08/mart/2010 Adrian Cioroianu: Marx, astăzi – o speranţă sau o iluzie? (2/2)

Două motive de recunoştinţă pentru Marx

(Karl; în cazul lui Groucho, am mai multe!)

Adrian Cioroianu

(2/2 ; pentru prima parte, aici)

Marxism cu ghilimele – şi fără Marx

Serios vorbind, aş spune totuşi că, în ciuda necitirii lui Marx la noi, remanenţele unui marxism clişeizat şi nedigerat intelectualiceşte ne-au marcat în bună parte primul deceniu postcomunist. Revoluţia din decembrie 1989 (poporul muncitor versus tiranul), mineriadele (poporul muncitor vs guvernul), Piaţa Universităţii (poporul muncitor vs poporul gînditor), cristalizarea mişcării sindicale, primele alegeri libere, primele greve, primele garnituri parlamentare – cu toate au avut la noi, nemărturisit şi poate neconştientizat, ceva din rudimentele cu care vulgata „marxistă” a spălat creierele acestei naţiuni timp de 40 de ani. Aş putea da multe exemple din felul în care scrierea şi judecarea istoriei noastre, în anii ’90, au păstrat clişee marxiste – dar şi altele, rolleriste sau naţionaliste, care nu aveau nimic marxist în ele.

Dar umbra (reală sau contrafăcută) lui Marx asupra noastră este mai largă. Marx spunea că într-o societate ideală „fiecare va primi după nevoi” – probabil acesta e alibiul celor care au propus, mai ieri, ca alocaţia copiilor să depindă de salariul părinţilor. La noi, ideea luptei inevitabile între angajaţi şi angajatori, între proletarul neaoş şi firmele multinaţionale, revolta pensionarilor amărîţi dirijată împotriva „pensionarilor de lux”, minunea tip Cenuşăreasa prin care Costel Busuioc ajunge star în România venind din Spania (în timp ce studenţii buni din conservatoarele noastre învaţă din greu, neremarcaţi de televiziuni, şi speră să-şi facă un rost în Occident), utopia unei societăţi în care să nu mai existe bani (singura şansă ca Ion Lucian, actorul, să fie la fel de bogat ca Ion Ţiriac!), alienarea voluntară a beizadelelor din Dorobanţi, salariile restante ale femeilor ce muncesc în fabrici de textile pe care poimîine patronii le vor muta (fără mînă de lucru) în Ucraina – toate acestea poartă, în felul în care sînt prezen(ta)te în discursul public românesc, seminţe pervertite dintr-un „marxism fără Marx”. Într-o declaraţie din 1956, ex-premierul britanic (laburist!) Clement Atlee spunea: „Comunismul rusesc este copilul ilegitim al lui Karl Marx şi al ţarinei Ecaterina cea Mare”. În cele din urmă, URSS a devenit un gulag cu lipsuri în aprovizionarea cu hîrtie igienică, dar cu surplus de arme nucleare. A fost vina lui Marx? E discutabil. În cazul nostru, Bellu Zilber a spus: comunismul românesc a fost un amestec de Caragiale şi Stalin. Iar postcomunismul românesc este, în opinia mea, un amestec de „marxism” fără Marx şi capitalism fără capital (şi fără liberalism).

Cred, pe mai departe, că Marx ar trebui citit în România (fie şi pentru a-l combate). Paginile lui au înfluenţat istoria secolului XX mai mult decît oricare altele. A fost un gînditor interesant, chiar dacă n-a avut dreptate (n-ar fi primul şi nici ultimul în această situaţie). Ideile lui promiteau să ne ducă în raiul comunist. Din fericire, nu s-a întîmplat. Tot e bine că – aşa cum vă spuneam – măcar pe unii ele ne-au dus ceva mai aproape, pînă în Canada.

– text publicat în revista Dilema veche, nr. 316, 04 martie a.c.

Publicitate