G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

05/febr/2010 România în sistemul scutului antirachetă al SUA

România intră în „Războiul stelelor”

Bucureştiul i-a răspuns afirmativ lui Barack Obama la invitaţia de a participa la scutul antirachetă. Noul scut va acoperi integral România, urmând ca pe teritoriul ţării noastre să fie amplasate baterii de rachete interceptoare şi radare.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, ieri, că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a fost aprobată participarea României la scutul antirachetă. (imagini – Adevărul, 05 februarie a.c.; click pe imagine pentru o rezoluţie bună)

 

„Nu este un cadou”

Adrian Cioroianu, istoric

„Era de bănuit că se va întâmpla aşa. Mi se pare puţin rizibilă politizarea acestui subiect. Noi, România, dacă ne amintim, am cerut mai demult prelungirea scutului american astfel încât să acopere şi ţara noastră. După ce a câştigat preşedinţia, Barack Obama a analizat planul lui Bush (n.r. – planul fostului preşedinte al SUA George W. Bush presupunea amplasarea de interceptoare şi un radar în Polonia şi Cehia) şi a ajuns la concluzia că e foarte scump, de vreme ce era exclusiv terestru.

S-au întocmit o serie de variante, iar în septembrie, SUA au anunţat că se va pune în aplicare varianta care include atât baze terestre, cât şi pe mare. România era de la sine înţeles că va intra sub acoperirea acestui scut al NATO. Iar Rusia e îngrijorată mai ales de radar, nu neapărat de rachete, deoarece acest radar fotografiază partea europeană a acestui stat.

E adevărat că securitatea va creşte pentru România, dar decizia nu poate fi interpretată ca un cadou. Doi factori au contribuit: poziţia geografică a României şi faptul că Iranul îşi dezvoltă, se pare, capacităţile militare nucleare”.

„Nu mă aştept la o reacţie mai dură a Rusiei”

Emil Constantinescu, fost preşedinte

„Este un eveniment pozitiv şi pentru imaginea României, dar este un eveniment important pentru securitatea României. Pasul care a fost făcut în 1997 prin lansarea Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România a avut în vedere tocmai acest rezultat – implicarea SUA în securitatea României. El asigură securitatea României din orice direcţie. Nu mă aştept la o reacţie mai dură a Rusiei pentru că sistemul nu e îndreptat împotriva Rusiei.”

(text integral în Adevărul, 05 februarie a.c.)

Reclame

5 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

25/dec/2009 Revoluţia română, serviciile secrete & Ion Iliescu (II)

Intervenţia prof. univ. Adrian Cioroianu la masa rotundă organizată de „Institutul Revoluţiei române din decembrie 1989”, desfăşurată la Muzeul Ţăranului român

(partea II-a şi ultima)

Permiteţi-mi totodată, în legătură cu necesarul nostru profesionalism atunci când analizăm revoluţia din decembrie, să amintesc importanţa extraordinară a momentului politic şi geopolitic reprezentat de revoluţia română.

Vedeţi Dvs., această revoluţie a avut nişte implicaţii geopolitice foarte mari în Europa de Sud-Est, aici, în aria vestică a Mării Negre. Eu am convingerea – şi am scris-o într-o carte despre Rusia post-sovietică ce va apărea în curând[1] – că atunci, în decembrie ’89, după fuga lui Ceauşescu (nu după demisia lui, cum se mai spune uneori, pentru că el nu şi-a dat niciodată demisia), deci după plecarea lui, Rusia sau URSS de atunci a crezut că-şi reface pârghiile de control asupra României. Uniunea Sovietică a considerat că după dispariţia lui Ceauşescu (şi asta se va dovedi în timp) România urma să reintre în sfera sa de influenţă. La Craiova, Lugoj, Timişoara, toţi ne imaginam că gata, odată cu revoluţia dispare comunismul şi influenţa sovietică!

Dar în fapt lucrurile nu stăteau aşa. Într-o perspectivă puţin mai cuprinzătoare în acest puzzle, vom vedea că astfel se explică multe dintre evenimentele din anii ’90, ’91 sau ’92. Revoluţia din decembrie a înscris România pe harta geopolitică a zonei noastre într-o poziţie foarte importantă – dar şi riscantă, atunci. S-a discutat aici şi se discută mereu despre problema serviciilor secrete: sper că nu este nimeni atât de naiv încât să-şi închipuie că la un eveniment de o asemenea amploare cum a fost acea revoluţie a noastră nu erau prezente servicii secrete de peste tot! Pentru că asta este datoria lor: să fie acolo unde ceva important se petrece. Desigur, nici revoluţionarii, nici oamenii politici nu pot spune cu exactitate care este doza lor de implicare, cât li se datorează, şi atenţie, aici mă refer şi la serviciile secrete sovietice sau ruseşti, şi la cele occidentale, dar şi la cele româneşti, pentru că degeaba aducem în discuţie numai partea străină, din moment ce serviciile noastre au jucat în aceeaşi horă cu ele, împotriva aceluiaşi „duşman” – care atunci era Ceauşescu.

În fine, elogiul final vreau să îl aduc preciziei în definirea termenilor. Pentru că în anii 1990, pe fondul unor adversităţi politice şi al partizanatelor de tot felul, noi am desacralizat o revoluţie care ar fi fost un prilej excepţional pentru transformarea noastră la nivel de mentalitate. Tot ce s-a întâmplat atunci, toată graba noastră de a caricaturiza acea revoluţie s-a întors până la urmă împotriva noastră. De ce am numit-o „contrarevoluţie”, „loviluţie”, „evenimente”, de ce am numit-o în fel şi chip? Am avut cu toţii ezitarea de a numi-o revoluţie dintr-un impuls partizan, plecat dintr-o luptă politică firească atunci, în 1990, după decenii de încătuşare şi de despotism.

Cred că ar fi timpul să cădem cu toţii de acord că a fost o revoluţie şi punct. Nu a fost o contrarevoluţie, nu a fost o lovitură de stat, dar în acelaşi timp, doamnelor şi domnilor, îmi doresc sincer ca peste 200 de ani să se spună că a fost şi ultima revoluţie a poporului nostru.  Pentru că noi, de la 1734 şi până în 1989, noi am avut şapte revoluţii (mai mult sau mai puţin reale, dar fiecare a avut partizanii ei) şi cel puţin trei lovituri de stat, gândiţi-vă la Cuza, Antonescu sau Regele Mihai. Mi-aş dori ca măcar 200 de ani de acum încolo să avem răgazul să ne explicăm revoluţiile şi să nu mai facem altele noi în stradă. Noi am avut atât de multe revoluţii încât nu prea avem timp să învăţăm ceva din ele!. Nu am fost niciodată un partizan al preşedintelui Iliescu, dar am convingerea fermă că ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 are directă legătură cu evoluţiile din anul 1990. Ca unul care am fost în Piaţa Universităţii – şi nu mă voi dezice niciodată de prezenţa mea acolo –, ca istoric îmi pun azi problema dacă acel moment numit Piaţa Universităţii a fost continuarea revoluţiei din decembrie sau nu cumva a fost primul episod al revoluţiilor colorate, al revoluţiilor zise „portocalii” din Estul Europei. Merită să medităm la aceste lucruri.

Închei prin a spune aşadar că în decembrie 1989 a fost o reală revoluţie şi că în anul următor, 1990, România a trecut foarte aproape de o posibilă catastrofă. Ne amintim tulburările etnice de la Târgu Mureş, din martie acel an… România putea atunci prefaţa drumul pe care a luat-o ulterior Iugoslavia sau, de ce nu, puteam să ne alegem cu un „conflict îngheţat” pe teritoriul României, între români şi maghiari, acolo în Transilvania. Iar faptul că nu s-a întâmplat aşa ceva se datorează şi preşedintelui ţării de atunci. Vă mulţumesc.


[1] A.C., Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009.

25 decembrie 2009 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , , | 6 comentarii

24/dec/2009 Revoluţia română, serviciile secrete & Ion Iliescu (I)

Intervenţia prof. univ. Adrian Cioroianu la masa rotundă organizată de „Institutul Revoluţiei române din decembrie 1989”, desfăşurată la Muzeul Ţăranului român

(partea I-a)

Vă mulţumesc, domnule profesor Scurtu. Domnilor preşedinţi Iliescu şi Constantinescu, doamnelor şi domnilor, o să încerc să mă încadrez în cele 8 minute, drept care mă simt dator să fac câteva elogii.

În primul rând, elogiu simplităţii: vedeţi, aici s-a vorbit mult despre adevărul acelui decembrie 1989 şi se va mai vorbi cu siguranţă, însă fiecare are adevărul său în această poveste. Ori esenţa a ceea ce a fost Revoluţie Română de acum 20 de ani, atunci când vom ajunge la ea, dincolo de toate concepţiile, teoriile şi construcţiile noastre, mai mult sau mai puţin fundamentate, vom vedea că este în sine foarte simplă – pentru că adevărul este cu siguranţă mai simplu decât imaginarul pe care timp de două decenii nu am ezitat să îl adăugăm peste istoria reală a acestei revoluţii.

Nu mă refer aici la elucubraţiile flagrante, nu mă refer la oamenii care îi cred pe soţii Ceauşescu ascunşi prin Paraguay, ca istoric nu mă pot raporta la aşa ceva, chiar şi „dispariţia” cadavrelor sau „înlocuirea” lor sunt nişte poveşti de senzaţie care nu au mare legătură cu istoria, şi îi sfătuiesc pe cei cu care intru în contact, în speţă studenţii de la Facultatea de Istorie din Bucureşti să evite capcana teoriilor senzaţionaliste şi conspiraţioniste. Cu atât mai mult ţin să-i felicit pe cei care au iniţiat această masă rotundă, care sub sigla Institutului Dvs. le permite tuturor, fie că sunt politicieni, profesori sau revoluţionari, să îşi dea partea lor de adevăr, pe baza căreia istoricii de azi şi de mâine să construiască acea naraţiune simplă şi curată a revoluţiei române din decembrie 1989. Probabil aceasta nu se va întâmpla foarte curând, dar se va întâmpla cu siguranţă.

Al doilea elogiu, pe cale de consecinţă, este unul adus profesionalismului. Eu nu am avut onoarea de a fi revoluţionar – mi-ar fi plăcut, dar nu a fost cazul –, dar am avut în schimb onoarea de a fi senator de Timiş, şi mă bucur că văd aici la masă câţiva reprezentanţi ai acelui judeţ care trăieşte cu o mare demnitate legenda, istoria şi memoria  revoluţiei. Nu aş vrea să se supere nimeni pe mine, nici revoluţionarii, nici oamenii politici din sală, nu vreau să stârnesc animozităţi, dar cred că cei care vor desluşi revoluţia nu vor fi nici politicienii şi nici revoluţionarii. Ci sunt istoricii. Iar istoricii trebuie să se bazeze pe toate sursele veridice şi să-i consulte pe toţi, indiferent de partizanatul lor politic (dacă îl au sau nu) şi din acest motiv permiteţi-mi un modest apel către toţi cei prezenţi: văd că aici avem revista Institutului, care a ajuns deja la numărul 21, ceea ce înseamnă sute de pagini de istorie şi de mărturii, 21 de numere ori 60 de pagini înseamnă peste 1200 de pagini… Toţi cei care mai au încă amintiri din revoluţie, care au participat la ea, trebuie să-şi lase mărturia. Cred că este nevoie şi de adevărul lor, al revoluţionarilor, de mărturiile lor. Domnul Dincă vorbea mai devreme despre „exaltaţi”, sau nu mai ştiu exact cum le-a spus, despre „inconştienţi”… Ei bine, haideţi să ne înţelegem, sigur îţi trebuia o doză de inconştienţă şi de exaltare ca să fi mers la Baricadă atunci, îţi trebuia o doză de nebunie, dar era o nebunie frumoasă şi eroică până la urmă, pentru că, să fim sinceri, revoluţiile nu se fac cu oameni reci şi raţionali. Iar eu, ca istoric, pe aceşti oameni deosebiţi şi curajoşi care au fost în punctele fierbinţi ale revoluţiei îi invit să lase ceva în urmă, să povestească, să scrie; pentru că indiferent ce vor da jurnalele televizate de seară despre această întâlnire, adevărul istoric al revoluţiei se va cerne şi va rămâne, iar certurile noastre din faţa camerelor de vederi sunt inutile. De ceea vă rog să lăsaţi în urma dumneavoastră mărturii pe care studenţii studenţilor noştri le vor folosi cu succes. (va urma – continuarea, mâine)

_________________________

® iunie 2009

24 decembrie 2009 Posted by | Intelo, Istorie | , , , | Un comentariu