G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

17/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei (2/2)

Rusia învaţă să zâmbească

Adrian Cioroianu

(1/2) – (2/2)

Răspunsul are două jumătăţi, aproximativ egale:

i) pe de o parte, Rusia a cules în ultimii ani şi ceva roade ale agresivităţii sale (verbale sau armate). Ucraina are din februarie a.c. un nou preşedinte – Viktor Ianukovici –, mai curând prorus decât prooccidental. Provinciile Abhazia şi Osetia de Sud au fost desprinse din graniţele Georgiei şi, chiar dacă (aproape) nimeni nu s-a grăbit să le recunoască independenţa, cert este că ele depind acum de Moscova – şi nu de Tbilisi. Confruntat cu numeroasele sale probleme acasă (sau în Afganistan), preşedintele american Obama a propus Rusiei o “resetare” a relaţiilor (care atinseseră o nouă cotă de alarmă, după criza din 2008) şi este de presupus că cele două state se vor ghida în viitor după un pragmatism benefic amândurora – chiar dacă unele ţări terţe (precum numita Georgia, bunăoară) s-ar putea să nu se bucure foarte mult din acest motiv.

ii) Pe de altă parte, Putin & Medvedev sunt în egală măsură conştienţi că fără sprijinul Occidentului reformarea Rusiei nu are nici o şansă. Rusia este extraordinar de bogată – dar ea rămâne încă o exportatoare de materii prime şi nu una de valori adăugate prin muncă sau tehnologie. Recent, un document important “s-a scurs” (cu voie de la cine trebuie) către redacţia ediţiei moscovite a revistei Newsweek: nimic altceva decât proiectul noii doctrine naţionale ruse a politicii externe! Ai cărei autori dau de înţeles că Rusia nu va mai avea prieteni sau duşmani, ci numai interese[1]. În acest context spunea Medvedev că Rusia trebuie să reînceapă să zâmbească – dar nu de dragul zâmbetului, ci mai ales dacă acest zâmbet îi va aduce beneficii. Ideea unui parteneriat concret NATO – Rusia nu mai este azi deloc bizară, problemele de frontieră cu Norvegia au fost în bună parte reglate, la fel problemele de memorie cu Polonia. Cu Germania, proiectele comune abundă: conducte de gaz (Nord Stream), trenuri de mare viteză şi, mai nou, înfiinţarea unor unităţi de producţie Volkswagen, Daimler sau BMW pe teritoriu rusesc – prin care Rusia va da mână de lucru, dar va “fura” şi pricepere şi meşteşug nemţeşti.

La ce ne putem aştepta pe termen mediu? Chiar dacă nu va renunţa la pretenţiile sale geopolitice, Rusia nu mai are nici un interes într-o nouă criză cu Occidentul – şi nici Occidentul (SUA, NATO, UE) într-una cu Rusia. Atât pentru Rusia, cât şi pentru America, un competitor cu mult mai apropiat (şi mai dinamic, şi mai ambiţios) este China. Atât pentru Rusia, cât şi pentru Occident, un inamic real este islamul radicalizat ce se manifestă în Nordul Caucazului, în Europa, în Africa sau în Orientul Mijlociu. În fine, atât Rusia cât şi Occidentul se adâncesc pe zi ce trece într-un declin demografic: populaţia lor îmbătrâneşte, iar floarea tineretului, la nivel mondial, este tot mai mult în afara graniţelor lor.

Aşadar, este foarte posibil ca Rusia de mâine, la fel de orgolioasă dar ceva mai pragmatică, să fie mai puţin încruntată. Rămâne de văzut însă şi ce va fi în spatele zâmbetelor sale.


[1] Owen Matthews & Anna Nemtsova, “The New Putin Profile”, în Newsweek, 21 iunie a.c.

17 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , , | Lasă un comentariu

16/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei

Rusia învaţă să zâmbească

Adrian Cioroianu

În februarie anul trecut scriam tot aici despre inabilitatea Rusiei de a se autopromova în exterior – altfel spus, despre incapacitatea sa de a dezvolta ceea ce, în limbajul globalizării, se cheamă mai nou acţiuni de public relations (PR). O altă sintagmă folosită pentru a denumi ceva asemănător este acela de soft power – expresie pe care o datorăm profesorului şi politologului american Joseph S. Nye şi care desemnează capacitatea unui stat de a-şi impune valorile şi principiile prin intermediul unor produse (sau strategii) de ordin cultural sau mediatic – spre deosebire de hard power, care desemnează forţa demografică sau armată. Deloc suprinzător că, în momentul de faţă, Statele Unite ale Americii sunt campioane atât la hard, cât şi la soft power: pe de o parte, armata şi tehnologiile militare americane nu au încă rival în lumea de azi (ceea ce nu înseamnă că nu ar avea vulnerabilităţile lor!), iar produsele culturale (cu sau fără ghilimele) americane dau tonul modernităţii contemporane. Chiar dacă în lumea de azi unii lideri ai lumii a treia – venezueleanul Hugo Chavez, iranianul Ahmadinejad ş.a. – numesc SUA “jandarmul beat”, “marele Satan” ş.a.m.d. şi chiar dacă arderea steagului american pentru unii încă înseamnă o formă (stupidă, în opinia mea) de răzbunare, totuşi la capitolul soft power America, deşi într-o scădere de formă, deţine supremaţia. Mai simplu spus: poate că în 2050 China va fi noua superputere a lumii, dar deocamdată milioane de chinezi cumpără bilet la filmul Avatar; când milioane de americani se vor înghesui pentru a vedea un film sau un pop-star chinez, atunci vom spune că s-a întors roata.

Revin la Rusia, pentru a spune că ea nu a excelat niciodată la acest capitol al autopromovării. Dar sunt semnale că face eforturi disperate pentru a recupera în acest sens. Recent, preşedintele Medvedev – cel care şi-a asumat rolul unui modernizator, chiar dacă mulţi îl văd încă sub pulpana hainei premierului Putin – spunea că Rusia trebuie să nu se mai încrunte şi să înceapă să zâmbească către lume. Înseamnă acest lucru că Rusia ar putea deveni mai îngăduitoare şi mai permisivă, sau că ar renunţa la tradiţionala sa suspiciune faţă de Occident? Nu neapărat. Ci doar că va încerca să-şi atingă scopurile şi altfel decât prin forţă.

Când este vorba despre orgoliul lor, ruşii investesc foarte mult (uneori prea mult) în spectaculozitatea manifestărilor proprii. Aduceţi-vă aminte de gala Eurovision din mai 2009, desfăşurată la Moscova. Pentru un spectacol de televiziune cu mare audienţă dar cu credibilitate din ce în ce mai debilă, pasiunea pusă de ruşi în organizarea ediţiei căreia i-au fost gazdă nu avea cum să treacă neobservată. Premierul Putin însuşi a monitorizat pregătirile pentru acel show care avea să fie, într-adevăr, grandios. Ce alt premier dintr-o ţară europeană s-ar mai ocupa cu aşa ceva? Probabil că nici unul. Numai că Rusia a văzut în acea ediţie a Euroviziunii o problemă de mândrie naţională. S-a dat peste cap să impresioneze şi a reuşit.

În ultimii ani, parada de 9 mai din Piaţa Roşie a jucat acelaşi rol, al unei acţiuni de PR destinată în primul rând cetăţenilor proprii. În ediţia 2010, parada s-a întrecut pe sine – cu menţiunea că a făcut parte din aceaşi campanie de “îndulcire” a relaţiilor dintre Rusia şi Vest. Pentru prima dată, trupe ale unor ţări din NATO (Marea Britanie, Polonia ş.a.) au mărşăluit în centrul Moscovei – exact acel NATO despre care Dimitri Rogozin (ambasadorul rus la Alianţă) spunea acum câţiva ani că se comportă ca un “rinocer orbit”. Ce s-a întâmplat între timp şi cum se explică această schimbare? (va urma)

___________________________

– text publicat în revista Scrisul românesc, nr. 7, iulie 2010.

16 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , , | 2 comentarii

15/mai/2010 „Rusia şi Ucraina îşi finisează calul troian transnistrean” – cotidianul.ro

Rusia şi Ucraina îşi finisează calul troian transnistrean

Razvan Ciubotaru

cotidianul.ro, 13 mai a.c.

După patru ani de embargou economic, preşedinţii rus şi ucrainean se pregătesc să anunţe ridicarea blocadei economice impuse Transnistriei şi să reconfirme menţinerea trupelor ruse în stânga Nistrului. Presa rusă vorbeşte de o reactivare a planului de federalizare a Republicii Moldova în preajma campaniei pentru alegerile anticipate.

Preşedintele ucrainian Viktor Ianukovici

Moscova şi noul regim prorus de la Kiev urmează să anunţe, săptămâna viitoare, ridicarea blocadei economice impuse Transnistriei, scrie “Nezavisimaia Gazeta”, citată de Ştirea Zilei. Potrivit unor surse din diplomaţia rusă Citește în continuare

15 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , | Lasă un comentariu

31/mart/2010 Alegerile regionale din Rusia şi starea Opoziţiei (2/2)

Opoziţia rusă, electoratul şi laurii ofiliţi ai dizidenţei

Gabriela Ioniţă

2/2  (prima parte, aici)

Cum spuneam, la nivel de discurs, ostilităţile decurg bine. Ceea ce nu par să fi sesizat reprezentanţii opoziţiei, prezenţi grabnic în zonă, este faptul că translaţia mentală clasică de la autorităţile locale la cele centrale funcţionează la nivel de mase doar până la încheierea protestului. Mai mult chiar, populaţia enclavei a tins să considere prezenţa liderilor opoziţiei drept un gest de oportunism, fără consecinţe în rezolvarea problemelor stringente cu care ruşii de rând se confruntă. Iar tipul acesta de percepţie asupra opoziţiei se regăseşte pe întreg spaţiul Federaţiei Ruse. Explicabil, de altfel. Şi vizibil la nivelul recentelor alegeri regionale. De altfel, nu avem cum să nu remarcăm un aspect elementar: susţinuţi iniţial de media internă şi internaţională (în fond datoria presei, mai mult sau mai puţin libere, e să critice puterea şi să sprijine opoziţia), liderii opoziţiei ruse au fost reduşi la tăcere de maşina propagandistică a Kremlinului, dar şi de propria incapacitate de a se ridica la nivelul aşteptărilor şi a poziţiei ocupate. Opoziţia din Rusia, cu puţinii săi lideri proeminenţi, este asemenea unui brav luptător patriot, moţăind pe laurii ofiliţi ai dizidenţei Putiniste şi visând la epocale victorii ale democraţiei de import. Şi la lupta „cu cei care se tem de concurenţa loială” (l-am citat pe Vladimir Jirinovski) – parcă mă îndoiesc că liderii Rusiei Unite (cu cele peste 50 de procente obţinute în alegeri) au insomnii cu gândul la cei 13% obţinuţi de LDPR !

Aşa cum precizam, la decredibilizarea opoziţiei şi implicit a luptei politice prin toate mijloacele democratice au contribuit nu doar puterea aflată la guvernare (aceeaşi în ultimii 20 de ani), ci şi o serie întreagă de erori ale opoziţiei însăşi. Radiografiind succint, vom vedea în primul rând că partidele de opoziţie din Rusia sunt în mare majoritate tributare lipsei de lideri valoroşi atât la nivel secundar central cât şi la nivel teritorial. O singură voce asociată unui partid nu poate şi nu are cum să fie eficientă. Mai mult, corupţia endemică la nivelul autorităţilor locale a făcut ca acolo unde liderii regionali există, aceştia să fie asociaţi (prin acelaşi tip de translaţie mentală) intereselor de grup pe care populaţia le detestă. În al doilea rând, lideri de primă mărime ai opoziţiei ruse nu par să fi înţeles că permanenta blamare a regimului de la Moscova în cadrul evenimentelor politice internaţionale nu e de natură să le aducă un câştig de imagine şi implicit de electorat, percepţia fiind mai degrabă de slăbiciune şi lipsă de implicare în plan intern.

Populaţia Rusiei este (o spun, asumându-mi eventuale critici) în continuare arondată unui anumit tip de autoizolare ideologică. Potrivit unui sondaj realizat de VCIOM cu scopul de a identifica cea mai atractivă ideologie printre cetăţeni FR, pe primul loc cu 33% s-a plasat conservatismul naţional înţeles ca apărarea valorilor tradiţionale, independenţei naţionale şi suveranităţii, solidificarea statutului de mare putere, apărarea intereselor etnicilor ruşi. Pe locul doi cu 24% sunt simpatizanţii de stânga: echitate socială şi egalitate, apărarea drepturilor oamenilor muncii, antiglobalism. Doar 17% înclină spre valorile liberale, drepturile individuale, libertate economică, apropiere de Occident. În al treilea rând, vorbim de lipsa organică a capacităţii opoziţiei de a vorbi şi a acţiona unitar. Incapacitate pe care electoratul a văzut-o în multiple ipostaze, de la lipsa unui candidat unic la alegerile prezidenţiale, până la protestele zgomotoase iniţiate în cadrul Dumei de Stat şi abandonate inexplicabil a doua zi, şi până la viitoarele proteste de masă  preconizate de liderii opoziţiei, deja la rândul lor abandonate cu motivaţia că se doreşte evitarea unor ciocniri sângeroase cu forţele de ordine. În ochii electoratului, aceasta poate fi o ilustrare perfectă a puterii exemplului ratat. Într-un astfel de context, e firesc ca societatea civilă să-şi caute o identitate şi o formă de manifestare proprie, să-şi cristalizeze propriile opţiuni şi să ceară autorităţilor să îşi concentreze atenţia pe măsuri menite să rezolve concret şi punctual problemele sociale din teritoriu, dincolo de disputa politică în cadrul căreia populaţia nu prea pare să se regăsească. Nu mai puţin important, criza finaciară şi demonstrarea limitelor unei economii bazate exclusiv pe exportul de materii de bază împing natural Rusia spre restructurarea necesară. Însă un climat social tensionat reprezintă o bază instabilă pentru realizarea celor 4 I (investitii, inovatie, institutii si infrastructura) a programului de modernizare a Rusiei propus de preşedintele Medvedev. Astfel că preconizatul partid prezidenţial „Trud” pare să capete sens, şi un semn că reprezentanţii Rusiei Unite au anticipat în termeni reali scăderea în preferinţele electoratului şi necesitatea oferirii unei noi opţiuni, fără a schimba ceva esenţial în algoritmul politic. Dar asta ţine deja de strategii de viitor, un concept mult prea complex pentru lipsa de viziune a partidelor de opoziţie.

– text publicat în Cadran Politic, nr. 71/martie a.c.

31 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

30/mart/2010 Atentatele de la Moscova: un test pentru premierul Putin

Moscow Attack a Test for Putin and His Record Against Terror

By CLIFFORD J. LEVY

New York Times, 30 martie a.c.

MOSCOW — The brazen suicide bombings in the center of Moscow confronted Prime Minister Vladimir V. Putin with a grave challenge to his record of curbing terrorism, and raised the possibility that he would respond as he had in the past, by significantly tightening control over the government.

The explosions Monday, set off by female suicide bombers in two landmark subway stations, killed at least 38 people and wounded scores of others, touching off fears that the Muslim insurgency in southern Russia, including Chechnya, was once again being brought to the country’s heart.

The attacks during the morning rush hour seemed all but designed to taunt the security services, which have been championed by Mr. Putin in the decade since he took power in Russia. The first one occurred at the Lubyanka subway station, next to the headquarters of the Federal Security Service, also known as the F.S.B., the successor agency to the Soviet-era K.G.B. that was led by Mr. Putin in the late 1990s.

Mr. Putin, the former president and still Russia’s paramount leader, has built his reputation in part on his success in bottling up the Muslim insurgency in southern Russia and preventing major terrorist attacks in the country’s population centers in recent years. If the bombings on Monday herald a renewed campaign by insurgents in major cities, then that legacy may be tarnished.

The attacks could also throw into doubt the policies of Mr. Putin’s protégé, President Dmitri A. Medvedev, who has spoken in favor of liberalizing the government, increasing political pluralism and dealing with terrorism by addressing the root causes of the insurgency. (foto: nytimes.com)

While Mr. Medvedev has not yet put in place many major changes, Mr. Putin has generally allowed him to pursue his course. More terrorism, though, could cause Mr. Putin to shove Mr. Medvedev aside and move the security-oriented circle of advisers around Mr. Putin to the forefront.

“Putin said, ‘One thing that I definitely accomplished was this,’ and he didn’t,” said Pavel K. Baev, a Russian who is a professor at the International Peace Research Institute in Oslo.

“My feeling is this is not an isolated attack, that we will see more,” Mr. Baev said. “If we are facing a situation where there is a chain of attacks, that would undercut every attempt to soften, liberalize, open up, and increase the demand for tougher measures.”

Mr. Putin on Monday limited his comments largely to vows to destroy the terrorists who organized the attacks, who have not been identified, but who the Russian authorities said they suspect came from Chechnya or neighboring regions in the Caucasus Mountains. But when he last faced a spate of such violence, in 2004, he reacted with a sweeping reorganization of the government that he said would unite the country against terrorism, but also concentrated power in the Kremlin.

He pushed through laws that eliminated the direct election of regional governors, turning them into presidential appointees, and made it all but impossible for political independents to be elected to the federal Parliament. He also increased the strength of the security services.

Boris I. Makarenko, chairman of the Center for Political Technologies in Moscow, a research organization, cautioned that it was too soon to speculate whether Mr. Putin might feel the need to clamp down. Mr. Makarenko said he believed that Mr. Putin’s reputation had not suffered badly because of terrorist attacks early in his tenure as president.

But Mr. Makarenko noted that the bombings in the Moscow subway came as Russia’s financial problems had been agitating the government. Protests have broken out in some major cities, and the opposition, while still relatively weak, has been gaining some support.

“The public has become more skeptical about the government in general in recent months, due to the government’s limited ability to tackle the effects of the economic crisis, to the inefficiency and misbehavior of the police, and other issues,” he said. “These terrorist attacks might be another piece in the efforts of those who want to go after the government.”

The subway system in Moscow is one of the world’s most extensive and well managed, and the bombings on Monday spread anxiety that is unlikely to dissipate for some time. For many people here, the day’s events recalled the tense times in the early part of the last decade when the city, including the subway, was hit with several terrorist attacks. (foto: nytimes.com)

While the Muslim insurgency has not subsided in recent years, major attacks outside the Caucasus region had been unusual, and in April 2009, the Kremlin even announced what it described as the end of special counterterrorism operations in Chechnya.

But in November 2009, terrorists bombed a luxury passenger train that was traveling in a rural area from Moscow to St. Petersburg, killing 26 people. Last month, a Chechen rebel leader, Doku Umarov, threatened in an interview on a Web site to organize terror acts in Russian population centers.

“If Russians think that the war is happening only on television, somewhere far off in the Caucasus, and it will not touch them, then we are going to show them that this war will return to their homes,” he said.

Mr. Medvedev, who took office in 2008, has called for a somewhat different tack on the insurgency, saying that the government should aggressively hunt down the terrorists, but also focus on the poverty and government malfeasance that he contended nurtured extremism.

Last June, Mr. Medvedev visited the region and gave an unusual speech in which he seemed to offer an implicit rebuff to the uncompromising Putin strategy.

“It is no secret to anyone here that these problems in the North Caucasus, and in the south of our country in general, are systemic,” Mr. Medvedev said. “By saying that, I am referring to the low living standards, high unemployment and massive, horrifyingly widespread corruption.”

Mr. Medvedev also appointed a new leader of Ingushetia, a Muslim region, who echoed his belief that hard-line measures would only stir a backlash.

On Monday, though, some senior members of Mr. Putin’s party, United Russia, were already suggesting that the government needed to adopt a stern new plan to combat terrorism.

Vladimir A. Vasilyev, chairman of the security committee in Parliament, lashed out at law-enforcement authorities, saying that they should be punished for allowing the attack.

“I am convinced that all those who failed to carry out their duty will bear responsibility,” he said, adding that current laws were “ineffective.”

For his part, Mr. Medvedev voiced only a determination to catch those behind the attacks. “We will continue our counterterrorist operations with unflinching resolve until we have defeated this scourge,” he said.

Reporting was contributed by Ellen Barry, Andrew E. Kramer, Michael Schwirtz and Yulia Taranova.

30 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

30/mart/2010 Moscova crede în lacrimi: cel mai dur atentat terorist din ultimii 6 ani

Moscova crede in lacrimi: 38 de victime in cel mai dur atentat terorist din ultimii 6 ani

Cristina Roşca
 

Separatistii ceceni sunt principalii suspecti pentru atentatele de la metroul moscovit. „Teroristii aflati la originea atentatelor vor fi nimiciti”, a tunat premierul rus Vladimir Putin.

Atentatele cu bomba de la metroul din Moscova s-au repercutat si asupra economiei. Rubla, moneda nationala, a cunoscut cel mai amplu declin in raport cu euro din ultimele doua saptamani, a pierdut teren si in fata dolarului american, dupa ce doua atacuri cu bomba au ucis peste 38 de persoane, scrie Bloomberg.
Moneda s-a depreciat 1,1% in raport cu euro, cel mai important declin zilnic de dupa 25 ianuarie. Ulterior, a castigat teren, cursul de schimb stabilizandu-se la 39,8499 ruble per euro la Moscova. In raport cu dolarul rubla a pierdut 0,6%, pana la un curs de 29,73 ruble per dolar, un minim al ultimelor trei saptamani, pentru ca apoi sa inceapa sa recupereze teren.
Deprecierea rublei a fost „prima reactie la exploziile de la metrou”, a spus Alexey Borichev, seful diviziei de tranzactii valutare de la ING Groep din Moscova.
Cele doua atentate cu bomba ce au avut loc in doua statii de metrou din capitala Rusiei, omorand cel putin 38 de persoane si ranind alte 60, sunt catalogate a fi cele mai sangeroase atacuri din Moscova de dupa 2004.
Si bursa din capitala Rusiei a reactionat, indicele bursier Micex depreciindu-se cu 0,3% la inceputul sedintei de tranzactionare. Ulterior insa acesta a recuperat pierderile, ba mai mult, a avansat cu 0,3%, pana la un nivel de 1.418,44 puncte.

 Moscova a fost zguduita de dimineata
Luni dimineata, in jurul orei 7:50, Moscova a fost zguduita de o explozie in statia de metrou Lubyanka, la mai putin de un kilometru de Piata Rosie. In timpul acestei explozii, care a distrus al doilea vagon al unui metrou, au fost ucise 23 de persoane. Circa 40 de minute mai tarziu, alte 14 persoane au fost ucise intr-un alt atentat, in statia de metrou Park Kulturi.
Exploziile care s-au produs luni dimineata au fost provocate de explozibil avand echivalentul a doua kilograme de TNT fiecare, a declarat procurorul Iuri Siomin.
„Doua femei kamikaze se fac vinovate de aceste atentate”, potrivit lui Iuri Lujkov, primarul Moscovei.
Autoritatile ruse au deschis o ancheta pentru „terorism” dupa exploziile produse.
„O ancheta a fost deschisa dupa cele doua explozii din statiile de metrou Lubianka si Park Kulturi pentru (…) act terorist”, conform unui comunicat de presa.
Presedintele rus Dmitri Medvedev a spus ca a cerut oficialilor rusi sa lupte impotriva terorismului „fara ezitare, pana la capat”.
Medvedev a mai spus ca Rusia nu va face compromisuri in lupta pentru eradicarea terorismului si a cerut astfel sa fie intarita securitatea in toata tara. El a completat ca drepturile omului trebuie respectate in timpul anchetelor realizate de politie, potrivit unui purtator de cuvant de la Kremlin. (foto: nytimes.com)

 

Cecenii revendica atentatele
Un site asociat separatistilor ceceni a revendicat cele doua atacuri teroriste de la Moscova. Imediat dupa explozii, oficialii rusi au avansat ipoteza ca separatistii s-ar putea afla in spatele acestei situatii. Cecenii au luptat mult timp pentru independenta fata de Rusia.
Cecenia este o republica din sud-vestul Rusiei, situata intr-o regiune din Muntii Caucaz. Populatia Ceceniei este cuprinsa intre 600.000 si 800.000 de persoane, in majoritate musulmani sunniti si rusi crestini ortodocsi. Mii de persoane au fost ucise si 500.000 de ceceni au fost relocati din cauza conflictului cu Moscova.
Acest conflict a stat la baza mai multor atentate din partea cecenilor in ultimii zece ani, insa acestea au fost mai rare in ultimii ani.
Potrivit postului de radio Ecoul Moscovei, acesta este primul incident de acest tip din ultimii sase ani. In august 2004, o femeie din Cecenia a ucis noua persoane si pe ea insasi si a ranit alti 51 de oameni atunci cand a detonat o bomba in apropierea unei statii de metrou din nord-vestul Moscovei. Alte atacuri au mai avut loc in 2003 si 2004.
Metroul de la Moscova este printre cele mai scumpe din lume si reprezinta o „artera vitala” pentru navetistii din capitala Rusiei, transportand zilnic in jur de sapte milioane de persoane. Prin comparatie, metroul din Bucuresti transporta zilnic aproximativ 600.000 de calatori.

Fanatismul religios si atentatele teroriste

  • Atacurile teroriste s-au inmultit in ultimii ani, statiile de metrou fiind cele mai cautate tinte. Dupa Londra, Madrid si New York, a venit randul Moscovei.
  • „Musulmanii din Cecenia si cei care se fac vinovati de atentatele de la Madrid, Londra si New York s-au ajutat reciproc. Intre aceste ramuri radicale au existat conexiuni”, a declarat Adrian Cioroianu, fost ministru de externe.
  • „In anii ’90, radicali care aveau legaturi cu Al-Qaeda au luptat si in Balcani. Daca exista legaturi in acest caz, anchetele de la Moscova le va scoate la iveala.”
  • Femeile kamikaze nu sunt un fenomen singular. Reteta e aceeasi in lumea radicala musulmana, spune Cioroianu, care aminteste de existenta unor astfel de femei in Irak, Israel si in Rusia, in cazul unor atacuri teroriste anterioare, provocate de femei din Cecenia.
  • „Este un fanatism religios dus la extrem”, spune el. „Ce le determina sa reactioneze astfel e promisiunea ca in viata de apoi Mahomed va avea grija de ele si vor fi primite in bratele lui Alah.”
  • Cecenia este o republica din sud-vestul Rusiei, situata intr-o regiune din Muntii Caucaz. Populatia Ceceniei este cuprinsa intre 600.000 si 800.000 de persoane, in majoritate musulmani sunniti si rusi crestini ortodocsi.

Atentate la Moscova
11 iunie 1996 – O bomba explodeaza la metroul din Moscova, omorand patru persoane si ranind alte 12.
11-12 iunie 1996 – O bomba explodeaza in dreptul unui troleibuz din centrul Moscovei la orele de varf ale diminetii, ranind cinci persoane. A doua zi, un atentat similar raneste inca 30 de oameni. Atacurile sunt atribuite rebelilor ceceni.
31 august 1999 – O explozie in cadrul Galeriilor Manezh raneste 29 de persoane. Oficialii de la Moscova catalogheaza atentatele ca fiind acte de terorism, fara a-i acuza insa pe separatistii ceceni.
9 septembrie 1999 – O bomba extrem de puternica distruge un bloc din sud-estul Moscovei, ucigand 94 de oameni si ranind peste 200.
13 septembrie 1999 – Un alt bloc din capitala rusa este distrus de o bomba, numarul victimelor ridicandu-se la 118. Atentatul este atribuit cecenilor.
8 august 2000 – O noua explozie intr-un pasaj subteran din centrul Moscovei provoaca moartea a 13 persoane.
5 februarie 2001 – O bomba de mici dimensiuni explodeaza intr-una dintre cele mai aglomerate statii de metrou din Moscova, ranind 9 persoane.
19 octombrie 2002 – O explozie in sud-vestul Moscovei provoaca o victima si sapte raniti.
5 iulie 2003 – Doua femei kamikaze detoneaza o bomba in cadrul unui festival de muzica din Moscova. Bilant: 15 morti si 60 de raniti.
9 decembrie 2003 – Sase persoane mor in urma unei explozii din centrul capitalei ruse. Femeile sinucigase cecene sunt invinovatite pentru atentat.
6 februarie 2004 – Un nou atentat cu bomba la metroul moscovit se soldeaza cu moartea a 39 de oameni si ranirea a inca 100.
31 august 2004 – Un atac cu bomba declansat in centrul Moscovei ucide 10 persoane si raneste alte 51.
21 august 2006 – In urma unei explozii dintr-o piata de la periferia capitalei Rusiei 10 oameni mor.
29 martie 2010 – Cel putin 38 de persoane mor si alte 33 sunt ranite dupa ce doua bombe explodeaza la metroul din Moscova.

– text publicat în Ziarul financiar, 29.03.2010

30 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

29/mart/2010 O altă ipoteză privind atentatele de la Moscova

O ipoteză privind atentatele de la Moscova

Gabriela Ioniţă

Aici puteti urmări Russia Today online: http://rt.com/On_Air.html

Cred că atentatele fac parte dintr-un plan mai amplu al rebelilor din Caucazul de Nord, plan ce vizează discreditarea autorităţilor ruse şi al Forţelor de securitate în contextul Olimpiadei de la Soci.

“The flags arrived in the 2014 Winter Olympics host city from Vancouver and were raised today before the Sochi City Hall. Speaking at the welcoming ceremony – 26 March 2010, Dmitry Medvedev said that Russia would do everything necessary to make the Sochi Olympics one of the century’s most memorable sports events”

– ni se spune pe site-ul prezidential.

Tot pe 26, Medvedev s-a întâlnit şi cu trimisul său în zonă, A. Hloponin, care i-a prezentat planul de management pentru zona Caucazului. (foto: nytimes.com)

Textul de mai sus necesită şi nişte argumente:
1. Ideea nu este nouă, a mai fost vehiculată şi anterior atentatelor de către cei de la Stratfor.
2. Dl. Dan Dungaciu remarca îndreptăţit faptul că pagubele produse de cele două explozii au fost totuşi mici (în 2004 au fost mai multe victime, deşi a fost doar o singură detonaţie), apreciind că există posibilitatea ca rebelii să fi vrut doar să dea un semnal. Eu cred că mai degrabă a fost un răspuns/ atac precipitat şi nu un plan de atentat organizat minuţios.

Sunt câteva elemente care pledează pentru aceasta – lipsa de sincronicitate, a treia încărcătură a fost abandonată, faptul că forţele de securitate au fost complet surprinse. Ironia face ca probabil tocmai această impovizare rapidă a unui răspuns să fi contribuit decisiv la reuşita atacului. Consider că e un răspuns la vizita în zona Caucazului a preşedintelui Medvedev din următoarele motive: un speech care demonstra cât de mult contează pentru autorităţi reuşita evenimentului din 2014, chiar uşor arogant atunci când se face vorbire de intenţia de a face din Olimpiada de Iarnă din 2014 cel mai memorabil eveniment sportiv al secolului (suntem totuşi la început de secol !!!); tot la Soci, Medvedev s-a întâlnit şi cu trimisul său în zonă, A. Hloponin, care i-a prezentat planul de management pentru zona Caucazului şi un ambiţios plan de dezvoltare a turismului în zonă (în care se vor investi 15 miliarde de dolari)- forma finală urmează să fie prezentată la Forumul Internaţional Economic din iunie de la Sankt Petersburg.

Preşedintele Medvedev s-a întâlnit şi cu Dmitry Kozak, şi cred că i s-au pus la dispoziţie toate informaţiile privind problemele din zonă. Oficial totuşi, nimeni n-a vorbit de abuzurile forţelor de securitate din zonă, unde se desfăşoară o permanentă şi feroce vânătoare a rebelilor islamişti căreia nu de puţine ori îi cad pradă şi persoane nevinovate. Astfel că răspunsul a venit după domnul Medvedev la Moscova, trei zile mai târziu.

Desigur, ca orice ipoteză, aceasta poate fi validă sau nu.

29 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

16/ian/ Mîine, alegeri prezidenţiale în Ucraina – analiză EURAST

Alegeri în Ucraina – gustul amar al unei revoluţii autosabotate

 Adrian Cioroianu

(partea a II-a – pentru prima parte, aici)

Acum, starea deplorabilă a economiei locale (peste 14% scădere în PIB în anul 2009 – cea mai mare dintre toate statele ex-sovietice!)[1], inconsistenţa monedei locale (hrîvnia – cea mai mare scădere în raport cu dolarul dintre toate monedele lumii în anul încheiat în septembrie 2009!)[2], permanenta ameninţare rusă cu o sabie a lui Damocles a preţului la gaze (şi a dificultăţilor ucrainiene de a achita factura în lipsa unor împrumuturi & ajutoare externe), lipsa de popularitatea internă a unor proiecte (importante pentru Iuşcenko) precum aderarea la NATO, ca şi, mai nou, o serioasă epidemie de gripă (soldată cu multe victime, închiderea şcolilor etc.) au jucat clar în favoarea lui Ianukovici.

 (The Economist 14 ian 10)

La o scară mai mare, toate acestea joacă de fapt în favoarea Rusiei. Indiferent cine va cîştiga în Ucraina (dintre candidaţii cu şanse), analiza conduce spre concluzia că influenţa Rusiei în politica (internă şi externă) a acestei ţări va creşte. La începutul acestei luni, Iuşcenko a acuzat-o pe Timoşenko inclusiv de faptul că, în cazul unei victorii a acesteia, flota rusă va rămîne pe mai departe în Crimeea[3], cu mult dincolo de anul 2017 (cînd expiră înţelegerea pe această temă dintre Ucraina şi Rusia). Totuşi, există şi perspective diferite, care acreditează ideea că Rusia n-ar fi avantajată de viitoarea schimbare a preşedintelui ucrainian, din două motive[4]: i) Ucraina ca stat s-a schimbat substanţial de profund încît să nu se mai întoarcă la statutul de “vasal al Rusiei” şi ii) Ianukovici însuşi nu ar mai fi (sau, cel puţin, nu ar mai fi perceput drept) omul Moscovei, aşa cum se acredita – cu temeiuri – în 2004.

Totuşi, rămîne totodată de văzut în ce fel vor influenţa aceste alegeri situaţia din alte ţări ex-sovietice (precum Georgia sau imediat-apropiata R. Moldova), ca şi proiectul Parteneriatului Estic, propus de Uniunea Europeană anul trecut. Din perspectiva Moscovei, influenţa Bruxelles-ului în zonă (UE & NATO laolaltă) reprezintă o ameninţare directă la propria sa sferă de influenţă, arondată “vecinătăţii imediate” în care Rusia include toate aceste state provenind din fosta URSS.

Potrivit unor analişti (precum George Friedman, de la STRATFOR) miza reală a alegerilor din Ucraina nu este cine anume va cîştiga (pentru că, oricine ar fi, va duce o politică mult mai pro-rusă decît Iuşcenko), ci dacă Ucraina se va alipi în viitorul apropiat acelei uniuni vamale Rusia – Belarus – Kazahstan în care Moscova vede principala sa victorie politică a anului 2009 (pe drumul refacerii influenţei sale în “vecinătatea imediată”).

Aşadar: i) este de aşteptat ca alegerile să aibă deznodămîntul în turul II, în februarie; ii) V. Ianukovici are prima şansă de victorie; iii) şansa dnei Timoşenko depinde de capacitatea sa de adunare în turul II a voturilor tuturor celorlalţi candidaţi (Arseni Iaţeniuk, Serhi Tihîpko ş.cl.).


[1] Analiză Voice of America, 12 ianuarie 2010.

[2] BusinessWeek, 13 ianuarie 2010.

[3] Ştire RIA Novosti, 4 ianuarie 2010.

[4] Newsweek, 18 ianuarie 2010.

16 Ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

12/dec/2009 Rusia vrea să fie garantul păcii în Europa – şi să ţină NATO de(o)parte

Rusia vrea un sistem de securitate european

(cu ea însăşi în rol de garant!)

 Adrian Cioroianu

Una dintre axiomele politicii externe moscovite este aserţiunea că extinderea NATO ar reprezenta, per se, o ameninţare la adresa securităţii Rusiei. Indiferent de declaraţiile plecate de la Washington sau de la Bruxelles – referitoare la scopurile preponderent politice şi, în esenţă, pur defensive ale alianţei Nord-atlantice –, Rusia a considerat extinderea în “valuri” a NATO (prin înglobarea Germaniei reunificate, apoi a statelor Europei Centrale, apoi a statelor baltice şi din Europa de Est) ca fiind atacuri la adresa sferei sale de influenţă legitime (id est spaţiul fostei URSS, minus statele baltice – “evadate” norocos într-un moment de slăbiciune al Rusiei).

Acesta este motivul pentru care una dintre preocupările obsesive ale Rusiei post-2000 a fost aceea de a imagina un format politic apt de a bloca extinderea NATO sau, măcar, de a spori capacitatea de ingerinţă a Rusiei în politicile defensive ale Europei Occidentale & SUA.

Din această perspectivă trebuie privită propunerea făcută duminică, 29 noiembrie a.c., de preşedintele Dimitri Medvedev – aceea a unui nou proiect de tratat de securitate european, “care să pună capăt, odată pentru totdeauna, moştenirii Războiului rece”. Potrivit administraţiei prezidenţiale ruse, acest proiect – vezi textul său la http://eng.kremlin.ru/text/docs/2009/11/223072.shtml – a fost trimis de preşedintele Medvedev şefilor de state ai principalelor puteri (nu-i specificat care anume-s acestea), ca şi organizaţiilor internaţionale ce operează în aria euro-atlantică: NATO, UE, OSCE, CIS[1] sau CSTO[2]. Iată cheia de lectură a acestui proiect (auto-intitulat «de despărţire de Războiul rece»): i) chiar dacă se cheamă «european», proiectul de tratat vizează în principal SUA – pentru că Moscova ştie foarte bine (dar acceptă cu greu) că fundamentul de securitate al Europei occidentale & UE este oferit în principal de Statele Unite ale Americii (prin NATO). Apoi, ii) scopul acestui proiect este, declarativ, acela de a crea “un spaţiu european unic” în care “nici o naţiune şi nici o organizaţie internaţională care operează în aria euro-atlantică să nu poată să-şi întărească propria ei securitate în detrimentul altor naţiuni sau organizaţii”; mai simplu fie spus, potrivit acestui proiect o organizaţie precum NATO nu ar fi îndreptăţită să se extindă în detrimentul intereselor altui stat (bunăoară, Rusia). În fine, iii) de reţinut că atunci cînd vorbeşte despre “moştenirea Războiului rece”, Rusia vizează, iarăşi, aceeaşi NATO. La acest capitol, Rusia este cu desăvîrşire consecventă: după dispariţia Pactului de la Varşovia, NATO – spune Moscova – este un instrument politico-militar perimat. Cînd ţi-a dispărut propria umbrelă de securitate (Organizaţia Tratatului de la Varşovia), e uşor să o califici drept caducă pe cea a adversarului de ieri (NATO). Mai ales în ultimii ani (după 2004), cel mai negru coşmar al Rusiei este extinderea Alianţei spre state precum Georgia sau Ucraina – şi este de presupus că Moscova va uza de toate instrumentele imaginabile (vizibile sau nu) pentru a împiedica această eventualitate.

Aşadar, Rusia se consideră datoare să încerce orice proiect ce ar putea şubrezi poziţiile NATO în Europa. Din punctul de vedere rus, momentul actual e prielnic: administraţia Obama pare a fi mult mai preocupată de interesele americane în Asia/Pacific – vezi recenta vizită a preşedintelui SUA în cîteva state ale zonei, inclusiv China şi Japonia – decît de perspectivele/eventualitatea unei noi confruntări americano-ruse pentru Europa. Intuitiv, Moscova ştie că, sub Barack Obama, NATO nu va mai face paşi noi spre Est – şi, potrivit “jocului de sumă nulă” care ghidează în continuare gîndirea strategică a Rusiei, această aparentă deciziei a SUA (plus renunţarea la scutul anti-rachetă din Polonia & Cehia, plus absenţa lui Obama de la celebrarea celor 20 de ani de la căderea Zidului berlinez etc.) este interpretată la Moscova drept o victorie. O victorie de etapă de care Rusia vrea să profite. Imaginarea unui Tratat de securitate european în care Rusia să joace un rol major (de garant!) iar NATO să fie un element cît mai periferic este tot ceea ce Moscova şi-ar putea dori acum.

Rămîne de urmărit pe mai departe această coregrafie a Rusiei. Previzibil, adresanţii occidentali ai proiectului dlui Medvedev vor primi cu scepticism o asemenea propunere – în diplomaţie, aceasta presupune să soliciţi mereu mai multe detalii despre ideea în speţă. În Estul Europei (i.e. al UE şi al NATO) propunerea va fi primită cu un scepticism amestecat cu suspiciune. Este greu de imaginat că Occidentul actual (inclusiv SUA) ar putea stabili un parteneriat de securitate cu Rusia în absenţa unor dovezi certe de aderare a Moscovei la cîteva principii care au dat forţă (şi consistenţă) modelului democratic european: drepturile omului, libertatea presei, impunitatea manifestărilor civice etc. Pe acest drum, Rusia mai are de făcut paşi mari. Pînă atunci, e de bănuit (vezi The Economist, 21 noiembrie a.c.) că, în raport cu securitatea europeană, Rusia nu va fi prea curînd un garant al acesteia, iar puterea ce deocamdată e cea mai credibilă în acest rol rămîne, în continuare, America.

 


[1] Comunitatea Statelor Independente – moştenitoarea formală a fostei URSS, cu mai puţini membri decît precursoarea.

[2] Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă – organism politico-militar (un simili-NATO pan-rus) alcătuit din Rusia şi şase republici ex-sovietice: Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrghîstan, Tadjikistan,  Uzbekistan.

______________________________

text publicat în revista Dilema veche nr. 304, 10 decembrie a.c.

___________________click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună

by Bill Schorr, 19 nov 09

12 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

09/dec/2009 Avanpremieră: o analiză a propunerii preşedintelui Rusiei privind un tratat european de securitate

… în curînd pe GEOPOLITIKON o analiză a propunerii preşedintelui rus Dimitri Medvedev privind un (nou) tratat european de securitate. Ce înseamnă acesta? Cui ar folosi? Ce ecouri poate avea?

Rusia vrea un sistem de securitate european

(cu ea însăşi în rol de garant!)

Adrian Cioroianu

 Una dintre axiomele politicii externe moscovite este aserţiunea că extinderea NATO ar reprezenta, per se, o ameninţare la adresa securităţii Rusiei. Indiferent de declaraţiile plecate de la Washington sau de la Bruxelles – referitoare la scopurile preponderent politice şi, în esenţă, pur defensive ale alianţei Nord-atlantice –, Rusia a considerat extinderea în “valuri” a NATO (prin înglobarea Germaniei reunificate, apoi a statelor Europei Centrale, apoi a statelor baltice şi din Europa de Est) ca fiind atacuri la adresa sferei sale de influenţă legitime (id est spaţiul fostei URSS, minus statele baltice – “evadate” norocos într-un moment de slăbiciune al Rusiei).

Acesta este motivul pentru care una dintre preocupările obsesive ale Rusiei post-2000 a fost aceea de a imagina un format politic apt de a bloca extinderea NATO sau, măcar, de a spori capacitatea de ingerinţă a Rusiei în politicile defensive ale Europei Occidentale & SUA.  (textul integral, în curînd)

9 Decembrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

08/dec/2009 Secera şi ciocanul, muncitorul şi kolhoznica – din nou pe piedestal

Moscova: muncitorul şi kolhoznica din nou pe piedestal

– statuia Verei Muhina din 1937, restaurată şi mai înaltă, expusă din nou –

Adrian Cioroianu

Vineri, 4 decembrie a.c. s-a produs evenimentul: celebra statuie a muncitorului (purtînd ciocanul) şi kolhoznicei (ridicînd secera), unul dintre simbolurile Moscovei din anii comunismului (şi emblemă a fostei case de film sovietice Mosfilm) a fost re-expusă în aer liber – într-un mare centru de expoziţii din Moscova, din N-E oraşului. Statuia a fost dislocată în 2003, în vederea restaurării – ceea ce între timp s-a consumat. Înaltă de cca. 60 de metri, statuia va fi iarăşi vizibilă din multe colţuri ale oraşului – spre mîndria multor moscoviţi, pentru care statuia, în ciuda istoriei şi conotaţiei sale politico-ideologice, rămîne semnul unor vremuri în care Rusia/URSS era o superputere.

foto RIA NOvosti

foto: RIA Novosti

Statuia, proiectată de artista sovietică Vera Muhina, a fost pentru prima dată expusă la Paris, cu ocazia Expoziţiei mondiale din 1937 – unde a şi obţinut unul dintre marile premii ale ediţiei. Ulterior, statuia a fost adusă la Moscova (în 1939) şi a devenit unul dintre simbolurile cele mai reprezentative ale epocii staliniste.

În mod curios (sau nu, dată fiind propehensiunea sistemului Putin de a reactiva unele simboluri ale stalinismului – precum imnul de stat sau decoruri de staţii de metrou), recenta re-inaugurare a statuii (pe 4 decembrie) a fost interpretată de unii observatori ca fiind o „coincidenţă” dorită cu apropiata în timp aniversare a fostei Constituţii „staliniste” (din 6 decembrie 1936).

Statuia, din oţel masiv (trimitere implicită la numele lui Stalin), are o înălţime de 24 de metri, iar noul postament – de cca. 35 de metri – pe care a fost pusă este chiar mai impunător decît cel original. Întregul complex expoziţional de la baza statuii va putea găzdui 5000 de oameni şi are o suprafaţă de 8000 de metri pătraţi.

Cum probabil era de aşteptat – dată fiind eterna suspiciune de corupţie ce marchează încă mentalitatea cetăţeanului rus la adresa politicienilor & administratorilor –, re-expunerea statuii a fost sursa unor întrebări legate de interesul financiar al unor edili: munca de restaurare a statuii şi de construcţie a piedestalului nou a costat cca 3 miliarde ruble (cca 75 milioane euro) şi a fost încredinţată unei firme bănuite ca aparţinînd Elenei Baturina, întreprinzătoarea soţie a primarului Moscovei, Iuri Lujkov.

8 Decembrie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , | 2 comentarii

02/nov/2009 Nepotul lui Stalin dă în judecată ziarul Annei Politkovskaia

Nepotul lui Stalin cheamă Istoria la tribunal

Adrian Cioroianu

Recent, Evgheni Djugaşvilli – nepotul lui Iosif V. Stalina dat în judecată ziarul „Novaia Gazeta” reclamînd că un articol publicat aici ar afecta bunul renume al unchiului său. Concret, E. Djugaşvilli contestă faptul că I. V. Stalin ar fi semnat unele decizii de condamnare la moarte date în numele Politburo-ului sovietic – aşa cum se susţine în articol. Pentru această calomnie adusă fostului liderr sovietic, nepotul său cere o despăgubire de 300 000 de dolari de la ziarul „Novaia Gazeta”.

De menţionat că acest ziar este cel în care publica Anna Politkovskaia, jurnalistă ucisă în urmă cu trei ani şi a cărei moarte nu a fost elucidată (iar comanditarii crimei sînt în libertate). De fapt, în ultimii 8 ani, patru jurnalişti care lucrau pentru acest ziar şi-au găsit moartea, în condiţii rămase obscure.

Acţiunea din justiţie a lui E. Djugaşvilli e cu atît mai interesantă cu cît vineri, 30 octombrie a.c., într-un mesaj postat pe blogul său, preşedintele rus Dimitri Medvedev tocmai deplîngea faptul că foarte mulţi ruşi sînt tentaţi să treacă cu vederea crimele stalinismului. Într-o intervenţie meritorie, Medvedev a contrazis teza – intens vehiculată în ultimii ani în unele medii ruseşti – că aceste crime ar fi fost într-un fel justificate printr-un ţel naţional suprem care trebuia atins indiferent de sacrificii: „nimic nu poate valora mai mult decît viaţa umană şi nu există scuze pentru represiune” – a spus Medvedev vineri, spre surprinderea (plăcută) a multor comentatori din Rusia şi din Occident.

Aceste precizări ale liderului sînt cu atît mai binevenite cu cît campania de reabilitare a lui Stalin, subtil începută la nivel oficial în timpul primului mandat prezidenţial al lui Vladimir Putin, a condus pînă la o serie de acte paradoxale: nu despre procesul intentat de Djugaşvilli e vorba aici, ci despre tonul imprimat manualelor de istorie din Rusia sau despre recenta (din august a.c.) renovare a staţiei de metrou Kurskaia, din centrul Moscovei, pe ale cărei ziduri se pot citi acum versuri din fostul imn de stat al URSS din vremea lui Stalin, în care se spune că „Stalin ne-a învăţat să fim loiali patriei noastre, inspirîndu-ne în muncă şi în fapte”. Aceste versuri apăreau în decorul iniţial al acestei staţii de metrou (inaugurate la începutul anilor 50), ulterior au fost acoperite, odată cu denunţarea crimelor staliniste de către Nikita Hruşciov. Renovarea staţiei din ultimii ani a scos iarăşi la iveală acest text, spre stupoarea unor ruşi dar, se pare, şi spre satisfacţia altora.

Pe fondul acestei (oficial încurajate) reabilitări a lui Stalin din ultimul deceniu, mesajul lui Medvedev este cu atît mai nimerit cu cît – aşa cum spunea preşedintele actual vinerea trecută – „90 la sută dintre tineri şi copii (din Rusia, n.A.C.) nu pot să dea numele unei victime a epurărilor staliniste”.

Rămîne de văzut în ce măsură acest avertisment al lui Medvedev va prinde într-o societate a cărei cultură politică are un pilon esenţial în liderul autoritar, de mînă forte, cu atît mai mult cu cît la anul, în 2010 nostalgicii lui I.V. Stalin vor avea alibiul de a sărbători 130 de ani de la naşterea dictatorului (deşi, în general, 1878 este acceptat ca fiind anul de naştere al acestuia).

 

2 Noiembrie 2009 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , | 2 comentarii

26/oct/2009 Rusia de azi şi nostalgia imperiului de ieri (partea a treia)

First Chapter

Rusia de azi şi nostalgia imperiului de ieri

(partea a treia)

 

Adrian CIOROIANU

 (Continuare din prima şi a doua parte – fragment adaptat din volumul Urşi bruni, ceai negru, nopţi albe. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, vol. II, în pregătire la Editura Curtea Veche, Bucureşti. Acest fragment va fi publicat în Lettre internationale – ediţia română, nr. 71, toamna 2009. )

 

 Madonna versus Taras Bulba

Pe 28 iulie 2009, membrii filialei din Sankt-Petersburg a Partidului Comunist al Rusiei s-au gândit să-i adreseze o scrisoare deschisă solistei pop americane Madonna – cea care urma să vină pe 2 august în acest oraş, în cadrul turneul ei european. Nu era tocmai o scrisoare de admiraţie – lesne de imaginat, comuniştii sankt-petersburghezi nu-s chiar cei mai mari fani ai Madonnei. Deloc curios, acest mesaj nu avea legătură cu muzica, ci cu istoria.

Totul pleca de la faptul că locul concertului din 2 august urma să fie istorica Piaţă a Palatului de Iarnă – un punct sacru ale revoluţiei bolşevice din octombrie 1917. Iar comuniştii anului 2009 au profitat de acest detaliu pentru a-i da pop-star-ului american câteva sfaturi: «ar trebui să înţelegeţi responsabilitatea de a cânta aici» – spuneau ei –, drept care… (text integral).

26 Octombrie 2009 Posted by | First chapter, Geopolitica, Istorie | , , , , , , | Lasă un comentariu

21/oct/2009 UE, NATO (& România!) şi miza alegerilor din Ucraina

Miza în creştere a alegerilor din Ucraina

EURAST Center – Adrian Cioroianu

 Ucraina se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale, programate – după îndelungi polemici – pentru 17 ianuarie 2010. Înscrierea candidaţilor a început luni, 19 octombrie – şi va continua pînă pe 13 noiembrie a.c., după care este de presupus că „miezul” campaniei electorale va cuprinde toată gama de strategii şi atacuri imaginabile. Elementele pro-occidentale ucrainiene doresc perpetuarea moştenirii valoroase a (ceea ce a mai rămas din legenda) revoluţiei portocalii din 2004. Pe de altă parte, Rusia nu a făcut niciodată un secret din faptul că doreşte o schimbare de proporţii în politica externă a Kievului – în sensul unei agende care să nu mai vorbească despre apropierea de NATO, ci, pe cît posibil, despre o reorientare pro-rusă.

În acest sens, există puţine îndoieli asupra faptului că Moscova îl va susţine  (ca şi în 2004 – dar, probabil, cu mijloace mai diversificate decît atunci!) pe Viktor Ianukovici – fost premier al Ucrainei, lider al Partidului Regiunilor, cu baza de susţinere în Estul Ucrainei şi în rîndul populaţiei filo-ruse.

În cursă s-au mai înscris (sau urmează s-o facă) actualul preşedinte, Viktor Iuşcenko, actualul premier Iulia Timoşenko, fostul ministru de Externe şi preşedinte al Parlamentului Arseni Iaţeniuk, liderul partidului comuniştilor ucrainieni Petro Simonenko ş.a.

Deocamdată, sondajele sînt irelevante – vezi versiunea agenţiei ruse RIA Novosti – (şi este oricum de aşteptat ca o bună parte dintre aceste sondaje aruncate pe piaţă să aibă mai curînd un scop de manipulare – ca şi în alte ţări ale Europei de Est aflate în situaţii similare…), dar este de aşteptat ca cele mai mari şanse de a accede în turul II al alegerilor să le aibă Iulia Timoşenko şi Viktor Ianukovici. Foarte probabil, pe locul al III-lea se va plasa A. Iaţeniuk – iar el îşi va sfătui votanţii să se îndrepte către I. Timoşenko.

Este, de asemenea, de aşteptat ca în lunile următoare criticile Rusiei la adresa administraţiei Iuşcenko să sporească în intensitate, pe diverse teme – de la „cooperarea” cu Gazprom şi pînă reluarea alegaţiilor că Ucraina ar fi sprijinit cu armament Georgia în 2008 etc.

Miza alegerilor din Ucraina rămîne impresionantă – pentru că tipul de relaţii dintre Kiev şi Moscova va marca într-o manieră importantă atît atmosfera politică generală din Estul Europei, cît şi Parteneriatul Estic al UE sau strategia de ansamblu a flancului estic al NATO. Prin jocul conexiunilor, aceste alegeri sînt foarte importante şi pentru România – chiar dacă ea are propriile alegeri prezidenţiale. De urmărit pe mai departe.

21 Octombrie 2009 Posted by | Geopolitica | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu