G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

13/iun/2010 Ce-a visat Niccolo Machiavelli în chiar ultima noapte a vieţii sale? – din prefaţa cărţii „Visul lui Machiavelli”, ©Adrian Cioroianu

Paradisul inepuizabil al alegerii

– din prefaţa cărţii Visul lui Machiavelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010

Adrian Cioroianu

Acum, să explic numele acestui (…) volum.

Aşa cum se va vedea câteva zeci de pagini mai încolo (vezi cea de-a 22-a poveste), există legenda că, în noaptea de 20/21 iunie 1527, Niccolo Machiavelli ar fi avut un vis: se vedea stând la o margine de drum şi deodată iată că trece prin faţa lui un grup de oameni foarte paşnici şi tăcuţi, senini la chip şi modeşti la înfăţişare. Cine sunteţi voi? – i-ar fi întrebat Machiavelli, iar ei ar fi răspuns cu sfială Noi suntem sfinţii lumii acesteia şi mergem spre Paradis. Auzind aceasta, Machiavelli a căzut pe gânduri, privind în urma lor. Nu trece mult şi pe drum apare un alt grup: bărbaţi discutând aprins despre politică, despre istorie şi despre ce vor mai fi vorbit ei, îmbrăcaţi în straie bune şi preocupaţi, fiecare, să arate că el – şi nu altul – are dreptate. Printre ei, se vedeau şi Platon, şi Tacit şi alţi cărturari de seamă. Voi cine sunteţi? – i-a întrebat florentinul; Noi suntem cei condamnaţi să mergem în Iad – au răspuns cărturarii şi s-au întors la discuţia lor. Şi se mai spune că, trezit a doua zi dimineaţa din somn, Machiavelli le-ar fi spus prietenilor săi, care-l vegheau pe patul de moarte: Şi eu aş fi mai fericit să ajung chiar şi în Iad şi să discut de toate cu oamenii mari ai lumii vechi decât să ajung în Rai şi să mă plictisesc printre cei săraci cu duhul. Şi, spunând aceasta, ar fi murit împăcat.

Această legendă mi-a plăcut. Nu cunosc alta care să vorbească mai bine despre valoarea cunoaşterii, a polemicii şi a discuţiei. Nu am convingerea că toate acestea sunt neapărat lucruri diavoleşti – sau că apropierea de ele ţi-ar închide obligatoriu porţile Raiului. Şi totuşi, această legendă vorbeşte despre o alegere: o alegere pe care mulţi dintre noi o facem destul de timpuriu în cursul vieţii şi din care, fără să ne dăm seama, decurg multe alte alegeri de mai târziu. Ca şi strămoşul biblic Adam, şi noi – atunci când alegem cunoaşterea – ne pierdem cu siguranţă ceva din sfinţenia noastră; dar câştigăm altceva, ceva ce nu se măsoară în bani şi nici în fericire. Câştigăm, pe scurt fie spus, ceva ce, în cele din urmă, ajunge chiar unitatea de măsură după care judecăm lumea şi pe noi înşine.

Aceste poveşti se vor un elogiu făcut acestei alegeri şi, se înţelege, tuturor celor care au făcut-o. Vremea noastră, ca şi altele din trecut, este plină de oameni care vor să ajungă lângă sfinţi. De la creştinul ce donează bani pentru construcţia de biserici la medicul ce operează pe gratis cazuri grele şi până la teroristul ce se aruncă în aer convins că asta-i cere Allah – desigur, fără a exista vreo asemănare între cei amintiţi –, mai toţi visează să ajungă în Paradis. Ca mai întotdeauna în trecutul relativ recent al speciei nostre – să zicem, ultimii 5 000 de ani de istorie –, poate tocmai această goană după Paradis este cea care ne împinge în sens invers. Pentru că ceva îmi spune că cei mai mulţi dintre noi – inclusiv cei săraci numai cu duhul – acolo ajung, în Iad. Unde-i aşteaptă o surpriză: nu, acolo nu-l vor găsi nici pe Platon, nici pe Tacit, nici pe Montesquieu, nici pe Tocqueville, nici pe Raymond Aron şi nici triada de arhi-cunoscători Tita & Zigu & Lena

Drept care mă gândesc uneori dacă n-ar fi nimerit să ne propunem – dacă tot am făcut această alegere, a refuzului Paradisului facil al tăcerii – să vorbim mai mult, să cunoaştem mai mult, să citim mai mult şi să polemizăm cât se poate. Să o luăm, altfel spus, după Machiavelli şi după toţi acei cărturari de înainte şi de după el.

Ei bine, făcând aceasta, eu cred că ceva ne va împinge, paradoxal, spre văile, plajele şi bibliotecile Raiului.

Pentru că am convingerea că ajung în Paradis mai ales cei care, de dragul cunoaşterii, ar fi gata să renunţe la el. 

Publicitate

13 iunie 2010 - Posted by | First chapter, Intelo, Istorie, povesti suprapuse | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: