G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

18/iun/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (2/10)

Bucureştiul, pînă acum aproape un veac

(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)

Adrian Cioroianu

 (1/10) – (2/10) –

Ape, bani şi stejari

Să venim, dinspre meta-istorie, către istoria propriu-zisă: după toate datele disponibile, teritoriul de azi al Bucureştiului şi zona lui proximă au fost locuite din cele mai vechi timpuri imaginabile. Era şi normal să fie aşa, datorită celor două ape principale – Dîmboviţa şi Colentina – care au udat aceste locuri (cu siguranţă ceva mai curate în paleolitic decît azi). Ocupaţiile principale erau vînatul, pescuitul şi creşterea animalelor; este de presupus că apropierea pădurilor şi vegetaţia abundentă a favorizat şi creşterea albinelor, ca peste tot pe malul stîng al Dunării. În timp – după cum se va vedea -, meşteşugurile şi comerţul au devenit dominante, Bucureştiul aflîndu-se pe unul dintre drumurile ce lega Imperiul Otoman de Occident, prin Braşov şi oraşele Transilvaniei. Încercarea de azi a românilor de a-şi plasa ţara pe miraculosul traseu al petrolului oriental către rezervoarele automobilelor din oraşele vest-europene are, se vede, o considerabilă tradiţie.

Istoricii au descoperit semne ale locuirii şi în timpul dacilor, în ultimele secole ale erei precreştine. Aşezările de la Străuleşti, Popeşti-Novaci sau Crăsani etc. mai apar încă în rapoartele academice ale arheologilor, după cum mai apar şi în coşmarurile elevilor de liceu care-şi pregătesc bacalaureatul.

Un detaliu interesant îl reprezintă tezaurele descoperite, în acest secol, pe teritoriul oraşului: în 1931, la Fundeni, s-au descoperit vase copiate după vase deliene greceşti, ce conţineau monede dacice copiate şi ele după monedele greceşti ale vremii; în 1938, lîngă Herăstrău, au fost găsite podoabe şi monede de argint din secolul II î.Chr., şi aceste monede fiind copiate după tetradrahmele greceşti; la fel, tezaurele descoperite ulterior la Colentina, la Bragadiru sau Popeşti-Leordeni – copii după monede greceşti din sec. IV-III î.Chr., sau după monede romane. Bucureştenii care astăzi sînt surprinşi de numărul mare al birourilor Exchange de pe bulevardele oraşului pot, astfel, să înţeleagă faptul că şi îndepărtaţii lor strămoşi erau la fel de cosmopoliţi din punctul de vedere al pasiunilor financiare; iar dolarii falsificaţi ce mai sînt astăzi găsiţi pe piaţă se înscriu şi ei, s-ar zice, într-o tradiţie oarecare.

Aria bucureşteană a fost locuită şi în primele secole ale erei creştine, chiar dacă pe aceste locuri nu există semnele unor importante aşezări. Ca şi în restul teritoriului românesc, proto-bucureştenii au traversat cu bine secolele valurilor migratoare, îmbogăţindu-şi zestrea genetică dar păstrîndu-şi ascendentul evident dat de latinitatea lor. Convieţuirea cu slavii a lăsat în urma ei multe nume de provenienţă slavă; numele rîului Dîmboviţa provine, cel mai probabil, de la faptul că această apă curgea printre desele păduri de stejar ce înconjurau aria oraşului actual (dămb = stejar în limba slavă), iar numele rîului Ialomiţa provine de la ialov (= pustiu), dat fiind că rîul trecea printr-o zonă puţin cultivată de localnicii acelor vremuri. Totuşi, numele efectiv româneşti sînt mai multe: majoritatea, în zonă, au terminaţia tipic românească în -eni sau -eşti, ce trimit la nume de persoane ale proprietarilor sau întemeietorilor din epocă – de unde, la rigoare, se poate trage concluzia că bucureştenii au avut de foarte timpuriu un acut simţ al proprietăţii.

Un exemplu este chiar numele oraşului, Bucureşti. Întemeierea sa, ca atare, are o latură legendară, cu atît mai bine receptată de-a lungul timpului cu cît menţionarea strict documentară a oraşului, sub actualul său nume, este relativ tîrzie. Legenda spune că numele aşezării provine de la numele unui Bucur care ar fi trăit aici, fiind fie cioban înstărit, cu oi multe, fie negustor bogat proprietar de pămînturi întinse. Unii leagă începuturile aşezării chiar de întemeierea Ţării Româneşti (în varianta sa legendară, datorată la fel de legendarului voievod Negru Vodă, despre a cărui existenţă efectivă istoricii au motive temeinice să se îndoiască). Oricum, după mijlocul secolului al XIV-lea este amintită în izvoare o “cetate a Dîmboviţei” ce reprezintă, potrivit unor ipoteze, o probabilă aşezare aflată în aria oraşului de azi. (va urma)

Anunțuri

18 Iunie 2010 - Posted by | Intelo, Istorie | ,

7 comentarii »

  1. […] – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – […]

    Pingback de 05/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (6/10) « G E O P O LI T I K O N | 5 Iulie 2010 | Răspunde

  2. […] – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – […]

    Pingback de 06/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (7/10) « G E O P O LI T I K O N | 6 Iulie 2010 | Răspunde

  3. […] – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – (8/10) – […]

    Pingback de 08/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (9/10) « G E O P O LI T I K O N | 8 Iulie 2010 | Răspunde

  4. […] – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – (8/10) – (9/10) – […]

    Pingback de 26/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (10/10) « G E O P O LI T I K O N | 26 Iulie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: