G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

20/mai/2010 Povestiri din “Dilema veche”: La Chişinău, o stăpână peste bucate

Moldoveneşti (2)

La Chişinău, o autentică stăpînă peste bucate!

Adrian Cioroianu

Ce legătură are protecţia consumatorului cu geopolitica? – s-ar putea întreba cineva, de bună credinţă. Respectivul ar face bine să urmărească, relaxat, susurul rubiniu al vinului din Republica Moldova. Despre ce-i vorba: pe termen mediu, acest stat – în vederea realei sale suveranităţi faţă de Rusia – trebuie să-şi limiteze dependenţa faţă de Moscova în privinţa cîtorva indicatori: cum ar fi exportul de vin şi importul de gaze naturale. Cît despre gaze, nu-s multe de spus: firma rusească Gazprom – noua armă a Moscovei, cum spuneau ziariştii Paniuşkin & Zîgar, într-o carte apărută şi la noi în 2008, dar trecută mai că neobservată – este deocamdată stăpînă pe situaţie, din moment ce sursele alternative ale R. Moldova sînt, la ora la care vorbim, doar ipotetice.

Spre deosebire de gaze, care-s deficitare, vin se face în abundenţă în cramele de peste Prut. Un vin bun, sănătos, taninat şi de un roşu adînc. Leul de Bucureşti este, în raport cu leul de Chişinău, relativ puternic: aproape 1 la 4 (aproape la fel de tare precum este euro în raport cu RON-ul) – aşa încît cu echivalentul a 15 RON vei găsi în orice magazin din Chişinău un vin sec sau de desert cu mult peste media celor pe care le bem pe Dîmboviţa din aceiaşi bani. Bref, cîteva produse locale sînt garantate la Chişinău: un vin bun, un coniac foarte bun şi o vodkă ieftină (nu mă pronunţ asupra calităţii, nu-s iniţiat). Apoi cărţile editurilor locale de limbă română: pe hîrtie bună, cartonate, aproape-aproape să-ţi trezească nostalgia după ediţiile din Tolstoi ş.cl. de la Cartea rusă de altădată. (Ca să nu mai spun că la un chioşc de ziare de pe bulevardul Ştefan cel Mare am găsit chiar şi revista pe care o aveţi acum înaintea ochilor!). Apoi bomboanele de la fabrica de dulciuri “Bucuria” – nu le rataţi! Nu voi prelungi digresiunea (văd că vă lasă gura apă!), doar adaug că mîncarea mi s-a părut excelentă la Chişinău – şi nu mă refer la bucătăria hotelului Codru (de la care oricum ai aşteptări şi nu dezamăgeşte), ci mă gîndesc la un restaurant cvasi-studenţesc (din zona Universităţii Pedagogice “Ion Creangă”) în care am cinat de trei ori şi am fost cu toţii delectaţi (restaurantul era un fel de co-sponsor al conferinţei la care participam; reţin că pe cartea de vizită a proprietăresei scria, sub nume, nu patron/patroană, ci stăpînă! Să-i trăiască!).

[[[   Pîine bună & vin bun – problema e că Rusia le face preţul   ]]]

Bun. Dar tocmai aici e şi problema. Atu-ul statului moldav – agricultura sa – este şi principalul său punct nevralgic. Pentru că Rusia face preţul. Industria, cîtă este în Republica Moldova, e mai ales concentrată pe fîşia rebelă numită Transnistria – o a 11-a parte a teritoriului statal, dar asupra căreia Chişinăul nu are control efectiv. Nu văd pe ce se bazează cine-şi imaginează că, în viitorul previzibil, Transnistria va reveni de bunăvoie sub ascultarea guvernului legitm al R. Moldova. Cheia nu e la Chişinău, nici la Tiraspol – ci la Moscova. Iar Rusia nu va “provoca” independenţa Transnistriei – pentru că nu are nevoie de ea. Ce-i trebuie Rusiei, deocamdată, este ca această Transnistrie rebelă să fie fix în coasta R. Moldova – ca (teoretic) parte a ei.

Una peste alta: îi place Moscovei vinul moldovenesc? Probabil că da. Strict în această privinţă, Rusia n-a făcut nici un secret din faptul că fericirea exportatorilor de la Chişinău depinde aproape exclusiv de bunăvoinţa ei. În vara anului trecut, Tudor Copaci (directorul firmei de stat Moldova-Vin) declara că de pe plaiurile moldave ar putea pleca spre Rusia, anual, pînă la 70 de milioane de litri de vin. În mare, Rusia importa la mijlocul acestui deceniu circa 80 la sută (!) din producţia vinicolă a micului stat – numai că situaţia s-a schimbat în martie 2006, cînd – din motive politice – instituţia de “protecţie a consumatorului” de la Moscova a găsit brusc în vinul moldovenesc “pesticide şi metale grele”. Drept care Rusia a instituit un embargo asupra produselor moldave – ştiind foarte bine că nici România şi nici alte state ale UE n-o pot suplini. Dar, ce să vezi: ale naiba pesticide, şmechere precum motanul din bulgakovianul Maestrul şi Margareta, au dispărut în anii următori – cînd Moscova a vrut să dea un semn de amabilitate dlui Voronin şi a reluat importurile!

Deasupra tuturor acestor probleme, Ştefan cel Mare stă sus pe soclu la Chişinău şi aşteaptă soluţii, nu sfaturi. Azi, sînt mulţi care spun R. Moldova ce să facă – dar prea puţini care-i spun cum. Cît despre această statuie – săptămîna viitoare, aici, ceea ce poate n-aţi ştiut!

– text publicat în revista Dilema veche nr. 326, 13 mai 2010

Publicitate

20 mai 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo, povesti suprapuse | , , , ,

Un comentariu »

  1. Clasa politica postcomunista a adus tara la sapa de lemn, este nevoie ca cetatenii sa-si creeze instrumentele de implicare politica cu care sa impuna masurile necesare.

    „Clasa politica s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o”

    Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta.

    Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget.

    Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa “tempereze” setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica.
    – Cum credeti ca vor judeca perioada postdecembrista urmasii nostri de peste o suta de ani?

    – Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor, va fi foarte severa. Anii 1989-2009 vor fi considerati o perioada de declin, clasa politica si poporul roman impartind, in egala masura, responsabilitatea pentru aceasta trista realitate. Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe care a ratat-o astazi!

    Releul web: Universul Romanesc-Vocea Poporului
    Adresa web: http://www.universulromanesc.com

    Preambul
    Proiectul a fost conceput în ideea de a crea un spatiu de schimb informational liber, dedicat tuturor românilor, oriunde-ar fi, compartimentarea permite initierea de legaturi intra-comunitare şi inter-comunitare, reglementarile specifice permit dezbateri pe proiecte urmînd proceduri de acces şi identificare speciale.

    Platforma de dialog cetaţenească este destinata studiului, reflectiei, dezbaterilor pe teme de actualitate : istorie, socio-politica, economie, societate, comunitate, inscrierea ca membru implica respectarea eticii stabilite de initiatori.

    Initiatori

    Grupul fondator este constituit din delegaţii organizaţiei G.I.N.T.A.(cetaţeni români ce au servit în rîndurile legiunii străine), în colaborare cu „Rezistenţa anticomunistă din România” (grupuri reprezentate de Cicerone IONIŢOIU).

    Notă : Membrii G.I.N.T.A. nu se identifică nici unei formaţiuni sau mişcări politice actuale.

    Obiectivele Generale

    Initierea dialogului între diferitele comunitaţi ce reunesc cetăţeni români, în ideea abordării subiectelor ce afectează demnitatea poporului, regrupind : cercetări, studii privind evenimentele marcante ale istoriei ultimului secol, sinteze legate de realitatea românească contemporană, acţiuni cu caracter informativ ce au ca scop declansarea unei dezbateri constructive, în ideea generarii unei reflecţii (de actiune).

    Imbogatind pas cu pas spatiul vom permite generatiilor tinere să descopere istoria reală, factorii ce au contribuit la subminarea ţării, la ciuntirea sanctuarului naţional, să identifice momentele cheie ce au bulversat spaţiul românesc în ultimul secol şi realitatea actuală, permitindu-le să decidă viitorul în cunostinţă de cauză.

    Platforma forumurilor este deschisa tuturor cetatenilor romani de toate orizonturile sociale si etnice, conceputa in ideea de a oferi un spatiu public de informare cetateneasca necenzurat (nemanipulat) care sa permita regruparea lucrarilor, studiilor , analizelor, investigatiilor privind trecutul, prezentul si viitorul tarii (lucrarile importante vor fi fixate in fiecare sectiune), crearea de nuclee de opinie, etc.

    Tinind cont de multi factori sa decis ca inregistrarile pentru a deveni membru, sa poata fi activate direct de catre utilizatorii ce s-au inscris, prin legatura generata automat in cutia postala [email], ansamblul forumurilor nu va fi moderat, mesajele postate vor aparea instantaneu [ moderatorii vor interveni pentru a retrage sau deplasa mesajele indezirabile]
    Citeva subforumuri vor fi moderate,[mesajele nu vor aparea decit dupa validare] un anunt va specifica reglementarea impusa.

    Forumurile inchise[ specifice fiecarui grup] vor fi gestionate de catre coordonatorii grupului, accesibile pe baza unei invitatii, explicatii detaliate in forumul inchis [accesibil nivelului -02][ Membru confirmat ].

    Nivelurile de utilizatori sunt concepute in ideea de a oferi utilitati membrilor ce se vor implica activ, grupurile specifice permit dezvoltarea unor proiecte in incubator [ forum inchis, rezervat doar membrilor grupului], nivelul-01, utilizatorul inregistrat-Nou Venit [cu optiuni limitate], este un nivel tranzitoriu spre celelalte, pentru a avea acces la utilitatile bazice urmati procedurile de acces la nivelul superior [explicate detaliat].

    Comentariu de Munteanu ION | 20 mai 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: