19/apr/2010 Ce putem aştepta de la parteneriatul româno-polonez? La masa “Adevărului”: Adrian Cioroianu în dialog cu Ovidiu Nahoi şi Ion M. Ioniţă (4/4)

“Polonia va juca un rol din ce în ce mai important”. Despre Katyn, despre Kaczynski, despre relaţiile româno-poloneze

Adrian Cioroianu în dialog cu Ovidiu Nahoi şi Ion M. Ioniţă

(interviurile 2+1 “Adevărul”, 12 aprilie a.c.)

4/4

„Parteneriatul cu Polonia este unul dintre cele mai importante pentru România”

Ion M. Ioniţă: România şi Polonia sunt legate de un parteneriat strategic. Ce înseamnă acest parteneriat?

Adrian Cioroianu: În opinia mea, este unul dintre cele mai importante. Şi o spun fără vreo legătură cu moartea preşedintelui polonez. Polonia va juca în perioada următoare un rol foarte important în Europa. E o ţară mare şi cu o medie de vârstă relativ tânără faţă de ţările occidentale. Cred că pe acest fond, Polonia va deveni un stat foarte important. Polonia şi România sunt unite de un dat geografic: suntem frontiera Occidentului în zonă. Vorbim de Polonia la Marea Baltică, de România şi Bulgaria la Marea Neagră.

Publicitate

19/apr/2010 Cînd a început România comunistă o politică independentă faţă de Moscova? (1/5)

Cînd a început România comunistă o politică independentă faţă de Moscova?

Note de lectură: pe marginea cărţii 1968. Din primăvară pînă în toamnă, de Mihai Retegan, Ed. RAO, Bucureşti, 1998

Alexandru Mirea

– autorul acestui text este student în anul II al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti –

(1/5)

La două decenii de la semnarea primului „tratat de bază” între România şi Uniunea Sovietică, relaţiile diplomatice bilaterale suferiseră o deteriorare semnificativă şi chiar insolită pentru două state aflate de aceeaşi parte a cortinei de fier. Motivul acestei evoluţii îl constituie dorinţa comuniştilor români de a se distanţa de centrul unic de comandă al lumii comuniste, care se dorea a fi Moscova. Pentru a putea înţelege cît mai bine trăsăturile şi condiţiile concrete de înfăptuire ale actului de răsunet internaţional al Partidului Comunist Român, am numit aici condamnarea invadării Cehoslovaciei (RSC) în 21 august 1968, autorul ne propune pentru început identificarea rădăcinilor sale istorice şi studierea evoluţiei pe o durată mai lungă a relaţiilor dintre PCR şi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS).

Gh. Gheorghiu-Dej în mijlocul unor tovarăşi de partid

Prima întrebare căreia profesorul Retegan încearcă să îi dea un răspuns este

19/apr/2010 Despre răul banalizat, despre Cecenia şi despre Natalia Estemirova

Natalia Estemirova – Dreptul femeilor ruse de a fi împuşcate

Bedros Horasangian

(1/2)

Greu de exprimat în cuvinte bucuria de a citi o povestire de Cehov. Una mai lungă, “Doamna cu căţelul”, de dragoste, să zicem – se poate uita aşa ceva ? – sau mai scurtă, „Strănutul”, tot să zicem, despre ravagiile obedienţei. Greu de exprimat în cuvinte emoţia după un concert cu lucrări pentru pian de Skriabin sau Rahmaninov. O simfonie fulgurantă de Ceaikovski sau nişte bijuterii sentimentale de Prokofiev.Greu de exprimat bucuria de a alcătui lista marilor ruşi, artişti şi literaţi deopotrivă, pe care-i admirăm. Ar fi, este teribil de lungă. Şi mereu se adaugă nume noi pe ea. Cine ar fi crezut acum zece ani că Nina Berberova va deveni o apropiată a inimii noastre ? Cine ar fi crezut acum trei ani că Serghei Dovlatov va fi un bun prieten de cursă lungă într-o lume unde prietenii dispar sau mor pe neaşteptate ? Cine ar fi crezut mai acum cîţiva ani că o femeie bravă ca Anna Politkovsakaia ne va servi ca exemplu de intransigenţă etică şi combustie umană ? În plan real, ceea ce reuşeau în plan literar eroinele marii literaturi ruse. Şi iar lista entuziasmelor rămîne neterminată. Marii prozatori ruşi, chiar dacă nu-i mai citim, îi cităm cu evlavie şi ne raportăm la ei ca la marile spirite ale culturii europene. Şi tot aşa, dacă ar fi să lungim pomelnicul de iubiri şi admiraţii, de Nikita Mihalkov şi Ludmila Gurcenko ce ziceţi ? Dar de Richter, Oistrach şi Rostropovici, de care începem să uităm, cu toate că ne-au însoţit o viaţă întreagă – care nu s-ar mai încheia.

Natalia Estemirova

Totuşi. Ceva nu e în ordine şi cu ruşii ăştia. Sau îngeri sau demoni, şi crimă şi pedeapsă, gesturi eroice şi mizerii la fel de odioase. De ce ? Pentru că mereu au stat prost la