G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

03/iun/2010 Povestiri din “Dilema veche”: la 30 de ani de la moartea lui Iosip Broz Tito

Contra lui au fost Hitler, Stalin şi Vaticanul

 Adrian Cioroianu

Potrivit unei legende cu o foarte posibilă corespondenţă în realitate, prin 1949 sau ’50 mareşalul Tito (liderul Iugoslaviei şi al partidului comunist de acolo) i-a scris un scurt mesaj lui Stalin (liderul URSS, de care se temea atunci o jumătate de mapamond). În mare, scrisorica reda aceste gingaşe cuvinte: Dragă tovarăşe Stalin, vă rog încetaţi a mai trimite oameni cu sarcina de-a mă ucide. Deja am prins cinci pînă acum – unul mă urmărea cu o bombă, altul cu o puşcă… Dacă nu veţi da curs rugăminţii mele, o să trimit şi eu unul la Moscova, la dvs. – şi nu va trebui să mai trimit un al doilea. Citește în continuare

Reclame

3 iunie 2010 Posted by | Intelo, Istorie, povesti suprapuse | , , , | 2 comentarii

21/nov/2009 După 20 de ani: din ce anume sînt făcute revoluţiile?

După 20 de ani

O mărturie subiectivă asupra “reţetei” revoluţiilor

 Adrian Cioroianu

(text publicat în numărul din această săptămînă al revistei Opinia studenţească din Iaşi) 

În primăvara anului 1989 eram un student român – din marea de studenţi din provincie care studiau la Bucureşti – pentru care ideea de libertate se rezuma la cum aş putea face ca într-un viitor previzibil să trec Dunărea în Iugoslavia (şi de acolo s-o iau spre Italia sau Germania). Cu câţiva ani mai devreme făcusem armata într-o unitate de lîngă aeroportul Otopeni şi, arar, seara, răzbătea până la dormitoarele noastre o voce metalizată care spunea ceva gen The passengers for Frankfurt are invited to the gate number…Ascultam fără să vreau această propoziţie ce-mi suna a incantaţie şi, sincer, nu credeam că voi zbura vreodată cu avionul.

În primăvara anului 1993 păşeam pentru prima dată în afara României – taman la Paris. În acel moment terminam facultatea la Bucureşti şi câţiva profesori îmi sugeraseră că s-ar putea să rămân în instituţie, ca asistent. Şi totuşi, când am ajuns la Paris şi am văzut ce frumos e el (pe la început de lună mai!) m-am gândit foarte serios dacă nu cumva ar fi mai bine să rămân acolo, să spăl vase într-un bistro câţiva ani, să mă înscriu la vreo facultate etc.

În primăvara anului 2008 îl conduceam la plecarea de pe aeroportul Otopeni pe preşedintele George W. Bush, care fusese în România cu ocazia summit-ului NATO. Stăteam pe pistă cu first lady aşteptând ca soţul ei să apară (venea cu altă maşină) şi mă gândeam cum aş fi reacţionat în urmă cu 20 de ani dacă cineva mi-ar fi spus că într-un viitor oarecare Iugoslavia nu va mai fi (nici paradis pentru noi şi nici măcar stat ca atare), că România va fi membră a NATO, apoi membră a UE, că va avea guverne votate de un parlament bicameral în care vor fi certuri multe şi aplauze puţine, că eu însumi voi fi ministru, că mă voi fi săturat între timp de mers cu avionul, că voi fi fost primit cu garda de onoare pe scările Ministerului Afacerilor Externe din Paris, că-l voi conduce personal la plecare pe preşedintele SUA, că URSS se va sparge în bucăţi şi că unele bucăţi se vor lupta între ele cu aceleaşi arme Kalaşnikov, că sticlele de Coca Cola se vor prăfui în vitrinele magazinelor săteşti din ţara mea, că România va trece de la două ore de program TV pe zi la cca. 30 de televiziuni “naţionale” care vor emite non-stop etc.

Dacă cineva mi-ar fi prezis toate aceste miracole cândva prin 1988-’89, m-aş fi uitat la el cruciş şi i-aş fi răspuns “Du-te, frate, de-aici, că eş’ exaltat – ca să nu zic nebun!”.

Ce vreau să spun, pe scurt, este că revoluţiile din aceste (cred) componente sunt făcute: din câteva miracole în care nu crede nimeni şi din unii oameni mai exaltaţi decât alţii.

21 noiembrie 2009 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , , | Lasă un comentariu