G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

02/apr/2010 Revenim asupra celei mai recente cărţi a prof. Lucian Boia

,,Germanofilii’’ sau… când joci cartea greşită

Marius Baloş

 Istoricul Lucian Boia are obiceiul de a da din când în când drumul la duşul rece peste istoria românilor. Ultimul său volum ,,Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii primului război mondial, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, 374 p., face tocmai acest lucru. Ce au în comun Ioan Slavici cu Dimitrie Onciul, Constantin Stere cu Simion Mehedinţi ori Constantin Rădulescu-Motru cu Grigore Antipa şi încă mulţi alţi intelectuali în afara faptului ca au fost contemporani? Ei bine, pe toţi aceşti intelectuali ii suda laolaltă o concepţie asemănătoare cu privire la rolul pe care trebuia să-l joace România în preajma primei conflagraţii mondiale.

Fără teama de a zgândări tabuurile unui subiect considerat fixat definitiv în istorie, interpretat sacrosanct şi prin urmare intangibil, Lucian Boia ridică cu calmul binecunoscut încă un văl de pe proprii noştri ochi istorici. Deşi îndeobşte se credea că intrarea României în război se bucura de susţinerea întregii clase politice, volumul prezintă şi cealaltă jumătate a istoriei. Filofrancezii, susţinători ai intrării României în război de partea Antantei au avut de înfruntat o îndârjită replică din partea susţinatorilor Puterilor Centrale. Aceştia din urma, germanofilii (termen ajuns până la noi mai degrabă cu un înţeles peiorativ) nu reprezentau deloc o minoritate intelectuală, ba mai mult, se bucurau de aderenţa unui impresionant număr de oameni politici şi intelectuali de primă mână din cele mai diverse domenii. Fie ca era vorba de o credinţă sinceră în deloc imposibila pe atunci victorie a Puterilor Centrale, fie de teama faţă de Rusia, intelectuali care în alte condiţii ar fi fost antagonişti pe scena politică, au format o serioasă opoziţie discursivă faţă de proiectul antantofil.

_______________________

Despre acelaşi volum al profesorului Boia, G E O P O L I T I K O N  a mai publicat:

La fel de intelectuali, la fel de români – Adrian Cioroianu

„Germanofilii” – cronică de carte – Mircea Morariu

_______________________

Volumul bine documetat, argumentat şi beneficiind de inconfundabilul stil Boia e structurat pe trei părţi:

i) prima, radiografiaza contextul politic şi intelectual al României ce tocmai se pregătea să intre în război; ii)  a doua, compusă dintr-un compendiu de 60 de intelectuali filogermani, cu arii de specialitate dintre cele mai diverse şi în fine, iii) o a treia parte care analizeaza soarta susţinătorilor Puterilor Centrale dupa încheierea războiului.

Lucian Boia nu tranşeaza istoria, nu aruncă cu sentinţe, lăsând la buna-credinţă analitică a cititorului concluziile. Implicarea şi mai ales destinul germanofililor după încheierea războiului e analizat atent, arătându-ne ca au existat germanofili şi… germanofili, unii care-şi fac cunoscute tranşant opţiunile, pe când alţii şi le-au exprimat mai în sotto voce.

Interesantă îmi pare analiza din prima parte a volumului dedicată presei vremii,- analiză care  radiografiază poate cel mai bine opiniile divergente la nivelul societăţii româneşti cu privire la tabăra beligerantă ce trebuia susţinută, aspect care poate valida presupunerea că asupra subiectului şi concluziilor istorice îndeobşte cunoscute s-a păstrat o complice tăcere.

Concluzionând,  istoricul Lucian Boia ne reliefează o Românie interbelică atent analizată, fentând atât tentaţiile organiciste cât şi demitizarea implozivă doar de dragul de a demitiza. Că ne place ori nu în funcţie de unghiul în care privim, volumul ,,Germanofilii…’’ reprezintă o lectură obligatorie pentru întelegerea mentalului colectiv românesc din preajma primului război şi mai ales, lansează în ,,istelosfera’’ românească curajul de a vorbi deschis despre un capitol deloc comod.

Reclame

2 aprilie 2010 Posted by | Bibliografii, Intelo, Istorie | , , | Un comentariu

25/febr/2010 Despre ultima carte a profesorului Lucian Boia, „Germanofilii”

La fel de intelectuali, la fel de români

Adrian Cioroianu despre

 Lucian Boia, “Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii primului război mondial, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, 374 p., 36 lei

Mai cad ceva steaguri printre cei ce-l acuză pe Boia că scrie istorii “neştiinţifice”, “pentru străinătate”: volumul “Germanofilii” este o veritabilă anchetă, construită după standardul calităţii istoriografice. Subiectul e inedit, teza e curajoasă şi provocatoare, argumentarea se susţine printr-o logică fără cusur, stilul este admirabil iar demonstraţia convinge.

Cum a făcut-o şi-n alte cărţi, Boia pleacă în căutarea alterităţii – printre intelectualii români care, în anii de graţie 1914-1916, au fost obligaţi (de statutul lor şi de Istorie) să ia poziţie într-o dilemă fierbinte: România să meargă în război cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria) sau cu Antanta (Franţa, Britania, Rusia)? La mai bine de 90 de ani de la Marele război, discursul istoriografic dominant la noi (şi perpetuat din inerţie) spune că antantiştii au acţionat în spiritul interesului naţional, pe cînd ceilalţi (“germanofilii”) au fost cîţiva rătăciţi repede contrazişi de Istorie. Cei ce se încăpăţînează în acest clişeu comit un dublu păcat: i) faţă de logica faptelor, care spune, totuşi, că pînă în 1918 Puterile Centrale au fost mereu aproape de a cîştiga (şi) ele războiul; ii) faţă de nume “grele” ale culturii române, a căror preţuire faţă de Transilvania era înfrînată de o reală şi cu temeiuri teamă de Rusia. Aşadar: printre partizanii Puterilor Centrale de la noi se găseau, bineînţeles, germanofili veritabili, dar mai ales se găsea un contingent masiv de rusofobi, al căror argument de bază (corect) era că românii din Basarabia guvernată de Sankt Peterburg erau într-o situaţie mai proastă (materială, spirituală şi naţională) decît românii din Transilvania guvernată de Viena.

Volumul cuprinde trei părţi: prima, o excelentă analiză a situaţiei (intelectuale, politice, geopolitice) a României în preajma războiului, completată cu o decodare a istoriografiei subiectului din anii ’20 şi pînă azi. Dezbărată de clişeele “visului de veacuri” etc. dar şi imună la tentaţia opusă a lamentaţiilor ce brodează variaţiuni pe tema “ca la noi la nimeni”, fraza lui Boia este clară, lucidă şi adesea cu o doză agreabilă de fină ironie. Aceste prime capitole discută ce scriau ziarele, ce făcea elita (jurnalistică, culturală, universitară), ce înţelegea ţărănimea; care erau miza & raţiunea antantofililor sau rusofobilor. Nuanţele şi nu sentinţele domină. Micro-studii de caz alcătuiesc partea a II-a: peste 60 de intelectuali, diferiţi între ei, dar fiecare cu unghiul său de înclinare progermană – de la Tudor Arghezi la Ioan Slavici, de la Martha Bibescu la pictorul Tonitza, istoricul Ioan Bogdan, sociologul Dimitrie Gusti, socialistul-liberal Constantin Stere, conservator-junimistul Simion Mehedinţi, naturalistul Grigore Antipa, romancierul Rebreanu, sobrul Dimitrie Onciul şi ludicul George Topîrceanu ş.a.m.d., ei au crezut, în acel moment istoric, în alianţa cu Germania contra Rusiei. E drept, “Istoria nu i-a confirmat” – dar oare cît e necesitate şi cît e şansă în faptul că România învinsă şi micşorată din martie 1918 avea să devină învingătoare şi mare în decembrie acelaşi an? În fine, un Epilog discută soarta “germanofililor” după 1918: unii şi-au rupt brusc cariera, alţii s-au ridicat imperturbabili (vezi pe Arghezi, care avea să-i mai cînte şi pe Carol al II-lea, şi pe Gheorghiu-Dej!). De reţinut fraza lui Ioan Slavici la procesul intentat în 1919: “Astăzi sîntem prieteni cu slavii [, dar] cine poate şti ce se va întîmpla peste un an sau doi”. Peste 20 de ani, Istoria i-a dat lui dreptate.

Pe scurt: un volum pentru lectură şi pentru reflecţie. “Germanofilii” va rămîne, cred, una dintre cărţile majore ale profesorului Lucian Boia.

______________________

– text publicat în revista Dilemateca nr. 2 / februarie a.c.

25 februarie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , , , , | Lasă un comentariu