Spectacolul ideilor pe hartă

20/mart/2010 EURAST recomandă: Vladimir Socor despre „revenirea” Ucrainei pe harta Gazprom şi despre competiţia „South Stream” – Nabucco – Nord Stream

South Stream: a Casualty of Moscow’s Excess Pipeline Capacity Building

Vladimir Socor (The Jamestown Foundation)

Like all parties involved with South Stream, ENI must rely on the new Ukrainian President Viktor Yanukovych agreeing to share control of Ukraine’s gas transit system with Moscow. In that case, Gazprom would no longer need South Stream as a Ukraine-bypass option, which Moscow had brandished all along to pressure Kyiv into ceding control of the transit system. Moreover, Gazprom would have to commit to full use of the Ukrainian system as part of the bargain with Kyiv, instead of shifting volumes from the Ukrainian system into South Stream, as the scenario had envisaged. (foto: RIA Novosti)

Furthermore, an investment decision in Russia’s supergiant Shtokman gas field has recently been “postponed” (or possibly abandoned), further constricting Russian gas export potential in the years ahead. This also affects South Stream directly, placing it in competition with Nord Stream and other Russian pipeline projects, all now reliant on Siberian gas in limited availability. Shtokman’s postponement has left Nord Stream –the Baltic seabed pipeline to Germany– without any source of gas for the project’s second stage. While Nord Stream One has Siberian gas earmarked for it, putatively at 27.5 billion cubic meters (bcm) per year, Nord Stream Two was planned to be fed to the same annual capacity from Shtokman in the Barents Sea. Instead, Nord Stream Two, as well as South Stream ,would have to draw on Siberian gas, where the shortfall looms.

Thus, apart from the undeclared rivalry with Nabucco, the South Stream project has entered an undeclared competition with Nord Stream Two, the Ukrainian transit system, and even the Blue Stream pipeline (which ENI built for Gazprom earlier on the seabed of the Black Sea to Turkey, and is only being used at one half of its 16 bcm annual capacity). All of these projects, existing or virtual, must vie for access to gas supplies from western Siberia, even as those fields move past their peak, while Russian domestic demand recovers.

It would be logical to anticipate that the Italians would lobby in Moscow for South Stream and against Nord Stream Two. It also seems logical that Moscow might prioritize its German, French, and Dutch customers in Nord Stream, ahead of the South Stream project. South Stream cannot count on the strong political lobbying at state levels that helps drive Nord Stream forward.

South Stream seems to have resulted in a no-win situation at this point. Ultimately, these insoluble dilemmas stem from the Kremlin’s pre-crisis policy to build export pipeline capacities in vast surplus, compared with Russia’s own export potential. South Stream and other projects are the fruits of that policy. It was wrongly premised on continuing Russian monopolization of Central Asian gas; European consent to high-priced, take-or-pay long-term commitments to Russian-delivered gas; predatory acquisitions of infrastructure assets in consumer countries; and, as an intent, a Russian-led cartel of gas exporters to Europe. Both Dmitry Medvedev (Gazprom chairman, then head of state) and Vladimir Putin (head of state, then prime minister) are closely associated with that policy.

Failure to invest in Russian field development (apart from Siberia’s east and far east) and loss of Gazprom’s dominance in Turkmenistan have left South Stream without dedicated resources. Market-transforming processes in Europe, through the surge of LNG and spot markets, have left South Stream behind both in a non-competitive position and as an unappealing investment prospect. Like Nord Stream in some ways, the South Stream project is rooted in the invalidated assumptions of past years.

ENI’s proposal to unify South Stream with Nabucco could provide a lifeline for the South Stream project, serving ENI’s corporate interest as well as Russia’s strategic advantage in Europe. Meanwhile, however, Moscow affects a lack of interest in such unification. Following Paolo Scaroni’s proposal, Russian Foreign Minister, Sergei Lavrov, and Energy Minister, Sergei Shmatko, have reasserted Moscow’s full confidence in South Stream and its resolve to press ahead with it. These responses did not even allude to ENI as such. As Russian officialdom has done all along, Lavrov and Shmatko each made self-contradictory arguments: that South Stream and Nabucco are not in competition against each other, but that South Stream is in a far stronger position to succeed, compared with Nabucco. For its part, Gazprom acknowledged –but downplayed– ENI’s proposal. Gazprom spokesman, Sergei Kupryanov, parried that Scaroni was merely trying to demonstrate that South Stream and Nabucco are not rivals (Interfax, March 14, 15, 16).

In a far more nuanced position, Russian Gas Society President Valery Yazev (who also lobbies for Gazprom as a senior Duma deputy), has suggested that the proposed South Stream-Nabucco unification “is worth considering” and “could make sense” from Moscow’s standpoint. In that event, Yazev said, Turkmen gas would be supplied through the planned Caspian Littoral pipeline and existing pipelines to Russia’s Black Sea coast and then pumped into South Stream on the seabed of the Black Sea. Thus, South Stream-Nabucco unification would “add a branch [Nabucco] to our South Stream” in Europe and “solve the problem of filling the pipeline with Russian and Turkmen gas,” Yazev pointed out. His statement entreated West European companies in the Nabucco project to cooperate in unifying it with South Stream (ITAR-TASS, March 14).

While Moscow’s political officials affect lack of interest for reasons of prestige (as some Western policymakers assume) or play hard to get (as seems more likely), Yazev has spelled out Russian interest in a possible unification of the two projects, depending on terms to be negotiated. Unification could perhaps rescue some downscaled version of South Stream, but only at the expense of the Nabucco project and of European energy security. Considering its recent and continuing advances, Nabucco does not need South Stream in order to succeed.

20 martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

10/febr/2010 România apare pe hartă în mai multe dintre planurile Gazprom – Adrian Cioroianu, pentru RFI

Radio France International, 09 februarie 2010

Cioroianu la RFI : România apare pe hartă în mai multe dintre planurile Gazprom

• Şeful Gazprom, Alexandr Medvedev vine la Bucureşti, pe 17 februarie.
• Anunţul a venit de la ministrul Economiei, Adriean Videanu.
• Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu spune că este evident că gigantul rus încearcă să atragă România în South Stream.

Vice-preşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev vine săptămâna viitoare la Bucureşti. Anuntul a fost făcut la B1TV de ministrul Economiei, Adrian Videanu. Cele două părţi vor discuta despre proiectul de realizare a unei societăţi mixte între Romgaz şi Gazprom şi înfiinţarea unui depozit de gaze la Mărgineni. O altă temă de discuţie ar putea fi legată de proiectul South Stream. Oficialii ruşi ar putea invita România să adere la acest proiect concurent pentru Nabucco. Bucureştiul nu a adoptat până acum o poziţie oficială clară în acest sens.

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu (ascultă fragment audio din interviu) spune la RFI că proiectul ruso-român pentru înfiinţarea depozitului de gaze ar fi benefic pentru consumatorii români şi subliniază că Nabucco a rămas proiectul preferat de România, la nivel declarativ.

„Probleme în ultimii ani ne-au pus intermediarii între firma de stat, Gazprom şi distribuitorul român, drept care orice reglementare care ar scurta acest traseu e benefică. Nici una dintre propunerile făcute de partea rusă în ultimii ani nu este străină de o încercare de a atrage România către South Stream”, declară fostul şef al diplomaţiei române.

„România apare pe hartă în mai multe dintre planurile Gazprom-ului referitoare la acest traseu al coridorului South Stream şi fără îndoială că şi în viitor, mă gândesc la întâlnirea de pe 17 februarie, va fi abordat acest subiect al posibilei participări româneşti. În ce măsură aceasta se va şi produce, deocamdată este cu totul prematur să vorbim, atâta vreme cât pentru noi, Nabucco a rămas subiectul preferat în analizele noastre predictive”, conchide Adrian Cioroianu.


G E O P O L I T I K O N  a mai publicat:

Rusia, UE şi proiectul Nabucco

10 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

10/oct/2009 Invitatul din weekend: Vladimir Socor, despre Gazprom şi gazoductele South Stream şi/sau Nabucco

Vladimir Socor
(The Jamestown Fundation)

despre Gazprom, proiectele South Stream şi/sau Nabucco

şi despre poziţionarea României în această reţea de interese:


This week in Bucharest, high-level representatives of Russia’s energy business and their Italian allies are making their strongest pitch yet for Romania to join their South Stream gas transport project. Romania is the latest target in Moscow’s recent effort to enlist additional countries in South Stream — or to persuade participant countries to commit more actively despite doubts.  
Romania is also being exposed to those shifting signals. At the moment, Moscow (with Rome in tow) seeks to convince Bucharest to join South Stream. Only three weeks ago, however, Russian Prime Minister Vladimir Putin announced… (text integral)

10 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica | , , , | Lasă un comentariu

04/febr/2009 Geopolitică şi propagandă – PR by Gazprom

 Geopolitică şi propagandă

 Adrian Cioroianu

 Spre surprinderea mea (foarte plăcută), am primit multe mesaje în urma articolului de luna trecută despre Barack Obama – semn că Scrisul românesc este o revistă care ajunge departe şi pe care unii nu ezită să o citească, cum se spune, cu creionul în mână. Unul dintre mesaje insista asupra importanţei pe care chestiunile de public relations (PR) o au în politică, la cel mai înalt nivel. În România, problema PR-ului s-a pus doar după 1990; înainte, în vechiul regim, aveam propaganda comunistă. În capitalismul ghidat după principii de marketing, PR-ul este tot un fel de propagandă, dar ceva mai subtilă şi mai modernizată. Propaganda încerca să creeze o legendă; PR-ul de azi crează o imagine. Se vede treaba că legenda şi imaginea nu-s acelaşi lucru; degeaba eşti foarte cunoscut dacă nu ai o imagine bună – în schimb, dacă ai o imagine bună, poţi să fii vizibil doar cât să nu te uite lumea.

Vorbind luna trecută despre noul preşedinte Obama, n-aş vrea să se înţeleagă că numai americanii fac atâtea eforturi, la nivel oficial, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Aici voi oferi un alt exemplu: cel al Rusiei.

În decembrie 2005, compania rusă Gazprom (cel mai mare furnizor mondial de gaze naturale) oferea un titlu pentru prima pagină a ziarelor de pe şase continente: fostul (până de curând) cancelar german Gerhard Schröder fusese numit, la ideea lui Vladimir Putin, preşedinte al comitetului de acţionari al companiei ce urma să construiască un uriaş gazoduct, prin Nordul Europei (şi pe fundul Mării Baltice) între Rusia şi Germania – aşa numitul Torent Nordic (North Stream). Un fost cancelar german de stânga (!) adus, aşadar, pentru a îmbunătăţi imaginea unei firme (Gazprom) în legătură cu care mai multe voci din Uniunea Europeană se arătau încă de pe atunci sceptice. Aşa cum o carte recent tradusă la noi spune foarte clar, această numire a fost ghidată şi de considerente de PR – anume, la Moscova “se considera absolut sincer că numirea lui Schröder reprezintă o manevră de succes a relaţiilor cu publicul”*. Numai că această speranţă a fost repede infirmată. În ianuarie 2006 a avut loc primul “război al gazului” între Rusia şi Ucraina (cu efecte şi asupra altor ţări din Europa) şi la adresa Gazprom au venit acuze din cele mai diverse direcţii (mai ales prin presa vest-europeană, se înţelege). Nu i-a fost uşor nici lui Schröder. Întrebarea cu care el se întâlnea cel mai des nu era ce face pentru Gazprom sau pentru alimentarea cu gaze naturale a Europei de Vest, ci care este salariul pe care-l primeşte de la firma de stat rusă. În cele din urmă a trebuit să răspundă: a recunoscut astfel că primea “doar 250 de mii de euro pe an” – o sumă nu foarte mare pentru un personaj de calibrul său, dar considerabilă pentru orice cetăţean obişnuit al Germaniei sau al Uniunii Europene (nu mai vorbesc despre Rusia, unde această sumă este mică pentru oligarhii locali şi enormă pentru muncitorii obişnuiţi). Pe scurt: din toată această afacere, în planul imaginii Schröder a pierdut cel mai mult, iar câştigul firmei Gazprom a fost infim. Cel mult, toată povestea a arătat că banii pot cumpăra orice şi că orice om – inclusiv un fost cancelar social-democrat german – are preţul său.

Episodul Schröder nu a fost singura încercare a Gazprom de a-şi albi imaginea. Dacă nu ştiaţi, aflaţi că aceeaşi firmă a mai încercat o campanie de PR şi pe alt plan: a dorit să cumpere o echipă de fotbal occidentală. La începutul anului 2006, pe când era atacată prin toată presa occidentală, firma Gazprom a licitat pentru echipa Schalke 04, din oraşul Gelsenkirchen – una dintre cele mai cunoscute echipe ale Germaniei. A încercat, dar nu a reuşit: din motivul că una dintre regulile de bază ale fotbalului european, fixate de UEFA, spune că o singură compania nu poate deţine două echipe de nivel înalt. Or, Gazprom mai cumpărase, în Rusia, echipa Zenit Sankt Petersburg – una dintre echipele de top ale Rusiei. Aşa că, în cele din urmă, Gazprom s-a mulţumit cu sponsorizarea lui Schalke 04 – ceea ce a fost bine pentru echipă, dar n-a adus un câştig de imagine major pentru companie.

O altă mostră de PR defectuos pentru Rusia: războiul cu Georgia, din august 2008. În lunile din urmă, tot mai multe dovezi s-au adunat în sprijinul ideii că forţele georgiene sunt cele care au dat startul atacului iniţial împotriva Osetiei de Sud (enclavă separatistă sprijinită de Rusia pe teritoriul georgian). Cu toate acestea, riposta Rusiei a pus în gardă Europa şi SUA la un loc (şi nici China nu a fost foarte entuziasmată de eveniment!). Chiar dacă a câştigat în numai cinci zile confruntarea militară, Rusia a pierdut războiul de imagine care a urmat. De fapt, în confruntarea între o putere nucleară (precum Rusia) şi un stat care abia şi-a câştigat independenţa (precum Georgia) un om obişnuit nu prea are de ales în ceea ce priveşte simpatia la prima vedere. Puşi în situaţia de a alege între David şi Goliat, majoritatea europenilor (care habar nu au de geopolitică, de conflicte la nivel înalt sau de sfere de interese) au trecut instinctiv de partea celui mai slab. Şi astfel Georgia a câştigat războiul imaginii, fără să facă mari eforturi de PR.

În fine, un alt exemplu, cel mai recent dintre toate: al doilea “război al gazului” dintre Rusia şi Ucraina, din ianuarie a.c. Ce a dorit să arate Rusia: că Ucraina nu este un partener viabil pentru Europa şi nici un teritoriu sigur pentru tranzitul gazelor ruseşti către Uniunea Europeană. Cum se ştie, povestea e ceva mai veche (din decembrie 2004, mai precis): Moscova nu-l are deloc la inimă pe preşedintele “portocaliu” al Ucrainei, Viktor Iuşcenko şi încearcă să-l “sape” pe orice cale. În plus, este limpede că Ucraina are datorii neachitate faţă de Gazprom şi că este un platnic destul de îndărătnic. Rezultatul? Toată lumea (şi în orice caz presa occidentală) au vorbit mai ales despre o nouă ofensivă a Rusiei împotriva Ucrainei (ceea ce era, totuşi, adevărat) şi de un şantaj al Rusiei la adresa Europei (ceea ce, deasemenea, pare credibil).

Concluzia: în ultimii ani, Rusia a avut câteva campanii de PR care nu i-au adus nici un beneficiu. Cele de mai sus sunt doar episoade dintr-o suită mult mai extinsă. De unde rezultă că, după ce timp de decenii ai fost obişnuit cu propaganda, nu-i foarte simplu să fii eficient la PR. Aviz altor amatori (inclusiv din România!).

– text publicat în revista „Scrisul românesc”, februarie 2009

* Valeri Paniuşkin şi Mihail Zîgar, Gazprom. Noua armă a Rusiei, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008.

4 februarie 2009 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | Lasă un comentariu