G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

23/apr/2010 Despre “Viaţa unui om singur” – a lui Adrian Marino – şi reacţiile de după (3/4)

“Viaţa unui om singur” – de Adrian Marino – şi reacţiile de după

Mircea Morariu

(3/4)

Viaţa unui om singur  nu e o carte ce trebuie citită „pe fragmente”.Şi nici cu gândul de a o transforma într-un Cancan, Click, Atac la persoană sau altele asemenea de aproape 500 de pagini. Deşi există în ea câte ceva – un câte ceva, din păcate, destul de consistent – şi de această factură. Cartea e valoroasă numai pentru cititorul care acceptă convenţia propusă de autor şi poate face abstracţie de detaliul că acesta nu a respectat cu rigurozitate convenţia propusă. Carevasăzică e vorba despre un cititor dispus să îi acorde memorialistului o derogare şi care admite că trebuie văzut în Viaţa unui om singur o „autobiografie ideologică”. „ Un examen riguros de conştiinţă al unui intelectual român, cu toate ideile, reveriile, iluziile, revoltele, decepţiile şi…prostiile (s.m. M.M) sale”. „Procesul vieţii mele este, …, şi procesul culturii şi civilizaţiei române între anii 1920 şi 2000, repere nu chiar convenţionale”.

 Aici, Adrian Marino are un ilustru precursor. În 1907 apărea primul volum al unei cărţi datorată lui D. DrăghicescuDin psihologia poporului român. Cartea a prilejuit reacţii atât de violente încât autorul ei a renunţat să îi mai publice continuarea. Cele afirmate de Drăghicescu,  au fost atât de puţin amabile la adresa poporului său, atât de violente („suntem neisprăviţi geograficeşte şi istoriceşte, suntem nevârstnici social”; „toate felurile de activitate românească, ştiinţa, literatura, arta noastră, agricultura, industria şi comerţul nostru poartă pecetea neisprăvitului”- apud ediţia din 1995, tipărită la Editura Albatros) încât scandalul a fost enorm. Doar încheierea (Recapitulare şi concluzie) era ceva mai optimistă- „Prezentul, trecutul recent din ultimele două decenii ale veacului trecut par a prevesti o schimbare completă a cursului istoriei noastre. Câştigarea neatârnării naţionale ne pare începutul unei adevărate şi mari cotituri a istoriei neamului nostru. De la unirea ţărilor surori şi, cu deosebire, de câştigarea neatârnării, ni se face cu putinţă o viaţă istorică proprie, pe socoteala noastră, o dezvoltare istorică curată, neamestecată cu a altora, şi în care voinţa şi capriciile altora să nu mai vină să tulbure desfăşurarea propriei noastre firi. De-acum pare că istoria noastră devine tot mai puţin prielnică însuşirilor şi deprinderilor negative. Semne prevestitoare ne lasă să întrevedem că viitorul istoriei noastre va îmbunătăţi unele din însuşirile noastre negative şi deviate, va umple unele lipsuri. Şi, mai ales, acest viitor pare destinat să lase loc defăşurării însuşirilor noastre mintale pozitive, bogăţiilor ascunse în firea noastră, trăsăturilor pozitive distinse, care desigur se cuprind, în germeni, în temperamentul şi comportamentul nostru”.

Din nefericire, viaţa a confirmat într-o măsură extrem de redusă profeţiile lui Dumitru Drăghicescu. Deceniile de autentică viaţă democratică au fost puţine şi au trecut repede, iar comunismul s-a impus cu repeziciune şi, mai ales,cu forţă şi duritate. Şi asta, observă Adrian Marino, într-o „totală derută a mediului politic românesc în faţa represiunii comuniste. Pur şi simplu, mai nimeni nu înţelegea nici mecanismul dictaturii proletariatului, nici al luptei de clasă, nici alte motivaţii”. Deruta, refuzul de a intra în miezul ideilor, al disputelor ideologice reale rămâne, în opinia lui Adrian Marino, o constantă a vieţii politice şi sociale româneşti, nu doar până în 1989, ci şi mulţi ani după aceea. Un defect al lumii româneşti, al inteligentsiei noastre. Pe primul plan au fost faptele, sau, mai exact spus, reacţiile, acţiunile imediate, haotice, izolate, un concret fals şi puţin profitabil pe termen lung, şi nu ideile. „Am crezut încă din adolescenţă şi prima tinereţe că ideile pot fi convingătoare şi eficiente prin ele însele. Dar, continuă Adrian Marino, „în România, cel puţin, nimeni nu se bate pentru idei”, nimeni nu încearcă să pună ideile în ordine într-o construcţie ideologică reală şi coerentă, nimeni nu e preocupat de evoluţia ideilor, de discutarea lor, de polemica autentică. Trăim- crede Adrian Marino- şi socotesc că nu e departe de adevăr- într-o ţară a fragmentului, şi nu a sintezei, a certei şi nu a dezbaterii reale. (va urma)

_________________________ by Bill Schorr, 2010

Anunțuri

23 Aprilie 2010 - Posted by | caricaturi / comics, Intelo, Istorie | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: