G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

05/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (6/10)

Bucureştiul, pînă acum aproape un veac

(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)

Adrian Cioroianu

 (1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10)

Revoluţii şi amenajări edilitare

Bucureştiul intrase timid în secolul al XIX, fără să ştie că acest secol va fi pentru oraş – şi pentru ţară – cel al unor schimbări de o formidabilă amploare şi viteză.

Pavel Kisseleff

Pentru început, urmau deceniile revoluţiilor. În timpul lui Tudor Vladimirescu, Bucureştiul a fost punctul de plecare – şi mai apoi de apogeu – al mişcării conduse de acesta. În mai, spre finele aventurii sale, el a plecat din Bucureşti şi a fost omorît la Tîrgovişte, de chiar foştii săi tovarăşi. Astăzi, unii încă se mai încăpăţînează să vadă în această moarte similitudinea cu aventura ultimelor zile ale des numitului aici Nicoale Ceauşescu – care şi el a plecat, în căutare de ajutoare, din Bucureşti, pentru a sfîrşi executat la Tîrgovişte, tot de către unii dintre foştii săi tovarăşi. Oricum: în urma lui Tudor, Bucureştiul a fost ocupat de turci. Locuitorii sau trecătorii de pe Podul Mogoşoaiei de atunci au putut vedea cîteva dintre scenele dintre cele mai dramatice ale episodului revoluţionar, precum uciderea aici a lui Sava Bimbaşa, unul dintre comandanţii militari ai Eteriei. De atunci şi pînă pe mai departe, Bucureştiul va mai trece prin cel puţin cinci revoluţii, numite aşa în funcţie de comandamentele epocii; dar oraşul nu a văzut încă o revoluţie de catifea.

Revoluţia de la 1821 pune capăt domniilor fanariote;  urmează domnia pămînteană a lui Grigore Ghica, şi el destul de grijuliu cu oraşul: podurile de lemn ale oraşului se înnoiesc, începe să se vorbească despre pavajul de piatră, iar iluminatul stradal, pentru centrul oraşului, devine o realitat Prilejuite de un nou război ruso-turc, trupele ţarului intră din nou în Ţara Românească în 1828, în luna mai ajungînd la Bucureşti. În toamnă, două molime cumplite – ciuma şi holara – loveau iarăşi Bucureştiul. Dar, ca de obicei, la una rece vine şi una caldă: unul dintre personajele ce vor intra definitiv în istoria oraşului va fi generalul rus Pavel Kiseliov (Kisseleff), guvernator al Moldovei şi Ţării Româneşti între noiembrie 1829 şi aprilie 1934. Pentru Bucureşti, Kisseleff a fost un personaj providenţial. La cîteva luni după stabilirea sa la Bucureşti, în martie 1830 el se îngrijea de alcătuirea unei comisii dedicate “înfrumuseţării oraşului”, comisie dintre ai cărei opt membri, nu întîmplător, doi erau doctori. Planurile lui Kisseleff erau ambiţioase: elaborarea unui plan al oraşului, trasarea unor străzi largi umbrite de coroane de pomi, secarea bălţilor născătoare de roiuri de ţînţari, iluminarea căilor publice şi chiar ridicarea unui teatru. Se stabilea o conducere comunală aleasă prin vot de către orăşenii cu stare. Primul sfat al oraşului se alege în noiembrie 1831.

La scurt timp, reveriile lui Kisseleff încep să prindă viaţă: perimetrul oraşului este stabilit la cca. 19 km, intrările şi ieşirile din oraş făcîndu-se prin zece bariere păzite de militari. Pentru prima dată în mod sistematic, se dau nume străzilor şi chiar începe numerotarea locuinţelor şi clădirilor; centrul este pavat cu bolovani de rîu; între sfîrşitul Podului Mogoşoaiei şi partea de nord a oraşului, spre Băneasa, se trasează după 1832 viitoarea şosea care va purta numele lui Kisseleff – şosea plantată cu tei pe o parte şi alta. În 1831 (apoi, în anii imediat următori) se fac statistici ale populaţiei; potrivit celei din ‘831, Bucureştiul avea aproape 70 000 locuitori, din care 58 000 “locuitori statornici” şi 10-12 mii de flotanţi – ceea ce arată o dinamică remarcabilă (spre comparaţie: în 1829, Atena sau Sofia nu aveau fiecare cîte 20 000).

În aprilie 1829 apăruse, prin strădania elitei intelectuale locale, ziarul Curierul Românesc; din 1832, lui i se mai agaugă Buletinul Oficial al autorităţilor; şi unul şi altul au avut mare succes, după cum un succes notabil avea şi librăria lui Walbaum, atît de bogată în cărţi străine încît ofiţerii ruşi puteau cumpăra de aici şi cărţi care în Rusia ţaristă erau interzise. La începutul anilor 1830 se organizează Arhivele statului, preluînd (de la Mitropolie) sarcina păstrării actelor şi documentelor vechi. Mai tîrziu, spre finele secolului (1882), în faţa deja celebrei grădini Cişmigiu, se va construi impozantul sediu al Monitorului Oficial – devenit, mai aproape de noi, sediul Arhivelor.

Graţie acestor importuri cosmopolite, dar şi graţie unui apetit evident către schimbare, Bucureştiul intră într-o occidentalizarea accelerată – în modă, în moravuri, în sunetul străzilor, pe care puteai auzi vorbindu-se toate limbile acestui colţ de Europă (e drept că urechile fine, din ce în ce mai mult, nu mai auzeau decît limba franceză). Culoarea oraşului era, în continuare, dată de coexistenţa ameţitoare a magherniţelor ameninţate de orice vînt mai serios şi a palatelor din ce în ce mai frumoase şi mai îndrăzneţe. (va urma)

Anunțuri

5 Iulie 2010 - Posted by | Intelo | ,

4 comentarii »

  1. […] – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – […]

    Pingback de 06/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (7/10) « G E O P O LI T I K O N | 6 Iulie 2010 | Răspunde

  2. […] – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – […]

    Pingback de 07/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (8/10) « G E O P O LI T I K O N | 7 Iulie 2010 | Răspunde

  3. […] – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – (8/10) – […]

    Pingback de 08/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (9/10) « G E O P O LI T I K O N | 8 Iulie 2010 | Răspunde

  4. […] – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – (8/10) – (9/10) – […]

    Pingback de 26/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (10/10) « G E O P O LI T I K O N | 26 Iulie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: