08/mai/2010 Rusia – sau despre miturile care nu se lasă uitate (2/2)

Provocarea istoriei: Rusia sau despre miturile care nu se lasǎ uitate

Ioana Elena Secu

(2/2)

În septembrie 1996, în urma unui sondaj, 57% dintre polonezii chestionaţi declarau cǎ ruşii le sunt antipatici. Din nou, acţiunile condamnabile ale unor conducǎtori erau asociate unui întreg popor. După Revoluţia „paşnicǎ” prin care a pus capǎt unei perioade nefaste din istoria sa, Polonia, asemenea tuturor fostelor ţǎri-satelit ale Moscovei sovietice, trebuia sǎ ierte şi sǎ meargǎ mai departe. A cerut, însǎ, Kremlinului sǎ îşi recunoascǎ greşelile din trecut. În discursul pe care Lech Kaczynski trebuia sa îl susţinǎ la ceremonia de comemorare din 10 aprilie este exprimatǎ nevoia acuta de adevǎr a polonezilor: „Cea mai tragicǎ oprire pe acest drum a fost Katyn.[…] Katyn a devenit o ranǎ dureroasǎ a istoriei poloneze, ce a otrǎvit timp de decenii relaţiile dintre polonezi şi ruşi.”  Masacrul de la Katyn devine, astfel, nu numai o permanenţǎ a suferinţei sufletului polonez, ci şi o sursǎ de resentimente între cele douǎ popoare, care poate deveni periculoasǎ în momentul unei noi „provocǎri” ale istoriei. Tragicul accident din 10 aprilie 2010, în urma cǎruia au decedat atât preşedintele Kaczynski împreunǎ cu mulţi alţi importanţi lideri, cât şi reprezentanţi ai societǎţii civile poloneze, în acelaşi loc în care, în urmǎ cu şaptezeci de ani, fusese eliminatǎ elita Poloniei de cǎtre sovietici este, în aceste zile, o astfel de „provocare”, una care poate indica vinovaţi chiar şi acolo unde nu sunt.

În august 2009, prim-ministrul rus, Vladimir Putin, a declarat pentru „Gazeta Wyborcza”, cǎ este sigur cǎ „relaţiile ruso-polone vor evolua, ducând, mai devreme sau mai târziu, la un adevarat parteneriat.” Kaczynski, însǎ, condiţiona aceastǎ colaborare de „investigarea şi dezvǎluirea tuturor circumstanţelor crimei de la Katyn”, având în vedere cǎ în 2005, dupǎ zece ani de anchetǎ, autoritǎţile ruseşti au concluzionat cǎ cei morţi la Katyn nu au fost victimele unui genocid sau a unei crime împotriva umanitǎţii, dosarul fiind, apoi, clasificat. „[…] De dragul memoriei victimelor […] şi în numele valorilor comune, care sunt necesare pentru a crea temelia încrederii şi parteneriatului între naţiunile vecine în întreaga Europǎ”, preşedintele Poloniei considera cǎ „este important ca nevinovǎţia victimelor sǎ fie confirmatǎ oficial şi ca toate dosarele legate de aceastǎ crimǎ sǎ fie deschise.” Aceste cuvinte nu au mai fost, însǎ, rostite.

De ce, în acest context, „teoria conspiraţiei” poate constitui o modalitate de a rǎspunde unor evenimente dramatice? Sǎ fie pǎdurea Katyn cea care, prin dubla semnificaţie pe care o cunoaşte astǎzi, dǎ naştere speculaţiilor? Sau mult discutata politicǎ independentǎ de Moscova dusǎ de Lech Kaczynski, cel care îşi dorea exploatarea rezervelor de gaze naturale, de curând descoperite pe teritoriul polonez, ceea ce ar fi  dus la decǎderea Gazprom pe piaţa europeanǎ?

Istoria nu trebuie sǎ gǎseascǎ vinovaţii. Ea ne vorbeşte uneori despre vinǎ, alteori despre mituri şi despre influenţa lor asupra celor mulţi. 

Publicitate