G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

27/mai/2011 Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (5/7)

Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.

Europa unită, astăzi

Adrian Cioroianu

(1/7)(2/7) – (3/7)(4/7) – (5/7)

Vor reapărea graniţele în interiorul UE? (desen by Burki, 2011)

Criza şi renaşterea clişeelor

La sfârşitul deceniului trecut, Irlanda se anunţa a fi un miracol economic – Tigrul celtic, cum o alintau admiratorii –, dovadă vie a faptului că un stat mic, deloc bogat, cu o economie flexibilă, deschisă şi orientată către export, poate deveni un competitor real la scara continentului[1]. Povestea frumoasă nu a durat decât zece ani: din 2009, Irlanda s-a alăturat «porcuşorilor» (ea este al doilea «I» din PIIGS) care s-au trezit cu un balon de săpun al imobiliarelor şi cu bănci incapabile de a mai spera la returnarea împumuturilor. PIB-ul irlandez a scăzut cu 7,5 procente într-un singur an (2009), marcând astfel cea mai abruptă descreştere din istoria statului; şomajul a ajuns la 12,6 la sută – cu două puncte bune de-asupra celui din Grecia, de exemplu. În plus, emigraţia (vechea hemoragie a Irlandei) este din nou în creştere (de unde, în anii din urmă, Dublinul era mai ocupat să numere sosirile străinilor decât plecările autohtonilor). Şi totuşi, sentimentul de haos naţional şi de catastrofă socială care a adus Grecia în deschiderea tuturor telejurnalelor nu se face simţit în Irlanda. Spre deosebire de greci – aminteşte Underhill –, tinerii irlandezi nu arată cu degetul, acuzator, spre capitalismul anglo-saxon şi nu aşteaptă un trai mai bun de la eventuale pietre aruncate în scuturile forţelor de poliţie. Spre deosebire de români – aş putea adăuga – (care în mai 2010 au ars în piaţa publică portretele şi caricaturile unui preşedinte pe care-l votaseră cu şase luni mai devreme), irlandezii au acceptat reducerile de salariu fără mari proteste şi fără greve. Care să fie explicaţia? Să fie grecii (sau românii) mai puţin obişnuiţi cu traiul modest şi cu lipsurile decât irlandezii? În nici un caz. Dar este cu mult mai probabil ca diferenţele să plece din cultura politică a fiecăruia dintre popoare – din respectul lor faţă de sine şi faţă de instituţiile şi persoanele care-i conduc.

Sau: criza actuală a pus într-o nouă lumină relaţia dintre Grecia şi Germania, de exemplu. Clişeul părea, până mai ieri, bătut în cuie: Grecia era acea ţară primitoare, cu soare mult şi peşte proaspăt şi ieftin, cu ţigări, plaje şi uzo de calitate în care cetăţeanul german din clasa medie, cel care lucra eficient 49 de săptămâni pe an, venea să-şi petreacă la un preţ rezonabil zece zile de vacanţă. Imaginea aceasta e desuetă acum; clişeul mai nou arată un stat labil, cu studenţi turbulenţi şi cu o administraţie ineficientă (dacă nu coruptă) pe nume Grecia care acuză statul numit Germania că nu vrea să-i sară în ajutor. În faţa reţinerilor Berlinului de a-şi arăta solidaritatea comunitară, Atena ameninţa că nu are altă şansă decât de a apela la Fondul Monetar Internaţional – ceea ce echivala cu o adevărată ofensă la adresa Uniunii Europene[2]. (va urma)


[1] William Underhill, “The Anti-Greece. Why Dublin isn’t burning like Athens”, în Newsweek, 16, 19 aprilie 2010.

[2] *** “The crisis în Greece. Sound and fury”, în The Economist, 27 martie 2010.

Anunțuri

27 Mai 2011 Posted by | First chapter, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | Lasă un comentariu

27/mai/2011 Relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China în anii 1970 – şi contribuţia României (2/5)

Relaţia SUA – China şi contribuţia României

la normalizarea relaţiilor sino-americane

Manuel Donescu

(1/5) – 2/5

H. Kissinger şi Mao Zedong; foto: theamericaposters.com

Strategia SUA privind relaţiile cu China şi canalul românesc de comunicare

La câteva luni după preluarea mandatului de preşedinte al SUA, Richard Nixon afirma în cadrul întrevederilor cu preşedintele pakistanez, Yahya Khan, respectiv liderul român Nicolae Ceauşescu9 că politica Washingtonului de a ignora China a fost o greşeală şi inaugura de facto canale de comunicare cu Beijingul, prin intermediul Pakistanului şi României10. Cele două canale de comunicare aveau rolul de a sprijini stabilirea unui dialog direct Washington-Beijing şi se înscriau în ansamblul demersurilor americane privind normalizarea relaţiilor cu China.

Dintre considerentele strategice ale Washingtonului privind deschiderea faţă de Beijing reţinem interesul de a angaja China împotriva ameninţării sovietice11, valorificând oportunităţile care rezultau din conflictul ruso-chinez şi convingerea că „lărgirea opţiunilor SUA în politica externă avea să modereze şi nu să înăsprească poziţia Moscovei”12. Totodată, SUA sesiza modificări subtile în China, sperând să sprijine şi să influenţeze evoluţiile interne şi să obţină beneficii din comerţul bilateral13.

Discuţiile cu şefului statului român s-au desfăşurat cu prilejul vizitei lui Nixon în România (2-3 august 1969), prima vizită a unui preşedinte al SUA într-o ţară socialistă14 şi a doua a lui Nixon la Bucureşti15. Vizita în România a fost precedată de un turneu asiatic care a inclus Pakistanul (1 august 1969).

De ce România? Alegerea canalului românesc a fost recomandată de nivelul ridicat al relaţiilor bilaterale româno-chineze şi iniţiativele de politică externă ale Bucureştiului care beneficiau de contextul favorabil al raporturilor Est-Vest ce au condus administraţia Nixon la aprecierea că „România doreşte să ducă o politică independentă”16.

Rolul acordat României de SUA avea şi o motivaţie strategică din perspectiva fisurării blocului sovietic şi încurajarea reformelor în rândul sateliţilor URSS. Dialogul bilateral româno-american a implicat un anumit nivel de încredere, ocolind Moscova. De altfel, mesajul personal şi secret adresat la 31 octombrie 1970 de preşedintele Nixon cancelarului vest-german Willy Brandt  sugerează – în contextul abordării problematicii raporturilor SUA-URSS -preocuparea preşedintelui american de a nu complica relaţiile Bucureştiului cu Moscova, iar prin înţelegerile stabilite cu URSS de a nu afecta interesele României sau a unei terţe părţi17.

SUA a acordat conducerii de la Bucureşti un rol de emisar18 care a fost acceptat cu unele nuanţe de China (v. infra). Emisarul român a fost utilizat de SUA şi China mai degrabă ca un canal secundar – datorită limitărilor ideologice inerente ale României – pentru verificarea unor comunicări via Pakistan, precum şi transmiterea unor mesaje generale cu caracter strategic19. SUA şi China au manifestat şi după stabilirea dialogului bilateral o preferinţă pentru dublarea canalelor de comunicare chiar în interiorul relaţiei – atitudine stimulată nu doar de teama Beijingului privind eventuale scurgeri informative către Moscova – utilizând un canal secret prin intermediul reprezentantului chinez la ONU (un canal asemănător a funcţionat între SUA şi URSS), alături de canalul diplomatic dintre Departamentul de Stat şi MAE chinez20.

Kissinger remarcă doar canalul pakistanez în pregătirea vizitei sale secrete la Beijing21, care oferea prin atitudinea anticomunistă şi antisovietică a Islamabadului, alături de proximitatea geografică – ce a asigurat în acest caz şi posibilitatea escalei –  condiţiile unor comunicări mai sigure şi rapide, precum şi frecvenţa adecvată transmiterii unor detalii operative.

Sprijinul oferit de partea română s-a bucurat de aprecierea preşedintelui american cu ocazia vizitei în SUA (octombrie 1971) a liderului de la Bucureşti, când Nixon „va adresa public elogii şi mulţumiri şefului statului român pentru contribuţia sa la normalizarea raporturilor sino-americane”22. (va urma)

 

– Bibliografie

Kissinger afirma: „I-am spus lui Ceausescu intr-o maniera generala ca eram pregatiti sa vorbim cu China”,

   în interviul realizat de Emil Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea TV,  accesibil la adresa  

    http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-o-perioada-de-mari-

    sperante-113839.html.

10  Huang Hua, op.cit., p. 220.

11  Kissinger: „am incercat sa prevenim in acel moment ca Uniunea Sovietica sa aplice doctrina  Brejnev peste

    tot in lume. si de aceea eram foarte interesati sa stabilim relatii cu China”, în interviul realizat de Emil

    Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea TV, accesibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/opinii/   

    interviuri/ henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-o-perioada-de-mari-sperante-113839.html.

12 Henry Kissinger, op. cit., p. 628.

13 Jin Canrong, The key of China-US relations lies with the United States, „China International Studies”,    January/February 2009, pp. 14-15.

14  Kissinger:  „vizita presedintelui Richard Nixon in Romania a fost una foarte importanta din punct de  vedere

    simbolic. A fost pentru prima oara cand un presedinte american vizita o tara care apartinea  Pactului de la

    Varsovia si care fusese ocupata de Uniunea Sovietica la sfarsitul razboiului”, în  interviul realizat de Emil

    Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea TV, accesibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/opinii/ 

    interviuri/henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-o-perioada-de-mari-sperante-113839.html.

15  Nixon a mai vizitat România în anul 1967, anterior nominalizării în calitate de candidat la alegerile

    prezidenţiale din 1968. Acesta şi-a anunţat candidatura la 1 februarie 1968 şi a fost nominalizat de

    republicani câteva luni mai tărziu (august).

16 Vezi pe larg aprecierea administratţiei Nixon asupra politicii externe promovate de Ceauşescu în interviul

    acordat de Henry Kissinger lui Emil Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea TV, accesibil la adresa

     http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-o-perioada-de-mari- 

     sperante-113839.html.

17 Textul mesajului la adresa: http://www.nixonlibrary.gov/virtuallibrary/ documents/ dec10/63.pdf.

18   Kissinger: „problema era ca nu existau diplomati chinezi nicaieri in lume la acea data din cauza revolutiei

     culturale. Asa ca aveam nevoie de o terta parte care sa joace rolul de emisar. Iar Ceausescu a transmis

     propunerea noastra.”- în interviul  realizat de Emil Hurezeanu pentru  „România Liberă” şi Realitatea TV,

     accesibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/ opinii/interviuri/henry-kissinger-cred-ca-romania-este-intr-  

     o- perioada-de-mari-sperante-113839.html. Considerăm că nu absenţa diplomaţilor chinezi era principala

     problemă, aşa cum susţine Kissinger, ci mai degrabă absenţa unui climat de încredere între SUA şi China.

     Primele contacte directe (ianuarie şi februarie 1970) au arătat că rolul terţilor intermediari nu se încheiase,

     fiind foarte  important în faza iniţială, îndeosebi din perspectiva pregătirii atmosferei discuţiilor (vezi infra).

19   Kissinger: „timp de aproximativ sase luni dupa vizita, fiecare mesaj pe care-l trimiteam prin Pakistan

     il trimiteam si prin Romania. Dar chinezii raspundeau prin Pakistan, pentru ca erau suspiciosi privind

     relatia Romaniei cu Rusia.”  –  în interviul realizat de Emil Hurezeanu pentru „România Liberă” şi Realitatea

    TV, accesibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/ henry- kissinger-cred-ca-romania-este-  

     intr-o-perioada-de-mari-sperante-113839.html.

20   Ruan Hong, The diplomat from China, Beijing, Foreign Languages Press, 2007, p. 212 (lucrare privind

     activitatea diplomatică a lui Han Xu).

21   Henry Kissinger, op. cit., p. 632.

22   Romulus Ioan Budura, op. cit., p.33.

27 Mai 2011 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , | 1 comentariu