23/febr/2010 Provocări inedite la adresa Americii – şi Occidentului (2/2)

Provocări inedite la adresa Americii – şi Occidentului

Adrian Cioroianu

2/2  (vezi prima parte, aici)

Cert este că în momentul de faţă superputerea ce întruchipează modul de viaţă occidental – mă refer la SUA – se află într-o situaţie inedită. În opinia mea, marile provocări la adresa Americii, în acest moment, nu se află numai în talibanii din Afganistan, în programul nuclear al Iranului sau în creşterea economică de neoprit a Chinei. America administraţiei Obama are, mai nou, greutăţi vizibile cu unii dintre aliaţii săi tradiţionali. Discut, în cele ce urmează, trei astfel de cazuri: Turcia, Israelul şi Japonia.

 i) Pentru intersele Americii în Europa de Sud-Est, în Estul Mediteranei, în Asia Mică şi în Orientul Mijlociu, Turcia este un partener indispensabil. La fel pentru soliditatea alianţei NATO la Marea Neagră. În acest moment, pur şi simplu Washingtonul nu-şi poate permite pierderea ca aliat a Ankarei. Şi totuşi, guvernul turc al lui Erdogan a dat în ultimii ani sesizabile semne de nervozitate la adresa lumii occidentale. Motivul: Uniunea Europeană rămâne indecisă în privinţa primirii ca membru a Turciei (Franţa sau Germania se opun deschis), iar aceasta din urmă reacţionează apropiindu-se de statele musulmane din aria culturală şi istorică a fostului Imperiu Otoman (precum Siria, Irak ş.a.). Erdogan şi preşedintele iranian Ahmadinejad şi-au zâmbit tandru şi s-au îmbrăţişat anul trecut, într-o mult-discutată întâlnire. În paralel, relaţiile dintre Turcia şi Israel au atins în 2009 un minimum istoric, ajungându-se recent la cvasi-scandaluri diplomatice. Pe cale de consecinţă, un curent de opinie încărcat de suspiciune la adresa Americii (şi Occidentului) îşi face loc în societatea turcă, pentru care SUA rămân pe mai departe (ca în ochii tuturor statelor musulmane) protectorul principal al Israelului.

ii) Dar, paradoxal, în acest moment relaţiile dintre SUA şi Israel pun ele însele probleme! Spre deosebire de lumea occidentală europeană, în care cota preşedintelui american este în continuare ridicată, în statul evreu Barack Obama este sub un semn al întrebării tot mai apăsat. La Tel Aviv, guvernul Natanyahu (de dreapta) se teme că Obama ar fi nemeritat de “diplomat” cu Iranul şi exagerat de concesiv cu palestinienii. Bineînţeles că adevărul este la mijloc, ca întotdeauna. Dar cert este că, la ora actuală, negocierile israelo-palestiniene par mai împotmolite decât erau în 2008, iar Iranul este mai ameninţător ca niciodată. Guvernul israelian şi administraţia americană au avut şi mai au reale neînţelegeri atunci când discută termenii prealabili ai negocierii cu partea arabă. Or, aici avem o veritabilă axiomă: dacă un preşedinte american nu dă un impuls negocierilor israeliano-arabe în prima parte a mandatului, atunci în partea finală îi va fi mult mai greu.

În fine, iii) poate că cea mai surprinzătoare cvasi-contestare la adresa Americii vine din Japonia. Sub noul guvern de stânga al premierului Hatoyama, Japonia pare a fi mai atentă şi mai amabilă la adresa Chinei decât este la adresa aliatului care-i garantează securitatea, SUA[i]. De fapt, Hatoyama a câştigat anul trecut alegerile promiţând că va pune în discuţie aspecte ale prezenţei militare americane în arhipelagul nipon. În momentul de faţă, Tokyo şi Washingtonul încă negociază mutarea unei baze a US Air Force pe insula Okinawa – dar populaţia de aici se opune cu îndârjire şi nici autorităţile nu par mai entuziasmate de idee. Repet: situaţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât America a fost în ultimii 50 de ani şi rămâne şi azi principalul garant al securităţii Japoniei.

Aşadar, contestarea la adresa Americii, în acest moment, pare mai “multipolară” decât a fost oricând în ultimii 50 de ani şi cu mult mai accelerată şi deschisă decât oricând în ultimele două decenii. Detaliul care pentru noi contează este acela că, dacă America răceşte, democraţia, peste tot în lume, va tuşi puternic.

---

[i] “Japan’s love-bubbles for China”, în The Economist, 30 ianuarie a.c.

______________________

– text publicat în revista Scrisul românesc, nr. 2 / februarie a.c.

Publicitate