reformei constitutionale o intelege si PCRM. Este o problema de viziune. PCRM are un proiect propriu, AIE a venit cu un alt proiect, asta inseamna ca puterea si opoziţia au un subiect de discutie pentru a indentifica o formula acceptabila pentru aceasta tara.

Europa Liberă: Domnule Dodon, domnule Tanase, daca cineva voia sa opreasca vandalismul din 7 aprilie, îl oprea?

Alexandru Tanase: Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, eu cred ca toata aceasta situatie pe care o urmarim noi pe parcursul ultimei saptamani, cu aceste dezvaluiri, cu toate aceste reactii justificate, vreau sa fac o mica precizare: Eu cred ca nu este corect de a acuza intreaga politie, intregul corp de politisti, de acele atrocităţi care au fost comise la 7 aprilie. Sa nu uitam ca in 1992, cand a fost conflictul de pe Nistru, cei care au aparat independenţa acestei tari cu arma in mana au fost poliţiştii. Riscam sa cultivam un soi de neincredere faţă de politie, care va avea consecinţe mult mai grave.

De asta, cand analizam evenimentele din 7 aprilie, ar fi bine sa facem anumite precizari, că „unii dintre ei” sau „anume cei care au fost prezentaţi la TV”, „foştii”, „fostul comisar Gumeniţă”, dar sa nu generalizam. Acum sigur că toate persoanele care au comis aceste ilegalitati, toate pana la una, fara nicio exceptie, trebuie sa fie trimise in faţa instanţei de judecată. Alta formula si alta solutie de reparatie morala pentru ceea ce s-a intamplat, pentru tinerii care au fost torturaţi, nu există. Din informatiile de care dispun la ora actuală, in cadrul Procuraturii generale se investigheaza mai multe actiuni de urmarire penala, care urmeaza sa se finalizeze cu dosare penale care vor ajunge in faţa instanţei de judecată.

Europa Liberă: Domnule Dodon, sunteti de acord ca protestele si violentele din Moldova, de dupa 5 aprilie au reflectat lipsa de incredere publica in procesul electoral?

Igor Dodon: Sunt cateva elemente importante. Ceea ce observam noi, acum se schimba accentele. Se investighează mai mult ceea ce s-a intamplat dupa data de 8 dmineaţa, noaptea si mai departe, maltratarile care au avut loc in comisariatele de politie. Din start vreau sa mentionez ca noi suntem pentru aceea ca cei care se fac vinovaţi de aceste maltratari sa fie trasi la raspundere. Ma bucur ca domnul Tanase are o viziune diferita fata de unii lideri ai AIE, care mai nu spun că toti politistii din Republica Moldova trebuie trasi la raspundere. Categoric nu, pentru ca ura respectiva care se cultiva acum intens, in randurile tineretului, in randurile unei noi generaţii, ne va costa foarte mult in ceva timp.

Doi la mana, de ce nu se investigheaza ceea ce s-a investigat pana la 7 aprilie? Totusi cine a scos copiii in strada? Sub ce lozinci? Cine au fost provocatorii? Credeti-mă, eu personal ca şi orice cetatean al Republicii Moldova îşi doreşte foarte mult sa afle care este adevarul. De ce, dupa 7-8 luni de guvernare liberal-democrată, care a promis că va veni cu dovezi clare, nu doar despre maltratari si despre provocatori, noi suntem astazi la un an de zile si nu avem detalii.

Europa Liberă: Domnule Tanase, vom cunoaste si provocatorii acelor tragice evenimente din aprilie 2009?

Alexandru Tanase: Aici sunt absolut de acord cu cele ce spune domnul Dodon, deoarece si eu, cand am fost audiat la Procuratura, am formulat aceeasi intrebare procurorilor: unde sunt acele elemente criminale care, de fapt, au inceput si au condus aceste vandalizari. Deoarece toti cei care au vazut ce s-a intamplat in piaţa, au vazut diferenţa foarte clara, intre copii care erau studenti si au venit sa-si expuna paşnic punctul de vedere, si acele elemente interlope care au ajuns acolo si care de fapt au provocat situaţia aceasta dramatica. Din cate cunosc eu, la Procuratura exista mai multe date, mai multe probe, despre aceste persoane. Probabil din interes de a nu prejudicia urmarirea penala, procuratura nu face careva declaratii si nu vine careva detalii suplimentare in acest sens.

Igor Dodon: In cazul acesta, de ce se dă din start calificativul ca aceste provocari au fost organizate de comunisti? Si lucrul ăsta-l declara chiar si lideri ai partidelor, inclusiv al dumneavoastră, neavând probe, neavand detalii, pe ce baza se vine cu aşa declaratii? Au fost provocatori, si lucrul acesta l-a vazut cu totii, au fost provocatori in piaţă. Dar intrebarea este alta, de ce la orele 12-1 noaptea, cand spiritile s-au linistit, ce cautau copiii ăia in Piaţa Marii Adunari Nationale si faceau rugul in centrul pieţei?

Alexandru Tanase: Vedeti, domnule Dodon, in piaţa erau de fapt cateva zeci de tineri, care, de fapt, nu au fost ei cei care au distrus.

Europa Liberă: In cele din urma, sunt gata autoritatile, dar si opoziţia, sa inteleaga corect lectiile evenimentelor de dupa alegerile din 5 aprilie?


Alexandru Tanase
: Noi suntem obligaţi sa facem o concluzie, in caz contrar asa ceva se mai poate intampla. Cred ca ar fi necesar sa avem o analiza nu doar prin prisma normelor penale sau procedural penale, dar este necesar sa fie implicati si sociologii, si politologii, analişti de diferite profiluri, ca sa poata da un diagnostic complec: ce s-a intamplat si care au fost radacinile acestui protest, pe langa cele vizibile, care se afla la suprafaţă. Avand un asemenea tablou, noi am putea sa gestionam mersul treburilor publice intr-o asemenea maniera ca sa nu se mai repete asemenea situatii.

Igor Dodon
: PCRM a fost gata, pe data de 7 aprilie, dar nu si-a scos in piaţă sustinatorii comunistilor, chiar daca au fost doritori si chiar foarte multi. Pe data de 29 iulie, dupa ce am obstinut mai putine mandate, comunistii nu au venit cu un apel catre intreaga societate, ca au fost fraudate alegerile si sa scoata in piaţă sute de mii de persoane, cu toate ca am putut sa facem acest lucru, ceea ce demonstrează ca PCRM este gata de a merge pe cale democrată.

Europa Libera. Multumim. Invitaii Europei Libere au fost Alexandru Tanase, Ministrul Justitiei si Igor Dodon, deputat PCRM.

8 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Istorie | , , | Lasă un comentariu

26/mart/2010 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre actualitatea din Republica Moldova

Cutia Pandorei a anticipatelor

Dan Dungaciu

publicat in Timpul – Chişinău, 26 Martie a.c.

 După ce unii lideri ai AIE au revenit asupra deciziei de modificare a Constituţiei prin referendum, iniţial asumată plenar, spectrul alegerilor anticipate devine tot mai vizibil. Ce va fi, nu putem decât bănui. Dar, precum în povestea celebrei Pandora, atunci când deschizi cutia pe care nu trebuia să o deschizi, din ea iese totul, nu doar ceea ce ai fi vrut tu la un moment dat.

Referendum şi alegeri
Faţă de referendumul constituţional, alegerile sunt o schimbare evidentă de registru. Iar deosebirea care ne interesează aici este următoarea: în cazul celui dintâi, liderii civici şi politici ar avea posibilitatea unei intervenţii directe asupra opiniei publice, prin dezbateri, discursuri etc. şi care să permită educarea şi clarificarea opţiunilor cetăţenilor RM – şi asta ar fi funcţia principală a referendumului! Propunerile de modificare ale Constituţiei sunt numeroase, dar cele problematice şi care necesită dezbatere şi lămurire publică sunt câteva. Chiar dacă în final referendumul este tot o consultare populară, deci trebuie ajustat în consecinţă, politicianul şi liderul de opinie au indiscutabil o autonomie mai mare faţă de public. Ceea ce nu există însă în cazul alegerilor anticipate, unde liderii politici sunt, practic, prizonierii electoratului. Adică nu vorbesc ca să educe şi să clarifice, ci ca să obţină voturi. Deosebirea este decisivă!

Dincolo însă de aceste diferenţe strategice, alegerile anticipate ridică o serie de întrebări de fond, legate de modul concret de participare al alianţei în alegeri. Dacă presupunem că PCRM ar mai avea astăzi circa 30% în opţiunea de vot, rezultă că circa 70% din felia „puterii” este disponibilă AIE. Dar care AIE?

„Nu putem reuşi decât împreună”
În cazul anticipatelor, prima opţiune a coaliţiei care vine în minte ar fi, desigur, cea a participării unitare, ca bloc politic, în urma modificărilor aduse legii electorale. În esenţă, unificarea partidelor anticomuniste este un slogan care are nu doar rezonanţă în electoratul din stânga Prutului, dar constituie şi certificatul de naştere al AIE. Tehnic vorbind însă, apare o problemă: cum se vor repartiza locurile? Pentru că negocierile vor fi dure în ceea ce priveşte distribuţia de putere în interiorul Alianţei şi nu e clar cum se va face asta. Răspunsul clasic este: prin sondaje de opinie publică. Deşi uzitată, formula nu este fără cusur. În primul rând, pentru că percepţia publică de la un moment dat nu măsoară neapărat forţa electorală a unui partid; campania electorală modifică şi comportamentul respectivului partid şi atitudinea electoratului. În al doilea rând, sondajele vor măsura astăzi mai degrabă vizibilitatea publică a unuia sau altuia dintre lideri, vizibilitate direct proporţională cu accesul la resurse al funcţiei deţinute în prezent. În al treilea rând, într-o coaliţie, mesajul transmis public este numitorul comun al mesajelor tuturor membrilor. În mod fatal, mesajul unei coaliţii avantajează partidul din „centrul” coaliţiei, pentru că, realmente, îi perpetuează mesajul (partidele dintr-o coaliţie percepute la extremele ei sunt cele obligate să îşi ajusteze discursul iniţial pentru a putea fi agreat de toţi colegii). Aşa s-a petrecut şi se petrece şi cu AIE, al cărei mesaj a favorizat, neintenţionat, partidul aflat în centrul politic al acesteia, conferindu-i un avantaj de etapă din moment ce mesajele Alianţei cădeau perfect pe un anumit tronson de electorat, neglijând altele.

Scapă cine poate
Varianta participării individuale la alegeri a membrilor AIE a fost deja sugerată la Chişinău. Este invocat aici un calcul strategic care ar indica faptul că suma voturilor membrilor AIE este mai mare decât suma voturilor obţine ca bloc electoral compact. Aserţiunea este, sociologic vorbind, discutabilă. În primul rând, că nimeni nu poate demonstra asta cu precizie, iar experienţele electorale din alte state, inclusiv din RM, au indicat că cea mai bună strategie de a aduce la vot electoratul indecis rămâne blocul electoral. Dincolo de asta, participarea individuală este riscantă pentru viitorul postelectoral al AIE. Până în prezent, o serie de tensiuni interne au fost puse între paranteze în numele menţinerii coaliţiei, dar această presiune dispare în acest caz. Fiecare actor politic va fi obligat să îşi aleagă precis felia de electorat căreia i se adresează şi să transmită mesaje în consecinţă. Unele dintre ele vor intra fatal în coliziune cu cele ale foştilor colegi de coaliţie. Riscul unei spirale a violenţei declaraţiilor este major, în ciuda unui eventual „gentlemen agreement” iniţial. Toată lumea ştie că, în final, vor conta procentele pe care le obţine în alegeri, nu comportamentul din timpul campaniei. Va mai fi posibilă o alianţă după anticipate, în condiţiile în care nici măcar astăzi tensiunile interne nu sunt ostoite?

Evadarea din pluton
O variantă intermediară, convenabilă teoretic membrilor AIE care stau mai bine în sondaje în acest moment ar fi „evadarea din pluton”, respectiv, părăsirea solitară a unui eventual bloc electoral. Varianta unui PLDM solitar care lasă în urmă o alianţă PL-PD-AMN este puţin probabilă – dincolo de riscurile de imagine pentru PLDM – cel puţin pentru motivul că o asemenea alianţă în trei nu pare verosimilă. În cazul însă în care evadatul este PD – sugestiile pentru o asemenea mutare ar putea fi declaraţia la adresa românismului a lui Marian Lupu şi cea despre reorientarea spre Rusia a lui Valeriu Lazăr – lucrurile devin verosimile. Provocările majore sunt trei. În primul rând, probleme interne ale PD, acesta nefiind în realitate un partid, ci un proiect politic care stă sub egida fostului spicher comunist al parlamentului. Nu există unanimităţi acolo, mai ales legate de direcţia geostrategică a RM. O mutare solitară spre Est ar genera, dacă nu ruperea partidului, cel puţin plecări spectaculoase. În al doilea rând, o asemenea opţiune a lui Marian Lupu ar genera o bătălie dură în campanie între PCRM şi PD, pentru că, practic, s-ar confrunta pentru acelaşi electorat, dar şi o resuscitare „europeană” a moldovenismului de extracţie sovietică. Duritatea bătăliei între foştii tovarăşi de arme va fi însă invers proporţională cu şansele unei coaliţii post-electorale. Care, însă, nu se (mai) exclude. Şi asta este a treia provocare!

Scenariul negru e roşu
Oricât de neplauzibilă pare în acest moment, ieşirea din pluton a PD-ului face probabilă o coaliţie postelectorală cu PCRM – dorită şi încurajată la Moscova. Dar asta cu trei condiţii. Prima, ca cele două formaţiuni să cumuleze un scor care să le permită accesul la pârghiile puterii. A doua, ca scorurile PD şi PCRM să fie relativ apropiate. Marian Lupu nu îşi poate permite o nouă umilinţă a lui Voronin, astfel că o eventuală colaborare dintre cele două partide trebuie făcută de pe poziţii relativ egale. A treia, spaţiul euroatlantic ar trebui să agreeze, fie şi tacit, revenirea comuniştilor la guvernare şi un Lupu transformat în Ianukovici. Dar asta presupune un risc enorm, pentru că o asemenea variantă ar fi opusul oricărei stabilităţi pe care Bruxellesul o doreşte la frontierele sale. O eventuală guvernare PD-PCRM va redeschide intempestiv toate dosarele de criză din stânga Prutului, de la dosarul identitar la confruntarea între generaţii. Iar RM va cădea inevitabil de pe hartă.

26 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

20/mart/2010 Invitatul din weekend: Dan Dungaciu despre „votul de aur” şi reforma constituţională în R. Moldova

„Votul de aur”, referendumul şi integrarea

 

Dan Dungaciu

„În lumina circumstanţelor din Moldova, o reformă constituţională este necesară pentru a preveni ca blocaje politice să se mai întâmple pe viitor…” (Comisia de la Veneţia, 12 martie 2010)

AIE s-a născut cu adevărat în momentele în care, superb şi obstinat, a refuzat ispita de a da „votul de aur” pentru candidatul comunist la funcţia de preşedinte al republicii. Unanimitatea a fost atunci forţa care a schimbat axa politicului din stânga Prutului. Alimentat de presiunea constantă pe care o creaseră evenimentele de la 7 aprilie, gestul Alianţei a însemnat una dintre paginile memorabile de demnitate ale unei clase politice care promitea să nu-şi dezamăgească suporterii interni şi externi. Astăzi, este un alt moment de cotitură. Turnesolul referendumului constituţional dezvăluie lucruri pe care, acum nouă luni de zile, nu ne aşteptam să le vedem. Şi nu poţi să nu observi că, după nouă luni de zile, a început şi sfârşitul Revoluţiei Oranj de la Kiev. Un „model” care trebuie evitat cu orice preţ.

Ce vrea, totuşi, Comisia de la Veneţia?

Mărul discordiei pare să fie răspunsul Comisiei de la Veneţia către Curtea Constituţională din RM, relativ la interpretarea articolelor 78.5 şi 85.3 din Constituţia în vigoare: „Amicus curiae brief for the Constitutional Court of Moldova on the interpretation of articles 78.5 and 85.3 of the Constitution of Moldova”. Trecem peste faptul că titlul ignoră inexplicabil denumirea oficială a statului – corect ar fi fost „Republic of Moldova” şi „Constitutional Court of the Republic of Moldova” – pentru că eroarea este prezentă de 19 ori în textul Comisiei! Chestiunea de fond este însă alta. În esenţă, experţii german, belgian şi finlandez răspund la trei întrebări punctuale, legate de 1). relaţia dintre cele două articole din Constituţie şi aplicabilitatea lor; 2). ce înseamnă „în decursul unui an” din articolul 85.3; 3). momentul în care preşedintele în execiţiu trebuie să dizolve parlamentul şi să fixeze data alegerilor. Experţii concluzionează următoarele: „În lumina circumstanţelor din Moldova, o reformă constituţională este necesară pentru a preveni ca blocaje politice să se mai întâmple pe viitor în Moldova. Disoluţiile frecvente ale Parlamentului care se succed unele după altele la intervale scurte de numai câteva luni creează obstacole pentru negocierile politice necesare în vederea unei reforme constituţionale de succes. Comisia de la Veneţia reaminteşte Raportul său despre amendamentele constituţionale adoptate în decembrie 2009, unde accentuează că acestea trebuie să urmeze procedurile stabilite de Constituţia în uz. Comisia de la Veneţia rămâne la dispoziţia autorităţilor moldoveneşti pentru orice asistenţă viitoare de care ar avea nevoie în această chestiune”.

Concluzia pare evidentă. Comisia a răspuns, aşa cum face de fiecare dată, doar la ce a fost întrebată. A încerca să extrapolezi reacţia Comisiei sau să o „întăreşti” cu cine ştie ce declaraţii din culise riscă să fie neconform cu litera textului. Astfel că, cine declară ritos că experţii Comisiei „ar argumenta că nu este cazul de a adopta o nouă constituţie în Republica Moldova” fie nu a citit textul Comisiei, fie îl forţează abuziv. Comisia nu spune niciunde aşa ceva, pentru că răspunsul s-a referit explicit la scrisoarea din 7 decembrie expediată de Curtea Constituţională a RM.

Referendum sau integrare – o miză falsă

Nimeni nu ignoră, chiar dacă nu spune asta concret, dimensiunea politică a oricărei decizii juridice. Dar nici aceasta nu trebuie exagerată, mai ales în cazul RM. A spune astăzi că referendumul trebuie evitaat pentru că „integrarea europeană” este mai importantă şi nu trebuie să fie periclitată este cel puţin excesiv. Şi asta pentru că, deocamdată, niciun oficial european nu a garantat RM aşa ceva! La Chişinău este vorba astăzi de paşi importanţi pe care acesta îi face pentru apropierea de structurile europene, dar de aici până la integrarea propriu-zisă mai e ceva vreme, şi aceasta nu se va întâmpla, fireşte, în mandatul actualului executiv. Astfel că nu e nevoie în RM de schimbări de suprafaţă, ci de fundament, pentru că integrarea este o miză pe termen lung. Nu „ţara legală” trebuie modificată şi ajustată la cerinţele europene, ci „ţara reală”. Nu e vorba numai despre „legi euroconforme”, ci despre atmosferă publică, atitudine politică şi valori în conformitate cu norma euroatlantică. Aici trebuie să îşi concentreze atenţia elita politică de la Chişinău dacă vrea cu adevărat biletul de intrare în cluburile europene.

RM nu este nici Germania, nici America

Din această perspectivă, şi nu din alta, trebuie pusă problema referendumului – ca parte a unui proces care va dura decenii, poate, în funcţie şi de opţiunea cetăţenilor RM. În esenţă, argumentele teoretice contra unui referendum pot fi exacte, dar, în acelaşi stil, pot fi aduse şi altele care să pledeze pro. Ca orice „instrument” democratic, este controversat în unele state, dar are şi adepţi, în altele, în funcţie de circumstanţe. Dar nu aici stă problema. Cum spuneam, într-un stat ca RM, referendumul nu este în primul rând o chestiune juridică, ci una civico-politică. De aceea nu trebuie judecat aşa cum este el judecat în statele occidentale consolidate, pentru că RM este departe de aşa ceva. Iar comparaţia, în acest caz, trebuie să fie bine cumpănită, pentru că poate fi, prin abuz, un instrument care poate legitima şi justifica orice.

Spectrul Greciei

Comisia de la Veneţia rămâne în continuare un instrument juridic esenţial al Consiliului Europei, dar şi al UE. Dar lucrurile trebuie privite în context şi în perspectivă. Iată încă un element. Actuala criză din Grecia arată două lucruri esenţiale şi pe care RM nu le poate ignora. În primul rând, reacţiile „roşii” la criză riscă să se transforme în Grecia în reacţii anti-euroatlantice (de tip „conspiraţie americană”), cu consecinţe grave pe termen mediu şi lung. Concluzia este că, un stat cu o istorie recentă nedigerată, fără o europenizare structurală şi la nivel de mentalităţi îşi poate face rău sieşi, dar şi clubului din care face parte. Şi asta indiferent de euroconformitatea legislativă sau cifrele raportate entuziast la Bruxelles! Fără o „ţară reală” bine articulată axiologic, „ţara legală” nu poate să fie decât o vitrină care însă poate să se facă ţăndări la orice şoc, iar ţăndările îi pot atinge şi pe alţii. În al doilea rând, criza grecească ridică o serie de discuţii despre care vizează nu doar spaţiul euro sau solidaritatea europeană, nu doar funcţionarea instituţiile financiare greceşti, dar şi instituţiile politice europene, capacitatea lor de reacţie, dar şi de absorbţie a unor noi membri. Şi asta nu este deloc în avantajul RM!

Concluzia este una singură. Chişinăul nu are nevoie astăzi de schimbări de decor, ci de modificări profunde. De aceea liderii AIE mai au multe de făcut împreună. Niciunul dintre ei, singur, nu va duce RM în UE, indiferent de ispitele de moment. Acesta este contextul în care trebuie discutat totul la Chişinău, inclusiv referendumul sau reforma constituţională. Refuzul „votului de aur” a fost certificatul de naştere al AIE. O atitudine contrară ar însemna cetificatul de deces.

– text publicat în ziatul Timpul din Chişinău, vineri 19 martie a.c.

20 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , | Lasă un comentariu

15/mart/2010 O analiză asupra modificării prin referendum a Constituţiei Republicii Moldova

Zece motive pentru referendumul constituţional

Dan Dungaciu

AIE a decis modificarea Constituţiei RM prin referendum, încercând astfel evitarea alegerilor anticipate. Decizia este esenţială nu doar din perspectivă juridică – noua Constituţie trebuie să intre în vigoare până la 16 iunie pentru a se respecta termenele legale -, ci pentru că poate deveni o hârtie de turnesol pentru opţiunile reale ale politicienilor, dar şi ale cetăţenilor din RM. Acesta este motivul pentru care argumentele în favoarea referendumului constituţional depăşesc aspectele strict tehnice.

1. Referendumul nu încalcă nicio normă europeană. Decizia AIE este corectă şi firească, inclusiv din perspectiva relaţiilor RM cu instituţiile europene. Chiar dacă nu a existat de la început o bună gestionare a relaţiei cu Comisia de la Veneţia – „Ar fi trebuit să stabilim întâi de toate priorităţile noastre şi apoi să consultăm membrii acestei instituţii” (Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei) -, ulterior lucrurile au intrat pe un făgaş firesc. Actuala decizie a AIE nu ignoră nici Comisia, nici Consiliul Europei, al căror rol de certificare a euroconformităţii juridice a noului text rămâne în vigoare, după cum s-a exprimat prompt premierul Filat: „Toate acţiunile noastre vor avea loc doar cu suportul partenerilor externi”.

2. Modificarea Constituţiei este necesară. Comisia pentru revizuirea Constituţiei, înfiinţată de preşedintele interimar Mihai Ghimpu, a pus deja pe masă o serie de neajunsuri de fond, structurale, care indică limpede ce trebuie schimbat (blocajul în ceea ce priveşte alegerea şefului statului este doar un aspect). Pentru nevoia revizuirii s-au pronunţat şi experţii Comisiei de la Veneţia. În plus, comentatorii de la Chişinău au demonstrat deja inadecvarea Constituţiei RM la provocările şi cerinţele integrării europene.

3. Constituţiile nu sunt „tablele lui Moise”. Orice Constituţie este o creaţie umană, juridico-politică, deci perfectibilă, iar modificarea ei devine un exerciţiu democratic esenţial. Constituţiile nu sunt „texte sacre” – ele trebuie respectate, dar nu idolatrizate. Aşa cum acestea răspund unor necesităţi de moment, tot aşa trebuie modificate când contextul se schimbă (Constituţia SUA, de pildă, a fost amendată în ultimii 200 de ani de vreo 30 de ori). Ideea că nicio persoană, instituţie sau lege nu e deasupra scrutinului public este o idee crucială într-o democraţie şi trebuie acceptată senin de politicieni şi electorat.

4. Doar regimurile totalitare ignoră Constituţia. Adecvarea dintre Constituţie şi realitate este esenţială în democraţie şi este irelevantă doar în regimurile totalitare, unde nimeni nu ţine seama de spiritul şi litera legii. Cine citeşte astăzi legislaţia statelor lagărului comunist – denumite „democraţii populare” -, constată că principiile enunţate acolo, cu câteva excepţii, sunt perfect compatibile cu democraţia. Doar că nimeni nu se sinchisea de ele, pentru că esenţa totalitarismului comunist tocmai asta era: impunerea voinţei liderului sau a partidului, dincolo de lege şi spiritul ei. Este ceea ce un stat de drept, democratic, nu îşi poate permite în niciun fel.

5. …iar majorităţile parlamentare o pot ignora. Un alt caz în care această adecvare este ignorată e cel ilustrat de regimurile „democratice” în care s-a instaurat „verticala puterii” şi majoritatea funcţionează implacabil în parlament. Nici aici guvernanţii nu sunt deranjaţi de eventuale contradicţii constituţionale sau inadecvare la realitate, pentru că au mecanisme juridice şi politice ca să le folosească în interesul propriu ori să le oculteze (cazul Rusiei). Aşa a funcţionat şi „regimul Voronin”. Dar la Chişinău nu mai vorbim nici despre dictatură, nici despre totalitarism sau „verticala puterii”. În aceste condiţii, confecţionarea unui cadru juridic apt să reflecteze şi să susţină noile (şi viitoarele) realităţi politice pluraliste ale unei societăţi cu aspiraţii europene este vitală.

6. Modificarea Constituţiei este o educaţie pentru democraţie. Constituţia RM este, practic, o necunoscută pentru cetăţeni. Adoptată fără consultare populară în 1994, modificată în 2000 fără a se ţine seama de opinia majoritară a populaţiei, textul juridic esenţial al republicii nu a fost niciodată discutat şi asumat cu adevărat la nivel public. Modificarea Constituţiei ar putea deveni un prilej excelent pentru implicarea populaţiei (experţi, ONG-uri, presă, lideri politici) la o dezbatere deschisă şi care să reflecte, cu adevărat, starea democraţiei dintr-un stat aspirant la UE. Orice modificare constituţională implică participarea publică, ceea ce sporeşte disponibilitatea şi apetitul democratic al unei societăţi.

7. Responsabilitatea media şi constituirea spaţiului public. Discutarea în parlament a fiecărui articol în parte trebuie reflectată just şi prompt de către presă, inclusiv sau mai ales când e vorba despre articolele controversate (denumirea limbii, alegerea preşedintelui, neutralitate etc.). Cetăţenii RM au acum posibilitatea să reflecteze la ele, iar reprezentanţii societăţii civile – să se exprime pe marginea lor. Presa este obligată să reflecte dezbaterea şi diversitatea opiniilor. Iar prin asta, va face un pas esenţial în configurarea acelui „spaţiu al dezbaterii publice” care lipseşte deocamdată în stânga Prutului.

8. Clarificarea opţiunilor membrilor AIE. Elaborarea noii Constituţii este şi o şansă pentru clarificări în interiorul AIE. Va fi nevoie, fireşte, de unanimitate şi de atingerea unui numitor comun. Dar asta nu înseamnă că publicul din RM sau din afara ei nu trebuie să ştie, dincolo de orice speculaţie, cum se raportează partidele AIE, dar şi membrii partidelor AIE, la chestiunile deocamdată delicate şi care nu întrunesc consensul.

9. Clarificarea opţiunilor populaţiei. Dar şi societatea basarabeană va avea un test important de trecut. Modul în care se va raporta societatea la noua Constituţie, mai ales la aspectele controversate, va fi semnificativ. Chiar decisiv. Au existat, desigur, dificultăţi în relaţia bilaterală Bucureşti-Chişinău. Multe dintre reproşurile basarabenilor faţă de funcţionarea instituţiilor de la Bucureşti sunt îndreptăţite, poate; şi viceversa. Dar o serie de probleme au fost şi sunt generate, dincolo de aspectele tehnice, de percepţii deformate şi prejudecăţi. Referendumul constituţional poate fi o şansă excelentă pentru a dovedi că multe dintre reticenţele care există pe malul drept faţă de ceea ce cred cu adevărat cetăţenii RM să fie spulberate.

10. Referendumul constituţional în sine nu creează precedent. Ideea falsă lansată la Chişinău este că modificarea Constituţiei ar crea precedente periculoase în practica guvernamentală. Îngrijorarea este prost plasată. În primul rând, modificarea unei Constituţii prin referendum nu este un lucru ce contravine practicii democratice. În al doilea rând, orice modificare trebuie explicată şi justificată opiniei publice interne şi externe. Astăzi, este evident că legislaţia RM este inadecvată şi creează blocaje, de aceea, trebuie corectată. Dar, în lipsa unei asemenea justificări credibile, ideea că orice guvernare care ajunge la putere schimbă Constituţia, prin referendum, fără niciun motiv şi după bunul plac, dă naştere unei alte speculaţii, şi anume că, pur şi simplu, cetăţenii RM sunt „idioţi utili” care nu ştiu pe ce lume se află şi nu înţeleg nimic şi niciodată ceea ce li se întâmplă.

– publicat în ziarul „Timpul” din Chişinău, vineri 12 martie a.c.

15 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , | Lasă un comentariu

14/mart/2010 Invitatul din weekend: Anneli Ute Gabanyi despre situaţia din Republica Moldova

… un interviu notabil, semnalat de colaboratorul nostru Mircea Morariu, critic de teatru, prof. univ. şi redactor al revistei „Familia” din Oradea – EURAST

Anneli Ute Gabanyi: “Avem nevoie de o ţară stabilă şi sigură de sine”

 interviu de  Valentina Ursu

Radio Free Europe/Radio Liberty © 2010 ; 11 martie a.c.

Anneli Ute Gabanyi: AIE trebuie să comunice şi partenerilor occidentali ce are de gînd să întreprindă la moment în conformitate cu legea.

Pana la mijlocul lunii iunie, Republica Moldova ar putea avea o noua Constitutie, care sa fie supusa unui referendum. In acest fel, au argumentat cei 4 lideri ai coalitiei liberal democrate, vor fi evitate noi alegeri anticipate. Decizia Aliantei pentru Integrare Europeana a fost criticata de Partidul comunistilor drept o „tentativa de uzurpare a puterii de stat”. Intr-un comunicat de presa se mai arata ca deputatii PCRM vor boicota lucrarile Parlamentului. Totodata se vorbeste despre un referendum national, care sa dea un vot de neincredere in actuala putere, fara a se preciza in baza carei legi s-ar putea organiza o astfe de consultare. Cum se vede aceasta stare de lucruri din exterior, ne va spune invitata emisiunii matinale, cercetatoarea de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi.

Europa Libera: Doamna Gabanyi, se vorbeste ca Republica Moldova ar fi singura tara din Est dar si din Vest unde pentru alegerea sefului statului in primul si in cel de-al doilea tur de scrutin se mentine cota maxima de voturi ale deputatilor.

Anneli Ute Gabanyi: Nu există nicio altă ţară, nici în Europa de Est, nici in Europa de Vest, unde la capatul mai multor tururi nu se alege presedintele tarii. In anumite tari exista pana la 5 tururi, pana la turul 5 sau de obicei la cel de-al 3-lea se alege cu o majoritate simplă. In Republica Moldova aceasta posibilitate nu există, deci blocajul, ca sa spun aşa, rezulta chiar din constructia Constitutiei. Poate ca „parintii Constitutiei” nu si-au imaginat ca aceasta posibilitate ar putea sa intervina in realitate. Dar asta e situatia.

Europa Libera: Dar cum ar fi mai bine?Alegerea presedintelui in Parlament sau alegerea presedintelui prin vot direct de catre cetateni?

Anneli Ute Gabanyi
: Ambele variante sunt legitime. Ambele variante există, atât intr-o parte a Europei cat si in cealaltă, dar problema este să existe o posibilitate de a obtine alegerea in ultima instanţă. Iar daca intr-o ţară, cum vedem in sondaje, unde majoritatea populatiei, din motive de mentalitate sau tradiţii, doreşte alegerea directă a preşedintelui, atunci, bănuiesc ca, la un moment dat ar trebui gasita o modalitate de a se reintoarce la aceasta variantă.

Europa Libera: Dar din exterior cum se vede aceasta criza constitutională, sau criza politică, caci pana la urma asa si nu s-a limpezit cu ce fel de criză se confrunta actualmente Republica Moldova.


Anneli Ute Gabanyi
: Cred ca multi cercetatori, de altfel ca si multi cetateni din Republica Moldova, nu-si dau seama foarte bine de multe detalii, deşi despre ultimele alegeri şi criza politica din Republica Moldova in ultimul an s-a scris mai mult decat oricand. Ceea ce este clar este starea de expectativa, benevolentă adeseori in Occident, de a vedea aceasta criza solutionată prin metode democratice. Intrebarea este numai cum sa ajungi la acest rezultat, pentru ca solutiile par a se bate cap in cap.

Europa Libera: In aceste conditii pe cat de multa ar conta si părerea fractiunii PCRM, pentru ca politica este si cultura consensului.

Anneli Ute Gabanyi
: Bine ati spus si este chiar foarte important. Numai ca am impresia, si nu stiu daca si alti observatori din interior si din exterior nu au ajuns si ei la aceasta parere, ca Partidul Comunistilor este foarte abil in a folosi argumente de domeniul legislatiei, de domeniul accentuării democraţiei, atunci cand serveşte ţelurilor lui. Iar in practica parlamentara si politica din ultimii 8 ani, s-a vazut, din pacate foarte clar că acest partid a reusit sa folosească tot felul de mijloace formale si informale, ca sa nu spun altfel, pentru a-şi atinge ţelurile. Sigur ca in momentul de faţă poate sa puna norma legală şi sa o sustina in faţa viitorului electorat.

Europa Libera: Unul dintre liderii AIE susţin că referendumul nu va fi organizat fara sprijinul partenerilor din exterior, motiv pentru care vor fi din nou consultate Comisia de la Venetia, Consiliul Europei. Daca nu se ia in calcul recomandarile din exterior imaginea Moldovei va avea de suferit?

Anneli Ute Gabanyi: Acest aviz nu inseamna o conditie obligatorie, dar ar fi foarte bine daca el va fi respectat. El trebuie sa se refere la un act scris, la o lege. Sa vedem cum va proceda AIE. Ce solutie propune alianta Comisiei de la Venetia. Să vedem cum reactioneaza Comisia după ce va fi pus pe hartie. Cred ca va fi o acţine de convingere. Adica trebuie explicat foarte bine demersul AIE, pentru ca vedeti, părerea mea e ca situatia este extrem de dificilă, pentru ca este vorba de a respecta voinţa poporului.

Dar as spune ca este vorba chiar de 2 voinţe. Pe de o parte poporul si-a exprimat voinţa, a ales un Parlament cu o structura anume, cu o componenţă anume, pe o perioadă de 4 ani. Pe de altă parte, s-a iscat un blocaj din cauza Constitutiei defectuase. Acest blocaj tot prin voinţa poporului trebuie rezolvat. Dar daca avem 2 voinţe ale poporului, de exemplu poporul vrea referendum, vrea presedinte ales direct, cum punem in consonanţă aceste 2 voinţe? Este vorba de tăierea nodului gordian, sau relegarea firelor. Acest lucru necesita foarte mult curaj, dar este si un teren viran, un teren nou. AIE trebuie sa comunice si partenerilor occidentali ce are de gand sa intreprinda la moment in conformitate cu legea. Sigur ca nu occidentalii sunt cei care poarta responsabilitate pentru cea ce se va intampla.

Europa Libera: Dar in opinia unor experti optiunea guvernantilor de la Chisinau pentru modificarea Constitutiei prin referendum, ridica semne de intrebare in ce priveşte cunoasterea de catre politicieni a orizontului de aşteptare al populatiei. In caz de eşuare a acestui referendum, unii ar spune „fiecare cu Constitutia lui”. In exterior ce imagine ar putea avea Moldova eventual dupa un referendum fara succes?


Anneli Ute Gabanyi
: Depinde cum se fixează acest referendum, si, mai ales, depinde cum se comunică. Totusi, problema pe care o vad eu este faptul ca perioada in care trebuie organizat un referendum si mai ales comunicat celor care vor trebui sa hotarasca este foarte scurtă, iar materia este extrem de dificilă. Efortul de mobilizare a societatii in vederea unui astfel de act, care poate decide soarta acestei tari, va fi extrem de important, dar eu nu vad cum nu ar fi posibil.

Europa Libera: Cunoasteti foarte bine cateva articole din Constitutia Republicii Moldova care sunt foarte vulnerabile: denumirea corecta a limbii vorbite, a limbii de stat şi neutralitatea. Ar fi sau nu un moment oportun să fie supuse votului constitutional aceste doua articole din Legea Fundamentala care deocamdata sunt intelese diferit in societate?

Anneli Ute Gabanyi: Părerea mea este foarte neta in orizontul de timp foarte scurt pe care il au la dispoziţie factorii politici, indiferent de felul cum arată alegerea sau votarea unui singur articol, pentru mine situatia este foarte clară. Nu trebuie complicata situatia deja foarte incertă dat fiind timpul scurt. Ar trebui sa se treaca numai la votarea articolului 87, referitor la alegerea presedintelui si punctum.

Europa Libera: In asemenea conditii, Moldova ar mai avea şansă să aiba in interior o unitate nationala care a fost deficitara pe parcursul ultimilor mulţi ani? Acum, cu o coalitie liberal-democrată sunt şanse să se formeze o idee nationala valabilă.

Anneli Ute Gabanyi: Bineînţeles, şi aici iarasi trebuie consensul national pe care l-ati amintit. Trebuie sa va spun un lucru care eventual ar putea sa vă consoleze, am fost ieri la spectacolul de finală al Mărţişorului si trebuie sa va spun ca am vazut o imbinare atât de frumoasă şi o prezentare atât de armonioasă a ceea ce este deja un sentiment national, care cuprinde, de altfel, toate etniile care locuiesc aici. Trebuie sa va spun ca am fost incantată şi fara multe cuvinte acolo s-a exprimat artistic acest sentiment.

Dar vorbind mai politiceşte, as spune ca toti factorii, si aici o mare responsabilitate ii revine si factorilor politici din România, care ar trebui de jure si de facto si in propagandă, nu numai sa recunoască identitatea specifică a acestei ţări suverane ci şi să ajute să-şi recapete si sa-si cladeasca in continuare aceasta identitate fara de care un drum politic spre institutiile euro-atlantice mi se pare mult mai greu.

Republica Moldova este o ţară suverana, este o ţară independenta, exemplu ar putea sa fie Austria şi Germania, de asemenea separată prin aceeasi limbă. Trebuie sa fim cu totii generosi, destepti si inteligenţi. Avem nevoie la frontiera estică a NATO şi UE de o ţară stabilă si de o ţară sigură de sine.

Europa Libera: Şi ultima intrebare, astazi e 11 martie, dar in aceasta zi de 11 martie in anul 1985 Mihai Gorbaciov era ales secretar general al PC al Uniunii Sovietice venea, venea la putere in fosta URSS, ce ar fi insemnat acea perestroica gorbaciovista pentru Republica Moldova si pentru regiune in special?

Anneli Ute Gabanyi
: Pentru Moldova, se ştie că Gorbaciov şi cu sfatuitorii lui au fost acei care au dat curs liber renaşterii nationale in republici. Bineinteles acest lucru se ştie. In primul rand pentru a mişca de la putere conducatorii din republici, care inca erau din generaţia si gaşca lui Brejnev. Deci din motive de putere interna in Uniunea Sovietica.

Dar vedeti ca pana la urma si dorinţa din necesitate economica si politica a lui Gorbaciov si a celor din fractiunea PCS, de a se elibera de imperiul extern, adica Pactul de la Varşovia şi COMECON, pe care nu mai putea sa-l finanteze, de altfel. Pentru a salvgarda atât supravietuirea atât intr-o forma reinoita a comunismului, sau a unui socialism cu faţă umană, nu a reusit, pentru ca si occidentul a fost ferm pe poziţii si nu a permis neutralizarea europei si crearea unui cordon sanitar.

Deci Gorbaciov a fost parte, dar numai parte, a unui proces care a pornit care a pornit si din partea vestului şi din partea estului si a avut rolul lui, dar daca ar fi fost după el, situatia de astazi cred ca nu ar fi fost cea la care am ajuns…

14 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , | Lasă un comentariu

06/mart/2010 In memoriam Grigore Vieru: nume de stradă la Iaşi, bust la Craiova

Recunoaşterea oficializată a poetului basarabean

GRIGORE VIERU A DEVENIT NUME DE STRADĂ

Constantin Romulus Preda

„Moartea lui Grigore Vieru va contribui la redeşteptarea basarabeană”-spunea, alături de alţi mari cărturari de la Chişinău, şi Petru Lucinschi la 21 ianuarie 2009.Ceea ce s-a şi întâmplat, la sfârşitul anului trecut, când, la Iaşi şi la Chişinău, a avut loc Festivalul Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”, prin strădania primarilor Gheorghe Nechita şi Dorin Chirtoacă, „doi români basarabeni şi basarabeni români”, care s-au zbătut şi au acţionat într-o frăţietate venită din rădăcinile adânc înfipte în istorie.

Cei doi primari, parcă copiindu-l pe Aurel Antonie Solomon (primarul Cetăţii Băniei), din dragoste neţărmurită pentru „Luceafărul” de peste Prut, au transpus în faptă ideea lansată de Filomela şi Daniel Corbu, editori ai Poetului, de a se clădi acest edificiu simbolic care să aibă mai multe componente:un festival de poezie, simpozionul ştiinţific, concursul menit a încuraja generaţia viitoare de creatori, premiile de consacrare şi peste toate întrunirea poeţilor români de pretutindeni, pentru a consolida (sub auspiciile poetului militant) redeşteptarea şi păstrarea conştiinţei românităţii.

În cadrul Simpozionului, desfăşurat deopotrivă la Chişinău şi la Iaşi, configurat sub aceeaşi temă simbolică, „Grigore Vieru-poet al spaţiului românesc”, au prezentat comunicări: Adrian Păunescu (care a relatat, pe larg, acţiunea în revista „Flacăra…”, pe care o conduce), Vlaeriu Matei, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Catinca Agachi, Victor Crăciun, Viorel Dinescu, Raisa Vieru(soţia lui Grigore Vieru), Alexei Marula, Ludmila Calnic, Ion Peliman etc.

Primul semn, (…) în amintirea trecerii pe pământul nostru a lui Grigore Vieru, se află la Iaşi, unde Municipalitatea a inaugurat, la sfârşitul anului 2009, strada ce poartă numele lui Grigore Vieru, gestul simbolic fiind făcut de către primarii Nechita şi Chirtoacă în prezenţa scriitorilor Nicolae Dabija, Adrian Păunescu, Horia Zilieru, Andi Andrieş, Mircea Chelaru, ultimul spunând că strada respectivă duce spre un singur ţel:Unirea, ideal căruia Grigore Vieru i-a dăruit întreaga sa viaţă.

Strada Grigore Vieru de la Iaşi reprezintă începutul unei căi prospective menite să pună în valoare conştiinţa marelui poet în contextul unităţii neamului. Grigore Vieru obişnuia să spună : „A înălţa monumente contemporanilor înseamnă a arunca cu piatra în posteritate!”

În exclusivitate pentru publicaţia „Expresul de Sud”, scriitorul basarabean Nicolae Dabija (redactor-şef al revistei „Literatura şi Arta”) ne-a declarat:”Grigore Vieru a fost evocat , la Iaşi şi Chişinău, nu numai prin cuvinte omagiale, prin analize ştiinţifice, prin evocări, ci şi prin aducerea în memoria participanţilor a versurilor sale cele cu verb românesc desăvârşit. La Casa de Cultură a studenţilor din Iaşi a avut loc un grandios omagiu adus poetului, prin însăşi opera lui.Începutul a fost marcat de Imnul Congresului Spiritualităţii Româneşti, pe versurile poetului Grigore Vieru, în interpretarea şi muzica regretatei Tatiana Stepa, cea mai sfâşietoare a folk-ului românesc, şi ea plecată prea devreme în lumea umbrelor.A fost un semn al unităţii spirituale sub care s-au desfăşurat cele două acte ale spectacolului:primul, „<<Strigat-am către tine>>”, cu o viziune teatrală pe versurile lui Vieru, înfăptuită de regizorul şi cineastul Anatol Codru.Al doilea act a fost oferit de celebrul trubadur Tudor Gheorghe, şi el vechi prieten al lui Grigore Vieru, cel dintâi care i-a răspândit creaţia în întregul românesc şi la românii de pretutindeni, cu vocea şi harul său inconfundabile. Sunt bucuros să aud că, şi la Craiova, primarul Aurel Antonie Solomon îi va ridica lui Grigore Vieru un bust în Parcul „<<Nicolae Romanescu>>”, gestul său fiind unul admirabil, mai ales că acelaşi primar a promis aducerea osemintelor mamei lui Vieru, Eudochia, de la Pererita la Chişinău, spre a se odihni, întru vecie, împreună cu celebrul său fiu.”

_______________________

– text publicat în ziarul Expresul de Sud, Craiova, martie a.c.

6 Martie 2010 Posted by | arta, Intelo, Istorie | , , | 3 comentarii

15/febr/2010 Presa rusă: Unirea cu Moldova îi va aduce României probleme cu Ungaria şi Bulgaria

Presa rusă: Unirea cu Moldova îi va aduce României probleme cu Ungaria şi Bulgaria

cotidianul.ro, 14 februarie a.c., Razvan Ciubotaru , Cristian Oprea, Cristian Anghelache 

Rusia urmăreşte în tăcere acordarea unui credit românesc de 100 de milioane de euro şi apariţia unor posturi de televiziune româneşti peste Prut, primii paşi în proiectul unirii cu România, pus la cale de preşedintele Mihai Ghimpu, susţine „Nezavisimaia Gazeta”. Observatorii vieţii politice văd în această iritare doar o sperietoare pe care Federaţia Rusă o arată Europei. 

Intrarea în vigoare a Acordului privind micul trafic de frontieră, înlăturarea sârmei ghimpate de pe Prut, facilitarea acordării cetăţeniei române pentru moldoveni şi acordarea de către Bucureşti a unui credit de 100 de milioane de euro sunt primii paşi către unirea Republicii Moldova cu România, scrie cotidianul rus “Nezavisimaia Gazeta”, citat de Unimedia. 

O eventuală unire cu România va provoca mari probleme Bucureştiului, susţine “Nezavisimaia Gazeta”. „Dacă vor fi formulate pretenţii teritoriale faţă de Republica Moldova şi Ucraina, România va avea probleme la hotarul cu Ungaria (Transilvania) şi Bulgaria (Dobrogea de Sud). În timp ce România lucrează să pregătească opinia publică pentru proiectul unionist, Rusia urmăreşte în tăcere evenimentele care au loc”, scrie publicaţia rusă, adăugând că „politologii consideră că a fost început proiectul unionist, dar unirea Republicii Moldova cu România ar duce la destabilizarea Europei de Est”. “Nezavisimaia Gazeta” mai scrie că în Moldova unioniştii reprezintă 15-20% din populaţie şi că aceştia ar provoca nemulţumiri în oraşul Bălţi, în Găgăuzia şi raionul Taraclia. 

Potrivit publicaţiei ruse, iniţiatorul proiectului unirii este Mihai Ghimpu, preşedintele interimar de la Chişinău, cel care a propus modificarea Constituţiei, pentru oficializarea limbii române, schimbarea denumirii unităţilor teritorial-administrative din “raioane”, cu conotaţie sovietică, în “judeţe” şi coborârea la 16 ani a vârstei minime de vot. În sprijinul tezei unioniste, “Nezavisimaia Gazeta” aduce şi deschiderea a două posturi de televiziune româneşti, Publika TV şi Jurnal TV, dar şi predarea istoriei române în şcoli, majorarea până la 5.000 a numărului de bursieri moldoveni în România şi facilitarea obţinerii cetăţeniei române. Articolul publicat de cotidianul moscovit vine la puţin timp după ce autorităţile din Republica Moldova au început demontarea gardului de sârmă de la frontiera cu România. Recent, Bucureştiul a anunţat acordarea unui credit de 100 de milioane de euro, în timp ce premierul moldovean Vlad Filat a anunţat că împrumutul rus de 150 de milioane de dolari, negociat de fostul preşedinte Voronin, nu mai este de actualitate şi că acum se discută cu oficialii ruşi acordarea unui credit în alte condiţii. 

Cioroianu: Unirea cu Moldova, coşmar prefabricat made in Rusia 

Articolul din presa rusă potrivit căruia România ar pregăti unirea cu Republica Moldova, prin acordarea ajutorului financiar de 100 de milioane de euro, prin “ridicarea sârmei ghimpate de la Prut” şi prin Acordul privind micul trafic la frontieră, nu reprezintă o premieră, ci este o strategie menită să “sperie Europa” în privinţa unor eventuale tendinţe unioniste ale României, un coşmar „prefabricat”, a declarat pentru cotidianul.ro Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe. 

Istoricul Adrian Cioroianu este de părere că prin acest semnal ruşii intenţionează readucerea în atenţia publicului şi a marilor puteri europene teza transnistreană potrivit căreia Republica Moldova va fi înghiţită de România. “Acest articol este o sperietoare pe care o arată ruşii Europei, având în vedere că ţara noastră este membră a Uniunii Europene, iar ideea unei destabilizări zonale ştim foarte bine că poate produce dezechilibre şi alarmare”, ne-a declarat Cioroianu. Fostul ministru de Externe consideră că deschiderea României faţă de Republica Moldova reprezintă o normalizare a relaţiilor între cele două state, un sprijin colegial oferit moldovenilor pentru definitivarea traseului pro-occidental. 

Întrebat dacă este posibilă o astfel de unire, istoricul ne-a răspuns că cele două state nu sunt pregătite pentru un astfel de pas: “În viitorul apropiat nu este posibilă această unire, pentru că cele două state nu sunt pregătite. Acţiunile ţării noastre nu fac decât să alimenteze fobiile rusofone, dar nu există un interes real în acest sens[1]”. Un alt argument menit să respingă ipoteza unionistă ar fi acela că nu toţi membrii moldoveni care formează “Alianţa pentru integrare europeană” ar fi partizanii unei mutări de o asemenea anvergură. (Cristina Mihalaşcu) 

Transnistria, Cecenia României Mari 

Presa rusă a reluat recent cultivarea temei unirii Republicii Moldova cu România, punând-o fie în contextul politic nou din Ucraina, fie în cel al conflictului din Transnistria. Media ruseşti au insistat că o unire ar fi posibilă doar după ce Chişinăul ar renunţa la Transnistria. Stanislav Belkovski, preşedintele Institutului pentru Strategie Naţională de la Moscova, susţinea, în urmă cu două luni, că o potenţială Românie Mare “nu va avea nevoie de o Cecenie” şi de aceea “Bucureştiul va recunoaşte printre primii independenţa Transnistriei”. Susţinând aceeaşi cauză a unei Transnistrii independente, “Nezavisimaia Gazeta”, una dintre tribunele mediatice ale Kremlinului, a scris, la începutul acestei luni, chiar despre “dezgheţarea” conflictului din regiune, pornind de la iniţiativa guvernelor moldovean şi ucrainean de a demarca frontiera din zona transnistreană. Nu mai puţin, europarlamentarul roman Adrian Severin vorbea despre faptul că Republica Moldova va avea de ales între “europenizare” şi “transnistrizare”. 

De altfel, în condiţiile incertitudinii politice din Ucraina, reglementarea conflictului din Transnistria nu a înregistrat progrese după instalarea noii guvernări de la Chişinău. În cadul unei întâlniri cu şeful Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră, premierul Vlad Filat a declarat că “integrarea ţării reprezintă o prioritate pentru noi, însă aceasta nu trebuie să fie realizată în detrimentul altor priorităţi, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea unei economii funcţionale”. “Relaţia dintre Chişinău şi Tiraspol stagnează. Am în vedere faptul că negocierile continuă, iar un progres nu este vizibil. Ce-i drept, în această problemă există multe întrebări! Dacă Moldova va continua apropierea de România, atunci transnistrenii îşi rezervă dreptul de a lupta pentru independenţă”, a concluzionat, după vizita preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău, expertul rus Ghenadi Konenko, potrivit postului de radio Vocea Rusiei. 

Un nou punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova 

Punctul de trecere a frontierei LipcaniRădăuţi Prut, dintre Republica Moldova şi România, se inaugurează luni, în prezenţa premierului Moldovei, Vlad Filat, şi a ministrului român de Interne, Vasile Blaga. Noul punct de trecere a frontierei va fi inaugurat în baza „Acordului privind micul trafic de frontieră”, semnat de cele două state la sfârşitul anului trecut. Întrucât realizarea punctului de trecere a frontierei a fost posibilă şi prin fonduri de peste zece milioane de euro de la Uniunea Europeană, la inaugurare vor fi prezenţi ambasadori la Chişinău ai ţărilor Uniunii Europene, precum şi şeful Delegaţiei Europene în Capitala Moldovei. 


 

[1] Sensul dat ultimei fraze (“Acţiunile ţării… în acest sens”) e cu totul fantezist şi aparţine realizatoarei interviului, neavând nimic de-a face cu declaraţia mea – drept care semnalez că sensul corect este “Astfel de articole, precum cel moscovit, nu fac decât să alimenteze fobiile rusofonilor, chiar dacă unirea României cu R. Moldova nu este un subiect real în acest moment” – Adrian Cioroianu.

15 Februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | 2 comentarii

06/ian/2010 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre dilemele geopolitice ale R. Moldova

Unde se află R. Moldova?

„SUA şi Rusia au ajuns, la negocierile de la Geneva, la un acord de principiu asupra primului Tratat de reducere a armelor nucleare în 20 de ani” („Wall Street Journal”, 3 februarie 2010)

Evenimentul cel mai semnificativ legat de vizita preşedintelui Băsescu la Chişinău este… tăcerea Moscovei. Nu a existat până acum nicio reacţie oficială după această vizită extinsă şi profundă, deşi oficialii ruşi au reacţionat până acum la gesturi incomparabil mai benigne ale Bucureştiului faţă de Chişinău. Şi totuşi, Moscova a tăcut. Semnificaţia acestei tăceri cuprinde în ea, poate, cheia înţelegerii regiunii. Dincolo de orice „tranzacţie” la nivel înalt sau toate declaraţiile politice de la Chişinău, cetăţenii RM sunt astăzi, de fapt, în faza în care trebuie să îşi decidă, cu adevărat, apartenenţa.

Lupta pentru spaţiul euroatlantic

România a fost şi ea, păstrând proporţiile, în aceeaşi situaţie la începutul anilor ’90. Situaţia Bucureştiului era atunci critică. Gesturile iresponsabile în politica externă ale lui Nicolae Ceauşescu au declanşat un veritabil război rece cu Moscova, sfidând, în acelaţi timp, America – ultima fiind cea mai mare şi cea mai gravă dintre erorile sale politice. Primul demnitar străin care vine la Bucureşti este Eduard Şevardnadze, ministrul de Externe al URSS (ianuarie 1990), iar la 11 februarie soseşte Secretarul american de Stat James Baker.

Confuzia însă persistă. Iar culmea prestaţiei elitelor de la Bucureşti este semnarea „Tratatului de colaborare, bună vecinătate şi prietenie între România şi URSS”, la Moscova, la 5 aprilie 1991, de către Ion Iliescu şi Mihail Gorbaciov. Caz singular în această regiune, Tratatul stipula că niciunul dintre semnatari nu va intra în alianţe militare fără consultare prealabilă. În traducere: blocarea apropierii României de NATO, respectiv de spaţiul euroatlantic (ceea ce s-a reuşit în cazul RM prin stipularea „neutralităţii” în Constituţia din 1994). Tratatul nu a mai fost ratificat cel puţin pentru motivul că URSS a dispărut. Au urmat circa trei ani de confuzie şi de eforturi diplomatice intense. În 1992, Camera Reprezentanţilor respingea cu mare majoritate (283 la 88) propunerea de a reacorda României clauza „naţiunii celei mai favorizate”. Bucureştiul o obţine efectiv abia la 8 noiembrie 1993, devenind beneficiar permanent din 1996. Din 1993, relaţia cu Washingtonul s-a îmbunătăţit prin vizita în SUA a lui Ion Iliescu (1994), iar, în 1995, Pravda scria iritată despre „transformarea României într-o colonie americană”. În timpul preşedinţiei lui Emil Constantinescu, relaţiile sporesc în intensitate, mai ales după susţinerea NATO în Kosovo, ceea ce a însemnat calificarea pentru intrarea în organizaţie. Chiar dacă SUA (alături de Marea Britanie, Danemarca sau Islanda) se opuneau aderării României la NATO în 1997 (Franţa, prin vocea preşedintelui Chirac, spunea că „singura ţară latină din Estul Europei are dreptul să se alăture Alianţei”), America oferă ulterior României un „parteneriat strategic” care însemna un nou cadru de colaborare.

(text integral în ziarul Timpul din Chişinău, 05 februarie a.c.)

6 Februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

24/ian/2010 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre relaţia dintre Chişinău şi Kiev

Iluzia ucraineană

Dan Dungaciu

„Sper că în urma acestor alegeri în Ucraina va veni o putere capabilă şi eficientă, doritoare să dezvolte relaţii constructive şi prieteneşti pe toate planurile cu Federaţia Rusă”.

(Preşedintele Medvedev la întâlnirea cu noul ambasador rus la Kiev, Mihail Zurabov)

Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Ucraina va fi important pentru viitoarea configuraţie regională. În ceea ce priveşte relaţia bilaterală RM-Ucraina, efectele vor fi majore. Nu va conta însă atât de mult cine se va aşeza în fotoliul prezidenţial de la Kiev, cât modul în care se va stabili ierarhia din fatidicul „pachet” RM-Ucraina. În condiţiile unei evadări tot mai evidente din pluton a Chişinăului – vezi şi eşecul Summitului UEUcraina -, întrebarea care se pune acum, în termenii unui Realpolitik nemilos, este: ce interes va avea Kievul să sprijine de aici încolo aspiraţiile europene ale unui Chişinău ce îl devansează vizibil? Inclusiv în privinţa dosarului transnistrean.

Ghici cine vine la Kiev

Lucrurile sunt complicate în politica ucraineană, pentru că nu există nici partide, dar nici candidaţi prezidenţiali structuraţi ideologic. Programele politice contează şi mai puţin („clanul” bate „programul”), mai ales că sunt cam identice. În plus, fiecare dintre candidaţi şi-a „schimbat piciorul” politic cel puţin o dată, astfel încât nu e deloc limpede de ce îi votează lumea, care e motivul real şi, în consecinţă, este greu de estimat cum se va duce votul în turul doi. De pildă, Serghei Tighipko, candidatul originar din RM, ale cărui afişe prezintă explicit România ca inamic şi concurent al Ucrainei, a fost legat de partida Kucima-Ianukovici până în 2004, când l-a părăsit pe acesta din urmă, iar Timoşenko i-a propus în 2008 colaborarea. Mai mult, în timpul campaniei electorale, el a avut un limbaj naţionalist apăsat (inclusiv pe Transnistria) şi l-a criticat dur pe Ianukovici pentru ideea de a oficializa limbile minorităţilor din Ucraina. Prin urmare, nu este deloc limpede unde se vor duce voturile lui Tighipko (13%), dar pare evident că nici unul dintre candidaţii din turul doi nu poate fi convins că le are în buzunar. Dată fiind însă locaţia geografică a voturilor sale (zona rusofonă din sud-estul ţării), este probabil ca votul pentru Timoşenko, în turul doi, să aibă nevoie şi de o cerere explicită a lui Tighipko adresată electorilor săi – care cerere nu vine, deocamdată, în ciuda faptului că Timoşenko l-a ispitit cu funcţia de premier. (text integral în format word doc. – Dungaciu – RMoldova – 22 ian 10 )

– text publicat în “Timpul” (Chişinău), vineri, 22 ianuarie 2010

24 Ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

08/ian/2010 „Nu-l poţi obliga pe dl Voronin să treacă Prutul dacă dânsul preferă să rămână pe un mal al incertitudinii”

Despre perspectivele anului 2010 în Republica Moldova, despre relaţia ChişinăuBucureştiBruxelles, despre invitaţia preşedintelui Mihai Ghimpu către preşedintele Traian Băsescu de a face o vizită la Chişinău şi despre moştenirea delicată şi dificilă a regimului Voronin: interviu acordat de prof. Adrian Cioroianu emisiunii „Mai aproape de Europa” a postului de radio Vocea Basarabiei (redactor Stela Popa) – articol şi fişier audio.

8 Ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , | Lasă un comentariu

02/ian/2010 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre Republica Moldova – un bilanţ politic al anului 2009

7 aprilie, „Oci Ciornîi(e)” şi Balcanii de Vest

Dan Dungaciu

– publicat în ziarul Timpul, Vineri, 25 Decembrie 2009 Anul VIII- nr. 236(1213)

Cronologic, anul 2009 se termină la 31 decembrie. Structural însă, nu. Anul anticomunismului basarabean depăşeşte, politic şi geopolitic, hotarele calendarului propriu-zis şi va rămâne decisiv pentru viitorul RM.

Sub semnul lui 7 aprilie

2009 stă, incontestabil, sub semnul evenimentelor din 7 aprilie. De acolo a început totul şi acela a fost momentul în care „ultimul regim comunist din Europa” a fost debarcat de la putere. Este însă surprinzător să constaţi cu unele prilejuri că acest eveniment memorabil nu este perceput, în afara RM, dar şi la Chişinău, la justa sa valoare. Întrebarea este – de ce? După revoluţia oranj de la Kiev, toate conferinţele internaţionale din 2005 debutau cu felicitări la adresa ucrainenilor care au reuşit, prin mobilizare maximă – e drept că şi cu un sprijin euroatlantic substanţial! – îndepărtarea unui regim considerat antidemocratic şi neeuropean. Deşi tensiunile interne erau mari, nimeni nu vorbea atunci despre criza politică ce ar fi marcat anul 2004, ci despre victoria forţelor portocalii prin alegerea preşedintelui Iuşcenko (chiar dacă victoria nu a fost tocmai unanimă, acesta obţinând după repetarea votului 52% – adică tot cât a obţinut şi AIE în alegerile repetate!).

Paradoxal, când vine vorba despre RM, lucrurile se pun altfel. Dominanta lui 2009 pare că este „criza politică de la Chişinău”, marcată, chipurile, de nealegerea preşedintelui statului. În viziunea acelor care gândesc aşa, nealegerea lui Marian Lupu ar fi mai semnificativă decât… debarcarea de la putere a regimului Voronin. Ceea ce este absurd şi nedrept! Dar această „confuzie” – dacă numai confuzie este! – nu e deloc inocentă. Pentru că ascunde în spatele ei intenţia de a minimaliza pe cât se poate semnificaţia reală a lui 7 aprilie, care este una singură: debarcarea comunismului şi începutul unor schimbări majore şi fără precedent pentru RM.

Clarificări politice şi/sau constituţionale

Anul 2010 va fi marcat de nevoia clarificărilor proiectelor AIE. Ce vrea această coaliţie şi încotro merge? După nealegerea preşedintelui, are două opţiuni: alegeri anticipate sau declanşarea procedurilor de modificare a Constituţiei. Ori una, ori alta. Dacă se optează pentru prima variantă, atunci discuţiile constituţionale trebuie puse între paranteze, cel puţin pe moment, iar mizele majore sunt următoarele: data viitoarelor alegeri, căci legislaţia RM este ambiguă la acest punct, şi strategia AIE de participare la alegerile anticipate. Se va merge pe varianta „bloc electoral” sau partide separate? Ambele posibilităţi au şi plusuri şi minusuri, dar ele trebuie discutate realist şi eventualele restructurări politice din cadrul AIE trebuie subsumate ideii de menţinere la putere a actualei coaliţii. (text integral format word doc.:  Dungaciu – bilant RM 2009 )

2 Ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

11/dec/2009 Invitatul din weekend – Vl. Socor: R. Moldova pe pilot automat după eşecul numirii unui preşedinte

December 8, 2009 — Jamestown Foundation

MOLDOVA ON AUTOMATIC PILOT AFTER THE PRESIDENTIAL ELECTION FAILS AGAIN

by Vladimir Socor

On December 7 Moldova failed in its fifth attempt this year to elect a head of state in parliament. The Communist Party, which governed from 2001 to September 2009 and retains 48 seats in this parliament, blocked the election of Marian Lupu, presidential candidate of the now-governing Alliance for European Integration (AEI) of four parties. Lupu, who leads the Democratic Party within the AEI, received all of the AEI’s 53 votes. Under Moldova’s constitution, however, the president is elected with at least 61 votes in favor in the 101-seat parliament (Moldpres, December 7).

With this failure the parliament also lost its final chance to preserve its full constitutional legitimacy. This parliament itself is the product of repeat elections, which were held on July 29, after the parliament that had been elected on April 5 failed to elect a head of state and was consequently dissolved.

text integral, format word doc.Socor – R. Moldova – 08 dec 09

______________click pe imagine pentru rezoluţie mai bună

by Ed Allison 02 dec 09

11 Decembrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | Lasă un comentariu

07/dec/2009 România – cu doi preşedinţi, Republica Moldova – cu niciunul

Impas la Chişinău

– la orizont, alegeri anticipate –

EURAST – Adrian Cioroianu

Ultima oră: parlamentarii de la Chişinău nu au reuşit numirea unui preşedinte al Republicii Moldova, în persoana lui Marian Lupu. În aceste condiţii, drumul spre alegeri anticipate este deschis – cel mai probabil, ele vor fi programate la mijlocul anului viitor (luna iunie 2010).

Consecinţele acestui impas sînt neliniştitoare: i) impasul politic nu va putea aduce nimic bun pentru criza economică şi socială din R. Moldova; ii) locul şi rolul R. Moldova în Parteneriatul Estic al Uniunii Europene urmează, pe mai departe, a fi definite; deocamdată nu sînt; iii) cresc şansele ca rezultatul viitoarelor alegeri din Ucraina să influenţeze mai mult decît pînă acum evoluţiile politice de la Chişinău; şi iv) Rusia, care aparent semnalase susţinere pentru un eventual M. Lupu preşedinte, cîştigă un răstimp preţios pentru a se poziţiona şi mai mult ca un power broker în Republica Moldova.

Chiar dacă sondajul GEOPOLITIKON nu are valoare sociologică, este de semnalat că cititorii noştri au intuit (corect, din păcate) acest impas: pînă aseară, 68% dintre repondenţii chestionarului nostru au mizat pe faptul că noul preşedinte nu va fi numit de parlament.

Dintre ultimele analize publicate de GEOPOLITIKON:

Adam Michnik despre politica Rusiei faţă de R. Moldova: https://geopolitikon.wordpress.com/2009/12/07/05dec2009-eurast-recomanda-dupa-20-de-ani-interviu-cu-adam-michnik/

Dan Dungaciu despre un bizar incident între R. Moldova şi Ucraina: https://geopolitikon.wordpress.com/2009/12/05/05dec2009-invitatul-din-week-end-dan-dungaciu-despre-un-bizar-incident-intre-ucraina-si-r-moldova/

Republica Moldova, printre cele mai corupte ţări din Europa: https://geopolitikon.wordpress.com/2009/12/04/04dec2009-imaginea-reala-a-romaniei-in-lume-ii-indexul-transparency-international-privind-coruptia/

Vladimir Socor despre implicarea Rusiei în viaţa politică a R. Moldova: https://geopolitikon.wordpress.com/2009/12/02/02dec2009-eurast-recomanda-o-excelenta-analiza-vl-socor-cum-pescuieste-rusia-in-apele-politicii-de-la-chisinau/

____________________________

by Bill Schorr 12 nov 09

7 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

05/dec/2009 Invitatul din weekend: Dan Dungaciu despre un bizar incident între Ucraina şi R. Moldova

Dosarul Palanca – de ce acum?

Dan Dungaciu

(articol publicat în ziarul Timpul din Chişinău, 4 decembrie a.c.) 

„Ucraina şi România sunt practic sortite să fie concurente în următorii cinci ani” (Vitali Kulik, directorul Centrului de studii pentru problemele societăţii civile din Kiev, 02.12.09)

Totul a început cu vizita din 3-4 noiembrie la Chişinău a secretarului Consiliului de securitate şi apărare al Ucrainei, Larisa Bogatîriova. Cu această ocazie au fost repuse pe tapet problemele demarcării hotarului moldo-ucrainean şi a recunoaşterii reciproce a proprietăţilor aflate pe teritoriul celuilalt stat. Inclusiv cazul Palanca. Momentul şi atmosfera ulterioară a vizitei oficialului de la Kiev sugerează însă altceva. Totul a plecat, în realitate, de la rapiditatea cu care s-au dezgheţat relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău după schimbarea de putere din R. Moldova.

Gelozii şi revendicări geopolitice

Relaţiile dintre cele două maluri ale Prutului au fost reluate cu viteză, nu doar la nivelul declaraţiilor. La unison, liderii AIE au vorbit (şi făcut) mult pentru normalizarea acestei relaţii, cea mai afectată pe timpul regimului Voronin.

(text integral format word doc. – Dungaciu – dosar Palanca – 04 dec 09 )

5 Decembrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

02/dec/2009 EURAST recomandă o excelentă analiză: Vl. Socor – Cum „pescuieşte” Rusia în apele politicii de la Chişinău

MOSCOW FISHING IN CHISINAU’S TROUBLED POLITICAL WATERS

by Vladimir Socor  

(The Jamestown Foudation, December 1th, 2009)

Moldova’s parliament, a product of the repeat elections in July and deadlocked since then, has scheduled its fourth official attempt this year (technically the fifth attempt) to elect a head of state for December 7.

The governing Alliance for European Integration (AEI) officially supports Marian Lupu, leader of the Democratic Party (third-largest in the four-party Alliance) as its collective candidate for head of state. However, Lupu has gone far in courting Russian support and risks being abandoned by the AEI. Unofficially, some AEI factions are considering ways to scuttle Lupu’s candidacy. The nominally Communist opposition has refused to designate a candidate thus far. The Communists, in power from 2001 to 2009, hold more than enough seats to block the election of the head of state in parliament and force new parliamentary elections.

While the tug-of-war between the Communists and the AEI captures public attention, a parallel contest is ongoing within the AEI itself. Behind the Alliance’s façade of unity, certain leaders have not conclusively given up their own presidential ambitions, which they had seemed to renounce when nominating Lupu as joint candidate. With the presidential election turning into a long-drawn-out process, and Lupu’s chances consequently looking more uncertain, internal rivalries are recrudescing in the AEI.

The incumbent prime minister, Vlad Filat (Liberal-Democrat Party leader), and the leader of Moldova Noastra (AEI’s smallest party) Serafim Urecheanu, had announced their presidential ambitions prior to AEI’s nomination of Lupu. The parliament’s incumbent chairman and acting head of state, Mihai Ghimpu, has repeatedly announced his readiness to continue as acting head of state for as long as necessary to change the constitution.

The gathering threats to Lupu’s candidacy have forced him to seek Russian and local Communist support (see EDM, November 4, 30). Lupu unveiled his predicament publicly for the first time in his November 24 news conference. Alluding to „differing positions and voices [within the AEI] regarding the presidential election”, he could not predict „whether these would unify or would divide even further.” Lupu warned against the intractable situation that would result „if the principles, adopted at the Alliance’s foundation [i.e, the presidential nomination], are not respected.” If the presidential election fails again and new parliamentary elections are held, Lupu said, the Democratic Party might run separately from the other AEI parties, seeking „ideologically compatible” allies in and out of parliament (Moldpres, November 24). He went on to characterize Moldova’s nominal Communist Party as largely compatible (Timpul, November 30, citing Pro-TV, November 27).

Concurrently, Lupu has proposed a 12-point platform for cooperation with the opposition Communist Party. Initiated by him and said by him to carry AEI’s endorsment, the platform is subject to further negotiation with the Communist Party, as a possible basis for Lupu’s election as president with that party’s support (Basapress, NewsIn, November 25).

Lupu’s AEI rivals have seized this opportunity to threaten his candidacy openly. On November 30 the Chisinau newspaper „Timpul,” closely linked with Filat’s Liberal-Democrat Party, vehemently attacked Lupu’s platform and sharply questioned whether it carried the AEI’s endorsment. The attack focuses on perennial, emotional issues of national identity. It rejects the Lupu platform’s planks about „creating conditions for ethnic groups’ active participation in political life,” „a balanced approach to the teaching of history,” and „combating irredentism.” It interprets these three, semi-coded planks as implying a privileged treatment to „Russian-speaking” ethnic groups, renouncing the teaching of Romanian history, and resisting Romanian influence („irredentism”). And it takes equally vehement issue with Lupu’s recent statement (Pro-TV, November 27) about strict observance of Moldova’s permanent status of neutrality and Moldova being a „multiethnic and multicultural country.”

Those parts of Lupu’s platforms read like a desperate attempt to secure Russia’s and the local Communist Party’s support. „Timpul” is almost certainly accurate in its interpretation of Lupu’s planks. This influential newspaper speaks for Romanian-minded Chisinau circles across party lines, including Filat’s latent rival, the Liberal Party of parliament chairman and acting head of state Mihai Ghimpu. With six days to go until the presidential election, „Timpul”‘s assault on Lupu indicates that AEI leaders are seriously considering abandoning Lupu’s presidential candidacy and prolonging Ghimpu’s acting presidency for an undefined period of time, in breach of the admittedly flawed constitution, and pending changes to that document by referemdum.

Thus, Lupu’s tactical rapprochement with Russia is playing into the hands of his rivals within the AEI. His tactics risk squandering his reputation as a Western-oriented politician, favorably regarded in Brussels and other European capitals, and with no personal links to Russia thus far. Unlike the other AEI leaders, Lupu has no personal links to Romania either. He and a few other AEI politicians of Lupu’s generation (now in their early 40s) represent a cultural leap from the post-Soviet era into the European integration era for Moldova. Nevertheless, feeling cornered inside the AEI, Lupu has reached out recklessly close to Russia and the Communists.

Russia would prefer a Moldovan leadership that modifies the existing, unambiguous European orientation by introducing a two-vector policy between Europe and Russia. By the same token, Russia would welcome a Moldovan leadership that sets limits to Romanian influence in Moldova.

Moscow’s optimal solution would be to support a respected Moldovan politician with a European face, who would preside over a two-vector policy. Furthermore, such a Moldovan president would have to operate in alliance with one or several political groups amenable to Russian influence. Moscow apparently hopes that it could embed Lupu into such an arrangement. However, the Kremlin’s attempts to persuade the Moldovan Communist Party or at least a part of it to break the deadlock and support Lupu’s election as president (see EDM, November) have not borne fruit thus far.

There are no pro-Russia elements in the AEI; and few such in the opposition Communist Party’s leadership (which had distanced itself dramatically from Moscow in recent years). All Moldovan political leaders including Communists subscribe to the goal of European integration (despite differences of degree in their understanding of that goal). The Communist Party, however, has switched from a pro-Europe stance to an equidistant stance between Europe and Russia in its electoral rhetoric this year.

While some AEI politicians feel close to Romania, and some are prone to Romanian national irredentism, no significant Moldovan politician is oriented toward Russia. Even among Communist parliamentarians, political Russophiles (as distinct from cultural ones) are a few passive backbenchers. Russian direct political influence in Chisinau had been nil during the nominally Communist Vladimir Voronin’s presidency (2001-2009). Pro-Moscow groups operate outside the Communist Party, on the left fringe of „Russian-speaking” ethnic groups.

However, Chisinau’s intense partisan, factional, and personal rivalries–coupled with the urgency of external economic support to the new government–impel some leaders and groups to reach out not only to the European Union or Romania, but also to Russia. In this situation, presidential aspirants and government leaders responsible for the economy are engaging in tactical fence-mending with Moscow.

Consequently, Moscow sees an opportunity to build political influence in Chisinau for the first time after 1991. It has started this effort almost from scratch in recent months. The Kremlin and the Russian government are approaching Moldovan political groups and key contestants for power, seeking to shape the outcome and create a basis for working with a post-crisis government. However, the Communists are not readily amenable, and Lupu is overplaying his tactical hand.

_______________________

(click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună)

 by Bill Schorr, 05 nov 09

2 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

28/nov/2009 Invitatul din weekend: D. Dungaciu – cînd va adera R. Moldova la UE?

Proiectul 2014 pentru R. Moldova

Dan Dungaciu

(publicat în cotidianul Timpul din Chişinău, 27 noiembrie a.c.)

„Nu excludem posibilitatea de a ne alătura Parteneriatului Estic…” (Serghei Lavrov, 25.11.09)

Se discută de ceva vreme în presa de la Chişinău o serie de proiecte pentru RM, fixate într-un orizont de timp prestabilit. „Proiectul 2012”, lansat recent de jurnalistul Valeriu Saharneanu şi cauţionat de alţi colegi de breaslă, e unul dintre ele. Alţii, mai reţinuţi, invocă şi ei un orizont de timp, pornind de la 2010, când se speră semnarea unui Acord de asociere între UE şi RM. Aceştia cred că de acolo vor trebui număraţi anii pre-europeni ai Moldovei.

Patru ani care vor schimba faţa regiunii

Dezbaterea este bună şi nu poate să fie decât salutară. Şi tocmai pentru ca ea să continue, vom înainta şi noi un orizont de timp la care Chişinăul, credem, trebuie să se raporteze în termenii unui proiect: anul 2014. Este anul în care, practic, activitatea „guvernului Filat” se va fi încheiat, la fel şi mandatul viitorului preşedinte al RM. Este anul în care viitorul guvern de la Bucureşti sau viitorul preşedinte al României va trebui să îşi prezinte bilanţul. În aceeaşi situaţie se va afla şi viitorul preşedinte al Ucrainei, aflat şi el spre final de mandat.

Dar, mai important decât evoluţiile regionale, 2014 este anul în care va intra în vigoare noul mecanism de luare a deciziilor la nivelul UE. Din aceste motive, intervalul este incomparabil mai important decât termenele unui mandat guvernamental sau prezidenţial. În 2014, într-un fel sau altul, viitorul RM va fi decis… Totodată, cum am mai scris în această rubrică, votul cu majoritate calificată devine regula generală în UE în 2014. Din acel moment, deciziile adoptate de Europa post-Lisabona se vor baza pe opţiunea a cel puţin 55% dintre statele UE, în care locuiesc cel puţin 65% din populaţia Europei.

Asta sporeşte evident ponderea „vechii Europe” (în special, axa Franţa-Germania-Italia) în detrimentul „noii Europe” (statele răsăritene). Germania, de pildă, va spori ca influenţă: având 82 de milioane de locuitori, procentul ei de vot creşte de la 8,4% la 17,2%. În momentul în care se va pune, realist, problema integrării în UE a unui stat precum Republica Moldova, ponderea decizională la nivelul Bruxellesului va fi de partea „vechii Europe” într-o proporţie incomparabil mai mare decât acum.

Familii politice în CSI?

Este esenţial şi ce se va întâmpla în jurul RM, căci „pachetul” estic în care Chişinăul este inclus – cu toate posibilităţile teoretice de a ieşi din pluton – îi va marca destinul european, cel puţin, la nivelul percepţiei occidentalilor. Teoretic vorbind, în 2014, în Ucraina se va afla, la final de mandat, preşedintele ales în 2010. Deocamdată, cele mai mari şanse le are liderul Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, ale cărui semnale politice sunt mai mult decât semnificative. Prezenţa lui la Sankt Petersburg pe 21 noiembrie, cu ocazia congresului Partidului „Rusia Unită” al lui Putin, nu a scăpat neobservată.

Şi nu întâmplător s-a vorbit acolo, neoficial, despre o uniune politică între partidele din „aceeaşi familie” în spaţiul CSI, pe modelul familiilor politice europene: social-democrate, populare, liberale etc. În condiţiile în care o asemenea uniune se află pe agendă, iar la Kiev va ajunge Ianukovici, relaţiile politice dintre Partidul Regiunilor şi „Rusia Unită” vor deveni şi mai puternice, iar Moscova şi Kievul şi mai apropiate. Ceea ce va face Ucraina şi mai puţin eligibilă pentru o poziţie euro-atlantică.

Oricum, un asemenea partener nu este în niciun caz unul cu care eşti avantajat dacă te afli „la pachet”. Fireşte, nici venirea la putere a actualului premier Iulia Timoşenko nu va schimba radical datele problemei. Pentru cineva care a reuşit, recent, să negocieze cu succes un nou acord cu Rusia referitor la gaze, relaţia dintre Moscova şi Kiev nu va fi o mare problemă. „Epoca Iuşcenko” s-a încheiat. Moscova pare că simte asta tot mai acut.

Nu degeaba sunt citate ironiile pe care Putin le-a lansat la Ialta apropo de actualii lideri ai Georgiei şi Ucrainei – despre a căror întâlnire bilaterală ar fi comentat că „este o discuţie între doi comandanţi despre victoriile pe care nu le-au obţinut niciodată”. Sau, vorbind despre cina celor doi, premierul rus comenta sarcastic: „Ar trebui să nu poarte cravate pentru că preţul acestora a crescut în ultima vreme…”. Sugestia este evidentă – cinismul şi încrederea în sine pare să fie atitudinea pe care Moscova o proiectează în periferiile ei.

Moscova îşi schimbă strategia faţă de Bruxelles?

Tratatul de la Lisabona a fost salutat, deloc întâmplător, de liderii ruşi, care văd în el posibilitatea apariţiei pe scena globală a unui actor cu care, într-o formă sau alta, se vor putea alia pentru a bloca sau şubrezi SUA. Gândirea este pragmatică şi geopolitică. Din această perspectivă, este de aşteptat ca relaţia Moscovei cu Bruxellesul să se încălzească, pentru că Federaţia Rusă are tot interesul din lume ca Europa să fie monovocală – atenţie! – în condiţiile în care decizia politică se va muta spre Vest, iar recalcitranţii estici (Polonia, balticii etc.) vor deveni tot mai puţin semnificativi în Uniune. Astfel că, faţă de vechea abordare bilaterală – Rusia vorbeşte cu statele naţiuni membre UE şi nu cu UE ca atare -, ne putem aştepta de aici înainte ca Rusia să devină la fel de interesată să discute cu Bruxellesul ca atare.

Semnalele au şi început să apară: adresarea „liberală” către naţiune a lui Medvedev din 12 noiembrie, urmare (şi) a Raportului Tagliavini din octombrie sau, mai recent, faptul că UE a trecut cu vederea declaraţia ministrului de Externe polonez, care vorbea despre manevrele militare comune Rusia-Belarus ca despre o ameninţare directă la securitatea ţării sale. Rusia nu mai insistă atât cu recunoaşterea internaţională a Osetiei de Sud şi a Abhaziei sau se declară deschisă pentru compromis în chestiunea gazului şi a posibilei crize, semnându-se chiar un memorandum ce vizează „avertizare timpurie” („early warning”) în chestiunea energetică. (text integral)

28 Noiembrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

20/nov/2009 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre vizita premierului V. Filat la Bucureşti

Filat vine la Bucureşti şi pune Moscova pe gânduri

Dan Dungaciu

– text publicat în ziarul Timpul din Chişinău, 20 noiembrie a.c. –

„Est-europenii ar trebui să înceteze să se mai comporte ca nişte bebeluşi şi să înceapă să-şi rezolve singuri problemele, în loc să meargă de fiecare dată la americani pentru a se plânge de agresivitatea Rusiei”. (Zbigniew Brzezinski, 17.11.09, Prague Daily Monitor)

Declaraţia oficialului american, fost consilier pentru probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter, considerat încă extrem de influent în politica externă a SUA, nu înseamnă în niciun caz o invitaţie la resemnare adresată europenilor. Dimpotrivă. În măsura în care devine evident că pentru SUA interesul pentru zona Pacificului sporeşte, iar dosare precum Iranul, Afganistanul sau China vor deveni tot mai importante, actorii europeni şi, mai ales, est-europeni vor trebui să devină tot mai activi în regiunea lor. Va fi nevoie de mai multă coordonare, coerenţă şi imaginaţie. Astfel, invitaţia nu e la resemnare, ci la acţiune.

Filat vine acasă

Cea mai semnificativă evoluţie regională este redesenarea relaţiei Bucureşti-Chişinău şi vizita premierului Vlad Filat în România. O vizită de succes, consemnată ca atare, şi unde diferenţa de prestaţie a noilor autorităţi faţă de „regimul Voronin” a fost ca de la cer la pământ. Este remarcabil, în ciuda tensiunilor enorme acumulate în viaţa publică din România, că toţi liderii politici sunt unanimi în a considera relaţia cu R. Moldova prioritară şi în a indica Bucureştiul ca principalul susţinător al Chişinăului pentru integrarea euroatlantică.

Mai mult, este extrem de semnicativ faptul că, deşi România trece şi ea printr-o perioadă de criză, nu a existat niciun protest sau reacţie publică faţă de declaraţiile autorităţilor de la Bucureşti privind acordarea de ajutoare pentru R. Moldova, creşterea numărului de burse, gratuitatea vizelor, anularea unor taxe pentru studenţii basarabeni etc. Consensul din acest punct de vedere este esenţial şi nu a fost îndeajuns subliniat. Revenind la vizita propriu-zisă, deşi petrecută în condiţii de incertitudine la Bucureşti, aceasta a lansat o serie de semnale şi proiecte remarcabile.

În primul rând, cele legate de „limba română, limbă maternă” şi „revenirea acasă, în Europa” (formula inteligentă a premierului a fost ruptă în două şi îndelung speculată de presa comunistă de la Chişinău). În al doilea rând, Acordul de mic trafic la frontieră şi instituţiile aferente (Consulate româneşti la Cahul, Bălţi şi, eventual, Ungheni), fără condiţionări legate de alte documente politice bilaterale.

În al treilea rând, demersuri pentru asigurarea securităţii energetice a R. Moldova prin interconectarea sistemelor energetice între R. Moldova şi România. Preşedinţii Băncii Europene de Investiţii şi al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare i-au promis premierului Filat că cele două instituţii vor cofinanţa proiectele ce ţin de interconectarea sistemelor energetice şi a reţelelor de gaze între R. Moldova şi România.

Moscova reacţionează

Presa rusă a scris despre vizită în termeni iritaţi, iar presa pro-comunistă de la Chişinău a tradus judicios mesajul în limba română. Cea mai dură poziţie vine de la politologul rus Aleksei Martînov, directorul Institutului pentru statele noi de la Moscova, care a reacţionat prompt la declaraţiile lui Filat, transmiţând trei mesaje importante. Primul, că Rusia nu va coborî în niciun fel ştacheta sub cererile din Memorandumul Kozak în ceea ce priveşte negocierile pe chestiunea transnistreană.

Al doilea, că cetăţenii ruşi din Transnistria rămân „patrimoniul” Moscovei: „Doreşte [premierul Filat, n.n.] ca Rusia să-i abandoneze şi să-i uite pe aceşti 140.000 de cetăţeni ai săi? Sau să permită eliminarea fizică a acestora, prin retragerea trupelor de pace din Transnistria? Sau Putin trebuie să dea ordin, personal, ca oamenii de afaceri ruşi să-şi abandoneze activele din Transnistria în folosul lui Filat şi al prietenilor săi?”.

Al treilea mesaj e că „actuala Putere de la Chişinău nu a fost numită de Moscova, aşa că nu ştiu dacă ar trebui să discutăm ceva anume cu guvernul marionetă moldovean. Dar, dacă există vreo raţiune, atunci ar fi mai bine să discutăm cu „autorii proiectului”. Şi, înainte de toate, Rusia trebuie să se îngrijească în regiune de soarta cetăţenilor ruşi şi de dezvoltarea stabilă a Transnistriei, unde aceştia locuiesc în principal”.

Am citat in extenso pentru că fragmentul este extrem de semnificativ. Expertul rus nu spune cine sunt „autorii proiectului”, dar aluzia este străvezie. Martînov nu face decât să reia acuzaţia oficială lansată la adresa României de către preşedintele Voronin şi soldată cu blocarea totală a relaţiei cu Bucureştiul. Doar că, de data asta, deşi trage aceeaşi concluzie, expertul rus sugerează că măsurile ce trebuie luate sunt diferite. Nu blocaj, ci „discuţii”. Iar în timpul discuţiilor, problema Transnistriei şi a cetăţenilor ruşi de acolo vor fi determinante…

Poziţia exprimată de Martînov este semnificativă. Nu e vorba că este corectă sau incorectă şi ar fi inutil să amintim că, despre implicarea Bucureştiului, nu au fost în stare să aducă probe nici cele mai antiromâneşti autorităţi de la Chişinău şi instituţiile lor. E vorba însă de o viziune provocatoare şi care arată că în regiune lucrurile sunt departe de a fi limpezite odată şi pentru totdeauna.

Balcanii de Vest revin în atenţie. Dar R. Moldova?

Problema R. Moldova va fi resuscitată şi pe un alt canal, respectiv revenirea bruscă în atenţia Europei a Balcanilor de Vest. Şi asta nu neapărat din dorinţa occidentalilor, ci din cauza unor resurecţii de formulă imperială nu doar a Rusiei, ci şi a Turciei, state cu o memorie istorică masivă, grea şi cu efecte expansioniste. Declaraţiile din ultima vreme ale autorităţilor de la Ankara – potrivit cărora interesele Turciei în Balcanii de Vest (în special Albania, Kosovo sau Bosnia-Herţegovina) sunt legitime şi importante – nu au trecut neobservate. Lobby-ul turc pe lângă Statele Unite pentru musulmanii bosnieci este cel puţin la fel de intens precum sprijinul diplomatic al ruşilor pentru sârbii din Republica Srpska. (text integral)

 

20 Noiembrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

16/nov/2009 Azi, dezbatere despre Republica Moldova

Azi, 16 noiembrie a.c., de la ora 16.00, Biblioteca Academiei Române va găzdui o dezbatere despre perspectivele europene ale R. Moldova. (program & detalii)

16 Noiembrie 2009 Posted by | Geopolitica | , | Lasă un comentariu

14/nov/2009 EURAST recomandă: interviu „Radio Europa liberă” cu M. Lupu – situaţia din R. Moldova

Interview: Moldovan Presidential Hopeful Says ‘There Is Still Time’

November 12, 2009
Moldovan lawmakers this week tried and failed to elect a new president. The Communist opposition boycotted a vote after the ruling Alliance for European Integration nominated Democratic Party leader and former Communist parliament speaker Marian Lupu. 
Now legislators must make one more attempt to elect a head of state in the next month, and a failure to choose a president would automatically trigger another round of national legislative elections next year – in the wake of two inconclusive elections this year. In the meantime, the political stalemate is threatening to sink the country’s battered economy.

RFE/RL Russian Service contributor Irina Severin spoke with Lupu about the prospects for finding a way out of the crisis.

RFE/RL: How do things stand now with the presidential election?

Marian Lupu: The situation is not simple, and the crisis is continuing. We will see how the second round of the presidential election – which must be held before December 10 – will go. There is still time. There is still a chance to continue a dialogue among all the parliamentary forces – so that in the future we can try to find a political consensus, a compromise that must, in my opinion, be based on some balance of the rights and responsibilities of the authorities, of the ruling structures, on the one hand, and those of the parliamentary opposition on the other.

This is the framework within which this dialogue must be conducted. And it will definitely be undertaken – the stakes are very high for the government. If parliament cannot elect a head of state before December 10, then there will be repeat parliamentary elections, which most likely will be held before the end of 2010.

The consequences of such a situation would be rather alarming, in my opinion. Alarming on the sociopolitical level, because there remains some uncertainty, some sense that the mission of the political class isn’t completed, that the expectations of society have not been fulfilled. There is a mood that, in my opinion, could lead to a loss of public confidence, a loss of the electorate’s faith in the political class as a whole, in the functioning of democratic institutions, the institutions of power. (text integral)

14 Noiembrie 2009 Posted by | Geopolitica | , , , | 1 comentariu

11/nov/2009 Invitaţie: dezbatere academică despre Republica Moldova

Institutul European din România & Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale

DEZBATEREA

Republica Moldova între vecinătatea eternă şi integrarea europeană

 Data: 16 noiembrie 2009

Locul de desfăşurare: Biblioteca Academiei Române, Aula „I. H. Rădulescu”  (Calea Victoriei nr. 125, Bucureşti)

– Agendă provizorie –

 15:30 – 16.00    Înregistrarea participanţilor

 16.00 – 16:30  Sesiunea de deschidere

                        Cuvânt de bun-venit: Doamna Gabriela Drăgan, Director General al Institutului European din România

Domnul Ion Bulei, Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Academia Română

Domnul  Ion Negrei*, Viceprim-ministru, Republica Moldova

Domnul Efim Chilari, Însărcinat cu afaceri a.i., Ministru-consilier, Ambasada Republicii Moldova în România

Doamna Raluca Anghel, Director, Direcţia Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Externe din România

16:30 – 17:30  Sesiunea I – Geopolitica tranziţiei de la est la vest

Domnul Oleg Serebrian, politolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Domnul Dan Dungaciu, sociolog, cercetător principal, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române

Domnul Adrian Cioroianu, profesor univ., Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti

Domnul Ion Varta, doctor în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Moderator: Domnul Ion Bulei, Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale

Discuţii

 17.30 – 17.45  Pauză de cafea

 17.45 – 18.45  Sesiunea a II-a – Politici europene şi cooperare economică regională

 Domnul Cristian Ghinea, politolog, Director al Centrului Român pentru Politici Europene, Bucureşti

Domnul Ghenadie Ciobanu, conferenţiar univ., Academia de Studii Economice Rep. Moldova

Domnul Victor Ţvircun*, doctor în istorie, Director al Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

 Moderator: Doamna Gabriela Drăgan, Director General al Institutului European din România

Discuţii

11 Noiembrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , | Lasă un comentariu

08/nov/2009 Ultima oră: o analiză „la rece” a situaţiei Republicii Moldova

UCRAINIZAREA REPUBLICII MOLDOVA AVANTAJEAZA  RUSIA

Vladimir Socor

(Jamestown Foundation & Europa Liberă), 6 noiembrie a.c.

(textul şi diacriticele sînt păstrate în forma în care ne-au parvenit de la dl Vl. Socor – EURAST).

 

Criza politica si constitutionala a adus Republica Moldova pe pragul unei situatii cunoscuta din alt context ca “Ucrainizare.” Partidele lipsite de cultura cooperarii, si urmarind interese de grup pe termen scurt, au incapacitat sistemul politic.

Aproape toate partidele reprezentate in noul Parlament contribuie la mentinerea paraliziei si ne-respectarea legalitatii.

Partidul Comunistilor, nemaiavind majoritatea, dar inca detinind aproape jumatate din numarul scaunelor parlamentare, a  ratat  sansa de a participa ca factor important la tranzitia post-comunista. El a refuzat sa devina un partid socialist de tip european. In locul unei tranzitii normale, bazate pe consens politic, Comunistii promit o tranzitie agitata, cu invrajbire si instabilitate. In locul unei tranzitii posibile impreuna cu ei, o tranzitie necesara impotriva lor. In loc sa contribuie la  gestionarea inevitabilei tranzitii, in cadrul unei coalitii majoritare durabile, Partidul Comunistilor a preferat sa devina o minoritate de blocaj.
Ponderea Comunistilor in parlament le permite sa joace rolul de blocaj pe termen scurt. Dar e un rol pagubos, care va duce Partidul Comunistilor la infringere sigura in cazul unor alegeri anticipate, si poate chiar la disparitia partidului in forma sa actuala. Dupa exemplul Partidului Comunist din Ucraina. La Chisinau, Partidul Comunistilor pare sa se lase ghidat de spiritul revansei, desi posibilitatile unei revanse sint in  scadere rapida.
Blocind alegerea prezidentiala acum, Partidul Comunistilor nu face decit sa asigure propria-i infringere in alegeri parlamentare anul viitor.

Pe de alta parte, Alianta pentru Integrare Europeana abuzeaza de acea subtire majoritate aritmetica pe care o detine in Parlament. Presedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, nu demonstreaza respectul cuvenit nici fatza de opozitia parlamentara in persoana deputatlor Comunisti, nici fatza de procedurile legislative ca atare. Domnul Ghimpu reproduce chiar modelul de comportament pe care partidele Liberale il reprosasera domnului Vladimir Voronin cind acesta conducea Parlamentul (si, anterior, statul). In loc sa impace spiritele, actualul presedinte al Parlamentului le incinge si mai tare prin interventiile sale.
Alianta pentru Integrare Europeana foloseste tactica periculoasa de a schimba din mers regulile jocului. Prin aceasta, Alianta contribuie la prelungirea starii de incertitudine si instabilitate. Schimbarea unilaterala, abuziva a regulilor in avantajul propriu, este o metoda cunoscuta sub denumirea de “nihilism legal” in asa-zisul spatiu post-sovietic. Alianta pentru Integrare Europeana, insa, venise la guvernare cu promisiunea de a abandona definitiv spatiul post-sovietic si metodele
caracteristice acestuia.

Personal, nu cred ca partidele reprezentate in Parlament doresc sa se razboiasca vesnic intre ele. Probabil, leaderii si echipele conducatoare—cu rare exceptii–pur si simplu nu au reusit inca sa asimileze cultura cooperarii si a respectului reciproc. Presa afiliata principalelor partide intretzine si ea, cu harnicie, climatul intolerantzei.

Rusia este cea care profita de pe urma invrajbirii interne si dezorientarii Republicii Moldova. Anume Rusia a aparut, acum, in rolul de arbitru al vietii politice si posibil factor de decizie in competitia pentru putere de la Chisinau. Asa ceva nu s-a mai intimplat de douazeci de ani incoace. O asemenea intorsatura a lucrurilor ar fi fost de ne-conceput inca acum citeva luni.
Daca Ucraina vecina, cu toate disfunctionalitatzile, poate totusi—prin dimensiunile si resursele sale–sa evite amestecul direct al Rusiei in politica interna, o Republica Moldova “ucrainizata” nu va reusi decit sa deschida calea amestecului rusesc. 

Criza politica si constitutionala a adus Republica Moldova pe pragul unei situatii cunoscuta din alt context ca “Ucrainizare.” Partidele lipsite de cultura cooperarii, si urmarind interese de grup pe termen scurt, au incapacitat sistemul politic.

Aproape toate partidele reprezentate in noul Parlament contribuie la mentinerea paraliziei si ne-respectarea legalitatii.

Partidul Comunistilor, nemaiavind majoritatea, dar inca detinind aproape jumatate din numarul scaunelor parlamentare, a  ratat  sansa de a participa ca factor important la tranzitia post-comunista. El a refuzat sa devina un partid socialist de tip european. In locul unei tranzitii normale, bazate pe consens politic, Comunistii promit o tranzitie agitata, cu invrajbire si instabilitate. In locul unei tranzitii posibile impreuna cu ei, o tranzitie necesara impotriva lor. In loc sa contribuie la gestionarea inevitabilei tranzitii, in cadrul unei coalitii majoritare durabile, Partidul Comunistilor a preferat sa devina o minoritate de blocaj.
Ponderea Comunistilor in parlament le permite sa joace rolul de blocaj pe termen scurt. Dar e un rol pagubos, care va duce Partidul Comunistilor la infringere sigura in cazul unor alegeri anticipate, si poate chiar la disparitia partidului in forma sa actuala. Dupa exemplul Partidului Comunist din Ucraina. La Chisinau, Partidul Comunistilor pare sa se lase ghidat de spiritul revansei, desi posibilitatile unei revanse sint in  scadere rapida.

Blocind alegerea prezidentiala acum, Partidul Comunistilor nu face decit sa asigure propria-i infringere in alegeri parlamentare anul viitor.

Pe de alta parte, Alianta pentru Integrare Europeana abuzeaza de acea subtire majoritate aritmetica pe care o detine in Parlament. Presedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, nu demonstreaza respectul cuvenit nici fatza de opozitia parlamentara in persoana deputatlor Comunisti, nici fatza de procedurile legislative ca atare. Domnul Ghimpu reproduce chiar modelul de comportament pe care partidele Liberale il reprosasera domnului Vladimir Voronin cind acesta conducea Parlamentul (si, anterior, statul). In loc sa impace spiritele, actualul presedinte al Parlamentului le incinge si mai tare prin interventiile sale.
Alianta pentru Integrare Europeana foloseste tactica periculoasa de a schimba din mers regulile jocului. Prin aceasta, Alianta contribuie la prelungirea starii de incertitudine si instabilitate. Schimbarea unilaterala, abuziva a regulilor in avantajul propriu, este o metoda cunoscuta sub denumirea de “nihilism legal” in asa-zisul spatiu post-sovietic. Alianta pentru Integrare Europeana, insa, venise la guvernare cu promisiunea de a abandona definitiv spatiul post-sovietic si metodele
caracteristice acestuia.

Personal, nu cred ca partidele reprezentate in Parlament doresc sa se razboiasca vesnic intre ele. Probabil, leaderii si echipele conducatoare—cu rare exceptii–pur si simplu nu au reusit inca sa asimileze cultura cooperarii si a respectului reciproc. Presa afiliata principalelor partide intretzine si ea, cu harnicie, climatul intolerantzei.

Rusia este cea care profita de pe urma invrajbirii interne si dezorientarii Republicii Moldova. Anume Rusia a aparut, acum, in rolul de arbitru al vietii politice si posibil factor de decizie in competitia pentru putere de la Chisinau. Asa ceva nu s-a mai intimplat de douazeci de ani incoace. O asemenea intorsatura a lucrurilor ar fi fost de ne-conceput inca acum citeva luni.
Daca Ucraina vecina, cu toate disfunctionalitatzile, poate totusi—prin dimensiunile si resursele sale–sa evite amestecul direct al Rusiei in politica interna, o Republica Moldova “ucrainizata” nu va reusi decit sa deschida calea amestecului rusesc.

8 Noiembrie 2009 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , , | 1 comentariu

11/iun/2009 Parteneriatul Estic al UE – şansă sau amăgire pentru statele vecine Rusiei?

O şansă pentru vecinii Europei – şi pentru Europa însăşi

(cinci argumente pentru împăcarea dintre boxer şi vameş)

 Adrian Cioroianu

 La finele lui martie a.c., pe un aeroport german, boxerul ucrainian (şi o personalitate la el acasă) Vitali Klişko a atras atenţia prin luxul accesoriilor personale: o geantă de voiaj de firmă, un ceas de mână cu un preţ de cinci cifre etc. Optimiştii ar putea vedea aici compatibilitatea în creştere dintre Vestul şi Estul Europei. Numai că vameşii germani, nerecunoscând personajul, i-au confiscat obiectele de valoare, bănuindu-le a fi furate. A urmat un scandal, iar în cele din urmă Klişko şi-a primit înapoi podoabele, cu scuzele aferente. Destul pentru ca pesimiştii să vadă aici o morală mai adâncă: mai este încă mult până la deplina compatibilitate între UE şi vecinii săi estici.

În ciuda unor astfel de incidente, cred că recentul Parteneriat Estic oferit de Uniunea Europeană (plecat dintr-o iniţiativă din 2007 a Poloniei şi Suediei) reprezintă unul dintre puţinele succese reale ale politicii externe comunitare din ultimul an (cel puţin). Să privim contextul: Rusia profită de criza economic-financiară ce afectează vecinătatea sa post-sovietică pentru a reinstaura acolo relaţii clientelare. Turcia, exasperată de temporizarea la care Franţa, Germania ş.a. o obligă în drumul spre UE, dezvoltă în zona sa de interes o politică din ce în ce mai ofensivă. Iar SUA, prinse între multiple provocări (relaţiile cu China, comportamentul nevrotic al Coreei de Nord, dilema nucleară iraniană, medierea israelo-palestiniană ş.cl.), au acum în mod cert alte priorităţi. Acesta este momentul în care summitul de la Praga, din 7 mai a.c., a lansat Parteneriatul Estic (EPP) – dovadă că, dincolo de problemele sale interne (criza, impasul Tratatului de la Lisabona, incompleta omogenizare internă etc.), UE e totuşi capabilă să ofere vecinilor estici o viziune despre viitor. Aceasta este, cred, prima bilă albă.

Al doilea argument: acest Parteneriat 27 + 6 înseamnă oricum mai mult decât ceea ce cele şase state ex-sovietice (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina) aveau până acum. Să nu ne amăgim: chiar dacă, pe etape, am avut impresia că unele dintre ele ar fi putut arde etapele (vezi iluzia României că R. Moldova ar fi aptă pentru o foaie de drum pro-UE similară cu cea a statelor din Balcanii de Vest – în condiţiile în care, la Chişinău, sistemul Voronin nu făcea nimic în acest sens; sau vezi strădania Ucrainei de a-şi auto-sabota şansele prin conflictul de tip Tom şi Jerry dintre preşedintele Iuşcenko şi premierul Timoşenko), realitatea este că toate aceste şase state erau, până pe 7 mai, puse – în relaţia lor cu UE – pe acelaşi plan cu statele din Nordul Africii. Pragmatic vorbind, EPP înseamnă poate puţin – dar oricum mai mult decât situaţia anterioară lui.

Al treilea argument (deficitar – vezi declaraţiile unor lideri ucrainieni): banii. Prin EPP, Uniunea Europeană alocă 600 milioane euro. Nu-i o sumă mare. Dar este oare corect să judecăm relaţia dintre UE şi vecinii săi numai prin prisma ajutoarelor date (în sens unidirecţional, desigur)? În opinia mea, facilitarea vizelor, reglementările comerciale sau conturarea unor reale parteneriate strategice (acestea fiind câteva dintre propunerile Parteneriatului) înseamnă mult mai mult decât sumele de bani oferite ca ajutor. Este o manieră elegantă de a sugera că vecinii estici ai Uniunii nu trebuie să stea cu mâna întinsă – ci să-şi pună braţele la muncă.

Al patrulea argument: indiferent de limitele sale, EPP reprezintă un mesaj unitar dat unor state cu aşteptări foarte diferite. Spre exemplu: Georgia nu doreşte să adere la UE, ci la NATO; Republica Moldova ar dori în UE, dar nu în NATO; Ucraina (sau o parte a ei) s-ar dori în ambele formate; Belarus în niciunul; Belarus este parte dintr-o uniune cu Rusia, pe când Georgia a fost recent în război cu acelaşi vecin. Armenia este un aliat istoric al Rusiei – pe când Azerbaidjanul este perceput de unii ca fiind o posibilă interfaţă a viitoarei ofensive turceşti în spaţiul dintre M. Neagră şi M. Caspică. Pe scurt: câte state, atâtea politici externe (deşi multe probleme sunt comune). Şi cu toate acestea – altă bilă albă pentru UE ­–, este pentru prima dată când la Bruxelles se propune un program coerent şi unitar pentru această zonă atât de dezbinată.

În fine, ultimul argument pro-Parteneriat: în mod normal, EPP va conduce spre o politică mai asumată şi mai predictibilă a Uniunii Europene în raport cu Rusia. Şi astfel ajungem la întrebarea inevitabilă: de ce Rusia critică vehement acest Parteneriat? Pentru că-l vede ca fiind un amestec al Occidentului în sfera sa de influenţă (sau în vecinătatea sa imediată, cum îi place Moscovei să spună).

Rusia a inventat deja instrumentul prin care acestei sfere de influenţă i s-ar conferi un cadru: Comunitatea Economică Eurasiană – ai cărei membri sunt Rusia, Belarus, Kazahstan, Kîrghîstan şi Tadjikistan, iar Armenia, R. Moldova şi Ucraina au statut de observatori. În viziunea Moscovei (susţinută de preşedintele kazah Nazarbaiev), această CEE ar putea deveni în viitor o Uniune Economică Eurasiatică, având rubla drept monedă-etalon şi fără restricţii vamale în interior. Deocamdată, CEE promite ajutoare: un fond anti-criză de 10 miliarde de dolari (din care Rusia oferă 7,5 miliarde) este constituit. Deja 2 miliarde au plecat spre Kîrghîstan (şi poate nu întâmplător, simultan, autorităţile kîrghîze au închis baza aeriană americană de la Manas, pe teritoriul lor!). De ce se teme Rusia? În virtutea Parteneriatului Estic, Armenia ar putea fi încurajată să-şi normalizeze relaţiile cu Turcia, Belarus s-ar reconcilia cu Europa, Georgia şi Ucraina şi-ar întări politicile pro-occidentale prefigurate de revoluţiile colorate din 2003-2004, iar Azerbaidjanul şi Republica Moldova ar putea privi mai atent spre Turcia, respectiv spre România. Niciuna dintre aceste evoluţii nu converg cu interesele de perspectivă ale Rusiei.

Indiferent de critici, de pesimisme sau de lamentaţii, Parteneriatul Estic al UE reprezintă un punct de start spre viitor. Va fi, acest viitor, acelaşi pentru toţi? Greu de spus. Dar este totuşi un fapt că, pentru prima dată după două decenii, există cel puţin cinci argumente pentru ca vameşul şi boxerul să nu se mai bănuiască unul pe altul: unul de furt, altul de prostie.

 

Adrian Cioroianu – fost ministru de Externe, profesor la Facultatea de Istorie din Bucureşti; ultima sa carte: Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială (Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009).

________________________

text publicat în revista „Foreign Policy – România”, nr. 11, iulie-august 2009.

11 Iunie 2009 Posted by | Geopolitica | , , , , , , , , | 2 comentarii

06/mai/2009 Geopolitica, o „sumă” a istoriei

O sumă a istoriei: geopolitica

 Adrian Cioroianu despre:

  Oleg Serebrian, Despre geopolitică, Ed. Cartier, Chişinău, 2009, 176 pagini, 28 ron

 Sunt, în istorie, frontierele naturale mai viabile decît graniţele politice? Unde anume se află Turcia? Face ea parte din Europa de Sud-Est (aşa cum se spune astăzi la Washington) sau mai curînd din Asia de Vest (aşa cum spune, la Paris, preşedintele Sarkozy)? A existat o bază nazistă pe coastele Antarcticii? Dacă da, ce scop ar fi avut ea? Ce legătură subtilă poate fi între războiul ruso-japonez din 1904-1905 şi bombele atomice americane de la Hiroşima şi Nagasaki? Cum se explică continua schimbare a frontierei sud-estice a Rusiei după 1812? Este Rusia – sau se consideră Rusia – un stat “european” sau unul “eurasiatic”? Care sînt mizele interesului niciodată secat al Rusiei pentru provincia occidentală (privind dinspre Moscova) sau, dimpotrivă, orientală (privind dinspre Berlin) numită Basarabia? În ce măsură mizele geopolitice ale Republicii Moldova şi ale Georgiei de astăzi sînt comparabile? Ce înseamnă, dincolo de prezenţa ei pe hartă, enclava numită Transnistria? Ce anume va precumpăni în zona Mării Negre, “integrarea europeană” sau “dezintegrarea eurasiatică”?

Celor interesaţi de astfel de întrebări – şi altele de acest gen –, cartea lui Serebrian le va aduce surprize mari şi plăcute. În primul rînd, pentru că ea minează cu succes o prejudecată pe care mediocrii şi politrucii au pus-o consecvent în circulaţie: anume că geopolitica nu e o ştiinţă, ci un moft imperialist, şi nu ar avea nici un fundament în afara poftei de (şi mai mare) putere a marilor puteri. Cu o frază calmă şi clară, beneficiind de sprijinul uneia dintre cele mai bune edituri de limbă română – mă refer la această meritorie Cartier –, neepatîndu-şi calificarea profesională (autorul este Doctor în Ştiinţe politice, după studii în R. Moldova, Franţa sau Marea Britanie) dar nefăcînd vreo clipă rabat de la ea, Serebrian restabileşte – de-a lungul a 13 capitole concise, interconectate deşi tratează “dosare” aparent diferite – parametrii reali ai oricărui discurs onest despre geopolitică. Reiese limpede că aceasta este, înainte de toate, o sumă a istoriei. O minimă iniţiere în geopolitică asigură o mai bună pătrundere şi înţelegere a trecutului. Totodată, ca însoţitoare constantă a politicii de înalt nivel şi extrapolare a geografiei, geopolitica mai are şi avantajul că, deşi lucrează cu foarte multe constante (cu factori înscrişi în durata lungă a istoriei, cum ar spune F. Braudel), ea se află mereu la mijloc între trecut şi viitor: pe de o parte, cum spuneam, geopolitica explică mai bine ceea ce s-a petrecut, pe de altă parte aruncă o lumină asupra a ceea ce s-ar putea petrece, în virtutea logicii istorico-politice, în viitor. De reţinut că autorul nostru nu este la prima carte pe teme geopolitice (ci la a patra!), aceasta pe o piaţă pe care oferta de acest gen nu excelează – atît la nivelul autorilor de limbă română (cel puţin aparent neinteresaţi de reflecţia geopolitică), cît şi la nivelul traducerilor (transpunerea în româneşte a lucrărilor clasice ale geopoliticii europene încă rămîne un proiect ipotetic).

Primele trei capitole ale volumului propun o reconsiderare (şi reabilitare) a geopoliticianului german Haushofer, o analiză a proiectelor geopolitice naziste din zona Polului Nord şi o panoramă a geopoliticii japoneze din prima parte a secolului al XX-lea. Apoi Serebrian insistă, cale de opt capitole, asupra disensiunilor (sau concurenţei, uneori) geopolitice dintre Rusia, România, Ucraina sau Uniunea Europeană asupra acestui stat cu teritoriu mic şi probleme uriaşe care este Republica Moldova. Mă-ntreb pe ce planetă trăieşte intelectualul român care nu este interesat măcar de unele dintre aceste probleme.

(text publicat în revista „Dilemateca„, mai 2009)

6 Mai 2009 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu

09/febr/2009 Republica Moldova – ţara tuturor imposibilităţilor

Ţara tuturor imposibilităţilor

  Adrian Cioroianu despre:

 

Dan Dungaciu, Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest, Editura Cartier, Chişinău, 2009, 580 p., 54 lei

Imaginaţi-vă un stat european unitar, dar căruia de aproape 20 de ani îi este imposibil să controleze 11 la sută din teritoriul său (o enclavă cu “guvern”, legi şi monedă proprii); un stat suveran, dar căruia încă îi este imposibil să-şi traseze propria linie politică, fără sugestii venite din afară; un stat independent, dar care şi-a înscris în Constituţie o “clauză a neutralităţii” – în fapt o sugestie rusească, menită să garanteze că nu va fi posibil ca statul despre care vorbim să meargă spre NATO. Acest stat este condus acum de un Partid al Comuniştilor, care înainte de a veni la putere declara că vrea să ducă ţara în Uniunea Rusia-Belarus, iar acum spune că face tot posibilul pentru a duce ţara în Uniunea Europeană. Prin anii ’80, acest stat (atunci inexistent!) apărea în serialul american Dinastia, sub forma oniric-idilică a unui regat ameninţat de o lovitură de stat; totuşi, în acei ani el era o republică din URSS şi nu era condus de un rege ci de un secretar de partid. În acest stat, de aproape două decade Academiei locale şi Parlamentului local le este imposibil să cadă de acord asupra unei probleme simple: cea a graiului. Academicienii spun că populaţia vorbeşte “limba română”, iar autorii Constituţiei spun că ea vorbeşte “limba moldovenească”. Este unul dintre cele mai noi state ale Europei – şi-a declarat independenţa în 1991 –, dar preşedintele său repetă că statul are o istorie milenară. În fine, peste rîul de la graniţa de Vest a acestui stat s-au construit în anii ’90 cîteva poduri “de flori”, dar tot acolo, în acest ultim deceniu, s-au restricţionat efectiv cîteva puncte de trecere a frontierei, astfel încît unor cetăţeni români le-a fost imposibil să intre. 

Da, aţi ghicit: este vorba despre Republica Moldova.

Din păcate, acest stat devine rar un subiect serios pentru autorii de Istorie – Ştiinţe politice de limbă română. Cu cîteva excepţii – Vitalie Ciobanu sau Monica Heintz sînt printre cele mai notabile –, cei care scriu despre Republica Moldova o fac într-un stil premodern, nostalgic sau vindicativ. O excepţie este şi Dan Dungaciu – unul dintre cei mai buni cunoscători ai domeniului. Culegerea sa de “cronici” pusă sub un titlu împrumutat de la Samuel Huntington (Who Are We? – o întrebare cu mult mai grea în cazul cetăţenilor R. Moldova decît în cel al americanilor) tratează problemele acestui teritoriu de-a lungul secolului al XX-lea şi mai ales din ultimele două decenii. Teza acestui volum: problema identitară este cea mai acută pentru acest stat aflat între România şi Ucraina (din punct de vedere geografic) şi între Uniunea Europeană şi Rusia (din punctul de vedere al sferelor de influenţă). Cu empatie şi calm, pe baza unei documentaţii la zi şi avînd curajul unor speculaţii intelectuale de calitate, Dungaciu inventariază prea puţinele certitudini şi prea multele dileme ale acestui tînăr stat. El analizează criza endemică transnistreană,  un “conflict îngheţat” aflat aproape de graniţa de Est a României (şi a NATO) şi perpetuat de singura putere care este direct interesată deocamdată în tergiversarea dosarului – adică de Rusia. Dungaciu subliniază deasemenea conservatorismul (nu în sens britanic, ci ex-sovietic!) al administraţiei Voronin locale, iar analiza sa va ajuta mult pe cititor în lunile următoare (dat fiind că în această primăvară la Chişinău vor avea loc alegeri). Autorul prezintă, cum era şi cazul, interacţiunea dintre religie, politică şi geopolitică pe scena de idei, interese şi personaje din R. Moldova – drept care cititorului nu-i va fi greu să înţeleagă de ce preşedintele Voronin (fost şi viitor lider al Partidului Comuniştilor local) pare un aşa de înfocat suporter al noului Patriarh al Rusiei Kiril (la a cărui ceremonie de intronizare a şi fost prezent, în ianuarie a.c.). Unele idei importante prin consecinţele posibile sînt expediate puţin grăbit (vezi principiul vaselor comunicante Basarabia / Transilvania în secolul trecut românesc – p. 103) şi unele capitolele sînt mai puţin închegate decît altele (din cele şase, capitolele I, III şi IV sînt piesele de rezistenţă); cîteva demonstraţii se repetă sub diverse forme (ceea ce poate e inevitabil într-o culegere de texte scrise de-a lungul cîtorva ani), alteori apar aprecieri bizare, minate de falsitatea unor premise (precum digresiunea despre “chestiunea rromă”, în cap. V). Dar, peste toate acestea, volumul propune o temă grea, în interpretarea unui intelectual preocupat serios şi sincer de ceea ce se întîmplă – sub zodia posibilului şi imposibilului – în greu de desluşita ţară de dincolo de Prut.

_____________________________

(text publicat în revista „Dilemateca”, februarie 2009)

9 Februarie 2009 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , | Lasă un comentariu