G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

30/mai/2011 Relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China în anii 1970 – şi contribuţia României (3/5)

Relaţia SUA – China şi contribuţia României

la normalizarea relaţiilor sino-americane

Manuel Donescu

(1/5) – (2/5)  – 3/5

Poziţia Chinei faţă de SUA şi relaţia România-China

La momentul iniţiativei lui Nixon, China avea nevoie de SUA cel puţin cât a avut nevoie SUA de China în susţinerea unor interese comune strategice împotriva  URSS. Mao a perceput Washingtonul ca un pericol mai mic decât URSS – deşi existau o serie de puncte sensibile pe agenda bilaterală sino-americană, precum problema Taiwanului – care prezenta interes atât din punct de vedere strategic cât şi economic.

China a manifestat iniţiativă – în paralel cu iniţiativele istorice ale preşedintelui Nixon – în direcţia normalizării relaţiilor cu SUA, unul dintre mesageri, ignorat de Washington, fiind Edgar Snow, un jurnalist american, considerat de Beijing ca un posibil canal de legătură. Beijingul a făcut o serie de gesturi, inclusiv plasarea lui Snow alături de Mao la parada de ziua naţională a RP Chineze din octombrie 1970 şi acordarea unui interviu în decembrie 1970 în care Mao îl invita pe Nixon să viziteze China. Kissinger notează că „chinezii supraestimaseră imens importanţa lui Edgar Snow în America”23. Partea americană nu a sesizat nuanţele demersului Beijingului care nu ţineau de imaginea ziaristului american  – considerat în SUA „unealtă comunistă” căruia Washingtonul „nu era dispus să-i încredinţeze secrete”24 –  sau mai degrabă administraţia Nixon nu a dorit să joace conform planului derulat de chinezi, preferând să nu cedeze controlul jocului. Beijingul a preferat iniţial un canal de comunicare pe care îl considera mai sigur, apreciind că dialogul prin terţe părţi era mai vulnerabil – raţiuni care au generat şi rezervele faţă de canalul românesc – pentru ca ulterior să se plieze pe demersurile Washingtonului.

Sprijinul acordat de Bucureşti în dialogul indirect Washington şi Beijingse regăseşte şi în relatările părţii chineze. Huang Hua – oficial chinez care îşi amânase plecarea în calitate de ambasador în Canada pentru a fi angrenat în pregătirea vizitei secrete a lui Kissinger – va menţiona roluljucat deRomânia în cadrul memoriilor sale25. Aş remarca şi memoria instituţională a MAE chinez care a arătat şi în perioada recentă, în cadrul dialogului bilateral româno-chinez, la nivel de ministru al afacerilor externe, sprijinul acordat de România pentru normalizarea relaţiilor sino-americane26.

În cadrul întrevederii din 11 iunie 1970 de la Beijing dintre premierul chinez şi Emil Bodnăraş, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, partea chineză afirma: „cum s-a ajuns la reluarea acestor întâlniri ? Nixon a exprimat, în repetate rânduri, dorinţa de a avea contacte cu noi. Cunoaşteţi acest lucru, v-a vorbit şi dumneavoastră. A vorbit şi pakistanezilor şi altora.”27

Un alt element care a indicat interesul secretarului general al PCR, dincolo de jocul strategic, l-au constituit afinităţile acestuia faţă de socialismul de tip asiatic pentru unele atribute ale „revoluţiei culturale” maoiste şi mai ales regimul nord-coreean, care s-au resimţit în „cultul personalităţii”, accentuat în ultima fază a regimului Ceauşescu. În timp ce China renunţa la „revoluţia culturală” implementată de Mao şi iniţia după 1978 o perioadă de reformă şi deschidere care a condus la transformări remarcabile, îndeosebi în sfera economică, regimul Ceauşescu îşi pierdea dramatic din imaginea externă la nivelul statelor occidentale şi devenea tot mai opac la ideea de schimbare şi represiv în reacţii.

Relaţia România-China a avut profunzimea şi continuitatea specifică unor parteneri de încredere, părţile acordându-şi sprijin reciproc şi manifestând solidaritate în momente dificile. Bucureştiul a depăşit limitele unui joc strategic, între Moscova şi Beijing, încurajat şi facilitat de divergenţele ideologice ruso-chineze. Partea română a promovat pe parcursul mai multor generaţii de lideri o relaţie de prietenie28,preluată în mod natural în mentalul colectiv, fără a aborda relaţia cu China doar din perspectiva determinării unei erodării a hegemoniei sovietice, prin susţinerea unui al doilea pol de putere în rândul statelor socialiste, care corespundea nuanţelor naţionaliste de la Bucureşti.

Partea chineză a răspuns într-o manieră similară, ceea ce a contribuit la consolidarea în timp a unor legături tradiţionale care s-au menţinut indiferent de evoluţiile politice din cele două state. Cooperarea bilaterală s-a diversificat şi amplificat constant după deschiderea misiunilor diplomatice la Beijing şi Bucureşti în 1950, un exemplu al nivelului ridicat al relaţiilor constituindu-l componenta economică. În anul 1976 volumul schimburilor comerciale româno-chineze a înregistrat 1 miliard USD pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale.

Menţinerea liniei de politică externă a României în acest dosar este vizibilă şi astăzi în plan politic, cu accent asupra respectării intereselor cheie ale Beijingului, precum „politica unei singure Chine”. Consolidarea raporturilor politice tradiţionale, susţinută de toţi liderii politici români indiferent de culoare politică, a condus în anul 2004, cu ocazia vizitei preşedintelui chinez Hu Jintao, la semnarea Declaraţiei Comune privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare. (va urma)

23   Henry Kissinger, op. cit., p. 632

24   Ibidem.

25   Huang Hua, op.cit., p.222

26   Reluarea subiectului de partea chineză s-a produs în contextul pregătirilor privind aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice China-SUA (1 ianuarie 2009).

27   Stenograma discuţiilor în Romulus Budura, op. cit., p.420.

28   România a fost a treia ţară care a recunoscut proclamarea RP Chineze la 5 octombrie 1949 după URSS şi Bulgaria.

30 Mai 2011 Posted by | Geopolitica | , , , , , | Lasă un comentariu

27/mai/2011 Relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China în anii 1970 – şi contribuţia României (2/5)

Relaţia SUA – China şi contribuţia României

la normalizarea relaţiilor sino-americane

Manuel Donescu

(1/5) – 2/5

H. Kissinger şi Mao Zedong; foto: theamericaposters.com

Strategia SUA privind relaţiile cu China şi canalul românesc de comunicare

La câteva luni după preluarea mandatului de preşedinte al SUA, Richard Nixon afirma în cadrul întrevederilor cu preşedintele pakistanez, Yahya Khan, respectiv liderul român Nicolae Ceauşescu9 că politica Washingtonului de a ignora China a fost o greşeală şi inaugura de facto canale de comunicare cu Beijingul, prin intermediul Pakistanului şi României10. Cele două canale de comunicare aveau rolul de a sprijini stabilirea unui dialog direct Washington-Beijing şi se înscriau în ansamblul demersurilor americane privind normalizarea relaţiilor cu China.

Dintre considerentele strategice ale Washingtonului privind deschiderea faţă de Beijing reţinem interesul de a angaja China împotriva ameninţării sovietice11, valorificând oportunităţile care rezultau din conflictul ruso-chinez şi convingerea că „lărgirea opţiunilor SUA în politica externă avea să modereze şi nu să înăsprească poziţia Moscovei”12. Totodată, SUA sesiza modificări subtile în China, sperând să sprijine şi să influenţeze evoluţiile interne şi să obţină beneficii din comerţul bilateral13.

Discuţiile cu şefului statului român s-au desfăşurat cu prilejul vizitei lui Nixon în România (2-3 august 1969), prima vizită a unui preşedinte al SUA într-o ţară socialistă14 şi a doua a lui Nixon la Bucureşti15. Vizita în România a fost precedată de un turneu asiatic care a inclus Pakistanul (1 august 1969).

De ce România? Alegerea canalului românesc a fost recomandată de nivelul ridicat al relaţiilor bilaterale româno-chineze şi iniţiativele de politică externă ale Bucureştiului care beneficiau de contextul favorabil al raporturilor Est-Vest ce au condus administraţia Nixon la aprecierea că „România doreşte să ducă o politică independentă”16.

Rolul acordat României de SUA avea şi o motivaţie strategică din perspectiva fisurării blocului sovietic şi încurajarea reformelor în rândul sateliţilor URSS. Dialogul bilateral româno-american a implicat un anumit nivel de încredere, ocolind Moscova. De altfel, mesajul personal şi secret adresat la 31 octombrie 1970 de preşedintele Nixon cancelarului vest-german Willy Brandt  sugerează – în contextul abordării problematicii raporturilor SUA-URSS -preocuparea preşedintelui american de a nu complica relaţiile Bucureştiului cu Moscova, iar prin înţelegerile stabilite cu URSS de a nu afecta interesele României sau a unei terţe părţi17.

SUA a acordat conducerii de la Bucureşti un rol de emisar18 care a fost acceptat cu unele nuanţe de China (v. infra). Emisarul român a fost utilizat de SUA şi China mai degrabă ca un canal secundar – datorită limitărilor ideologice inerente ale României – pentru verificarea unor comunicări via Pakistan, precum şi transmiterea unor mesaje generale cu caracter strategic19. SUA şi China au manifestat şi după stabilirea dialogului bilateral o preferinţă pentru dublarea canalelor de comunicare chiar în interiorul relaţiei – atitudine stimulată nu doar de teama Beijingului privind eventuale scurgeri informative către Moscova – utilizând un canal secret prin intermediul reprezentantului chinez la ONU (un canal asemănător a funcţionat între SUA şi URSS), alături de canalul diplomatic dintre Departamentul de Stat şi MAE chinez20.

Kissinger remarcă doar canalul pakistanez în pregătirea vizitei sale secrete la Beijing21, care oferea prin atitudinea anticomunistă şi antisovietică a Islamabadului, alături de proximitatea geografică – ce a asigurat în acest caz şi posibilitatea escalei –  condiţiile unor comunicări mai sigure şi rapide, precum şi frecvenţa adecvată transmiterii unor detalii operative.

Sprijinul oferit de partea română s-a bucurat de aprecierea preşedintelui american cu ocazia vizitei în SUA (octombrie 1971) a liderului de la Bucureşti, când Nixon „va adresa public elogii şi mulţumiri şefului statului român pentru contribuţia sa la normalizarea raporturilor sino-americane”22. (va urma)

 

– Bibliografie

Kissinger afirma: „I-am spus lui Ceausescu intr-o maniera generala ca eram pregatiti sa vorbim cu China”,

   în interviul realizat de Emil Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea TV,  accesibil la adresa  

    http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-o-perioada-de-mari-

    sperante-113839.html.

10  Huang Hua, op.cit., p. 220.

11  Kissinger: „am incercat sa prevenim in acel moment ca Uniunea Sovietica sa aplice doctrina  Brejnev peste

    tot in lume. si de aceea eram foarte interesati sa stabilim relatii cu China”, în interviul realizat de Emil

    Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea TV, accesibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/opinii/   

    interviuri/ henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-o-perioada-de-mari-sperante-113839.html.

12 Henry Kissinger, op. cit., p. 628.

13 Jin Canrong, The key of China-US relations lies with the United States, „China International Studies”,    January/February 2009, pp. 14-15.

14  Kissinger:  „vizita presedintelui Richard Nixon in Romania a fost una foarte importanta din punct de  vedere

    simbolic. A fost pentru prima oara cand un presedinte american vizita o tara care apartinea  Pactului de la

    Varsovia si care fusese ocupata de Uniunea Sovietica la sfarsitul razboiului”, în  interviul realizat de Emil

    Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea TV, accesibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/opinii/ 

    interviuri/henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-o-perioada-de-mari-sperante-113839.html.

15  Nixon a mai vizitat România în anul 1967, anterior nominalizării în calitate de candidat la alegerile

    prezidenţiale din 1968. Acesta şi-a anunţat candidatura la 1 februarie 1968 şi a fost nominalizat de

    republicani câteva luni mai tărziu (august).

16 Vezi pe larg aprecierea administratţiei Nixon asupra politicii externe promovate de Ceauşescu în interviul

    acordat de Henry Kissinger lui Emil Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea TV, accesibil la adresa

     http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-o-perioada-de-mari- 

     sperante-113839.html.

17 Textul mesajului la adresa: http://www.nixonlibrary.gov/virtuallibrary/ documents/ dec10/63.pdf.

18   Kissinger: „problema era ca nu existau diplomati chinezi nicaieri in lume la acea data din cauza revolutiei

     culturale. Asa ca aveam nevoie de o terta parte care sa joace rolul de emisar. Iar Ceausescu a transmis

     propunerea noastra.”- în interviul  realizat de Emil Hurezeanu pentru  „România Liberă” şi Realitatea TV,

     accesibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/ opinii/interviuri/henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-  

     o- perioada-de-mari-sperante-113839.html. Considerăm că nu absenţa diplomaţilor chinezi era principala

     problemă, aşa cum susţine Kissinger, ci mai degrabă absenţa unui climat de încredere între SUA şi China.

     Primele contacte directe (ianuarie şi februarie 1970) au arătat că rolul terţilor intermediari nu se încheiase,

     fiind foarte  important în faza iniţială, îndeosebi din perspectiva pregătirii atmosferei discuţiilor (vezi infra).

19   Kissinger: „timp de aproximativ sase luni dupa vizita, fiecare mesaj pe care-l trimiteam prin Pakistan

     il trimiteam si prin Romania. Dar chinezii raspundeau prin Pakistan, pentru ca erau suspiciosi privind

     relatia Romaniei cu Rusia.”  –  în interviul realizat de Emil Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea

    TV, accesibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/ henry- kissinger-cred-ca-romania-este-  

     intr-o-perioada-de-mari-sperante-113839.html.

20   Ruan Hong, The diplomat from China, Beijing, Foreign Languages Press, 2007, p. 212 (lucrare privind

     activitatea diplomatică a lui Han Xu).

21   Henry Kissinger, op. cit., p. 632.

22   Romulus Ioan Budura, op. cit., p.33.

27 Mai 2011 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , | 1 comentariu