G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

20/sept/2010 Povestiri din „Dilema veche”: competiţia culturală româno-rusă la Chişinău

Basarabene, iarăşi (2)

Ia auzi, măi Alioşa…!

 Borşul roşu de viţel, în ce limbă oare se consumă el? Pariez că nu aceasta-i întrebarea care vă macină timpul peste zi sau care vă amînă somnul noaptea. Şi nu mă aştept ca decriptorii de mituri – de la Raul Girardet la Lucian Boia – să-mi fure ideea şi să scrie o carte pe acest subiect. De fapt, am pus borşul în capul acestui paragraf doar pentru a mă întreba, retoric, dacă există ceva tensiuni etnico-lingvistice, la nivelul oamenilor de rînd, astăzi, în capitala numită Chişinău. Şi iată că şi răspund: n-aş zice că există – dar nici n-am pretenţia că, după cîteva vizite acolo, aş fi un bun cunoscător al problemei, astfel încît să dau un răspuns tranşant.

Am avut totuşi o vagă incertitudine în acea seară în care, alături de admirabilul Mihai Fusu – regizor din Chişinău şi, totodată, realizatorul unui talk show la postul local Publika Tv – tocmai văzusem, pe un ecran gigant din centrul oraşului, unul dintre ultimele meciuri ale Campionatului mondial. După meci (şi după cîteva beri), în miez de noapte, ni s-a făcut (cum ar spune Amicul Dejun) niţică fomiţă. Hai într-o plăcintărie sau într-un McDonald’s, ceva – am zis eu, neiniţiat, dar respectabilul domn Fusu s-a uitat la mine ca la o ciudăţenie şi iaca aşa am ajuns pe terasa unei locante unde nu se vorbea decît ruseşte şi unde primul chelner ne-a fentat aproape ostentativ, ocolindu-ne larg. O fi din cauza dulcelui meu grai oltenesco-regăţean! – mi-am spus eu atunci, temător. Dar a venit şi un al doilea chelner, amabil – iară distinsul regizor, connaisseur, a şi comandat pe româneşte cîte un păhărel de vodkă Jelenaia nu mai ştiu cum şi cîte un borş roşu cu costiţă de viţel. Rog pe toţi analiştii globalizării să fie atenţi şi să ia notiţe: aşadar, la Chişinău, capitala unuia dintre statele cele mai – statistic vorbind – sărace ale Europei, tocmai văzusem, cu o bere ucrainiană Starîi Melnic în faţă, pe un ecran japonez made în China, cum Brazilia masacrase Chile la fotbal şi ne pregăteam să livrăm sub nas alte simboluri al bucătăriei slave, alături de excelenta pîine neagră făcută din grîu moldav.

 [[[   Ploi diluviene, clasici ruşi şi alte borşuri   ]]]

Dar, acestea fiind spuse, vă invit să vă calmaţi sucurile gastrice şi să trecem la lucruri serioase. Pentru că, la Chişinău, competiţia (lingvistică) româno-rusă nu se dă în restaurante. Ci în alte locuri. Cum ar fi satele de pe Prut şi de pe Nistru. Au venit ultimele ploi şi, cu ele, viituri producătoare de morţi şi de mari pagube. Ca şi în România (şi ca şi în Rusia rurală, de fapt), aceste sate lovite crunt nu arătau mult mai bine nici înainte de viitură decît după. Case amărîte, cămămidă ieftină şi chirpici, oameni îmbătrîniţi şi fără dinţi în gură, animale puţine în grajduri improvizate. Am văzut pe un post TV chişinăuan cum e cu limba maternă în caz de calamitate: într-un astfel de sat amărît, nişte localnice şi nişte militari veniţi cu ajutoare discutau între ei pe zece voci şi pe două limbi. Unii spuneau ceva în româneşte, alţii răspundeau pe ruseşte. Şi e clar că se înţelegeau între ei. Ascultă, măi Alioşa – îi spunea o femeie cu batic unui subofiţer cu chipiu; iar acesta din urmă asculta, apoi răspundea dolgorughi gongorughi, pe limba lui. Aşadar, în Moldova rurală, în meciul dintre română şi rusă e scor egal – aproape nul de egal ce e!

La oraş e oleacă altfel. În librăriile Chişinăului – fie că ele se numesc Eminescu, Luceafărul ş.a.m.d. – vezi carte rusă la greu. De la tratate ştiinţifice la ediţii din clasici ruşi sau traduceri ruseşti din clasici ai literaturii universale – toate-s copertate, bine legate, grele şi ieftine (precum tomurile menite să dureze de la Cartea Rusă din România anilor ’50, pe cînd şi comunismul părea că va dura de-a pururi). Cartea în limba română – mai timid. Chiar dacă vezi titluri ale editurilor locale (gen notabila Cartier ş.cl.) sau trimise de la Bucureşti de Polirom, Curtea Veche sau Humanitas, limba română e clar pe locul doi în librării.

La standurile de ziare – aceeaşi situaţiune. De la cărţuliile de integrame la ziarele social-politice şi de la revistele pentru gospodine pînă la cele pentru copii sau tineret, titlurile ruseşti domină copios. Iar cea mai spectaculoasă (la propriu) bătălie româno-rusă se dă, la Chişinău, în mass media vizuale – prin televiziuni, mai exact. Aici merită să discutăm pe larg – dar iată că zorii unei cvasi-Şeherezade moldave deja se iţesc la căpătul acestei poveşti şi trebuie să tac. (Dar nu înainte de a vă dezlega astronomica enigmă de săptămîna trecută: da, Hotelul Cosmos din Chişinău se află pe axul bulevardului Gagarin! Care Gagarin? Cel care cred că a apreciat borşul roşu, sub toate formele sale, mult mai mult decît Ştefan cel Mare – acesta din urmă fiind un alt mare bulevard, aflat în vecinătate!).

 __________________________

– text publicat în revista Dilema veche, nr. 335, 15 iulie a.c.

20 Septembrie 2010 Posted by | Intelo, povesti suprapuse | , , , , | 2 comentarii