G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

12/ian/2010 (Recapitulare) România şi Germania au loc într-o singură UE?

Un test pentru viitorul UE

(şi pentru identitatea europeană)

 

Adrian Cioroianu

Deseori aniversările pun probleme, atât în viaţa indivizilor cât şi în cea a instituţiilor. Este cazul Zilei Europei din acest an – un 9 mai care a stat sub semnul crizei financiare şi economice globale. Dar temerile celor autentic preocupaţi de starea Uniunii Europene sunt însă mai mari. Pentru că nu numai criza financiară dă frisoane, ci şi semnele unei posibile crize de identitate europeană. Într-un an al alegerilor europene, o atare perspectivă nu era chiar ceea ce ne lipsea.

Când, pe 9 mai 1950, prim-ministrul francez Robert Schuman propunea înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului – episodul întâi din povestea viitoare a UE –, scopul mărturisit era acela de a face ca un nou război între Franţa şi Germania să fie „nu numai de neconceput, ci şi imposibil de pus în practică”. Mai simplu spus, Uniunea Europeană de azi s-a născut, acum aproape şase decenii, din teama de un nou conflict. De la bun început, Franţa şi Germania (sau RFG, până în 1990) au fost campionii mişcării de integrare – şi au fost totodată, trebuie spus, şi principalii cotizanţi pentru ca această integrare să funcţioneze.

În timpul războiului rece, comunitatea occidentală a găsit un motiv suplimentar de solidaritate: teama de ameninţarea sovietică. Dar în ultimul deceniu situaţia s-a schimbat considerabil. Fosta Europă a celor 15 a ajuns la 27 de membri. Unde-s mulţi, puterea creşte – aceasta este valabil în teorie (sau în poemele mobilizatoare), dar în practică realitatea e mai nuanţată. Cu zece noi membri în 2004 şi alţi doi în 2007 (adică un total de 12, din care 10 din spaţiul Europei Centrale şi de Est), Uniunea Europeană pare a fi ajuns la morala vechiului proverb care spune că nici un lanţ nu este mai puternic decât cea mai slabă dintre zalele sale.

Rămâne, deci, de văzut dacă această accelerată aglomerare sub faldurile steagului albastru cu stele galbele ar putea fi în măsură să dezvolte o nouă solidaritate. Cel puţin deocamdată, ea nu se vede. Pe de o parte, euroscepticismul este în creştere în statele „vechii Europe” şi, după o perioadă de optimism în bună măsură artificial (vezi cazul României, unde nu a existat practic om politic sau grup politic care să se fi opus aderării la Uniune!), este de aşteptat ca euroscepticii să se înmulţească şi în statele „noii Europe”. Criza economică nu este, în sine, un alibi pentru aceste evoluţii (involuţii?), ci doar hârtia de turnesol care face să apară în lumină faliile unei sciziuni în ceea ce ne place să numim identitatea comună europeană.

La sfârşitul lunii aprilie a.c., Germania – principalul contributor la bugetul Uniunii – a anunţat că va păstra restricţiile pe piaţa muncii pentru cetăţenii provenind din cele opt state est-europene care au aderat la UE în 2004 (după cum supuse restricţiilor rămân şi cele două state aderate în 2007, adică România şi Bulgaria). În teorie, această discriminare faţă de cetăţenii primelor opt state trebuia lichidată în 2009, dar Germania a invocat o clauză care-i permite amânarea reglementării din cauza unor situaţii excepţionale (legate de criză – ultimele evaluări prevăd că economia Germaniei se va „contracta” cu 6 procente în acest an).

Desigur, există o logică în primul rând politică în spatele acestei decizii. În toamna acestui an, Germania are programate alegeri şi cele două mari partide care alcătuiesc actuala coaliţie de guvernare se vor afla în competiţie deschisă, fiecare încercând să impună viitorul cancelar (fie Angela Merkel, din partea Uniunii Democrat Creştine, fie Frank Walter Steinmaier – actualul ministru de Externe –, candidatul Partidului Social Democrat). Pe fondul acestei competiţii politice trebuie văzută şi măsura de menţinere a restricţiilor. Chiar dacă aceasta reprezintă „o trădare a logicii frontierelor deschise ale Europei” (cum o sancţionează The Economist, ediţia din 2 mai a.c.), măsura arată că, în politica germană actuală, priorităţile naţionale câştigă şi mai mult teren în faţa celor europene.

Iar în tot acest peisaj alegerile europene sunt un prim test – în Germania şi în toate statele UE. Nici cei mai optimişti dintre europeni nu se aşteaptă la o prezenţă la urne semnificativă; dimpotrivă, e foarte probabil ca media europeană să fie sub 50 de procente – ceea ce pune în discuţie (nu ar fi prima oară, dealtfel) reprezentativitatea parlamentului Uniunii. Este, de asemenea, foarte probabil ca numărul extremiştilor care vor ajunge în acest for să fie mai mare (cum se ştie, crizele sunt cu mult mai prielnice pentru extremele politice decât pentru orientările politice tradiţionale). În condiţiile în care Tratatul de la Lisabona încă nu este adoptat de toate statele membre iar euroscepticismul – cum spuneam – progresează, putem spune că suntem martorii unuia dintre cele mai delicate momente din istoria de şase decenii a UE. Mai mulţi oficiali ai unor state din zona noastră au avertizat că falia Est-Vest la nivelul Uniunii ar putea deveni şi mai vizibilă în climatul plin de suspiciune reciprocă al recesiunii care ne ameninţă – vezi declaraţia plină de sarcasm a prim-ministrului polonez Donald Tusk care spunea, în februarie a.c., că dacă barca UE se clatină rău, Bruxelles-ul ar putea arunca peste bord câţiva pasageri (nu în sensul excluderii cuiva din UE, ci în sensul că s-ar căuta ţapi ispăşitori pentru nota de plată a crizei, iar presupusa solidaritate a statelor membre s-ar putea transforma într-un strigăt panicat de „scapă cine poate”).    

Recent, la începutul lunii mai a.c. (ca o coincidenţă, în chiar preziua sărbătorii Europei!), parlamentarii germani au adoptat o rezoluţie prin care sugerau sancţionarea României (prin nealocarea de fonduri europene) sub motivul ineficienţei luptei anti-corupţie din această ţară. Nu neg că ar fi corupţie în România – ci mă grăbesc să adaug că, la nivelul UE, nu deţinem, totuşi, monopolul ei (doar că alte state îşi spală rufele în familie, pe când noi apelăm la detergentul altora). Drept care, în virtutea celor de mai sus, cred că nu soarta justiţiei în România i-a alarmat în primul rând pe parlamentarii germani şi nici soarta acestei Uniuni din care şi România face parte – ci au fost mânaţi de propriile lor priorităţi politice, mai mult germane decât europene.

____________________

text publicat în revista „Scrisul românesc”, nr. 5, mai 2009.

Reclame

12 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , , , , | Un comentariu

18/nov/2009 După 20 de ani – între Războiul rece şi conflictele viitorului

După 20 de ani – între Războiul rece şi conflictele viitorului

(prima parte)

Un dialog între Ion Deaconescu, prof. univ. dr., Catedra de Stiinţe Politice, Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie, Universitatea din Craiova şi Adrian Cioroianu, prof. univ. dr., Catedra de Istoria Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; textul integral va fi publicat în revista ProEst – Revista de analiză a politicii internaţionale est-europene, Editura Europa, Craiova, ISSN: 1842-5984

 

I.D. – Domnule Cioroianu, cât s-a schimbat politica lumii după implozia sistemului comunist şi căderea Zidului Berlinului?

 A.C. – Aş spune că mai curând societatea s-a schimbat radical, într-adevăr, dar nu şi maniera în care se face politica la nivel global. Cum spunea o frază a lordului Palmerston, pe care am citat-o de câteva ori – inclusiv în recenta mea carte, “Geopolitica Matrioşkăi” –, marile puteri au alianţe temporare şi interese de durată (aceasta privit, desigur, la scara istoriei). Războiul Rece s-a terminat (deşi mici “incidente” de aceeaşi natură mai au loc!), dar confruntarea la nivel global continuă sub alte forme – cum ar fi concurenţa economică şi revendicarea, mai explicită sau nu, a unor sfere de influenţă reconfigurate (de exemplu: extinderea NATO în Europa de Est până la Prut versus concepţia rusească a “vecinătăţii imediate”, prin care Moscova înţelege spaţiul fostei URSS şi unde ea pretinde interese privilegiate – vezi Belarus, Ucraina, Georgia, R. Moldova ş.a.).

I.D. – Se poate vorbi astăzi de o nouă ordine mondială, în condiţiile în care China, Japonia, Germania etc. au devenit actori importanţi în relaţiile internaţionale contemporane?

A.C. – În ultimii 20 de ani (adică după 1990) putem vorbi, cu temei, despre o “nouă ordine mondială” caracterizată, pe scurt, prin i) conflictul latent dintre viziunea hegemonică a unei superputeri americane versus viziunea multipolară a unor concurenţi mai vechi sau mai noi precum China, Rusia, India etc.; ii) confruntarea vizibilă între globalizare şi tendinţele regionale/regionaliste; iii) conflictul – cultural, militar sau politic – între democraţia de tip occidental şi diversele forme de stat autoritar (din China până în America Latină sau anumite state islamice); iv) competiţia economică între Occident (inclusiv SUA) şi statele emergente precum cele denumite generic BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China – la care unii analişti mai adaugă Indonezia sau, de ce nu, Turcia). Recomand tuturor celor interesaţi de asemenea teme noua carte a lui Fareed Zakaria – The Post-American World (W.W. Norton & Company, 2008), în care acesta (editor al revistei Newsweek) avansează ideea că hegemonia americană este tot mai diluată, la diverse niveluri ale societăţii globale (de la industrie la comerţ şi cultură). Analiştii economici estimează că undeva în jurul anului 2030 economiile ţărilor gen BRIC vor depăşi economiile statelor industrializate occidentale (actualul G7 – vezi, pentru detalii, https://geopolitikon.wordpress.com/2009/10/09/09oct2009-china-rusia-india-brazilia-vor-salva-sau-vor-supune-occidentul/ ).

I.D. – În ce parte se va înclina, după opinia dvs., balanţa puterii, în viitorul apropiat, când resursele energetice, terorismul, clima au căpătat o altfel de pondere în sistemul mondial?

A.C. – În mod categoric, spaţii non-occcidentale (în viziunea de acum) precum China sau India vor avea un important cuvânt de spus. La acestea aş mai adăuga, printre altele, pentru zona noastră: Turcia (care, ca urmare a neacceptării ei în Uniunea Europeană – deocamdată –, pare că îşi reorientează politica externă şi chiar internă, pe alocuri) şi, de ce nu, Kazahstanul – un stat pe care l-am vizitat şi am rămas impresionat de imensele bogăţii (de la gaze până la cereale) de care dispune şi care vor deveni foarte “interesante” pentru Europa. Aceasta nu înseamnă neapărat că lumea occidentală (SUA, UE etc.) va intra în declin – ci că va trebui să-şi adapteze politicile la provocări mai subtile şi mai numeroase. Oricum, în viitorii 50 de ani spaţiul occidental va fi cel mai puternic lovit de criza demografică în creştere a epocii moderne (altfel spus, Occidentul îmbătrâneşte; de exemplu, vârsta medie a populaţiei din România este de 36 de ani, iar a Iranului este de 24 de ani! – vezi, printre altele, https://geopolitikon.wordpress.com/2009/10/02/rusia-ue-si-proiectul-nabucco/ ).  Ca scenariu îngrijorător, trebuie luat în seamă faptul că actualele schimbări climatice pot face ca în următorii 30 de ani viitoarele războaie să fie purtate nu pentru pământ ca atare, ci pentru accesul la surse de apă potabilă! De reflectat, cred. (va urma)

18 noiembrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , | Lasă un comentariu

06/oct/2009 EURAST recomandă: Războiul Rece s-a sfârşit, dar…

Despre relaţia pe mai departe dificilă dintre Rusia şi Occident:

„It is time that Russia proves its own positive utility in international relations; for many in the West that is no longer clear whether Moscow   has any significant influence over many international processes (for instance Iran).  It is time to show their cards otherwise, why should the West engage Russia as they can do the job without her?  If Russia would like to be treated as equal    , the question of Russian utility for stability and prosperity is an important one to answer.”

Cold war is dead, but there is life after death” – Piotr Dutkiewicz, Professor and Director, Center for Governance and Public Management, Carleton University, Ottawa, Canada  (text integral)

6 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica, Istorie | , , , | Lasă un comentariu