G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

16/sept/2010 Note pe marginea actualităţii internaţionale

 Irakul, Afganistanul şi Romanistanul

 Bedros Horasangian

Înlocuirea generelului McCristal cu generalul Petraeus la comanda forţelor militare americane  în Irak nu a adus cine ştie ce îmbunătăţiri simţitoare pe teatrele de operaţiuni. Ce să se mai întîmple în ultimul moment ? Situaţia în teren este complexă şi fără sorţi de izbîndă definitivă. Războiul dus cu tehnologii avansate – ca şi în Coreea, ca şi în Vietnam,ca şi în Irak sau Afganistan americanii au avut un net avantaj – s-a împotmolit într-unul de uzură. Deja e clar că luptele om la om nu au putut elimina luptătorii de guerilă irakieni sau pe talibanii afgani şi întreaga operaţiune militară de anvergură este acum măcinată de incidente locale. La ce a dus ocuparea Irakului? Cu ce preţ, cu ce costuri umane, cu ce soluţii pentru viitorul imediat? Dincolo de afacerile lui Donald Rumsfeld şi gologanii păpaţi de Helliborton. Au şi americanii asfaltangii lor, nici la ei iarna nu-i ca vara.

by Scott Stantis, 2009

Ce zice Congresul ? Dar opinia publică, dar strategii de la Pentagon şi analiştii de la Departamentul de Stat? Deja Preşedintele Barack Obama a declarat retragerea trupelor combatante americane de pe teatrele de operaţiuni începînd cu 1 septembrie. Este clar că soldaţii americanii au deja bagajele făcute şi masivele avioane Hercules vor duce acasă zeci de mii de militari. Deja Preşedintele Barack Obama a declarat că pînă la sfîrşitul anului viitor nu vor mai fi soldaţi americani pe teritoriul irakian. Totuşi un corp expediţionar de încă 50 000 de soldaţi americani non combat vor fi prezenţi încă un an în Irak. Retragerea definitivă va fi abia peste un an. Sună frumos şi în mod cert aşa va fi. Ce se va întîmpla şi cum va continua lupta împotriva terorismului după încetarea intervenţiei militare NATO în Irak şi Afganistan? Britanicii se pregătesc şi ei de retragere. În ultimele zile, ca un făcut, 8 soldaţi americani şi 4 britanici au fost ucişi. Ceea nu sună bine şi nici încurajator. Ce se va întîmpla la Basra, Falujah, Tikrit sau Bagdad după retragerea definitivă a militarilor NATO? Vor începe iar lupte intestine între suniţi, şiiţi şi kurzii din nord? Ce fel de democraţie, pace şi prosperitate rămîne în Irak după plecarea americanilor? Greu de făcut evaluări corecte. Dar cu militarii români ce se întîmplă? Noi decidem dacă retragem ostaşii noştri sau decid americanii? Dacă ar fi după noi, s-ar găsi destui ca să şi meargă şi acum, dacă ar fi de cîştigat bani. E bine, e rău, banu-i ban şi  banul la ban trage. Dacă nu moare sau nu e nici un soldat român rănit, atunci este bine. Şi toată lumea e fericită, noi că suntem alături de americani – nu doream asta de zeci de ani ? –, cîteva sute de familii româneşti frecîndu-şi mâinile că mai vin nişte dolari şi vor avea ce să cheltuiască în vremurile astea de restrişte. Dacă rromii trimişi înapoi din Franţa au primit cîte 300 euro de căciulă şi 100 de euro de [copil], militarii vin cu mult mai mulţi bani. Toată chestia e bine, Doamne ajută şi toata lumea e fericită pînă se întîmplă vreo nenorocire, Doamne fereşte, cu o mină sau vreo rafală de Kalaşnikov. Dar, în fine, la război, ca la război.

Totuşi, ce se va întîmpla în continuare? Putem face oarece speculaţii.

Turcii joacă o carte nouă în Orientul Mijlociu. Israelienii nu privesc cu ochi buni nici ce se întîmplă la Ankara, nici la Teheran. Iranienii rămîn în continuare o ameninţare la securitatea lumii, nu are rost să ne ascundem după vorbe sau cireş. Islamul a devenit agresiv şi intoleranţa afişată nu poate duce la nimic bun. Nu putem ignora femeia  lapidată ca în evul mediu sau acele imagini îngrozitoare cu o tînără iraniană cu nasul şi urechea tăiate. Sinistru. Suntem în secolul XXI şi nu pe vremea lui Aladin! Ruşii s-au înfipt şi ei iar tare în Iran şi Armenia. Prezenţa a mii de soldaţi ruşi la Gumri (baza rusească în Armenia, închiriată recent pe încă 50 de ani) cu rachete sol-aer şi Mig 29 în dotare poate tăia avînturile belicoase ale azerilor. […] În Caucaz treburile rămîn încîlcite. În Iran, unde buba cea mare: specialiştii ruşi au fost alături de cei iranieni la încărcarea reactoarelor. Ar putea ataca aviaţia israeliană (cum a procedat în Siria) sau cea americană (cum a procedat în Libia) obiective iraniene acolo unde sunt şi militari/experţi ruşi? Puţin probabil. NATO, americanii şi israelienii vor trebui să privească şi să gestioneze extrem de atent acest complex dosar iranian.

Pentru ai noştri însă, doar chestiunea rromilor din Franţa şi cea basarabeană par de mare actualitate. Nu ne este indiferent cum vor evolua lucrurile la Chişinău. Chiar dacă ruşii îşi încordează muşchii şi nu privesc cu ochi buni ce se întîmplă acolo. Apropierea Moldovei de România şi UE, atît de dorită de actuala conducere de la Chişinău – dar şi de cei de la Bucureşti, sotto voce – ar fi benefică pentru viitorul românilor. Dincolo de actualele graniţe. E bine să ştim cum să acţionăm cu eficienţă şi pragmatism. Măcar în chestiunea Moldovei să fim inteligenţi, dacă în cazul altor dosare externe am pus-o de mămăligă. Totuşi o întrebare rămîne. Cînd revin în ţară trupele române din Irak? Şi cu scutul antirachetă cum rămâne? Iată că sunt două întrebări.

Trăim în Romanistan şi o să trăim şi mai bine. Cică.

________________________

– text publicat în săptămînalul Observator cultural, septembrie a.c.

16 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

07/mart/2010 Astăzi au loc alegeri în Irak: un test dur pentru un stat fragil

… analiza revistei Newsweek:

Rebirth of a Nation

 Something that looks an awful lot like democracy is beginning to take hold in Iraq. It may not be ‘mission accomplished’—but it’s a start.

By Babak Dehghanpisheh, John Barry and Christopher Dickey

NEWSWEEK  Published Feb 26, 2010 From the magazine issue dated Mar 8, 2010

„Iraqi democracy will succeed,” President George W. Bush declared in November 2003, „and that success will send forth the news from Damascus to Tehran that freedom can be the future of every nation.” The audience at the National Endowment for Democracy in Washington answered with hearty applause. Bush went on: „The establishment of a free Iraq at the heart of the Middle East will be a watershed event in the global democratic revolution.” (…)

The elections to be held in Iraq on March 7 feature 6,100 parliamentary candidates from all of the country’s major sects and many different parties. They have wildly conflicting interests and ambitions. Yet in the past couple of years, these politicians have come to see themselves as part of the same club, where hardball political debate has supplanted civil war and legislation is hammered out, however slowly and painfully, through compromises—not dictatorial decrees or, for that matter, the executive fiats of U.S. occupiers. Although protected, encouraged, and sometimes tutored by Washington, Iraq’s political class is now shaping its own system—what Gen. David Petraeus calls „Iraqracy.” With luck, the politics will bolster the institutions through which true democracy thrives.

– text integral format word doc. – alegeri Irak – newsweek – mart 10

7 Martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

22/febr/2010 O critică a politicii (externe şi interne) a administraţiei B. Obama – din partea unui votant al ei

Prezentăm acest text ca fiind exponenţial pentru o critică la adresa lui Barack Obama din perspectiva stângii (democrate) americane. În opinia noastră, nu toate argumentele de mai jos se susţin prin ele însele – dar sunt reprezentative pentru o anumită stare de spirit din societatea americană contemporană – EURAST.

Conversation with Daniel Ellsberg: Evaluating Obama So Far

 By Joan Brunwasser

opednews.com    

Daniel Ellsberg is definitely a name out of our national past. Baby Boomers immediately conjure up images of the Vietnam War and the Pentagon Papers. For the younger set, or those whose recollections have faded, there’s a brand new documentary about Ellsberg and his historic actions. The Most Dangerous Man in America opened in theaters across the country this past weekend and is guaranteed to bring you up to speed. In it, whistleblower and activist Ellsberg is both star and narrator. Welcome to OpEdNews, Dan. If you don’t mind, we’ll come back to the documentary later. I’d like to hear your take on current events. We are now officially one year into this new administration. Are we on the way to achieving the change that the voters were so eager for?

On Afghanistan, there is change: for the worse, much worse. Not just a tripling of the American troop presence, though that’s bad enough. I believe that’s just the start of an open-ended, indefinitely prolonged fighting occupation.

Some of my friends and a large part of the public, perhaps most, believe that he’s committed himself to put a ceiling on the American troop presence of about 100,000. They realize that his officials quickly backed away from his talk in December of beginning to withdraw then, but they think he won’t go above the level reached by this „one-time” deployment (which will be closer to 40,000 than his announced 30,000).

I believe that’s mistaken. I expect that no later than his 18-24-month „deadline” and probably much earlier than that, General McChrystal will be asking for a lot more troops. And I now expect Obama to give them to him (if and when troops become available from Iraq, and perhaps elsewhere as necessary).

A president who didn’t say „No” to this recent request–the best chance he’ll ever have to do so, when he could still blame a hopeless situation on the last eight years under his predecessor and „reluctantly” name a date for total withdrawal–will find it even harder to do after wasting more lives in coming months. The odds are very high, I believe, that Obama’s War will last as long as he’s in the White House–whether four or eight years–and beyond.

Pakistan: his expanded drone campaign. Change for the worse. Those civilian-killing violations of sovereignty and pressures on Pakistan to go on offensives they don’t want to do against the various Talibans in their country seem recklessly destabilizing of that dangerous regime.

Iraq: I flatly do not believe that he has ever had any intention to give up permanent bases, manned by tens of thousands of US troops and mercenaries. Nor do I expect an end to Iraqi efforts to dislodge them, meaning continued dying and especially killing–mainly from the air–by US troops, indefinitely. If and when he reduces up to a hundred thousand of our troops in Iraq, I expect them to go to Afghanistan, after a visit home with their families.

On repairing the erosion of the Constitution over the last eight years, undoing the executive coup under Bush/Cheney? No change. Rendition (kidnapping „suspects” to torture states), state secrets privilege invoked on the same grounds and as frequently as before, no more transparency (yet: there’s still talk of it, but I’m not holding my breath); warrantless wiretapping and surveillance untrammeled, with telephone companies as immune to accountability as NSA, assertion of right and intention of indefinite detention without charges or trial (continuing the Bush Administration’s rejection of the Magna Carta).

I didn’t really expect a president to eschew powers bequeathed to him by his predecessor, without Congressional pressure (which he wasn’t likely to get from a Congress dominated by his own party: and he hasn’t). But the use all year of the same briefs used by the Bush DOJ mocking the Constitution! We have to remember that John Yoo was (and is) a teacher of constitutional law, too; that doesn’t seem to do much for us. And for a guy who recited the presidential oath of office twice, I was struck that he misstated in Sweden what it was he had sworn to.

His excuse for accepting a Peace Prize while he was conducting four wars (including covert wars in Yemen and Pakistan: and Somalia? Iran?) was that unlike Martin Luther King and Gandhi he lived in the real world (not the bubble of the Birmingham Jail or the Salt March) and that he had „sworn to defend his nation.” Actually, he hadn’t. Like all presidents, he had sworn to protect, preserve and defend „the Constitution of the United States” against „all enemies foreign and domestic.” He hasn’t done a very good job of that, failing to reverse or even investigate the effective assaults on it of his predecessors Bush and Cheney, fairly described, I believe, as domestic enemies of the Constitution.

Obama has the chutzpah to assert that „I closed Guantanamo„–when he hasn’t! And if and when he does, he intends to move the lawless detention regime to Illinois. In the same sentence he claimed that he’s ended torture: when there are credible accounts of torture still going on at JSOC sites at Bagram and elsewhere.

Meanwhile he has, in effect, decriminalized torture, by refusing to indict, prosecute or even investigate the blatant policy of it under his predecessor. He says he’s stopped it, but his refusal to regard it as something to be investigated and prosecuted (which is his legal obligation to do under a treaty: i.e., he’s in violation of this) identifies it as something other than a crime, which it is under both domestic and international law. In other words, not only his successors but he himself could turn to it next month if „new” circumstances changed his judgment of its necessity as an instrument of policy. And as Glenn Greenwald has pointed out, for Obama to take this position makes it a bipartisan consensus (like the other constitutional atrocities mentioned above), giving it a seal of legitimacy and status from now on as an available „option” for the Executive branch.

The economy? Health? He has sought and achieved all the change that Wall Street and the health industry will accept and applaud.

His „changes” have made his favorite bankers rich, and will vastly enrich the health industry, without demanding regulation. Hardly surprising on the financial sector, since he appointed as top officials and advisors the very promoters of deregulation that created the crisis. The administration attitude that „What’s good for Goldman Sachs is good for the nation” is not the change most people were eager for.

I hear there have been some useful changes in civil rights and the environment (other than a real policy for averting climate catastrophe!) but I don’t know the specifics. On the issues I follow closely, it’s a another Bush term: at its best, Bush the father, but mostly the son. The rhetoric is different, for sure, but it’s so uncoupled from performance that I scarcely listen to the talk any more.

Yes, there still is a dime’s worth of difference between the parties–though not a whole lot more than that–but at this point, I wouldn’t give a dime for the rhetoric alone. If he backs up his words about a „nuclear -free world” with meaningful steps in that direction, I’ll give him credit for it: but he hasn’t done so yet, and I really don’t expect it. Looking at the Republicans, I can hardly regret my vote and support for him, and I will surely vote for him in 2012. But not because I expect from him the change we need: in the absence of a yet-nonexistent citizens’ movement that will change the political environment to which he responds.

Certainly in style, and in some respects in policy, he’s far from being a Bush-type Republican. But he’s just as far from what we need as he is from McCain and Palin.

A thorough answer but hardly a rave review, I’m afraid. Let’s pause here. When we return, Dan will talk more about the Pentagon Papers and how much things are different, or not, today. I hope you’ll join us.

Joan Brunwasser is a co-founder of Citizens for Election Reform (CER).

22 Februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

11/febr/2010 Scandalul Blackwater şi noua administraţie americană

Barack Obama a rupt legăturile cu “Blackwater”

SFÂRŞITUL UNUI COŞMAR

Constantin Romulus Preda

Noul lider de la Casa Albă, Barack Obama, a anulat în luna iulie a anului trecut, contractul dintre statul american şi compania de securitate Blackwater. După evenimentele din 11 septembrie, Blackwater a ajuns într-o poziţie de o extraordinară importanţă în „războiul împotriva terorismului”, iar contractele sale cu guvernul federal depăşeau suma de un miliard de dolari.

Primul contract între statul american şi agenţia de securitate a apărut încă din vremea administraţiei Clinton. Fără doar şi poate, mulţi dintre noi se întreabă cine se află, cu adevărat, în spatele acestei armate.

În 1997 Erik Prince începe să îşi construiască propriul regat politico-militar, beneficiind de o moştenire evaluată la 35 de miliarde de dolari. Astfel ia naştere una dintre cele mai puternice armate private din lume, denumită Blackwater. După evenimentele din 2001, Prince îşi trimite armata, în urma unui acord încheiat cu administraţia Bush, în Afganistan şi Irak.

Scopul? Anihilarea grupărilor teroriste.

Saddam Hussein şi Osama ben Laden vor deveni principalele ţinte ale americanilor, iar primul va fi executat în data de 29 decembrie 2006, într-o manieră specifică Evului Mediu.

Adevărata faţă a agenţiei de securitate Blackwater începe să se contureze odată cu evenimentele din 31 martie 2004, atunci când patru americani înarmaţi au căzut pradă furiei populaţiei din oraşul Falloujah, resturile carbonizate şi mutilate ale acestora rămânând atârnate de un pod peste Eufrat timp de câteva ore. Răspunsul soldaţilor „Blackwater” nu va întârzia să apară. În dimineaţa zilei de 16 septembrie 2007 are loc un adevărat masacru, în piaţa Nisour din Bagdad, ce lasă în urma sa 17 victime, civili irakieni, printre care mulţi copii şi femei.

Potrivit unui raport al Congresului american, din 2005, societatea privată Blackwater a fost implicată în 195 de incidente în Irak, iar angajaţii acesteia au fost primii care au deschis focul în 84% din cazuri, ceea ce contravine contractului încheiat cu Departamentul de Stat american, conform căruia firma poate face uz de armă numai în situaţii defensive.

„Mi-am pus compania şi pe mine însumi la dispoziţia CIA pentru misiuni foarte riscante. Dar, când a devenit oportun din punct de vedere politic, cineva m-a sacrificat”, a declarat fondatorul companiei Blackwater, după ce noua administraţie de la Casa Albă a reziliat contractul cu agenţia de securitate.

Legăturile lui Erik Prince cu statul american au fost rupte, însă rămâne de văzut cum vor răspunde soldaţii armatei private pentru crimele comise în Irak.

11 Februarie 2010 Posted by | Istorie | , , , | Lasă un comentariu

30/dec/2009 America, între Irak şi Afganistan

(just for fun!)

by Nick Anderson 01 dec 09

30 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu