G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

15/mai/2010 „Rusia şi Ucraina îşi finisează calul troian transnistrean” – cotidianul.ro

Rusia şi Ucraina îşi finisează calul troian transnistrean

Razvan Ciubotaru

cotidianul.ro, 13 mai a.c.

După patru ani de embargou economic, preşedinţii rus şi ucrainean se pregătesc să anunţe ridicarea blocadei economice impuse Transnistriei şi să reconfirme menţinerea trupelor ruse în stânga Nistrului. Presa rusă vorbeşte de o reactivare a planului de federalizare a Republicii Moldova în preajma campaniei pentru alegerile anticipate.

Preşedintele ucrainian Viktor Ianukovici

Moscova şi noul regim prorus de la Kiev urmează să anunţe, săptămâna viitoare, ridicarea blocadei economice impuse Transnistriei, scrie “Nezavisimaia Gazeta”, citată de Ştirea Zilei. Potrivit unor surse din diplomaţia rusă Citește în continuare

Reclame

15 mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , | Lasă un comentariu

10/mai/2010 Revenim asupra contractului Kiev – Moscova privind flota rusească la Marea Neagră

Flota rusească încinge spiritele la Kiev

Marius Baloş

Recenta ratificare a acordului dintre Ucraina şi Rusia, semnat la 21 aprilie a.c. de către preşedinţii Viktor Yanukovici şi Dmitri Medvedev, care prevedere prelungirea prezenţei flotei ruseşti în Marea Neagră prin baza din Crimeea pe încă 25 de ani, pînă în 2042, a fost primită cu aplauze-n picioare de categorica majoritate a deputaţilor din Duma rusească, 410 din cei 450 de deputaţi votînd in favoarea acestei ratificări. În schimb, dacă la Moscova se deschideau şampaniile, la Kiev situaţia devenea pe parcursul zilei de marti, 27 aprilie, tot mai tensionată, odată cu Citește în continuare

10 mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

29/mart/2010 Din nou despre Ucraina: Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”? (3/3)

Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”?

Va accepta Ucraina propunerea de a intra în Uniunea vamală R-B-K ?

Adrian Cioroianu

(3/3; pentru prima parte, aici)

Spre o UE à la ruse?

            Dar proba cea mare ar putea fi, pentru Ianukovici şi echipa sa, maniera în care va rezista la cântecele de sirenă (mai curând în sens feroviar decât mitologic) ale Uniunii vamale Rusia–Belarus–Kazahstan. Dacă există, în spaţiul ex-URSS, un subiect asupra căruia Vladimir Putin, Dimitri Medvedev, belarusul Lukaşenko şi kazahul Nazarbaev să fie de acord, atunci el este această uniune vamală, ale cărei documente au fost semnate pe 27 noiembrie 2009 la Minsk. Uniunea este vârful de lance al Comunităţii Economice Eurasiatice (EurAsEC), înfiinţate în 1996 dintr-o încercare a Rusiei de a-şi menţine prezenţa (şi poate controlul, în viitor) în Belarus şi în aria ex-URSS a Asiei Centrale. În momentul de faţă, Uniunea vamală R-B-K este percepută la Moscova ca fiind cea mai evidentă poveste de succes a integrării statelor foste sovietice – şi aproape automat (vezi agenţia RIA Novosti, 2 ianuarie a.c.) se face paralela cu Uniunea Europeană de azi, care şi ea a plecat acum 50 de ani tot de la o uniune vamală. Conform acordurilor din noiembrie trecut, cele trei state au început aplicarea tarifelor vamale unice de la 1 ianuarie a.c. Un cod vamal unic va deveni operabil de la 1 iulie a.c., dată la care punctele vamale de la graniţa ruso-belarusă vor fi desfiinţate (ca şi cele de la graniţa ruso-kazahă, pe 1 iulie 2011). Ţelul este ca până la 1 ianuarie 2012 cele trei state să reprezinte un teritoriu economic comun, cu o piaţă unică a energiei, transporturilor, cerealelor, forţei de muncă etc. – un fel de mini-UE cu faţa spre Moscova.

Preşedintele Medvedev declara, pe 27 noiembrie trecut, că speră ca şi alte state din zonă să adere în curând. Kremlinul nu face azi nici un secret din faptul că Uniunea R-B-K ar fi mult mai puternică dacă ar avea şi Ucraina în interior (pentru moment, Ucraina, R. Moldova şi Armenia au doar statut de observatori pe lângă EurAsEC). Drept care este foarte posibil ca noul preşedinte Ianukovici să primească această ofertă. Iar din felul în care el va răspunde se va vedea cine (şi ce) este, de fapt, Viktor F. Ianukovici. 

– o variantă a acestui text a fost publicată în revista Foreign Policy – România, nr. 15, martie-aprilie a.c.

29 martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Un comentariu

23/mart/2010 Din nou despre Ucraina: Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”? (2/3)

Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”?

Va accepta Ucraina propunerea de a intra în Uniunea vamală R-B-K ?

Adrian Cioroianu

(2/3; pentru prima parte, aici)

Actualul preşedinte de la Kiev, Viktor Fedorovici Ianukovici, pe atunci doar candidat, a oferit în octombrie 2009 un program descurajant pentru cei ce sperau în continuarea apropierii Ucrainei de Occident. Conform declaraţiilor, el se profilează a fi cel mai anti-NATO preşedinte al Ucrainei din 1994 şi până azi (Leonid Kucima y compris); tot el tratează cu condescendenţă aderarea la Uniunea Europeană (ia în derâdere “euro-romantismului” lui Iuşcenko şi propune un “pragmatism” pur şi dur, care să facă din Ucraina o piaţă deschisă simultan către UE şi către CSI); tot el s-a grăbit în 2008 să urmeze Moscova în a recunoaşte separatismul abhazilor şi oreţilor din Georgia şi rămâne mai mult decât suspicios la adresa Americii (pe care a acuzat-o voalat că ar fi montat “trucul” cu otrăvirea lui Iuşcenko din 2004); şi, în fine, tot el este cel ce-a întârziat afilierea propriului Partid al Regiunilor la vreuna din familiile politice ale Parlamentului European. Nu ştim cum se va comporta acest preşedinte în următorii cinci ani – deocamdată, cert e că el nu este un prooccidental.

Priorităţi posibile

Deşi Ianukovici pleacă din poziţia unui prorus cu vechi state de serviciu, paradoxal, tot el are şansa unică, acum, de a sparge clişeul(?). Pe scurt, are de ales între a fi “omul Moscovei” sau un autentic “dîrjavnik” ucrainian[1]. Ce va alege? – e prea devreme pentru un răspuns. Deocamdată, Rusia i-a făcut deja un favor, nemaisusţinându-l vocal în alegeri (ca în 2004), deşi dovezi de simpatie nu au lipsit (vezi vizita de 10 zile a Patriarhului Rusiei, Kiril, în Ucraina, în vara trecută – în urma căreia Ianukovici s-a detaşat ca beneficiar). Este de bănuit că Ianukovici va revizui, de exemplu, proiectul (semnat în martie 2009, la Bruxelles) de moderrnizare & mărire a gazoductelor ucrainiene pe bani furnizaţi de UE (şi fără participarea Rusiei). E foarte posibil, deci, ca Ianukovici să invite Rusia în acest proiect – ceea ce ar echivala cu anularea lui. Este, de asemenea, de aşteptat ca locul Ucrainei în Parteneriatul Estic al UE să devină, pe termen poate mediu, unul decorativ. Cu siguranţă, Ucraina viitorilor ani nu va face nici un pas suplimentar spre NATO – Ianukovici s-a pronunţat răspicat în acest sens. În schimb, Rusia va avea o şansă serioasă de a-şi consolida prezenţa la Marea Neagră: atât prin cumpărarea (din Franţa) şi dispunerea aici a navelor Mistral, cât şi prin crearea condiţiilor ca deal-ul cu Ucraina privind folosirea bazei militare din Crimeea să fie prelungit dincolo de 2017 (data termen fixată în 1994). În fine, rămâne de văzut ce ecouri va avea alegerea lui Ianukovici în Republica Moldova şi în Georgia. Iar în ceea ce priveşte România, ONG-urile de mediu ar face bine să-şi actualizeze argumentele privind sănătatea Deltei Dunării: e de aşteptat ca guvernele epocii Ianukovici să dea un nou impuls proiectului Canalului Bîstroie.

– o variantă restrînsă a acestui text a fost publicată în revista Foreign Policy – România, nr. 15, martie-aprilie a.c.


[1] Dîrjavnik = suporterul politic al unui stat indepedent ucrainian puternic.

23 martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

19/mart/2010 Din nou despre Ucraina: Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”? (1/3)

Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”?

Va accepta Ucraina propunerea de a intra în Uniunea vamală R-B-K ?

Adrian Cioroianu

(1/3)

O vreme, în toamna lui 2009, s-a crezut că ucrainianul Vasili Humeniuk ar putea fi unul dintre cei mai inspiraţi cetăţeni ai Europei – atunci când el, la vârsta de 63 de ani împliniţi, şi-a schimbat numele în Vasili Protivsih (protivsih = împotriva tuturor) şi s-a înscris cu acest nom de guerre în cursa pentru preşedinţia Ucrainei. Sondajele de atunci îi dădeau şanse: peste 15% din electorat se declara dezamăgit şi dispus să voteze împotriva tuturor candidaţilor cu renume. Teoretic, dacă ar fi opţinut toate voturile contra, Protivsih ar fi concurat cu Iulia Timoşenko pentru locul doi în finală (primul loc avându-l, de la bun început, Viktor Ianukovici).

Numai că electoratul Ucrainei s-a arătat, în alegerile din 17 ianuarie – 7 februarie a.c., mult mai responsabil (chiar dacă, inclusiv în turul II, un procent de cca 4% din alegători a votat împotriva ambilor finalişti!). Campania prezidenţială a foarte dură, deseori chiar murdară, diversiuni de tot felul au agitat media, iar o epidemie de gripă a turmentat şi mai mult societatea, la cumpăna dintre ani. Şi totuşi, alegerile au decurs preponderent corect, iar lupta s-a dus până în ultima clipă – şi tot în ultima clipă a numărării voturilor s-a clarificat şi rezultatul, relativ strâns. Aceasta este jumătatea plină a paharului: Ucraina, cu cele peste 48 de milioane de locuitori ai săi, s-a dovedit a fi un tânăr stat în care democraţia a prins rădăcini.

Dar mai este şi o jumătate goală: electoratul Ucrainei s-a dovedit a fi profund polarizat, deşi miza din 2010 a fost mult mai mică decât cea din 2004. Acum, toţi cei trei candidaţi ce plecau în luptă cu ceva şanse au căutat, într-un fel sau altul, bunăvoinţa Moscovei. Arseni Iaţieniuk, fost “lup tânăr” prooccidental în echipa lui Iuşcenko din 2007 (l-am întâlnit de câteva ori în calitatea sa de ministru de Externe), cotat cu şansa a III-a în primele sondaje, a crezut (sfătuit de consilieri veniţi de la Moscova) că-şi măreşte şansele dacă devine NATO-sceptic şi euro-precaut. A greşit – şi a terminat pe locul patru. Iulia Timoşenko a lăsat să se înţeleagă că ea ar fi preferata politică a Moscovei – imaginile cu ea şi cu premierul rus Putin, dintr-o întâlnire din noiembrie ’09, la Palatul Livadia din Ialta (Crimeea) au fost intens folosite în campania ei. Impactul a fost discutabil: chiar şi suporteri ai BIuT (“Blocul Iulia Timoşenko”) au spus că în acele imagini mai curând Putin părea a fi gazdă (deşi Crimeea este, în ciuda componenţei etnice, parte a Ucrainei de azi). (va urma)

– o variantă restrînsă a acestui text a fost publicată în revista Foreign Policy – România, nr. 15, martie-aprilie a.c.

19 martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

17/febr/2010 Ianukovici: „Nu sunt omul Kremlinului” – interviu CNN, 10 februarie a.c.

CNN exclusive: Ukraine’s Yanukovich: I’m no Kremlin stooge

Kiev, Ukraine (CNN, february 10, 2010) – The man leading Ukraine’s presidential election called on his rival Tuesday to accept defeat, and he vowed to unite Ukraine after an election that has split the country in two.

In an exclusive interview with CNN, Victor Yanukovich also said any decisions he makes as president will be in the national interest of Ukraine, not Russia.

With 99.98 percent of the votes from Sunday’s election counted, Yanukovich has 48.96 percent. Prime Minister Yulia Tymoshenko has 45.47 percent, according to the country’s Central Election Commission.

Tymoshenko refuses to concede defeat and plans to demand a recount in some districts where, she says, voting irregularities took place, officials from her party said Tuesday. Yanukovich called on his rival to accept the election result.

„This country has been democratic for five years and that’s been proven again by this election,” he told CNN. „Yulia Tymoshenko is betraying the principles of her Orange Revolution” by failing to acknowledge defeat.

Yanukovich was declared the winner of the presidential election in 2004, but after a pro-Western uprising known as the Orange Revolution, his win was annulled. The election was run again, and current President Victor Yushchenko won.

Compared to the Western-leaning Yushchenko, Yanukovich has been seen as having close ties to Russia. That opinion was helped in 2004 when then-Russian President Vladimir Putin became the first world leader to congratulate Yanukovich on his victory, a full two days before the electoral commission declared him president-elect.

Yanukovich told CNN on Tuesday that he would not do the bidding of Russia while he is president of Ukraine, and said he is no Kremlin stooge.

His policy, he said, „would be a policy based on mutual interest and good relations with both Russia and the European Union.”

His priority with Russia, he said, would be to focus on stable energy supplies. With the EU, he said, he wants to take steps toward a free trade agreement and bring European standards of living to Ukraine.

In the past, Yanukovich has strongly opposed attempts by Ukraine to join the NATO alliance – something Yushchenko favored. Tuesday, however, Yanukovich opened the door to NATO, even if just a little.

He would „continue to cooperate with NATO, but joining the alliance must be decided by the people of Ukraine in a referendum,” he said.

The priorities of his administration will be to overcome the economic crisis in the country through economic reforms and overcoming corruption, he said.

Yanukovich has already called on Tymoshenko to begin preparations to step down and accept defeat.

Pro-Western Orange leaders like Tymoshenko talked a great deal but did very little, he said, accounting for her defeat.

Yanukovich accounted for his dramatic comeback by saying voters remembered how he was able to improve the economy in the past. He said people voted for him because they believe he can improve the economy.

Though accused of corruption in the past, Yanukovich said he offers the changes that Ukrainians want.

Asked about his vision for the country over the next decade, Yanukovich said he aims to unite Ukraine and make it one of the top 20 economies in the world.

 http://cnn.com/video/?/video/world/2010/02/09/chance.yanukovich.intv.cnn

17 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

12/febr/2010 Şi totuşi, ce va urma? Ucraina, Rusia, UE şi NATO după victoria lui Ianukovici

Ucraina – o portocală mai puţin

Adrian Cioroianu

Ucraina a avut de ales – în turul doi al alegerilor prezidenţiale, din 7 februarie a.c. – între doi candidaţi în egală măsură problematici. În colţul albastru, un domn tuns ca un apparatcik, încercînd să pară gingaş (tocmai pentru că avea la activ cîteva scandaluri de tinereţe, unul legat de un viol), care vorbea prost limba ucrainiană şi care şi-a camuflat pe cît posibil susţinerea din partea Rusiei. În colţul galben, o doamnă coafată inimitabil, dorind să pară “bărbată” (vezi naţionalismul neinspirat al promisiunii că va redeschide procesul cu România de la Haga!), care vorbea ucrainiana suficient de bine încît să ofere mostre de populism năucitor şi care a încercat să sugereze că ea ar avea susţinerea premierului rus Putin. Bărbatul – Viktor Ianukovici, 59 de ani – ar fi dorit să se uite că el fusese perdantul alegerilor precedente. Doamna – Iulia Timoşenko, 49 de ani – ar fi dorit, la fel, să se uite că ea fusese printre învingătorii aceloraşi alegeri. Atunci, în 2004, cuplul “portocaliu” şi “pro-occidental” Iuşcenko-Timoşenko, victorios asupra “prorusului” Ianukovici, a creat un orizont de aşteptare cu mult mai larg decît graniţele Ucrainei. Între timp etichetele s-au estompat, liderii “portocalii” au devenit cunoscuţi în Europa ca cel mai certăreţ duo politic al momentului, iar economia Ucrainei s-a gripat, invers proporţional cu speranţele iniţiale: 15% scădere de PIB în 2009, o inconsistenţă alarmantă a monedei (hrîvnia), un şantaj cvasi-declarat din partea Rusiei şi o nevoie disperată de bani de la FMI. (foto Ukrainform)

Victoria lui Ianukovici clarifică şi totodată complică situaţia ţării sale. Chiar dacă nu e atît de pro-rus pe cît spun adversarii, el este încă şi mai puţin pro-occidental. Ianukovici e un pragmatic. În următorul lustru (cel puţin) nu se va mai pune problema apropierii Ucrainei de NATO (acesta fusese pariul major al lui Iuşcenko). În fapt, Ucraina se va apropia de Rusia, în sfera de influenţă pe care Moscova o reconstruieşte febrilă de un deceniu. În Occident s-a comentat puţin constituirea Uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan (în 2009); dar pentru Moscova aceasta reprezintă una dintre marile sale victorii geopolitice din ultimii 20 de ani. Iar pasul următor va fi încercarea de aducere a Ucrainei în această uniune (care-i un alter nomen pentru dominaţia Rusiei în “vecinătatea imediată”– cum e numit la Moscova spaţiul ex-URSS). Prin poziţia sa, Ucraina are o importanţă strategică pentru Rusia. Kievul e chiar pe falia sferelor de influenţă: Washington/Bruxelles de-o parte, Moscova de alta. Viktor Iuşcenko n-a fost cel mai bun preşedinte european al epocii sale, dar nici cel mai slab; marea sa neşansă a fost că victoria sa s-a suprapus, în 2004, cu o perioadă în care ambiţiile (şi presiunea) Rusiei erau în creştere Puţină istorie: Rusia albă (Belarus), Rusia mică (Ucraina) şi Rusia ca atare reprezentau cele trei republici slave din fosta URSS, cu aproape 73 de procente din populaţia totală (la nivelul anului 1990); prin comparaţie, cele cinci republici preponderent musulmane din Asia Centrală aveau abia 18 procente. Atrăgînd Belarusul şi Kazahstanul (cea mai mare republică central-asiatică) în Uniunea vamală pe care o controlează, Rusia a semnalat că aici doar un element mai lipseşte: Ucraina. Politica dură a lui Putin faţă de Iuşcenko a arătat că Moscova nu era pregătită – nici politic, nici militar, nici psihologic – să piardă controlul asupra acestei republici.

Cîteva consecinţe posibile ale victoriei lui Ianukovici: i) în primul rînd, repet, Rusia va face tot ce poate pentru a atrage Ucraina în Uniunea R-B-K (pentru “a o readuce la locul ei”, cum ar spune Putin). Economia Ucrainei depinde de Gazprom – iar plata facturilor a fost în ultimii ani un coşmar naţional. Pîrghia economică (robinetul fiind la Moscova) va funcţiona de acum la vedere. ii) Parteneriatul Estic – lansat de Uniunea Europeană în mai 2009 – va resimţi o undă seismică serioasă. În acest program, Ucraina era un pilon important – iar de acum va fi unul preponderent decorativ. Influenţa în zonă a UE, chiar dacă nu-i privită cu adversitatea de care are parte NATO, e percepută de Moscova ca o provocare la adresa propriei sale influenţe. Apoi, iii) calmarea relativă a relaţiilor dintre Kiev şi Moscova va întări poziţia flotei ruse în Marea Neagră – flotă ce vrea să se doteze cu nave Mistral made in France şi a cărei bază este în Crimeea ucrainiană, la Sevastopol, în virtutea unui contract ce expiră, teoretic, în 2017 (după cum merg lucrurile, aş paria că va fi prelungit). În fine, iv) Moscova va interpreta victoria lui Ianukovici drept propria sa victorie – iar acest lucru va face valuri. De urmărit efectul de ecou asupra Republicii Moldova (unde, în ciuda unei bizare euforii din presa română, partida pro-occidentală încă n-a fost cîştigată) şi mai ales asupra Georgiei – al cărei preşedinte, Saakaşvili, era imediat lîngă Iuşcenko în ordinea “preferinţelor” Moscovei. Povestea merge mai departe.

– text publicat în Dilema veche, nr. 313, 11 februarie a.c.

12 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | 2 comentarii

10/febr/2010 Din nou despre alegerile din Ucraina – incertitudini pentru UE şi pentru România

Ucraina: spre Moscova sau spre Bruxelles?

Mircea Marin

08 februarie a.c., ziarul Standard. ro

Din nou incertitudini politice la Kiev

Rezultatul alegerilor turului decisive pentru prezidenţialele din Ucraina este încă incert. Viktor Yanucovici (Partidul Regiunilor, fost-comunist, pro-rus) s-a declarat deja învingător, învocând scorul electoral 48,48% vs 45,86% stabilit între el şi Yulia Timoşenko (Blocul “Yulia Timoşenko” popular naţionalist, pro-occidental) la numărarea a 84,43% din voturi. Aceasta însă spune că anunţul acestuia este “prematur”.
“Cred că Timoşenko ar trebui să fie pregătită de demiterea sa” a spus Yanucovici, care devenind preşedinte în cazul victoriei nu o va păstra pe acesta ca premier. “Timoşenko ne- arătat că este un opponent puternic şi este foarte important ca e să îşi accepte înfrângere” a mai continuat acesta.
Răspunsul primit de la Timoşenko, nu seamnă deloc cu acceptarea unei înfrângeri.  “Rezultatul  este doar sociologie. Pentru toţi cei care mă aud şi mă înţeleg este doar vorba despre sociologie, 3% este în marginea de eroare luată în calcul de orice cercetare de acest gen. Este prematur ca cineva să declare un învingător politic al alegerilor” a declarat Yulia Timoşenko în  cadrul unei declaraţii de presă fulger, imediat după ce rivalul său s-a proclamat victorios. Ea le-a cerut reprezentanţilor echipei sale în secţiile de votare să lupte pentru fiecare vot. “Fiecare vot este la fel de important pentru victoria noastră” a subliniat Timoşenko.
Încă de săptămâna trecută Yulia Timoşenko l-a acuzat pe Viktor Yanucovici că ar intenţiona fraudarea scrutinului, de duminică uzând aceleaşi “tehnici” care în urmă cu cinci ani au dus la declanşarea “revoluţiei portocalii”.“Dacă Yanucovici vrea să fraudeze alegerile, tebuie şă ştie că suntem capabili să îi opunem o rezistenţă pe care nu a mai văzut-o niciodată, nici măcar în 2004. 

Acum 5 ani – revoluţia portocalie

Şi în urmă cu cinci ani Yanucovici s-a declarat învingător dar victoria sa a fost anulată de justiţie după ce au fost constatate importante fraude electorale. Atunci, contracandidatul său era actualul preşedinte în funcţie Viktor Yuşcenko, un simbol a ceea ce însemna dorinţa Ucrainei de a ieşi din “zona gri” a spaţiului cu identitate politică incertă dintre Rusia şi Occident şi alegerea unui destin politic nou, european. Să ne amintim că atunci, Yuşcenko apărea ca un martir ,“la propriu”, faţa sa – un atu al oricărui candidat la preşedinţie – indicând vizibilele urme al atacului cu dioxină la care fusese supus din partea adversarilor săi. Un atac care şi acum este trecut la categoria “cu autor necunoscut” – deşi modul de operare, foarte asemănător cu cel în care a fost executat fostul agent al serviciilor secrete ruse Alexandr Litvinenko, spune multe). În spatele său se afla pe atunci Yulia Timoşenko, care nu avea încă decât un rol secondar deşi rolul său în mobilizarea a ceea ce avea să fie revoluţia portocalie a fost unul principal. Ea avea să devină premier, şi cu timpul, graţie unui discurs mult mai clar şi mai consecvent în ceea ce priveşte orintarea sa politică, adevăratul lider al taberei “portocalii”, scoţându-l definitiv din joc pe Yuşcenko, pe care l-a transformat într-un preşedinte “spectator”, prin grija permanenetă de a deţine iniţiativa. Astfel, ca premier ea a reuşit să îi convingă pe toţi – ucraineni, occidentali şi ruşi – că ea este “omul de acţiune” de la Kiev, omul cu care trebuie să negociezi dacă vrei să obţii ceva – aşa s-a întâmplat mai cu seamă pe parcursul celor două criză ale gazului care au îngheţat şi la propriu şi la figurat discuţiile dintre Moscova, Kiev şi Bruxelles în urmă cu câţiva ani.  Acest lucru a reprezentat de fapt adevarata sa victorie, pentru că şi în ipoteza în care nu va ajunge preşedinte, ea va fi singura voce care va conta în tabăra portocalie.    

Yanucovici, un stâlp al societăţii cu tentative de viol

Adversarul ei de azi, Viktor Yanucovici revine pe un mesaj extrem de populist exploatând din plin situaţia economică şi socială destul de proastă a fostei republici sovietice. El le-a promis ucrainenilor reducerea taxelor dar şi majorarea pensiilor şi salariilor acuzând-o pe Timoşenko de faptul că a risipit pe “showuri electorale” aproape 10 miliarde de dolari primiţi de la Fondul Monetar Internaţional. “Ucrainenii au ajuns să mânânce de trei ori mai puţină carne decât europenii” acuza acesta în campania sa electorală în cadrul unui meeting organizat la Dnipropetrovsk, una dintre regiunile ţării, cele mai afectate de criza economică, unde industria metalurgică a cărei producţie a scăzut cu 30% doar anul trecut a făcut ca aproape trei din zece locuitori să fie şomeri. Totuşi, în ciuda grijii sale faţă de păturile sărace ale ţării, Yanucovici este de fapt candidatul oligarhiei. În spatele său, au fost văzuţi toţi marii oligarhi ucraineni, în frunte cu Rinat Akhmetov. De altfel, chiar şi pentru foarte mulţi dintre suţinătorii săi, el nu este altceva decât un afiş de carton în spatele cărora se află de fapt grupurile de interese economice. Toţi ştiu că în ciuda imaginii sale de « stâlp al societăţii » – ( şi la propriu, are 1,95 m şi 115 kg) – Yanucovici are un trecut care îl face nu doar şantajabil ci pur şi simplu grotesc – în 1968 el a fost condamant pentru furt şi vătămare corporală, iar în 1970 a fost condamnat pentru tentativă de viol, aşa cum îşi amintesc foştii săi amici din tinereţe. 

Timoşenko o aparenţă foarte înşelătoare

Şi Yulia Timoşenko stă “prost” prost la capitolul imagine publică. Blondă, cu coafura ei de zână, complicat împletită şi cu rochiile ei de firmă de o eleganţă incontestabilă, extrem de feminină, ea pare cel mult un “agent provocator”. Surpriză! Pe lângă voinţă, ambiţie şi iniţiativă Yulia Timoşenko are … creier (este chiar doctor în economie şi posesoarea unei averi proprii de invidiat). Cu siguranţă ea este mult mai mult decât ceea ce pare – pentru toată lumea. Deşi se declară anti-comunistă şi anti-rusă – trecutul său arată clar că a avut legături extreme de strânse şi cu comunismul şi cu Rusia – între 1991-1995 Timoşenko a    fost director general al Companiei Naţionale de Petrol, o poziţie în care nu ar fi ajuns dacă relaţiile sale în cadrul structurilor fostului  Partid Comunist din RSS Ucraineană nu ar fi fost foarte puternice, dat fiind faptul că foştii comunişti erau de fapt cei care declaraseră independenţa republicii, iar între 1995 – 197 ea a fost preşedinta United Energy Systems of Ukraine, o companie cu capital privat, care în mod surprinzător a fost preferată de Gazprom, companie care este condusă de foşti agenţi KGB, pentru a deveni principalul importator de gaz rusesc către ţara sa – poziţii care i-au adus din partea presei ucrainene porecla de “prinţesă a gazului” şi o reputaţie de specialistă în inginerii financiare.    

Ce este Ucraina pe harta geopolitică

Dincolo de mizele electorale, victoria lui Yanukovici sau a lui Timoşenko are o miză geo-politică, una care nouă nu ne poate fi indiferentă. Ucraina este acel element care îi lipseşte lui Putin (haideţi să nu ne mai iluzionăm că Dmitri Medvedev chiar ar conduce la Moscova) pentru a completa puzzle-ul eurasiatic al noului imperiu al Rusiei. Despre ce a însemnat pierderea Ucrainei pentru politica de mare putere a Rusiei, cel mai elocvent ne vorbeşte Zbignew Brzezinky, fostul consilier de politică externă al lui Jimmy Carter: “Pierderea Ucrainei era o pierdere de pivot geopolitic, deoarece a limitat drastic opţiunile geostrategice ale Rusiei. Chiar fără statele baltice şi fără Polonia o Rusie ce şi-ar fi păstrat controlul asupra Ucrainei ar fi putut încă să încerce să fie liderul unui imperiu eurasiatic arogant” (a se vedea Marea Tablă de Şah – supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice, Ed. Univers Enciclopedic, 2000). Este clar deci ce înseamnă pentru Rusia ca la Kiev să aibă un preşedinte pro-rus sau anti-rus.

Ucraina, scenarii politice

Dacă Yulia Timoşenko va câştiga alegerile lucrurile vor sta în cel mai rău caz ca şi până acum. Ucraina va evita diferitele formule inventate de Rusia pentru a reface imperiul, iar ponderea ei politică la Marea Neagră va ţine în afara orbitei Moscovei şi Georgia şi Moldova. Mai mult, Occidentul va câştiga timp să îşi repare greşeala de a nu fi invitat Kievul să devină membru al NATO şi al UE. Dacă Viktor Yanukovici va câştiga trebuie să ne gândim la ce este mai rău.
Despre acest “rău” am discutat cu Adrian Cioroianu, fostul ministru de externe al României şi autor al cărţii Geopolitica Matrioşkăi : Rusia postsovietică în noua ordine mondială.
«În primul rând Rusia îşi va înteţi eforturile de a atrage Ucraina în uniunea vamală Rusia-Bielorusia-Kazakstan, acest proiect politic căruia noi îi acordăm în mod nedrept o atenţie prea mică dar  pe care liderii de la Moscova îl consideră principala victorie a deceniului trecut. În al doilea rând este problema bazei militare ruse de la Sevastopol al cărui acord expiră în 2017. Chiar dacă acordul nu va fi rediscutat sub mandatul peşedinteui ales acum acesta poate condiţiona lucrurile de o manieră care să faciliteze prelungirea acestuia.  În al treilea rând succesul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene este pus în pericol de o ieşire din joc a Ucrainei, care este cea mai importantă componentă a acestuia. Să nu uităm că Rusia priveşte cu ostilitate acest proiect pe cae îl vede ca pe o violare de către Bruxelles a sferei sale de influenţă. Îl al patrulea rând vor reintra în chestiune Moldova şi Georgia, între care Ucraina era un nod »  ne-a spus Cioroianu.
Problema devine şi mai complicată dacă aducem în chestiune şi faptul că în România vor fi aduse elemente ale scutului anti-rachetă american, un proiect pe care Rusia, în ciuda asigurărilor primite de din partea SUA, continuă şi vor continua să îl considere o acţiune ostilă obiectivelor sale de securitate, la Marea neagră şi în Europa de Est.
« Pentru Rusia alegerea lui Viktor Yanukovici ar fi o victorie de ordin geopolitic în ceea ce priveşte regiunea Mării Negre. Moscova nu acceptă decât două puteri la Mare Neagră : Rusia şi Turcia. Prezenţa Statelor Unite în România şi Bulgaria – ca şi în Polonia – este deranjantă. Să nu uităm că pentru mult vreme atât Marea Neagră cît şi Marea Baltică au fost « lacuri ruseşti ». Rusia nu va fi de acord niciodată cu amplasarea elementelor scutului merican la noi. Noi însă va trebui să ne facem treaba ca aliaţi » ne-a mai spus Cioroianu.
Despre viitorul politic al Ucrainei am vorbit şi cu Sergiu Celac, membru de marcă al corpului diplomatic român. Părerile sale sunt mult mai rezervat împărtăşite. Şi el se aşteaptă la o schimbare în politica externă a Kievului.
« Va ava loc o rebalansare, o recalibrare a politicii externe a Ucrainei, într-un sens mi apropiat de cel impus de Vladimir Kucima, în anii 1990. Echilibru şi colaborare în toate direcţiile. Trebuie să vedem ce va fi şi cum vor evolua lucrurile » ne-a spus Celac.

10 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

09/febr/2010 Cum va colabora Bucureştiul cu noul preşedinte de la Kiev?

Cum va colabora Bucurestiul cu presedintele promoscovit de la Kiev

Iulian Anghel

Relatiile cu Romania nu se vor modifica fundamental dupa castigarea alegerilor de catre prorusul Viktor Ianukovici, dar subiectul aderarii acestei tari la NATO si la UE va fi uitat cel putin pentru cinci ani, lucru de care Bucurestiul va trebui sa tina seama. Insa, mai pragmatic decat predecesorul sau, Viktor Iuscenko, Ianukovici va avea un discurs mai putin nationalist, lucru care ar putea sa ajute relatiile dintre cele doua tari, crede fostul ministru de externe, Adrian Cioroianu.

Relatii reci

Ucraina este cel mai mare vecin al Romaniei, dar relatiile economice sau politice dintre cele doua tari nu au excelat niciodata. Faptul ca Bucurestiul l-a sustinut pe „presedintele portocaliu” Viktor Iuscenko, ca a sprijinit public aderarea acestei tari la NATO si la UE nu a avut efecte practice concrete.

Schimburile economice dintre cele doua tari sunt mediocre – 460 de milioane de euro in primele zece luni ale lui 2009, adica cu ceva mai mult decat schimburile comerciale dintre Romania si Moldova (411 milioane de euro), insa incomparabil mai mici decat schimburile comerciale cu Bulgaria (1,7 mld. euro) sau cu Ungaria (3,7 mld. euro). Si acest lucru in ciuda faptului ca Ucraina este o tara cu 47 de milioane de locuitori, fata de cei sase milioane de locuitori ai Moldovei. (foto Moscow Times)

Schimbarea de la Kiev nu aduce nimic nou

Se vor imbunatati relatiile bilaterale acum ca la Kiev va fi un presedinte apropiat Moscovei?

„Si cand aceste relatii pareau mai bune lucrurile nu s-au miscat fundamental. Intre presedintii Iuscenko si Basescu nu a fost rezolvata problema combinatului de la Krivoi Rog (in care Romania a investit deja 800 de milioane de dolari si pentru a carui conservare a alocat anual bani de la buget – n.red.) sau a canalului Bistroe. Haga a dat dreptate Romaniei in procesul delimitarii platoului continental, iar, din pragmatism, Ianukovici nu cred ca va redeschide problema, asa cum a facut-o contracandidata lui, Iulia Timosenko. Insa, tot din pragmatism, el va accelera, probabil, lucrarile la Bistroe, pentru ca vede in aceasta problema strict una economica, iar Romania va trebui sa gaseasca o strategie de raspuns”, afirma Cioroianu.

Fostul ministru de externe spune ca mai inainte de a vorbi despre o evolutie a relatiilor romano-ucraiene trebuie stabilita agenda discutiilor si, in primul rand, agenda economica, stiut fiind ca economia Ucrainei depinde, in mare parte, de cea a Rusiei.

Pe de alta parte, afirma el, situatia politica se va schimba. Ucraina, care reprezenta pilonul Parteneriarului Estic (incheiat in mai 2009 de UE cu tari din fostul spatiu sovietic) va deveni un pilon decorativ.

Victoria lui Ianukovici va intari prezenta Rusiei la Marea Neagra. Rusia va incerca sa aduca Ucraina in Uniunea vamala Rusia-Belarus-Kazahstan (realizata anul trecut). Mai mult, victoria lui Ianukovici va fi prezentata de Rusia drept o victorie a sa, lucru care va avea ecou puternic in Republica Moldova si in Georgia (se stie ca, dupa Iuscenko, presedintele Saakasvili este urmatorul pe „lista neagra” a Moscovei).

– text publicat în Ziarul financiar, 09 februarie a.c. 

9 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

08/febr/2010 Ucraina – după alegeri; consecinţe posibile ale victoriei lui Ianukovici

Ucraina – o portocală mai puţin

Adrian Cioroianu

(fragment*; pentru textul integral, vezi aici)

(…) Victoria lui Ianukovici clarifică şi totodată complică situaţia ţării sale. Chiar dacă nu e atît de pro-rus pe cît spun adversarii, el este încă şi mai puţin pro-occidental.

Ianukovici e un pragmatic. În următorul lustru (cel puţin) nu se va mai pune problema apropierii Ucrainei de NATO (acesta fusese pariul major al lui Iuşcenko). În fapt, Ucraina se va apropia de Rusia, în sfera de influenţă pe care Moscova o reconstruieşte febrilă de un deceniu. În Occident s-a comentat puţin constituirea Uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan (în 2009); dar pentru Moscova aceasta reprezintă una dintre marile sale victorii geopolitice din ultimii 20 de ani. Iar pasul următor va fi încercarea de aducere a Ucrainei în această uniune (care-i un alter nomen pentru dominaţia Rusiei în “vecinătatea imediată”– cum e numit la Moscova spaţiul ex-URSS). Prin poziţia sa, Ucraina are o importanţă strategică pentru Rusia. Kievul e chiar pe falia sferelor de influenţă: Washington/Bruxelles de-o parte, Moscova de alta. (foto AFP, Le Figaro, 16 ianuarie a.c.)

 

Viktor Iuşcenko n-a fost cel mai bun preşedinte european al epocii sale, dar nici cel mai slab; marea sa neşansă a fost că victoria sa s-a suprapus, în 2004, cu o perioadă în care ambiţiile (şi presiunea) Rusiei erau în creştere Puţină istorie: Rusia albă (Belarus), Rusia mică (Ucraina) şi Rusia ca atare reprezentau cele trei republici slave din fosta URSS, cu aproape 73 de procente din populaţia totală (la nivelul anului 1990); prin comparaţie, cele cinci republici preponderent musulmane din Asia Centrală aveau abia 18 procente. Atrăgînd Belarusul şi Kazahstanul (cea mai mare republică central-asiatică) în Uniunea vamală pe care o controlează, Rusia a semnalat că aici doar un element mai lipseşte: Ucraina. Politica dură a lui Putin faţă de Iuşcenko a arătat că Moscova nu era pregătită – nici politic, nici militar, nici psihologic – să piardă controlul asupra acestei republici.

Cîteva consecinţe posibile ale victoriei lui Ianukovici: i) în primul rînd, repet, Rusia va face tot ce poate pentru a atrage Ucraina în Uniunea R-B-K (pentru “a o readuce la locul ei”, cum ar spune Putin). Economia Ucrainei (…).

* textul integral va fi publicat joi 11 februarie a.c. în revista Dilema veche şi, ulterior, pe GEOPOLITIKON.

8 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | Lasă un comentariu

07/febr/2010 Ultima oră: Viktor Ianukovici, viitor preşedinte al Ucrainei – potrivit exit poll

…rezultatele exit-poll-ului naţional la Kiev, la încheierea votului:

Viktor Ianukovici – 48,5%;

Iulia Timoşenko – 45,5%.

– reportaj video Associated Press –

7 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

31/ian/2010 EURAST recomandă: Vl. Socor despre şansele lui Ianukovici de a deveni preşedintele Ucrainei şi propunerile acestuia privind relaţiile cu Rusia

YANUKOVYCH CONSISTENTLY RUSSIA-LEANING IN UKRAINE’S PRESIDENTIAL ELECTION

 by Vladimir Socor

Russia’s authorities have adopted a position of studied equidistance between the two main candidates during Ukraine’s presidential election campaign. Moscow has interfered only to the extent of ostracizing President Viktor Yushchenko, whose re-election chances it knew to be nil. Prime Minister Yulia Tymoshenko and Party of Regions leader (formerly two-time prime minister) Viktor Yanukovych will face each other in the February 7 run-off. Moscow as well as Western governments have insisted throughout the campaign that they would work with either winner after the election, only stipulating that the process be free and fair.

Formal equidistance seems to be the only possible option at this stage, in view of the volatile race with an unpredictable outcome. But this option also reflects the lessons of the 2004 presidential election in Ukraine, when the Kremlin’s Yanukovych project failed outright, and the opposite Yushchenko project unraveled soon afterward. His presidency already sinking in 2006, Yushchenko tried to keep afloat by bringing RosUkrEnergo into Ukraine (as Yanukovych had first decided to do in 2004 as prime minister) and bringing Yanukovych back as prime minister (2006-2007) on a fast track toward the presidential candidacy again.

Yanukovych’s programmatic statements during this campaign differ starkly from Tymoshenko’s positions regarding Ukraine-Russia relations and Ukraine’s place in Europe. Theirs are, in major respects, two different foreign policies. Yanukovych’s stated positions are aligned with Russian policy objectives on some issues of central significance to Ukraine, his prescriptions opposite to those of Tymoshenko. (text integral, format word doc. – Socor – Ucraina 22 ian 10)

31 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

17/ian/2010 Ultima oră: în Ucraina, Ianukovici şi Timoşenko se vor confrunta în turul II

Potrivit exit-poll-ului naţional, estimările după primul tur al alegerilor sunt următoarele:

1. Vikton Ianukovici – 31,5%

2. Iulia Timoşenko – 27,2%

3. Serhi Tîhipko – 13,5 % ; (marja de eroare ar fi de 0,5% !)

Alte exit-poll-uri dau procente diferite, dar acelaşi clasament: 1. Ianukovici – cca. 35%; 2. Timoşenko – cca. 25%.

Turul al II-lea al alegerilor este programat pentru 7 februarie a.c.

– pentru detalii: Alegeri în Ucraina – gustul amar al unei revoluţii autosabotate

17 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | 2 comentarii

17/ian/2010 Revista „Newsweek” (SUA) despre alegerile din Ucraina

The End of Orange

Only one thing’s for sure in Ukraine’s election: the winner won’t be Russia, no matter what it says.

By Owen Matthews and Anna Nemtsova | NEWSWEEK

Published Jan 9, 2010 | From the magazine issue dated Jan 18, 2010

No one can say who will win Ukraine’s presidential election later this month. But one thing is sure: Russia won’t waste time declaring itself the victor.

Ever since the 2004 Orange Revolution brought hundreds of thousands onto the streets of Kiev to overturn the rigged result of Ukraine’s last presidential vote, Russia has been itching for a rematch. For Vladimir Putin, seeing his man ousted in favor of a pro-democracy coalition that promised to take Ukraine into NATO and the EU was the „single worst strategic setback” of his presidency, according to Putin biographer Andrei Kolesnikov. Russia has spent the intervening five years ensuring that no such revolution can take place at home and that the Orange coalition in Ukraine would fail. These efforts, such as energy cutoffs and stoking separatism among Ukraine’s 20 percent Russian minority, worked devastatingly well—especially combined with the greed and shortsightedness of Ukrainian politicians. Viktor Yushchenko, the Ukrainian president and Orange leader, now limps along with single-digit approval ratings, while Viktor Yanukovych, the Moscow-backed candidate ousted in 2004, leads the polls. (text integral, format word doc. – Newsweek – Ucraina ian 10 )

____________click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună

by Adrian Raeside 27 nov 09

17 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

17/ian/2010 Ziarul „Le Figaro” (Franţa) despre alegerile din Ucraina

Viktor Ianoukovitch et ses sponsors

Le Figaro | 15/01/2010 | Mise à jour : 22:19

Proche du Kremlin, Viktor Ianoukovitch a acquis avec le temps une image plus policée.

L’ancien premier ministre d’Ukraine, au passé sulfureux, a su s’entourer pour finalement devenir le favori dans la course à la présidence.

En 2004, lors de la révolution orange, il jouait le rôle du méchant. Nervi de Vladimir Poutine, qui ne l’apprécierait guère en réalité, et des milieux d’affaires sans foi ni loi de l’est de l’Ukraine, avec lesquels les relations ne seraient d’ailleurs pas si fusionnelles.

Il faut dire que Viktor Ianoukovitch avait la carrure (1,95 mètre, 115 kilos), et une biographie qui ne plaide pas en sa faveur : des manières brutes de décoffrage, une certaine propension à abuser des «ressources administratives» (traduire : des pressions en tous genres pour gagner une élection) et un casier judiciaire de nature à plomber n’importe quel politicien occidental. Il aurait été condamné en 1968 pour vol, coups et blessures, puis en 1970 pour tentative de viol. L’information est au conditionnel, car les preuves se trouveraient sous bonne garde à Moscou. (text integral, format word doc. – Figaro – Ucraina – ian 10 )

17 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | Lasă un comentariu

17/ian/2010 „The Economist” (M. Britanie) despre alegerile din Ucraina

Ukraine’s presidential election

Oranges and lemons

Jan 14th 2010 | KIEV

From The Economist print edition

 A run-off is likely between Viktor Yanukovich and Yulia Tymoshenko

FANCY buying a vote in Ukraine’s presidential election on January 17th? Go to a new website called “sell your vote” ( http://www.prodaygolos.com.ua). “I will sell two or three votes,” reads one post. “I’ve sold mine for 500 hryvna,” reads another. When last checked, the website advertised some 4,500 votes for sale across Ukraine, at an average price of 913 hryvna ($114). This number could hardly swing the election result, but is enough to reflect the public’s alienation and disillusionment with their politicians.

Five years after the “orange revolution”, which brought thousands of protesters on to the snowy streets of Kiev, many would rather vote against all the candidates—or just not turn up at all. Kiev is once again covered in snow, but the only noise in this election is that of pensioners banging pots and pans in front of government buildings to demand better living standards. The gloomy mood even inspired one small-town opportunist in western Ukraine to change his name to Protyvsikh (Against-all). He is now one of 18 registered presidential candidates. (text integral format word doc. – Economist – Ucraina ian 10 )

17 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , | Lasă un comentariu

16/ian/ Mîine, alegeri prezidenţiale în Ucraina – analiză EURAST

Alegeri în Ucraina – gustul amar al unei revoluţii autosabotate

 Adrian Cioroianu

(partea a II-a – pentru prima parte, aici)

Acum, starea deplorabilă a economiei locale (peste 14% scădere în PIB în anul 2009 – cea mai mare dintre toate statele ex-sovietice!)[1], inconsistenţa monedei locale (hrîvnia – cea mai mare scădere în raport cu dolarul dintre toate monedele lumii în anul încheiat în septembrie 2009!)[2], permanenta ameninţare rusă cu o sabie a lui Damocles a preţului la gaze (şi a dificultăţilor ucrainiene de a achita factura în lipsa unor împrumuturi & ajutoare externe), lipsa de popularitatea internă a unor proiecte (importante pentru Iuşcenko) precum aderarea la NATO, ca şi, mai nou, o serioasă epidemie de gripă (soldată cu multe victime, închiderea şcolilor etc.) au jucat clar în favoarea lui Ianukovici.

 (The Economist 14 ian 10)

La o scară mai mare, toate acestea joacă de fapt în favoarea Rusiei. Indiferent cine va cîştiga în Ucraina (dintre candidaţii cu şanse), analiza conduce spre concluzia că influenţa Rusiei în politica (internă şi externă) a acestei ţări va creşte. La începutul acestei luni, Iuşcenko a acuzat-o pe Timoşenko inclusiv de faptul că, în cazul unei victorii a acesteia, flota rusă va rămîne pe mai departe în Crimeea[3], cu mult dincolo de anul 2017 (cînd expiră înţelegerea pe această temă dintre Ucraina şi Rusia). Totuşi, există şi perspective diferite, care acreditează ideea că Rusia n-ar fi avantajată de viitoarea schimbare a preşedintelui ucrainian, din două motive[4]: i) Ucraina ca stat s-a schimbat substanţial de profund încît să nu se mai întoarcă la statutul de “vasal al Rusiei” şi ii) Ianukovici însuşi nu ar mai fi (sau, cel puţin, nu ar mai fi perceput drept) omul Moscovei, aşa cum se acredita – cu temeiuri – în 2004.

Totuşi, rămîne totodată de văzut în ce fel vor influenţa aceste alegeri situaţia din alte ţări ex-sovietice (precum Georgia sau imediat-apropiata R. Moldova), ca şi proiectul Parteneriatului Estic, propus de Uniunea Europeană anul trecut. Din perspectiva Moscovei, influenţa Bruxelles-ului în zonă (UE & NATO laolaltă) reprezintă o ameninţare directă la propria sa sferă de influenţă, arondată “vecinătăţii imediate” în care Rusia include toate aceste state provenind din fosta URSS.

Potrivit unor analişti (precum George Friedman, de la STRATFOR) miza reală a alegerilor din Ucraina nu este cine anume va cîştiga (pentru că, oricine ar fi, va duce o politică mult mai pro-rusă decît Iuşcenko), ci dacă Ucraina se va alipi în viitorul apropiat acelei uniuni vamale Rusia – Belarus – Kazahstan în care Moscova vede principala sa victorie politică a anului 2009 (pe drumul refacerii influenţei sale în “vecinătatea imediată”).

Aşadar: i) este de aşteptat ca alegerile să aibă deznodămîntul în turul II, în februarie; ii) V. Ianukovici are prima şansă de victorie; iii) şansa dnei Timoşenko depinde de capacitatea sa de adunare în turul II a voturilor tuturor celorlalţi candidaţi (Arseni Iaţeniuk, Serhi Tihîpko ş.cl.).


[1] Analiză Voice of America, 12 ianuarie 2010.

[2] BusinessWeek, 13 ianuarie 2010.

[3] Ştire RIA Novosti, 4 ianuarie 2010.

[4] Newsweek, 18 ianuarie 2010.

16 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

15/ian/2010 Dumincă, alegeri prezidenţiale în Ucraina – o analiză EURAST

Alegeri în Ucraina – gustul amar al unei revoluţii autosabotate

 Adrian Cioroianu

(prima parte)

După o campanie care a lăsat deseori un gust amar – din perspectiva calităţii dezbaterilor şi cantităţii de acuze şi tertipuri manipulatoare –, ucrainienii vor vota duminică 17 ianuarie a.c. în primul tur al alegerilor prezidenţiale (un foarte probabil al doilea tur e programat pe 7 februarie a.c.).

În cursa pentru succesiunea lui Viktor Iuşcenko s-au înscris 18 candidaţi (inclusiv cel numit) – iar lucrul cel mai cert pare a fi că un al doilea mandat Iuşcenko este exclus. În ultimele sondaje de opinie, el era cotat sub 5 % din intenţia de vot – un scor remarcabil de mic pentru “eroul revoluţiei portocalii” din decembrie 2004, cel de care speranţele foarte multor ucrainieni (dar şi occidentali) erau legate în sensul luptei împotriva corupţiei, dinamizării economiei locale şi, nu în ultimul rînd, înscrierii definitive a Ucrainei pe un traseu pro-european şi pro-occidental. Pe fondul unui conflict politic intern endemic, a cărui logică scapă deseori unui observator echidistant, Iuşcenko (55 de ani) şi fosta sa parteneră politică din 2004, Iulia Timoşenko (49 de ani), s-au sabotat reciproc – şi este la fel de posibil ca acum să piardă amîndoi.

Dintre cei 18 candidaţi, doi au şanse reale: Viktor Ianukovici (59 de ani), liderul Partidului Regiunilor (cu baza electorală în E-S Ucrainei, de orientare pro-rusă – candidat care a fost sprijinit, în 2004 şi acum, de Rusia), cotat în sondaje cu cca. 30%, şi actualul premier I. Timoşenko, cotată cu cca. 20%, care la rîndu-i a adoptat un discurs curtenitor şi conciliator la adresa Rusiei (în speranţa că poate disloca astfel voturi din zestrea adversarului său direct).

În timpul administraţiei Iuşcenko, Ucraina a atras investiţii străine de cca. 36 de miliarde de dolari (pînă în noiembrie 2009), aderarea la UE a fost declarată “ţel strategic”, ţara a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în 2008 s-a încercat obţinerea unui membership action plan (MAP) din partea NATO (dar unele state membre ale Alianţei s-au opus), iar UE a recunoscut caracterul “de piaţă” al economiei locale. Dar aceste reuşite au rămas disproporţionat de mici în raport cu orizontul de aşteptare (şi speranţă) creat. (continuarea – mîine)

_______________________

desen de Oliver (courrierinternational.com) 

15 ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

21/oct/2009 UE, NATO (& România!) şi miza alegerilor din Ucraina

Miza în creştere a alegerilor din Ucraina

EURAST Center – Adrian Cioroianu

 Ucraina se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale, programate – după îndelungi polemici – pentru 17 ianuarie 2010. Înscrierea candidaţilor a început luni, 19 octombrie – şi va continua pînă pe 13 noiembrie a.c., după care este de presupus că „miezul” campaniei electorale va cuprinde toată gama de strategii şi atacuri imaginabile. Elementele pro-occidentale ucrainiene doresc perpetuarea moştenirii valoroase a (ceea ce a mai rămas din legenda) revoluţiei portocalii din 2004. Pe de altă parte, Rusia nu a făcut niciodată un secret din faptul că doreşte o schimbare de proporţii în politica externă a Kievului – în sensul unei agende care să nu mai vorbească despre apropierea de NATO, ci, pe cît posibil, despre o reorientare pro-rusă.

În acest sens, există puţine îndoieli asupra faptului că Moscova îl va susţine  (ca şi în 2004 – dar, probabil, cu mijloace mai diversificate decît atunci!) pe Viktor Ianukovici – fost premier al Ucrainei, lider al Partidului Regiunilor, cu baza de susţinere în Estul Ucrainei şi în rîndul populaţiei filo-ruse.

În cursă s-au mai înscris (sau urmează s-o facă) actualul preşedinte, Viktor Iuşcenko, actualul premier Iulia Timoşenko, fostul ministru de Externe şi preşedinte al Parlamentului Arseni Iaţeniuk, liderul partidului comuniştilor ucrainieni Petro Simonenko ş.a.

Deocamdată, sondajele sînt irelevante – vezi versiunea agenţiei ruse RIA Novosti – (şi este oricum de aşteptat ca o bună parte dintre aceste sondaje aruncate pe piaţă să aibă mai curînd un scop de manipulare – ca şi în alte ţări ale Europei de Est aflate în situaţii similare…), dar este de aşteptat ca cele mai mari şanse de a accede în turul II al alegerilor să le aibă Iulia Timoşenko şi Viktor Ianukovici. Foarte probabil, pe locul al III-lea se va plasa A. Iaţeniuk – iar el îşi va sfătui votanţii să se îndrepte către I. Timoşenko.

Este, de asemenea, de aşteptat ca în lunile următoare criticile Rusiei la adresa administraţiei Iuşcenko să sporească în intensitate, pe diverse teme – de la „cooperarea” cu Gazprom şi pînă reluarea alegaţiilor că Ucraina ar fi sprijinit cu armament Georgia în 2008 etc.

Miza alegerilor din Ucraina rămîne impresionantă – pentru că tipul de relaţii dintre Kiev şi Moscova va marca într-o manieră importantă atît atmosfera politică generală din Estul Europei, cît şi Parteneriatul Estic al UE sau strategia de ansamblu a flancului estic al NATO. Prin jocul conexiunilor, aceste alegeri sînt foarte importante şi pentru România – chiar dacă ea are propriile alegeri prezidenţiale. De urmărit pe mai departe.

21 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu