G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

22/nov/2009 După 20 de ani – de la Războiul rece la conflictele viitorului (partea a II-a)

După 20 de ani – de la Războiul rece la conflictele viitorului

(parte a II-a – pentru prima parte, aici)

 Un dialog între Ion Deaconescu, prof. univ. dr., Catedra de Stiinţe Politice, Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie, Universitatea din Craiova şi Adrian Cioroianu, prof. univ. dr., Catedra de Istoria Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; textul integral va fi publicat în revista ProEst – Revista de analiză a politicii internţtionale est-europene, Editura Europa, Craiova, ISSN: 1842-5984

* * *

I.D. – Neutralitatea axiologică a unor state, în general nemembre ale unor alianţe puternice (NATO, UE), poate deveni o soluţie în plină criză mondială?

A.C. – Din păcate, nu cred în viabilitatea acestei “neutralităţi axiologice” pentru cele mai multe state din Europa. Cu alte cuvinte, poţi fi (recunoscut ca) neutru dacă eşti Elveţia, dar nu şi dacă eşti România, Belgia sau Ucraina. Atâta vreme cât vor fi sfere de influenţă care se “încalecă” reciproc, vor fi şi state condamnate să fie sau să nu fie neutre. Cel puţin istoria ne-a demonstrat că un stat ca România a fost numai prin accident neutru şi numai pentru scurte perioade de timp. Din acelaşi motiv nu cred, bunăoară, în neutralitatea Republicii Moldova: Chişinăul trebuie să aleagă, hotărât, dacă vrea să meargă spre Vest sau spre Est – altfel, orice poziţie indecisă şi “neutră” este în avantajul Rusiei.

I.D. – Consideraţi că încă mai este valabilă “teoria jocurilor” a lui John von Neumann şi Oskar Morgenstern în geopolitica de astăzi?

A.C. – Da şi nu. Da, pentru că această teorie (elaborată la mijlocul anilor ’40!) s-a verificat adesea şi, probabil, se va mai verifica în unele cazuri. Nu, pentru că cele trei principii de bază ale acestei teorii (i. – jucătorii se comportă raţional; ii. – fiecare jucător ştie că ceilalţi sunt raţionali; iii. – toţi jucătorii cunosc regulile jocului) nu se aplică mereu în geopolitică. De exemplu: atacul Rusiei asupra Georgiei din august 2008 a fost el raţional sau impulsiv? Putem spune că a fost raţional – dacă acceptăm ca “alibi” recunoaşterea anterioară de către Occident a independenţei provinciei Kosovo; dar putem spune şi că a fost impulsiv – dacă acceptăm că Moscova a răspuns la anumite “provocări” din partea Georgiei. Iar adevărul, în acest caz, cred că este o îmbinare a celor două ipoteze.

I.D. – Ce înseamnă pentru relaţiile şi politica internaţională numărul crescând de state periferice şi state nou create prin implozie? A se vedea în special cele apărute prin fenomenul centrifug şi de dezechilibru (actualele state desprinse din URSS, fosta Iugoslavie, noul stat kosovar).

A.C. – Statele periferice, mereu, sunt cele pe fundamentul cărora se structurează noile sfere de influenţă (reale sau dorite). De exemplu: în luna octombrie a.c., pe când vicepreşedintele SUA Joe Biden vizita Polonia, România şi Cehia, preşedintele rus Dimitri Medvedev a făcut o vizită la Belgrad. Nimic întâmplător. Cum se traduce, în termeni geopolitici, acest lucru? Ca un mesaj nescris: “dacă tu, Washington, îţi vizitezi prietenii din vecinătatea mea, atunci şi eu, Moscova, îmi voi vizita prietenii din vecinătatea prietenilor tăi!”. Cam aşa se pune problema. Cred, bunăoară, că recunoaşterea “independenţei” Kosovo (de către Occident) este direct legată de recunoaşterea “independenţei” Abhaziei şi Osetiei de Sud (de către Rusia), după cum relaţiile Rusiei cu Venezuela sunt (pentru Moscova) o cvasi-contrapondere pentru relaţia SUA cu Ţările baltice, de exemplu.

I.D. – Aţi scris o carte fundamentală despre Rusia postsovietică. Vecinătatea cât de benefică poate fi, dacă relaţiile bilaterale sunt normale?

A.C. – Mulţumesc de compliment – cât de “fundamentală” este cartea ne va spune doar viitorul; deocamdată, e sigur că este una dintre primele cărţi (poate chiar prima, pe anumite coordonate) dedicate de un autor român unui subiect atât de… apropiat în timp şi spaţiu. Chiar dacă noi nu facem parte din “vecinătatea imediată” a Rusiei (aşa cum se vede ea de la Moscova), Rusia pentru noi rămâne un vecin măcar că nu mai avem graniţe comune. Relaţia noastră (politică, în primul rând) cu Rusia trebuie reconstruită – dar efortul trebuie să vină din ambele părţi. Deocamdată, şi noi am avut erorile noastre (de la fapte până, mai ales, la vorbe – la nivel înalt), dar, sincer, nici nu mi se pare că pentru Rusia această “reconstrucţie” ar fi o prioritate. Oricum, acest spaţiu rusesc şi ex-sovietic trebuie să revină mai des în atenţia noastră. Este şi motivul pentru care recent am iniţiat un centru de cercetare cu aceste obiective – cei doritori de un dialog analitic pe subiect ne pot vizita oricând la adresa https://geopolitikon.wordpress.com/. (va urma)

Reclame

22 noiembrie 2009 Posted by | Geopolitica | , , , , , , | Lasă un comentariu

09/oct/2009 China, Rusia, India, Brazilia: vor salva sau vor supune Occidentul?

Geopolitica ieşirii din criză

– vor salva China sau Brazilia lumea occidentală? –

Adrian Cioroianu

În anul 2001, firma americană de audit Goldman Sachs a lansat termenul BRIC – un acronim / cvasi-joc de cuvinte plecând de la iniţialele statelor cu economii emergente, a căror creştere se anunţa relativ spectaculoasă în viitorul previzibil: anume Brazilia, India, Rusia şi China. Economişti de mare calibru se încăpăţânează să prognozeze faptul că aceste economii din spaţiul BRIC vor fi capabile, împreună, să depăşească economiile însumate ale principalelor şapte state industrializate din prezent (aşa-numitul G7), undeva spre anul 2035 (dacă nu cumva chiar spre 2027).

În ultima vreme Rusia a fost puternic afectată de scăderea preţului la petrol şi gaze (şi de propriul său sistem politic, autoritar, etatist şi puţin transparent). După o perioadă (2000 – 2008) în care PIB-ul a crescut cu o medie de 6 la sută pe an – ani în care cererea mondială de petrol şi gaze a crescut mână în mână cu preţul acestora –, economia Rusiei a fost cea mai nepregătită (dintre economiile BRIC) pentru febra bancar-financiară care ne-a îmbolnăvit pe toţi.

Motorul grupului BRIC este, incontestabil, China: creşterea ei din ultimul deceniu se bazează pe un constant progres al cererii şi consumului intern şi pe o economie în care statul a avut grijă ca macro-investiţiile să fie favorizate. China are 2000 de miliarde de dolari (!) investiţi în bonuri de tezaur americane (text integral).

9 octombrie 2009 Posted by | Geopolitica | , , , , , , | Un comentariu

09/apr/2009 Geopolitica ieşirii din criza mondială

Geopolitica ieşirii din criză

– vor salva China sau Brazilia lumea occidentală? –

 Adrian Cioroianu

În anul 2001, firma americană de audit Goldman Sachs a lansat termenul BRIC – un acronim / cvasi-joc de cuvinte plecând de la iniţialele statelor cu economii emergente, a căror creştere se anunţa relativ spectaculoasă în viitorul previzibil: anume Brazilia, India, Rusia şi China. Economişti de mare calibru se încăpăţânează să prognozeze faptul că aceste economii din spaţiul BRIC vor fi capabile, împreună, să depăşească economiile însumate ale principalelor şapte state industrializate din prezent (aşa-numitul G7), undeva spre anul 2035 (dacă nu cumva chiar spre 2027).

În ultima vreme Rusia a fost puternic afectată de scăderea preţului la petrol şi gaze (şi de propriul său sistem politic, autoritar, etatist şi puţin transparent). După o perioadă (2000 – 2008) în care PIB-ul a crescut cu o medie de 6 la sută pe an – ani în care cererea mondială de petrol şi gaze a crescut mână în mână cu preţul acestora –, economia Rusiei a fost cea mai nepregătită (dintre economiile BRIC) pentru febra bancar-financiară care ne-a îmbolnăvit pe toţi. În prezent, Rusia are o inflaţie de cca. 12 la sută iar şomajul a atins 8,5 procente. În plus, Rusia are o reală problemă demografică: naşteri relativ puţine şi o durată medie a vieţii redusă în comparaţie cu standardele europene. La aceasta s-a adăugat în ultimul deceniu creşterea alarmantă a consumului de droguri (provenite, în mare parte, din Afganistan): cca. 2,5 milioane de ruşi ar fi narco-dependenţi. Pe scurt: câtă vreme preţul petrolului (şi implicit al gazului natural) este la un nivel modest, Rusia suferă – pentru că nu a ştiut să-şi investească sumele uriaşe încasate în ultimul deceniu, cât valoarea de piaţă a hidrocarburilor a fost mare.

Motorul grupului BRIC este, incontestabil, China: creşterea ei din ultimul deceniu se bazează pe un constant progres al cererii şi consumului intern şi pe o economie în care statul a avut grijă ca macro-investiţiile să fie favorizate. China are 2000 de miliarde de dolari (!) investiţi în bonuri de tezaur americane – de aici recentele avertismente ale premierului chinez Wen Jiabao către Washington, prin care le cerea americanilor să ţină sub control deprecierea propriei lor monede. Mai mult: guvernatorul Băncii centrale a Chinei, Zhou Xiaochuan, a dus avertismentul şi mai departe şi a spus că dacă echipa lui Barack Obama nu revitalizează economia americană (şi, implicit, moneda SUA), atunci China va propune instituirea unei altei monede de referinţă pentru Fondul Monetar Internaţional (care în prezent lucrează, cum se ştie, cu dolarul american). În timp ce marea parte a economiilor occidentale vor termina acest an cu un bilanţ negativ, pentru China se estimează o creştere, în 2009, cu 6-7 la sută, şi chiar cu 8 la sută pentru 2010. Cei care se aventurează în calcule pe termen lung au curajul să previzioneze, pentru China, o medie de creştere anuală de peste 5 la sută pentru întreaga perioadă 2011-2050!

 O altă revelaţie a acestui BRIC este Brazilia. Cu trei ani în urmă, când eram în Parlamentul European, ascultam specialişti care ne asigurau că Brazilia va fi grădina mondială a secolului al XXI-lea. Cum spunea recent un articol din Newsweek, dacă există o poveste de succes a Americii latine, atunci aceasta se cheamă Brazilia. Recent l-am văzut, pe un post TV american, intervievat pe cel care de şase ani ocupă prima poziţie în stat – preşedintele Luiz Inácio Lula da Silva, fost sindicalist iar mai nou unul dintre liderii care realmente contează în lume (să adaug că, în martie acest an, Lula da Silva a fost primul şef de stat latino-american care a fost primit de Obama la Casa Albă – un detaliu care spune multe). Ce spunea respectivul: în ultimii şase ani cca. 20 de milioane de brazilieni (adică un număr similar cu populaţia României de azi!) au fost ridicate de sub pragul de sărăcie şi au intrat în clasa mijlocie locală (ceea ce face – spun experţii – ca Brazilia să fie, într-adevăr, unul dintre statele cu cea mai dezvoltată şi mai stabilă clasă mijlocie din lume). Când Lula da Silva ajungea la putere, datoria publică a statului reprezenta 55 de procente din PIB; astăzi, ea este 35 de procente şi scade lună de lună. Atunci, inflaţia era de 12 procente pe an; astăzi este de 4,5 procente, tot în scădere. În ultimii ani, exporturile braziliene au crescut cu 400 la sută (!). Recent, Brazilia a inventariat şi ceva noi rezerve de petrol pe teritoriul său – dar nu-şi propune să exporte ţiţei brut, ci mai curând derivate cu prelucrare înaltă. Calculele sunt de asemenea manieră făcute încât statul brazilian să fie în câştig câtă vreme preţul mondial al petrolului este mai sus de 35 de dolari pe baril (în prezent el este în jur de 40). Pe scurt, din punctul de vedere al indicatorilor economici, Brazilia traversează cea mai fastă perioadă a istoriei sale din ultimii 30 de ani. Şi totuşi, Lula da Silva spune cu modestie că principala sa realizare este că săracul din Brazilia este acum mai puţin sărac[1].

 Desigur, este suficient loc pentru comentarii. În primul rând, putem glosa pe marginea credibilităţii tuturor acestor super-economişti. Tocmai aceşti experţi au fost incapabili să ne avertizeze şi pe noi, clienţii de rând ai băncilor. Cu excepţii notabile: cum ar fi Nouriel Roubini, profesor de Ştiinţe Economice la New York University, cel care încă din septembrie 2006 avertiza asupra iminenţei crizei – dar nu l-a luat nimeni în serios, se pare (astăzi, Roubini a devenit – logic – un foarte bine plătit consultant financiar). Pe acest fond, înfloresc scenarii conspiraţioniste (cum că această criză ar fi fost fabricată undeva, de cineva, cu vreun scop anume) sau scenariile apocaliptice (cu un punct de plecare, de exemplu, în faptul real că între 2000 şi 2008 China şi-a dublat bugetul militar!).

Coincidenţă sau nu, la recentul summit G20 de la Londra (care a adunat liderii celor mai puternice 20 de state ale lumii într-o încercare de a găsi o soluţie crizei), preşedintele Obama a avut întâlniri bilaterale cu Hu Jintao (preşedintele Chinei), cu Manmohan Singh (premierul Indiei) şi cu preşedintele rus Dimitri Medvedev.

Desigur, noi, în România, suntem mult mai norocoşi. La ora la care scriu (ca şi în ultimele cinci zile) televiziunile şi ziarele vorbesc numai despre arestarea lui Gigi Becali.

Fie că la noi nu a ajuns criza, fie că eram în ea de când ne ştim.

 


[1] „Brazil has to be bold”, în Newsweek, 30 martie 2009.

_________________________________

text publicat în revista „Scrisul românesc”, nr. 4, aprilie 2009.

9 aprilie 2009 Posted by | Geopolitica | , , , , , , , | Lasă un comentariu