G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

30/apr/2010 O carte despre teoria (şi practica politică a) „moldovenismului”

Pe cînd Cominternul făurea o limbă şi un popor

 Adrian Cioroianu despre:

Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul şi originile “moldovenismului”. Studiu şi documente, Ed. Civitas, Chişinău, 2009, 500 p., preţ neprecizat

Unele cărţi apărute la Chişinău au o greutate aparte – inclusiv la modul propriu: sînt legate straşnic, copertate temeinic, tipărite pe hîrtie de calitate. Paginile nu fug din cotor, cleiul nu-ţi crapă în mîini. Iată ce numesc respect faţă de carte şi faţă de cititori. Cărţile sînt, mai ales, tot mai disponibile pe o piaţă românească (re)atrofiată. Sînt edituri de peste Prut (vezi Cartier) care se mişcă în peisajul nostru mai bine decît multe edituri bucureştene.

Dincolo de forma fericită, conţinutul este deseori spectaculos – în sensul bun al termenului. Cartea lui Gh. E. Cojocaru – bine închegată, la propriu şi la figurat –, apărută în noiembrie ’09, e o probă: ea analizează Citește în continuare

30 aprilie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , | Lasă un comentariu

10/mart/2009 Cu Armata Roşie pe urme

Cu Armata Roşie pe urme

Adrian Cioroianu despre:

Boris Buzilă, De-a v-aţi ascuns’. Un destin basarabean, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 320 pagini, 24 RON.

 Copilul Boris trăia pe 10 mai 1940 cea mai frumoasă serbare. Avea 11 ani şi era martor la o defilare militară. De faţă erau doi colonei ai armatei regale române, dintre care unul spunea aceste non-profetice fraze: “De două mii de ani dăinuim pe aceste meleaguri! Din moşi-strămoşi stăpînim aceste pămînturi! Ale noastre sunt şi vor fi, pe vecie!”. Totul se întîmpla în Răsăritul României interbelice, la Orhei, în Basarabia. Peste o lună şi trei săptămîni pe acolo avea să treacă Armata Roşie eliberatoare. În iulie 1941 avea să revină armata română. În martie 1944 junele Boris şi ai săi vor trece Prutul spre Vest, ca refugiaţi – pe urmele lui, mereu, iarăşi, Armata Roşie şi vocea cavernoasă a crainicului Levitan, cel care spunea ca nimeni altul Găvărit Maskva!

La un deceniu de la ultima sa carte – despre cele patru decenii fără un an petrecute în redacţia României libere –, acest nou volum al lui Boris Buzilă este dăruit mai ales amintirilor din copilărie şi din adolescenţă: precum cea de mai sus, sau precum cea dintr-o zi de la sfîrşitul lui august 1944, cînd junele privea confuz bucuria unor tinere refugiate şi ele (din Ardealul de Nord) şi care acum îşi făceau planuri de reîntoarcere acasă. Era parte din destinul unei jumătăţi de Europa plină de familii despărţite în patru zări, de case părăsite, de clădiri administrative pe uşa cărora se schimbă steagurile, de ziare care-şi schimbă titlurile, sloganurile şi alfabetul.

Pentru un jurnalist ieşit la pensie din echipa celui de-al doilea ziar (în ordinea importanţei) din presa comunismului românesc, pentru un autor pe care cerinţele şefilor (de a scrie telegrame de felicitare pentru soţii Ceauşescu, de exemplu) nu aveau cum să-l ocolească, pentru un povestitor în cugetul căruia autorii copilăriei (de la Moş Nae Batzaria la Jul. Giurgea) sînt încă vii, pentru un cunoscător de limbă rusă (invitat să joace rolul tălmaciului atunci cînd ruşi iluştri – de la actorul Cerkasov la liderul Hruşciov – ajungeau pe la noi), Boris Buzilă păstrează un dar surprinzător de a emoţiona. Fără epatare şi fără victimizări, cu un umor de o fineţe remarcabilă (contrar clişeului regăţean şi stupid care spune că basarabenii ar fi lipsiţi de aşa ceva), cu flash-uri din viaţa intelectuală a României din anii ’50, Buzilă recrează o lume aparte: nu numai a refugiaţilor din Basarabia, ci şi a refugiului în care s-a trezit întreaga Românie începînd cu anii în care Raportul lui Jdanov şi poza lui Stalin au luat locul Bibliei. Cred că valoarea cea mai mare a acestei memorialistici este lipsa din pagină a oricărei tensiuni vindicative. Şi mai reţin respectul şi totodată teama autorului faţă de litera tipărită. Explicaţiile abundă. Una ar fi că Buzilă debuta în presă pe data de 23 iulie 1944, într-o revistă din Timişoara prin intermediul căreia el, june corespondent anonim, îl implora pe Ştefan cel Mare să reînvie şi să oprească “hoardele barbare bolşevice”. Fix o lună mai tîrziu, respectivele „hoarde” primeau (iarăşi) statut de eliberatori, iar tînărul autor se ruga la toţi sfinţii ca înflăcăratul său articol de debut să nu mai tresară în mintea nimănui. Cînd ai în viaţă, pînă la 15 ani, astfel de aventuri, ele lasă urme.

De citit, ca pe un manual de istorie a omului simplu, hăituit de geopolitică, de la primul (cel cu un primar băbar, adică afemeiat) pînă la ultimul capitol (cel în care sînt descrişi cei cinci redactori şefi ai României libere din ’55 şi pînă în ’89). Şi să nu vă mire dacă, la un moment dat, în spatele vostru veţi auzi ca o mantră vocea care spune Vnimanie, vnimanie!Atenţiune, atenţiune! –, cea a crainicului Levitan.

(text publicat în revista „Dilemateca”, aprilie 2009)

10 martie 2009 Posted by | Bibliografii, Intelo, Istorie | , , , , , , | Un comentariu