G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

23/dec/2009 Ce-i spune Moş Crăciun unei fetiţe blonde:

(Just for fun – nu, iarăşi aţi înţeles greşit: nu este cine credeţi voi!)

by Jeff Stahler 20 dec 09

Reclame

23 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Un comentariu

23/dec/2009 Ce-şi poate dori de Crăciun o doamnă din guvernul Boc?

(Just for fun! – nu, aţi înţeles greşit, nu-i vorba despre cine credeţi voi!)

(continuarea acestei poveşti: va urma, tot azi, la ora 18!)

23 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | Lasă un comentariu

23/dec/2009 Tot ce-ţi doreşti de Crăciun, ambalat cu bani puţini!

(Just for fun!)

 

by Peter Waldner 22 dec 09

23 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | , | Lasă un comentariu

23/dec/2009 Ce ne-a (re)adus revoluţia est-europeană din 1989?

Revoluţia din 1989 şi recâştigarea normalităţii

Adrian CIOROIANU

 În opinia mea, principalul merit al revoluţiilor din 1989 a fost acela de reinstaurare a normalităţii sociale. Această idee, în sine, poate părea riscantă – pentru că revoluţiile, dimpotrivă, sugerează mai curând o ieşire din normal. Şi totuşi, revoluţiile anticomuniste se sustrag acestei logici – din motivul (pe care eu îl consider evident) că tocmai regimul comunist reprezenta o excepţie de la normalitatea socială.

Într-o carte recentă, Michael Meyer – care în toamna lui 1989 era corespondent al revistei Newsweek pentru Europa Centrală şi de Est, Balcani şi ţările baltice – povesteşte cum, la o întâlnire cu premierul maghiar Miklos Nemeth, acesta, ca dovadă a bunei sale credinţe (politice) ar fi luat de pe birou un exemplar din Constituţia Statelor Unite şi i-ar fi spus ziaristului “Reţineţi ce vă spun, aceste principii vor fi peste 9 luni şi ale noastre”. Era o declaraţie de principii – anume că nu există democraţie originală, ci există doar un set de principii obligatorii ale democraţiei, la care poţi adera sau nu.

La fel în Rusia: imediat după victoria sa, în 1991, Boris Elţîn declara că scopul său este de a face din ţara sa una “normală”: adică una democratică, capitalistă, angrenată în sistemul occidental. Ulterior, acelaşi preşedinte a bombardat (în octombrie 1993) Parlamentul din Moscova şi, de atunci mai departe, a insistat pe ideea că democraţia din Rusia va fi, cel puţin o vreme, una “originală”, adaptată situaţiei, tradiţiei, realităţilor ruseşti.

Nu altfel stăteau lucrurile în România. Într-o zi de octombrie 1989, Dan Marţian mi-a oferit una dintre cele mai mari surprize imaginabile atunci. Ca student în anul II al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, tocmai începusem (cu profesorul D. Marţian, alături de alţi cca. 10 colegi) un fel de cursuri de Statut al PCR – motivul fiind acela că noi, studenţii care în anul I al facultăţii avusesem media între 9 şi 10, urma să fim făcuţi în câteva luni membri de partid. La una dintre discuţiile insipide şi pline de clişee pe care le-am avut, săptămânal, în acea toamnă, Marţian a avut o ieşire spectaculoasă. Cum un coleg tocmai îi reda, maşinal, ideile privind rolul conducător al partidului [unic, n.m., AC] în societate, Marţian a intervenit calm şi a spus că (simplific) nimeni nu poate spune care este normalitatea ideologică din moment ce alte partide frăţeşti din ţări vecine deja sunt pe cale să experimenteze sisteme cvasi-pluripartide etc. Peste câteva săptămâni am fost surprins să-l văd pe profesorul Marţian în spatele viitorului lider Ion Iliescu; azi nu mai sunt deloc surprins, ba chiar am convingerea că, în măsura în care a existat un “complot” premergător revoluţiei din decembrie, Marţian (şi Iliescu ş.a.) a fost parte din el.

Bineînţeles, fiecare dintre aceste “normalităţi” – a lui Miklos Nemeth, a lui Boris Elţîn sau a lui Dan Marţian – arăta inevitabil altfel. Tocmai diferenţa acestor variante de “normalitate” explică viteza diferită cu care aceste state s-au apropiat de Occident şi de standardele acestuia.

_____(fragment din conferinţa La Roumanie après vingt ans. Les vertus et les vices de la normalité sociale susţinută de Adrian Cioroianu la Ambasada României din Paris, 18 decembrie a.c.; acest fragment a fost publicat în ediţia de săptămîna trecută a revistei Opinia studenţească din Iaşi)

23 decembrie 2009 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , , | Lasă un comentariu

23/dec/2009 Fiecare epocă are un Moş Crăciun al ei!

(Just for fun!)

click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună

by Greg Cravens 01 dec 09

23 decembrie 2009 Posted by | caricaturi / comics, Intelo | Lasă un comentariu

23/dec/2009 Acel 1989 al meu. De ce este bine să ai o singură revoluţie în viaţă (VII)

1989 al meu

(de ce este bine să ai doar o singură revoluţie-n viaţă)

 Adrian CIOROIANU – episodul 7/7

Şi astfel am ajuns în dimineaţa despre care de fapt doream să scriu: cea de sâmbătă 23 decembrie 1989. Ea distilează pentru mine tot ce poate fi mai imprevizibil, mai aţâţător şi mai tragic-spectaculos într-o revoluţie. La mijitul zorilor magia se mai disipase şi ne apucase oboseala. De la Casa Studenţilor am mers spre casa unui camarad de ultimă oră, la timp pentru a bea o cafea şi a asculta radiojurnalul Europei libere de la ora 6.00 (sau 7.00?). Apoi am plecat, singur, spre casă – pe lîngă Biserica Sfinţii Apostoli, coborând pe străzile Ulmului şi Nerva către Piaţa Chiriac. Mă apropiam de casă, priveam şi nu-mi venea să cred: în lumina incertă a dimineţii, spre orizontul de Sud, al Parcului Romanescu, curgeau roiuri albe de gloanţe trasoare.

Şi atunci mi-am spus: asta înseamnă o revoluţie – ca o generaţie care a crescut vorbind despre pace şi despre dezarmare să se trezească brusc cu gloanţe plutind pe deasupra casei părinteşti şi să simtă în nări, la o adiere venind dinspre parcul în care ai plimbat primele puştoaice, mirosul sărat-piperat al prafului de puşcă. Străzile erau pustii. Şansa mea a fost că nu am trecut pe lîngă vreo unitate militară. Tot la acea oră, pe alte străzi, colegi de generaţie mureau stupid – împuşcaţi pe când veneau spre casă de la obiectivele pe care “le păziseră”.

Ajuns la ai mei, am promis ca data viitoare, dacă va mai fi vreo revoluţie şi dacă-mi voi mai petrece noaptea cu ea, măcar voi suna acasă. Apoi tata a mers la chioşcul de ziare şi s-a întors fluturând o foaie: ediţia nr. 13909, din anul XLVI a cotidianului Înainte (devenit peste noapte organ al consiliului judeţean Dolj al FSN), în doar două pagini, unde, pe verso, împungea pagina şi textul meu, dus cu bâtele la tipografie în seara precedentă. În tot ziarul, doar două semnături: a mea şi a altui (bănuiesc) tânăr, autor al unei poezii. Abia mai târziu aveam să pricep că Ceauşescu fugise, dar revoluţia nu se terminase – şi nici revoluţiile ca atare, pentru că tricotezele nu dorm niciodată. Aspazia stă ascunsă pe undeva, sub un alt nume, aşteptând un nou gâde, o nouă revoluţie şi un alt gât cu vedere spre piaţă.

Apoi, spre sfârşitul acelei dimineţi de sâmbătă am adormit, cred, mulţumit. Căzuse dictatorul, TVR părea a fi inaugurat un program non-stop şi eu debutasem în presa de mare tiraj – ce-ţi poţi dori mai mult de la o simplă zi de vacanţă?! 

_________________________

Acest text va fi publicat în revista Lettre internationale – ediţia română, nr. 72, iarna 2010 

23 decembrie 2009 Posted by | First chapter, Intelo, Istorie | , , , | Un comentariu