G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

24/mart/2010 Diferiţi sau aidoma? Biopolitica în România interbelică

… Vă propume aici un text interesant pentru o temă capitală în evoluţia gândirii despre societatea românească (şi europeană), anume o introducere în bazele biopoliticii româneşti, graţie unui mini-studiu scris de studentul  Marius Baloş, de la Facultatea de Istorie, U.B. – EURAST      

Elemente de biopolitică în România interbelică

    Marius Baloş

Istoriografia occidentala a adoptat de ceva vreme in limbajul academic, doi termeni izolaţi din păcate in cercetarea istorică românească. Majoritatea studiilor cu privire la tribulaţiile României interbelice au lăsat între paranteze biopolitica ca element doctrinar, insistându-se fie pe mentalul religios, ori pe cel literar în asamblarea identităţii naţionale din prima parte a secolului XX. Exceptând unii cercetători români stabiliţi peste hotare (Maria Bucur, Radu Ioanid,  Marius Turda ş.a.) ori din ţară (Viorel Achim) care au analizat implicaţiile teoriilor rasiale in România interbelică, biopolitica şi implicaţiile pe care acest subiect le implică în fundamentarea mesajul national-extremist sînt adesea pe nedrept ignorate.  Biopolitica şi pandantul ei sereologia, au reprezentat o gândire deloc anodină in România dintre cele doua războaie mondiale, acutizându-se discursiv odată cu explozia doctrinară fascistă.

Prin biopolitică1 se va înţelege in următoarele rânduri, apetenţa unor antropologi şi sociologi români interbelici de a teoretiza şi promova aplicarea teoriilor rasiale ale vremii, ca modelare a noii Românii.

Scurtă introducere în ştiinţele rasiale

La nivel european, sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX cunoaşte incercarea antropologilor şi sociologilor de a indentifica, analiza şi încadra diversele tipuri interpretate distinct-rasiale. Conform cercetătorului Marius Turda2, rasa reprezenta atât o entitate fizică, cât şi un artefact cultural3. O pleiadă de ipoteze lansate în mediul academic ale timpului clasificau si reclasificau diversele tipologii umane în funcţie de cutia craniana. Trei definiţii ale clasificărilor rasiale aveau să cunoască o mai largă circulaţie în epocă, in funcţie de autorii lor: antropologul francez Joseph Deniker (n. 1852 – m. 1918) care identificase şase rase europene primare, cartograful american  William Ripley (n. 1867—m. 1941) care încadrase tipologiile rasiale în trei subtipuri şi antropologul german Hans F. K. Gűnter (N. 1891—m. 1968) care identificase cinci rase europene distincte. Odată cu începutul secolului XX, cercetările purtate de către imunologul Karl Landsteiner care descoperise grupele sanguine umane avea să dea naştere unui alt concept de clasificare rasială, şi anume sereologia, ca disciplină dedicată îmbunătăţirii asistenţei medicale. Cu timpul, în cercetarea rasială a vremii, clasificarea indivizilor dupa grupa sanguină se va impune în detrimentul clasificarilor după cutia craniană.

Biopolitica româneasca între cele două războaie mondiale

Regatul României a ieşit din tranşeele Primul Razboi Mondial cu teritoriul aproape dublat. Făurirea României Mari a fost interpretată de unii naţionalişti români ca o dovadă a superiorităţii rasiale româneşti asupra celorlalte naţiuni ieşite învinse din tranşeele primului război mondial. Se desluşeşte un aspect interesant. Fosta idee a latinităţii poporului român4 care animase generaţiile trecute de militanţi naţionalişti români este treptat înlocuită cu redescoperirea trecutului dacic, glorificarea unor virtuţi considerate moştenite de la daci, răspândirea mândriei ,,morţii legionare’’-, definiţie care va anima în epocă zeci de mii de tineri fanatizati înrolaţi în mişcarea legionară. Dacismul astfel reconfigurat, ca element prim al spiritualităţii româneşti va putea fi recognoscibil peste ani şi în protocronismul ceauşist. Astfel, sfinţenia termenului de naţiune (interpretată ca un organism viu, cu viaţă şi cu moarte), statul etnic, devin crezuri transcendente.

Critici literari şi filosofi români au uzitat în scrierile lor de argumentele rasiale ale unor antropologi şi eugenişti pentru a glorifica sângele românesc din cele patru puncte cardinale. Totuşi, ideea rasială a românismului are rădăcini ceva mai vechi. Aşa cum arată Victor Neumann in cartea ,,Neam, popor sau naţiune?’’5, ideologia rasială româneasca poate fi întâlnită la intelectualii români cu precădere în secolul XIX. Însă abia cu tonifierea extremei-drepte la nivel european ca urmare a inabilelor tratate de pace de dupa Primul Război Mondial se poate vorbi de structurarea programelor eugenice şi în spaţiul românesc.

Unul din primii antropologi care a desfăşurat cercetări asupra populaţiei româneşti din atât inainte de 1918 (asupra românilor transilvăneni), cât şi după,  a fost Eugene Pittard. Antropologul francez sublinia diferenţele rasiale din punctul de vedere al clasificării cutiei craniene dintre românii transilvăneni, respectiv bucovineni care erau bralicocefali şi cei din Vechiul Regat care erau dolicocefali. Anatomistul Victor Papilian va sublinia peste câţiva ani aceeaşi diferenţă între românii transilvăneni şi cei din Vechiul Regat.      

În anul 1926, medicul Iuliu Moldovan va publica lucrarea ,,Biopolitica’’ în care va expune principiile după care credea el ca rasa românească ar putea fi îmbunătăţită. Eugenistul Iuliu Moldovan, membru al Academiei Române insista ca biopolitca să devină politică naţională şi să fie implementată de guvernele ţării.

Cu precădere, se impune părerea general acceptată în mediile naţionaliste că poporul român beneficiază de calităţi rasiale superioare, doar astfel putându-se explica supravieţuirea românilor după atâtea secole de dominaţie străină. În studiile vremii, Transilvaniei îi revine un loc privilegiat, ca o zonă centrală a românismului (spre deosebire de periferica Basarabie) şi beneficiara unui arhetip distinct moştenit de la daci.

Antropologul Petru Râmneanţu s-a ocupat cu precădere de minorităţile naţionale din România interbelică, cercetările sale focalizându-se cu precădere asupra populatiei de secui din Transilvania şi de ceangăi din Moldova, ambele populaţii fiind subsumate arhetipului rasial românesc.

Odată cu gâtuirea fragilei democratii româneşti şi impunerea legilor rasiale, dar mai ales dupa instaurarea regimului autoritar al mareşalului Antonescu în toamna lui 1940, biopolitica capătă nuanţe tot mai accentuate în masurile guvernamentale ale politicienilor români. De exemplu, dupa instaurarea guvernului legionar, sociologul Traian Herseni avea sa propună instaurarea introducerea fără menajamente a legilor rasiale, de decăderea naţiunii române fiind vinovate în concepţia lui elementele rasiale care ar fi parazitat trupul românesc prin sângele lor, ţiganii, respectiv evreii.

Mitul rasial al eugeniştilor români  nu poate scăpa istoricilor care se apleacă asupra României interbelice6, neutralizarea ori indexarea ca insignifianta a acestui aspect blurează privirea de ansamblu a epocii de un aspect germinativ în secolul XIX dar exploziv în secolul XX.

 


1. Termen ambivalent, cu diverse interpretări de la Michel Foucault, până la Antonio Negri.

2 Istoric la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie.

3 Slavic Review, Vol. 66, No. 3.

4 Care a făcut ,,carieră’’ mai ales prin Şcoala Ardeleană.

5 Victor Neumann: ,,Neam, popor sau naţiune?’’, Ed. Curtea Veche, 2005.

6 Până acum, cea mai buna analiză a politicilor rasiale din spaţiul românesc, în opinia mea, rămâne cartea cercetătoarei Maria Bucur: ,,Eugenie şi modernizare în România interbelică’’, Ed. Polirom, 2005.

Reclame

24 martie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu

24/mart/2010 Astăzi, la Paris, conferinţă UNESCO – CIRET – ICR dedicată filozofului Ştefan Lupaşcu / Stéphane Lupasco

A LA CONFLUENCE DE DEUX CULTURES –
LUPASCO AUJOURD’HUI

Mercredi 24 mars 2010, 9h-18h
Paris, UNESCO, Salle 9

Colloque international co-organisé par la Délégation Permanente de la Roumanie auprès de l’UNESCO et le CIRET, avec le soutien de l’Institut Culturel Roumain et de l’association „Les Roumains de France„, à l’occasion du Jour de la Francophonie.

Conférenciers invités :

– Horia-Roman Patapievici (Roumanie), Regard sur le processus de la modernisation et sa relation avec le tiers inclus : application au cas de la Roumanie
– Oana Soare (Roumanie), La correspondance de Lupasco avec des grandes personnalités du 20e siècle
– Pompiliu Craciunescu (Roumanie), Tiers inclus et Translittérature
– Ioan Chirila (Roumanie), Ternaire et Trinité, homogène, hétérogène et l’« état T » – Une évaluation théologique du discours lupascien sur le tiers inclus
– Adrian Cioroianu (Roumanie), Stéphane Lupasco, temps et contradiction: vers une nouvelle logique de l’histoire?
– Edgar Morin (France), Lupasco et les pensées qui affrontent les contradictions
– Michel Cazenave (France), Psychologie et tiers inclus
– Thierry Magnin (France), L’unité des antagonismes dans l’histoire de la théologie catholique
– Jean-Louis Revardel (France), Lupasco et la translogique de l’affectivité
– Michel De Caso (France), La mise à jour des Lumières – Tiers Inclus, Niveaux de Réalité et Rectoversion
– Basarab Nicolescu (France et Roumanie), Interférences : Stéphane Lupasco, André Breton, Salvador Dali, Georges Mathieu, Eugène Ionesco
– Jean-François Malherbe (Canada et Suisse), Esquisse d’une histoire de l’éthique à l’aune du tiers inclus
– Paul Ghils (Belgique), Langage pur, langage impur – du mythe de l’origine à la pragmatique de la contradiction
– Joseph Brenner (Suisse, téléconférence de San Diego), Stéphane Lupasco et la rejonction métalogique

Les communications au colloque de l’UNESCO vont analyser l’impact de la philosophie du tiers inclus de Stéphane Lupasco (1900-1988) dans le monde de la peinture, de la littérature, du théâtre, de l’éthique, de la logique, de la théorie du langage, de la théologie, de la psychanalyse, de l’épistémologie et de la transdisciplinarité.
Le nombre de places est limité. Inscription obligatoire auprès de Basarab Nicolescu, Président du CIRET

24 martie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , | Un comentariu