26/apr/2010 Cu Matrioşka, la “rădăcina” Rusiei postsovietice (2/3)

Viteză şi memorie: Rusia postsovietică

Iulia Deleanu despre

Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 390 p.

(2/3)

– text publicat în Observator cultural, 05 martie a.c.

Anul Germaniei
A nu-ţi subestima adversarul este o regulă simplă de viaţă, ignorată de liderul de la Kremlin şi echipa lui; greşeală elementară care a costat prăbuşirea U.R.S.S., a  „lagărului socialist“, a schimbat rapid faţa Europei şi a lumii. În timp ce în U.R.S.S. se instaura confuzia şi, inerent, haosul, la Strasbourg se săvîrşea proiectul „casei europene comune“, proiect care începe să fie pus în practică din august 1989, cînd „turişti“ din R.D.G. trec clandestin graniţa maghiaro-austriacă. Unde era „vigilenţa“ grănicerilor maghiari? – întrebare retorică. Gorbaciov lucra pentru extinderea politicii sale (glasnost, perestroika) în tot „lagărul socialist“, neînţelegînd că trenul era pierdut, chiar dacă, în octombrie al aceluiaşi an, Honecker era înlocuit cu Egon Krenz, simpatizant al ideilor gorbacioviste; chiar dacă face publică renunţarea la doctrina Brejnev, a  „suveranităţii limitate“, cu doctrina, numită în glumă, Sinatra, după şlagărul I do it my way, rezumată în fraza: „U.R.S.S. nu are nici un drept, nici moral, nici politic, de a se amesteca în evoluţiile ţărilor din Europa de Est“. Răspunsul? R.D.G. deschide graniţa cu R.F.G.; la scurt timp, se oficializează căderea Zidului Berlinului; se fac pregătiri pentru aderarea Germaniei la N.A.T.O.
 
Întrunirea la Huston, în 1990, a Grupului G7 decide să fie acordat „un ajutor“ U.R.S.S., preţul consimţirii lui Gorbaciov la aderare. „1990 ar fi  putut fi anul Gorbaciov, dar a fost anul Germaniei“, sintetizează  istoricul. Totul merge în dezavantajul U.R.S.S.: alegerea ca preşedinte al Cehoslovaciei a lui Václav Havel, condamnat pentru că depusese flori pe mormîntul lui Jan Pollak şi fusese unul dintre animatorii Cartei 77; întîlnirea Bush – Gorbaciov la Malta; căderea lui Ceauşescu în România. Surpările mari vin, însă, dinăuntrul ţării. Muncitorii se obişnuiesc cu grevele. Reapar, cu virulenţă, problemele etnice, ţinute sub cheie pînă atunci. Ceea ce preconizase Stalin prin „rezolvarea problemei naţionale“, iluzia prelungită de Brejnev, totul e aruncat în aer. Un prim puseu: pogromul antiarmean din Capitala Azerbadjanului. Renaşterea naţionalismului avea să fie concretizată, la puţină vreme, prin apariţia Partidului Pamiat. Elţîn cîştigă capital politic prezentîndu-se ca victimă a „conservatorismului“. Gorbaciov e perceput ca „simbol al U.R.S.S. în declin“, Elţîn – „simbol al Rusiei în renaştere“. Mai mult, Gorbaciov se preschimbă pe parcursul unui singur an (1990-1991) din „om al zilei“ în „om de prisos“. Surparea începe din momentul în care Congresul Deputaţilor Poporului abrogă rolul conducător al P.C.U.S., chiar dacă-i aruncă lui Gorbaciov un colac de salvare, propunerea unui regim prezidenţial, care i-ar fi dat posibilitatea de repliere, fără, însă, ca acesta să vrea să-l prindă. El încearcă mai departe să resuscite pe un muribund: un nou statut al partidului; un nou mod de a fi comunist: propuneri inutil avansate la Congresul al XXXVIII-lea (ultimul) al P.C.U.S.
 
Dezintegrarea U.R.S.S., iminentă, porneşte tot din inima ei: Parlamentul Rusiei votează, în 1990, prioritatea legilor Rusiei asupra legilor din celelalte republici. Ţările Baltice îşi declară primele independenţa, pe care S.U.A. se grăbeşte să le-o recunoască. Gorbaciov creează o artificială Uniune a Republicilor Suverane. Ce l-a determinat pe Gorbaciov, aflat în vacanţă, să refuze să semneze Decretul de Stare Excepţională, propus de o delegaţie condusă de vicepreşedintele U.R.S.S., Ianaiev? Convingerea intimă că nu mai era nimic de făcut, chiar dacă, la întoarcerea în Capitală, după sechestrarea lui de către Ianaiev et. Co şi eşecul puciului organizat de ei, declară (de faţadă) că „perestroika va continua“? „Jos comunismul“, slogan atît de des auzit în Piaţa Universităţii, la Bucureşti, a fost, mai întîi, fluturat de Elţîn, în trepte: 1. demisia din P.C.U.S.; 2. folosirea televiziunilor pentru a fi filmat în postură de „rezistent anticomunist“ – urcat pe tanc, făcînd semnul victoriei –  împotriva puciştilor, neştiutori de imagologie; 3. preşedinţia Federaţiei Ruse, după demisia lui Gorbaciov. Chiar dacă a fost înfiinţată Comunitatea Statelor Independente (21 decembrie 1991), la cîteva zile distanţă, Rusia era cea care primea loc în Consiliul de Securitate al O.N.U. ca succesoare a fostei U.R.S.S. (va urma)

Publicitate