G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

10/ian/2010 Despre cărţi, politică, intelectuali şi memorie – George Onofrei în dialog cu Adrian Cioroianu (4/6)

Despre cărţi, politică, intelectuali şi memorie

George Onofrei, jurnalist din Iaşi (Radio Iaşi, TVR3, revista Suplimentul de cultură) în dialog cu prof. Adrian Cioroianu (Iaşi, 30 ianuarie a.c.). Acest dialog va fi publicat de Suplimentul de cultură.

 (4/6)

GO: Aţi mers în campanie electorală.

AC: Am mers în campanii electorale în care am crezut. În 2002 am crezut în Stolojan, în 2004 am crezut în Băsescu. Doar că azi sînt ceva mai pretenţios. Dealtfel, în aprilie 2009, cînd am plecat din PNL, am făcut-o inclusiv pentru a nu fi pus în situaţia de a gira persoane în care eu nu cred. În textele mele, de regulă, nu scriu despre oameni, ci despre cărţile lor. Nu judec oamenii după ce mi se spune despre ei. Nu mă interesează viaţa lor, mă interesează eventual ce scriu, felul în care gîndesc şi, acolo, dacă sînt de acord, bine, dacă nu, nu. Nu mă sfiesc să o spun.

GO: „Ce îi lipseşte României pentru a fi o ţară perfectă“ este titlul conferinţei pe care aţi susţinut-o la Iaşi. Aţi vorbit despre sentimentul de orfan al Europei pe care îl au românii. În ce fel sînt orfani tinerii noştri care obţin burse la Harvard, de exemplu?

AC: Cei cu burse la Harvard nu-s genul de români care să ne reprezinte, totuşi. Haideţi să fim serioşi!

GO: Mă întrebam dacă perspectiva nu se schimbă radical în funcţie de generaţie. Tinerii care pleacă acum în străinătate se mai simt orfani?

AC: Nu ţine de generaţie. Eu am întîlnit în străinătate români, tineri sau vîrstnici, care se simt orfani. Am întîlnit sute, mii de oameni care îmi spuneau că se simt abandonaţi de statul român, dar se simt nebăgaţi în seamă şi de statul-gazdă. Aduceţi-vă aminte, eram ministru şi aveam ceva probleme atunci, noi, ca stat, cu diverse cazuri, prin Spania, prin Italia. Unii dintre acei oameni ajungeau la o situaţie materială decentă, alţii nu, şi cei din urmă spuneau: „Ce face România pentru noi? Ce face Italia (sau Spania) pentru noi?“. Să nu ne ascundem: mulţi români pleacă din ţară mînaţi de lipsuri grave, nu de plăcere, muncesc în condiţii grele, sînt daţi afară sau sînt angajaţi în funcţie de moftul patronilor, care să ştiţi că nu-s mai buni decît patronii noştri. Iar pe acest fond de alienare mulţi dintre ei se simt părăsiţi. Inclusiv din acest motiv vorbeam despre sentimentul de orfelin (alte motive ţin de istoria noastră etc.), o sintagmă lansată de intelectualul Ştefan Borbely. Imaginaţi-vă că sînteţi ministru, cum mi s-a întîmplat mie, vizitezi o bibliotecă pe undeva prin Spania şi vine la tine o mamă tînără cu doi copii mici după ea într-un cărucior şi îţi spune pe româneşte: “Vă rog, faceţi ceva să fiu angajată aici, măcar femeie de serviciu, pentru că mor de foame“. Să nu ne ascundem: nu toţi românii ajung bine în Occident. Nu mă refer la tinerii noştri de la Harvard. Eu însumi am fost bursier în Canada ani de zile, dar eram acolo, totuşi, o mînă de studenţi. Mult mai mulţi români ajungeau în Canada căutînd un loc de muncă, şi-l găseau uneori greu. Eu însumi am întîlnit un conferenţiar universitar din oraşul meu natal, Craiova, care venise acolo şi trăia din ajutor de şomaj pentru că nu-şi găsea slujbă. Şi alţii, şi alţii. (va urma)

Anunțuri

10 Februarie 2010 - Posted by | Intelo, Istorie | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: