07/iun/2010 Despre „prezenţa” URSS în Piaţa Universităţii, mineriade… despre Ion Raţiu şi Ion Iliescu (3/4)

Adrian Cioroianu:„Moscova nu e străină de «13-15 iunie»“

 Mihai Voinea, Cristian Delcea (Adevărul, 03 iunie a.c.)

(1/4); (2/4); (3/4)

Sunt voci care vorbesc despre o prezenţă masivă în Piaţă a ofiţerilor din fosta Securitate.

E foarte posibil. Securitatea nu fusese dezmembrată. Mai mult de atât, eu cred că în jurul Pieţei Universităţii, şi probabil şi în interior, prin anumite antene, se aflau foarte multe servicii secrete. URSS era în picioare, Europa de Est era în fierbere. Nu puteau lipsi serviciile secrete. N-aş spune că ele au determinat mişcarea, dar e firesc să fi fost interesate de ce se întâmplă acolo.

N-au determinat-o, dar în ce măsură credeţi că au influenţat-o?

Aş fi tentat să spun că au influenţat-o, dar mai mult prin intuiţie decât prin dovezi. Eu cred că Piaţa Universităţii a fost prima Revoluţie portocalie din Estul Europei, doar că nu aveam noţiunea atunci. A fost, dacă vreţi o definiţie, o Revoluţie portocalie „avant la lettre”.

Dilema lui Raţiu: papionul sau românii

Cum credeţi că ar fi arătat România dacă Ion Raţiu sau Radu Câmpeanu ar fi câştigat alegerile din mai 1990?

E limpede că singurul care putea să câştige era Ion Iliescu. Cel care vorbea cel mai bine era Radu Câmpeanu, dar cel care ar fi făcut cel mai bine României era Ion Raţiu.

De ce l-a votat atât de puţină lume pe Ion Raţiu?

Raţiu era un personaj total defazat în acel moment. El coborâse în timp, venea dintr-o Mare Britanie normală, unde polemicile dinaintea alegerilor erau absolut normale. Ulterior, când am cunoscut foştii senatori ţărănişti, mi-au spus că mulţi din PNŢ i-au spus lui Raţiu să renunţe la papion. A fost sfătuit clar că, dacă vrea să aibă o şansă la români, trebuie să renunţe la papion, dar el a zis că nu renunţă la papion pentru asta. Şi mie mi se părea atunci puţin bizar felul lui de a fi. Toate personajele importante erau încruntate. El era cu papion, mereu zâmbitor, părea aşa, ceva exotic. Acum cred că ar fi fost de departe cel mai bun preşedinte al unei Românii ideale în 1990. Numai că România concretă era firesc să-l voteze pe Ion Iliescu.

„Piaţa Universităţii” a dat mai târziu un preşedinte, pe Emil Constantinescu, în 1996.

E adevărat. A fost şansa lui că a apărut la balcon în timpul manifestaţiilor din 1990. Acolo s-a făcut cunoscut, până atunci nici nu auzisem de el. Când a candidat, în 1992, cu toţii ştiam că el a făcut parte din fenomenul „Piaţa Universităţii”.

Până la urmă, credeţi că fenomenul „Piaţa Universităţii” a reuşit să schimbe ceva în istoria României?

A schimbat foarte mult pentru că, în definitiv, tot ce se cerea acolo a devenit încet-încet realitate. Ăsta e paradoxul. Fenomenul „Piaţa Universităţii” pare astăzi un experiment eşuat. Dar ideile pe care noi le susţineam acolo în bună parte s-au materializat ulterior. (va urma)

Publicitate