G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

28/mai/2011 Cartea de sâmbătă: „România şi comunismul: o istorie ilustrată” – Dinu C. Giurescu (coord.)

Comunismul – cu poze, dar mai ales cu idei

 Adrian CIOROIANU

Dinu C. Giurescu (coord.), Alexandru Ştefănescu, Ilarion Ţiu, România şi comunismul: o istorie ilustrată, Ed. Corint, Bucureşti, 2010, 216 pagini, 79, 90 lei

 

            Ceea ce reprezintă “dinastia” Brătianu pentru politica românească – adică Ion, Ion C. (Ionel), Vintilă, Constantin (Dinu), Gheorghe – a însemnat “dinastia” Giurescu pentru istoriografia noastră: Constantin (mort de “gripa spaniolă” în 1918), Constantin C. (profesor universitar în interbelic şi ministru, apoi deţinut politic la Sighet, mort în anii ’70) şi Dinu C., profesorul nostru de azi, nume de referinţă (în ultimii 20 de ani) al Facultăţii de Istorie din Universitatea bucureşteană. Din păcate, ambele “dinastii” par a se fi oprit (nu genealogic, ci profesional vorbind). În cazul istoricului, rămîn ca moştenire sutele de discipoli pe care profesorul D.C. Giurescu i-a atras către arta scrierii istoriei. Dintre aceştia, acest senior Profesor (cu majusculă!) a ales acum doi foşti studenţi, alături de care propune o carte plină de ilustraţii, dar mai ales de idei.

            Pentru cei care-s reticenţi – precum subsemnatul – la multitudinea de “istorii ilustrate” propuse pe piaţă (de la istorie la artă culinară, la muzică rock sau industrie automobilistică), acest volum va fi suprinzător. De regulă, cumperi o “istorie ilustrată” pentru ilustraţii, fiind oarecum prevenit că textul e un biet apendice. Tot de regulă, preţul cărţii e mare – din cauza cerinţelor tipografice. Dar nu şi în acest caz. Faţă de ce propune, cartea despre care vorbesc are preţ mic: cine o va deschide şi o va citi va avea o imagine mai mult decît edificatoare asupra comunismului românesc. Pentru cei care-l cunosc pe profesorul D.C. Giurescu, surpriza va fi mică: în cea mai mare parte, textul îi aparţine: rareori un om cu o atît de mare putere de concizie şi cu o asemenea capacitate de transpunere în context a unui eveniment istoric. Fie că vorbeşte despre “raionarea teritoriului” (adică înfiinţarea raioanelor administrative, la începutul anilor ’50) sau despre fanteziile din 1974 ale lui N. Ceauşescu privind “liceele industriale şi agricole” (Era bine? Era rău? Cert este că majoritatea românilor adulţi de azi au trecut prin aşa ceva!), profesorul Giurescu scrie fără ură şi fără părtinire despre un episod de istorie românească – comunismul – pe care, dealtfel, l-a resimţit personal din plin, cu pierderi familiale enorme.

            În alegerea fotografiilor, celor trei li s-a alăturat Mircea Suciu – fostul director al revistei Dosarele istoriei, din păcate dispărută în ultimii ani. La acest capitol, al ilustraţiilor, preferata mea este cea de la pagina 58: scriitorul Mihail Sadoveanu, alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica şi Emil Bodnăraş (o imagine, cred, de la finele anilor ’50). Să mă ierte admiratorii scriitorului Sadoveanu, dar cei patru din poză, zîmbitori şi satisfăcuţi, ar putea fi uşor confundaţi cu nişte capi mafioţi din sudul Siciliei, la ora siestei. Intelectualii români de azi şi de mîine ar trebui să reflecteze serios în faţa acestei fotografii.

            Înţeleg că, după apariţia cărţii, între coordonator – profesorul Giurescu – şi editură s-a ivit un diferend. Motivul: o explicaţie pe care profesorul o dădea unei fotografii cu generalul Iulian Vlad (p. 208) şi pe care editura a modificat-o. Nu intru în detalii; spun doar că, în opinia mea, explicaţia profesorului era – istoric vorbind – veridică. Cum foarte veridic rămîne penultimul capitol al cărţii, scris tot de profesorul Giurescu şi denumit “După douăzeci de ani”. Nu e un text comod: pe nici trei pagini e racapitulată, la rece – critic, adică –, întreaga noastră istorie post-comunistă. Cu suficiente argumente încît acest text să fie, din păcate, adevărat.

Un volum admirabil, pentru orice bibliotecă de intelectual român.

Anunțuri

28 Mai 2011 Posted by | Bibliografii, Intelo, Istorie | , , , , | 1 comentariu

24/febr/2010 O carte dedicată istoriei cooperativizării pământurilor în Oltenia

Carnet editorial: “Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962”

Un demers de excepţie al cercetătorului Cezar Avram

Constantin Romulus Preda

Volumul cercetătorului Cezar Avram, trecut aproape neobservat şi intitulat “Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962 (Mutaţii socio-economice în satul românesc)”, scris cu sobrietate şi concizie, în numele exactităţii de tip ştiinţific, poate fi socotit un eveniment editorial.
Bibliografia impresionantă folosită de istoricul craiovean presupune zile şi nopţi de lucru tenace, de aplecare asupra textelor doveditoare, autorul izbutând să pună în evidenţă un studiu ce reprezintă (prin date, cifre, cazuri edificatoare privind constrângerile socio-economice şi politice asupra spaţiului mioritic în avântul revoluţionar al anilor colectivizării) o contribuţie meritorie la cunoaşterea unui proces istoric care şi-a pus amprenta pe destinul poporului nostru.
Acad.prof.univ.dr. Dinu C. Giurescu salută astfel apariţia cărţii: ”Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962 (Mutaţii socio-economice în satul românesc)” reprezintă un capitol nou al cunoaşterii istoriei contemporane a României. Istoricul Cezar Avram urmăreşte şi demonstrează, cu obiectivitate şi professionalism, cum s-a obţinut ceea ce Gh. Gheorgiu-Dej numea în 1949 <<liberă consimţire>>”.

Documentele Plenarei C.C. a PMR din 3 martie 1949, după cum precizează autorul acestei cărţi de căpătâi, au direcţionat schimbarea liniei politice a conducerii comuniste de la Bucureşti faţă de lumea satului, în general, şi faţă de ţărani în special.Rezoluţia Plenarei a reprezentat „textul de bază în problema colectivizării, cea mai clară declaraţie asupra politicii agricole a comunismului român”.Începând cu anul 1949, politica agrară a deceniului şase şi a primilor ani ai deceniului şapte axată exhaustiv pe colectivizare-componentă esenţială a revoluţiei socialiste-a fost elaborată sub influenţa modelului stalinist şi implementată prin forţă, sub atenta supraveghere şi „consiliere” a sovieticilor, aflaţi pretutindeni în ţară, fie cu unităţi militare de ocupaţie fie cu oameni ai serviciilor secrete.
Politica agrară din anii regimului comunist, pentru a putea fi prezentată şi înţeleasă în toată complexitatea ei, necesită nu numai o analiză a problemelor generale, de ordin ideologic, ci şi a efectului asupra segmentelor colectivităţii, în special, şi a societăţii, în general, a derulării „actului de comandă” în diferitele zone geografice ale ţării.
Prezentarea corectă, sub toate aspectele, a istoriei românilor în etapa comunistă reprezintă, astăzi, un obiectiv major al istoriografiei româneşti.
Structurat în cinci capitole, studiul cuprinde şi un interesant şi inedit „Opis privind rezistenţa ţărănimii din satele regiunii Oltenia împotriva colectivizării, 1949-1962”. Opisul, care ar merita o recenzie aparte, consemnează răscoale, răzmeriţe şi împotriviri pe faţă în peste cincizeci de sate, la care participă bărbaţi, femei şi copii din rândul ţăranilor săraci şi mijlocaşi. Opisul cu ţăranii arestaţi, anchetaţi şi judecaţi în anii colectivizării cuprinde circa 882 de cazuri individuale.
Iniţiativa elaborării acestui studiu, prin strădania eminetului cărturar Cezar Avram, este una majoră şi utilă pentru completarea informaţiei privind acea parte a regimului comunist mai puţin cunoscută, pentru întregirea tabloului satului românesc în anii colectivizării.

24 Februarie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

05/iun/2009 Dinastia de istorici Giurescu

Un secol, o familie, o casă

 Adrian Cioroianu despre:

 Dinu C. Giurescu, De la Sovromconstrucţii nr. 6 la Academia Română, Ed. Meronia, Bucureşti, 2008, 462 p. + il., 49 Ron

De n-ar fi vorba despre o „dinastie” de istorici – Constantin (bunicul), Constantin C. (tatăl) şi Dinu C. (nepotul) – această rememorare a celui mai tînăr membru al triadei ar putea trece lesne (pînă la un punct) drept povestea unei familii româneşti din upper middle class – aşa cum această categorie chiar exista pînă în anii ’40. Aşadar, un universitar (Constantin C. Giurescu), ocupat uneori cu politica şi mai tot timpul cu scrisul şi cu cititul, o familie cu trei copii, cu o mînă straşnică de femeie în casă (soţia profesorului, Maria, născută Mehedinţi), cu bunici, cu unchi şi mătuşi, cu rude şi prieteni – lumea ulterior hulită a burgheziei româneşti.

Cel care povesteşte este cel mai mare dintre copii – actualul academician Dinu C. Giurescu (n. 1927). Dinu a.k.a. Gongu (de la un gong aflat în casa bunicilor, cu care era chemată lumea la masă) petrece în tihnă anii ’30, face şcoala primară şi începe gimnaziul (la Sf. Sava), învaţă franţuzeşte, colecţionează timbre, ascultă radioul, cîntă la pian, merge la cinematograf şi mai ales aleargă prin curtea casei familiei din strada Berzei nr. 47. Deprinde să citească revistele pentru copii, dar şi ziarele – unde, pe lîngă benzile desenate cu Omul de cauciuc, apare treptat şi omul de oţel Stalin. În spiritul nişei sociale căreia-i aparţinea, familia Giurescu – din bani munciţi şi din credit – îşi face o vilă la Mangalia (unde copiii fac băi de soare vara şi mănîncă gogoşi de la vînzători ambulanţi) şi alta la Predeal (unde cei mari îl primesc în vizită pe Gheorghe Tătărescu şi-l salută peste gard pe vecinul Ion Antonescu).

La început, toate nenorocirile încep ca nişte detalii: precum ziua din 1938 în care bunicul Simion Mehedinţi îl ia pe Gongu pe genunchi şi, cu harta în faţă, îi face o prezentare geopolitică a pericolelor ce pîndesc România (şi care se vor confirma). După ce trupele române trec Prutul, în iunie ’41, Dinu îşi cumpără o hartă germană pe care, în anii viitori, va urmări linia frontului, după comunicatele din ziare. În ţară se trăieşte aproape normal, hrana e îndestulată şi deloc scumpă. În 1942, bucureştenii – inclusiv Giureştii – încă mai merg în august la mare; din 1943 vor începe bombardamentele americane (peste Ploieşti) şi ruseşti (în zona litoralului). România intrase pe contrasensul istoriei. În primăvara lui ’44, parte din familie ajunge la Istambul; cît pe-aici ca Dinu să rămînă acolo, ca viitor soţ al frumoasei Şulé – fata unui distins avocat turc. În noiembrie ’45, totuşi, familia revine în ţară – sau, cum îi spune Maria Giurescu soţului ei, „uite cum ne trage aţa spre Siberia!”.

Capul familiei nu va ajunge în Siberia – ci la Sighet. Familia e lovită crunt – de comunism, dar şi de stupiditatea unor oameni. Dinu face facultatea de Istorie şi ajunge normator la Sovromconstrucţii (va reveni în profesie la mijlocul anilor ’50, aproape odată cu tatăl său!). Averea familiei – de la imobile la cărţi – e delapidată în numele RPR. De exemplu, casa din Berzei 47 – povestea confiscării, recîştigării şi ulterior demolării (sub Ceauşescu) este reluată de cîteva ori de-a lungul cărţii. Nu-i o greşeală; pur şi simplu, Dinu C. Giurescu a rămas obsedat de felul în care povestea unei case poate să-ţi redea drama unui întreg stat într-un secol al extremelor.

Dacă, în 1945, Şulé ar fi fost puţin mai insistentă, Dinu C. Giurescu ar fi scăpat, poate, de multe chinuri ale vieţii. Dar Universitatea Bucureşti ar fi pierdut unul dintre cei mai buni şi eleganţi profesionişti. Pe drumul dintre bine şi rău sunt milioane de nuanţe. Despre acestea, de fapt, vorbeşte şi această carte a acestui Profesor cu majusculă.

(text publicat în revista „Dilemateca”, iulie 2009)

5 Iunie 2009 Posted by | Bibliografii, Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu