G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

21/mai/2010 Aleksander Dughin despre Rusia & Ucraina la Marea Neagră (4/4)

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

– interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Aleksandr Dughin Gelyevich  – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

(4/4)

GI: – Analiştii susţin că neimplicarea Occidentului în alegerile din Ucraina au fost un schimb echitabil cu Rusia privind amplasarea elementelor scutului la Marea Neagră. Dvs. ce părere aveti ? Mai mult, aceste două aspecte – Ucraina ca zonă tampon şi scutul – schimbă ceva radical din punct de vedere geopolitic în zonă ?

AD: – Ucraina face parte din sfera de influenţă a Rusiei. Iar Revoluţia Portocalie e de domeniul trecutului. Deci, Occidentul nu are nimic de-a face cu acestă zonă. Rusia va respinge cu tărie orice prezenţă a navelor flotei marine a SUA în Marea Neagră. Nu vom tolera viziunea americană asupra zonei Caucazului sau planul privind Orientul Mijlociu. Eu cred că Ucraina va face parte dintr-un sistem de apărare Rusia – Eurasia. Care sistem nu include scutul anti-rachetă american. Nu văd posibilă o colaborare în acest sens. Cel puţin nu în acest context.

Reclame

21 mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

18/mai/2010 Rusia şi prezenţa navelor flotei SUA la Marea Neagră (3/4)

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

– interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Aleksandr Dughin Gelyevich  – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

(3/4)

GI: – Prin vocea premierului Putin, Rusia şi-a înăsprit discursul la adresa Iranului. Apoi a revenit la sentimente mai bune. După care iar s-a încruntat… Care este viziunea reală ? Sau vorbim doar de o atitudine de moment în contextul recent încheiatelor negocieri pentru START 2 ? Vorbim de un tratat important în care fiecare argument a contat.

AD: – Problema nucleară iraniană e de natură să îngrijoreze mulţi lideri de state. Dar eu cred că Rusia nu are nici un motiv pentru a sprijini Vestul în atitudinea anti-iraniană. Citește în continuare

18 mai 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , | Lasă un comentariu

13/mai/2010 Rusia şi prezenţa navelor flotei SUA la Marea Neagră (2/4)

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

– interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Aleksandr Dughin Gelyevich  – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

(2/4)

GI: – Rămânând la nivelul percepţiei populaţiei. Iată, la Kaliningrad, populaţia nu s-a dovedit foarte entuziasmată de speech-urile unor lideri ai opoziţiei care s-au grăbit la tribună pentru a-şi clama dezaprobarea faţă de regimul Putin (spun Putin şi atât, pentru că nu a scandat nimeni Jos Medvedev !). Ce erori stau la baza eşecului opoziţiei de a se legitima ca o forţă politică de care trebuie să se ţină cont ?

AD: – Cert este că acum în Rusia nu avem o opoziţie reală, viabilă. Cea mai mare parte a opoziţiei (în principal cea care este reprezentată în Duma de Stat) este dezinteresată de mersul politicii şi aprobă trăsăturile generale ale discursului şi cursului politic iniţiat de Putin. Medvedev se dovedeşte a fi ca şi inexistent, aşa că nu are de ce să fie menţionat de protestatari. Citește în continuare

13 mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | Lasă un comentariu

31/mart/2010 Alegerile regionale din Rusia şi starea Opoziţiei (2/2)

Opoziţia rusă, electoratul şi laurii ofiliţi ai dizidenţei

Gabriela Ioniţă

2/2  (prima parte, aici)

Cum spuneam, la nivel de discurs, ostilităţile decurg bine. Ceea ce nu par să fi sesizat reprezentanţii opoziţiei, prezenţi grabnic în zonă, este faptul că translaţia mentală clasică de la autorităţile locale la cele centrale funcţionează la nivel de mase doar până la încheierea protestului. Mai mult chiar, populaţia enclavei a tins să considere prezenţa liderilor opoziţiei drept un gest de oportunism, fără consecinţe în rezolvarea problemelor stringente cu care ruşii de rând se confruntă. Iar tipul acesta de percepţie asupra opoziţiei se regăseşte pe întreg spaţiul Federaţiei Ruse. Explicabil, de altfel. Şi vizibil la nivelul recentelor alegeri regionale. De altfel, nu avem cum să nu remarcăm un aspect elementar: susţinuţi iniţial de media internă şi internaţională (în fond datoria presei, mai mult sau mai puţin libere, e să critice puterea şi să sprijine opoziţia), liderii opoziţiei ruse au fost reduşi la tăcere de maşina propagandistică a Kremlinului, dar şi de propria incapacitate de a se ridica la nivelul aşteptărilor şi a poziţiei ocupate. Opoziţia din Rusia, cu puţinii săi lideri proeminenţi, este asemenea unui brav luptător patriot, moţăind pe laurii ofiliţi ai dizidenţei Putiniste şi visând la epocale victorii ale democraţiei de import. Şi la lupta „cu cei care se tem de concurenţa loială” (l-am citat pe Vladimir Jirinovski) – parcă mă îndoiesc că liderii Rusiei Unite (cu cele peste 50 de procente obţinute în alegeri) au insomnii cu gândul la cei 13% obţinuţi de LDPR !

Aşa cum precizam, la decredibilizarea opoziţiei şi implicit a luptei politice prin toate mijloacele democratice au contribuit nu doar puterea aflată la guvernare (aceeaşi în ultimii 20 de ani), ci şi o serie întreagă de erori ale opoziţiei însăşi. Radiografiind succint, vom vedea în primul rând că partidele de opoziţie din Rusia sunt în mare majoritate tributare lipsei de lideri valoroşi atât la nivel secundar central cât şi la nivel teritorial. O singură voce asociată unui partid nu poate şi nu are cum să fie eficientă. Mai mult, corupţia endemică la nivelul autorităţilor locale a făcut ca acolo unde liderii regionali există, aceştia să fie asociaţi (prin acelaşi tip de translaţie mentală) intereselor de grup pe care populaţia le detestă. În al doilea rând, lideri de primă mărime ai opoziţiei ruse nu par să fi înţeles că permanenta blamare a regimului de la Moscova în cadrul evenimentelor politice internaţionale nu e de natură să le aducă un câştig de imagine şi implicit de electorat, percepţia fiind mai degrabă de slăbiciune şi lipsă de implicare în plan intern.

Populaţia Rusiei este (o spun, asumându-mi eventuale critici) în continuare arondată unui anumit tip de autoizolare ideologică. Potrivit unui sondaj realizat de VCIOM cu scopul de a identifica cea mai atractivă ideologie printre cetăţeni FR, pe primul loc cu 33% s-a plasat conservatismul naţional înţeles ca apărarea valorilor tradiţionale, independenţei naţionale şi suveranităţii, solidificarea statutului de mare putere, apărarea intereselor etnicilor ruşi. Pe locul doi cu 24% sunt simpatizanţii de stânga: echitate socială şi egalitate, apărarea drepturilor oamenilor muncii, antiglobalism. Doar 17% înclină spre valorile liberale, drepturile individuale, libertate economică, apropiere de Occident. În al treilea rând, vorbim de lipsa organică a capacităţii opoziţiei de a vorbi şi a acţiona unitar. Incapacitate pe care electoratul a văzut-o în multiple ipostaze, de la lipsa unui candidat unic la alegerile prezidenţiale, până la protestele zgomotoase iniţiate în cadrul Dumei de Stat şi abandonate inexplicabil a doua zi, şi până la viitoarele proteste de masă  preconizate de liderii opoziţiei, deja la rândul lor abandonate cu motivaţia că se doreşte evitarea unor ciocniri sângeroase cu forţele de ordine. În ochii electoratului, aceasta poate fi o ilustrare perfectă a puterii exemplului ratat. Într-un astfel de context, e firesc ca societatea civilă să-şi caute o identitate şi o formă de manifestare proprie, să-şi cristalizeze propriile opţiuni şi să ceară autorităţilor să îşi concentreze atenţia pe măsuri menite să rezolve concret şi punctual problemele sociale din teritoriu, dincolo de disputa politică în cadrul căreia populaţia nu prea pare să se regăsească. Nu mai puţin important, criza finaciară şi demonstrarea limitelor unei economii bazate exclusiv pe exportul de materii de bază împing natural Rusia spre restructurarea necesară. Însă un climat social tensionat reprezintă o bază instabilă pentru realizarea celor 4 I (investitii, inovatie, institutii si infrastructura) a programului de modernizare a Rusiei propus de preşedintele Medvedev. Astfel că preconizatul partid prezidenţial „Trud” pare să capete sens, şi un semn că reprezentanţii Rusiei Unite au anticipat în termeni reali scăderea în preferinţele electoratului şi necesitatea oferirii unei noi opţiuni, fără a schimba ceva esenţial în algoritmul politic. Dar asta ţine deja de strategii de viitor, un concept mult prea complex pentru lipsa de viziune a partidelor de opoziţie.

– text publicat în Cadran Politic, nr. 71/martie a.c.

31 martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

29/mart/2010 O altă ipoteză privind atentatele de la Moscova

O ipoteză privind atentatele de la Moscova

Gabriela Ioniţă

Aici puteti urmări Russia Today online: http://rt.com/On_Air.html

Cred că atentatele fac parte dintr-un plan mai amplu al rebelilor din Caucazul de Nord, plan ce vizează discreditarea autorităţilor ruse şi al Forţelor de securitate în contextul Olimpiadei de la Soci.

“The flags arrived in the 2014 Winter Olympics host city from Vancouver and were raised today before the Sochi City Hall. Speaking at the welcoming ceremony – 26 March 2010, Dmitry Medvedev said that Russia would do everything necessary to make the Sochi Olympics one of the century’s most memorable sports events”

– ni se spune pe site-ul prezidential.

Tot pe 26, Medvedev s-a întâlnit şi cu trimisul său în zonă, A. Hloponin, care i-a prezentat planul de management pentru zona Caucazului. (foto: nytimes.com)

Textul de mai sus necesită şi nişte argumente:
1. Ideea nu este nouă, a mai fost vehiculată şi anterior atentatelor de către cei de la Stratfor.
2. Dl. Dan Dungaciu remarca îndreptăţit faptul că pagubele produse de cele două explozii au fost totuşi mici (în 2004 au fost mai multe victime, deşi a fost doar o singură detonaţie), apreciind că există posibilitatea ca rebelii să fi vrut doar să dea un semnal. Eu cred că mai degrabă a fost un răspuns/ atac precipitat şi nu un plan de atentat organizat minuţios.

Sunt câteva elemente care pledează pentru aceasta – lipsa de sincronicitate, a treia încărcătură a fost abandonată, faptul că forţele de securitate au fost complet surprinse. Ironia face ca probabil tocmai această impovizare rapidă a unui răspuns să fi contribuit decisiv la reuşita atacului. Consider că e un răspuns la vizita în zona Caucazului a preşedintelui Medvedev din următoarele motive: un speech care demonstra cât de mult contează pentru autorităţi reuşita evenimentului din 2014, chiar uşor arogant atunci când se face vorbire de intenţia de a face din Olimpiada de Iarnă din 2014 cel mai memorabil eveniment sportiv al secolului (suntem totuşi la început de secol !!!); tot la Soci, Medvedev s-a întâlnit şi cu trimisul său în zonă, A. Hloponin, care i-a prezentat planul de management pentru zona Caucazului şi un ambiţios plan de dezvoltare a turismului în zonă (în care se vor investi 15 miliarde de dolari)- forma finală urmează să fie prezentată la Forumul Internaţional Economic din iunie de la Sankt Petersburg.

Preşedintele Medvedev s-a întâlnit şi cu Dmitry Kozak, şi cred că i s-au pus la dispoziţie toate informaţiile privind problemele din zonă. Oficial totuşi, nimeni n-a vorbit de abuzurile forţelor de securitate din zonă, unde se desfăşoară o permanentă şi feroce vânătoare a rebelilor islamişti căreia nu de puţine ori îi cad pradă şi persoane nevinovate. Astfel că răspunsul a venit după domnul Medvedev la Moscova, trei zile mai târziu.

Desigur, ca orice ipoteză, aceasta poate fi validă sau nu.

29 martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

28/mart/2010 Alegerile regionale din Rusia şi starea Opoziţiei (1/2)

Opoziţia rusă, electoratul şi laurii ofiliţi ai dizidenţei

Gabriela Ioniţă

1/2

La jumătatea lui martie, în 76 din cele 87 regiuni ale Federaţiei Ruse populaţia a fost chemată la urne pentru a-şi decide autorităţile locale. Deşi nu a mai constituit pentru nimeni o surpriză procentul majoritar obţinut de partidul premierului Vladimir Putin, aceste alegeri (considerate ca fiind un test de popularitate pentru partidul de guvernământ Rusia Unită, pe fondul creşterii şomajului şi a preţurilor la utilităţi) au furnizat şi surprize. Între care s-a detaşat net victoria la Irkutsk a candidatului susţinut de Partidul Comunist. În ceea ce priveşte rezultatele slabe obţinute de opoziţie, acestea au fost justificate în tradiţia deja obişnuită a acuzelor la adresa sistemului Putin. Liderii opoziţiei, secondaţi de observatorii asociaţiilor non-guvernamentale au rostit din nou cuvântul ”fraudă”. În replică, şeful Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Churov, a catalogat sistemul electoral din Rusia ca fiind „cel mai bun din lume”. Desfăşurarea scrutinului a fost însoţită de măsuri de securitate fără precedent. Previzibil, în condiţiile în care la alegerile regionale de anul trecut (11 octombrie 2009), partidele de opoziţie au vociferat zgomotos că victoria partidului de guvernământ Rusia Unită s-a datorat unei masive fraude, după care preşedintele Dmitri Medvedev a declarat că viitoarele alegeri au nevoie de o supraveghere mai strictă pentru a se asigura un vot corect şi echitabil. (foto: EPA)

La nivel general, pe fondul crizei, Rusia Unită a pierdut serios din popularitate, dar ar fi impropriu să vorbim de un reviriment spectaculos al opoziţiei. Desigur, tendinţa electoratului spre ideologia de stânga e normală în contextul problemelor sociale generate de criză. Însă victoria de la Irkutsk, unde Viktor Kondrashov a obţinut 62% din voturi, în timp ce candidatul Rusiei Unite, Sergei Serebrennikov, doar 27%,  se datorează mai degrabă atitudinii de protest  existente la nivelul populaţiei împotriva administraţiei locale, cât şi calităţii candidatului, decât a unei eficientizări a acţiunilor promovate de comuniştii lui Ziuganov. Mai mult, alegerile actuale au reiterat că la nivelul electoratului, partidele de opoziţie au un imens deficit de imagine. Democrat-liberalii lui Vladimir Jirinovski par să-şi fi conservat electoratul fidel, iar opoziţia liberală anti-Kremlin nu dă semne de concretizare a unităţii.  Chiar dacă la nivel declarativ lucrurile sună încurajator, în practică schimbarea pare să vină mai degrabă de la nivelul populaţiei unde tensiunile sociale s-au acumulat nepermis de mult. Până la a fi furioşi pe guvernul lui Vladimir Putin, oamenii sunt revoltaţi de gestionarea ineficientă a autorităţilor locale şi regionale. Autorităţile centrale trebuie să rezolve aceste probleme înainte ca lucrurile să devină şi mai grave.

De altfel, în preambulul alegerilor regionale, Rusia s-a confruntat cu o creştere vizibilă a acţiunilor de protest din partea populaţiei. Desigur, criza a generat serioase probleme sociale, mai toate ţările Uniunii Europene confruntându-se cu demonstraţii de masă de amploare. Însă atunci când vorbim de Rusia, lucrurile devin ceva mai complicate. O privire de ansamblu ne arată că în ultimele două decenii, măsurile drastice impuse de autorităţile de la Kremlin, secondate cu brio de incapacitatea opoziţiei de a se impune ca o forţă politică cu adevărat viabilă, au dus în derizoriu dreptul democratic de a protesta. Multiplele arestări şi eliberări ale liderilor protestatari au căpătat o tentă ridicolă în tragi-comica manifestare a opoziţiei. Iar aceasta s-a reflectat în timp printr-o din ce în ce mai anemică dorinţă a populaţiei de a-şi revendica drepturile în stradă. Poate tocmai din această cauză, evenimentele de la Kaliningrad şi ulterior la Tiumen, Irkutsk sau Ecaterinburg au beneficiat de spaţii ample în presa occidentală. De la presa din Rusia, controlată în mare parte de autorităţi sau supusă auto-cenzurii necesare supravieţuirii, oricum nu aştepta nimeni prea mult. Pentru cititorii mai puţin familiarizaţi cu spaţiul în cauză, vom reaminti că la finele lunii ianuarie, în enclava Kalinigrad, un uriaş protest a reunit peste 10.000 de oameni care au început prin a cere schimbarea guvernatorului şi măsuri anti-criză şi au sfârşit prin a cere demiterea premierului Putin. „Prin acest miting, locuitorii Kaliningradului arată restului populaţiei cum trebuie să se lupte pentru propriile drepturi”, a declarat copreşedintele formaţiunii democratice Solidarnost, Boris Nemţov, sosit de la Moscova în Kaliningrad pentru a participa la acţiunea de protest. El a subliniat, într-o declaraţie pentru media că actuala politică a Kremlinului a determinat unirea tuturor forţelor de opoziţie într-un front comun. „Toţi ne-am unit. De la Solidarnost până la comunişti. Acţiunea de astăzi reprezintă doar începutul manifestaţiilor de protest în masă care vor cuprinde întreaga Rusie” a mai spus Nemţov, atrăgând atenţia asupra situaţiei disperate a locuitorilor din enclavă. Adică, faptul că tarifele la utilităţi s-au majorat cu 25%-30%, rata a şomajului este extrem de ridicată, iar vizele pentru a ieşi din regiune se obţin cu dificultate. (va urma)

– text publicat în Cadran Politic, nr. 71/martie a.c.

28 martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

20/febr/2010 “Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut” – Vladislav Inozemţev (2/2)

Potrivit reputatului economist rus Vladislav Inozemţev:

„Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut”

 interviu realizat de Gabriela Ioniţă

 (2/2; pentru prima parte, aici)

GI: După cum se ştie, Rusia a fost lovită serios de criză, deficitul ei bugetar crescând la 8%, iar inflaţia, la 12%. Potrivit oficialilor, aceste probleme vor fi atenuate prin împrumuturile externe si interne de catre stat in valoare de 36 de miliarde de dolari in 2010. În urmatorii trei ani se asteapta cresterea PIB-ului pana la 4,3 % si scaderea inflatiei pana la 7%. Deci lucrurile par a se îndrepta pe un drum bun. Dacă dvs aţi fi investitor, aţi investi în Rusia ?

VI: Spre deosebire de majoritatea ţărilor, în Rusia climatul de investiţii este unul ciudat. Dacă ne referim la Bursa de valori, o să vă spun în mod categoric „nu a existat aşa ceva”. Pentru că piaţa rusă de capital este supraestimată la maxim. Ce reprezintă ea astăzi ? Este o piaţă a câtorva zeci de companii. Să ne uităm la cifre. Înainte de criză „Gazprom”-ul a fost estimat la 340 miliarde dolari – aproximativ 29% din produsul naţional brut al Federaţiei Ruse. Şi să ne uităm la cea mai mare companie din Germania, „Volkswagen”, sau la cea mai mare companie din USA, „General Electric”. Evaluarea lor raportată cu produsul lor naţional brut face de la 1,5 până la 3% în consecinţă. În Rusia, o societate face 30% (!) din produsul intern brut al ţării. Cota de piaţă a Rusiei este un balon imens de spumă: pe de o parte, este supraestimată la dimensiunea economiei, pe de altă parte, este necesar să avem în vedere că un control al investitorilor asupra participaţiei la Gazprom, Rosneft, МВТБ sau Rosbank nu va fi posibil. În această chestiune de fapt, vorbim de acţiuni cu caracter speculativ. Categoric nu aş sfătui investitorii străini să cumpere acţiuni masiv la aceste societăţi.

În ceea ce priveşte investiţiile directe, dimpotrivă, este un teren foarte favorabil de afaceri. Indicate sunt investiţiile în întreprinderile mijlocii, peste care este posibil să primească un control deplin. Aş menţiona aici comerţul cu amănuntul, afaceri bancare, întreprinderile mici şi mijlocii de produse alimentare, bunuri de larg consum, companiile de reţea, etc. Există o mare capacitate de consum în Rusia, prin urmare, cei care au investit în astfel de întreprinderi au şansa ca în doi-trei ani să-şi amortizeze investiţia şi să intre pe profit. De preferat este să se investească în acele întreprinderi care sunt create «de la zero». Nu este avantajos să fii acţionar minoritar la un holding de interes naţional, pentru că proprietarii de astfel de acţiuni sunt lipsiţi de drepturi civile în Rusia. Pe lângă aceasta, întreprinzătorii nu ar trebui să vizeze ramurile economice strategice pentru a nu intra în conflict de interese cu autorităţile centrale. 

GI: Raportul “Noua realitate politico-economica din Rusia” elaborat de dvs. şi de către reputatul profesor Nikita Krichevsky a provocat o reacţie masivă la nivelul mass-media şi a publicului. Totuşi, dincolo de amploarea discuţiilor, ce s-a întâmplat concret după apariţia sa ? Ce s-a făcut concret pentru separarea intereselor statului de interesele structurilor oligarhice ?

VI: Nimic nu s-a schimbat, şi nu sunt semne în acest sens. Dimpotrivă – situaţia pare că se  înrăutăţeşte. Iată, de exemplu, recent primul ministru Vladimir Putin a semnat un ordin prin care se permite deversarea în lacul Baikal a rezidurilor unui uriaş complex din industria hârtiei şi celulozei. Lacul Baikal, una din cele mai importante rezerve planetare de apă dulce, va fi poluat cu bună ştiinţă. În ciuda protestelor populaţiei. Din punctul meu de vedere, acesta  e un semn clar că statul continuă să servească interesele oligarhilor. De altfel, nu este exclus, ca oficiali guvernamentali să aibă interese materiale cu caracter personal în aceste structuri de afaceri. 

GI: După opinia dvs. ce ar trebui făcut pentru a se pune capăt controverselor ce au însoţit şi însoţesc în continuare privatizările şi re-privatizările din economia rusă ? Credeţi că există o soluţie sau vorbim doar de paleative ?

VI: Despre ce soluţii putem vorbi într-un spaţiu în care nimeni nu rosteşte o întrebare privind revizuirea privatizărilor ? Nimeni nu e interesat de aceasta. În ceea ce priveşte problemele care decurg în mod constant în jurul drepturilor de proprietate ale întreprinderilor, acestea se află în spatele cadrului în care s-au realizat privatizările care generează semne de întrebare. Concluzionaţi dvs.

GI: De ce există atât de multe discuţii în jurul tandemului Putin-Medvedev ? În orice ţară care are un preşedinte şi un premier, este normal ca aceştia să colaboreze. Anormal este când nu se întâmplă aşa. De ce ar trebui ca în Rusia lucrurile să fie invers ?

VI: Cred că mass media are”meritul” principal aici. Este firesc ca preşedintele şi prim-ministrul să lucreze împreună. Iar Rusia nu trebuie să fie o excepţie. În ceea ce priveşte presupunerile mereu actualizate că există contradicţii şi un posibil conflict între Medvedev şi Putin, nu văd pe ce se bazează astfel de speculaţii. Conflictele există între comandanţi, între diferite centre de comandă. Ori, în prezent, preşedintele nu are centrul său de comandă proprie, în mod similar cu cel pe care îl are primul ministru, deci nu există o bază pentru posibile conflicte.

GI: Ce ar trebui, în viziunea dvs. să facă preşedintele Medvedev pentru a scăpa (mai ales în plan intern) de statutul de marionetă a premierului Putin ?

VI: Pentru ca Dmitri Medvedev să reuşească creionarea unei imagini de politician independent este necesar ca acesta să realizeze, în opinia mea, două lucruri: în primul rând, să iniţieze crearea unei noi forţe politice, pe care dacă nu o va conduce, ar trebui cel puţin să o sprijine în mod deschis. În al doilea rând, principiul democratic de selecţie a personalului ar trebui să înceapă să devină o regulă. Iar numărul protejaţilor lui Vladimir Putin ar trebui să scadă din personalul de rezervă. Cam asta ar fi în primă instanţă. 

20 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , | Lasă un comentariu

15/febr/2010 „Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut” – Vladislav Inozemţev (1/2)

Potrivit reputatului economist rus Vladislav Inozemţev:

„Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut”

 * interviu realizat de Gabriela Ioniţă

GI: Domnule Vladislav Inozemţev, deoarece contabilizăm încă pierderile aduse de criză anul trecut şi facem planuri pentru 2010, vă rog să ne spuneţi cum se prevede viitorul an pentru Rusia ? Desigur, va fi un an greu (ca pentru majoritatea ţărilor). Dar care sunt perspectivele concrete din punct de vedere economic ?

VI:  Personal, nu privesc cu optimism la 2010 – criza economică va continua. Probabil nu la acelaşi nivel dramatic precum cel al anului trecut, dar schimbări esenţiale în economie nu vor fi – creşterea economică se va situa de la 0 la 1%. Investiţiile vor rămâne la nivelul existent sau vor creşte cu un procent insignifiant. Cred că din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut. Şi nu mă aştept ca autorităţile să realizeze acele reforme economice notabile care ar putea forţa economia să pornească pe un trend ascendent.

GI: Sunteţi printre cei care au privit cu scepticism discursul preşedintelui Medvedev referitor la modernizarea Rusiei. E adevărat că există un oarecare liberalism cameleonic care ridică semne de întrebare, chiar dacă la nivel de discurs lucrurile sună bine. Între timp preşedintele Medvedev a oferit explicaţii suplimentare într-un interviu-fluviu la televiziunea naţională. S-a schimbat ceva în ceea ce priveşte atitudinea dvs. ?

VI: Am în continuare serioase îndoieli privitor la planurile de modernizare a ţării. Dacă dorim modernizare, atunci în primul rând e necesar să vorbim despre dezvoltarea industriei şi a infrastructurii, ambele aflate într-un important stadiu de înapoiere. Prima problemă care ar trebui abordată prioritar – asigurarea unui nivel al industrie măcar la nivelul mediu al standardelor europene. O astfel de problemă ar trebui rezolvată prin asigurarea unui fundament atractiv pentru modernizare. Am în vedere împrumuturile de tehnologii, atragerea investiţiilor străine, crearea acelei baze necesară investitorilor. O astfel de cale a fost urmată de Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud, iar rezultatele se văd. Astfel, va exista un start real în dezvoltarea industriei. După ce industria va începe să se dezvolte, vom putea vorbi de o tranziţie la economia bazată pe invenţie şi inovare – acel mastering al inovaţiilor, existent în străinătate, dezvoltarea cererii de noi tehnologii.

Preşedintele şi consilierii săi au o viziune contrară: consideră că noi ar trebui să ne dezvoltăm prin intermediul tehnologic, dar pe cont propriu. Ceea ce înseamnă o abatere de la modelul tipic de dezvoltare industrială. În opinia mea, este imposibil de realizat. Apoi, este inutil să investeşti în dezvoltarea tehnologiilor proprii în acest moment, pentru două motive. Primul – până când nivelul noilor tehnologii ruse va fi la standardele europene actuale, piaţa va opera deja cu noi standarde şi mai înalte. A te adapta la tehnologiile deja existente este o soluţie mult mai uşoară şi eficientă. Al doilea – pe piaţa industriei ruse însăşi nu există cerere pentru noile tehnologii de azi. În prezent, monopolismul din economie, ca urmare a fuziunii dintre cercurile de interese şi autorităţi, crează o stare de automulţumire cu baza tehnică existentă, prin urmare, cercetarea în domeniul inovaţiilor tehnologice este absentă.

Chiar dacă guvernul va reuşi să facă noi tehnologii, nu va exista o cerere reală pentru acestea şi nu vor putea fi folosite nici în ţara noastră. În concluzie, vorbim de o cheltuire absolut inutilă de bani. Consider că este necesară concentrarea resurselor pe introducerea de tehnologii, decât pe crearea lor. Producţia internă de tehnologie şi echipamente va deveni viabilă într-un interval de 10-15 ani, când industria Rusiei va creşte şi va exista şi o cerere, pe extern sau cel puţin pe plan intern.

GI: Sunt de acord cu dvs. când spuneţi că fără reformarea clasei politice nu poate exista reformare şi modernizare economică. Dar e doar o chestiune de voinţă politică ? Are clasa politică din Rusia suficiente resurse (în ea însăşi) pentru a face această reformă ?

VI: Da, cred că este o chestiune de voinţă politică. Dacă nu încerci să transformi ceva şi te limitezi la nimic, tot nimic vei obţine. Aşadar este necesar să începi cu ceva. Cu toate acestea nu sunt de acord cu mulţi dintre liberalii noştri care au pus în directă dependenţă modernizarea ţării de nivelul de democraţie, sperând astfel că o totală liberalizare va însemna şi demontarea sistemului Putin. O astfel de abordare este eronată – multe ţări s-au modernizat cu succes, în condiţii de regim autoritar. Prin urmare, o economie performantă nu presupune obligatoriu o ţară democratică. Întrebarea este, mai exact, cât din elita Rusiei este pregătită pentru auto-disciplina democratică. O cuantificare precisă a problemelor reale este intrinsec necesară pentru modernizare. Elita modernă a Rusiei nu poate face faţă acestei cerinţe deoarece lipseşte viziunea pragmatică. Consider că planul de modernizare nu ar trebui conceput şi dezvoltat în cadrul Administraţiei prezidenţiale fără o transparentă colaborare cu experţi recunoscuţi, care înţeleg cu precizie modul în care a avut loc modernizarea în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare din ultimii ani. Dacă întregul plan de modernizare va fi dezvoltat  în incinta Kremlinului, atunci este necesar ca preşedintele, premierul şi guvernul să înţeleagă exact că modernizarea reprezintă o perioadă de mobilizare la maxim a forţelor, o identificare clară a problemelor şi priorităţilor, asumarea responsabilităţii unor reforme nepopulare şi asumarea rezultatelor. Din păcate, disciplina şi auto-disciplina se află la un nivel catastrofal de scăzut în Rusia. Sarcina principală a preşedintelui – să cheme birocraţii la ordin. În acest timp ne întrebăm dacă se va schimba ceva la nivelul elitei politice, economice, administrative ? Eu cred că nu. Aceasta este cel mai probabil o chestiune de schimbare a paradigmei de dialog intern al elitei. Este o chestiune de control al sistemului existent. Este o chestiune despre dorinţa de a rămâne în top. În acest moment, perioada de desfrâu ar trebui să rămână în urmă, să ne suflecăm mânecile şi să trecem la treabă.
Desigur, elita birocratică de la Kremlin are toate condiţiile şi interesul de a păstra lucrurile aşa cum sunt. Vorbim ferm despre un management de top şi o reformă administrativă ? Elita nu a fost înlocuită în  ultimii ani. Dar problema nu constă atât de mult în schimbare, cât în asumarea responsabilităţii. Funcţionarii noştri au îngrozit deja întreaga ţară prin iresponsabilitate. Vom putea vorbi de reforme în plan politic sau administrativ atunci când preşedintele îţi va impune propria voinţă şi va începe prin reforma de fond a personalului. (va urma)

– interviu publicat în Cadran politic, nr. 70, februarie a.c.

15 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

09/febr/2010 Politica Rusiei în Caucazul de Nord (2/2)

Caucazul de Nord – politica de forţă sau cea de mediere ?

Gabriela Ioniţă

(2/2; prima parte a apărut ieri, 08/febr/2010)

S-a zvonit că iniţial postul de curator al Caucazului de Nord ar fi fost oferit prim-viceprim-ministrului pentru Jocurile Olimpice, Dmitri Kozak, dar acesta după cum era de aşteptat, a refuzat. Potrivit şefului Administraţiei prezidenţiale  de la Kremlin, Serghei Naryshkin, în fişa postului lui Alexandr Hloponin figurează „nu numai lupta cu militanţii islamişti, dar în primul rând lupta cu starea de înapoiere economică a regiunii, şomajul în masă, criminalitatea economică şi corupţia”, remarcând că alegerea a luat în considerare faptul că  Hloponin dispune de o vastă experienţă în afaceri şi în serviciul public. Kremlinul aşteaptă de la împuternicitul său rezultate privind îmbunătăţirea situaţiei economice, dar în calitate de trimis oficial Hloponin va trebui să demonstreze competenţe asociate cu personalul de lucru, de cooperare cu organele de drept, aşa cum reiese din declaraţia lui Naryshkin.

Deşi reputaţia de manager eficace a lui Hloponin e un atu necontestat, analiştii s-au arătat destul de sceptici privind şansele sale de a avea rezultate notabile. Majoritatea au admis însă că rezultatele misiunii sale depind foarte mult de măsura în care trimisul preşedintelui Medvedev va şti să se impună în faţa liderilor locali. În principal în faţa lui Ramzan Kadyrov. Pentru că, după cum bine se ştie, liderul cecen se vrea la rândul său un lider regional şi are propriile sale contacte la Kremlin sau în Duma de Stat. Mai mult, acesta şi-a arătat în mai multe rânduri disponibilitatea de a face ordine în regiune. Desigur, cu nerostita dar implicita condiţie ca Rusia să asigure o finanţare, din ce în ce mai costisitoare a acestui tip de strategie.O altă opinie exprimată în rândul analiştilor politici susţine că numirea lui Hloponin seamănă mai degrabă cu trimiterea în zonă a unui pompier de serviciu, fostul guvernator al Krasnoyarsk-ului trebuind să încerce o mediere pe fondul unor reforme economice şi să aibă grijă ca focarul din zonă să nu capete dimensiuni apocaliptice. Pe de altă parte se consideră că Kremlinul urmăreşte să combată spiritul de clan în Caucazul de Nord, drept pentru care încearcă să numească în poziţiile de decizie din zonă oameni necontroversaţi şi neasociaţi cu republicile caucaziene.

Numai că percepţia este că aceste numiri seamănă mai degrabă a exil şi a soluţie de compromis. Iar doritorii nu au făcut coadă de aşteptare la uşile Kremlinului. Potrivit analistului politic Evgheni Minchenko, dacă situaţia din zonă nu va cunoaşte îmbunătăţiri, puterile depline acordate lui Hloponin fac din acesta un ţap ispăşitorşi exonerează autorităţile de la Moscova de responsabilităţi. Cât de viabile pot fi reformele economice într-o zonă în care banii şi armele sunt la putere ? Sau mai exact cu ce costuri o astfel de strategie ar avea şanse ? Dacă ar exista o singură cauză a violenţei în această zonă, poate că o cale spre normalitate ar fi mai uşor de găsit. Dar, la ameninţările gherilei islamiste şi crimelor forţelor de ordine comise în numele luptei antiteroriste, se adaugă reglările de conturi mafiote şi tradiţia caucaziană de „răzbunare a sângelui“. „Banditismul” în acest context nu reprezintă în ochii populaţiei o crimă, ci mai degrabă o chestiune de tradiţie şi obligaţie socială pentru bărbaţii tineri, precum şi o formă de rezistenţă socială şi naţională. La aceasta mai trebui adăugat faptul că membri ai reţelelor teroriste internaţionale inspectează în mod regulat grupările insurgente din aceste republici şi le furnizează arme şi explozibil. În Caucazul agrar, lipsit de industrie şi dependent de sprijinul Moscovei, apartenenţa la gherilă a devenit o perspectivă de viitor pentru mulţi tineri. Sau un mijloc de a scăpa de hărţuiala poliţiei, care îi ridică şi uneori îi omoară pe cei bănuiţi de simpatii islamiste, chiar dacă nu există dovezi ale săvârşirii unei infracţiuni. Când vorbim de Rusia, chiar la nivel general, corupţia din poliţie şi proasta administrare au făcut din organele de ordine un „bau-bau” monstruos în ochii populaţiei. Nu e greu de înţeles în acest caz cum sunt percepute organele de ordine într-o zonă turbulentă precum Caucazul de Nord. Timur Akiev, analist al ONG-ului Memorial din Nazran, susţine că Rusia ar fi greşit când a lăsat forţele de ordine să pună capăt mişcării separatiste cecene, fapt ce a făcut din ideologia islamistă cel mai puternic element de coagulare socială, exportat cu succes şi în republicile vecine.

Între timp, ideea de independenţă a micilor republici caucaziene nordice s-a transformat într-un proiect islamist al unui mare emirat. Anticipând că, dacă situaţia continuă în trendul actual, Rusia s-ar putea trezi fără Caucazul de Nord, Kremlinul a decis să schimbe modul de abordare. La o analiză a situaţiei actuale, Cecenia, Inguşetia şi Daghestan nu pot fi separate, indiferent din ce unghi sau domeniu privim. O viziune şi o politică unică de gestionare a situaţiei e benefică şi chiar mai uşor de implementat. Aplicată greşit însă va fi un catalizator important al tendinţelor separatiste. Deocamdată însă e prematur de concluzionat.

_________________________

text publicat în Cadran politic, nr. 70, februarie a.c.

9 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

08/febr/2010 Politica Rusiei în Caucazul de Nord (1/2)

Prezentăm în cele ce urmează o analiză privind politica Rusiei în Caucazul de Nord semnată de Gabriela Ioniţă – jurnalistă din Iaşi, redactor la periodicele TOP Business şi Cadran politic, specializată în politică internaţională şi animatoare a blogului http://gabrielaionita.wordpress.com – EURAST

Caucazul de Nord – politica de forţă sau cea de mediere ?

Gabriela Ioniţă

(1/2)

La douăzeci de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, Caucazul de Nord pare mai mult ca oricând un teritoriu al nimănui. Exacerbarea tendinţelor separatiste însoţite de conflictele inter-etnice şi creşterea indicelui de islamizare au făcut ca în Cecenia, Inguşeţia şi Daghestan atentatele, răpirile, asasinatele să facă parte din agenda fiecărei zile. Până în prezent, autorităţile de la Moscova s-au dovedit incapabile să găsească o soluţie viabilă de rezolvare a situaţiei. Politica de forţă s-a dovedit ineficientă şi chiar contraproductivă, ducând la crearea unei spirale a violenţei.

Necesitatea unei noi abordări şi a unei noi strategii pentru ceea ce jurnaliştii au numit metaforic „mormântul puterii Rusiei” se impunea cu prioritate. Deşi găsirea unei soluţii definitive pentru o zonă măcinată de conflicte cu rădăcini istorice pare mai mult decât improbabilă. Recent, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a decis crearea Regiunii federale a Caucazului de Nord şi l-a numit pe fostul guvernator al teritoriului Krasnoiarsk (Siberia), Aleksandr Hloponin, reprezentantul său în această regiune. Conform strategiei Kremlinului, Regiunea federală a Caucazului de Nord, a opta regiune federală rusă, îşi va avea centrul administrativ în oraşul Piatigorsk. Din această regiune vor face parte republicile Daghestan, Inguşetia, Kabardino-Balkaria, Karaceaevo-Cerkesia, Osetia de Nord, Cecenia şi teritoriul Stavropol. În districtul federal de Sud, în conformitate cu textul decretului va rămâne Republica Adîgheia, Calmîchia, regiunea Krasnodar, Astrahan, Volgograd şi regiunea Rostov.

Imediat după numirea sa, Aleksandr Hloponin le-a declarat jurnaliştilor din Rusia că „În Caucazul de Nord nu sunt probleme care nu pot fi rezolvate”. O declaraţie pe cât de optimistă, pe atât de pripită şi hazardată am spune. Caucazul nordic se confruntă de mai multe luni cu o intensificare a violenţelor, rebeliunea islamistă, ale cărei rădăcini provin din cele două războaie care au devastat Cecenia în anii 1990 şi la începutul anilor 2000, arătându-se din ce în ce mai agresivă. Vidul de putere, creat ca urmare a incapacităţii autorităţilor federale de a gestiona situaţia, a oferit extremismului islamic un teren extrem de fertil pentru manifestare. Legea terorii impusă de wahabiţi pare mai puternică decât strategiile Kremlinului. Atacurile sau exploziile frecvente vizează în special forţele de ordine şi responsabilii din aparatul de stat. Cinci poliţişti au fost ucişi la începutul acestei luni în urma unui atentat sinucigaş comis împotriva unui post de poliţie din capitala Daghestanului, Mahacikala. Insurgenţii islamişti au revendicat deasemenea şi atentatul asupra trenului Nevski Express. O singură privire aruncată pe statistica realizată de Stratfor ne arată că în anul 2009 numărul incidentelor din Caucazul de Nord poate figura în top alături de conflictul din Afghanistan: 786 de atacuri (2009) vs 898 (în primele 7 luni din 2009), iar numărul victimelor a crescut de la 914 în 2008 la 1263 în 2009. Într-un astfel de context, o declaraţie precum cea menţionată mai sus, făcută de către viceprim-ministrul şi trimisul prezidenţial în nou înfiinţata regiune, nu poate fi considerată decât lipsită de realism.

Discuţiile privind noua strategie pentru Caucazul de Nord şi speculaţiile privind persoana noului emisar al Kremlinului au început în noiembrie, anul trecut, când preşedintele rus Dmitri Medvedev a menţionat în discursul său despre Starea Naţiunii că situaţia în Caucazul de Nord ar fi mai puţin gravă dacă sfera socială şi cea economică ar fi mai dezvoltate, atrăgând atenţia că nivelul corupţiei şi al spiritului de clan în regiune este fără precedent. Medvedev a trecut de la strategia de forţă şi de la declaraţiile belicoase prin care cerea forţelor de ordine „lichidarea fără milă a teroriştilor” la o strategie a medierii cu accent pe latura socială şi economică. El a cerut Guvernului să elaboreze un set de măsuri eficiente pentru rezolvarea problemelor din regiune şi să găsească o persoană care să fie responsabilă de situaţia din regiune. Potrivit unor membri ai Dumei de Stat, măsurile demarate de preşedintele Medvedev sunt doar provizorii, până la conturarea unui plan clar de acţiune ce ar viza reglementarea gravelor probleme din regiune în decursul următorilor cinci-şapte ani. (va urma)

_______________________

text publicat în Cadran politic, nr. 70, februarie a.c.

8 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Istorie | , , | Lasă un comentariu