G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

26/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (10/10)

Bucureştiul, pînă acum aproape un veac

(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)

Adrian Cioroianu

 (1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – (8/10) – (9/10) – (10/10)

Românii au descoperit politica – în înţelesul modern şi democratic al termenului – relativ tîrziu; dar cînd au descoperit-o, au pus-o deja pe blazon. Bucureştenii trăiesc politica la intensitatea maximă; odată cu ei, a trăit-o şi Bucureştiul. Perimetrul oraşului este plin nu numai de repere istorice, dar şi politice – de la naşterea Partidului Liberal, într-o casă umbroasă din strada Enei, în 1875, pînă la naşterea Partidului Comunist, în mai 1921, într-o sală tocmai bună pentru balurile muncitoreşti, pe Dealul Spirii. Bucureştiul a fost întotdeauna vitrina favorită a politicii româneşti; nici un observator serios nu va lua în seamă zbaterile politice de provincie, pentru că ceea ce contează într-adevăr se petrece numai în capitală. Iar în prima parte a secolului au mai apărut aici două clădiri destinate în mod aproape ostentativ sferei politice. Mai întîi, clădirea actualei primării, între parcul Cişmigiu şi Splaiul Dîmboviţei, construită între 1906 şi 1911, după planurile distinsului arhitect Petre Antonescu; clădirea a rezistat admirabil bombardamentelor germane din august 1944, dar a sucombat pe jumătate în anii mai recenţi, cînd un primar născut din spuma revoluţiei din 1989 s-a gîndit să planteze la uşa primăriei doi lei din ciment (primiţi cadou din China), în frapantă contradicţie cu spiritul clădirii. Apoi, a fost clădirea Palatului Victoria (la capătul Căii Victoriei, axa principală a oraşului), construit mai tîrziu, începînd cu 1937; sediu al Ministerului de Externe şi, mai apoi, al Guvernului ţării, Palatul Victoriei a fost de la bun început un simbol al unui oraş ce întinereşte mereu din cenuşa propriei sale tradiţii: el a fost construit în imediata apropiere a fostului Palat Sturdza, palat care a fost dărîmat imediat ce noua construcţie a prins contur. Avariat şi el de bombardamentele anului 1944, Palatul Victoriei avea să rămînă, la propriu şi la figurat, în centrul vieţii politice şi după decembrie 1989. Acum el avea să vadă ceea ce urma să vadă tot bucureşteanul şi toată ţara: emanaţi ai revoluţiei, maşini de lux şi ambulanţe ale Salvării, demonstraţii protestatare şi mineri; faţada sa s-a resimţit multă vreme de pe urma acestor întîlniri.

În primele decenii ale secolului, Bucureştiul a fost unul dintre marile oraşe europene ale literaturii şi artei moderniste; gustul pentru inovaţie şi experiment ce pare lipit de-a pururi de spiritul oraşului îşi găsea astfel împlinirea. Dar nu numai moderniştii s-au simţit acasă în oraş: precum altădată Caragiale sau Mihai Eminescu, o întreagă generaţie intelectuală avea să-şi lege destinul de străzile, parcurile, aromele şi ritmurile oraşului. Reveriile lui Mircea Eliade, lecturile şi pasiunile unor Jeni Acterian sau Alice Voinescu, bucuriile şi disperările lui Mihail Sebastian, toate vorbesc despre un tineret dispus atunci să guste şi spleen-ul aparent al oraşului lor dar şi mustul inconfundabil al dinamicii sale de profunzime. În vara anului 1940, ziarista americană cu fineţe de contesă germană (sau contesa cu perspicacitate de ziaristă, este acelaşi lucru) Rosie Waldeck vine la Bucureşti şi ia pulsul ţării după pulsul Căii Victoriei, convinsă fiind că acest bulevard este cea mai importantă arteră a Europei sud-estice, după cum hotelul în care ea se cazase – Athené Palace – era, într-un fel, nu numai inima nedeclarată a ţării, dar şi centrul diplomatic al Balcanilor. Şi nu se înşela deloc.

Ceea ce nu putea spune atunci Rosie Waldeck era că destinul acestei generaţii interbelice va merge mînă în mînă cu destinul oraşului: şi unii şi alţii vor intra – după 1945, odată cu comunizarea – în conflict cu istoria, cu memoria şi tradiţia lor, repunînd în scenă, pentru a cîta oară, decorurile catastrofei româneşti.

* * *

Acel oraş din titlu, care nu o să mai fie cum a fost, nu implică neapărat o nuanţă nostalgic-paseistă a acestei rememorări; îmi este cu totul uşor să spun că Bucureştiul nu o să mai arate niciodată aşa cum arăta el spre 1900 sau oricînd mai înainte.

A spune acest lucru nu înseamnă obligatoriu mărturisirea unui regret. Pentru că o morală se desprinde din toată această poveste: contabilizarea dezastrelor prin care a trecut acest oraş se poate întinde pe pagini întregi. Ce-i, cred, mai important, este fantastica sa capacitate de regenerare, cu atît mai mult cu cît cei care erau pe aproape de a-l pune la pămînt nu au lipsit niciodată. În ciuda oricărei prime impresii, există în spiritul bucureştean o încordare aproape palpabilă; uneori, ea este o joie de vivre; cel mai adesea este însă încăpăţînarea de a trăi. Ea, mai curînd decît istoria, mă face să cred că acest oraş are, pe lîngă un trecut plin de farmec şi dramă, şi un viitor de luat în seamă. (sfîrşit)

Anunțuri

26 Iulie 2010 - Posted by | First chapter, Intelo, Istorie | ,

1 comentariu »

  1. Stimate Profesor Adrian Cioroianu,

    Nu-mi amintesc, când au bombardat nemţii vreo bucăţică din România.
    Este adevărat, eram copil neştiutor de carte, la vremea războiului din ´44, dar îmi amintesc spusele lu´ taica, care lucra la vremea aceea, 04.04.44, în ajun de Paşte, la Atelierele Griviţa:
    „Americanii ne bombardează încercând să distrugă triajul pentru a ne rupe legătura cu aliaţii noştri, nemţii.”

    Ştiu că sunt indezirabil pe toate saiturile pe care am încercat să-mi exersez „libertatea de exprimare” de aceea dacă vreţi să-mi spuneţi ceva mă găsiţi la această adresă; http://www.forumcrestin.comhttp://www.forumcrestin.com/index.php?topic=3311.msg605862#new
    Cu stimă,
    Traian Ioan

    Comentariu de Traian Ioan | 27 Iulie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: