G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

24/dec/2009 Cel mai frumos cadou de Crăciun în timp de criză!

(Just for fun!)

by Rob Rogers 02 dec 09

Reclame

24 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Un comentariu

24/dec/2009 Dilema (veche) a lui Moş Crăciun

(Just for fun)

by Jeff Stahler 15 dec 09

24 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | Lasă un comentariu

24/dec/2009 Paradigma geopolitică a lui Moş Crăciun în contextul încălzirii globale!

(Just for fun!)

by Jeff Stahler 8 dec 09

24 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | Lasă un comentariu

24/dec/2009 Am dezlegat misterul: de ce Moş Crăciun e mai sprinten în acest an?

(just for fun!)

by Steve Benson 09 dec 09

24 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Lasă un comentariu

24/dec/2009 Acum 30 de ani, URSS atacau Afganistanul. Azi, NATO & SUA pot învăţa ceva din istorie?

(Un text marca Foreign Affairs despre lecţiile pe care eşecul sovieticilor în Afganistan, după 1979, le-ar putea da astăzi într-un conflict a cărui soartă pare în cumpănă. Pe această temă, EURAST mai recomandă: strategia propusă de administraţia Obama; interviu cu Henry Kissinger).

The Soviet Victory That Never Was

What the United States Can Learn From the Soviet War in Afghanistan

 Nikolas K. Gvosdev

December 10, 2009

 http://www.foreignaffairs.com/

Summary – The Soviet Union came closer than many think to achieving its objectives in Afghanistan. How it almost managed to win – and why it ultimately did not – should serve as a lesson for U.S. policymakers today.

NIKOLAS K. GVOSDEV is Professor of National Security Studies at the Naval War College. The views expressed herein are entirely his own.

Could the Soviet Union have won its war in Afghanistan? Today, the victory of the anti-Soviet mujahideen seems preordained as part of the West’s ultimate triumph in the Cold War. To suggest that an alternative outcome was possible – and that the United States has something to learn from the Soviet Union’s experience in Afghanistan – may be controversial. But to avoid being similarly frustrated by the infamous “graveyard of empires,” U.S. military planners would be wise to study how the Soviet Union nearly emerged triumphant from its decade-long war.

There are, of course, some fundamental differences between the Soviets’ war in the 1980s and the U.S.-led mission today. First, the Soviet Union intervened to save a communist regime which was in danger of collapsing due to resistance to its comprehensive and often traumatic social-engineering programs. Unlike the Soviets and their client regime, the United States is not interested in forcibly removing the burkas from Afghan women, shooting large numbers of mullahs for resisting secularization, or reprogramming the political and social mores of Afghans. Instead, Washington has a far more limited objective: namely, ensuring that Afghanistan remains an inhospitable base for extremist groups hoping to attack the West.

Second, the Soviet army was prepared to fight a total war in Afghanistan, taking heavy losses in men and machinery and inflicting sweeping violence on the Afghan people. No U.S. commander would be willing to wage such a war today; the U.S. military realizes that making a desert and calling it peace is no way to curtail an insurgency.

But the Soviet experience should not be entirely ignored. When Soviet troops pulled out of Afghanistan in February 1989, many in the United States expected to see the mujahideen quickly topple the pro-Moscow government in Kabul. This did not happen. The regime led by Mohammad Najibullah, whom Moscow installed as president in 1987, remained in control of the country. For a moment, it appeared as if the Kremlin had successfully left in power an Afghan government and army that could withstand the Soviet withdrawal.

For a moment, it appeared as if the Kremlin had successfully left in power an Afghan government and army that could withstand the Soviet withdrawal. The Najibullah government was able to survive because Najibullah recognized the futility of the earlier Soviet strategy in Afghanistan. Afghans, he knew, would not fight and die for the Soviet Union. But, he realized, Afghans could be co-opted to work with the government to defend local and clan interests. Najibullah allowed regional leaders – and, in some cases, former mujahideen commanders – to form their own militias and, with mixed results, to join the regular army. The most successful of these was the Uzbek militia led by General Abdul Rashid Dostum, which formed the 53rd infantry division of the Afghan army.

 The departure of Soviet troops – “the foreigners” – weakened ties among various mujahideen factions. Najibullah’s government used long-standing rivalries, along with selective and generous bribery, to drive wedges between militant groups and then take advantage of the fighting that broke out as a result. At the same time, Najibullah received weaponry, food, and fuel from the Soviets, which gave his forces a significant advantage in terms of battlefield firepower and resources. The Afghan military flew the latest Soviet aircraft and had hundreds of Soviet-made Scud missiles in its arsenal. (text integral word doc. – Gvosdev – Afganistan – FAff dec 09 )

_______click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună; by Bill Day 17 nov 09

24 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | Lasă un comentariu

24/dec/2009 EURAST vă ajută să recunoaşteţi sania lui Moş Crăciun!

(Just for fun!)

by Gary Varvel 09 dec 09

24 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | Lasă un comentariu

24/dec/2009 Revoluţia română, serviciile secrete & Ion Iliescu (I)

Intervenţia prof. univ. Adrian Cioroianu la masa rotundă organizată de „Institutul Revoluţiei române din decembrie 1989”, desfăşurată la Muzeul Ţăranului român

(partea I-a)

Vă mulţumesc, domnule profesor Scurtu. Domnilor preşedinţi Iliescu şi Constantinescu, doamnelor şi domnilor, o să încerc să mă încadrez în cele 8 minute, drept care mă simt dator să fac câteva elogii.

În primul rând, elogiu simplităţii: vedeţi, aici s-a vorbit mult despre adevărul acelui decembrie 1989 şi se va mai vorbi cu siguranţă, însă fiecare are adevărul său în această poveste. Ori esenţa a ceea ce a fost Revoluţie Română de acum 20 de ani, atunci când vom ajunge la ea, dincolo de toate concepţiile, teoriile şi construcţiile noastre, mai mult sau mai puţin fundamentate, vom vedea că este în sine foarte simplă – pentru că adevărul este cu siguranţă mai simplu decât imaginarul pe care timp de două decenii nu am ezitat să îl adăugăm peste istoria reală a acestei revoluţii.

Nu mă refer aici la elucubraţiile flagrante, nu mă refer la oamenii care îi cred pe soţii Ceauşescu ascunşi prin Paraguay, ca istoric nu mă pot raporta la aşa ceva, chiar şi „dispariţia” cadavrelor sau „înlocuirea” lor sunt nişte poveşti de senzaţie care nu au mare legătură cu istoria, şi îi sfătuiesc pe cei cu care intru în contact, în speţă studenţii de la Facultatea de Istorie din Bucureşti să evite capcana teoriilor senzaţionaliste şi conspiraţioniste. Cu atât mai mult ţin să-i felicit pe cei care au iniţiat această masă rotundă, care sub sigla Institutului Dvs. le permite tuturor, fie că sunt politicieni, profesori sau revoluţionari, să îşi dea partea lor de adevăr, pe baza căreia istoricii de azi şi de mâine să construiască acea naraţiune simplă şi curată a revoluţiei române din decembrie 1989. Probabil aceasta nu se va întâmpla foarte curând, dar se va întâmpla cu siguranţă.

Al doilea elogiu, pe cale de consecinţă, este unul adus profesionalismului. Eu nu am avut onoarea de a fi revoluţionar – mi-ar fi plăcut, dar nu a fost cazul –, dar am avut în schimb onoarea de a fi senator de Timiş, şi mă bucur că văd aici la masă câţiva reprezentanţi ai acelui judeţ care trăieşte cu o mare demnitate legenda, istoria şi memoria  revoluţiei. Nu aş vrea să se supere nimeni pe mine, nici revoluţionarii, nici oamenii politici din sală, nu vreau să stârnesc animozităţi, dar cred că cei care vor desluşi revoluţia nu vor fi nici politicienii şi nici revoluţionarii. Ci sunt istoricii. Iar istoricii trebuie să se bazeze pe toate sursele veridice şi să-i consulte pe toţi, indiferent de partizanatul lor politic (dacă îl au sau nu) şi din acest motiv permiteţi-mi un modest apel către toţi cei prezenţi: văd că aici avem revista Institutului, care a ajuns deja la numărul 21, ceea ce înseamnă sute de pagini de istorie şi de mărturii, 21 de numere ori 60 de pagini înseamnă peste 1200 de pagini… Toţi cei care mai au încă amintiri din revoluţie, care au participat la ea, trebuie să-şi lase mărturia. Cred că este nevoie şi de adevărul lor, al revoluţionarilor, de mărturiile lor. Domnul Dincă vorbea mai devreme despre „exaltaţi”, sau nu mai ştiu exact cum le-a spus, despre „inconştienţi”… Ei bine, haideţi să ne înţelegem, sigur îţi trebuia o doză de inconştienţă şi de exaltare ca să fi mers la Baricadă atunci, îţi trebuia o doză de nebunie, dar era o nebunie frumoasă şi eroică până la urmă, pentru că, să fim sinceri, revoluţiile nu se fac cu oameni reci şi raţionali. Iar eu, ca istoric, pe aceşti oameni deosebiţi şi curajoşi care au fost în punctele fierbinţi ale revoluţiei îi invit să lase ceva în urmă, să povestească, să scrie; pentru că indiferent ce vor da jurnalele televizate de seară despre această întâlnire, adevărul istoric al revoluţiei se va cerne şi va rămâne, iar certurile noastre din faţa camerelor de vederi sunt inutile. De ceea vă rog să lăsaţi în urma dumneavoastră mărturii pe care studenţii studenţilor noştri le vor folosi cu succes. (va urma – continuarea, mâine)

_________________________

® iunie 2009

24 decembrie 2009 Posted by | Intelo, Istorie | , , , | Un comentariu