G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

10/iulie/2011 În „Dilema veche”, prof. Adrian Cioroianu îi trimite o scrisoare deschisă dlui Vladimir Tismăneanu

… în rubrica „Poveşti suprapuse” a revistei Dilema veche (ediţia din 30 iunie a.c.), prof. Adrian Cioroianu îi trimite o scrisoare deschisă dlui Vladimir Tismăneanu, în contextul recentului scandal iscat de anumite declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu. Repoducem textul după revista gazdă – GEOPOLITIKON & EURAST

Adrian CIOROIANU | Poveşti suprapuse

 Mareșalul, regele, președintele. Și Volo Tismăneanu

– scrisoare deschisă către un camarad de idei –

Dragă Volo, am spus-o – şi scris-o – că tu ai fost unul dintre primii analişti aplicaţi ai istoriei noastre recente; aşa se explică de ce ai fost şi unul dintre primii la care m-am gîndit azi, cînd la Bucureşti stîrneşte ecouri prelungi exotica interpretare istorică a dlui preşedinte Băsescu referitoare la sluga ruşilor care ar fi fost (în 1947) Regele Mihai şi la reconsiderarea sugerată pe care ar merita-o mareşalul Ion Antonescu în chestiunea Holocaustului. Sper să nu fii surprins – sau cel puţin să nu fii mai surprins de gîndul meu amical decît de gîndurile prezidenţiale, menite a revizui într-un chip abrupt, sentenţios şi surprinzător istoria noastră.  

Mă întreb bunăoară cum anume te simţi cînd îţi dai seama că unul dintre oamenii de care ţi-ai legat speranţe – şi căruia i-ai fost, măcar pe unele chestiuni, un fel de consilier informal – n-a citit nici una dintre cărţile tale. Dl Băsescu ar fi putut afla de oriunde acele clişee istoriografice cărora le-a dat glas pe 22 iunie a.c., dar mai puţin de la tine. În aceeaşi ordine de idei, mă întreb – ştiind cît de mult preţuieşti istoria ţării în care te-ai născut – cum anume te simţi cînd afli, alături de noi toţi, ce perspectivă deformată, redusă şi vindicativ-ranchiunoasă are preşedintele despre istoria ţării pe care o conduce şi despre un personaj anume al ei? Ca om cu talent speculativ (în sens pozitiv) în regatul ideilor şi ca om care ştie valoarea logicii şi nuanţelor în istorie, ce simţi cînd auzi rostite fraze care n-au nici logică, nici nuanţe, ci doar un iz de retorică populistă sulfuroasă? Ca om care ai gustat – pe meritele tale – din preaplinul unei frumoase experienţe americane, ştiind foarte bine maniera elegantă, urbană şi camaraderească prin care orice preşedinte american în exerciţiu – indiferent de orientarea sa politică – se referă la predecesorii săi, cum anume te simţi, aşadar, în faţa unui conducător de azi care şi-a tăiat singur – cu gesturi, cu vorbe – orice punte de contact amiabil cu toţi cei care l-au precedat în Înaltul Scaun al ţării, fie ei rege sau preşedinţi, fie ei de stînga sau de dreapta? Sau, mai direct fie spus: cum anume te simţi cînd transpare că „omul care a condamnat comunismul“ n-a citit nici măcar Raportul echipei tale, pe marginea căruia condamnarea era făcută? Pentru că aici nu-s decît două explicaţii: ori dl Băsescu n-a citit acele pagini (care-i contrazic flagrant aserţiunile), ori le-a citit şi nu dă doi bani pe ele. 

Mă mai întreb, dragă Volo, ce simţi cînd vezi percepţia despre mareşalul Antonescu a dlui preşedinte? Care să fie, în opinia ta, miza sugeratei revolte a preşedintelui referitoare la faptul că pe Antonescu îl judecăm – crede dl Băsescu – mai aspru decît ar trebui? Ce crezi despre maniera bizară în care domnia sa împarte – în răspăr cu istoricii – responsabilităţile pentru partea noastră din peisajul amplu al Holocaustului european? Chiar în acest an a fost descoperită, în părţile tihnitei Moldove, o (altă) groapă comună. De ani de zile sînt publicate, în România, în limba română, stenogramele – reale, şi nu pe surse – ale consiliului de miniştri în care Antonescu (atunci, Conducător deplin al statului) schiţa coordonatele dorite de el în privinţa „rezolvării problemei rasiale“ din România, cu trimitere directă la evrei şi la ţigani. Să nu fi aflat dl preşedinte de ele? Să fi aflat şi să nu-i pese? Tu ce crezi? 

Mă mai întreb totodată – ştiindu-te un cunoscător al regimurilor ciudate din America de Sud – ce părere ai despre preşedinţii care apar la televizor şi arată ei (deşi nu au o calificare în domeniu) cum ar trebui rescrisă istoria (şi nu mă refer aici la Hugo Chavez)? Ca om intelectualmente elegant, cum mi-ai apărut de fiecare dată, cum găseşti lipsa de eleganţă flagrantă a acestei flegme retorice care-a fost aruncată în obrazul mult-îndurător al unui om care mîine-poimîine împlineşte 90 de ani şi care n-a făcut nimic rău, totuşi, acestui neam? Cum te simţi în faţa unui personaj politic ce renunţă fără remuşcări la stima a 10 intelectuali, dacă în schimbul acesteia cîştigă voturile a 1000 de creduli de ocazie, fie ei naţionalişti, habarnişti, frustraţi, naivi sau lipsiţi de educaţie? 

În fine – cunoscîndu-ţi uşurinţa cu care ştii să-ţi susţii ideile atunci cînd vrei s-o faci –, poate că între data la care eu îţi scriu aceste rînduri (24 iunie) şi data la care ele vor deveni publice, tu să fi avut o intervenţie prin care, într-un fel, să spui ce crezi. Dacă o vei face, fii convins că-ţi voi citi textul. Dacă n-o vei face, fii convins că mă voi întreba pe mai departe care-i mecanismul prin care un intelectual, în faţa unui şmecher politic, se lasă orbit. Sau manipulat. Sau prostit. 

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010.  El scrie pe blogul Geopolitikon.

 
8 comentarii 4433 vizualizări

Aparut in Dilema veche, nr. 385, 30 iunie – 6 iulie 2011

10 Iulie 2011 Posted by | Intelo, Istorie, povesti suprapuse | , , , , , , | 5 comentarii

29/mai/2011 TOP 25. Dragi prieteni, dvs. aţi decis! După un an şi jumătate de existenţă GEOPOLITIKON, cele mai citite 25 texte & postări (deocamdată!)

În chiar aceste zile s-au împlinit 18 luni (un an şi jumătate) de când GEOPOLITIKON a plecat spre dvs.

Atunci, în noiembrie 2009, nu aveam nici cea mai vagă idee despre felul în care un sitelog de actualitate internaţională & politică externă & istorie ar putea fi primit. Graţie fiecăruia dintre dvs., cei care aţi vizitat constant aceste pagini, primirea a fost mai bună decât am fi sperat în cele mai optimiste aşteptări. În ciuda cifrelor de accesări, în continuă creştere, echipa GEOPOLITIKON – care lucrează cel mai adesea pe bază de voluntariat – n-a fost scutită de evoluţii interne. Unii au venit, alţii au plecat. Partea cea mai constantă a proiectului nostru aţi fost însă dvs., cititorii de zi cu zi.

După cum aţi putut constata şi singuri, ultimele luni au arătat cât de importantă este – pentru fiecare dintre noi – o minimă iniţiere în problematica internaţională. Lumea arabă nu mai este cea care era cu şase luni în urmă. China nu mai este cea de acum cinci ani. Europa îmbătrâneşte, Turcia oferă surprize, India va deveni peste 30 de ani cel mai aglomerat stat din lume… Viaţa fiecăruia dintre noi este – ne dăm seama sau nu – pe alte coordonate decât cele din noiembrie 2009.

Nici măcar Osama Bin Laden nu mai e acelaşi de acum un an şi jumătate 🙂 ! 

La acest ceas de bilanţ, GEOPOLITIKON vă propune să recapitulăm împreună cele mai citite 25 de texte & postări din scurta sa istorie.

Şi totodată vă mulţumeşte pentru fiecare moment în care v-aţi propus să reveniţi aici. 

Titlu

   
01. 27/nov/2009 „Good point, domnule preşedinte!”. Regele Spaniei şi pumnul lui Băsescu    
02. 19/nov/2009 Imigraţia şi extrema dreaptă, mîine (?)    
03. 03/oct/2010 Dacă e duminică, e comics: relaţiile americano-israeliene şi ce face Iranul în acest timp…    
04. 13/dec/2009 Turcia – o nouă politică externă „imperială”?    
05. Ultima oră: Obama – candidat la al II-lea mandat ●    
06. 04/apr/2011 Relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China în anii 1970 – şi contribuţia României    
07. 25/mai/2010 Din istoria celui de-al II-lea război mondial: scufundarea cuirasatului Bismarck (1/3)    
08. 07/oct/2009 O nouă „nouă ordine mondială” şi un complot împotriva dolarului?    
09. Order & free: capitole din volume ●    
10. 29/oct/2009 Ceauşescu, decretul 770/1966 şi generaţia „decreţeilor”    
11. 08/iun/2010 „Vârsta liceului – nimic nu o poate compensa, nimic nu se compară”. Din revista „Irizări” a elevilor Colegiului Naţional „Elena Cuza” din Craiova (1/2)    
12. 15/apr/2011 Astăzi, la ora 18h30, pe Money Channel TV, o discuţie despre NATO şi Libia    
13. 24/ian/2010 „Ceauşescu – 92”: Nicolae Ceauşescu erou literar, de la Titus Popovici la Marin Preda (1/4)    
14. mesaj pentru corespondenţii blogului G E O P O L I T I K O N & EURAST    
15. 05/aug/2009 Bibliografie – Curs „Intelectuali şi societate în România după 1945”    
16. 19/apr/2010 Ce putem aştepta de la parteneriatul româno-polonez? La masa “Adevărului”: Adrian Cioroianu în dialog cu Ovidiu Nahoi şi Ion M. Ioniţă (4/4)    
17. 06/mart/2010 In memoriam Grigore Vieru: nume de stradă la Iaşi, bust la Craiova    
18. 17/mart/2010 Acel Ceauşescu pe care l-am creat: despre un fascinant şi păgubitor cult al personalităţii (2/2)    
19. 19/nov/2009 Georgeta Dimisianu, invitată azi la Facultatea de Istorie    
20. 21/ian/2010 Previziuni geopolitice STRATFOR: Turcia, Egipt, Israel şi Orientul Mijlociu în 2010-2020    
21. 31/mart/2010 Recent, fostul ministru Ştefan Andrei a împlinit 79 de ani     
22. 02/oct/2009 Cum s-a ajuns la pactul Maniu – Codreanu?     
23. 26/nov/2009 Documente valide şi erori penibile despre Nicolae Ceauşescu şi august ’68    
24. 12/apr/2010 Cronica de teatru: „Miss Daisy” şi eşecul ei, cu Maia Morgenstern    
25. 18/febr/2010 Cazul lui „Caudillo” Francisco Franco – Istorie şi Memorie în Spania de azi

29 Mai 2011 Posted by | arta, Bibliografii, caricaturi / comics, First chapter, Intelo, Istorie | , , | 1 comentariu

04/apr/2011 Relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China în anii 1970 – şi contribuţia României

Relaţia SUA – China şi contribuţia României

la normalizarea relaţiilor sino-americane

Manuel Donescu

1/5

(GEOPOLITIKON publică începând de azi un studiu în 5 capitole referitor la unul dintre cele mai importante capitole din istoria Războiului Rece. Dl Manuel Donescu este absolvent al Facultăţii de Istorie, U.B., şi în ultimul deceniu a lucrat în diplomaţie – EURAST)

Henry Kissinger şi Mao Zedong

În cadrul unui studiu recent, profesorul Chuxiong Wei de la Universitatea din Macao aprecia că nu trebuie ignorată legătura dntre epoca Mao şi perioada de reformă şi deschidere a Chinei care a urmat anului 19781. Istoricul chinez susţine binomul continuitate-discontinuitate în perioada reformatorului Deng Xiaoping şi remarcă viziunea politică a lui Mao Zedong în relaţiile internaţionale, unul dintre exemple constituindu-l decizia de  normalizare a raporturilor dintre China şi SUA.

Vizita în China a preşedintelui SUA, Richard Nixon din februarie 1972,  în plină „revoluţie culturală”, a fost un punct de cotitură2 ce a contribuit la crearea unui mediu internaţional favorabil Beijingului şi care a permis ulterior lui Deng Xiaoping să aleagă, pentru prima dată în istoria modernă a Chinei, cea mai bună cale spre  modernizare, ”fără prea mari temeri faţă de puterile străine”3.

Flexibilizarea poziţiei Beijingului faţă de SUA nu ar fi fost posibilă în absenţa unei decizii strategice maoiste care a implicat un grad de risc din perspectiva luptei interne pentru putere, iar „diplomaţia ping-pongului” promovată de Kissinger nu ar fi beneficiat de „masa de joc”.

Vizita istorică a preşedintelui Nixon a fost pregătită de prima vizită la Beijing din iulie 19714 a trimisului special Henry Kissinger, consilier pentru securitate naţională şi secretar de stat. Vizita preşedintelui Nixon a fost posibilă având în vedere demersurile SUA, în care  a fost implicată şi România, vizând „deschiderea cu China – care era un punct cheie al strategiei lui Nixon”5. În contextul divergenţelor ruso-chineze şi dificultăţilor de negociere ruso-americane, preşedintele Nixon a anticipat evoluţia Chinei şi creşterea rolului Beijingului în relaţiile internaţionale, acţionând din perspectiva diminuării ameninţării sovietice şi obţinerii unui avantaj strategic prin proiectarea diplomaţiei triunghiulare SUA-China-URSS.

În cadrul convorbirilor cu secretarul general al PCR şi preşedinte al Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu (Beijing, 4 iunie 1971), premierul chinez Zhou Enlai prefaţa vizita lui Kissinger: „ noi promovăm politica porţilor deschise. Înainte, ne-am aflat în situaţia în care Statele Unite au venit să ceară Chinei să-şi deschidă porţile; acum le deschidem noi. Dacă a venit chiar şi echipa de tenis de masă a Statelor Unite la noi, de ce să nu vină, în fond, şi alte echipe?”6

Deşi secretă7, prima vizită a lui Kissinger (9-11 iulie 1971) a fost foarte aproape de a fi mediatizată şi implicit să conducă la reacţii interne negative – într-o perioadă în care apropierea de „China Roşie”, cu un lobby taiwanez foarte puternic, era greu de imaginat pentru o parte din oamenii politici şi opinia publică americană – de natură să afecteze continuarea strategiei de deschidere iniţiate de administraţia Nixon. Aflat într-un turneu asiatic menit să ascundă etapa Beijing, Kissinger a părăsit în secret Pakistanul cu destinaţia China, informaţie care a fost obţinută, la momentul îmbarcării în avion, de un ziarist pakistanez, corespondent al publicaţiei britanice „Daily Telegraph”. Corespondentul local a transmis urgent o telegramă la Londra, însă redactorul de serviciu a ratat o şansă istorică şi a îngropat ştirea, considerând probabil că ziaristul este sub influenţa alcoolului8. (va urma)

NOTE

1 C.X. George Wei, Mao’s legacy revisited: its lasting impact on China and post-Mao era reform, „Asian

Politics & Policy”, Vol. 3, No.1, January 2011, p. 3.

2 Ibidem, p.5.

3 Ibidem, p.21.

4 Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la vizita secretă a lui Kissinger („Acţiunea Polo 1” – nume inspirat de călătorul veneţian Marco Polo).

5 Henry Kissinger, Diplomaţia, Bucureşti, Ed. Bic All, 2007, p. 621.

6 Stenograma discuţiilor în Romulus Ioan Budura – coord., Politica independentă a României şi relaţiile româno-chineze 1954-1975. Documente, Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României, 2008, p.496.

7 Părţile au anunţat ulterior vizita lui Kissinger, prin comunicate transmise simultan la 15 iulie 1971, prilej cu care Nixon a adus la cunoştinţa opiniei publice acceptarea invitaţiei, adresate de premierul Zhou Enlai în numele guvernului chinez, de a efectua o vizită oficială în  China. Anunţul a declanşat reacţii diferite în SUA.

8 Huang Hua, Memoirs, Beijing, Foreign Languages Press, 2008, p. 225.

4 Aprilie 2011 Posted by | Geopolitica, Istorie | , , , , , , , | 3 comentarii

14/dec/2010 Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (4/7)

Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.

Europa unită, astăzi

Adrian Cioroianu

(1/7)(2/7) – (3/7) – (4/7)

Cu un an în urmă, s-ar fi zâmbit ironic la ideea unui “guvern economic european”; astăzi el pare a fi singura soluţie raţională pentru ca moneda euro să poată fi salvată pe moment şi ferită de astfel de pericole în viitorul previzibil. Devine astfel evident că o uniune politică a celor 27 este inoperantă în lipsa unei coordonări economice – dincolo de marjele (largi în teorie, dar restrânse în practică) ale Parlamentului European. Cum spune Habermas, e relativ simplu să dai vina pe «măsluirile greceşti» şi pe «iluzoria prosperitate spaniolă» (grecii şi spaniolii, ca şi alţii, trăind în ultimul deceniu cu mult peste posibilităţile lor reale, iar acum fiind constrânşi să suporte consecinţele…).

Dincolo de acestea (date reale, dar nu şi cauzale în raport cu fenomenul de criză despre care vorbim), mult mai gravă este criza de ansamblu a identităţii europene, agravată atât de panica actuală (aceasta-i evident), cât şi, s-o recunoaştem, de rapiditatea (totuşi!) cu care extinderea UE s-a petrecut în ultimii 10 ani. Teza lui Habermas e neliniştitoare: el crede că la nivelul societăţii germane (de la care, ştim deja, se aşteaptă atât de mult pentru Europa) a apărut o «ruptură în mentalităţi» faţă de epoca lui Helmut Kohl: «domneşte peste Germania o generaţie normativ dezarmată, care se lasă târâtă (…) de problemele unei societăţi din ce în ce mai complexe, tratate de pe o zi pe alta». O generaţie care, «conştientă de îngustarea marginii sale de manevră, (…) renunţă la obiectivele şi viziunile sale organizatoare, fără a mai vorbi de mari proiecte» europene etc. În mijlocul Europei – spune Habermas – se află un colos «întors spre sine însuşi», cu o «mentalitate egocentrică, lipsită de ambiţie normativă». Aceasta pare a fi noua Germanie, de la care confraţii europeni aşteaptă izbăvirea morală şi financiară.

Probabil că fantasma ajunsese prea departe, astfel încât ea i-a contaminat şi i-a deturnat de la realitate pe proprii săi subiecţi. Şi probabil că prima lecţie a acestei dureroase crize este tocmai aceea că Germania şi Grecia, dincolo de apartenenţele lor comune în structura instituţională a Occidentului de azi, nu au în comun decât litera cu majusculă a numelui propriu. Dincolo de care, imediat, apar problemele.

Cu sinceritatea esticului suficient de subiectiv pentru a se considera norocos în raport cu istoria recentă, dar şi îndeajuns de raţional şi inteligent pentru a pune un diagnostic corect problemei europene comune, politologul bulgar Krastev spune: «de zece ani am trăit într-o ficţiune, care avea avantajul de a fi politic corectă: pretindeam să credem că Germania şi Grecia aveau aceleaşi drepturi». Criza ne-a adus pe un teren mai ferm – şi mai adevărat. Chiar şi împreună, uniţi instituţional în diversitatea noastră, diferenţa primordială persistă: există state mari şi există state mici; unele mai puternice, altele mai slabe. Uniunea nu le-a adus la acelaşi nivel. De acord, puterea îţi aduce responsabilităţi suplimentare – dar aceasta nu presupune, pentru echilibru, şi anumite drepturi suplimentare pentru cei cu responsabilităţi? Nu-i simplu şi nu-i comod răspunsul, dar merită meditat asupra lui. (va urma)

14 Decembrie 2010 Posted by | First chapter, Geopolitica, Intelo | , , , , , | 2 comentarii

03/oct/2010 Dacă e duminică, e comics: relaţiile americano-israeliene şi ce face Iranul în acest timp…

Relaţiile americano-israeliene sunt puse în cumpănă de construcţiile coloniilor evreieşti…

by Ed Stein, 2010

… ceea ce-a dus în ultimul an la adevărate cutremure politice bilaterale…

by Bob Englehart, 2010

… timp în care Iranul îşi vede mai departe de programul său nuclear.

by Ed Stein, 2010

3 Octombrie 2010 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , | 5 comentarii

03/oct/2010 Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (3/7)

Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.

Europa unită, astăzi

Adrian Cioroianu

(1/7)(2/7) – (3/7)

În toată această fabulă modernă, Germania a fost motorul principal al alianţei. Inventivă, deprinsă cu munca şi un excelent exportator de bunuri tehnologice, ea trage în jugul comun ca un taur mecanizat şi aduce cel mai mult la masa comună. Îndeobşte, europenii se enervează când vreo puştoaică din Germania se întâmplă să câştige un concurs precum Eurovision-ul[1] sau când echipele de fotbal germane (butucănoase în raport cu graţia dezinvoltă a echipelor latine) se întâmplă să pună ceva probleme vreunui mare club de fotbal mediteranean. În vremuri de prosperitate şi siguranţă, germanii sunt numai buni de ironizat; dar când apar norii, e de la sine înţeles că ei trebuie să construiască umbrela comună. Sub care să se adăpostească cu toţii: şi porcuşorii de ocazie, şi veteranii clubului, şi nou veniţii.

Soarta ideii europene, astăzi, depinde de imaginaţia liderilor săi politici. Şi nu mă refer neapărat la liderii săi comunitari, proaspăt instalaţi anul trecut la Bruxelles (van Rompuy şi lady Ashton), ci la acea generaţie de oameni de stat cu răspunderi naţionale (şi consecinţe europene ale gesturilor lor!) care au dat contur noii Europe la începutul anilor ’90. Va fi cancelarul Merckel capabilă să se ridice la înălţimea vizionară a lui Helmut Kohl? Britanicul Cameron va fi învăţat el oarece din thriller-ul politic cu pasaje gotice al doamnei Thatcher? Va ajunge vreodată hiperenergicul Sarkozy la amploarea regală a gesturilor politice ale fostului preşedinte Mitterand? Altfel spus: va fi actuala generaţie de lideri comunitari la fel de isteaţă (sau de norocoasă) precum precedenta? Şi mai există un detaliu. Într-un recent editorial, filozoful german Jürgen Habermas deplângea faptul că nimeni nu pare a conştientiza pe deplin «acest important punct de cotitură» pe care criza de acum a euro (şi a Europei) îl reprezintă[2]. La doar doi ani de la semnarea Tratatului de la Lisabona (şi la câteva luni de la validarea lui în toate statele membre), acest contract comun ce stă la baza Uniunii îşi vede limitele: lipsa unui “instrument comun” sau a “unui mecanism de criză” apt să contrabalanseze tendinţele centrifuge proprii stării de insecuritate financiară. 

Sfârşitul unei fantasme?

O precizare: în ciuda în ceea ce îndeobşte se crede spre periferiile (geografice) ale Europei – vezi cazul României sau Bulgariei, de exemplu, unde abia dacă există o preţuire simbolică faţă de moneta naţională leu/leva –, ideea monedei comune europene (adoptată în mod formal în Tratatul de la Maastricht, din 1992) a stârnit de la bun început multiple proteste în mediul economiştilor occidentali (mai cu seamă germani, e adevărat[3]). Principala problemă – spuneau aceştia – era aceea că viitorul euro aducea, într-adevăr, unirea diferitelor monede naţionale, dar tot el lăsa politicile fiscale naţionale la fel de coordonate între ele precum fuseseră şi mai înainte[4] (adică relativ). Altfel spus: prin ce magie 1 euro grec urma fi obligat să rămână la fel de puternic precum 1 euro german?

Într-o implicită legătură cu acest detaliu s-a aflat decizia Marii Britanii de a nu adera la zona euro. Problema e, în esenţă, una tehnică – dar poate fi totuşi comprehensibilă nespecialiştilor care suntem: Banca Centrală Europeană nu poate (teoretic, prin statutul său) împumuta direct bani unui guvern al unei ţări UE care intră în deficit (precum cazul Greciei azi, să zicem), iar pe de altă parte nu există nici mecanismul prin care ţara respectivă să iasă (sau să fie exclusă, la nevoie) din zona euro. Spune istoricul Ferguson: «această rigiditate a fost una dintre raţiunile pentru care expertul Martin Feldstein de la Harvard a prezis că moneda unică va conduce nu la o mai mare armonie, ci la conflict». Ce putem adăuga noi, ca europeni? Să sperăm că se înşeală, amândoi. (va urma)


[1] Precum s-a întîmplat la ediţia din mai a.c. Atunci, brusc, toţi comentatorii şi-au adus aminte că Germania este principalul contributor financiar pentru show-ul cu pricina şi, evident, au spus aceasta cu multe nuanţe de reproş şi insinuare.

[2] Jürgen Habermas, “Destinul nostru impune acţiunea”, în Die Zeit, 26 mai 2010.

[3] Va rămâne în istorie, de exemplu, scrisoarea deschisă pe care, la finele anilor ’90, peste 100 de economişti germani au adresat-o guvernului de la Berlin – în ideea apărării monedei naţionale marca; fără succes.

[4] Niall Ferguson, “The end of the euro”, în Newsweek, 20, 17 mai 2010.

3 Octombrie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | 3 comentarii

25/sept/2010 Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (1/7)

Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.

Europa unită, astăzi

Adrian Cioroianu

(1/7) –

Pe când eram ministru de Externe mi-a fost dat să trec printr-un episod (din fericire!) ieşit din comun: la una dintre şedinţele lunare ale celor 27 de miniştri de resort ai UE, în timpul mesei de prânz (care avea loc în localul Comisiei Europene din Bruxelles), pe la momentul servirii cafelelor şi desertului, numai ce apare – într-un colţ al sălii dreptunghiulare în care avea loc dejunul, de sub o muchie a podelei tapisate – un şoricel. Agil şi speriat (şi probabil înfometat), a traversat o latură a sălii, pesemne privindu-ne în felul său. Să fi vrut să ne dea un mesaj? 

Nu era şobolanul lui Camus. Nici criza nu-i ciumă

Evenimentul a stârnit un amuzament de zile mari – accentuat, mi-aduc aminte, de spaima distinsei doamne ministru austriece Ursula Plassnik. Cred că era începutul anului 2008. Deseori mi-aduc aminte de acest episod inofensiv, în diferite contexte. Uneori îmi spun că ar fi fost o dramă dacă acest şoricel ar fi străbătut sala de mese ministerială a UE dintr-un local similar din Bucureşti sau din Sofia; probabil că presa noastră (în cazul în care ar fi aflat – iată motivul pentru care la Bucureşti sau Sofia sunt atât de vizibil manipulate informaţiile «pe surse») ar fi transformat evenimentul într-un cataclism naţional. Dar acolo, la Bruxelles, şoarecul din clădirea Comisiei Europene (care, cred, avea şi fraţi, şi surori, poate şi ceva bunici etc.) n-a stârnit decât zâmbete. La un minut după ce a dispărut sub mochetă toţi au părut a uita de el.

Alteori am impresia că acel şoarece bruxellez inofensiv a dat un mesaj pe care niciunul dintre comeseni nu l-a descifrat cum se cuvenea: un fel de avertisment. Într-un roman celebru al lui Camus, un şobolan aduce ciuma, într-o zi de aprilie, într-un oraş până atunci fericit. Să fi adus şoarecele despre care vorbesc criza în Europa? Puţin probabil. Şi totuşi, uneori – gândindu-mă la acest episod – îmi surâde paralelismul. În 2008 Europa era un continent fericit, cu salarii în creştere şi şomaj în scădere. Până ce, în pragul unei săli din propria sa capitală, de sub o duşumea, numai ce-a apărut un mic rozător, ca o pată în mişcare vie pe covor…

 *  *  *

Europa unită s-a născut din dorinţa de pace şi a izbutit să gireze cele mai prospere decenii din istoria continentului. După al doilea război mondial, în Europa însângerată, nimeni nu era propriu-zis euro-optimist iar euro-scepticismul, nici el, nu exista. Ci exista doar o mare teamă. Mai întâi era teama de precedent: cu 25 de ani în urmă primul război mondial adusese milioane de morţi şi nici o lecţie majoră. Aşadar, era posibil – pentru că se mai întâmplase – ca stihiile să renască dintre ruine. Apoi era teama de stalinism – şi de omnipotenţa lui Stalin, care la finele anilor ’40 ar fi putut face ceea ce nici un lider occidental n-ar fi îndrăznit: să-şi cheme în numele patriei din nou bărbaţii la arme, sub un pretext oarecare. Dacă ar fi vrut şeful ei suprem, probabil că Armata roşie ar fi ajuns, în şase luni, pe plajele europene ale Atlanticului. Germania (ruinată şi tarată moral), Franţa (surâzătoare, dar în corzi) şi Anglia (eroică, dar stoarsă), chiar toate laolaltă, s-ar fi opus cu greu Sovietelor – şi, fără banii Americii, e clar că şi-ar fi amânat recuperarea şi probabil că şi-ar fi găsit subiecte (vechi sau inedite) de dispută.

Averea comună a venit mai apoi. Pentru că a fost ajutată la timp şi pentru că îi plăcea comerţul, iubea iniţiativa şi preţuia munca, Europei nu i-a fost foarte greu să renască. Comunismul era departe şi nu pe-atât de salvator precum se descria; America era tot mai puternică şi, prin trupele ei, era foarte aproape; petrolul era ieftin şi mult; iar rata vest-europeană a natalităţii era încă dătătoare de speranţe.

Cu victorii sau cedări, cu preţuri tot mai mari pentru mărfuri tot mai exotice, cu vămile transformate în restaurante drive in şi cu un şir nesfârşit (şi binevenit) de compromisuri, Europa s-a văzut pacificată, apoi s-a văzut unită şi înstărită. Mai întâi s-a lărgit în interiorul său – primind la sânul ei milioane de turci, de asiatici sau de magrebieni; apoi s-a lărgit spre exterior, deschizând uşile către un Est ex-comunist ameţit de libertate şi dornic să facă shoping pe Kertnetstrasse sau pe Bond street.

Şi astfel Europa a ajuns la 50 de ani. 

_________________________

– text publicat în revista Lettre internationale – ediţia română, vara 2010

25 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , | 6 comentarii

25/sept/2010 Scandalul Thilo Sarrazin a încins sfârşitul verii în Germania

Mai mulţi copii de la cei deştepţi

Matei Martin

Un înalt funcţionar al landului Berlin a fost demis, în urma publicării unei cărţi în care critică politica Germaniei în domeniul imigraţiei. Thilo Sarrazin a ajuns, datorită cărţii Deutschland schafft sich ab. Wie wir unser Land aufs Spiel setzen („Germania se dezintegrează. Cum ne punem ţara la bătaie“), în acelaşi timp, cel mai admirat şi cel mai detestat politician al momentului. Nu e prima dată cînd Sarrazin tulbură apele – opiniile sale cu privire la străini sînt binecunoscute –, însă faptul că părerile au acum şi un (aşa-zis) fundament ştiinţific, un background academic, e o premieră. Sarrazin atacă, în acest volum, un subiect sensibil, o zonă tabu a opiniei publice: imigraţia şi integrarea străinilor. Autorul e de părere că identitatea Germaniei e condiţionată genetic. De pildă, inteligenţa ar fi moştenită în proporţie de 50-80% – argumentează autorul, care citează un studiu din care reiese că imigranţii din China, Vietnam sau India ar fi mai dotaţi, mai inteligenţi decît cei din Pakistan, Maroc sau Turcia. Emigranţii musulmani ar fi „în mod evident mai puţin interesaţi de schimbul cultural“. Pentru că imigranţii (musulmani) fac mai mulţi copii decît germanii get-beget, scade şi nivelul mediu al inteligenţei în Germania. Ţara devine astfel „mai mică şi mai proastă“. Capitolul „Mai mulţi copii de la cei deştepţi, pînă nu e prea tîrziu“ constituie punctul cel mai sensibil al cărţii. Autorul este acuzat că foloseşte noţiuni (precum „disgenie“) şi argumente din acele teorii ale purităţii rasiale pe care s-a fundamentat şi ideologia nazistă. Chiar dacă acuzaţia este poate exagerată – de altfel, autorul însuşi s-a distanţat cît a putut de orice asociere de acest tip – demersul este viciat prin însăşi natura lui.

În momente de criză, statul (oamenii săi, instituţiile sale) caută cu disperare ţapi ispăşitori. Imigranţii – pe care aproape nimeni nu-i iubeşte, indiferent de provenienţa lor – sînt cei mai la îndemînă: ei sînt răspunsul cînd guvernanţii sînt interogaţi în legătură cu creşterea infracţionalităţii, ei stau la originea şomajului, pentru că ocupă, la negru, locuri pe care le-ar putea ocupa cetăţenii corecţi, ei falimentează sistemul de asigurări sociale etc. Şi Sarrazin tot cam într-acolo bate cu teoria sa, punînd degetul pe o rană dureroasă a Germaniei de azi. Oamenilor politici le este teamă să discute despre problemele imigraţiei, pentru că orice dispută despre turci sau curzi, de pildă, riscă să alunece de pe terenul stabil şi confortabil al corectitudinii politice. El consideră că, pe de o parte, statul nu acordă suficient de multă atenţie integrării imigranţilor şi că se vorbeşte prea puţin despre costurile sociale ale migraţiei – corectitudinea politică fiind, de fapt, pretextul pentru o nepăsare complezentă. Mai ales imigranţii musulmani ar avea probleme de integrare – spune Sarrazin –, ei ar fi principalii beneficiari ai ajutorului social, deci sursa unor pierderi (uriaşe) pentru statul german. În aceste familii cu natalitate ridicată, peste medie, educaţiei nu i se acordă aproape niciodată un loc privilegiat, ceea ce îi transformă şi pe tineri în inadaptaţi – deci viitori asistaţi sociali. Astfel s-ar crea o societate paralelă şi deviantă de la norma germană – conchide Sarrazin. Pe de altă parte, comunităţile islamice ar împărtăşi valori foarte diferite de populaţia majoritară, ar fi marcată de convingeri „misogine şi criminale“, de tentaţia terorismului. Totul cu sprijinul tacit al statului social.

Criticile mai virulente la adresa lui Sarrazin au venit – doar aparent paradoxal – tocmai dinspre membrii şi partizanii propriului partid, SPD. Demis din funcţie şi în pragul excluderii din partid, Sarrazin pozează în victimă şi riscă să devină erou naţional: le-a dat apă la moară populiştilor şi extremiştilor de dreapta, i-a provocat pe stîngişti, încercînd o dezbatere polemică despre rolul statului, naţiune şi cetăţenie, de pe o poziţie dificilă. Fireşte, cartea se vinde bine şi Internetul e doldora de mesaje de susţinere pentru „curajul de a spune lucrurilor pe nume“, dar şi de ameninţări de la cei ultragiaţi de incorectitudinea politică. Între timp, afirmaţiile lui Thilo Sarrazin au depăşit graniţele Germaniei, găsindu-şi un echivalent în disputele din Franţa legate de expulzarea cetăţenilor europeni de etnie romă provenind din state membre ale Uniunii Europene, precum România sau Bulgaria.

___________________________

– text publicat în Dilema veche, nr. 344, 16 septembrie a.c.

 

25 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

18/sept/2010 O analiză a recentului vot pentru Constituţie din Turcia

Votul turcesc

Gian Paolo Accardo * 13 septembrie 2010 * prin presseurop.com 

Printr-un „Da” net, turcii au aprobat în 12 septembrie o reformă profundă a Constituţiei, dorită de către islamo-conservatorii Primului-ministru Recep Tayyip Erdogan. Modificările includ reducerea rolului armatei în cele mai înalte instanţe judiciare din ţară. Astfel, treizeci de ani zi cu zi după lovitura de stat militară din 1980, Erdogan câştigă o triplă victorie.

Premierul Erdogan

În primul rând, el se prezintă într-o poziţie puternică pentru alegerile legislative de anul viitor, la care este candidat pentru un al treilea mandat consecutiv. În al doilea rând, el privează armata de poziţia sa privilegiată în multe înalte instituţii. În al treilea rând, Erdogan îşi apropie ţara de Uniunea Europeană, care pusese, printre altele, drept condiţii pentru aderarea Turciei, o democratizare crescută a vieţii publice şi a înaltelor instanţe jurisdicţionale turceşti.

Paradoxal, „europenizarea” Turciei se face în detrimentul laicităţii sale, iar partidul care întruchipează acest proces este un partid religios. Iată de ce, printre alte motive, rezultatul referendumului a fost primit cu satisfacţie, dar şi cu o anumită prudenţă, în capitalele europene. Dar privind procesul de aderare a Turciei, mingea se află acum în terenul celor Douăzeci şi Şapte. Erdogan le va putea spune că şi-a pus capul în joc pentru a îndeplini cerinţele lor faţă de ţara sa. Este rândul lor acum să demonstreze că sunt pregătiţi să îşi asume riscuri – politice – pentru a duce la capăt negocierile de aderare. 

18 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica | , , , | Lasă un comentariu

17/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei (2/2)

Rusia învaţă să zâmbească

Adrian Cioroianu

(1/2) – (2/2)

Răspunsul are două jumătăţi, aproximativ egale:

i) pe de o parte, Rusia a cules în ultimii ani şi ceva roade ale agresivităţii sale (verbale sau armate). Ucraina are din februarie a.c. un nou preşedinte – Viktor Ianukovici –, mai curând prorus decât prooccidental. Provinciile Abhazia şi Osetia de Sud au fost desprinse din graniţele Georgiei şi, chiar dacă (aproape) nimeni nu s-a grăbit să le recunoască independenţa, cert este că ele depind acum de Moscova – şi nu de Tbilisi. Confruntat cu numeroasele sale probleme acasă (sau în Afganistan), preşedintele american Obama a propus Rusiei o “resetare” a relaţiilor (care atinseseră o nouă cotă de alarmă, după criza din 2008) şi este de presupus că cele două state se vor ghida în viitor după un pragmatism benefic amândurora – chiar dacă unele ţări terţe (precum numita Georgia, bunăoară) s-ar putea să nu se bucure foarte mult din acest motiv.

ii) Pe de altă parte, Putin & Medvedev sunt în egală măsură conştienţi că fără sprijinul Occidentului reformarea Rusiei nu are nici o şansă. Rusia este extraordinar de bogată – dar ea rămâne încă o exportatoare de materii prime şi nu una de valori adăugate prin muncă sau tehnologie. Recent, un document important “s-a scurs” (cu voie de la cine trebuie) către redacţia ediţiei moscovite a revistei Newsweek: nimic altceva decât proiectul noii doctrine naţionale ruse a politicii externe! Ai cărei autori dau de înţeles că Rusia nu va mai avea prieteni sau duşmani, ci numai interese[1]. În acest context spunea Medvedev că Rusia trebuie să reînceapă să zâmbească – dar nu de dragul zâmbetului, ci mai ales dacă acest zâmbet îi va aduce beneficii. Ideea unui parteneriat concret NATO – Rusia nu mai este azi deloc bizară, problemele de frontieră cu Norvegia au fost în bună parte reglate, la fel problemele de memorie cu Polonia. Cu Germania, proiectele comune abundă: conducte de gaz (Nord Stream), trenuri de mare viteză şi, mai nou, înfiinţarea unor unităţi de producţie Volkswagen, Daimler sau BMW pe teritoriu rusesc – prin care Rusia va da mână de lucru, dar va “fura” şi pricepere şi meşteşug nemţeşti.

La ce ne putem aştepta pe termen mediu? Chiar dacă nu va renunţa la pretenţiile sale geopolitice, Rusia nu mai are nici un interes într-o nouă criză cu Occidentul – şi nici Occidentul (SUA, NATO, UE) într-una cu Rusia. Atât pentru Rusia, cât şi pentru America, un competitor cu mult mai apropiat (şi mai dinamic, şi mai ambiţios) este China. Atât pentru Rusia, cât şi pentru Occident, un inamic real este islamul radicalizat ce se manifestă în Nordul Caucazului, în Europa, în Africa sau în Orientul Mijlociu. În fine, atât Rusia cât şi Occidentul se adâncesc pe zi ce trece într-un declin demografic: populaţia lor îmbătrâneşte, iar floarea tineretului, la nivel mondial, este tot mai mult în afara graniţelor lor.

Aşadar, este foarte posibil ca Rusia de mâine, la fel de orgolioasă dar ceva mai pragmatică, să fie mai puţin încruntată. Rămâne de văzut însă şi ce va fi în spatele zâmbetelor sale.


[1] Owen Matthews & Anna Nemtsova, “The New Putin Profile”, în Newsweek, 21 iunie a.c.

17 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , , | Lasă un comentariu

16/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei

Rusia învaţă să zâmbească

Adrian Cioroianu

În februarie anul trecut scriam tot aici despre inabilitatea Rusiei de a se autopromova în exterior – altfel spus, despre incapacitatea sa de a dezvolta ceea ce, în limbajul globalizării, se cheamă mai nou acţiuni de public relations (PR). O altă sintagmă folosită pentru a denumi ceva asemănător este acela de soft power – expresie pe care o datorăm profesorului şi politologului american Joseph S. Nye şi care desemnează capacitatea unui stat de a-şi impune valorile şi principiile prin intermediul unor produse (sau strategii) de ordin cultural sau mediatic – spre deosebire de hard power, care desemnează forţa demografică sau armată. Deloc suprinzător că, în momentul de faţă, Statele Unite ale Americii sunt campioane atât la hard, cât şi la soft power: pe de o parte, armata şi tehnologiile militare americane nu au încă rival în lumea de azi (ceea ce nu înseamnă că nu ar avea vulnerabilităţile lor!), iar produsele culturale (cu sau fără ghilimele) americane dau tonul modernităţii contemporane. Chiar dacă în lumea de azi unii lideri ai lumii a treia – venezueleanul Hugo Chavez, iranianul Ahmadinejad ş.a. – numesc SUA “jandarmul beat”, “marele Satan” ş.a.m.d. şi chiar dacă arderea steagului american pentru unii încă înseamnă o formă (stupidă, în opinia mea) de răzbunare, totuşi la capitolul soft power America, deşi într-o scădere de formă, deţine supremaţia. Mai simplu spus: poate că în 2050 China va fi noua superputere a lumii, dar deocamdată milioane de chinezi cumpără bilet la filmul Avatar; când milioane de americani se vor înghesui pentru a vedea un film sau un pop-star chinez, atunci vom spune că s-a întors roata.

Revin la Rusia, pentru a spune că ea nu a excelat niciodată la acest capitol al autopromovării. Dar sunt semnale că face eforturi disperate pentru a recupera în acest sens. Recent, preşedintele Medvedev – cel care şi-a asumat rolul unui modernizator, chiar dacă mulţi îl văd încă sub pulpana hainei premierului Putin – spunea că Rusia trebuie să nu se mai încrunte şi să înceapă să zâmbească către lume. Înseamnă acest lucru că Rusia ar putea deveni mai îngăduitoare şi mai permisivă, sau că ar renunţa la tradiţionala sa suspiciune faţă de Occident? Nu neapărat. Ci doar că va încerca să-şi atingă scopurile şi altfel decât prin forţă.

Când este vorba despre orgoliul lor, ruşii investesc foarte mult (uneori prea mult) în spectaculozitatea manifestărilor proprii. Aduceţi-vă aminte de gala Eurovision din mai 2009, desfăşurată la Moscova. Pentru un spectacol de televiziune cu mare audienţă dar cu credibilitate din ce în ce mai debilă, pasiunea pusă de ruşi în organizarea ediţiei căreia i-au fost gazdă nu avea cum să treacă neobservată. Premierul Putin însuşi a monitorizat pregătirile pentru acel show care avea să fie, într-adevăr, grandios. Ce alt premier dintr-o ţară europeană s-ar mai ocupa cu aşa ceva? Probabil că nici unul. Numai că Rusia a văzut în acea ediţie a Euroviziunii o problemă de mândrie naţională. S-a dat peste cap să impresioneze şi a reuşit.

În ultimii ani, parada de 9 mai din Piaţa Roşie a jucat acelaşi rol, al unei acţiuni de PR destinată în primul rând cetăţenilor proprii. În ediţia 2010, parada s-a întrecut pe sine – cu menţiunea că a făcut parte din aceaşi campanie de “îndulcire” a relaţiilor dintre Rusia şi Vest. Pentru prima dată, trupe ale unor ţări din NATO (Marea Britanie, Polonia ş.a.) au mărşăluit în centrul Moscovei – exact acel NATO despre care Dimitri Rogozin (ambasadorul rus la Alianţă) spunea acum câţiva ani că se comportă ca un “rinocer orbit”. Ce s-a întâmplat între timp şi cum se explică această schimbare? (va urma)

___________________________

– text publicat în revista Scrisul românesc, nr. 7, iulie 2010.

16 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , , | 2 comentarii

16/sept/2010 Note pe marginea actualităţii internaţionale

 Irakul, Afganistanul şi Romanistanul

 Bedros Horasangian

Înlocuirea generelului McCristal cu generalul Petraeus la comanda forţelor militare americane  în Irak nu a adus cine ştie ce îmbunătăţiri simţitoare pe teatrele de operaţiuni. Ce să se mai întîmple în ultimul moment ? Situaţia în teren este complexă şi fără sorţi de izbîndă definitivă. Războiul dus cu tehnologii avansate – ca şi în Coreea, ca şi în Vietnam,ca şi în Irak sau Afganistan americanii au avut un net avantaj – s-a împotmolit într-unul de uzură. Deja e clar că luptele om la om nu au putut elimina luptătorii de guerilă irakieni sau pe talibanii afgani şi întreaga operaţiune militară de anvergură este acum măcinată de incidente locale. La ce a dus ocuparea Irakului? Cu ce preţ, cu ce costuri umane, cu ce soluţii pentru viitorul imediat? Dincolo de afacerile lui Donald Rumsfeld şi gologanii păpaţi de Helliborton. Au şi americanii asfaltangii lor, nici la ei iarna nu-i ca vara.

by Scott Stantis, 2009

Ce zice Congresul ? Dar opinia publică, dar strategii de la Pentagon şi analiştii de la Departamentul de Stat? Deja Preşedintele Barack Obama a declarat retragerea trupelor combatante americane de pe teatrele de operaţiuni începînd cu 1 septembrie. Este clar că soldaţii americanii au deja bagajele făcute şi masivele avioane Hercules vor duce acasă zeci de mii de militari. Deja Preşedintele Barack Obama a declarat că pînă la sfîrşitul anului viitor nu vor mai fi soldaţi americani pe teritoriul irakian. Totuşi un corp expediţionar de încă 50 000 de soldaţi americani non combat vor fi prezenţi încă un an în Irak. Retragerea definitivă va fi abia peste un an. Sună frumos şi în mod cert aşa va fi. Ce se va întîmpla şi cum va continua lupta împotriva terorismului după încetarea intervenţiei militare NATO în Irak şi Afganistan? Britanicii se pregătesc şi ei de retragere. În ultimele zile, ca un făcut, 8 soldaţi americani şi 4 britanici au fost ucişi. Ceea nu sună bine şi nici încurajator. Ce se va întîmpla la Basra, Falujah, Tikrit sau Bagdad după retragerea definitivă a militarilor NATO? Vor începe iar lupte intestine între suniţi, şiiţi şi kurzii din nord? Ce fel de democraţie, pace şi prosperitate rămîne în Irak după plecarea americanilor? Greu de făcut evaluări corecte. Dar cu militarii români ce se întîmplă? Noi decidem dacă retragem ostaşii noştri sau decid americanii? Dacă ar fi după noi, s-ar găsi destui ca să şi meargă şi acum, dacă ar fi de cîştigat bani. E bine, e rău, banu-i ban şi  banul la ban trage. Dacă nu moare sau nu e nici un soldat român rănit, atunci este bine. Şi toată lumea e fericită, noi că suntem alături de americani – nu doream asta de zeci de ani ? –, cîteva sute de familii româneşti frecîndu-şi mâinile că mai vin nişte dolari şi vor avea ce să cheltuiască în vremurile astea de restrişte. Dacă rromii trimişi înapoi din Franţa au primit cîte 300 euro de căciulă şi 100 de euro de [copil], militarii vin cu mult mai mulţi bani. Toată chestia e bine, Doamne ajută şi toata lumea e fericită pînă se întîmplă vreo nenorocire, Doamne fereşte, cu o mină sau vreo rafală de Kalaşnikov. Dar, în fine, la război, ca la război.

Totuşi, ce se va întîmpla în continuare? Putem face oarece speculaţii.

Turcii joacă o carte nouă în Orientul Mijlociu. Israelienii nu privesc cu ochi buni nici ce se întîmplă la Ankara, nici la Teheran. Iranienii rămîn în continuare o ameninţare la securitatea lumii, nu are rost să ne ascundem după vorbe sau cireş. Islamul a devenit agresiv şi intoleranţa afişată nu poate duce la nimic bun. Nu putem ignora femeia  lapidată ca în evul mediu sau acele imagini îngrozitoare cu o tînără iraniană cu nasul şi urechea tăiate. Sinistru. Suntem în secolul XXI şi nu pe vremea lui Aladin! Ruşii s-au înfipt şi ei iar tare în Iran şi Armenia. Prezenţa a mii de soldaţi ruşi la Gumri (baza rusească în Armenia, închiriată recent pe încă 50 de ani) cu rachete sol-aer şi Mig 29 în dotare poate tăia avînturile belicoase ale azerilor. […] În Caucaz treburile rămîn încîlcite. În Iran, unde buba cea mare: specialiştii ruşi au fost alături de cei iranieni la încărcarea reactoarelor. Ar putea ataca aviaţia israeliană (cum a procedat în Siria) sau cea americană (cum a procedat în Libia) obiective iraniene acolo unde sunt şi militari/experţi ruşi? Puţin probabil. NATO, americanii şi israelienii vor trebui să privească şi să gestioneze extrem de atent acest complex dosar iranian.

Pentru ai noştri însă, doar chestiunea rromilor din Franţa şi cea basarabeană par de mare actualitate. Nu ne este indiferent cum vor evolua lucrurile la Chişinău. Chiar dacă ruşii îşi încordează muşchii şi nu privesc cu ochi buni ce se întîmplă acolo. Apropierea Moldovei de România şi UE, atît de dorită de actuala conducere de la Chişinău – dar şi de cei de la Bucureşti, sotto voce – ar fi benefică pentru viitorul românilor. Dincolo de actualele graniţe. E bine să ştim cum să acţionăm cu eficienţă şi pragmatism. Măcar în chestiunea Moldovei să fim inteligenţi, dacă în cazul altor dosare externe am pus-o de mămăligă. Totuşi o întrebare rămîne. Cînd revin în ţară trupele române din Irak? Şi cu scutul antirachetă cum rămâne? Iată că sunt două întrebări.

Trăim în Romanistan şi o să trăim şi mai bine. Cică.

________________________

– text publicat în săptămînalul Observator cultural, septembrie a.c.

16 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

12/apr/2010 Nu rataţi! GEOPOLITIKON propune un serial incitant despre ultima carte a lui Adrian Marino

… începând de mâine, 13 aprilie a.c., G E O P O L I T I K O N  va publica în serial un incitant text al lui Mircea Morariu despre ultima carte a lui Adrian Marino.

…despre acelaşi volum, G E O P O L I T I K O N  a mai publicat un text al lui Liviu Antonesei.

12 Aprilie 2010 Posted by | avanpremieră, Bibliografii, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

09/ian/2010 Cititorii GEOPOLITIKON au decis: TOP 10 – Cele mai populare (şi cele mai „trecute cu vederea”) articole de aici, din anul 2009

Dumneavoastră, ca cititori, aţi hotărît!

– EURAST Center

Sitlog-ul GEOPOLITIKON (id est: combinaţia de site şi blog, pentru cei interesaţi de problematica propusă) a luat naştere în luna octombrie 2009, din ideea unui grup de iniţiativă care iniţial a subestimat nivelul de interes al tematicii „geopolitice & europene & eurasiatice” oferite (în sensul că nu se aştepta, ca în trei luni, aici să apară aproape 50.ooo de cititori, cu o evoluţie day by day în creştere). Unele dintre articolele postate pe sitlog poartă o dată anterioară – aceasta s-a petrecut din motive pur tehnice, pentru că acest sitlog este unul dintre puţinele care în momentul apariţiei propriu-zise au dorit să aibă deja postate mai multe texte, pe diferite teme. N-a fost tocmai uşor, dar a meritat efortul.

Am decis, în spiritul de transparenţă amicală şi complicitate intelectuală  pe care îl dorim în relaţia cu cititorii noştri fideli, evidenţierea la începutul acestui an 2010 a celor mai populare – şi celor mai puţin populare10 texte postate de la apariţia sitlog-ului. Facem precizarea că acest clasament – familiar pentru autorii/gestionarii de site-uri & bloguri – nu are nimic de-a face cu valoarea textelor propuse în fiecare zi – ci mai curând cu disponibilitatea unora dintre cititorii noştri de a recomanda anumite texte prietenilor/cunoscuţilor.  Aşadar, în cazul în care regăsiţi/descoperiţi texte care v-au interesat (sau nu), nu ezitaţi să transmiteţi mai departe acest lucru celor din agenda dvs.!

O amprentă aparte în acest clasament a dat-o detaliul că toamna 2009 a fost una electorală la Bucureşti – ceea ce explică, probabil, prezenţa detaşată în fruntea topului a unui text (non-geopolitic) a dlui Adrian Cioroianu despre dl Traian Băseascu, în condiţiile în care alte articole pe teme geopolitice/istorice ale aceluiaşi autor ocupă o poziţie subiacentă. Cum se va vedea, există printre cele „mai puţin populare” texte ale sitlogului unele analize – Vladimir Socor, Dan Dungaciu etc. – care, credem noi, sunt cu mult mai valoroase (ca informaţie şi interpretare) decât poziţia lor efectivă în lista de preferinţe a celor ce le-au accesat.

La fel, o anumită bibliografie a prof. Adrian Cioroianu a întrunit mai multe „lecturi” decât numărul total al studenţilor la ştiinţe/discipline umaniste din Universiatea Bucureşti din 2009 – ceea ce e măgulitor pentru sitlog, pentru autor şi pentru cititorii în speţă (şi arată că textul respectiv a fost accesat de studenţii mai multor facultăţi/universităţi din România), dar este nerelevant dat fiind că pe acest sitlog vor apărea, în curînd, şi alte bibliografii tematice ale aceluiaşi profesor. 

Facem precizarea că am eliminat din aceste clasamente  articolele & postările strict referitoare la sitlog (gen datele de identificare propriu-zise etc.) sau cele conjuncturale (gen teasing-uri, avanpremiere ale unor articole viitoare, caricaturi tematice etc.).

Aşadar, iată clasamentul pe ultimele trei luni ale anului 2009:

Primele 10 poziţii – cele mai populare articole din lunile octombrie-decembrie 2009

1. 27/nov/2009 „Good point, domnule preşedinte

2. 05/aug/2009 Bibliografie – Curs „Intelectuali şi societate în timpul regimul comunist”

3. 26/nov/2009 Documente valide şi erori penibile despre Nicolae Ceauşescu

4. 08/oct/2009 Herta Müller este româncă sau nu?

5. 25/nov/2009 Vladimir Putin merge mîine la cumpărături de lux la Paris

6. 22/dec/2009 Lucian Boia – calmul, eleganţa şi dubiul în istorie

7. 02/oct/2009 Rusia, UE şi proiectul Nabucco

8. 18/nov/2009 După 20 de ani – între Războiul Rece şi conflictele viitorului

9. 27/oct/2009 Imaginea reală a României în în lume (I)

10. 05/oct/2009 Rusia de azi şi nostalgia imperiului de ieri (I)

… şi ultimele 10 poziţii ( altfel spus, articolele cele mai „”trecute cu vederea”, pe drept sau pe nedrept – verificaţi! – în ordinea inversă a „lecturilor” primite)

10. 14/nov/2009 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre R. Moldova şi Tratatul de la Lisabona

9. 10/nov/2009 EURAST recomandă: Reportaj multimedia Berlinul cu şi fără Zid

8. 10/nov/2009 EURAST recomandă: Zidul Berlinului, 20 de ani mai tîrziu

7. 08/nov/2009 Ultima oră: o analiză „la rece” a situaţiei Republicii Moldova

6. 04/mart/2009 Intelectualul şi partidul comunist. Cazul Edgar Morin

5. 07/nov/2009 Invitatul din weekend: Vl. Socor despre rolul Rusiei în politica Republicii Moldova

4. 03/oct/2009 Intelectualul român în postcomunism. O înfrîngere în victorie

3. 04/febr/2009 Geopolitică şi propagandă – PR by Gazprom

2. 04/febr/2009 Ce putem aştepta de la un an electoral în Republica Moldova

1. 04/febr/2009 Cum s-a ajuns la guvernul Boc (primul dintre ele, 2008)

9 Ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , | Lasă un comentariu

06/ian/2010 Anul acesta Canada-i la putere!

An plin pentru Canada

EURAST Center

În anul 2010, Canada preia preşedinţia informală a Grupului celor opt state industrializate (anul trecut a fost rândul Italiei). În luna iunie a.c., provincia canadiană Ontario va găzdui reuniunea liderilor G8 (SUA, Canada, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Rusia), a cărei tematică va fi centrată în jurul unor teme precum libertatea comerţului în vremuri de criză şi starea democraţiei şi drepturilor omului în lume.

Totodată, Canada va prezida şi reuniunea G20 (a ţărilor dezvoltate şi emergente) şi – ceea ce pentru unii canadieni contează chiar mai mult – să nu uităm ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Vancouver! Un an plin pentru frunza de arţar!

6 Ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

05/ian/2009 La mulţi ani domnului profesor Cioroianu… Adrian Cioroianu!

Nu e deloc uşor să faci o supriză unui om destul de neconvenţional şi care deseori surprinde el însuşi prin idei, prin luări de poziţii şi printr-o curiozitate rară faţă de oameni şi faţă de opiniile lor (curiozitate pe care o recunoaşte ca fiind principala sa calitate – vezi interviul luat de G. Onofrei, în revista Suplimentul de cultură, în august 2005).

Totuşi, prin aceste câteva materiale postate astăzi fără aprobarea sa expresă – aici e momentul să deconspirăm faptul că dl Cioroianu nu ştie cum funcţionează, tehnic vorbind, acest blog!!! – , dorim să-l suprindem şi, evident, să-i spunem distinsului profesor „La mulţi ani!” cu ocazia zilei sale de naştere – care este, :), întâmplător, şi ziua de naştere a regelui Juan Carlos al Spaniei 🙂 – şi, în plus, să-i facem câteva mici sugestii:

– dat fiind că are un ceas James Bond la mână, poate în acest an nu va mai întârzia acolo unde este uneori aşteptat  – dl prof. Lucian Boia ar putea da ceva detalii :).

– dat fiind că lucrează la o carte despre Rusia (mă rog, volumul al doilea, deşi nici măcar unii dintre noi nu l-am terminat pe primul!), poate va profita de ocazie să-şi ducă (măcar) colaboratorii într-o excursie la Sankt Petersburg!

– dat fiind că acest blog este dedicat Rusiei & Eurasiei, poate ne spune dl profesor Cioroianu ce amintiri are din acea seară din aprilie 2008, când l-a primit pe preşedintele rus Putin pe Otopeni!

– dat fiind că Barack Obama a luat Premiul Nobel (pe 9 octombrie 2009) exact la o săptămână după ce dl Cioroianu îl critica în revista Dilema veche (pe 2 octombrie 2009), poate n-ar strica, dle profesor, să ne spuneţi măcar nouă cu anticipaţie pe cine mai aveţi de gând să criticaţi în anul acesta!

– dat fiind că dl Cioroianu este (pe lângă Dilema veche!) un colaborator al editurii Curtea Veche, aşteptăm o explicaţie despre cum se face că specializarea sa este, totuşi, cea de istorie contemporană & recentă!

– dat fiind că dl Cioroianu este aproape în fiecare zi invitat la câte o televiziune, n-ar strica să spună din când în când, „pe sticlă”, cât este ceasul, pentru a ne da şi noi seama dacă emisiunea este în direct sau în reluare!

– dat fiind că dl Cioroianu a fost la Paris, la mijlocul lui decembrie 2009, pentru susţinerea unei conferinţe, aşteptăm să ni se clarifice: i) ce mai făcea Carla Bruni; ii) care mai este preţul parfumului Cool Water – Davidoff; iii) dacă s-a întâlnit cu Vladimir Putin, plecat şi el la cumpărături; iv) cum mai evoluează contractul de armanent dintre Franţa şi Rusia; v) dacă s-a întâlnit pe acolo cu fantoma – sau cu fantasma – lui Edgar Morin!

Acestea fiind spuse, „La mulţi ani!”, domnule Cioroianu – Adrian Cioroianu! -, multă inspiraţie în textele pe care le trimiteţi spre G E O P O L I T I K O N  şi, mai ales, succes în toate! 

                        – colaboratorii G E O P O L I T I K O N

5 Ianuarie 2010 Posted by | Bibliografii, First chapter, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , | 4 comentarii

04/ian/2010 A fost mareşalul Ion Antonescu un erou?

… generalul/mareşalul Ion Antonescu ca erou sau victimă a celui de-al doilea război mondial – acesta este unul dintre subiectele viitorului număr al revistei „Historia” (care va apărea pe 15 ianuarie a.c.). În avanpremieră, un fragment dintr-un text semnat acolo de prof. Adrian Cioroianu:

Generalul – ulterior mareşalul – Ion Antonescu a fost i) un patriot, ii) un om integru, iii) ca şef al unui stat intrat în război nu şi-a luat nici o garanţie diplomatică, iar iv) ca tactician al conflictului armat avea o bună pregătire, numai că a fost contrazis flagrant de desfăşurarea ca atare a războiului. Dar nu a fost şi nu este un erou.

Voi argumenta (într-o ordine aleatoare) aceste idei.

Chiar dacă nu era – cum spune legenda – absolvent al şcolii militare de la Saint-Cyr (şi nicidecum “şef de promoţie”, cum scria Marin Preda în romanul Delirul), Ion Antonescu a fost un ofiţer român bine pregătit şi demn de uniforma armatei. Numai că – asemenea multor ofiţeri europeni de pe teatrele celui de-al II-lea război mondial – el a fost depăşit de evoluţia prea puţin convenţională a conflictului. Antonescu a mizat totul pe cartea superiorităţii armatei germane. Era convins, în 1941, că Hitler va câştiga războiul şi că va fixa termenii păcii viitoare. Puţini mai sperau, în vara lui 1941, că Anglia nu va fi îngenunchiată – dar, ulterior, intrarea în război a SUA a schimbat datele problemei. Puţini mai credeau, în vara lui 1942, că URSS & Stalin mai au vreo şansă – dar episoade viitoare precum Stalingrad sau Kursk au întors sensul ofensivei. În faţa dârzeniei britanicilor, forţei Americii şi sacrificiului sovieticilor, Reich-ul german a intrat în agonie. Aliat al Germaniei, Antonescu a fost victima propriei sale încrederi totale în Hitler.

Aici apare a doua problemă: alianţa României cu Germania lui Hitler s-a făcut în termenii unui gentlemen agreement verbal, fără nici un acord scris. Orbit de încrederea în Hitler şi condescendent/ironic faţă de junele rege Mihai al României, Antonescu n-a cerut garanţii şi n-a pus (iniţial) condiţii. E o greşeală uriaşă a lui Antonescu. Ca şef de stat, nu poţi implica ţara într-un conflict fără o minimă bază diplomatică. Faptul că, ulterior, a vândut nemţilor petrol şi grâu contra aur (va urma, pe G E O P O L I T I K O N )

4 Ianuarie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , , | 1 comentariu

02/ian/2009 Avanpremieră: ce spune Dimitri Medvedev despre starea Rusiei în 2009

… începînd de mîine, duminică 03 ianuarie a.c., un interviu (în trei părţi) al preşedintelui D. Medvedev despre starea Rusiei în anul 2009 – aici, pe G E O P O L I T I K O N.

2 Ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

02/ian/2010 Invitatul din weekend: D. Dungaciu despre Republica Moldova – un bilanţ politic al anului 2009

7 aprilie, „Oci Ciornîi(e)” şi Balcanii de Vest

Dan Dungaciu

– publicat în ziarul Timpul, Vineri, 25 Decembrie 2009 Anul VIII- nr. 236(1213)

Cronologic, anul 2009 se termină la 31 decembrie. Structural însă, nu. Anul anticomunismului basarabean depăşeşte, politic şi geopolitic, hotarele calendarului propriu-zis şi va rămâne decisiv pentru viitorul RM.

Sub semnul lui 7 aprilie

2009 stă, incontestabil, sub semnul evenimentelor din 7 aprilie. De acolo a început totul şi acela a fost momentul în care „ultimul regim comunist din Europa” a fost debarcat de la putere. Este însă surprinzător să constaţi cu unele prilejuri că acest eveniment memorabil nu este perceput, în afara RM, dar şi la Chişinău, la justa sa valoare. Întrebarea este – de ce? După revoluţia oranj de la Kiev, toate conferinţele internaţionale din 2005 debutau cu felicitări la adresa ucrainenilor care au reuşit, prin mobilizare maximă – e drept că şi cu un sprijin euroatlantic substanţial! – îndepărtarea unui regim considerat antidemocratic şi neeuropean. Deşi tensiunile interne erau mari, nimeni nu vorbea atunci despre criza politică ce ar fi marcat anul 2004, ci despre victoria forţelor portocalii prin alegerea preşedintelui Iuşcenko (chiar dacă victoria nu a fost tocmai unanimă, acesta obţinând după repetarea votului 52% – adică tot cât a obţinut şi AIE în alegerile repetate!).

Paradoxal, când vine vorba despre RM, lucrurile se pun altfel. Dominanta lui 2009 pare că este „criza politică de la Chişinău”, marcată, chipurile, de nealegerea preşedintelui statului. În viziunea acelor care gândesc aşa, nealegerea lui Marian Lupu ar fi mai semnificativă decât… debarcarea de la putere a regimului Voronin. Ceea ce este absurd şi nedrept! Dar această „confuzie” – dacă numai confuzie este! – nu e deloc inocentă. Pentru că ascunde în spatele ei intenţia de a minimaliza pe cât se poate semnificaţia reală a lui 7 aprilie, care este una singură: debarcarea comunismului şi începutul unor schimbări majore şi fără precedent pentru RM.

Clarificări politice şi/sau constituţionale

Anul 2010 va fi marcat de nevoia clarificărilor proiectelor AIE. Ce vrea această coaliţie şi încotro merge? După nealegerea preşedintelui, are două opţiuni: alegeri anticipate sau declanşarea procedurilor de modificare a Constituţiei. Ori una, ori alta. Dacă se optează pentru prima variantă, atunci discuţiile constituţionale trebuie puse între paranteze, cel puţin pe moment, iar mizele majore sunt următoarele: data viitoarelor alegeri, căci legislaţia RM este ambiguă la acest punct, şi strategia AIE de participare la alegerile anticipate. Se va merge pe varianta „bloc electoral” sau partide separate? Ambele posibilităţi au şi plusuri şi minusuri, dar ele trebuie discutate realist şi eventualele restructurări politice din cadrul AIE trebuie subsumate ideii de menţinere la putere a actualei coaliţii. (text integral format word doc.:  Dungaciu – bilant RM 2009 )

2 Ianuarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

01/ian/2010 Ce va aduce acest an în relaţia Uniunea Europeană – Rusia?

(just for fun!)

Dessin de Burki

1 Ianuarie 2010 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , | 1 comentariu

31/dec/2009 Revelion la familia Obama, la Casa Albă!

(just for fun!)

by Robert Ariail 02 dec 09

31 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

31/dec/2009 În Iran, guvernul şi opoziţia înoată în aceleaşi ape!

(just for fun!)

by Robert Ariail 17 dec 09

31 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

30/dec/2009 Despre relaţiile SUA – China în ultimii 40 de ani!

(just for fun!)

by Kal, The Economist 12 nov 09

30 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

30/dec/2009 Date noi despre parteneriatul Uniunea Europeană – Rusia!

Dessin de Chappatte

30 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

30/dec/2009 America, între Irak şi Afganistan

(just for fun!)

by Nick Anderson 01 dec 09

30 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

30/dec/2009 Lui Vladimir Putin îi place să-şi impresioneze vecinii!

(just for fun!)

by Kal, The Economist 13 aug 09

30 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

29/dec/2009 Senzaţional: G.W. Bush – Vl. Putin – detalii inedite din istoria „scutului antirachetă”!

Après avoir rencontré George W. Bush pour la première fois, le 16 juin, en Slovénie, Vladimir Poutine menace de moderniser l’arsenal nucléaire russe en riposte au projet américain de bouclier antimissiles.

by Kal, The Economist, iunie 2001

29 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

29/dec/2009 SUA şi Iran discută (iarăşi) dosarul nuclear!

(just for fun!)

by Kal, The Economist 19 sept 09

29 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

29/dec/2009 Un alt interviu-bombă dat ziarului „La Vanguardia” (nu, nu de Patapievici!)

Les préparatifs des élections s'étaient faits dans la peur des attaques et attentats promis par les talibans. Mais les actes violents enregistrés ici ou là ont été moins nombreux que ce que l'on pouvait craindre.

Preşedintele Karzai: „Alegerile din Afganistan au fost un succes! Pentru moment, am înregistrat mai mulţi votanţi decât morţi!”

Dessin de Kap paru dans La Vanguardia

29 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

29/dec/2009 Barack Obama, între Afganistan şi Pakistan!

(just for fun!)

by Kal, The Economist 08 oct 09

29 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

29/dec/2009 EURAST recomandă: predicţii geopolitice pentru următorul deceniu! (click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună)

by Kal, The Economist 17 dec 09

29 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Lasă un comentariu

28/dec/2009 În curînd, un (alt) interviu bombă din ziarul „La Vanguardia” (să fie vorba tot de Patapievici?)!

mâine, 29 decembrie a.c., ora 13.05,  ziarul La Vanguardia aduce aici o informaţie explozivă despre geopolitica Orientului Mijlociu (SUA, Afganistan y compris)!

28 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

28/dec/2009 Schimbările „climatice”, pe înţelesul tuturor!

(just for fun!)

by Jeff Stahler 24 nov 09

28 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , | Lasă un comentariu

28/dec/2009 Iarăşi, manifestaţii de stradă în Iran – şi răspunsul autorităţilor!

Des protestations, où ça ?

Dessin de Kap paru dans La Vanguardia

28 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

28/dec/2009 Hillary Clinton strînge bani pentru combaterea încălzirii globale!

(just for fun!)

by Henry Payne 20 dec 09

28 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

28/dec/2009 O altă strategie a lui B. Obama în Afganistan!

(just for fun!)

by Ed Stein  01 dec 09

28 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

27/dec/2009 S-a aflat ce face Ossama bin Laden în aceste zile!

(just for fun!)

by Carl Moore 11 dec 09

27 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , | Lasă un comentariu

27/dec/2009 Acordul de la Copenhaga privind încălzirea globală!

(just for fun!)

by Robert Ariail 08 dec 09

27 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

27/dec/2009 Copenhaga 2009 – încălzirea globală şi consecinţele sale

by Bruce Beattie 08 dec 09

27 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , | Lasă un comentariu

27/dec/2009 O altă perspectivă asupra Premiului Nobel 2009 al lui Barack Obama

 

by Bill Day 08 dec 09

27 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

27/dec/2009 Geopolitika 2009 – relaţiile dintre SUA, Rusia, Estul Europei & Iran

(just for fun!)

by Kal, The Economist 15 oct 09

27 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

26/dec/2009 Bill Clinton & Al Gore versus încălzirea globală!

(just for fun!)

 by Carl Moore 02 dec 09

26 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

26/dec/2009 Soluţia la încălzirea globală se va găsi în 2040!

(just for fun!)

by Kal, The Economist 19 nov 09

26 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , , | 1 comentariu

26/dec/2009 Ce şi-a dorit Barack Obama de la Moş Crăciun?

(just for fun!)

by Jeff Stahler 17 dec 09

 

26 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Lasă un comentariu

25/dec/2009 Am aflat date despre întîlnirea lui Barack Obama cu Moş Crăciun!

(just for fun!)

by Robert Ariail 22 dec 09

25 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Lasă un comentariu

25/dec/2009 Senzaţional: am aflat că, aseară, Moş Crăciun a şantajat pe unii părinţi!

(Just for fun!)

by Mark Parisi 08 dec 09

25 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Lasă un comentariu

25/dec/2009 Nu vi se pare că Moş Crăciun e puţin ciudat în ultima vreme?!

(Just for fun!)

by John Deering 8 dec 09

25 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Lasă un comentariu

24/dec/2009 Cel mai frumos cadou de Crăciun în timp de criză!

(Just for fun!)

by Rob Rogers 02 dec 09

24 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | 1 comentariu

24/dec/2009 Am dezlegat misterul: de ce Moş Crăciun e mai sprinten în acest an?

(just for fun!)

by Steve Benson 09 dec 09

24 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Lasă un comentariu

23/dec/2009 Ce-i spune Moş Crăciun unei fetiţe blonde:

(Just for fun – nu, iarăşi aţi înţeles greşit: nu este cine credeţi voi!)

by Jeff Stahler 20 dec 09

23 Decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | 1 comentariu