G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

26/iun/2010 Rusia: justiţie, „oligarhi” şi dileme (vechi şi noi) (2/2)

Contactul justiţiei ruseşti cu „oligarhii”

– Mircea Vasilescu (Dilema veche) în dialog cu Denis Cenuşă

Denis Cenuşă este politolog, redactor-şef/coordonator al portalului http://www.europa.md, lansat la 5 iunie 2006 în cadrul programului  „Iniţiative Europene” al Fundaţiei Soros-Moldova. Detalii pe blogul său, http://cenusadi.wordpress.com.

(2/2)

MV – Şi în cazul lui Hodorkovski şi în alte arestări ale unor persoane cunoscute (oameni de afaceri, jurnalişti etc.) s-au semnalat încălcări ale drepturilor omului. Mulţi lideri de opinie şi comentatori occidentali deplîng lipsa de reacţie a guvernelor occidentale (faţă de perioada Războiului Rece, cînd Occidentul era foarte activ pe acest plan). Cum se explică acest fenomen? Doar prin „robinetul de gaze” aflat la îndemîna lui Putin şi Medvedev?

DC – În luna iulie 2009, preşedintele american, la întrevederea cu omologul său rus, a ridicat problema „inexplicabilei” detenţii a lui Hodorkovski. Totodată, începînd cu anul 2004, cazurile celor doi directori ai Yukos sînt analizate de judecătorii de la CEDO. Interminabilele procese au atras atenţia întregii comunităţi internaţionale Citește în continuare

Reclame

26 iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | Lasă un comentariu

25/iun/2010 Rusia: justiţie, „oligarhi” şi dileme (vechi şi noi) (1/2)

Contactul justiţiei ruseşti cu „oligarhii”

– Mircea Vasilescu (Dilema veche) în dialog cu Denis Cenuşă

Denis Cenuşă este politolog, redactor-şef/coordonator al portalului http://www.europa.md, lansat la 5 iunie 2006 în cadrul programului  „Iniţiative Europene” al Fundaţiei Soros-Moldova. Detalii pe blogul său, http://cenusadi.wordpress.com.

(1/2)

MV – Care este relaţia dintre politică şi justiţie în Rusia?

DC – Reformarea justiţiei este un obiectiv asumat de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, îndată după alegerile prezidenţiale de la 2 martie 2008. Funcţionalitatea şi aplicabilitatea necondiţionată a literei legii este unul dintre laitmotivele principale ale demersurilor făcute pînă acum de Medvedev, atît pe plan intern, cît şi extern. Pe 20 iunie, preşedintele rus a subliniat importanţa dezvoltării unui sistem juridic eficient, deschis şi independent faţă de alte puteri în stat, după ce pe 21 mai, la iniţiativa sa, au fost puse bazele Comisiei pentru combaterea corupţiei pe lîngă preşedinţia rusă. Acţiunile date nu sînt nici pe departe Citește în continuare

25 iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

23/iun/2010 Avanpremieră: Luca Niculescu, Mircea Vasilescu şi Adrian Cioroianu – o discuţie despre „dealurile” şi „văile” Rusiei de azi

… cu ocazia numărului 332 al revistei Dilema veche – al cărui dosar este axat pe cazul Mihail Hodorkovski & justiţia din Rusia de azi -, Radio France International găzduieşte o discuţie moderată de Luca Niculescu şi având ca invitaţi pe prof. Mircea Vasilescu (redactor şef, Dilema veche) şi prof. Adrian Cioroianujoi, 24 iunie a.c., ora 19.00, pe Radio France International România.

23 iunie 2010 Posted by | avanpremieră, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

24/nov/2009 După 20 de ani: revoluţia în provincie – bucurie, eroi şi mistere (I)

Revoluţia din decembrie 1989: bucurie, eroi şi mistere

(partea I-a)

 Adrian CIOROIANU

(prefaţă la volumul I. Turcin, M. Ilie & I. Pâlşoiu (coord.), Revoluţia din decembrie 1989 de la Craiova. După 20 de ani, în curs de apariţie la Ed. Autograf MJM, Craiova, 2009)

La invitaţia unei reviste din Bucureşti, am rememorat recent modesta mea participare (mai curând tangenţială) la ceea ce s-a chemat revoluţia din decembrie 1989 de la Craiova[1]. Pe scurt, scriam acolo despre tumultul de bucurie care a însoţit fuga lui Nicolae Ceauşescu din centrul puterii sale (Comitetul Central al PCR din Bucureşti), despre craiovenii adunaţi în piaţa centrală străjuită acum de statuia legendarului Mihai Viteazul, despre coagularea grăbită a studenţilor olteni la Casa Studenţilor din Craiova (studenţi alături de care m-am aflat pentru că eram în vacanţă, la părinţi) şi despre surpriza pe care am avut-o în dimineaţa de 23 decembrie ’89 când, pe verso-ul ediţiei din acea zi a cotidianului doljean Înainte (în primul său număr “eliberat de sub tiranie”), mi-am văzut publicat un articol pe care-l scrisesem la repezeală în seara de 22 decembrie, la o masă din Casa Studenţilor, iar mai apoi, alături de doi tineri, dădusem buzna în redacţia ziarului (care era în clădirea de vis à vis de latura dreaptă a Colegiului Carol, exact în faţa intrării artiştilor la Teatrului Liric Maria Teodorini de azi) şi lăsasem textul acolo.

În cele ce urmează doresc doar să argumentez de ce acest volum, prin strădania celor trei autori – prof. Ionel Turcin, gl. lt. (r.) prof. univ. dr. Marin Ilie şi gl. mr. prof. univ. dr. Ion Pâlşoiu – este, în opinia mea, meritoriu. Sper ca el să se bucure de toată atenţia şi să-şi găsească drum către bibliotecile multor olteni – dar şi spre cei care, oriunde în această ţară, sunt interesaţi de această teribilă succesiune de evenimente pe care o numit revoluţia din decembrie 1989

A fost sau nu revoluţie?

Personal, cred că una dintre cele mai mari greşeli pe care noi, ca popor, le-am făcut după 1989 a fost aceea de a caricaturiza şi să coborî în derizoriu acest moment istoric consumat acum 20 de ani. I-am spus “aşa-zisa revoluţie”, i-am spus “loviluţie” (adică îmbinarea dintre lovitură de stat şi revoluţie), i-am spus “evenimentele din decembrie” şi în alte multe feluri. Nu este vinovat cineva anume, ci mai curând patima redescoperită a politicului, care de 20 de ani ne-a ţinut într-o vrajbă permanentă. În plus, date fiind misterele încă remanente ale acelor 10 zile (16-25 decembrie ’89) care au propulsat Românie în atenţia lumii, era practic imposibil ca noua conducere de după ianuarie 1990 să nu fi fost contestată aprig. Contestaţia a invadat atunci câmpul politic, după cum şi armata, biserica ortodoxă sau universităţile au avut şi ele partea lor de contestaţie şi de negare. În aceste condiţii, este poate normal ca revoluţia însăşi să nu fi putut scăpa acestei largi apetenţe negativist-contestatare.

În ianuarie 2001, un intelectual maghiar născut în România, pe nume G.M. Tamás, adresa “prietenilor săi români” o lungă scrisoare deschisă (publicată ulterior într-un volum, alături de comentariile de răspuns ale mai multor intelectuali români[2]) prin care le semnala, printre altele, şi eroarea comisă prin bagatelizarea şi caricaturizarea revoluţiei din decembrie. Pe scurt: negând revoluţia lor, românii îşi neagă de fapt propriul lor moment eliberator, care ar fi putut legitima un început nou pentru societatea românească. Tamás, în opinia mea, avea dreptate. Iar o carte precum aceasta a dlor Turcin, Ilie & Pâlşoiu restabileşte sensul exact al termenilor. Cred, într-adevăr (şi volumul de faţă o argumentează) că în decembrie 1989 în România a avut loc o revoluţie reală, care s-a “legitimat” ca atare, ulterior, prin consecinţele sale. Definiţia “de dicţionar” a revoluţiei presupune, pe scurt, o schimbare radicală a ordinii în stat. Indiferent de misterele lor – care rămân pe mai departe în sarcina reînnoitelor generaţii de istorici –, acele 10 zile din decembrie 1989 s-au dovedit a fi, prin consecinţe, debutul unui autentic proces revoluţionar (oricât de uzat ar suna aceste cuvinte). România din decembrie 1989 era un stat poliţienesc autoritar, închis în faţa oricărei reforme reale, cu un parlament practic inexistent, cu un sistem calchiat după cel stalinist, izolat în raport cu Europa şi cu lumea occidentală. România din decembrie 2009 este – fără a fi perfectă – într-o situaţie diametral opusă: ea este un stat democratic, ancorat în geometria instituţională a Europei lărgite, este un stat în care reformele s-au succedat (poate prea repede şi superficial!), în care parlamentul există (şi în care disputele sunt mai vizibile decât aplauzele – spre deosebire de Marea Adunare Naţională…), în care preşedinţii sunt votaţi de popor şi nu impuşi de un partid unic. Schimbarea este vizibilă – şi aceasta pentru că în decembrie 1989 s-a dar startul unei revoluţii autentice. Desigur, nu toate rezultatele sale ne plac sau ne fac mai fericiţi decât eram acum 20 de ani. Dar nimeni nu a spus vreodată că democraţiile fac fericiţi pe toţi, oricând, în orice condiţii. (va urma)

 


[1] Sub titlul “1989 al meu. De ce este bine să ai doar o singură revoluţie-n viaţă”, textul va fi publicat în revista Lettre Internationale – ediţia română – nr. 72, iarna 2009/2010 (ianuarie-februarie 2010).

[2] Mircea Vasilescu (coord.), Intelectualul român faţă cu inacţiunea (în jurul unei scrisori de G.M. Tamás), Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002.

24 noiembrie 2009 Posted by | First chapter, Intelo, Istorie | , , , , , , , | Un comentariu