G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

29/mart/2010 Din nou despre Ucraina: Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”? (3/3)

Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”?

Va accepta Ucraina propunerea de a intra în Uniunea vamală R-B-K ?

Adrian Cioroianu

(3/3; pentru prima parte, aici)

Spre o UE à la ruse?

            Dar proba cea mare ar putea fi, pentru Ianukovici şi echipa sa, maniera în care va rezista la cântecele de sirenă (mai curând în sens feroviar decât mitologic) ale Uniunii vamale Rusia–Belarus–Kazahstan. Dacă există, în spaţiul ex-URSS, un subiect asupra căruia Vladimir Putin, Dimitri Medvedev, belarusul Lukaşenko şi kazahul Nazarbaev să fie de acord, atunci el este această uniune vamală, ale cărei documente au fost semnate pe 27 noiembrie 2009 la Minsk. Uniunea este vârful de lance al Comunităţii Economice Eurasiatice (EurAsEC), înfiinţate în 1996 dintr-o încercare a Rusiei de a-şi menţine prezenţa (şi poate controlul, în viitor) în Belarus şi în aria ex-URSS a Asiei Centrale. În momentul de faţă, Uniunea vamală R-B-K este percepută la Moscova ca fiind cea mai evidentă poveste de succes a integrării statelor foste sovietice – şi aproape automat (vezi agenţia RIA Novosti, 2 ianuarie a.c.) se face paralela cu Uniunea Europeană de azi, care şi ea a plecat acum 50 de ani tot de la o uniune vamală. Conform acordurilor din noiembrie trecut, cele trei state au început aplicarea tarifelor vamale unice de la 1 ianuarie a.c. Un cod vamal unic va deveni operabil de la 1 iulie a.c., dată la care punctele vamale de la graniţa ruso-belarusă vor fi desfiinţate (ca şi cele de la graniţa ruso-kazahă, pe 1 iulie 2011). Ţelul este ca până la 1 ianuarie 2012 cele trei state să reprezinte un teritoriu economic comun, cu o piaţă unică a energiei, transporturilor, cerealelor, forţei de muncă etc. – un fel de mini-UE cu faţa spre Moscova.

Preşedintele Medvedev declara, pe 27 noiembrie trecut, că speră ca şi alte state din zonă să adere în curând. Kremlinul nu face azi nici un secret din faptul că Uniunea R-B-K ar fi mult mai puternică dacă ar avea şi Ucraina în interior (pentru moment, Ucraina, R. Moldova şi Armenia au doar statut de observatori pe lângă EurAsEC). Drept care este foarte posibil ca noul preşedinte Ianukovici să primească această ofertă. Iar din felul în care el va răspunde se va vedea cine (şi ce) este, de fapt, Viktor F. Ianukovici. 

– o variantă a acestui text a fost publicată în revista Foreign Policy – România, nr. 15, martie-aprilie a.c.

Publicitate

29 martie 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo | , ,

Un comentariu »

  1. KIEV, Ukraine, 21 april 2010 – The presidents of Ukraine and Russia agreed on Wednesday to extend the stay of Russia’s Black Sea Fleet in the Ukrainian port of Sevastopol after the existing lease expires in 2017, news agencies reported.
    Iată că ne lămurirăm până la urmă. Mă rog, discounturile aferente înţelegerii pot fi invocate la capitolul „în interesul ţării”…

    Comentariu de G.I. | 21 aprilie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: