25/dec/2009 Am aflat date despre întîlnirea lui Barack Obama cu Moş Crăciun!

(just for fun!)

by Robert Ariail 22 dec 09

Publicitate

25/dec/2009 Senzaţional: am aflat că, aseară, Moş Crăciun a şantajat pe unii părinţi!

(Just for fun!)

by Mark Parisi 08 dec 09

25/dec/2009 Nu vi se pare că Moş Crăciun e puţin ciudat în ultima vreme?!

(Just for fun!)

by John Deering 8 dec 09

25/dec/2009 Revoluţia română, serviciile secrete & Ion Iliescu (II)

Intervenţia prof. univ. Adrian Cioroianu la masa rotundă organizată de „Institutul Revoluţiei române din decembrie 1989”, desfăşurată la Muzeul Ţăranului român

(partea II-a şi ultima)

Permiteţi-mi totodată, în legătură cu necesarul nostru profesionalism atunci când analizăm revoluţia din decembrie, să amintesc importanţa extraordinară a momentului politic şi geopolitic reprezentat de revoluţia română.

Vedeţi Dvs., această revoluţie a avut nişte implicaţii geopolitice foarte mari în Europa de Sud-Est, aici, în aria vestică a Mării Negre. Eu am convingerea – şi am scris-o într-o carte despre Rusia post-sovietică ce va apărea în curând[1] – că atunci, în decembrie ’89, după fuga lui Ceauşescu (nu după demisia lui, cum se mai spune uneori, pentru că el nu şi-a dat niciodată demisia), deci după plecarea lui, Rusia sau URSS de atunci a crezut că-şi reface pârghiile de control asupra României. Uniunea Sovietică a considerat că după dispariţia lui Ceauşescu (şi asta se va dovedi în timp) România urma să reintre în sfera sa de influenţă. La Craiova, Lugoj, Timişoara, toţi ne imaginam că gata, odată cu revoluţia dispare comunismul şi influenţa sovietică!

Dar în fapt lucrurile nu stăteau aşa. Într-o perspectivă puţin mai cuprinzătoare în acest puzzle, vom vedea că astfel se explică multe dintre evenimentele din anii ’90, ’91 sau ’92. Revoluţia din decembrie a înscris România pe harta geopolitică a zonei noastre într-o poziţie foarte importantă – dar şi riscantă, atunci. S-a discutat aici şi se discută mereu despre problema serviciilor secrete: sper că nu este nimeni atât de naiv încât să-şi închipuie că la un eveniment de o asemenea amploare cum a fost acea revoluţie a noastră nu erau prezente servicii secrete de peste tot! Pentru că asta este datoria lor: să fie acolo unde ceva important se petrece. Desigur, nici revoluţionarii, nici oamenii politici nu pot spune cu exactitate care este doza lor de implicare, cât li se datorează, şi atenţie, aici mă refer şi la serviciile secrete sovietice sau ruseşti, şi la cele occidentale, dar şi la cele româneşti, pentru că degeaba aducem în discuţie numai partea străină, din moment ce serviciile noastre au jucat în aceeaşi horă cu ele, împotriva aceluiaşi „duşman” – care atunci era Ceauşescu.

În fine, elogiul final vreau să îl aduc preciziei în definirea termenilor. Pentru că în anii 1990, pe fondul unor adversităţi politice şi al partizanatelor de tot felul, noi am desacralizat o revoluţie care ar fi fost un prilej excepţional pentru transformarea noastră la nivel de mentalitate. Tot ce s-a întâmplat atunci, toată graba noastră de a caricaturiza acea revoluţie s-a întors până la urmă împotriva noastră. De ce am numit-o „contrarevoluţie”, „loviluţie”, „evenimente”, de ce am numit-o în fel şi chip? Am avut cu toţii ezitarea de a numi-o revoluţie dintr-un impuls partizan, plecat dintr-o luptă politică firească atunci, în 1990, după decenii de încătuşare şi de despotism.

Cred că ar fi timpul să cădem cu toţii de acord că a fost o revoluţie şi punct. Nu a fost o contrarevoluţie, nu a fost o lovitură de stat, dar în acelaşi timp, doamnelor şi domnilor, îmi doresc sincer ca peste 200 de ani să se spună că a fost şi ultima revoluţie a poporului nostru.  Pentru că noi, de la 1734 şi până în 1989, noi am avut şapte revoluţii (mai mult sau mai puţin reale, dar fiecare a avut partizanii ei) şi cel puţin trei lovituri de stat, gândiţi-vă la Cuza, Antonescu sau Regele Mihai. Mi-aş dori ca măcar 200 de ani de acum încolo să avem răgazul să ne explicăm revoluţiile şi să nu mai facem altele noi în stradă. Noi am avut atât de multe revoluţii încât nu prea avem timp să învăţăm ceva din ele!. Nu am fost niciodată un partizan al preşedintelui Iliescu, dar am convingerea fermă că ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 are directă legătură cu evoluţiile din anul 1990. Ca unul care am fost în Piaţa Universităţii – şi nu mă voi dezice niciodată de prezenţa mea acolo –, ca istoric îmi pun azi problema dacă acel moment numit Piaţa Universităţii a fost continuarea revoluţiei din decembrie sau nu cumva a fost primul episod al revoluţiilor colorate, al revoluţiilor zise „portocalii” din Estul Europei. Merită să medităm la aceste lucruri.

Închei prin a spune aşadar că în decembrie 1989 a fost o reală revoluţie şi că în anul următor, 1990, România a trecut foarte aproape de o posibilă catastrofă. Ne amintim tulburările etnice de la Târgu Mureş, din martie acel an… România putea atunci prefaţa drumul pe care a luat-o ulterior Iugoslavia sau, de ce nu, puteam să ne alegem cu un „conflict îngheţat” pe teritoriul României, între români şi maghiari, acolo în Transilvania. Iar faptul că nu s-a întâmplat aşa ceva se datorează şi preşedintelui ţării de atunci. Vă mulţumesc.

---

[1] A.C., Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009.