03/mai/2010 Cu Matrioşka, la “rădăcina” Rusiei postsovietice (3/3)

Viteză şi memorie: Rusia postsovietică

Iulia Deleanu despre

Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 390 p.

(3/3)

– text publicat în Observator cultural, 05 martie a.c.

Degringoladă şi contraofensivă
Era reîntoarcerea la capitalism soluţia salvatoare? Pe ruinele unui fals comunism, nu se putea clădi decît un capitalism strîmb. Chiar şi în formele sale cele mai bine articulate, capitalismul era departe de a fi aplaudat de cineva ca Soljeniţîn, care a trăit ca privilegiat în S.U.A. unui moment de boom economic.  Reîntors în Rusia (1994), el caracteriza America drept un „mare bazar“ şi vorbea despre  „mercantilismul“ occidental. Nu-i plăceau formele pe care le îmbrăca  libertatea în Rusia, nici locul pe care-l ocupa, după capitularea lui Gorbaciov, în lume. „Falsele valori sovietice sînt înlocuite cu nonvalorile occidentale“, opina Zinoviev, alt scriitor disident, expulzat în 1978. Deşi Matrioşca este o păpuşă mare, din care apar alte păpuşi mai mici, perfect asemănătoare, ceea ce presupune o succesiune a aceleiaşi identităţi (fundalul cărţii lui Adrian Cioroianu), lumina reflectorului cade pe metamorfozele ei. Există un chip al Matrioşcăi imediat ieşite din prăbuşirea unei ordini care a durat aproape un secol: Rusia hibridă („haita de lupi“ care face legea, aşa-zisul capitalism de tranziţie); Rusia bolnavă (viciile „modernităţii“ de import); Rusia înfrîntă (epoca Elţîn); Rusia colonizată (de „occidentalisme“); Rusia rătăcită (criza financiară din 1998, provocînd scoaterea lui Elţîn din joc şi intrarea lui Putin în scenă). Dar expresia de pe chipul Matrioşcăi se transformă în resurecţie şi revanşă. Autorul este un minuţios analist al primei faze, primul deceniu de după dispariţia U.R.S.S., avînd ca element de raportare episodul tragediei de pe submarinul „Kursk“, produs pe fondul evadării foştilor aliaţi, tăcerii semnificative a foştilor „prieteni“, pauperizării pensionarilor, „consumerismului“, prăpastiei create între cei foarte rapid sărăciţi şi cei îmbogăţiţi peste noapte, derivei tineretului. Ultimele patru simptome ale dereglării balanţei sociale sînt resimţite şi în alte ţări ale fostului „lagăr socialist“, inclusiv în România.
 
Ca să scoată submarinul şi cadavrele victimelor la suprafaţă, Putin este nevoit să apeleze la ajutor occidental. Rusia este umilită. Conşti-ent de criza de popularitate, fiindcă nu s-a de-ranjat să-şi întrerupă concediul, cînd s-a produs catastrofa de pe submarinul „Kursk“, Putin face act de căinţă la televizor şi recîştigă simpatia oamenilor. Apoi trece la o contraofensivă caracterizată printr-un nou tip de opoziţie faţă de Occident. Elocvent este controlul statului asupra bogăţiilor naturale, pe care îşi întemeiază politica economică faţă de Europa. Dar sînt înregistrate şi forme de contraofensivă pe plan politic: cooperarea ruso-chineză; parteneriatul militar cu Venezuela lui Chavez ş.a. Sînt inventate concepte care ţin tot de opoziţia Rusia – Occident: zone-tampon (state nemembre ale unei alianţe militare şi economice occidentale; veci-nătăţi imediate (apărarea cetăţenilor sovietici aflaţi în afara Federaţiei Ruse); interese particulare (controlul asupra Ucrainei, Georgiei, Republicii Moldova, Transcaucaziei); partid prezidenţial (electorat fidel, personaj tutelar, alianţe împotriva partidului prezidenţial descurajate prin orice mijloace); conflicte îngheţate (antipatii seculare avînd rădăcini istorice).
 
Tot din contraofensivă face parte reintroducerea controlului asupra presei de stat. Presa privată îşi asumă consecinţe riscante, dacă este împotriva lui Putin. Să fie această stare de spirit legată de eşecul speranţei lui Elţîn de „integrare“ a Rusiei în „normalitatea“ occidentală? Să fie contraofensiva parola de concentrare a energiei colective pentru ieşirea din colaps? Adrian Cioroianu reduce noţiunea de „nostalgici“ la cei care regretă  pierderea spaţiului fostei U.R.S.S., fără nici o legătură cu schimbarea de regim politic. Aşa să fie? Termenul, făcînd parte din noul limbaj standard, acoperă o gamă variată de resentimente, în principal de ordin economic şi moral, faţă de noile stări de lucruri, indiferent dacă sînt exprimate public sau nu, fără conexiune cu destrămarea U.R.S.S. şi funcţionînd în toate timpurile. Tipologia „nostalgicului“ poate fi complementară tipologiei „pragmaticului“, nu doar la nivelul oamenilor care fac istorie – obiectul cercetătorului –, ci şi la nivelul oamenilor „de rînd“. Pornind de la „pragmatismul“ lui Putin, care a înlocuit „integrarea“ cu „asocierea“ la Occident, autorul crede că asistăm la „reîncălzirea“ Războiului Rece, dacă nu cumva sfîrşitul lui a fost „o mare iluzie colectivă“. 

Preambul al unui viitor volum avînd ca subiect relaţiile dintre România şi Republica Moldova, observaţii despre Republica Moldova, pînă la data intrării sub tipar a cărţii, sînt demne de reţinut: reinstaurarea în drepturi a limbii române; declararea independenţei; doctrina Snegur: naţiune română comună, state separate; principiul (vechi) al vaselor comunicante între ce se întîmplă în Basarabia şi ce se întîmplă în Transilvania; Republica Moldova primită în Consiliul Europei, după semnarea unui parteneriat cu N.A.T.O.; Lucinski, continuator al lui Snegur; poziţia lui Voronin: readuce rusa la statutul de limbă oficială,  reinstaurează sentimentului diferenţei, oscilează între Est şi Vest în funcţie de oferte. O problemă atinsă, fără a fi, însă, adîncită este situaţia refugiaţilor afgani, în urma războiului cu Afganistanul, pierdut de fosta U.R.S.S., refugiaţi ajunşi în Pakistan şi Iran, care aduc cu ei idei fundamentaliste islamice. Cartea încearcă să scruteze viitorul, din perspectiva unei Rusii care „vrea să redevină o mare putere“, pe care unele democraţii occidentale ar recunoaşte-o ca „actor“ important, dacă „le-ar ajuta“ în demersurile împotriva înarmării nucleare iraniene. 

Dar viitorul este doar „timp probabil“.

Publicitate