G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

19/mart/2010 Din nou despre Ucraina: Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”? (1/3)

Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”?

Va accepta Ucraina propunerea de a intra în Uniunea vamală R-B-K ?

Adrian Cioroianu

(1/3)

O vreme, în toamna lui 2009, s-a crezut că ucrainianul Vasili Humeniuk ar putea fi unul dintre cei mai inspiraţi cetăţeni ai Europei – atunci când el, la vârsta de 63 de ani împliniţi, şi-a schimbat numele în Vasili Protivsih (protivsih = împotriva tuturor) şi s-a înscris cu acest nom de guerre în cursa pentru preşedinţia Ucrainei. Sondajele de atunci îi dădeau şanse: peste 15% din electorat se declara dezamăgit şi dispus să voteze împotriva tuturor candidaţilor cu renume. Teoretic, dacă ar fi opţinut toate voturile contra, Protivsih ar fi concurat cu Iulia Timoşenko pentru locul doi în finală (primul loc avându-l, de la bun început, Viktor Ianukovici).

Numai că electoratul Ucrainei s-a arătat, în alegerile din 17 ianuarie – 7 februarie a.c., mult mai responsabil (chiar dacă, inclusiv în turul II, un procent de cca 4% din alegători a votat împotriva ambilor finalişti!). Campania prezidenţială a foarte dură, deseori chiar murdară, diversiuni de tot felul au agitat media, iar o epidemie de gripă a turmentat şi mai mult societatea, la cumpăna dintre ani. Şi totuşi, alegerile au decurs preponderent corect, iar lupta s-a dus până în ultima clipă – şi tot în ultima clipă a numărării voturilor s-a clarificat şi rezultatul, relativ strâns. Aceasta este jumătatea plină a paharului: Ucraina, cu cele peste 48 de milioane de locuitori ai săi, s-a dovedit a fi un tânăr stat în care democraţia a prins rădăcini.

Dar mai este şi o jumătate goală: electoratul Ucrainei s-a dovedit a fi profund polarizat, deşi miza din 2010 a fost mult mai mică decât cea din 2004. Acum, toţi cei trei candidaţi ce plecau în luptă cu ceva şanse au căutat, într-un fel sau altul, bunăvoinţa Moscovei. Arseni Iaţieniuk, fost “lup tânăr” prooccidental în echipa lui Iuşcenko din 2007 (l-am întâlnit de câteva ori în calitatea sa de ministru de Externe), cotat cu şansa a III-a în primele sondaje, a crezut (sfătuit de consilieri veniţi de la Moscova) că-şi măreşte şansele dacă devine NATO-sceptic şi euro-precaut. A greşit – şi a terminat pe locul patru. Iulia Timoşenko a lăsat să se înţeleagă că ea ar fi preferata politică a Moscovei – imaginile cu ea şi cu premierul rus Putin, dintr-o întâlnire din noiembrie ’09, la Palatul Livadia din Ialta (Crimeea) au fost intens folosite în campania ei. Impactul a fost discutabil: chiar şi suporteri ai BIuT (“Blocul Iulia Timoşenko”) au spus că în acele imagini mai curând Putin părea a fi gazdă (deşi Crimeea este, în ciuda componenţei etnice, parte a Ucrainei de azi). (va urma)

– o variantă restrînsă a acestui text a fost publicată în revista Foreign Policy – România, nr. 15, martie-aprilie a.c.

Reclame

19 martie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

19/mart/2010 Cronica de teatru: Caragiale, la modul manelistic

La modul manelistic

 Mircea Morariu

A spune că pe afişul unui Teatru apare mult prea frecvent numele lui Caragiale e echivalent cu a susţine că respectiva instituţie îşi ia parcă prea în serios misiunea. Iar când respectivul Teatru e unul care, din varii motive, îşi recrutează spectatorii preponderent din rândul tinerilor, mai exact al elevilor în al căror program de studiu figurează marile piese caragialene, e aproape o datorie pentru el ca la o distanţă de unsprezece ani să înfăptuiască o nouă montare cu O noapte furtunoasă. Sigur că de dorit ar fi ca acea montare să conteze drept o contribuţie semnificativă în caragialeologie, dar cum e limpede că nu toate spectacolele cu piesele lui Caragiale pot să însemne evenimente nu mi se pare deloc deplasat ca publicului spectator să i se ofere cel puţin o reprezentaţie decentă. Din păcate, cea la care şi-a poftit publicul Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat din Oradea nu e nici măcar un spectacol nereuşit. E o punere între paranteze a decenţei. E o sfidare a bunului simţ, nu a bunului simţ artistic, ci a bunului simţ tout court, e o încălcare flagrantă a celei mai elementare reguli de bunăcuviinţă  Rezultatul acoperă de ruşine nu doar regizorul (m.chris.nedeea), nu doar scenografa (Oana Cernea), nu numai actorii din distribuţie, nu doar conducerea ineptă a trupei (director artistic Elvira Platon Rîmbu), ci însăşi instituţia producătoare, căreia cu greu îi mai poate fi recunoscută condiţia de Teatru profesionist. A reprezenta O noapte furtunoasă  ca la uşa cortului, învăluită în muzică ţigănească de joasă speţă, nu e doar dovada inculturii unui regizor care nu ştie că una e mahalaua, periferia caragialeană, şi alta maidanul populat de căruţe cu coviltir, care nu a citit nimic din imensa exegeza critică dedicată marelui dramaturg, care îşi bate joc de sine, de profesia lui, de actori, ba chiar e plătit să o facă. A face astfel încât absolut nici unul din cele mai savuroase momente din piesă – nici lectura ziarului, nici hazoasa confuzie de persoane a lui Rică Venturiano, nici discursul său ridicol, rostit îndată după ce iţele încurcăturii s-au dezlegat şi spiritele s-au liniştit- să nu fie observate, ba chiar să devină neinteligibile, e o contraperformanţă descalificantă care aruncă Secţia română a Teatrului de Stat din Oradea în zona lupanarului.

Se vede cu ochiul liber că m.chris.nedeea e complet insensibil la farmecul comediei lui Caragiale. Că s-a apucat de lucru fără a avea nici cea mai plăpândă idee, că lipsit de inspiraţie a dat doar indicaţii greşite a căror consecinţă nu se rezumă numai la compromiterea trupei ci şi la subminarea gravă a valorii multiconfirmate a piesei lui Caragiale. Orice s-ar spune, nu pot aspira la statutul de idei şi la condiţia de de indicaţii regizorale gesturi minore precum a-i cere interpretului lui Jupân Dumitrache (Petre Panait) să strige întratât încât să îşi scuipe plămânii, a-i impune actorului distribuit în Nae Ipingescu (Daniel Vulcu) să citească articolul din Vocea patriotului naţionale  ca şi cum ar fi încercat de o nevoie fiziologică urgentă, a-i obliga pe Spiridon (Răzvan Vicoveanu) şi pe Veta (Ioana Dragoş-Gajdo) să pună de un duet manelistic, a-l lăsa pe Rică (Alexandru Rusu) să se remarce  numai printr-un moment de striptease ratat, a o înzestra pe Ziţa (Alina Leonte) cu o fetiţă avută cu Ghiţă Ţircădău (Andrian Locovei), transferat dinspre turmentaţii din O scrisoare pierdută, a-i îngădui lui Spiridon (Pavel Sîrghi) să molfăie în asemenea hal replicile încât să nu să se mai audă mai nimic şi a suplimenta numărul de personaje printr-o soacră (Mariana Vasile) ce se trezeşte  din beţie numai şi numai spre a-i bucura pe acei rătăciţi în sala de spectacol ce astfel ajung să se creadă la cârciumă  auzind inflexiunile bahice cu care e  „cântat” Lume, lume, soro lume.

Pentru ca bătaia de joc la care e supus Caragiale să fie desăvârşită, dar şi spre a mai certifica o dată analfabetismul profesional al celor ce au girat cu numele lor o atare întreprindere, scenografa Oana Cernea a creat un set de costume din care unul e mai nepotrivit decât celălalt. Cel mai caraghios sunt înveşmântaţi Jupân Dumitrache, Ipingescu şi Chiriac. Primul parcă e un Franz Iosif de operetă, cel de-al doilea dă semne că aspiră să caricaturizeze vreun personaj din telenovela Aniela, iar ultimul e un reuşit fără loc la un post de maître d’hôtel.

În faţa unei asemenea blasfemii îţi piere cheful de a întreba dacă la Teatrul de Stat din Oradea mai funcţionează vreun factor de control artistic, ori dacă nu cumva a devenit parte a politicii directoriale patentat deviante, liberul acces la public al oricărui subprodus artistic. Nu poţi decât să îţi faci cruci şi să te aştepţi ca proxima premieră să probeze că mai există loc şi pentru alte grozăvii şi că ele vor râde ştirb la publicul care încă mai cauţionează prin prezenţa lui astfel de afronturi aduse ideii de teatru.

Teatrul de Stat din Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”- O NOAPTE FURTUNOASĂ de I. L. Caragiale;  Regia artistică-m.chris.nedeea; Scenografia – Oana Cernea; Cu: Petre Panait, Daniel Vulcu, Răzvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Alexandru Rusu, Andrian Locovei, Ioana Dragoş- Gajdo, Alina Leonte, Mariana Vasile.

– text publicat în revista Familia, nr. 1, ianuarie a.c.

19 martie 2010 Posted by | arta, Intelo | , , | 2 comentarii

19/mart/2010 A apărut noul număr al revistei „Foreign Policy – România”

Ediţie de război, pentru Europa de Est

Petre Munteanu

Marţi 16 mar 2010 ; http://www.adevarul.ro/international/foreign_policy/Editie_de_razboi-pentru_Europa_de_Est_0_226177982.html

Pentru detalii: Coperta, Sumarul şi Nota editorilor.

Din 15 martie poate fi citită ediţia numărul 15 a revistei FP România. Subiectele principale merg de la conflictele viitorului la viitorul Ucrainei, de la utilizarea diasporelor la afacerile următorilor 20 de ani.

În afara serialului „Peste 20 de ani”, la începutul anului am lansat şi o amplă secţiune despre Europa de Est. Dacă partenerii americani se ocupă de marile probleme ale omenirii – precum, de data asta, efectul jocurilor video asupra soldaţilor reali şi foarte concretele investiţii militare chineze -, redacţia din România completează acest fel de subiecte şi abordări globale cu chestiuni relevante regional.

Din sumarul curent semnalăm:

– Jose Manuel Durrao Barroso, văzut de Teodor Baconschi.

– „Revelaţiile” Simonei Miculescu, reprezentanta României la ONU: „În mod ciudat, te obişnuieşti cu tot, inclusiv cu atacurile sinucigaşe sau atacurile cu mortiere pe care le-am trăit din plin cât am stat acolo.”

– Gjergj Erebara, Tirana: „În Balcani a avut loc transferul de putere de la guvernele micilor state balcanice către marile corporaţii europene din vecini”.

– Valentina Pasquali, Roma: „Lupta dintre politicieni şi magistraţi afectează integritatea democraţiei italiene”.

– Carmen Gavrilă, Radio România: „Aflat la izvoarele Nabucco, Azerbaijanul caută un echilibru de putere şi securitate între NATO şi Rusia. Rezultatul e un dezechilibru, inclusiv al exporturilor de gaze, în detrimentul Vestului.”

– Eva M. Blaszczynski, Washington: Reformele derulate în cele două decenii de tranziţie au ajutat statele din Europa Centrală şi de Est să treacă mai uşor prin criza economică globală – sau nu. Care sunt perspectivele regiunii?

– Iulia Serafimescu, Institutul European: „Dincolo de orice nostalgie titoistă, dinamica relaţiilor dintre statele foste iugoslave indică dezvoltarea unor forme de apropiere pragmatică. Mai ales prin autostrăzi europene.”

– Unde se termină Europa – fotoreportaj la frontierele estice ale Europei de Alina MungiuPippidi.

– Umbra lui Gullen. Noii puternici ai zilei din Turcia sunt acuzaţi de mediile laiciste că ar fi impregnaţi de o ideologie conservator-otomanistă. – Laura Sitaru profesoară de limba arabă la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti.

Adiacent şi aprofundat, dosarul „Ce facem cu Ucraina?”:

De ce Kievul nu înghite Bucureştiul? În locul abordărilor simpliste şi imature, un parteneriat strategic întărit cu Ucraina ar aduce un avantaj reciproc. – Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor.

Ucrainenii nici n-au prea purtat oranj. De ce a eşuat occidentalizarea Ucrainei? – Dan Dungaciu, cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

Trenul american a cam trecut. Aderarea Ucrainei la NATO servea unor interese ale administraţiei Bush, nu şi ale multor dintre aliaţi. Nici localnicii nu o doresc prea înfocat. Iar apropierea ţării de UE depinde de profunzimea reformelor interne decise la Kiev – credea analistul Janusz Bugajski.

Omul Rusiei sau un nou dîrjavnik? Depinde, dacă Ianukovici va primi propunerea de a intra în Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. – Adrian Cioroianu, fondatorul Centrului EURAST.

Un complex militaro-industrial ruginit. Modernizarea armatei ucrainene este în curs, dar industria militară trebuie să aleagă între dependenţa de Rusia sau trecerea în civilie. – Viorica Marin, jurnalistă, Adevărul.

Tătarii înclină Crimeea spre Turcia. Epopeea tătarilor, din Crimeea în Siberia, Dobrogea şi Turcia. – Radu Săgeată, cercetător la Institutul de Geografie al Academiei.                                  

În rest, ediţie de război:

Noile reguli ale războiului. John Arquilla, vizionarul care a prezis sosirea erei războiului „interconectat” (netwar), avertizează că armata americană greşeşte din nou. Planul său este de a face conflictul mai ieftin, mai mic şi mai inteligent.

Împuşcaţi-i pe Simşi! America΄s Army a devenit rapid unul dintre primele zece jocuri, ca popularitate, de pe Internet. Sunt puştii obişnuiţi să joace Grand Theft Auto care trec la roboţi înarmaţi. Te vei simţi vinovat după ce vor omorî pe cineva? De P.W.Singer – cercetător şi director al 21st Century Defense Initiative din cadrul Brookings Institution şi autor al volumului Wired for War: The Robotics Revolution and Conflict in the 21st Century.

Armata Chinei. Forţele armate ale Chinei sunt cele mai mari din lume. Este armata Chinei o ameninţare globală crescândă? Încă nu. De Drew Thompson – director pentru studii despre China şi Starr senior fellow la Centrul Nixon.

Ca şi în restul lumii, FP România se adresează celor 15.000 de adevăraţi specialişti, şi de viitori specialişti, din politică, administraţie sau armată, afaceri şi universitate, şi altele. Reclama ar suna aşa: supliment intelectual pentru intelectuali. Sau: revista pentru femei şi bărbaţi interesaţi de mersul lumii.

Bun venit în comunitatea globală a cititorilor FP!

19 martie 2010 Posted by | avanpremieră, Geopolitica | , , | Lasă un comentariu